Calea Victoriei № 25x C. Cantacuzino si Vintila Corbeanu
Terenul pe care se va fi construi hotelul Boulevard a fost în apropiere de Biserica Sărindar (astazi Cercul Militar) si aparţinuse pe vremuri marelui postelnic Constantin Cantacuzino.
* Calea Victoriei № 25x Vintila Corbeanu
1692
La 1692, când Vodă Brâncoveanu tăia Podul Mogoşoaiei de-a curmezişul curţii Bălăcenilor, familie ostilă domnitorului, terenul (în apropiere de Biserica Sărindar (astazi Cercul Militar) si aparţinuse pe vremuri marelui postelnic Constantin Cantacuzino) aparţinea marelui ban Vintilă Corbeanu prin căsătoria fiicei sale. (Udriste Nasturel, fratele Doamnei Elina (sotia lui Matei voevod) era casatorit cu Maria fiica lui Vintila I, Corbeanu, mare vornic). Udriste se insurase de tanar cu fata vornicului Vintila Corbeanu. Dar biata Maria, la doua saptamani dupa ce adusese pe lume baietasul acesta, se prapadise mistuit de o arsita neiertatoare. Ei, doi, Elina ((sotia lui Matei voevod)) si Matei ((Matei voevod)), infiasera numaidecat copilul. Se dovedea o faptura plapanda, lingava si bolnavicioasa, pricinuindu-i jupanesei nelinisti si temeri adanci. Iar acum trebuia sa plece cu el pe un drum necunoscut, plin de osteneli, poate si de primejdii mari, un drum caruia nu-i vedea capatul si limanul. Ea trebuia sa plece la Brasov la adapost din cauza lui Leon Tomsa, care era dusmanul de moarte al lui aga Matei din Brancoveni care era in fruntea boierilor, pregatind rasturnarea domnului Tomsa. De dorul lui pentru copil si sotie porni spre Brancoveni. Drumul agai Matei inspre Brancoveni „cuibul si leaganul marilor basarabi”, locul sau de bastina, fusese intortochiat si cu multe popasuri, fiindca el se mai abatea pe la boierii prieteni, care le impartaseau gandurile si nemultumirea, sa se inteleaga ce au de facut. Ajungand la Brancoveni, impreuna cu Tudosie Corbeanu, aga Matei, n-a mai gasit pe jupaneasa Elina, care era pentru el, sufletul casei sale parintesti, lumina si bucuria ei. Aici, au vietuit ei timp de saptesprezece ani. Se casatorise cu ea fiind o copila de 14 ani, nascuta in anul 1598, fiind cu zece ani mai mica decat el, fiica lui Radu si Despina Nasturel din Herastii Prahovei. Era o copila pe atunci, da, dar cernelurile bucoavnelor nu-i istovisera zburdalnicia de fecioara si nu-i intristasera luminile ochilor verzi ca salcia, cu care-i sagetase lui inima…
De aici pleca Matei in Transilvania ca pribeag de unde cu ajutorul principelui Gheorghe Rakoczi se instala ca domn al Tarii Romanesti. Acesta cunostea prestigiul lui Matei din Brancoveni, avutiile lui, precum si amestecul lui direct sau mai ocolit in conflictele ce izbucnisera de-a lungul anilor intre nobilime si domnitor.
„Voi zidi, isi spuse cu suprema incredintare, voi zidi neaparat, dupa cum mi-a ajutat Atotputernicul sa innoiesc Plumbuita si Sarindarul si dupa cum am apucat sa fac locas de inchinare la Brancoveni, implinind o veche juruinta”. Amintindu-si, simti o fericita mandrie si o unda fierbinte cotropindu-l. intra in palat ca furtuna, impartind porunci cu glas puternic, bucuros si atatat, caci a doua zi avea sa plece spre Brancoveni, la tarnosire. Pornira devreme, in zori. Era inca racoare si doamna Elina se zgribulise intr-un colt al caratei, sub salurile de casmir.
Cand Elina ajunse doamna, Mateias fu privit ca un cocon domnesc si menit a capata mostenirea lui Matei Basarab. Moartea il rapi insa si pe acesta, luandu-l chiar din bratele mamei sale adoptive si de data aceasta, cand el implinea o frageda varsta de numai 17 ani, in anul de dupa Hristos 1643. Matei voda l-a dorit ca mostenitor pe acest Mateias, nepotul sotiei sale care a murit insa tanar, dupa ce Matei il infiase. Amanunte despre acest eveniment aflam dintr-un document datat la 18 septembrie 1653, in care Matei voda declara ca sotia sa Elina: „luat-au pre un nepot de frate al ei, fecior al lui Udriste Nasturel logofat …, mititel, ramas sarac (=orfan) de mama-sa …, numai de doua saptamani si l-au botezat, punandu-i numele nostru, Mateiu, si l-au crescut fecior (al) ei si in casa noastra pana a fost de 17 ani, purtandu-i grija de toate …, ca o muma a fecior”. Tanarul Matei, ajuns al doilea postelnic al domnului a murit insa la Tarigrad”
SURSE Creeaza.com
Calea Victoriei № 25x Grigore Băleanu vel vornic
Terenul pe care se va fi construi hotelul Boulevard a fost în apropiere de Biserica Sărindar (astazi Cercul Militar) si aparţinuse pe vremuri banului Vintilă Corbeanu, apoi a vel vornicului Grigore Băleanu.
1663-1668
În 1663, anul uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino, şi în 1668, data nunţii de împăciuire dintre Grigore Băleanu şi Smaranda, fiica domnului Şerban Cantacuzino, conacul de la Băleni a găzduit întâlnirile partidei boiereşti a Bălenilor, opusă Cantacuzinilor. Aici se adunau Hrizea Vistierul, tatăl cronicarului Radu Popescu din satul alăturat, Podul Rizii, Neagoe Săcuianu de la Săcuieni - al cărui chip se zăreşte în ctitoria sa din acel sat, Stoica Bucşanul din Bucşani şi alţii.
1688
- Grigore Băleanu, face pace cu familia Cantacuzinilor prin căsătoria sa cu fiica lui Şerban Cantacuzino.
- 1688 Anul in care se consuma evenimentul casatoriei dintre Smaragda, fiica voievodului Serban Cantacuzino, si Grigore, fiul lui Ivascu Baleanu. Cu aceasta alianta, ce a marcat impacarea celor doua partide boieresti rivale (o dusmanie ce dura de douazeci si cinci de ani), se incheie, in mare, relatarile in Letopisetul Cantacuzinesc si in Cronica Balenilor. In unele redactii - cum ar fi, de pilda, copia executata pentru voievodul Stefan Cantacuzino (in care lucrarea poarta titlul Istoria Tarii Romanesti de cand au descalicat pravoslavnicii crestini) - Letopisetul Cantacuzinesc mai cuprinde o adaugire cu evenimentele din primii doi ani ai domniei lui Constantin Brancoveanu. Relatarea se incheie, deci, la 1690.
1695
La anul 1695, vornicul Grigore Băleanu, descendent al Slătiorenilor, a vândut moşia marelui agă Ianache Văcărescu, credinciosul dregător al lui Vodă Constantin Brâncoveanu. Neamul Văcăreştilor a stăpânit moşia de la Slătioarele până la mijlocul veacului XIX, când aceasta a trecut în posesia Cantacuzinilor, în proprietatea cărora s-a aflat până la anul 1945. -
1699
mitropolitul Teodosie obtinea aprobare de la domnie "sa caut cate vii parasite sa vor gasi pre mosia sf(intei) mitropolii... la Sateni", pe care, daca "nu vor vrea stapanii lor sa se apuce sa le lucreze"..., sa le dea "pre seama altora cine sa va gasi", iar "acele vii paragine sa le fie lor si feciorilor de mostenire". Din 6 februarie 1699, cand cumpara viile lui Grigore Baleanu, cu 550 de taleri, il intalnim printre stapani pe insusi domnul tarii, Constantin Brancoveanu. In martie acelasi an, probabil la interventia domnului, mitropolia ii ceda viile din dealul Satenilor, primind in schimb pe cele de la Aninoasa, "ca sa aiba maria sa a tinere si a stapanire niste vii din dealul Sateanilor, care sint pe linga viile banului Gheorghe Baleanu, care vii au fost ale sf. mitropolii din Tirgoviste, date de Alexie calugarul".
1701-1716
Fost mare vornic de Târgovişte, Grigore Băleanu, mare sluger, mare logofăt, mare vornic şi mare ban (1701-1716), este cel mai de temut adversar al lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot al Ţării Româneşti, căruia, cu ajutorul lui Radu Golescu şi al armatelor austriece, îi va afla sfârşitul. În timpul dominaţiei austriece din Oltenia Grigore Băleanu va ajunge consilier.
1723
- Grigore Baleanu, viitorul consilier imperial al Olteniei, casatorit cu Smaranda Cantacuzino. Casele acestuia sunt amintite in documentul din 1723 semnat de Nicolae Mavrocordat, care da lui Constantin Baleanu "ca sa tie satul Baleni... cu casele, mestiile (dependintele), helesteele si viile de la Targoviste, care au fost ale tatalui sau". Casele erau ruinate deja in 1873, asa cum aflam din lucrarea lui N. Stoicescu, "Monumentele Tarii Romanesti si Moldovei acum un secol". In 1912 Virgil Draghiceanu nota in "Calauza" ca din casa "ramasa doar zidurile inconjuratoare". Tot zidurile de incinta se pastreaza si astazi sub forma unui patrulater regulat, vast, inchis pe toate laturile, avand poarta actuala pe soseaua nationala, latura opusa, fiind pe partea dinspre raul Ialomita.
1810
În anul 1810 începe subscripția publică (doctorul Caracaş „nu mai putu suferi şi se duse drept la prietenul său agă de poliţie, pe atunci vornicul Grigore Băleanu”, pe care „îl rugă cu lacrimi fierbinţi să deschidă o subscripţie pentru clădirea unui nou spital”, obligându-se a contribui şi el cu bani şi angajându-se „să slujească fără leafă ca doctor al noului spital cât va trăi”) pentru ridicarea spitalului «Iubirea de Oameni», proiectul lui Caracaș fiind sprijinit financiar și logistic (teren, materiale de construcții și bani) de Grigore Băleanu (Grigore Băleanu a fost numit epitrop şi cu banii strânşi a zidit spitalul şi l-a înzestrat cu toate cele necesare.), banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Golescu, vornicul Nicolae Văcărescu, aga Constantin Golescu, băneasa Safta Brâncoveanu dar și generalul rus M.I.Kutuzov (a oferit şapte galben). Acesta din urmă era comandantul trupelor rusești din vremea războiului ruso-turc (1806-1812) - Gestul său a fost recompensat extrem de mărinimos de români care i-au ridicat un bust care se găseşte şi acum în curtea spitalului -.
1813-15
Spitalul începe să fie ridicat în anul 1813, proiectul inițial fiind prevăzut cu parter și etaj însă datorită izbucnirii „ciumei lui Caragea” și greutăților survenite, a fost amenajat numai parterul iar spitalul a fost deschis în anul 1815. La acea vreme Filantropia era un stabiliment modern, construit prin contribuție publică, fiind primul spital de acest fel de la noi, menit „de a primi bolnavi de ambele sexe, fără nici o deosebire de religie”(Al.G.Galeșescu, 1899).
1814
- Iancu Văcărescu este informat de logodna prietenului lor Fierăscu (Constantin Herăscul Năsturel) cu fiica logofătului Grigore Băleanu sau despre efectele ciumei lui Caragea.
- Nicolae Vacarescu se casatoreste, in 1814, cu Luxandra Baleanu, apropiindu-se, ca ginere al logofatului Grigore Baleanu, de cercurile eteriste.
1817
Domnitorul Ioan Caragea, la indemnul boierului Grigore Baleanu, aloca in anul 1817 fonduri din visteria Tarii pentru a infiinta o scoala de muzica bisericeasca bazata pe ” sistema cea noua”. Locul ales pentru desfasurarea acestor cursuri a fost Biserica Sfantul Nicolae Selari. Cu aceasta destinatie aparte, Domnitorul Caragea reuseste definitiv ca numele Bisericii Sfantul Nicolae Selari sa fie amintit de-a lungul veacurilor de cercetatori istorici, etnografi, muzicologi etc.
1821
- Dintre boierii ocârmuitori, trebuie să menţionăm cazul aparte al marelui vornic şi spătar Grigore Băleanu, care şi-a pus speranţe în acţiunea principelui Alexandru Ipsilanti şi i-a adus servicii.
- Astfel, pe la 11-12 martie, Grigore Băleanu a participat personal la efectuarea rechiziţiilor de fân, orz, făină etc., ordonate de Ipsilanti, care se afla încă la Focşani.
- După intrarea în Bucureşti a Adunării norodului, în casa lui Grigore Băleanu s-a ţinut o consfătuire a unor boieri (23 martie), la care a fost condus şi mitropolitul de către ofiţerii eterişti Iordache Olimpiotul, Ghencea-aga şi delibaşa Mihali. După cum am spus şi mai sus, cu acest prilej s-a redactat o scrisoare către Tudor, conţinând rugămintea ca şeful pandurilor să cadă la înţelegere cu Alexandru Ipsilanti.
- Tot la 23 martie / 4 aprilie, Dionisie Lupu a participat la o consfătuire a boierilor ce s-a ţinut în casa marelui spătar Grigore Băleanu. El a fost escortat până acolo de căpitanii eterişti Iordache Olimpiotul, Ghencea-aga şi delibaşa Mihali, împreună cu 50 de arnăuţi înarmaţi. În aceste condiţii, nu e de mirare că boierii au redactat un act către Tudor, rugându-l să ajungă la înţelegere cu Ipsilanti.
- Mitropolitul era un om fricos (relatează Liprandi), lucru ce se vede dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o Tudor (la 3 aprilie), spre a-l îmbărbăta şi a-l îndemna să nu fugă din Bucureşti, căci îi va da 500 de panduri pentru paza sa personală.
- După câteva zile, Grigore Băleanu s-a retras din guvern şi a părăsit capitala spre a putea colabora cu şeful Eteriei. La 10 aprilie, aflat la Câmpulung, el i-a trimis lui Ipsilanti, la „porunca şi îndemnul” acestuia, ciorna unui memoriu către ţar, în care se cerea, în numele poporului român, intervenţia Rusiei pentru răsturnarea completă a stăpânirii otomane asupra Ţării Româneşti. De la Câmpulung, Grigore Băleanu, influenţat de eterişti, „ar fi scris către boierii ţării ca să vie acolo, fiindcă acolo să cade a fi scaunul domniei” (după cum aflăm dintr-o scrisoare datată 28 aprilie 1821 şi atribuită de unii lui Gheorghe Lazăr). O dovadă că Băleanu s-a afiliat Eteriei, trădându-l pe Tudor, este faptul că şefii eterişti l-au invitat să preia conducerea oştirii pandurilor, după arestarea lui Vladimirescu.
- Nicolae Vacarescu, impreuna cu socrul sau, Grigore Baleanu se refugiaza la Brasov, nereusind sa obtina capitularea razvratitului prin buna invoiala si sa opreasca marsul lui Tudor Vladimirescu spre Bucuresti, Nicolae Vacarescu isi depune mandatul si se refugiaza la Brasov, nu inainte insa de a semna, la 18 mart. 1821, o adresa catre tar, cerind ajutor impotriva amenintarii otomane. La Brasov, unde se va si stinge din viata, Nicolae Vacarescu infiinteaza, impreuna cu socrul sau, Grigore Baleanu, cu Const. Cimpineanu, Dinicu Golescu si alti boieri o societate culturala urmarind stimularea traducerii, elaborarea unui dictionar si a unei gramatici etc. Poet cu activitate restrinsa, considerindu-se singur „slab in condei si in idei", Nicolae Vacarescu nu dezonoreaza titlurile de merit ale familiei: versurile sale continua linia manierismului anacreontic, aducind pe alocuri neasteptate inflexiuni folclorice si preromantice.
- Grigore Baleanu, tânăr, viteaz, curtenitor și bun mânuitor al spadei, trecuse în goana calului hotarul în Transilvania, unde a fost angajat imediat ca postelnic de principele Mihai Apafy, aflat în conflict cu Șerban Cantacuzino. Mare trebuie să fi fost bucuria fiicei lui Șerban Vodă, domnița Smaranda, dacă era încă de pe atunci îndrăgostită de tânărul Grigore, aflând că alesul inimii ei scăpase cu viață… căci ei erau sortiți în curând să-și unească inimile și trupurile.
- Pentru a-i dovedi încrederea ce o avea acum în el, Farmache i-a povestit cum a vrut să-l împuşte pe Vodă Suţu, care trădase sultanului Mahmud al II-lea planurile Eteriei, dar, ajuns dinaintea bătrînului, nu a avut putere să apese pe trăgaci, execuţia urmînd să fie înfăptuită prin mijloace mai subtile de medicul lui Vodă, Mihai Christaris Epirotul. Farmache fusese angajat de spătarul Grigore Băleanu, de Mihai Filipescu şi de vlădica Ilarion, care, scrie Dimitrie Pappasoglu, „după ce l-au supus la un groaznic jurămînt pe Sfînta Cruce şi Evanghelie că nu va divulga secretul ce i se va încredinţa, i-au spus: Căpitan Farmaki, tu fanariot nu eşti, tu eşti din bravii eleni care azi sînt sculaţi pentru independenţa lor; vrei tu ca să faci fericirea ţării mele şi eu să te fac fericit dăruindu-ţi două moşii şi făcîndu-te pămîntean român, dîndu-ţi boierie? Dacă vrei, atunci să-mi omori pe Vodă cînd vei rămînea singur cu el şi pe dată să vii la mine acasă. De curagiul tău nu mă îndoiesc. Primeşti?”. Primise, dar nu fusese în stare să-l ucidă…
SURSA
1. crispedia
2. Adevarul
http://www.referatele.com/referate/romana/Nicolae-Vacarescu/
See more at: http://sf-esc.ro/biserici-istorice-monumente-si-obiecte/12375-biserica-din-slatioarele.html#sthash.QpDdV1Se.dpuf
https://istoriiregasite.wordpress.com/2015/11/23/adulter-la-curtea-domneasca-iii-epilog-la-o-veche-poveste-de-dragoste/
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/12/doua-sute-de-ani-din-viata-a-unui-proiect-iubirea-de-oameni-filantropia/
http://www.primariaaninoasa.ro/comuna-aninoasa.php
http://www.ziartricolorul.ro/in-1814-la-congresul-de-la-viena-tudor-vladimirescu-l-a-cunoscut-pe-tarul-alexandru-i-1/
http://www.bibliotheca.ro/reviste/armonia/nr_2_2006/armonia_nr_2_2006.php
http://www.preferatele.com/docs/romana/10/-constantin-cantacuz4.php
http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/ultimelecomentarii/490
http://www.e-antropolog.ro/2012/10/spitalul-iubirei-de-oameni-filantropia/
Calea Victoriei № 25x Hotel Herdan
1865-1867
Terenul pe care se va fi construi Grand Hôtel du Boulevard a fost în apropiere de Biserica Sărindar (astazi Cercul Militar) si aparţinuse pe vremuri marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Prin căsătoria fiicei sale, trece în proprietatea banului Vintilă Corbeanu, apoi a vel vornicului Grigore Băleanu, care îl vinde, în sfârşit, giuvaergiului Jacques Herdan. Omul de afaceri Jacques Herdan a început, în 1867, construirea unui hotel după proiectul primului arhitect roman scolit in strainatate si reintors in Romania, Alexandru Orăscu.
Cladirea, opera a arhitectului Alexandru Orascu, construita intre 1865-1867 pe terenul marelui ban Vintila Corbeanu, s-a numit initial “Hotelul Herdan”, dupa numele lui I. Herdan, celebrul producator de produse de panificatie, care l-a detinut numai un an, vanzandu-l apoi unei misterioase doamne Pohr (din familia bogatului florar brasovean cu acelasi nume). J. Herdan va vinde hotelul doamnei Pohr, care îl dă de zestre fiicei sale, la căsătoria cu italianul Bertola, stăpânindu-l până în 1920.
- Pe colţul din stânga se află hotelul Bulevard, astăzi în renovare.
1865
În 1865 omul de afaceri Jaques Herdan, (proprietarul fabricii de pâine de pe şoseaua Orhideelor). cumpără terenul și începe construcția unui hotel după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.
Construcţia hotelului, proiectat de Alexandru Orăscu, angajat din 1851 ca arhitect al statului în Direcţia Lucrărilor Publice, începe în anul 1869 şi durează câţiva ani buni, în paralel cu şantierul Academiei Sf. Sava, viitoarea Universitate (1857-1869). Cu aceste două lucrări, Alexandru Orăscu jalonează ampriza primului bulevard al capitalei.
1871
Hotelul de lux a fost construit în 1870 de omul de afaceri Herdan (acelaş cu moara Herdan). Hotelul avea apă curentă, electricitate, calorifere şi satisfăcea exigenţele celui mai select client. La parter erau săli de expoziţie, restaurant franţuzesc şi librăria Alcalay, preluată de Remus Cioflec care a editat volumele de culturalizare˝ biblioteca pentru toţi˝.
1871
Clădirea numită Hotel Herdan este inaugurată în 1871 (după alte surse hotelul a început să funcționeze din 1873); are la parter un restaurant franțuzesc și librăria Alcalay.
1873
- in 1873, hotelul Herdan trece în proprietatea domnei Pohr (chiar nu stiu cine a fost aceasta doamna) si isi schimbă numele în Grand Hotel du Boulevard. De altfel, după unele surse, stabilimentul ar fi început să funcţioneze cu adevărat din acel an.
- in 1873 se organizează in acest nou hotel, o expoziţie de pictură cu tablouri de Tiţian si alti pictori importanti.
- În 1873, saloanele ample, bine luminate şi somptuos decorate ale hotelului recent inaugurat sunt desemnate să găzduiască o prestigioasă expoziţie cu picturi din colecţiile domnitorului Carol I, Mihail Kogălniceanu, Gh. Grigore Cantacuzino, Al. Odobescu, Cezar Bolliac, Theodor Aman, Carol Popp de Szathmary etc. Între pilaştri de marmură şi sub candelabre poleite puteau fi admirate lucrări de Lucas Cranach, Tiţian, Tintoretto, Watteau, Fragonnard. Recepţii diplomatice, dineuri de gală şi baluri simandicoase au învârtoşat faima stabilimentului. Înaintea primului Mare Război, restaurantul din sala de marmură era cel mai şic local bucureştean, iar în perioada interbelică tineretul high-life venea aici să exerseze noii paşi de foxtrot şi one-step într-un dichisit club de dans, numit „Pour toi et pour moi”.
- in 1873, hotelul Herdan - Impunãtoarea clãdire este dovada faptului cã nici în acea perioadã nu se respecta planul de urbanism, cã fiecare construia dupã bunul plac, dacã avea multi bani. Clãdirea, asa cum se poate vedea si astãzi, împiedicã sistematizarea zonei.
Pe aceastã temã s-a desfãsurat o furibundã campanie de presã sustinutã în principal de profesorul si ziaristul de origine francezã Ulyse de Marcilliac. „Cum nu-si dã nimeni seama – scria ziaristul – cã Hotelul Herdan (asa s-a numit la început), asezat de-a curmezisul asa cum este, se va împotrivi pe veci la trasarea unui bulevard în dreapta, prelungire a celui existent?“
SURSA http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=57152&d=la-pas-prin-bucuresti--bucuresti
http://politeia.org.ro/magazin-istoric/la-belle-epoque-grand-hotel-du-boulevard/19777/
http://bucurestiulnestiut.blogspot.ro/2011/04/hotel-bulevard.html
Calea Victoriei № 25x Grand Hôtel du Boulevard
Victoriei (Calea) 25 1
Detalii cladire
An constructie: 1936
Regim inaltime: S+P+12E
Nr. apartamente: 49
Arie desfasurata: 6078
Risc seismic
Clasa risc: Clasa I, pericol public
Acest imobil reprezinta pericol public.
Expertiza tehnica
An expertiza: 1993
Expert atestat: ROMPROIECT - M. MIRONESCU
Observatii:
* Calea Victoriei № 25x Grand Hôtel du Boulevard
Grand Hôtel du Boulevard este situat în centrul Bucureștiului, la intersecția străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta.
Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta 5, la intersectie cu Calea Victoriei 25
“Hotel Bulevard”, a carui renovare exterioara a fost terminata nu de mult.
Grand Hôtel du Boulevard este situat la intersecția străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. “Grand Hotel du Boulevard” (cum a fost rebotezat hotelul), a gazduit sau a fost frecventat de personalitati ale culturii romanesti: Constantin Brancusi, intors din Franta in 1924, Al. Kiritescu, in vremea cand scria „Gaitele“ dar si Octavian Goga, Mihail Sadoveanu si St.O. Iosif, imbiati cu bucatele fine si vinuri alese.
1874
Probabil ca sã scape de gura presei, la numai un an dupã inaugurare, Herdan a vândut hotelul unei doamne pe nume Pohr, care l-a rebotezat Grand Hotel du Boulevard si l-a dat drept zestre fiicei sale, cãsãtoritã cu italianul Lucien Bertola, unul dintre cei mai mari gastronomi ai vremii. Asezat în centrul Bucurestilor, Grand Hotel du Boulevard a fost gazdã pentru multe personalitãti si martor al multor evenimente importante, hotelul avea să devină, pentru destulă vreme,unul dintre cele mai renumite ale Capitalei, iar luxosul restaurant din sala de marmură un loc predilect de întâlnire al „high-life-ului Bucurestean.
1877
- Începând cu 1877 hotelul se numește Grand Hôtel du Boulevard și este primul hotel bucureștean care a tras apă curentă. Hotelul este apreciat dar prețurile sunt mari, de exemplu, o cameră modestă costă 12 franci pe zi în 1877.
- „Almanach du High-Life” scria în 1877 : „Le Grand Hotel du Boulevard nu are a invidia hotelurile de prima mână din marile capitale. Luxul interior este corespunzător majestuoasei faţade ce se admiră pe Bulevardul Elisabeta. Le Grand Hotel du Boulevard face onoare Bucureştilor.”
1881
Aici s-au adunat la 5/17 ianuarie deputati si ministri pentru a discuta demisia din guvern a lui Dimitrie Sturza, care se opunea politicii de apropiere a României fatã de Rusia, dusã de guvernul de atunci. Tot aici, Ion Brãtianu a sãrbãtorit cea de-a 5-a aniversare a lui Rosetti si 25 de ani de la aparitia ziarului „Românul“, la 25 septembrie/4 octombrie 1881.
- Intruniri parlamentare, intruniri de deputaţi sau miniştri, banchete in onoarea unor personalităţi din Romănia, dar şi din străinătate, intălniri ale scriitorilor - toate se petreceau la restaurantul de la "Grand Hotel du Boulevard", unul dintre cele mai bune localuri ale Bucureştilor de altădată. Aici, in toamna anului 1881, "Vizirul", cum i se spunea lui Brătianu, a sărbătorit cei 65 de ani ai lui Rosetti şi 25 de ani ai ziarului "Romănul", unde toate doamnele au fost imbrăcate in costume naţionale;
1883
Hotelul avea la parter o librarie moderna (Librăria Alcalay, înfiinţată de Leon Alcalay în 1883), care primea de la Paris ultimele noutati, o cafenea si unul dintre cele mai luxoase restaurante ale Bucureştilor, cu trufandale în orice sezon şi vinuri de cea ma buna calitate.
1887
Mansarda iniţială, distrusă de un incendiu în 1887, a fost refăcută la restaurarea din 1976.
1889
Cel mai amplu şi mai spectaculos spaţiu interior este sala multifuncţională. Iniţial, o simplă curte interioară. În 1889 – anul inaugurării Turnului Eiffel – arhitectul Albert Galleron a acoperit-o cu o modernă structură metalică.
1904
Hotelul strălucea nu numai prin opulenţa decorului arhitectural, ci şi prin modernitatea tehnică: a fost primul hotel bucureştean dotat cu apă curentă în camere, iar după 1904 a fost echipat cu iluminat electric şi cu ascensor.
1905
În 1905 a fost amenajat salonul mare al restaurantului. Un imens plafon vitrat se reflectă în oglinzile veneţiene ce alternează cu vibraţiile stuco-marmurei din arcade. Stucaturi poleite cu foiţă de aur, candelabre de cristal, tacâmuri de argint, decolteuri cu diamanticale şi fracuri cu papioane neapărat albe completau ambianţa eclatantă. Dar şi vicisitudinile de care a avut parte salonul au fost pe măsură: ochiuri de geam s-au desprins din plafon, oglinzi înnegrite de timp au fost vopsite cu ulei, iar altele, sparte, au fost înlocuite cu panouri de lemn şi PAL travestit în marmură. Şi aici restauratorii au avut de lucru: refacerea stratului de argint, dizolvarea uleiului, înlocuirea vitrourilor şi a oglinzilor lipsă.
- Înaintea primului Mare Război, restaurantul din sala de marmură era cel mai şic local bucureştean
1906-1911
Într-o vreme în care serviciile hoteliere nu erau etalonate cu stele, a fost gratulat cu medalii de aur la expoziţiile internaţionale de la Milano – în 1906 – şi de la Torino – în 1911.
1908
- Ce specialităţi se serveau la marile banchete date in onoarea unor personalităţi? Din meniul servit la 30 martie 1908, in cinstea lui Tache Ionescu, "şeful Partidului Conservator Democrat", supranumit "Tăchiţă Gură de Aur", datorită elocinţei sale, constatăm că intre preparatele din bucătăria franţuzească predominau: Creme d'Artichauts (Cremă de Anghinare), Langouste Parisienne sauce Tartar (Langustă pariziană cu sos Tartar), Pi'ce de Boeuf Perigourdin (Friptură de vită Perigourdin), Parfait de foie gras au Porto (Parfe de ficat de găscă Porto), Asperges Nouvelles d'Argenteuil sauce Diplomat (Sparanghel cu sos Diplomat), Poularde de la Bresse ratie a la Broches (Găină la frigare) Salade Printanire (Salată de Primăvară), Glace Boulevard (Ingheţată Boulevard), Gaufrettes (Biscuiţi), Fromages (Brănzeturi), Corbeilles de Fruits (Coşuri cu fructe), Friandises (Specialităţi de dulciuri).
1910
- La fel de imbelşugat este şi meniul de la banchetul dat de membrii clubului "Tinerimea" preşedintelui lor, nababului aromăn, Alexandre Bellu, la 20 noiembrie 1910. Iată căteva preparate: Consome Alexandra, Somon cu Sos Genevoise, Cartofi fierţi, Carne de vită a la Richelelieu, Sparanghel d'Argenteuil, Găină la frigare, Salată "Suzette", Ingheţată "Tutti-Frutti". Lista băuturilor ce ajutau la digestia unui astfel de meniu cuprindea: Ţuică (singura băutură romănească), Mastică, Marsala, St. Julien superior, Pommery sec, Drapeau americain, Grand fine Champagne şi lichioruri.
- Diversitatea preparatelor franţuzeşti se datora şi faptului că bucătarul-şef, Tudor Gal, işi făcuse specializarea in Franţa, la celebrul Auguste Escofier, supranumit "Impăratul Bucătarilor". Rafinamentul preparatelor şi al băuturilor era insoţit de servirea impecabilă. Se spune că un zăngănit de tacăm era admonestat de privirile dispreţuitoare ale comesenilor. Ce vremuri, ce servicii!
1911
- La 15 aprilie 1911 un grup de ziaristi oferã, în sala de marmurã a hotelului, un banchet în onoarea lui Constantin Bacalbasa, care fusese ales deputat, si a lui I. Bacalbasa, ziarist si el, frate cu proaspãtul deputat, care fusese numit director general al Teatrelor.
- Tot în 1911, oficialitãtile au oferit un fastuos banchet în onoarea maresalului japonez Nogi, eroul de la Port-Artur.
1913
- Clody Bertola s-a nascut la 12 august 1913, la Bucuresti, in hotelul familiei sale - Grand Hotel du Boulevard. Bunicii ei au venit in Romania pe timpul lui Carol I. Clody Bertola mentiona ca radacinile ii sunt in Italia, Franta si Germania.
1918
De-a lungul timpului, Grand Hôtel du Boulevard a găzduit săli de pictură, întruniri parlamentare, iar în saloane, după 1918 se organizează Pour toi et pour moi, un club de dans cunoscut în perioada respectivă.
- După 1918 tineretul iubitor de dans organizase la Hotel du Boulevard” un club de dans cunoscut, tineretul high-life venea aici să exerseze noii paşi de foxtrot şi one-step într-un dichisit club de dans, numit „Pour toi et pour moi”. Mai târziu a decăzut și a fost ocupat de sediul unui minister, iar la parter s-a mutat librăria „Cioflec”.
1920
doamna Pohr, care îl dă de zestre fiicei sale Grand Hotel du Boulevard, la căsătoria cu italianul Bertola, stăpânindu-l până în 1920.
- Se spune că "Grand Hotel du Boulevard" (dat in folosinţă in anul 1867) a fost faimos, mai ales inaintea primului război mondial şi după terminarea acestuia, pănă prin anii 1920, graţie italianului Lucien Bertola, considerat unul dintre marii gastronomi ai vremii. Această apreciere se datorează faptului că Lucien Bertola a paricipat la diferite expoziţii culinare, unde a obţinut numeroase distincţii. Amintim doar căteva: Bucureşti 1906 - medalie de aur şi medalie de argint; Milano 1906 - medalie de aur; Turin 1906 - medalie de aur.
1924
La Grand Hotel du Boulevard au locuit personalitãti ale culturii românesti: Constantin Brâncusi, întors din Franta în 1924, Al. Kiritescu, în vremea când scria „Gaitele“. În cafeneaua hotelului se întâlneau Onisifor Ghibu, Ilarie Chendi si Octavian Goga, precum si Mihail Sadoveanu cu St.O. Iosif, îmbiati cu bucãtele fine si vinuri din podgoriile românesti si din cele frantuzesti, spaniole si italiene.
1934
In 1934, patru ofiţeri ai armatei române au incercat sa-l omoare pe regele Carol al II-lea. Aceştia se cazaseră la etajul doi care privea spre Calea Victoriei, şi au plănuit sa arunce o grenada în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei. Atentatul a fost un eşec, ofiţerii fiind arestaţi si executati.
1937
Interesant şi semnificativ pentru vocaţia sa internaţională e faptul că, până în 1937, hotelul, restaurantul şi cafeneaua au avut exclusiv manageri alogeni: John Muller, H. Horn, Fr. Schreiber, M. Bertola, S. Rosenthal.
1941-1944
De la bun început, clădirea situată la intersecţia principalelor artere ale capitalei, Podul Mogoşoaiei şi Bulevardul Academiei (numit din 1871 Bulevardul Elisabeta), a avut destinaţii multiple: hotel, localuri publice şi prăvălii. În timp, s-au adăugat şi altele: între 1941 şi 1944 a găzduit comandamentul trupelor germane din România, iar
1945
Ţin minte că la împlinirea vârstei de 10 ani, în 1945 cum se încheiase pacea, tata m-a dus la librăria Cioflec şi mi-a cumpărat un glob pământesc. ˝ Luaţi-l acum, până nu se schimbă tot˝ i-a spus vânzătorul tatei cu subînţeles. Nu am priceput ce a vrut să spună decât peste câţiva ani când au apărut unele state noi, altele şi-au câştigat independenţa, altele au pierdut teritorii, cum e şi cazul României.
1948
După naţionalizare, librăria Cioflec a devenit Librăria Academiei. Mai târziu, regimul de după război a naționalizat hotelul, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, acolo unde fusese celebra Librărie Alcalay,
1949
In 1949 Hotelul a fost a naţionalizat, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, in locul celebrei librării Alcalay.
1950
- Ionescu Elena, 10 apartamente, Bucuresti, Bd. Marasesti 101; Cal. Victoriei 25; str. Enachita Vacarescu 23. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Lolel Rozalia, 2 apartamente, Bucuresti, str. Dionisie Lupu, 11, str. Victoriei, 25 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Popescu Cecilia, 2 apartamente, Bucuresti, str. Masarik 21, calea Victoriei 25. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Simulescu Virgil, 7 apartamente, Bucuresti, str. Bratului 26; Cal. Victoriei 25. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Gueran I. M. si Ana, 5 apartamente, Bucuresti, str. Rasuri 1, B-dul 1848 37-39, Calea Victoriei 25. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Teodorescu Fatulet, 11 apartamente, Bucuresti, sos. Stefan cel Mare 10, Calea Dorobantilor 12 Cal. Victoriei 25 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Dintre prăvăliile de la parter, numeroase şi schimbătoare precum negustoria, se remarca pe Calea Victoriei librăria lui Leon Alcalay, un meritoriu tipograf şi editor de carte românească şi universală. I-a urmat, după naţionalizarea din 1950 a imobilului, Librăria Academiei.
1950-1974
între 1950 şi 1974 a fost sediu ministerial. Actuala restaurare cumulează, într-o nouă configuraţie, aceste funcţiuni. Cazarea se regăseşte, parţial, la nivelul etajului IV. La etajele I, II şi III se găsesc birouri, săli de întrunire şi spaţii conexe – circulaţii, grupuri sanitare şi oficii. Păstrând amprenta funcţională anterioară – partiul în dublu tract şi nodurile de circulaţie verticală – prin eliminarea pereţilor dintre camerele de hotel au rezultat încăperi de dimensiuni diferenţiate, adecvate birourilor de tip de open-space.
Parterul etalează o gamă largă de funcţiuni, care beneficiază cu precădere de arsenalul decorativ, minuţios restaurat, ce conferă edificiului distincţie şi personalitate.
Accesul oficial, din Bd. Elisabeta, se face printr-un larg vestibul, dotat cu garderobă şi punct de informare-control, care se deschide către holul central.
Scara de onoare, cu trepte de marmură şi balustrada din fier forjat este componenta originară a holului, care a suferit în timp diverse modificări, mergând până la închiderea unor goluri.
În partea opusă scării se află cafeneaua, care îşi păstrază configuraţia şi decorul concepute de Alexandru Orăscu: trei travee uşor inegale, cu coloane degajate şi pilaştri din stuco-marmură, scafe şi grinzi acoperite cu ciubuce şi medalioane din stuc policrom.
Aceleaşi elemente neoclasice se regăsesc în salonul oval. Restaurarea lor, bazată pe analize stratigrafice şi probe de curăţare, a necesitat numeroase operaţiuni: eliminarea depunerilor şi a intervenţiilor anterioare, completări, chituiri, injectarea desprinderilor cu caseinat de calciu, reintegrare cromatică şi protejare cu verni semimat pe bază de paraloid.
1961-1963
În anii 1961-1963, lucrări de consolidare au mutilat acest spaţiu, ca şi pe cel dinspre bulevard, cu stâlpi şi grinzi din beton armat. Actuala restaurare prevede separarea funcţiunii principale de fluxul comercial, care dispune de accese proprii, din Calea Victoriei, pentru clienţi şi marfă, de spaţii de depozitare şi anexe. O altă intrare secundară, din str. Beldiman, e destinată aprovizionării şi personalului restaurantului.
- Faţadele au păstrat intacte rigoarea neoclasică şi decorul copios, dar nu excesiv, impuse de autor. Registrele celor patru niveluri urmează o strictă gradaţie: la parter goluri mari, separate prin panouri cu bosaje proeminente; la primul etaj ferestre cu frontoane triunghiulare; la următorul, ferestrele au o simplă cornişă; la al treilea etaj, nici atât. Compoziţia e ferită de monotonie prin zona intrării, uşor decroşată, având la primele etaje balcoane cu o graţioasă feronerie, iar pe ultimul registru patru statui ceramice de mari dimensiuni, realizate la Viena, în cuptoare speciale. Neputând rezista timpului, intemperiilor şi poluării, au fost înlocuite cu replici, iar originalele conservate în interior. Mansarda iniţială, distrusă de un incendiu în 1887, a fost refăcută la restaurarea din 1976. Două cupole circulare şi una octogonală, cu lanternouri, încheie la colţuri silueta clădirii. Întreaga învelitoare e acoperită cu tablă de cupru.
Restaurarea faţadei a debutat cu laborioase decopertări şi investigaţii fizico-chimice. A fost identificat finisajul iniţial, un gri deschis, care acoperea unitar toate componentele: tencuieli, stucaturi, ornamente din teracotă. Elementele originare au fost curăţate şi s-au făcut mulaje pentru completarea lacunelor. Cele patru siluete feminine alegorice, precar ancorate de faţadă, au fost demontate şi restaurate. Din probitate metodologică au fost eliminate unele completări neavenite – braţe, drapaj, accesorii – realizate din materiale improprii şi într-o manieră stilistică diferită.
A fost îndepărtat placajul de marmură al parterului, adăugat în 1976, revenindu-se la bosajele iniţiale din tencuială. Un aspect adesea ignorat, dar esenţial pentru orice restaurare, este cel al stucturii de rezistenţă. Puţine elemente ale construcţiei din 1873 mai pot fi luate în calcul: arce de cărămidă din subsol şi o parte din zidăria portantă.
Plafoanele ce aveau grinzi din lemn sau metalice au fost înlocuite în 1974-1976 cu planşee şi grinzi din beton armat. Cu aceeaşi ocazie au fost restaurate numeroase elemente arhitecturale şi decorative şi s-a revenit la destinaţia iniţială a imobilului. Trebuie menţionat că această intervenţie, realizată de un colectiv al institutului Proiect Bucureşti, condus de arhitectul Nicolae Pruncu, a fost salutară pentru destinul monumentului. Pentru a aduce construcţia proiectată în 1879, cu distanţe de până la 5 m între planşee şi cu o planimetrie care la solicitări seismice generează torsiuni periculoase, la nivelul normativelor actuale au fost corelate diverse modalităţi. Demolarea unor pereţi despărţitori şi înlocuirea şapelor cimentice cu materiale mai uşoare a diminuat masa totală. S-au realizat stâlpi şi diafragme din beton armat, în special prin dublarea faţadelor, pe toată înălţimea clădirii. Au fost înlocuite şi suplimentate o serie de elemente structurale locale: buiandrugi, şpaleţi de zidărie, reazeme de grinzi. O dificultate suplimentară a rezultat din obligaţia asumată de a menaja decorul arhitectural omniprezent.
Reţelele de instalaţii, în bună parte deteriorate şi în totalitate depăşite moral, au fost integral înlocuite. S-au folosit pentru aceasta materiale şi echipamente provenind de la cei mai reputaţi producători europeni, dotarea tehnologică fiind un criteriu substanţial în evaluarea unui demers edilitar contemporan.
Timp de câteva decenii, Grand Hotel du Boulevard a fost nu numai un edificiu emblematic al Bucureştilor, ci şi un etalon de civilizaţie şi eleganţă. Acesta e capitalul de prestigiu pe care actuala restaurare îşi propune să-l resusciteze, la parametrii actuali de confort şi eficienţă.
2010
Fostul hotel este astazi înregistrat pe firma Grand Hotel du Boulevard SA, deţinută cu un pachet de acţiuni de 95% de compania Niro Investment SA şi cu 5% de Central Residential Park. În 2010 compania a avut o cifră de afaceri de 238.000 de lei (57.000 euro) şi pierderi de 522.000 de lei (124.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
Nicolae Dumitru controlează prin grupul de firme Niro complexul Dragonul Roşu de la ieşirea din Bucureşti spre Urziceni. Cea mai mare firmă din grupul controlat de Nicolae Dumitru este Niro Investment SA, cu afaceri de 119 mil. lei (28,3 mil. euro) şi un profit de 17,2 mil. lei (4 mil. euro) la 356 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
- SURSA
http://www.domnuleprimar.ro/70466-Asociatia-Proprietari-bloc-ALBA-sediul-Calea-Victoriei-102-108-sec.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grand_H%C3%B4tel_du_Boulevard
http://florin4love.blogspot.ro/2006/06/grand-hotel-du-boulevard.html
http://www.europeana.eu/portal/record/2020716/HA_B_II_m_A_18678.html
http://jurnalul.ro/timp-liber/culinar/la-bulivar-birjar-293023.html