Calea Victoriei № 55 - Hotel Imperial
Hotelul Imperial se afla pe Calea Victoriei, pe locul aripii nordice (Stirbei-Voda) a Palatului Regal.
Până sa se fi clădit hotelul Imperial, in acea zona era un mare loc viran cu o casa în care era instalat „pensionul” de băieți Codreanu.
Hotelul Imperial a fost ridicat pe locul caselor lui Costache Cantacuzino și la parter a funcționat în anii 1880 Cafeneaua Kubler, frecventata de Mihai Eminescu, Vlahuță și Macedonski.
1900
După 1900, cafeneaua a primit numele Cafe Imperial.
1930
In anii ‘30 Hotelurile High-Life și Imperial au fost demolate pentru extinderea Palatului Regal.
- 1. Hotel Athenee Palace, 2. Hotel Splendid, 3. Hotel High Life, 4. Hotel Imperial, 5. Palatul Regal, 6. Banca Danubiana, 7. Fundatia Carol (BCU), 8. Palatul Jockey Club
- Strada Imperiala ajungea in Strada Palatului (disparuta si dânsa), care trecea între grajdurile regale si Biserica Stejarului ce se afla pe Aleea Palatului nr. 2. Gheorghe Crutzescu mărturisea ca biserica era cunoscuta din documentele de la sfârsitul secolului XVII ca o construcție ridicata mai intai din lemn de Maxim Arhiereul, Grigore si Grajdana iar din 1763 a fost construita din zid (cărămizi) de Tanase Capitan, Stana si Stanciu Brutaru.
- In spatele Hotelului Imperial, colt cu strada Stirbei, exista Magazinul Casa Wapnner I (Calea Victoriei nr. 61-63), care oferea, la începutul secolului XX, lămpi pentru electricitate si gaz aerian adica combustibilul obtinut prin trecerea unui curent de aer peste carbunele înrosit. Mai tirziu, spre sfirsitul secolului al XIX-lea, I. Wapner, renumit negutator german, a adus in Bucuresti masinile de bucatarie Gebruder-Raeder din Darmstadt si sobele Godin din Bruxelles. Prăvălia a rezistat pana in anul 1935.
Calea Victoriei № 57 - Hotel High Life
In anii ‘30 Hotelurile High-Life și Imperial au fost demolate pentru extinderea Palatului Regal.
Hotel High-Life (fost Hotel Manu) era situat pe Calea Victoriei intre Hotel Imperial si Hotel Splendid, vizavi de Gradina Ateneului (intre P si Q).
Hotelul fusese construit pe la 1860 prin marirea si suprainaltarea Casei Manu ce se ridicase pe locurile Marelui Ban Filipescu, in vecinatatea vechiului Palat Domnesc (Casa Golescu). In anii ‘30 a fost demolat impreuna cu Hotelul Imperial vecin cu el – atunci a disparul si Str Imperiala – pentru extinderea Palatului Regal. Azi ar fi pe locul aripii de nord a noului Palat.
SURSA HARTA http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/12/bucuresti-1916-1918-rara-vedere-aeriana/
- 1. Hotel Athenee Palace, 2. Hotel Splendid, 3. Hotel High Life, 4. Hotel Imperial, 5. Palatul Regal, 6. Banca Danubiana, 7. Fundatia Carol (BCU), 8. Palatul Jockey Club
Calea Victoriei № 59 - Hotel Splendid
În continuare spre Piaţa Palatului erau câteva clădiri de la începutul secolului XX care se terminau la Hotelul Splendid. Tot acest spaţiu este acum ocupat de Hotelul Bucuresti. În spatele acestor case erau alte case mici de un etaj, toate cu grădini mici care au dispărut cu desăvârşire. Printre ele se strecurau străzi înguste pitoreşti care ajungeau până in strada Luterană.
1925
La 1925, Hotelul Splendid de langa Palatul Regal era cel mai mare hotel bucurestean. Concurenta ii facea vecinul Athenee Palace.
- Da, acolo a fost, hotel Splendid, a fost dărâmat imediat după război, a fost unul din locurile pe care le-au dărâmat nemţii. Când au plecat. Locuiau acolo. Odăile de la hotelurile astea vechi erau foarte mari. Şi tante Constance Balş era aşa... cât soba. Avea o fustă de moire negru şi un matiné de mătase roz, plin cu dantele. Foarte elegantă, inele la fiecare deget, şi coafura era aşa. Era aicia un conci, dar nu un conci ascuţit, aşa, ca o plăcintă, dar mare, aşa, şi aici avea colţuri. În fiecare colţ era o bijuterie cu o piatră de altă culoare. Eu eram cu guvernanta mea, englezoaică, am crezut că mor ca să mă împiedic să râd.
1944
Imobilul masiv si impunator a fost insa bombardat in 1944 si demolat spre finalul anilor ’40.
1950
Demolarea Hotelului Splendid viza sistematizarea zonei prin prelungirea strazii Stirbei-Voda inspre Calea Victoriei. Intersectia cu aceasta din urma marcheaza amplasamentul Hotelului Splendid (evidentiat cu un careu ciclame pe imagine). Despre hotel si imprejurimile lui .
1930
După 1930, înainte de Hotelul Splendid - chiar în dreptul hotelului Athenee Palace -, s-au ridicat două blocuri. Unul era hotelul Splendid Parc, aparţinând aceluiaşi Stănescu ce avea hotelul Splendid şi hotelul Stănescu de pe strada Regală. Celălalt era blocul societăţii Mica. La parterul blocului Mica era o vestită cofetărie, cofetăria Nestor care a pierit în urma cutremurului din 1977. Când am devenit adolescent părinţii mă duceau pe sora mea şi pe mine la această cofetărie care pe vremea aceea era proprietatea unui domn Cocărescu. Publicul era format din oameni de afaceri, dar mai ales din boema literară. Se vorbea tare şi deseori clienţii discutau de la o masă la alta. Era un public mult mai puţin convenţional decât cel de la Capşa.
- Pe locul hotelului s-a contruit în anii ’50 un bloc stalinist, ca parte a ansamblului „Piata Palatului R.P.R.”. Mai la nord de Hotelul Splendid se găsea Blocul Societatii Miniere “Mica”, construit după planurile arhitectului Duiliu Marcu, la parterul căruia era celebra cofetărie Nestor, re-denumită după război Cofetaria Republicii. Clădirea a fost grav avariată la cutremurul din martie 1977 și a fost demolată, pe locul său construindu-se Hotelul București, astăzi după ce a fost modernizat și transformat, Hotel Radisson SAS.
SURSA http://www.stelian-tanase.ro/mari-cladiri-disparute-din-bucuresti/
Calea Victoriei № 61-63 - Blocul Mica
Imobilul, situat pe Calea Victoriei, în apropierea Palatului Regal, a fost proiectat iniţial pentru birourile Societăţii Minelor de Aur "MICA" şi ale altor societăţi afiliate, dar şi pentru apartamente. Societatea Anonimă Română MICA a fost înfiinţată în 1920 la Brad şi a fost cel mai mare producător de aur din România interbelică. Ea a fost naţionalizată în 1948.
Imobilul se compune din două tronsoane: primul, conţinând locuinţe pentru funcţionari şi situat în partea din spate a parcelei, realizat în 1931 şi al doilea, situat la stradă şi conţinând birouri şi prăvălii, în 1937. Ambele construcţii au fost realizate după planurile lui Duiliu Marcu. În 1937 a fost necesară modificarea planurilor de ansamblu, pentru o mai bună racordare între tronsoane
Tronsonul din 1931 se compune din 42 de apartamente, fiecare cu un mic vestibul, un hol-sufragerie, 2-3 camere de dormit, oficiu, bucătărie, cămară, toaletă, cameră de baie, dulapuri în perete. În bucătării s-au instalat maşini de gătit electrice sau cu gaz. Pardoseala intrărilor, toaletelor, camerelor de baie, bucătăriilor şi oficiilor s-a executat din plăci de gresie mici; pereţii au fost placaţi cu faianţă. Celelalte încăperi sunt pardosite cu parchet de stejar. Această parte a imobilului, conţinând şi 7 magazine, este deservită de trei scări principale, trei ascensoare principale şi alte trei de serviciu.
Clădirea are 7 etaje şi s-a executat şi s-a executat cu schelet de beton armat: pereţii despărţitori din zidărie de cărămidă, tâmplăria de lemn; izolarea fonică din plăci de plută. Ca instalaţii: încălzire centrală cu apă caldă, tuburi de cădere a deşeurilor menajere şi crematoriu pentru gunoaie, spălătorie şi uscătorie mecanică; camere de baie.
Tronsonul din 1937, ocupând terenul dinspre stradă, are 7 etaje şi conţine 140 de birouri cu anexele lor. Parterul este ocupat de prăvălii. Curtea interioară, de 20 x 20 m, în mijlocul căreia se află un bazin cu joc de apă înconjurat de iarbă şi flori, era utilizată parţial sau total în timpul verii de o cofetărie în aer liber. Circulaţia verticală a acestei noi aripi este asigurată prin două scări comode şi două ascensoare.
Diferitele încăperi de la parter, care au acces din curtea interioară, sunt legate în afară printr-un pasaj acoperit, executat din dale de sticlă. Această curte-grădină asigură în timpul verii o temperatură plăcută, fiind totodată izolată de zgomotul străzii.
Cele 7 etaje sunt ocupate de birouri. La primul etaj, pe acelaşi palier cu birourile, la cererea beneficiarului s-au adăugat o sală de întruniri pentru 400 de persoane, având o mică scenă, un foaier spaţios şi un bufet. Vestiarele publicului sunt la parter, în legătură cu vestibulul de sosire. Deasupra sălii de reuniuni a fost instalată o spaţioasă sală de gimnastică cu anexele necesare.
Etajele 6 şi 7 sunt retrase de la aliniere, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului de construcţii al oraşului. Etajul 7 a fost amenajat pentru un club; el cuprindea un hol de sosire, birouri, o sală de joc, o mică sală de lectură, toalete, oficii, precum şi o terasă mare spre stradă.
Metoda de construcţie este aceeaşi ca la aripa clădită în 1931. Faţada dinspre stradă este executată din piatră. Vitrinele prăvăliilor sunt din metal alb inoxidabil. Ferestrele glisante sunt şi ele metalice în întreg imobilul. Izolarea fonică verticală şi orizontală este asigurată prin utilizarea plutei. Casele scărilor sunt placate cu marmură de Carrara, iar treptele cu marmură verde de Arni.
Toate instalaţiile sunt invizibile. Iluminatul este indirect în sala de reuniuni, în holuri, în sala de consiliu, în cabinetul directorului general şi în cofetăria de la parter. Atât sala de întruniri, cât şi cofetăria au fost înzestrate cu încălzire şi ventilaţie de aer condiţionat. Suprafaţa construită este de 1.800 mp la parter, iar volumul construit de 56.000 mc.
În anii puterii populare, imobilul devine sediul unor întreprinderi de stat, în perioada celui de-al doilea guvern Chivu Stoica (1957-1961) figurând ca sediu al Ministerului Industriei Bunurilor de Consum (MIBC).1
Imobilul Mica - între Hotelul Athénée Palace şi Hotelul Splendid - văzut din Calea Victoriei, din faţa Palatului Regal.
Urmează câteva imagini cu ceea ce a rămas din imobilul Mica, după ce o parte din acesta s-a prăbuşit în timpul cutremurului din 4 martie 1977.
Societatea "Mica" a achiziţionat în luna mai 1920, cu suma de 15.000.000 mărci, proprietăţile miniere din România (localizate în zona Brad) ale Soc. “Harkotschen Berwerke und Chemischen Fabriken zu Schwelm und Harkorten Aktiengesellschaft” din Gotha (Germania), societate care devenise în acel moment cea mai mare exploatare auriferă din Europa. Datorită greutăţilor întâmpinate de către întreaga industrie minieră în timpul Primului Război Mondial (când s-au exploatat mai mult filoanele de cupru şi plumb, de aceste două metale având nevoie industria de armament) şi în primii ani de după acest război, proprietăţile miniere ale societăţii germane, care se confrunta şi ea cu mari probleme financiare, au fost puse sub sechestru. Societatea "Mica" le-a achiziţionat şi dezvoltat, devenind până la naţionalizarea din 1948 cel mai mare producător de aur din România şi, în acelaşi timp, cea mai importantă societate minieră implicată în extracţia metalelor preţioase din partea centrală şi de sud-est a Europei.
"Patru sunt liniile de direcţie ale acestei acţiuni: sănătate, muncă, minte şi suflet." Acesta era principiul de bază al doctrinei MICA în privinţa angajaţilor săi. 19 ani, din 1920 pînă în 1939, a durat exploatarea zăcămintelor de aur din zonă de către societatea MICA. 19 ani în care "investitorul", deşi a primit în plin lovitura recesiunii economice mondiale din 1929-1932, nu doar că a contribuit la creşterea Produsului Intern Brut al ţării, dar a lăsat urme adânci în viaţa localnicilor.
Societatea MICA a contribuit de la întărirea mentalităţii de a fi fideli locului până la chestiuni practice: ctitorii de cult, aşezăminte culturale la sate, ateneu cu sală de spectacole de 150 de locuri, cămine culturale, opt biblioteci, şcoli primare în satele din jurul Bradului, şcoală profesională, sanatoriul TBC, dispensare medicale, baie publică, un complex de magazine şi un cvartal de locuinţe la Gurabarza, săli de gimnastică, terenuri de sport, case de ajutor reciproc şi multe altele.
Întregul capital plasat de Societatea MICA era românesc, iar beneficiul a rămas în ţară. Între acţionarii Societăţii se numărau atât membri ai Consiliului de administraţie, oameni politici, industriaşi, oameni de afaceri, cadre tehnice, administrative, angajaţi, chiar şi muncitori (pentru aceştia din urmă revenind 2.000 de acţiuni), dar şi diverse instituţii şi societăţi industriale şi de credit. Cel mai important acţionar al societăţii, precum şi principalul ei conducător între anii 1920-1948, a fost ing. Ion P. Gigurtu, care a deţinut 7,37% din capitalul social al acesteia. Primul preşedinte al consiliului său de administraţie a fost generalul Alexandru Averescu, ales în anii 1920, respectiv 1922-1924. În perioada 1928-1938 acesta a avut doar calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii. Între 1920-1921, respectiv 1926-1932 funcţia de preşedinte a acestui organism a revenit generalului Constantin Coandă, cunoscut om politic în perioada interbelică. Tot el a deţinut, în 1920, respectiv 1922-1924, şi funcţia de vicepreşedinte.
sursa
http://armyuser.blogspot.ro/2009/07/imobilul-mica.html
Calea Victoriei № 61-63 - Blocul Nestor
Blocul Nestor (Imobil de birouri și locuințe al Societății „Mica”) (1932-1934) Calea Victoriei, nr. 61-63 căzut la cutremurul din 1977
- BLOCUL NESTOR era situat pe Calea Victoriei, oarecum vis-a-vis de Hotelul Athenee Palace (Hilton). Fusese construit in doua etape. Primul corp, ridicat la inceputul anilor ’30, includea hotelul Splendid Parc (bombardat in 1944) si borda o parte a strazii Pictor Grigorescu (disparuta), care cobora din Calea Victoriei inspre strada Luterana.
- Hotelul Bucuresti si blocurile construite pe langa el. In locul fostului imobil interbelic s-a ridicat hidosul Hotel Bucuresti, un monolit masiv, intinzandu-se si pe locul caselor vechi de langa Nestor, disparute dupa 1977. La pachet, in zona au mai rasarit blocuri socialiste in locul unor imobile interbelice, aceleasi blocuri despre care am spus ca au fost spoite..
- Bolcul Nestor, inca o cladire condamnata din start la un sfarsit tragic.
La o simpla analiza a resturilor ramase in picioare se obsarva, cum am mai scris, dimensionari insuficiente la stalpi si grinzi, imbinari defectuase si si neaxate pe inatime. Dupa mine, numai fatada imi da senzatia si convingerea de cladire compromisa din start. Cel putin , din fotografia originala, se poate observa fatada sprijinita pe consola. Ca si la Dunarea, pentru estetica s-a (supra) incarcat fatada cu colonade, rigle verticale, etc,. Se observa ca stalpii de la parter sun retrasi in spatele vitrinei, ceea ce poate confima o fatada extinsa.
(Interesant ca in fotografiile cu ruine majoritatea stalpilor de la parter au ramas in picioare) vezi post # 7 cf. sever, apartin altui obiectiv!) Mai adaug, uitandu-ma la foto cu salonul de la parter, spatiul este mult generos, balcon (!), si stalpi de mijloc, cu sacrificiu si risc, doi pe un balansoar. Si atunci, ca si azi, poti lua plasoiul, cand vezi o cladire cu aspect deosebit, o arhitectura rafinata, dar ce folos ca nu stii ce este sub o simpla tencuiala. Am vrut sa mai comentez despre \"gaura\" de la etajul 2 sau trei, dar ma abtin. Cine stie, dealungul timpului cati daltasi au tot taiat prin cladire ce au crezut de cuviinta, iar acest lucru s-a adunat cu deficientele de concept si structura. Toate si-au spus cuvantul in 4.03.1977 ora 21:22:22. Pacat!
- Stalpii care se vad sunt de la cladirea in U din spate. Cei de la fatada au cazut cu cladirea peste ei. Se vad in diverse foto cu ruinele, dinspre Calea Victoriei. In stanga se vede ce a rama din sala de spectacol sau sedinte, cea cu deschidere mare. Daca este adevarat ca partea vizibila din U de la MICA s-a recuperat in Hotelul Bucuresti, inseamna ca nu erau chiar avariate.
- Blocul Nestor a antrenat in prabusire o parte din imobilul situat pa coltul Calea Victoriei - Str. Pictor Grigorescu... se vad scarile sectionate pe jumatate...
Blocul Mica-partea ramasa in picioare a fost inclusa in hotelul Bucuresti si demolata in urma cu 3-4 ani... lucrarile de consolidare incepute nu au fost duse la capat,structura de rezistenta fiind compromisa...
Nu trebuie uitat ca la data constructiei cladirii, in 1937 ,regulile de conceptie antiseismica nu erau suficient de bine cunoscute...Arhitectura imobilului ramane un exemplu al stilului modernist interbelic,eleganta si functionala.
- Să nu uităm de longeviva cofetărie-cafenea Nestor, care a rezistat vitejeşte până în 1977. Chiar dacă fusese botezată partinic „Cofetăria Republica”, mă îndoiesc că exista vreun bucureştean care să-i fi spus altfel decât Nestor.
A fost nevoie de un cutremur major ca să şteargă din peisajul bucureştean acest minunat templu al prăjiturilor, bomboanelor şi cafelei. Pot să spun cu legitimă mândrie că am apucat-o! Mergeam acolo, cu câte o prietenă, fete de liceu iubitoare de dulciuri, inconştiente de faptul că trăiam ultimele clipe ale unui lux pe care n-aveam să-l mai întâlnim niciodată. Cine ar putea uita bomboanele cu care ne îmbia galantarul din fundul sălii de la parter?
Cofetăria avea etaj şi parter. În fotografia de mai sus, sala încă nu este dată în folosinţă. Se văd numai canapelele de-a lungul zidurilor. Sala era plină de mese, ca şi etajul.
Strălucirea multicoloră a bomboanelor Nestor (botezate şi ele „bomboane republicane”) cu arome şi forme de fructe, felii galbene de lămâie cu gust adevărat de lămâie, felii oranj de portocală, zmeuri şi mure mici, roşii şi violete, peştişori albi cu gust de migdală, „bomboane englezeşti”, cilindrice, cu flori turnate care se vedeau pe tăietură, ca nişte mărgele dulci de Murano… Apoi drajeurile de botez, ovale, albe, roz şi bleu, marţipanele viu colorate, în formă de fructe, cu glazură transparentă şi lucioasă de zahăr, ca sticla, fructele zaharisite, maroanele glasate, fondantele, bomboanele de ciocolată de nenumărate feluri… Un paradis al copilăriei.
Nimic nu mă putea împiedica să vin aici, nici măcar teama de prezenţa cvasi-inevitabilă a unui unchi bătrân ca moartea, aşezat pe una dintre canapelele de pluş de lângă uşă, în compania unuia sau mai mulţi „foşti”, neînduplecaţi duşmani de clasă care-şi măcinau veninul în faţa unei cafele, conversând cu şoapte prudente.
Intram cu atenţie, încercând să mă feresc de nesuferitul moş, care reuşea aproape întotdeauna să mă înhaţe de gleznă cu capătul încovoiat al bastonului şi să mă tragă spre masa lor, unde încasam tradiţionalul perdaf adresat tineretului fără minte. După ce scăpam de morala regulamentară şi schiţam un knix respectuos, eram liberă să mă refugiez la etaj, unde puteam plonja în deliciile prăjiturilor şi îngheţatei: cataif, ruladă, coupe Jacques, îngheţată de lămâie, de ciocolată sau de sezon, cu căpşuni, cu zmeură, cu caise… Şi cacao cu lapte...
Şi cafeaua, café frappé, pahare înalte cu cafea filtru rece ca gheaţa, în care înota o bilă mare de îngheţată de vanilie, încununată de frişcă! Multă, multă frişcă adevărată.
Şi „serveusele”, majoritatea bătrâne, cu mutre severe, cărora le spuneam în taină „gestapovistele”. Ce nostimă ni s-a părut una care ne-a spus, matern, când am cerut frişcă la îngheţată: „Bine faceţi, fetelor, că landişaua e proaspătă!” Pentru că în frişcă se înfigeau trei pişcoturi subţiri, care-şi păstraseră numele franţuzesc, langues de chat.
Nestor distrus de cutremur. Acum, pe locul raiului copilăriei se înalţă hotelul de lux Radisson
După ce blocul în care se afla a căzut la cutremur, cofetăria s-a mutat într-o laterală a clădirii hotelului Athenée Palace de vizavi, dar n-a rezistat mult: într-o zi de care-mi amintesc cu tristeţe, a dispărut pur şi simplu.
Copyright Silvia Colfescu, 2012
- Cofetaria Nestor, rebotezata Victoria. La etaj, cofetaria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei. Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada... Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la Nestor profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si langue de chat, Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri Bibescu, carora ulterior li s-a spus Tosca, pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafea turceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante...
- Concurenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, este reprezentata de Fialkowski, Broft si de cofetaria Hotelului Bellevue, de langa Cismigiu. La inceputul noului secol, ramane din toate acestea doar Capsa, gratie produselor ei de o rara finete a continutului si eleganta a prezentarii. In schimb, se ivesc noi localuri de "cofeturi" fine, cum ar fi Dobriceanu, Zamfirescu, Riegler sau Frederic pe Calea Victoriei, ultimul avand drept specialitate "carolinele", prajituri mari cu frisca amestecata cu fructe glasate, fisticuri si stafide. Puternic straluceste Nestor, care "fura" din clientela Capsei, tot pe Calea Victoriei, dincolo de Ateneu. Cladirea se prabuseste la cutremurul din 1977.
Sursa
http://www.descopera.ro/cultura/4908235-bucuresti-550-de-ani
http://cutremurnetforum.sd4.eu/showthread.php?tid=812
http://updateslive.blogspot.ro/2009/11/bucurestii-adolescentei-mele.html
Calea Victoriei № 61-63 - Magazinul Casa Wapnner
In spatele Hotelului Imperial, colt cu strada Stirbei, exista Magazinul Casa Wapnner I (Calea Victoriei nr. 61-63), care oferea, la începutul secolului XX, lămpi pentru electricitate si gaz aerian adica combustibilul obtinut prin trecerea unui curent de aer peste carbunele înrosit. Mai tirziu, spre sfirsitul secolului al XIX-lea, I. Wapner, renumit negutator german, a adus in Bucuresti masinile de bucatarie Gebruder-Raeder din Darmstadt si sobele Godin din Bruxelles. Prăvălia a rezistat pana in anul 1935.
- Lupascu Neron, 3 apartamente, Bucuresti, str. P. Hasdeu 15, Victoriei 61 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
Calea Victoriei № 61-63-81 - Radisson Blu Bucharest Hotel
Adresa: Calea Victoriei 63-81, București, România
Site: http://www.radissonblu.com/hotel-bucharest
pe stanga, s-a consumat una dintre cele mai cumplite drame ale cutremurului din 1977. Aici, in locul Hotelului Bucuresti, actualmente Centre Ville, s-a aflat un imens complex de locuit, cunoscut de bucuresteni ca Blocul Nestor, deoarece, la parter se gasea una dintre cele mai bune cofetarii din oras, Cofetaria Nestor. Iata ce scrie Gelu Diaconu in ziarul Ring din nov. 2010: ”Cofetaria Nestor, rivala de moarte a Capsei. Finetea preparatelor devine marca inregistrata si la Nestor, care ajunge in scurt timp rivala Capsei, modelul absolut al cofetariilor de lux din epoca. De competitia dintre cele doua cofetarii profitau si cei cu mai putina dare de mana, la Capsa putandu-se cumpara cu un leu cinci prajituri, in timp ce la Nestor, cu aceeasi suma, se puteau lua sase. Dupa razboi, cofetaria Nestor a fost botezata de autoritatile comuniste Republicii, insa oamenii au ignorat acest lucru, continuand sa o numeasca asa cum o stiau inainte de nationalizare
1970
Intersant este ca Blocul Nestor, in realitate se numea Blocul Mica, fusese supus unor ample renovari in anii 70, inginerii hotarand inlaturarea unor stalpi de sustinere, pentru a mari suprafata de expunere.
1977
Cutremurul din 4 martie 1977 a distrus Blocul Nestor aproape in totalitate, mai ales in partea dinspre Calea Victoriei, planseele cazand precum cartile de joc, unul peste altul.
Guvernul comunist nu a stat foarte mult pe ganduri, dupa curatarea zonei incepand sapatura pentru fundatiile a ceea ce urma sa devina Hotelul Bucuresti, primul hotel din centrul orasului care dispunea de piscina olimpica acoperita.