Nu puteam să închei serialul despre Calea Victoriei fără să scriu câteva cuvinte despre Piaţa Victoriei în care sunt clădiri foarte valoroase, monumente istorice. Piaţa este nodul principal între 9 artere de circulaţie: Calea Victoriei, bdul Lascăr Catargi, bdul Iancu de Hunedoara, str. Paris, bdul. Aviatorilor, şos. Kiseleff, bul. Ion Mihalache, str. Buzeşti şi bul. N. Titulescu. Sunt nouă artere care practic fac legătura cu principalele cartiere ale Bucureştiului. Înfăţişarea de azi a pieţii Victoria ca suprafaţă şi formă a fost obţinută după modificările de plan urbanistic din 1985-1988 dar mai ales după 1990. Înainte piaţa era destul de meschină, străduţele cu case făcute pe credit ajungeau până la jumătatea ei, în colţ spre bul. 1 Mai trona o farmacie mare, tramvaiele spre bufet sau obor se încrucişau, vis-à-vis de Antipa era monumentul ostaşului sovietic, era destul de multă harababură care n-ar fi rezistat la traficul de maşini de azi. Piaţa, ca punct terminus al Podului Mogoşoaia a apărut pentru prima oară pe hărţi în 1831 cu numele de Capul Podului. Pavel Kiseleff, cel care s-a ocupat de administrarea principatelor române sub ocupaţie rusească în perioada 1828-1834, a deschis dincolo de piaţă şoseaua care-i poartă numele. Şoseaua avea pe margini parcele de pământ lucrat care curând au început să facă loc unor construcţii opulente. Aceasta devine curând cea mai elitistă arteră a Bucureştiului şi nu aveai loc în societatea înaltă dacă nu aveai şi o casă la şosea. Parcul Kisellef a fost iniţial o pădure transformată în parc de domnitorul Barbu Stirbei. Denumirea de piaţa Victoriei i-a fost dată după câştigarea războiului de independenţă.
Trafic. Prin Piaţa Victoriei trec zeci de mii de maşini zilnic şi este o adevărată pedeapsă s-o străbaţi seara între orele 18-20. În anii 90 când a fost sistematizată piaţa nu se ştia că în Bucureşti vor fi înmatriculate 1,1 mil maşini din care 0.9 mil autoturisme (statistică 2013). Ca să nu mai vorbim de cele care tranzitează Bucureştiul, majoritatea prin Piaţa Victoriei. S-a încercat defluirea prin construcţia pasajului Victoria prin care circulă tramvaiele şi autoturismele, prin cele două linii de metro care se intersectează, prin staţii de tramvaie şi autobuze plasate înafara pieţii pe Lascăr Catargi, Ion Mihalache sau Buzeşti dar e cu totul insuficient.
Aruncând o privire de ansamblu, piaţa Victoriei este spaţioasă, aerisită, încadrată spre oraş cu construcţii înalte de după 1985 (nu de foarte bun gust dar asta era moda timpului) iar spre cele două artere elegante şos. Kiseleff şi Bul. Aviatorilor cu clădiri de patrimoniu de mare valoare arhitecturală şi cu multă vegetaţie. Este piaţa unei capitale europene.
Piața Victoriei № 1
- 1910-1912
Avem o inedita vedere spre Piata Victoriei asa cum arata un pic inainte de Primul Razboi Mondial. Imaginea surprinde o defilare a militarilor romani ce parasesc piata pe Bulevadrul Coltei (asa cum se numea Bd. Lascar Catargiu in perioada respectiva).
In prim plan vedem defilarea in sine, probabil este vorba de un sfarsit de eveniment, militarii nefiind aranjati chiar de parada. In centru-dreapta se afla un tramvai tras de cai, este vorba de linia nr.2 ce mergea pana pe Calea Calarasilor.
Cel mai important dintre elemente este Muzeul Antipa (Muzeul Zoologic, asa cum se numea in perioada) in stanga-sus. Fatada neoclasica se prezenta mult mai ornamentata in comparatie cu cea de azi, cu vulturi si timpan bogat decorat. Alaturi se afla biserica Mavrogheni din str. Monetariei (centru-sus), precum si silueta tuguiata a Scolii Comunale Kiseleff (sus-dreapta), actuala Scoala “Ion Heliade Radulescu“. Lipsa unor cladiri existente astazi este un alt element important. Cladirea Muzeului de Geologie precum si cladirea Muzeului Taranului Roman aveau sa fie construite mai tarziu.
Lipsa Muzeului Taranului Roman ne ajuta la o incercare de a data scena. Daca la prima vedere am putea spune ca este vorba de Primul Razboi Mondial undeva inaintea ocupatiei germane, lipsa acestei cladiri ne duce mai aproape de 1910-1912. Conform informatiilor de pe site-ul muzeului, edificiul a fost construită în perioada 1912 – 1941. Lucrarile au durat 29 de ani din cauza multiplelor intreruperi, probabil unele dintre ele datorate razboiului si situatiei economice din prima parte a perioadei interbelice.
Printre altele avem si o mica mostra de vestimentatie a peioadei. Vedem doua doamne cochete aflate cu spatele in partea de jos-centru a cadrului precum si un domn venind din directie opusa.
- tipografia a fost mutata în palatele lui Mavrogheni, lângă ceșmeaua cu acest nume, în capul Podului Mogoșoaiei. Aci s-au tipărit cărți românești, sub patronagiul lui Dimitrie Topliceanu, cărți elene, sub patronagiul doctorului Constantin Caracaș, și note de muzică orientală (psaltichie), sub patronagiul întâiului profesor, Petre Efesiu protopsaltu.
Piața Victoriei № 1a - Palatul Sturdza
Ridicarea şi demolarea Palatului Sturdza
1898 şi 1901
Printre edificiile care odinioară constituiau mândria oraşului se număra şi Palatul Ministerului Afacerilor Externe din Piaţa Victoriei, pe locul de lângă actuala clădire a Guvernului. Construcţia, cunoscută şi ca Palatul Sturdza, a fost ridicată între anii 1898 şi 1901 şi proiectată de către arhitectul Iulius Reiniqke.
1900
- Palatul Sturdza a fost construit în jurul anului 1900 şi a aparţinut lui Grigore M. Sturdza, fiul domnitorului Mihail Sturdza. A fost una din cele mai impunătoare construcţii din Bucureşti din prima jumătate a sec. XX deşi specialiştii nu au putut-o încadra în niciun stil arhitectural. Turnuri, turnuleţe, frontoane, balcoane, ancadramente a fost ilustraţia perfectă a unui castel cu prinţese din poveşti. (v. foto)
În interior erau zeci de încăperi cu decoraţiunile cele mai originale. ... au fost începute lucrările vastei clădiri ce cuprindea numeroase dependinţe între care «casa de administraţie casa Catagiu şi atenansele, grajd, gheţărie, remiză, atelier de fierărie, casă de portar, chioşc grădinar», într-una dintre aceste clădiri (situată pe latura incintei dinspre strada Paris şi denumită «palatul mic») locuind o vreme poeta Elena Văcărescu. (…) parterul palatului era destinat recepţiilor, având mai multe saloane şi salonaşe, camere pentru musafiri, toalete, sufragerie.
Cum prinţul Sturdza fusese paşă în armata turcă, în palat a fost amenajat un salon oriental (odaia turcească), la modă în epocă în reşedinţele aristocratice din România ˝“Palate din Bucureşti”, autor Narcis Dorin Ion, Editura Media Print, p. 17
Ca un amănunt din biografia prinţului Sturdza, el era poreclit Viţelul pentru că făcea exerciţii fizice cărând un viţel în spate până ce acela ajungea la greutatea unui juncan.
1901
I se spunea Palatul Sturdza pentru ca a fost facut pentru printul Grigore M. Sturdza, fiu al domnitorului Mihail Sturdza, care nu a apucat sa vada terminarea constructiei. Dupa moartea sa in 1901 familia a vandut cladirea statului care a transformat-o in sediul Ministerlui Afacerilor Externe. Palatul Sturdza, donat statului roman.
1902
Palatului lui Grigore Sturdza, zis Beizadea Viţel, fiul domnitorului Mihai Sturdza, construit în 1902 de arhitectul Rheinicke, în care îşi avea sediul Ministerul de Externe.
- Era o clădire mare decorată până la suprasaturare cu ornamente arhitectonice într-un stil eclectic grandilocvent. Avea şi patru turnuri mici la colţuri. Bunicul meu îi zicea „prăjitura pompoasă a Sturdzeştilor”.
1930
În anii 1930, Palatul Sturdza a fost dărâmat în 1930 pentru a se construi un nou Minister al Afacerilor Externe..
Din păcate se deteriorase foarte mult şi nu a mai putut fi salvată, aşa că a fost înlocuită de regele Carol II cu actualul Palat Victoria, realizat de arhitectul Duiliu Marcu în stilul mussolinian pe care îl găsim şi la alte clădiri ridicate atunci, ca Facultatea de drept, astăzi Universitatea Bucureşti, sau Academia Militară.
1945
A fost lăsat în părăsire iar în 1945, Palatul a funcționat ca sediu pentru Ministerul de Externe (actualul palat Victoria), dar a fost puternic deteriorat în perioada celui de-al doilea război mondial și a fost demolat în 1946.
1965
- Duiliu Marcu a fost unul dintre cei mai mari arhitecţi români din perioada interbelică. L-am cunoscut mult mai târziu - prin anul 1965 - , când era aproape octogenar. Locuia într-o casă elegantă pe Şoseaua Kiseleff, unde îmi aduc aminte că avea o splendidă tapiţerie Aubusson. Era mic de stat şi avea un cap care păstrase din frumuseţea şi eleganţa din tinereţe. Începuse să aibă tulburări de memorie care aveau după aceea să se accentueze şi să-l cufunde în ceaţa unei boli nemiloase. Duiliu Marcu ducea o viaţă agreabilă între două femei. Alături de soţia sa avea pe lângă el pe Valentina Buzdugan, fiica fostului regent, care era cea mai devotată. Fusese cândva soţia profesorului Titu Vasiliu de la Cluj, mare anatomo-patolog, elev al lui V. Babeş.
1966
După moartea lui Duiliu Marcu în 1966, Valentina a fost cea care a avut grijă de mormântul său şi de toate ritualurile. De altfel, doamna Marcu şi cu fiul ei au părăsit curând ţara după ce au scăpat de un scandal provocat de încercarea de a vinde unui strein tapiţeria amintită care însă, conform legilor de atunci, nu putea fi înstreinată, ea aparţinând patrimoniului naţional. Mult mai rar plimbările noastre pe jos se făceau pe segmentul Căii Victoria, de la strada Orlando până în Piaţa Palatului Regal, la Athenee Palace.
SURSA http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/povestea-unei-str-zi
http://www.revistaclipa.com/6106/2011/09/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-vii
http://artapeintelesultuturor.blogspot.ro/2012/09/palate-disparute-din-bucuresti-pierdute.html
Piața Victoriei № 1b - Palatul Victoria www.gov.ro
Palatul Victoria este un palat din București, situat în Piața Victoriei și sediu al Guvernului României.
1937-1944
- Pe parcela principelui Sturdza s-a demolat deja şi a apărut un nou palat (proiect al arhitectului Iulius Reinike). Fără nicio dorinţă de a prezerva patrimoniul tradiţional bucureştean principele Sturdza a înălţat o clădire ieşită din scară, cu o arhitectură străină de aceste meleaguri. În acelaşi timp nu se pune în discuţie o amenajare unitară şi durabilă a întregii pieţe. Iată că un investitor privat îşi vede de interesul propriu şi nu ţine cont de regulile şi principiile dezvoltării durabile. După un timp statul cheltuie banii populaţiei pentru a muta în această clădire una din instituţiile sale. S-ar putea întâmpla astăzi aşa ceva? Sigur, dar închipuiţi-vă scandalurile şi protestele. Palatul Sturdza nu a avut o soartă mai fericită. Bombardat şi ulterior demolat, a făcut loc cu greu actualului Palat Victoria. În loc să fie refăcut vechiul palat, administraţia a decis că e mai bine să construiască ceva nou, cu o arhitectură complet nepotrivită. Masivă şi mult prea modernă pentru Bucureştiul tradiţional, clădirea proiectată de arhitectul Duiliu Marcu ar fi un alt motiv de proteste vehemente. (sursa foto – arhiva Willy Pragher)
Privind modul în care s-a dezvoltat Piaţa Victoriei putem trage concluzia că astăzi niciuna din aceste clădiri nu ar mai putea fi ridicată. Şi acestea nu sunt decât o parte din exemple, căci au mai existat şi alte construcţii, unele dispărute, despre care putem spune liniştiţi că încalcă orice reglementare. SURSA http://www.ideiurbane.ro/ar-mai-fi-astazi-posibil/
- Palatul Victoria a fost construit între 1937-1944 după planurile arhitectului Duiliu Marcu cu scopul de a găzdui Ministerul de Externe a cărui clădire (palatul Sturdza) devenise inutilizabilă în urma unui incendiu şi al bombardamentelor. Arhitectul Duiliu Marcu a mai proiectat palatul CFR, Scoala de Război (Academia Militară), toate adoptând stilul arhitectural la modă în 1940 de inspiraţie musoliniană. Iniţial faţada principală şi cele laterale erau acoperite cu plăci de marmură de Carrara iar în plinurile laterale erau panouri decorative sculptate. Ulterior clădirea devine sediul executivului, clădirea fiind cunoscută în acea perioadă sub numele de Palatul Consiliului de Miniştri.
1944
După bombardamentele din 1944 nemaifiind fonduri s-a renunţat la aceste decoraţiuni, faţada fiind acoperită cu plăci de travertin de Deva iar în interior cu marmură de Ruschiţa.
1952
În 1952 a funcţionat ca sediu al Ministerului de Externe apoi Consiliu de Miniştri.
1989
După 1989 edificiul a fost redenumit în Palatul Victoriei, continuând să fie sediul Guvernului României.
2004
Din 2004 este inclus în lista monumentelor istorice.
Piața Victoriei № 1c - Vila Oromolu
Vila Oromolu este situată în bul. Aviatorilor colţ cu str. Paris şi a aparţinut fostului guvernator al Băncii Naţionale Mihail Oromolu. Vila a fost construită în 1926 în stil Louis XVI de arhitect Petre Antonescu. Corpul de clădire compus din parter şi etaj avea 35 de încăperi, garaj în curte şi grădină cu arbori seculari. Casa a fost naţionalizată dar restituită urmaşilor vechilor proprietari care au vândut-o imediat. Au apărut rechinii imobiliari care doreau să demoleze această bijuterie şi să planteze pe teren un bloc înalt. În 2009 clădirea a luat foc din cauze neelucidate. La exterior sunt stucaturi, piatră artificială, o marchiză la intrare de fer forjat în formă de scoică dar interioarele care au avut oglinzi de cristal, plafoane şi uşi pictate sunt devastate. La ora actuală vila este salvată, a început refacerea ei după planurile originale. Vila va fi înconjurată de un imobil modern de birouri (v. poza) şi întreaga investiţie va ajnge la 37 mil. dol finanţati de NEPI, fondul sud african de investiţii.
Piața Victoriei № 1d - National Geology Museum
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 2, București 011345, Romania
geology.ro
1906
Muzeul de Geologie funcţionează din 1906 pe baza unui decret emis de regele Carol I în fosta clădire a Institului de Geologie. Decretul de înfiinţare stipula: "se vor alcatui colectiuni de roci si minerale din tara care, cu invoirea directorului vor putea fi vizitate si consultate de public˝ Clădirea este concepută în stil neobrâncovenesc în concordanţă cu Muzeul Ţăranului Român amplasat pe cealălaltă parte a şos. Kiseleff.
Muzeul Naţional de Geologie adăposteşte, în cele 22 de săli special amenajate pentru public, un impresionant patrimoniu cultural-ştiinţific, reprezentat prin remarcabile colecţii geologice (de minerale, roci şi fosile) din ţară sau din străinătate. Palatul Muzeului Naţional de Geologie, destinat de la început Institutului Geologic al României, a fost clădit în perioada 1906-1908, după proiectul renumitului arhitect Ştefănescu. Legea de înfiinţare a institutului, dată în 1906 de Regele Carol I, prevedea în regulamentul său de aplicare că „se vor alcătui colecţiuni de roci şi minerale din ţară care, cu învoirea directorului vor putea fi vizitate şi consultate de public”.
Muzeul este depozitarul unui tezaur ştiinţific inestimabil, reprezentat prin colecţii ştiinţifice stabile (mineralogice, petrografice şi paleontologice), recunoscute pe plan internaţional.
Aici se poate face o incursiune în lumea feerică a mineralelor frumos cristalizate (numite sugestiv „flori de mină”), fantastic colorate sau fluorescente (cea mai mare colecţie de acest tip din ţară).
1990
După mutarea Inst. Geologic într-o clădire nouă, în 1990 muzeul a fost deschis pentru public. Deţine 80000 de exponate minerale, roci şi fosile amenajate pe tematică şi provenienţă în 22 de săli. Deţine cea mai mare colecţie de ˝ flori de mină˝ din ţară şi câţiva dinozauri descoperiţi în Haţeg. Este monument istoric.
Piața Victoriei № 1e - Museum of the Romanian Peasant
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 3, București 011341, Romania, muzeultaranuluiroman.ro
1912-1941
Muzeul Ţăranului Român alăturat muzului Antipa a fost construit începând cu 1912 pe baza proiectului arhitectului Ghica- Budeşti dar din cauza vicisitudinii vremurilor, mereu altele fiind priorităţile, a fost inaugurat în 1941. Clădirea monumentală este construită în stil neo-românesc, cu zidărie aparentă din cărămidă roşie, foişor şi arcade. Este un muzeu de artă şi tradiţii populare. În cursul timpului a funcţionat în alte clădiri şi a avut diverse titulaturi: muzeul de etnografie şi artă naţională, apoi muzeul de artă naţională regele Carol I. Cum clădirea de la şosea bătea pasul pe loc, colecţiile au fost adăpostite în clădiri ale monetăriei apoi în clădirea palatului Stirbei de pe Calea Victoriei, pentru ca mai târziu să fie înghesuite în depozitele muzeului satului.
- Clădirea impozantă a fost ridicată între anii 1912-1940 după planurile arhitectului Nicolae Ghika Budeşti. Muzeul Ţăranului Român este continuatorul unor îndelungate tradiţii muzeale datând încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul Naţional de Antichităţi, cea dintâi secţie de artă textilă, cu „lucrări făcute la ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri.” Strădaniile altor personalităţi vizionare, îndeosebi ale ministrului Instrucţiunii Publice şi Cultelor Spiru Haret, soldate cu înfiinţarea la 1 octombrie 1906 a unui muzeu autonom al artei ţărăneşti: Muzeul de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială cu sediul în clădirea fostei Monetării, au dat un farmec bogat locului. Eminentul istoric de artă, academician Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872-1952), numit în funcţia de director, va conferi instituţiei un statut ştiinţific şi cultural prestigios, schimbându-i şi numele, mai întâi, în Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, iar din 1912 în Muzeul de Artă Naţională.
De-a lungul celor peste 40 de ani de directorat, Alexandru Tzigara-Samurcaş va reuşi, pe plan cultural, să ridice şi să menţină neîntrerupt muzeografia etnografică românească în avangarda mişcării de idei europene şi mondiale.
1953
Cât despre clădirea de la şosea, după 1953 a fost rând pe rând Muzeul Lenin-Stalin, muzeul PCR şi în final un muzeu omagiu al soţilor Ceauşescu.
- Din 1953, clădirea este ocupată abuziv de Muzeul de Istorie a Partidului Comunist Român, iar colecţiile muzeului vor fi transferate în clădirea Palatului Ştirbei din Calea Victoriei unde va funcţiona timp de 25 de ani, sub denumirea de Muzeul de Artă Populară al Republicii.
1978
Anul 1978 va aduce muzeului o nouă schimbare forţată a sediului şi denumirii, devenind Muzeul Satului şi de Artă Populară prin comasarea a două instituţii.
1990
Din 5 februarie 1990, muzeul funcţionează cu actuala denumire în clădirea din Şoseaua Kiseleff.
În 1990 regretatul pictor Horia Bernea organizează ceeace astăzi numim muzeul Ţăranului Român. Conţine colecţii de ceramică, ţesături populare, covoare ţesute manual, mobilier ţărănesc.
1992
În curtea muzeului a fost strămutată în 1992 o bisericuţă de lemn, monument istoric din sec. XVII. În spatele muzeului Ţăranului Român sâmbăta şi duminica este un târg care înafară de produse tradiţionale desface şi chinezisme sau turcisme dar conţine şi destule tarabe cu vechituri, un adevărat talcioc (îl mai ţine minte cineva pe cel din Dudeşti- Cioplea din 50-60? Nu. De acolo mi-am cumpărat de la ˝ pachet˝un trenci sanjan şi o fustă de tergal plisată). Aici pe lângă kitchuri poţi găsi şi lucruri valoroase şi de artă.
1996
Este un muzeu al spiritualităţii rurale şi valoarea lui a fost răsplătită prin obţinerea în 1996 a premiului Emya a celui mai bun muzeu european din anul respectiv. Este inclus în lista monumentelor istorice.
Piața Victoriei № 1f - Antipa Museum
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 1, București 011341, Romania
antipa.ro
Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa a fost construit între 1904-1906 la iniţiativa marelui naturalist român. Proiectul a fost aprobat de primul ministru Dimitrie Sturdza care a alocat suma necesară şi un teren de 2.3 ha la capătul Soselei Kiseleff. Muzeul a fost inaugurat în 1908 în prezenţa regelui Carol I. Clădirea a fost avariată atât în timpul bombardamentelor din 1944 cât şi a cutremurelor din 1940 şi 1977. La renovarea din 1948 s-a amenajat la parter o aulă pentru conferinţe. Ultima renovare a durat doi ani şi a costat 12 mil. euro. Muzeul a fost redeschis în 2011 fiind modernizat cu o sală de proiecţii 3D, holograme şi plasme interactive. Este inclus în lista monumentelor istorice.
1864
Prin decretul princiar nr. 142, semnat de domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842), este fondat „Museul Naţional” din Bucureşti. Iniţiativa a aparţinut fratelui domnitorului, marele Ban Mihalache Ghica, „mare vornic al trebilor dinlăuntru”. El a fost şi primul donator important al nou înfiinţatului muzeu, oferind noii instituţii culturale o colecţie de 1.250 de monede greceşti, romane şi bizantine, o colecţie de 150 de minerale şi una cuprinzând 213 cochilii de moluşte. În 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea şi Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, prin care se stabilea forma de organizare.
1893
La 1 aprilie 1893 Take Ionescu, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, hotăra numirea lui Grigore Antipa în funcţia de director al secţiei de zoologie a muzeului. Antipa va conduce muzeul timp de 51 de ani (1893-1944).
1903
Antipa prezintă, în 1903, primului ministru Dimitrie Sturza un memoriu în care demonstra necesitatea existenţei unei clădiri special construite pentru a organiza „un Muzeu de Istorie Naturală, demn de capitala ţării”. Cu toate că ţara traversa o perioada de dificultăţi financiare, Consiliul de Miniştri aproba proiectul şi alocarea sumei de 350 000 lei, necesară ridicării clădirii pe un teren de 23 000 m², situat la capătul Şoselei Kiseleff.
1904
Începute în 1904, lucrările de construire a noii clădiri destinate muzeului au fost terminate în 1906. Proiectul clădirii a fost realizat de inginerul Mihail Rocco, după indicaţiile lui Grigore Antipa.
1908
La 24 mai 1908 are loc inaugurarea oficială a Muzeului în noua sa clădire, în prezenţa Regelui Carol I, a Prinţului Ferdinand şi a Prinţesei Maria. Cu această ocazie se deschid 16 săli pentru vizitatori, dintre care una dezvăluie publicului 4 diorame bio-geografice (deşertul Sahara, savana africană, preeria americană şi tundra, introduse pentru prima dată în lume).
2009-2011
După mai bine de doi ani de lucrări de modernizare, între 2009-2011, românii pot vizita din nou Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Cine va ajunge la Muzeul Antipa va avea de străbătut trei niveluri de frumuseţe. La subsol se află diorame cu fauna trecută sau prezentă a Românie, de la dispărutele dropii până la protejaţii pelicani creţi, de la zimbri la cerbi. La parter, întâlnim, într-o singură plimbare, toate vieţuitoarele lumii, de la urşii polari şi focile de pe gheţurile Polului Nord până la pumele din jungla sud americană, lemurienii din Madagascar sau ornitorincii din Australia. Vegetaţia a fost aleasă cu grijă pentru a se potrivi întocmai cu cea din mediul natural al animalelor; la fel şi solul pe care sunt expuse acestea.
La etaj se află diferite roci şi minerale, o sală dedicată insectelor, dar şi un spaţiu în care ne întâlnim cu uriaşii mărilor şi în care putem studia schelete de balenă cu cocoaşă, morsă şi narval. Spectaculoasă este zona dedicată astronomiei, unde putem vedea o proiecţie albastră a cerului, dar şi reproducerea fidelă a unui sit arheologic: o podea de sticlă lasă la vedere fosile care par proaspăt descoperite. Tot la etaj găsim o zonă dedicată populaţiilor exotice de pe planetă, dar şi una în care ni se arată ce urme lasă omul asupra mediului.
Muzeul Antipa este pe locul 5 între muzeele de istorie naturală din Europa.
Piața Victoriei № 1g - Casa Societăţii Funcţionarilor Publici
Piaţa Victoriei era departe de a fi o piaţă frumoasă, de altfel ca şi astăzi. În copilăria mea, între Calea Victoriei şi Str. Buzeşti era clădirea mare, greoaie a Casei Societăţii Funcţionarilor Publici care avea un anumit farmec cu ornamentele sale de faianţă şi era unul din edificiile de referinţă ale Bucureştilor de altă dată, clădit de arhitectul C. Mihăescu într-un stil neoromânesc. Mă gândesc de multe ori când trec pe acolo cu nostalgie la această clădire care a fost victima bombardamentelor americane din 1944. Astăzi este înlocuită printr-o clădire şi mai greoaie de inspiraţie coreeană.
- Avariat la bombardamente, a fost inlocuit de un spatiu verde dupa razboi. In anii ’80, ambitia lui Ceausescu de a sistematiza intreg orasul a plantat cam pe acelasi loc un bloc-mamut care adaposteste, printre altele, Comitetul Olimpic Roman.
http://www.revistaclipa.com/6106/2011/09/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-vii
http://urbology.ro/facebook-permite-realizarea-unui-video-de-profil-si-pentru-utilizatorii-din-romania/
809845 - 4324