Antreprenoriat / haos socialist
Ludwig von Mises a reconstruit sistematic teoria cooperării sociale bazate pe diviziunea muncii, în jurul conceptului-cheie de calcul antreprenorial de rentabilitate. Explicând solidaritatea monedei sănătoase cu instituţiile proprie- tăţii private, a elucidat inflaţia ca proces insidios de redistribuire, destabilizare si dezintegrare socio-economică, imputabil politizării monedei şi activităţilor bancare. Totodată, a demonstrat că abolirea proprietăţii private asupra factorilor de producţie face literalmente imposibile formarea pre- turilor şi calculul antreprenorial în termeni monetari, aşa încât socialismul riguros implementat, departe de a permite planificarea economică - selecţia celor mai impor- tante proiecte realizabile într-un sistem de diviziune a muncii, din perspectiva unui planificator central -, implică dezagregarea structurilor raţionale de producţie, până la nivelul celui mai abject primitivism. Iar menţinerea ideilor intervenţioniste, adică a ideilor socialiste neasumate consecvent, combinată cu frustrările populare induse recurent de imixtiunea statului în economie, tinde să instaureze, sau să restaureze, haosul socialist. Supravieţuirea civilizaţiei de tip occidental depinde, după Mises, de înţelegerea şi instituţionalizarea până la capăt a ordinii economice şi de drept a proprietăţii private. Sursa: Institutul Mises din România
Haosul planificat
Nota caracteristică a epocii dictatorilor, războaielor şi revoluţiilor este tendinţa ei anticapitalista. Majoritatea guvernelor şi partidelor politice manifestă o dorinţă intensă de a restrânge sfera iniţiativei private şi a întreprinderii libere. Este o dogmă aproape necontestată potrivit căreia capitalismul este terminat şi o înregimentare generală a activităţilor economice este atât inevitabilă, cât şi de dorit.... În ciuda politicilor anticapitaliste ale tuturor guvernelor şi aproape ale tuturor partidelor politice, modul capitalist de producţie îndeplineşte încă în multe ţări funcţia sa socială de a aproviziona pe consumatori cu mărfuri mai multe, mai bune şi mai ieftine.... Controlul guverna-mental numai asupra unei părţi a preţurilor trebuie să conducă în mod necesar la o stare de lucruri pe care toată lumea, fără excepţie, o consideră absurdă şi contrară scopului. Rezultatul său inevitabil este haosul şi tulburările sociale. Sursa: Haosul planificat de Ludwig von Mises
Printul de Nicolo Machiavelli
Nicolo Machiavelli s-a nascut la Florenta, pe 03 mai 1469. Machiavelli si "Scopul scuza mijloacele" si lectii dure ale lui:
1. Ori te porti frumos cu oamenii.. .ori ii distrugi complet; 2. Daca simti ca o anumita persoana ar putea reprezenta pe viitor o amenintare pentru tine, rezolva situatia acum; 3. Poarta cu tine "un bat mare"; 4. Studiaza-i pe cei mareti. Astfel, chiar daca te prabusesti urat, o sa te ridici frumos; 5. Un alt motiv pentru care trebuie sa porti cu tine "un bat mare": Nimeni nu are respect pentru oamenii slabi; 6. E mai simplu sa fii temut de ceilalti, decat sa fii iubit; 7. Dar nu exagera cu factorul Teama; 8. Daca nu insulti oamenii, nu le furi bunurile si nu le ameninti existenta, o sa fii mai impacat cu tine insuti; 9. Perceptia dicteaza realitatea; 10. E bine sa inseli oamenii – daca ii determini sa-si dea seama de greselile facute; 11. Inca o data... Perceptia dicteaza realitatea; 12. Fa in asa fel incat sa pari baiat bun – dar daca e nevoie sa-i inseli pe oameni, inseala-i; 13. Asigura-te ca unii oameni nu te urasc – mai ales cei puternici; 14. Oamenii inteligenti angajeaza oameni inteligenti; 15. Asigura-te ca poti fi sincer cu unii oameni. Doar cu unii oameni! 16. Urmeaza-ti obiectivul! Cititi mai departe in engleza
1. Ori te porti frumos cu oamenii.. .ori ii distrugi complet; 2. Daca simti ca o anumita persoana ar putea reprezenta pe viitor o amenintare pentru tine, rezolva situatia acum; 3. Poarta cu tine "un bat mare"; 4. Studiaza-i pe cei mareti. Astfel, chiar daca te prabusesti urat, o sa te ridici frumos; 5. Un alt motiv pentru care trebuie sa porti cu tine "un bat mare": Nimeni nu are respect pentru oamenii slabi; 6. E mai simplu sa fii temut de ceilalti, decat sa fii iubit; 7. Dar nu exagera cu factorul Teama; 8. Daca nu insulti oamenii, nu le furi bunurile si nu le ameninti existenta, o sa fii mai impacat cu tine insuti; 9. Perceptia dicteaza realitatea; 10. E bine sa inseli oamenii – daca ii determini sa-si dea seama de greselile facute; 11. Inca o data... Perceptia dicteaza realitatea; 12. Fa in asa fel incat sa pari baiat bun – dar daca e nevoie sa-i inseli pe oameni, inseala-i; 13. Asigura-te ca unii oameni nu te urasc – mai ales cei puternici; 14. Oamenii inteligenti angajeaza oameni inteligenti; 15. Asigura-te ca poti fi sincer cu unii oameni. Doar cu unii oameni! 16. Urmeaza-ti obiectivul! Cititi mai departe in engleza
John Perkins – “Confesiunile unui asasin economic”
Extrase din cartea lui John Perkins – “Confesiunile unui asasin economic”, Editura Litera International, 2007:
„Suntem un grup de elita alcatuit din femei si barbati care utilizeaza organizatiile financiare internationale pentru a crea conditiile in masura sa determine aservirea celorlalte natiuni corporatocratiei aflate in fruntea celor mai mari corporatii, guverne si banci,” recunoaste John Perkins in introducerea cartii sale.
“Meseria mea avea doua obiective principale. Primul era sa justific imprumuturi internationale uriase care erau directionate inapoi catre Main (firma sub umbrela careia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster si Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologica si constructii. In al doilea rand, trebuia sa lucrez pentru a falimenta tarile care obtineau imprumuturile (bineinteles, dupa ce ar fi achitat sumele pentru Main si alti contractori din SUA), astfel incat sa fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.”
„Datoria mea era de a incuraja liderii mondiali sa devina o parte din vasta retea care promoveaza interesele comerciale ale SUA. Intr-un final, liderii respectivi sunt prinsi in capcana unei retele de datorii care ne asigura loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. In schimb, ei isi sprijina pozitiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice si aeroporturi.”
„In ciuda faptului ca banii sunt returnati aproape imediat corporatiilor membre ale corporatocratiei (creditorul), tara care primeste imprumuturile este obligata sa returneze intreaga suma, plus dobanda. Daca un asasin economic dobandeste un succes deplin, atunci imprumuturile sunt atat de mari incat, dupa cativa ani, debitorul ajunge in imposibilitatea de a le mai plati. In astfel de cazuri, intocmai cum procedeaza Mafia, ne revendicam partea care ni se datoreaza, ceea ce inseamna, de cele mai multe ori, una sau mai multe din urmatoarele pretentii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse pretioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continua sa ne datoreze bani si uite asa, o alta tara se mai adauga la imperiul nostru global.”
„Pe parcurs, continua John Perkins, am inteles ca statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gama variata de concluzii, inclusiv pe acelea care sa oglindeasca predilectiile analistului. Slujba mea era sa analizez efectele investitiilor de miliarde de dolari intr-o tara. Si, la modul mai specific, eu trebuia sa concep studii care sa proiecteze o crestere economica in viitorii douazeci-douazeci si cinci de ani si care sa evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, daca se lua decizia de a imprumuta unei tari un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia sa nu sustina Uniunea Sovietica, eu trebuia sa compar beneficiile acelei investitii intr-o uzina electrica cu beneficiile investitiei intr-o retea nationala de cai ferate sau intr-un sistem de telecomunicatii. Sau mi se spunea ca acelei tari i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie imi revenea sarcina de a demonstra ca acel sistem va avea drept rezultat o crestere economica suficienta pentru a justifica imprumutul.”
„Factorul primordial in fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuala a PIB era castigator. Daca nu exista decat un singur proiect, trebuia sa demonstrez ca dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului.
Aspectul tinut sub tacere al fiecaruia dintre aceste proiecte era acela ca, prin ele, se intentiona crearea unor profituri uriase pentru contractori, precum si pentru o mana de familii bogate si influente din tara care primea imprumutul, in timp ce se asigura dependenta financiara pe termen lung si, prin urmare, loialitatea politica a guvernelor de pretutindeni. Cu cat imprumutul era mai mare, cu atat era mai bine. Faptul ca povara datoriei apasand pe spinarea unei tari ii priva pe cetatenii acesteia de servicii de sanatate, de educatie si de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat in considerare. Intre noi discutam deschis despre esenta inselatoare a PIB-ului.
De exemplu, cresterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci si mai saraci. Si totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”
„Ca si cetatenii SUA, in general, majoritatea angajatilor de la Main au impresia ca le facem favoruri acestor tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titrati, au diplome care dovedesc cat sunt de educati.
Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap ca motivul pentru care ne instalam ambasade peste tot in lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumatati a secolului al XX-lea, au insemnat transformarea Republicii americane intr-un imperiu global. In ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranti ca si colonistii din secolul al XVIII-lea care credeau ca indienii care luptau pentru a-si apara pamanturile erau unelte ale diavolului.”
„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decat conspiratia. El este condus de un concept care a ajuns sa fie acceptat drept litera de lege: orice crestere economica este in avantajul omenirii si cu cat este mai mare aceasta crestere, cu atat mai raspandite sunt beneficiile ei. Aceasta credinta mai are si un corolar, si anume ca aceia care exceleaza in alimentarea focului cresterii economice trebuie preamariti si recompensati, in timp ce aceia nascuti la periferie pot fi exploatati dupa bunul plac.
Evident, conceptul este unul eronat. Stim ca in multe tari doar o mica parte a populatiei beneficiaza de cresterea economica, in vreme ce pentru majoritatea aceasta crestere poate genera efectiv situatii din ce in ce mai disperate. Acest efect este intarit de conceptia conform careia liderii industriali care pun in miscare sistemul ar trebui sa se bucure de un statut special, conceptie din care izvorasc multe dintre problemele noastre actuale. Cand femeile si barbatii sunt recompensati pentru lacomie, atunci lacomia devine un stimulent corupator.
Cand infruptarea din resursele Pamantului o consideram totuna cu sfintenia, cand ne invatam copiii sa se ia la intrecere cu toti dezechilibratii, cand uriase parti din populatie le consideram ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar ca o cautam cu lumanarea. Si o si gasim.
In stradania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporatiile, bancile si guvernele (reunite sub denumirea colectiva de corporatocratie) isi folosesc puterea financiara si politica pentru a avea garantia ca scolile, afacerile si mass-media noastra sustin atat concepul fals, cat si rezultatul acestuia. Ele ne-au adus in situatia in care civilizatia noastra mondiala a ajuns un fel de masina monstruoasa care necesita cantitati de combustibil si de intretinere in crestere exponentiala, intr-atat de uriase incat, in cele din urma, aceasta va consuma totul, nemairamanandu-i alta solutie decat sa se devoreze pe sine.
Una dintre functiile cele mai importante ale corporatocratiei este de a perpetua, extinde si consolida in permanenta acest sistem. Vietile celor care „au reusit”, precum si posesiunile lor – resedintele, iahturile si avioanele particulare – sunt prezentate ca niste modele care sa ne stimuleze pe noi toti sa consumam si iar sa consumam, la infinit. Orice ocazie este exploatata din plin pentru a ne convinge ca achizitionarea de bunuri este datoria noastra civica, pradarea planetei este benefica pentru economie si, in consecinta, ea serveste intereselor noastre superioare.”
„La vremea primei mele vizite, in 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniana a Ecuadorului. Astazi, petrolul reprezinta aproape jumatate din exportul tarii. O conducta ce traverseaza Anzii, construita la scurt timp dupa vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumatate de milion de barili in fragila padure tropicala – de peste doua ori cantitatea scursa in cazul Exxon-Valdez. Azi, o noua conducta, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construita de un consortiu organizat de tip Asasini Economici, promite sa duca Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observam ca aceasta forma de dependenta economica si sclavie statala este prezentata drept un privilegiu de care tarile in cauza ar trebui sa fie mandre – n.n.).
Intinderi uriase din padurea tropicala au fost distruse, papagalii macao si jaguarii aproape ca au disparut, trei culturi indigene din Ecuador au fost impinse in pragul extinctiei, iar rauri pure au fost transformate in haznale curgatoare. In aceeasi perioada, reprezentantii culturilor indigene au inceput sa riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocati americani, reprezentand peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, impotriva Chevron Texaco Corp. Plangerea consta in faptul ca, intre 1971 si 1992, gigantul petrolier aruncase pana la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, in gropi deschise si rauri, si ca aceeasi companie a lasat neacoperite aproape 350 de asemenea puturi care continua sa omoare atat oameni, cat si animale.”
„Din cauza semenilor mei de la Main si a mea, Ecuadorul este azi intr-o stare mult mai rea decat era inainte de a cunoaste „miracolele” economiei, finantelor si tehnologiei moderne. Incepand din 1970, in timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de saracie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publica a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Intre timp, partea din resursele nationale alocata celor mai sarace segmente ale populatiei s-a redus de la 20% la 6%.
Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrarii sale – peste 375 miliarde pe an in 2004 – este mai mult decat plateste toata lumea a treia pe educatie si sanatate, si de douazeci de ori mai mare decat suma primita anual ca ajutor international de catre tarile in curs de dezvoltare. Peste jumatate din populatia lumii supravietuieste din mai putin de doi dolari pe zi, ceea ce inseamna, in mare, aceeasi suma pe care o primeau la inceputul anilor ’70. Intre timp, procentul de la varf, de 1% din familiile lumii a treia, detine intre 70% si 90% din toate resursele financiare private si proprietatile din tarile lor; procentul efectiv este in functie de tara respectiva.
Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este coplesit de datoria externa, trebuind sa aloce o parte exorbitanta din bugetul national pentru a o achita, in loc sa-si utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetateni ai sai, inregistrati oficial ca traind sub pragul sever al saraciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate sa-si achite obligatiile externe este de a-si vinde padurile tropicale catre companiile petroliere. Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care asasinii economici si-au indreptat de la inceput privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii ca marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizeaza cu campurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global isi revendica partea sa sub forma concesiunilor petroliere.
Aceasta cerere a devenit deosebit de urgenta dupa 11 septembrie 2001, cand Washingtonul se temea ca s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curand un presedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o pozitie foarte ferma impotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a amenintat sa intrerupa vanzarile catre Statele Unite. Asasinii economici esuasera in Irak si in Venezuela, dar reusisera in Ecuador; acum aveam sa-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.
Ecuadorul este una dintre tarile tipice, aduse de asasinii economici in dependenta economica si politica totala. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din padurea tropicala ecuadoriana, companiile primesc 75 de dolari. Din suma ramasa de 25 de dolari, trei sferturi trebuie sa mearga in contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce ramane acopera cheltuielile militare si guvernamentale – ceea ce inseamna ca raman in jur de 2,5 dolari pentru sanatate, educatie si programe menite a-i ajuta pe saraci. Astfel, la fiecare suta de dolari luata pentru petrolul extras din Amazon, mai putin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale caror vieti au fost atat de crunt afectate de baraje, foraje si de conducte si care mor din lipsa mancarii comestibile si a apei potabile.”
„Ingeniozitatea constructiei acestui imperiu modern ii eclipseaza pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli si pe colonistii europeni din secolele al optsprezecelea si al nouasprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am invatat din istorie. Astazi, nu mai purtam sabii. Nu mai purtam armuri sau haine care sa ne scoata in evidenta. In tari precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne imbracam asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. In Washington si Paris, aratam ca niste birocrati din guvern sau ca niste bancheri. Parem modesti, normali.
Vizitam santiere in proiectare si cutreieram prin satele sarace. Proclamam altruismul, discutam cu ziarele locale despre minunatele actiuni umanitare intreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinta ale comisiilor guvernamentale cu hartiile noastre si cu proiectele noastre financiare, si tinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem in legalitate, lucram pe fata. Sau asa ne autozugravim si asa suntem acceptati. Acesta este felul in care functioneaza sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul insusi este construit pe subterfugii, fiind prin definitie unul legitim.”
„In orice caz, si acesta este un avertisment foarte serios, daca noi dam gres, o rasa cu mult mai ticaloasa intra in scena, aceia carora asasinii economici le spun sacalii, barbati care descind direct din acele imperii timpurii. Sacalii se afla intotdeauna undeva, pandind din umbra. Cand apar ei, sefi de state sunt indepartati sau mor in „accidente” violente. Si daca se intampla ca vreun sacal sa dea gres, asa cum au facut-o in Afganistan si in Irak, atunci reapar vechile modele. Cand sacalii esueaza, atunci treaba pica in sarcina armatei.”
John Perkins a vorbit despre actiunile sale in tarile arabe sau ale Americii Latine. Cel care ii citeste cartea nu se poate impiedica sa nu observe ca si in Romania s-a actionat in acelasi mod. Cresterea galopanta a datoriei nationale, dezastrele ecologice de la Rosia Montana, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizarile frauduloase din domeniul Electricitatii, autostrada Bechtel, toate se incadreaza perfect in stilul de actiune al unor asasini economici. Se dezvaluie astfel cu o foarte mare claritate modul in care acestia au actionat cu sprijinul unor personaje din sfera politica, ce au tradat Romania, in schimbul acumularii unor averi personale si al obtinerii unei temporare puteri politice
Sursa : Confesiunile-Unui-Asasin-Economic pdf
„Suntem un grup de elita alcatuit din femei si barbati care utilizeaza organizatiile financiare internationale pentru a crea conditiile in masura sa determine aservirea celorlalte natiuni corporatocratiei aflate in fruntea celor mai mari corporatii, guverne si banci,” recunoaste John Perkins in introducerea cartii sale.
“Meseria mea avea doua obiective principale. Primul era sa justific imprumuturi internationale uriase care erau directionate inapoi catre Main (firma sub umbrela careia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster si Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologica si constructii. In al doilea rand, trebuia sa lucrez pentru a falimenta tarile care obtineau imprumuturile (bineinteles, dupa ce ar fi achitat sumele pentru Main si alti contractori din SUA), astfel incat sa fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.”
„Datoria mea era de a incuraja liderii mondiali sa devina o parte din vasta retea care promoveaza interesele comerciale ale SUA. Intr-un final, liderii respectivi sunt prinsi in capcana unei retele de datorii care ne asigura loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. In schimb, ei isi sprijina pozitiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice si aeroporturi.”
„In ciuda faptului ca banii sunt returnati aproape imediat corporatiilor membre ale corporatocratiei (creditorul), tara care primeste imprumuturile este obligata sa returneze intreaga suma, plus dobanda. Daca un asasin economic dobandeste un succes deplin, atunci imprumuturile sunt atat de mari incat, dupa cativa ani, debitorul ajunge in imposibilitatea de a le mai plati. In astfel de cazuri, intocmai cum procedeaza Mafia, ne revendicam partea care ni se datoreaza, ceea ce inseamna, de cele mai multe ori, una sau mai multe din urmatoarele pretentii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse pretioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continua sa ne datoreze bani si uite asa, o alta tara se mai adauga la imperiul nostru global.”
„Pe parcurs, continua John Perkins, am inteles ca statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gama variata de concluzii, inclusiv pe acelea care sa oglindeasca predilectiile analistului. Slujba mea era sa analizez efectele investitiilor de miliarde de dolari intr-o tara. Si, la modul mai specific, eu trebuia sa concep studii care sa proiecteze o crestere economica in viitorii douazeci-douazeci si cinci de ani si care sa evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, daca se lua decizia de a imprumuta unei tari un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia sa nu sustina Uniunea Sovietica, eu trebuia sa compar beneficiile acelei investitii intr-o uzina electrica cu beneficiile investitiei intr-o retea nationala de cai ferate sau intr-un sistem de telecomunicatii. Sau mi se spunea ca acelei tari i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie imi revenea sarcina de a demonstra ca acel sistem va avea drept rezultat o crestere economica suficienta pentru a justifica imprumutul.”
„Factorul primordial in fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuala a PIB era castigator. Daca nu exista decat un singur proiect, trebuia sa demonstrez ca dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului.
Aspectul tinut sub tacere al fiecaruia dintre aceste proiecte era acela ca, prin ele, se intentiona crearea unor profituri uriase pentru contractori, precum si pentru o mana de familii bogate si influente din tara care primea imprumutul, in timp ce se asigura dependenta financiara pe termen lung si, prin urmare, loialitatea politica a guvernelor de pretutindeni. Cu cat imprumutul era mai mare, cu atat era mai bine. Faptul ca povara datoriei apasand pe spinarea unei tari ii priva pe cetatenii acesteia de servicii de sanatate, de educatie si de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat in considerare. Intre noi discutam deschis despre esenta inselatoare a PIB-ului.
De exemplu, cresterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci si mai saraci. Si totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”
„Ca si cetatenii SUA, in general, majoritatea angajatilor de la Main au impresia ca le facem favoruri acestor tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titrati, au diplome care dovedesc cat sunt de educati.
Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap ca motivul pentru care ne instalam ambasade peste tot in lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumatati a secolului al XX-lea, au insemnat transformarea Republicii americane intr-un imperiu global. In ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranti ca si colonistii din secolul al XVIII-lea care credeau ca indienii care luptau pentru a-si apara pamanturile erau unelte ale diavolului.”
„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decat conspiratia. El este condus de un concept care a ajuns sa fie acceptat drept litera de lege: orice crestere economica este in avantajul omenirii si cu cat este mai mare aceasta crestere, cu atat mai raspandite sunt beneficiile ei. Aceasta credinta mai are si un corolar, si anume ca aceia care exceleaza in alimentarea focului cresterii economice trebuie preamariti si recompensati, in timp ce aceia nascuti la periferie pot fi exploatati dupa bunul plac.
Evident, conceptul este unul eronat. Stim ca in multe tari doar o mica parte a populatiei beneficiaza de cresterea economica, in vreme ce pentru majoritatea aceasta crestere poate genera efectiv situatii din ce in ce mai disperate. Acest efect este intarit de conceptia conform careia liderii industriali care pun in miscare sistemul ar trebui sa se bucure de un statut special, conceptie din care izvorasc multe dintre problemele noastre actuale. Cand femeile si barbatii sunt recompensati pentru lacomie, atunci lacomia devine un stimulent corupator.
Cand infruptarea din resursele Pamantului o consideram totuna cu sfintenia, cand ne invatam copiii sa se ia la intrecere cu toti dezechilibratii, cand uriase parti din populatie le consideram ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar ca o cautam cu lumanarea. Si o si gasim.
In stradania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporatiile, bancile si guvernele (reunite sub denumirea colectiva de corporatocratie) isi folosesc puterea financiara si politica pentru a avea garantia ca scolile, afacerile si mass-media noastra sustin atat concepul fals, cat si rezultatul acestuia. Ele ne-au adus in situatia in care civilizatia noastra mondiala a ajuns un fel de masina monstruoasa care necesita cantitati de combustibil si de intretinere in crestere exponentiala, intr-atat de uriase incat, in cele din urma, aceasta va consuma totul, nemairamanandu-i alta solutie decat sa se devoreze pe sine.
Una dintre functiile cele mai importante ale corporatocratiei este de a perpetua, extinde si consolida in permanenta acest sistem. Vietile celor care „au reusit”, precum si posesiunile lor – resedintele, iahturile si avioanele particulare – sunt prezentate ca niste modele care sa ne stimuleze pe noi toti sa consumam si iar sa consumam, la infinit. Orice ocazie este exploatata din plin pentru a ne convinge ca achizitionarea de bunuri este datoria noastra civica, pradarea planetei este benefica pentru economie si, in consecinta, ea serveste intereselor noastre superioare.”
„La vremea primei mele vizite, in 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniana a Ecuadorului. Astazi, petrolul reprezinta aproape jumatate din exportul tarii. O conducta ce traverseaza Anzii, construita la scurt timp dupa vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumatate de milion de barili in fragila padure tropicala – de peste doua ori cantitatea scursa in cazul Exxon-Valdez. Azi, o noua conducta, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construita de un consortiu organizat de tip Asasini Economici, promite sa duca Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observam ca aceasta forma de dependenta economica si sclavie statala este prezentata drept un privilegiu de care tarile in cauza ar trebui sa fie mandre – n.n.).
Intinderi uriase din padurea tropicala au fost distruse, papagalii macao si jaguarii aproape ca au disparut, trei culturi indigene din Ecuador au fost impinse in pragul extinctiei, iar rauri pure au fost transformate in haznale curgatoare. In aceeasi perioada, reprezentantii culturilor indigene au inceput sa riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocati americani, reprezentand peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, impotriva Chevron Texaco Corp. Plangerea consta in faptul ca, intre 1971 si 1992, gigantul petrolier aruncase pana la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, in gropi deschise si rauri, si ca aceeasi companie a lasat neacoperite aproape 350 de asemenea puturi care continua sa omoare atat oameni, cat si animale.”
„Din cauza semenilor mei de la Main si a mea, Ecuadorul este azi intr-o stare mult mai rea decat era inainte de a cunoaste „miracolele” economiei, finantelor si tehnologiei moderne. Incepand din 1970, in timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de saracie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publica a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Intre timp, partea din resursele nationale alocata celor mai sarace segmente ale populatiei s-a redus de la 20% la 6%.
Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrarii sale – peste 375 miliarde pe an in 2004 – este mai mult decat plateste toata lumea a treia pe educatie si sanatate, si de douazeci de ori mai mare decat suma primita anual ca ajutor international de catre tarile in curs de dezvoltare. Peste jumatate din populatia lumii supravietuieste din mai putin de doi dolari pe zi, ceea ce inseamna, in mare, aceeasi suma pe care o primeau la inceputul anilor ’70. Intre timp, procentul de la varf, de 1% din familiile lumii a treia, detine intre 70% si 90% din toate resursele financiare private si proprietatile din tarile lor; procentul efectiv este in functie de tara respectiva.
Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este coplesit de datoria externa, trebuind sa aloce o parte exorbitanta din bugetul national pentru a o achita, in loc sa-si utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetateni ai sai, inregistrati oficial ca traind sub pragul sever al saraciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate sa-si achite obligatiile externe este de a-si vinde padurile tropicale catre companiile petroliere. Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care asasinii economici si-au indreptat de la inceput privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii ca marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizeaza cu campurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global isi revendica partea sa sub forma concesiunilor petroliere.
Aceasta cerere a devenit deosebit de urgenta dupa 11 septembrie 2001, cand Washingtonul se temea ca s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curand un presedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o pozitie foarte ferma impotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a amenintat sa intrerupa vanzarile catre Statele Unite. Asasinii economici esuasera in Irak si in Venezuela, dar reusisera in Ecuador; acum aveam sa-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.
Ecuadorul este una dintre tarile tipice, aduse de asasinii economici in dependenta economica si politica totala. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din padurea tropicala ecuadoriana, companiile primesc 75 de dolari. Din suma ramasa de 25 de dolari, trei sferturi trebuie sa mearga in contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce ramane acopera cheltuielile militare si guvernamentale – ceea ce inseamna ca raman in jur de 2,5 dolari pentru sanatate, educatie si programe menite a-i ajuta pe saraci. Astfel, la fiecare suta de dolari luata pentru petrolul extras din Amazon, mai putin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale caror vieti au fost atat de crunt afectate de baraje, foraje si de conducte si care mor din lipsa mancarii comestibile si a apei potabile.”
„Ingeniozitatea constructiei acestui imperiu modern ii eclipseaza pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli si pe colonistii europeni din secolele al optsprezecelea si al nouasprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am invatat din istorie. Astazi, nu mai purtam sabii. Nu mai purtam armuri sau haine care sa ne scoata in evidenta. In tari precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne imbracam asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. In Washington si Paris, aratam ca niste birocrati din guvern sau ca niste bancheri. Parem modesti, normali.
Vizitam santiere in proiectare si cutreieram prin satele sarace. Proclamam altruismul, discutam cu ziarele locale despre minunatele actiuni umanitare intreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinta ale comisiilor guvernamentale cu hartiile noastre si cu proiectele noastre financiare, si tinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem in legalitate, lucram pe fata. Sau asa ne autozugravim si asa suntem acceptati. Acesta este felul in care functioneaza sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul insusi este construit pe subterfugii, fiind prin definitie unul legitim.”
„In orice caz, si acesta este un avertisment foarte serios, daca noi dam gres, o rasa cu mult mai ticaloasa intra in scena, aceia carora asasinii economici le spun sacalii, barbati care descind direct din acele imperii timpurii. Sacalii se afla intotdeauna undeva, pandind din umbra. Cand apar ei, sefi de state sunt indepartati sau mor in „accidente” violente. Si daca se intampla ca vreun sacal sa dea gres, asa cum au facut-o in Afganistan si in Irak, atunci reapar vechile modele. Cand sacalii esueaza, atunci treaba pica in sarcina armatei.”
John Perkins a vorbit despre actiunile sale in tarile arabe sau ale Americii Latine. Cel care ii citeste cartea nu se poate impiedica sa nu observe ca si in Romania s-a actionat in acelasi mod. Cresterea galopanta a datoriei nationale, dezastrele ecologice de la Rosia Montana, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizarile frauduloase din domeniul Electricitatii, autostrada Bechtel, toate se incadreaza perfect in stilul de actiune al unor asasini economici. Se dezvaluie astfel cu o foarte mare claritate modul in care acestia au actionat cu sprijinul unor personaje din sfera politica, ce au tradat Romania, in schimbul acumularii unor averi personale si al obtinerii unei temporare puteri politice
Sursa : Confesiunile-Unui-Asasin-Economic pdf
”Contractul social” al lui Jean Jacques Rousseau
” Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi”
Jean Jacques Rousseau a fost un filosof francez de origine evreiasca, scriitor si compozitor, unul dintre cei mai ilustrii ganditori ai Iluminismului. A influentat intr-o maniera puternica principiile de drept si constiinta sociala a epocii, ideile lui putand fi regasite in schimbarile Revolutiei Franceze.
Opera sa de capatai, Contractul social, este considerata de multi „un manual de drept politic”.
Iata cateva dintre ideile regasite in aceasta opera:
Familia este cea mai veche dintre societati si este singura societate naturala. De indata ce copiii cresc si devin independenti, legea naturala dispare, iar continuirea convietuirii, daca exista, se va face voluntar si nu natural.
Despre dreptul celui mai tare– ” cel mai tare nu-i niciodata destul de puternic ca sa poata fi intodeauna stapan”. Forta, ne spune el, nu da nastere niciunui drept, astfel ca nimeni nu este obligat sa se supuna decat puterilor legitime.
„Dreptul la sclavaj este nul”- Niciun om nu are o autoritate naturala asupra semenului sau. A renunta la libertate, spune Rousseau, este echivalent cu a renuntat la calitatea de om.
Despre contractul social.
Drept urmare, solutia propusa de autor poarta numele unui contract social pe care el il defineste astfel: ” A gasi o forma de asociatie care sa apere si sa protejeze cu toata forta comuna persoana si bunurile fiecarui asociat si in cadrul careia fiecare dintre ei, unindu-se cu totii, sa nu asculte totusi decat de el insusi si sa ramana tot atat de liber”
Formula fundamentala a contractului social este aceea ca fiecare individ cedeaza comunitatii drepturile sale, iar in schimbul acestora devine membru al acelei comunitati. Dar, ca parte a comunitatii, el primeste in dar drepturile tuturor membrilor, legati de intreg. Individul este privit in cadrul acestei comunitati atat ca particular, cat si ca parte a suveranului. In consecinta, oricine refuza sa se supuna vointei generale va fi constrans de corpul intreg, ceea ce inseamna ca va fi obligat sa fie liber.
Despre vointa generala.
Rousseau ne expune si conceptia sa despre vointa generala, un termen des intalnit in cadrul acestui manifest, si spune ca nu este neaparat obligatoriu ca aceasta sa fie unanima, insa este esential ca toate voturile sa fie numarate. Vointa generala reprezinta suma vointelor particulare.
Despre suveranitate.
Conform ideilor lui Rousseau, suveranitatea este INALIENABILA si INDIVIZIBILA. El vorbeste despre necesitatea legilor. ” Cand intregul popor hotaraste cu privire la intregul popor…materia asupra careia se hotaraste este generala, intocmai ca si vointa” .
De la vointa generala la legi si apoi la republica. Autorul defineste republica ca fiind „orice stat reglementat prin legi, oricare ar fi forma lui de administratie.”
Despre separarea puterilor in stat.
Principiul cel mai important poate din cadrul acestei opere il reprezinta separatia puterilor in stat, Rousseau pune accentul pe importanta faptului ca „acela care redacteaza legi nu trebuia sa aiba puteri legislative”. Conceptul de libertate legat indeaproape de cel de vointa generala poate fi mentinut doar in absenta unei persoane suficient de puternice incat sa isi impuna vointa particulara.
Un alt principiu subliniat de autor este acela ca „Niciun cetatean nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa-l poata cumpara pe altul si nimeni atat de sarac incat sa fie silit sa se vanda”.
” Daca ar exista un popor de zei, s-ar guverna democratic. Oamenilor nu li se potriveste un guvernamant atat de perfect”.
Contractul social al lui Rousseau se poate descarca in format .pdf de aici: UQAC Sau aici mai jos, sau se poate achizitiona din Librariile Eminescu.
Lectura placuta!
OPINII DESPRE CONTRACTUL SOCIAL DE JJ ROUSEAU
Lăutarii ”capitaliști”, care prind din zbor temele de propagandă și le reproduc ulterior după ureche, au ajus să blameze orice tip de măsură cu caracter social ca fiind comunistă, în România și aiurea, practic oriunde globalizarea neo-liberală și-a întins aripile.
Asta în condițiile în care ”Contractul social” al lui Jean Jacques Rousseau a fost publicat în 1762, cu mult înainte ca primele rădăcini ale doctrinei politice numite ”comunism” să se înfiripe. Pentru cine nu știe, ”Contractul social” este una din lucrările pe care se bazează fundamentul ideologic al glorioasei Revoluții Franceze de la 1789, mișcare socială, culturală și politică ce a consfințit moartea feudalismului în Europa și trezirea spiritului național al popoarelor de pe Bătrînul Continent.
Prin aderararea, într-o formă sau alta, la ideile cuprinse în ”Contractul social”, s-au născut statele moderne europene și s-au pus bazele noului tip de societate, din care dispărea puterea absolută a nobilimii, a boierilor și a clerului, pentru a se face loc Statului, ca formă de conducere democratică a unei țări.
În noua formă de organizare gîndită de Jean Jacques Rousseau, unul dintre marii exegeți ai iluminismului, alături de Voltaire și Montesquieu, cetățenii liberi își cedau de bună voie dreptul de a decide Statului, pe care îl susțineau financiar, prin plata de impozite.
În schimb, forurile conducătoare ale Statului, alese în mod democratic de cetățeni, urmau să ia decizii în numele binelui comun, să asigure condițiile unei existențe civilizate pentru cei ce trăiau în țara respectivă și să îi protejeze, prin susținerea primită de la întreaga societate, pe cei care se aflau în imposibilitatea de a se descurca singuri: copii, bolnavi, bătrîni, șamd.
Deși ”Contractul social” a fost publicat în 1762, ideile iluministe, care se constituie în sursă de inspirație pentru Jean Jacques Rousseau, circulau printre filosofii vremii încă de la începuturile secolului al 18-lea în Europa, ca încercare de trezire a omenirii din somnul greu al Evului Întunecat și fundament teoretic și ideologic pentru mișcările progresiste și liberale ce aveau forțeze evoluția către o nouă orînduire socială.
Europenii nu se temeau atunci să vorbească despre și să spere la o nouă societate, mai bună, mai umană, în care indivizii să se bucure de drepturi egale indiferent de statutul oferit de genealogie.
Se făcea pentru prima dată în istoria Europei referire la oamenii de rînd ca fiind cetățeni cu drepturi, să făcea apel la rațiune și la ”iluminarea” maselor prin educație și cultură.
Totul în numele unei vieți mai bune pentru toți cetățenii, luați separat, ca indivizi, dar în același timp priviți ca o societate cu interese comune. Totul pentru îndeplinirea unor idealuri nobile, ce vorbeau despre eradicarea sărăciei, a bolilor, a foamei și a condițiilor de viață îngrozitoare cu care se confrunta 90% din populația țărilor europene, care nu avea dreptul la educație, la îngrijire medicală și nici la niște condiții minime de igienă a traiului de zi cu zi.
Și dacă acum 300 de ani filosofii și gînditorii europeni încercau să găsească idei prin care să ajute oamenii să se bucure de o viață mai bună, făcînd apel la binele comun, la umanitate și la drepturile fiecărui indivd de a se bucura de viața lui, iată că în prezent ”filosofii” și ”gînditorii” neo-liberali ne îndeamnă să ne sfîșiem între noi, să îi omorîm pe cei bătrîni, bolnavi și săraci, să zdruncinăm din temelie Statul social, pentru ca doar cei puternici să trăiască, terfelind cu lipsa lor de conștiință cadavrele celor mai slabi de lîngă ei.
Spre deosebire de oamenii ce trăiau în Europa secolului 18 și care începeau să vorbească despre iluminism, educație, cultură, drepturi civile, eliminarea discrepanțelor majore și fundamentale dintre clasele sociale, precum și despre binele comun, totul în numele unei societăți mai bune, o mare parte din europenii secolului 21 au căzut pradă propagandei neo-liberale ce propăvăduiește austeritatea, războiul, distrugerea mediului, interzicerea drepturilor civile în numele ”siguranței”, ștergerea identităților culturale, adîncirea inegalităților între oameni și, nu în ultimul rînd, dezbinarea cetățenilor prin asmuțirea unor clase sociale împotriva altora.
În numele bunăstării corporațiilor ce se luptă să acapareze întreaga Europă și întreaga lume și pentru a sluji foamea neostoită a marilor companii multinaționale, în dauna cetățenilor de rînd, adevărați profeți ai globalizării neo-liberale nu au nici o problemă să instige acum la întoarcerea în Evul Mediu, la violență, brutalitate și chiar crimă.
Iar negarea Statului social echivalează într-o mare măsură cu negarea societății umane democratice, ca formă de coexistență pașnică a indivizilor ce o formează.
Dovezile arheologice arată că pînă și oamenii cavernelor aveau grjă de aceia dintre ei care erau accidentați, bolnavi sau prea bătrîni pentru a mai participa la vînătoare. Chiar și animalele din anumite rase, despre care se poate spune că sînt mai evoluate și ai căror indivizi coexistă într-o societate, fac front comun pentru a-și poteja puii, bolnavii și alte categorii de neajutorați.
Doar omul contemporan, al secolului 21 neo-liberal și globalizat, a ajuns să se viseze mai grozav decît semenul său, pentru că într-o anumită conjunctură se poate bucura sau numai lăuda cu o bunăstare materială mai cuprinzătoare decît cel de lîngă el.
Dacă exemplare precum Lucian Mândruță, dar și alții de teapa lui, au ajuns să reprezinte vocea noii orînduiri sociale, pe care mai-marii acestei lumi se pregătesc să o implementeze la nivel global, societatea corporatistă de consum a noului Ev Mediu al mileniului trei, se poate spune, fără teama de a greși, că Omenirea a pierdut trei sute de ani din istoria sa absolut degeaba. SURSA SEARCHGLOBALNEWS
Jean Jacques Rousseau a fost un filosof francez de origine evreiasca, scriitor si compozitor, unul dintre cei mai ilustrii ganditori ai Iluminismului. A influentat intr-o maniera puternica principiile de drept si constiinta sociala a epocii, ideile lui putand fi regasite in schimbarile Revolutiei Franceze.
Opera sa de capatai, Contractul social, este considerata de multi „un manual de drept politic”.
Iata cateva dintre ideile regasite in aceasta opera:
Familia este cea mai veche dintre societati si este singura societate naturala. De indata ce copiii cresc si devin independenti, legea naturala dispare, iar continuirea convietuirii, daca exista, se va face voluntar si nu natural.
Despre dreptul celui mai tare– ” cel mai tare nu-i niciodata destul de puternic ca sa poata fi intodeauna stapan”. Forta, ne spune el, nu da nastere niciunui drept, astfel ca nimeni nu este obligat sa se supuna decat puterilor legitime.
„Dreptul la sclavaj este nul”- Niciun om nu are o autoritate naturala asupra semenului sau. A renunta la libertate, spune Rousseau, este echivalent cu a renuntat la calitatea de om.
Despre contractul social.
Drept urmare, solutia propusa de autor poarta numele unui contract social pe care el il defineste astfel: ” A gasi o forma de asociatie care sa apere si sa protejeze cu toata forta comuna persoana si bunurile fiecarui asociat si in cadrul careia fiecare dintre ei, unindu-se cu totii, sa nu asculte totusi decat de el insusi si sa ramana tot atat de liber”
Formula fundamentala a contractului social este aceea ca fiecare individ cedeaza comunitatii drepturile sale, iar in schimbul acestora devine membru al acelei comunitati. Dar, ca parte a comunitatii, el primeste in dar drepturile tuturor membrilor, legati de intreg. Individul este privit in cadrul acestei comunitati atat ca particular, cat si ca parte a suveranului. In consecinta, oricine refuza sa se supuna vointei generale va fi constrans de corpul intreg, ceea ce inseamna ca va fi obligat sa fie liber.
Despre vointa generala.
Rousseau ne expune si conceptia sa despre vointa generala, un termen des intalnit in cadrul acestui manifest, si spune ca nu este neaparat obligatoriu ca aceasta sa fie unanima, insa este esential ca toate voturile sa fie numarate. Vointa generala reprezinta suma vointelor particulare.
Despre suveranitate.
Conform ideilor lui Rousseau, suveranitatea este INALIENABILA si INDIVIZIBILA. El vorbeste despre necesitatea legilor. ” Cand intregul popor hotaraste cu privire la intregul popor…materia asupra careia se hotaraste este generala, intocmai ca si vointa” .
De la vointa generala la legi si apoi la republica. Autorul defineste republica ca fiind „orice stat reglementat prin legi, oricare ar fi forma lui de administratie.”
Despre separarea puterilor in stat.
Principiul cel mai important poate din cadrul acestei opere il reprezinta separatia puterilor in stat, Rousseau pune accentul pe importanta faptului ca „acela care redacteaza legi nu trebuia sa aiba puteri legislative”. Conceptul de libertate legat indeaproape de cel de vointa generala poate fi mentinut doar in absenta unei persoane suficient de puternice incat sa isi impuna vointa particulara.
Un alt principiu subliniat de autor este acela ca „Niciun cetatean nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa-l poata cumpara pe altul si nimeni atat de sarac incat sa fie silit sa se vanda”.
” Daca ar exista un popor de zei, s-ar guverna democratic. Oamenilor nu li se potriveste un guvernamant atat de perfect”.
Contractul social al lui Rousseau se poate descarca in format .pdf de aici: UQAC Sau aici mai jos, sau se poate achizitiona din Librariile Eminescu.
Lectura placuta!
OPINII DESPRE CONTRACTUL SOCIAL DE JJ ROUSEAU
Lăutarii ”capitaliști”, care prind din zbor temele de propagandă și le reproduc ulterior după ureche, au ajus să blameze orice tip de măsură cu caracter social ca fiind comunistă, în România și aiurea, practic oriunde globalizarea neo-liberală și-a întins aripile.
Asta în condițiile în care ”Contractul social” al lui Jean Jacques Rousseau a fost publicat în 1762, cu mult înainte ca primele rădăcini ale doctrinei politice numite ”comunism” să se înfiripe. Pentru cine nu știe, ”Contractul social” este una din lucrările pe care se bazează fundamentul ideologic al glorioasei Revoluții Franceze de la 1789, mișcare socială, culturală și politică ce a consfințit moartea feudalismului în Europa și trezirea spiritului național al popoarelor de pe Bătrînul Continent.
Prin aderararea, într-o formă sau alta, la ideile cuprinse în ”Contractul social”, s-au născut statele moderne europene și s-au pus bazele noului tip de societate, din care dispărea puterea absolută a nobilimii, a boierilor și a clerului, pentru a se face loc Statului, ca formă de conducere democratică a unei țări.
În noua formă de organizare gîndită de Jean Jacques Rousseau, unul dintre marii exegeți ai iluminismului, alături de Voltaire și Montesquieu, cetățenii liberi își cedau de bună voie dreptul de a decide Statului, pe care îl susțineau financiar, prin plata de impozite.
În schimb, forurile conducătoare ale Statului, alese în mod democratic de cetățeni, urmau să ia decizii în numele binelui comun, să asigure condițiile unei existențe civilizate pentru cei ce trăiau în țara respectivă și să îi protejeze, prin susținerea primită de la întreaga societate, pe cei care se aflau în imposibilitatea de a se descurca singuri: copii, bolnavi, bătrîni, șamd.
Deși ”Contractul social” a fost publicat în 1762, ideile iluministe, care se constituie în sursă de inspirație pentru Jean Jacques Rousseau, circulau printre filosofii vremii încă de la începuturile secolului al 18-lea în Europa, ca încercare de trezire a omenirii din somnul greu al Evului Întunecat și fundament teoretic și ideologic pentru mișcările progresiste și liberale ce aveau forțeze evoluția către o nouă orînduire socială.
Europenii nu se temeau atunci să vorbească despre și să spere la o nouă societate, mai bună, mai umană, în care indivizii să se bucure de drepturi egale indiferent de statutul oferit de genealogie.
Se făcea pentru prima dată în istoria Europei referire la oamenii de rînd ca fiind cetățeni cu drepturi, să făcea apel la rațiune și la ”iluminarea” maselor prin educație și cultură.
Totul în numele unei vieți mai bune pentru toți cetățenii, luați separat, ca indivizi, dar în același timp priviți ca o societate cu interese comune. Totul pentru îndeplinirea unor idealuri nobile, ce vorbeau despre eradicarea sărăciei, a bolilor, a foamei și a condițiilor de viață îngrozitoare cu care se confrunta 90% din populația țărilor europene, care nu avea dreptul la educație, la îngrijire medicală și nici la niște condiții minime de igienă a traiului de zi cu zi.
Și dacă acum 300 de ani filosofii și gînditorii europeni încercau să găsească idei prin care să ajute oamenii să se bucure de o viață mai bună, făcînd apel la binele comun, la umanitate și la drepturile fiecărui indivd de a se bucura de viața lui, iată că în prezent ”filosofii” și ”gînditorii” neo-liberali ne îndeamnă să ne sfîșiem între noi, să îi omorîm pe cei bătrîni, bolnavi și săraci, să zdruncinăm din temelie Statul social, pentru ca doar cei puternici să trăiască, terfelind cu lipsa lor de conștiință cadavrele celor mai slabi de lîngă ei.
Spre deosebire de oamenii ce trăiau în Europa secolului 18 și care începeau să vorbească despre iluminism, educație, cultură, drepturi civile, eliminarea discrepanțelor majore și fundamentale dintre clasele sociale, precum și despre binele comun, totul în numele unei societăți mai bune, o mare parte din europenii secolului 21 au căzut pradă propagandei neo-liberale ce propăvăduiește austeritatea, războiul, distrugerea mediului, interzicerea drepturilor civile în numele ”siguranței”, ștergerea identităților culturale, adîncirea inegalităților între oameni și, nu în ultimul rînd, dezbinarea cetățenilor prin asmuțirea unor clase sociale împotriva altora.
În numele bunăstării corporațiilor ce se luptă să acapareze întreaga Europă și întreaga lume și pentru a sluji foamea neostoită a marilor companii multinaționale, în dauna cetățenilor de rînd, adevărați profeți ai globalizării neo-liberale nu au nici o problemă să instige acum la întoarcerea în Evul Mediu, la violență, brutalitate și chiar crimă.
Iar negarea Statului social echivalează într-o mare măsură cu negarea societății umane democratice, ca formă de coexistență pașnică a indivizilor ce o formează.
Dovezile arheologice arată că pînă și oamenii cavernelor aveau grjă de aceia dintre ei care erau accidentați, bolnavi sau prea bătrîni pentru a mai participa la vînătoare. Chiar și animalele din anumite rase, despre care se poate spune că sînt mai evoluate și ai căror indivizi coexistă într-o societate, fac front comun pentru a-și poteja puii, bolnavii și alte categorii de neajutorați.
Doar omul contemporan, al secolului 21 neo-liberal și globalizat, a ajuns să se viseze mai grozav decît semenul său, pentru că într-o anumită conjunctură se poate bucura sau numai lăuda cu o bunăstare materială mai cuprinzătoare decît cel de lîngă el.
Dacă exemplare precum Lucian Mândruță, dar și alții de teapa lui, au ajuns să reprezinte vocea noii orînduiri sociale, pe care mai-marii acestei lumi se pregătesc să o implementeze la nivel global, societatea corporatistă de consum a noului Ev Mediu al mileniului trei, se poate spune, fără teama de a greși, că Omenirea a pierdut trei sute de ani din istoria sa absolut degeaba. SURSA SEARCHGLOBALNEWS
"Povestea revenirii din bejanie" nuvela de Maier Sorin
"Povestea revenirii din bejanie"
O tanara Floarea dintr-o comuna aflata in arsita Baraganului, buna gospodina dar fara sperante ca sa-si puna in valoare cunstintele acumulate in scoala si ca sa-si ajute familia numeroasa a plecat la oras. Aici a gasit de lucru la o fabrica de confectii in lohn. Tot aici si-a gasit si sortitul pe frumosul Andrei care era functionar la fabrica iar dupa ceva ani petrecuti impreuna au reusit sa-si faca gospodaria lor la oras si sa aiba si doi copii. Criza economica a facut ca ei sa fie avertizati ca o sa fie disponibilizati in scurt timp.
Alegerea era sa plece la munca in strainatate sau sa vanda tot si sa se reintoarca la tara.
Familia s-a decis sa aleaga drumul de intoarcere la parinti ei de la tara, de unde isi vor alege noua soarta.
Andrei era bun gospodar dar lucra si ca sofer cu masina lui transport marfa iar Floarea se ocupa de copii si de gradina, de parinti ei si fratii mai mici, ce erau deja la liceu.
In timpul liber Floarea se ocupa si de croitorie pentru cei din casa dar facea si diverse pentru amicele de la oras sau pe care le vindea si prin internet prin magazinul online pe care-l facuse Andrei pentru ea.
Andrei trebuia sa transporte diverse fructe, legume si flori cu masina sa, la diverse magazine cu care deja facuse contracte de livrare de produse proaspete, dar deja avea un job ca sa transporte si produsele sotiei la clientela sau magazinele specializate in artizanat.
Dupa o vreme surorile si fratii ei au crescut si au inceput sa preia din sarcinile familiei, asa ca productia de legume, fructe, flori dar si de artizanat au sporit dupa cererile din ce in ce mai mari.
Andrei a reusit sa acceseze si fonduri europene si asa au reusit sa-si faca o asociatie de familie de tip industrial - agrar ce s-a dezvoltat si in cativa ani a ajuns sa aiba o cifra de afaceri chiar mai mare decat fabrica de confectii in lohn in care ei s-au cunoscut.
Azi ei sunt deja in situatia in care au deja mai mult decat si-au dorit si chiar au plecat in primul concediu prin Italia si Spania sa vada locurile unde erau sa ajunga sa lucreze cand au fost disponibilizati, dar acum sunt turisti cu stare si vor sa-i invete si pe ceilalti care au plecat in bejenie ca pot sa aiba o viata indestulatoare daca se intorc acasa.
Acasa o sa fie bine primiti, este nevoie de ei ca sunt buni meseriasi si acum este nevoie de expertiza lor. Toti cei care doresc sa aiba un trai bun doar acasa pot sa isi puna in practica meseria care e bratara de aur dar aici unde sunt copiii si neamurile lor. - VA URMA -
O tanara Floarea dintr-o comuna aflata in arsita Baraganului, buna gospodina dar fara sperante ca sa-si puna in valoare cunstintele acumulate in scoala si ca sa-si ajute familia numeroasa a plecat la oras. Aici a gasit de lucru la o fabrica de confectii in lohn. Tot aici si-a gasit si sortitul pe frumosul Andrei care era functionar la fabrica iar dupa ceva ani petrecuti impreuna au reusit sa-si faca gospodaria lor la oras si sa aiba si doi copii. Criza economica a facut ca ei sa fie avertizati ca o sa fie disponibilizati in scurt timp.
Alegerea era sa plece la munca in strainatate sau sa vanda tot si sa se reintoarca la tara.
Familia s-a decis sa aleaga drumul de intoarcere la parinti ei de la tara, de unde isi vor alege noua soarta.
Andrei era bun gospodar dar lucra si ca sofer cu masina lui transport marfa iar Floarea se ocupa de copii si de gradina, de parinti ei si fratii mai mici, ce erau deja la liceu.
In timpul liber Floarea se ocupa si de croitorie pentru cei din casa dar facea si diverse pentru amicele de la oras sau pe care le vindea si prin internet prin magazinul online pe care-l facuse Andrei pentru ea.
Andrei trebuia sa transporte diverse fructe, legume si flori cu masina sa, la diverse magazine cu care deja facuse contracte de livrare de produse proaspete, dar deja avea un job ca sa transporte si produsele sotiei la clientela sau magazinele specializate in artizanat.
Dupa o vreme surorile si fratii ei au crescut si au inceput sa preia din sarcinile familiei, asa ca productia de legume, fructe, flori dar si de artizanat au sporit dupa cererile din ce in ce mai mari.
Andrei a reusit sa acceseze si fonduri europene si asa au reusit sa-si faca o asociatie de familie de tip industrial - agrar ce s-a dezvoltat si in cativa ani a ajuns sa aiba o cifra de afaceri chiar mai mare decat fabrica de confectii in lohn in care ei s-au cunoscut.
Azi ei sunt deja in situatia in care au deja mai mult decat si-au dorit si chiar au plecat in primul concediu prin Italia si Spania sa vada locurile unde erau sa ajunga sa lucreze cand au fost disponibilizati, dar acum sunt turisti cu stare si vor sa-i invete si pe ceilalti care au plecat in bejenie ca pot sa aiba o viata indestulatoare daca se intorc acasa.
Acasa o sa fie bine primiti, este nevoie de ei ca sunt buni meseriasi si acum este nevoie de expertiza lor. Toti cei care doresc sa aiba un trai bun doar acasa pot sa isi puna in practica meseria care e bratara de aur dar aici unde sunt copiii si neamurile lor. - VA URMA -