Calea Victoriei № 14 Hanul Zlătari
- Unele dintre cele mai spectaculoase urme descoperite de arheologi în campania de săpături din acest an sunt vestigiile câtorva hanuri care erau, cândva, extrem de importante în economia vechiului Bucureşti. Din tranşeele deschise pe Strada Lipscani au ieşit la iveală nişte ziduri groase de peste un metru, în perimetrul cărora există un întreg lanţ de încăperi subterane boltite. Sunt vestigiile Hanului Zlătari, aşezământ celebru pe harta oraşului de altădată. El se găsea pe o arteră de circulaţie numită Uliţa Zlătarilor. Uliţă care acum se numeşte Strada Stavropoleos. Spre vest, hanul se învecina cu "Podul Mogoşoaiei", actuala Calea Victoriei, iar spre nord, cu Uliţa Mare, căreia noi îi spunem Strada Lipscani. Pentru acele vremuri era o clădire impunătoare, din care arheologii au descoperit pe latura ei dinspre Lipscani o porţiune lungă de peste 25 de metri. Hanul a funcţionat pe lângă Biserica Zlătari, despre care se spune că ar fi fost ridicată cândva, prin secolul al XVI-lea, din banii "zlătarilor domneşti". Nume exotic acordat acelor ţigani cărora Vodă, oricare ar fi fost el, le încredinţa dreptul de a căuta şi extrage aur. Ei erau "elita" etniei lor, cu organizare proprie şi cu o situaţie socială şi materială foarte bună. Săpăturile din fostul centru comercial al vechiului Bucureşti au mai adus o surpriză arheologică: pe Strada Smârdan şi Lipscani, aproape de sediul actual al BCR, au ieşit la lumină vestigiile Hanului Greci, construit după anul 1700. Era şi acesta un edificiu impozant, din care arheologii au reuşit să dezvelească fundaţiile, întinse pe o lungime de 87 de metri.
- Hanului Zlătarilor era „han rostit in fostele chili ale bisericei cu acelaş nume, înconjurat atunci pe trei laturi: dinspre strada Lipscanilor, Calea Victoriei şi strada Stavropoleos”.
Hanul a fost amplasat pe un teren mărginit de uliţa Zlătarilor (ulicioara pe traseul căreia se află actuala stradă Stavropoleos) spre S, podul Mogoşoaia (actuala Calea Victoriei), spre V şi uliţa Mare (actuala stradă Lipscani), spre N.
Hanul a fost unul mănăstiresc şi a fost ridicat la începutul sec. al XVIII-lea de către spătarul Mihai Cantacuzino.
1708
hanul ridicat câţiva ani mai târziu, în 1708.
Hanul a căpătat repede renume, devenind nu numai un adăpost unde trăgeau cei mai bogaţi negustori, ci şi un loc monden şi un spaţiu comercial extrem de activ.
1777
Acest Han al „Zlătarilor", în vremea lui Nicolaie vodă Mavrogheni, la 1777, a servit și de arsenal al oștirilor turcești ce se băteau cu cele austriace. Toată curtea era încărcată de piramide de ghiulele și cu grămezi de tunuri. În acest han ședea și Dumitrache Turnavitul, sfetnicul și casierul suprem al lui vodă Mavrogheni, ce era suprem mareșal asupra oștirilor turcești. Peste drum de acest han era monastirea Sfântul Ioan Botezătorul și înainte Mergătorul, care în slavonește se numea sfântul Ioan Predidici (înainte Mergătorul). Acest mare sfânt servea în Capitală și în tot județul Ilfovului, pe când nu era pomeneală de doctori în Capitală, servea, zic, de doctor tămăduitor al tuturor boalelor; alerga lumea din București și județ, cu cea mai mare credință, de depuneau în genunchi rugăciunile lor, făcând paraclise, sfeștanii și masluri, și se întorceau cu mir, anaforă și aiasmă și cu câte un șiret de bumbac, pe care erau înnodate rugăciunile și evangheliile ce se citeau la slujbele sus-menționate. Întorcându-se acasă, mirul îl punea la căpătâiul bolnavului și pe urmă se afunda cu el; din anaforă și aiasmă le dădeau să guste dimineața, iar găitanul cu noduri îl atârnau de gâtul bolnavului până la însănătoșire, căci cei mai mulți, cu credința fermă, se făceau sănătoși, altfel nu s-ar fi putut întinde o asemenea credință peste întreaga Capitală, peste întregul județ, ba încă . peste județele învecinate. Preoții acestei biserici tămăduiau și de brâncă, scriind peste umflătură, cu cerneală, sfânta cruce. Astăzi acea sfântă biserică a Sfântului Ioan Botezătorul stă în părăsire, fără nici un ajutor din partea guvernelor ce s-au succedat, ba încă sub ministerele trecute se proiectase și dărâmarea ei.
1838-1847
În prima jumătate a sec. al XIX-lea, hanul trece printr-o perioadă de decădere, culminând cu distrugerile provocate de cutremurul din 1838 şi incendiul din 1847.
A fost refăcut, împreună cu biserica, între 1850-1852, moment în care clădirea hanului se compunea din parter şi etaj şi avea aproape 200 de camere şi prăvălii, numerotate, toate fiind închiriate. La parter se aflau încăperi destinate prăvăliilor, care se închiriau pentru „lipscării, băcănii, cârciumi şi oameni de diferite religiuni".
1867 şi 1887
Între 1867 şi 1887, etajul hanului a fost ocupat de Ministerul Instrucţiei Publice şi al Cultelor.
1870
În 1870, în Hanul Zlătari se găsea una dintre cele mai mari şi mai prospere băcănii din Bucureşti, proprietatea unui anumit Păun Popescu.
1903
În anul 1903, pe timpul primarului C.F. Robescu, hanul şi turnul clopotniţă din faţa bisericii, au fost demolate, pentru a se lărgi Calea Victoriei.
- construcţie în Calea Victoriei (hanul Zlătari) pentru W. Hirsch & Co (1895, arhitect Radu D. Nedelescu)
Citeste mai mult: adevarul.ro/cultura/arte/suvenire-impresii-1_50ad79317c42d5a66395d420/index.html
* Calea Victoriei № 14 -
Calea Victoriei nr. 14 - în 1939:
Chic de Paris confecțiuni - Victoriei 14 SI - 3-4662
Banca Campus & Bassa - Victoriei 14 SI - 3-7168
Bijuteria Elitei - Cl. Victoriei 14 SI - 4-1049
Pompadur - Cl. Victoriei 14 SI - 4-1274 - Croitorii de dame
Farmacia Naţionala - Cl. Victoriei 14 SI - 3-7766
Laborator Dr. Coniver - Cl. Victoriei 14 - 5-4041
Azi Ma dame
Calea Victoriei № 14 - hanul Filipescu
Secolul al XVII-lea
Istoria Palatului Dacia este una tumultuoasă, precum a multor clădiri istorice de pe fostul Pod al Mogoşoaiei. Aflată la intersecţia Căii Victoriei cu Lipscanii, vizavi de Magazinul Victoria, povestea clădirii începe undeva pe la sfârşitul secolului al XVII-lea când, pe un teren care aparţinuse iniţial boierilor Craioveşti, trecut apoi în proprietatea Cantacuzinilor şi, în sfârşit, a Filipeştilor, căpitanul Constantin Filipescu a construit un han.
Cladirea care trece neobservata este incarcata de istorie. Iar istoria incepe la finele veacului al XVII-lea, cand, pe un teren care ar fi apartinut boierilor Craiovesti, a fost ridicat, de catre capitanul Constantin Filipescu, un han. 1696
După moartea acestuia, survenită în 1696, soţia, jupâneasa Rada Filipescu, vinde hanul marelui clucer Iordache, boier aflat în slujba lui Constantin Vodă Brâncoveanul. Hanul, care de-a lungul timpului va avea mai mulţi proprietari, îşi păstrează totuşi numele iniţial, Hanul Filipescu.
1871
Hanul Filipescu (cunoscut, nu se stie de ce si sub denumirea de Hanul Sf. Gheorghe), va fi vandut, in 1871, la o licitatie, cu suma de 780.000 lei Societatii de Asigurari Dacia. O parte din cladire a fost demolata, latura dinspre Lipscani pastrata si suprainaltata cu un etaj, la care s-a adaugat un lanternou.
Dupa moartea capitanului, familia acestuia vinde hanul clucerului Iordache, de la curtea lui Voda Constantin Brancoveanu. Dupa ce isi schimba proprietarul de mai multe ori, hanul ajunge in proprietatea Manastirii Vacaresti (sec al XVII-lea). La vremea acea, hanul avea 6 apartamente la etaj, inca 5 odai la parter, 11 pravalii precum si pivnite din piatra, grajd si un mare sopron.
Calea Victoriei № 14 - Str. Lipscani - Hanul Şerban Vodă
- Ceva mai departe, tot pe Lipscani, în faţa Băncii Naţionale, s-au identificat urmele Hanului Şerban Vodă, ridicat de Şerban Cantacuzino între 1683 şi 1685. Din acestea, arheologii au dezvelit fundaţiile a 11 camere, precum şi urmele bine conservate a şapte pivniţe boltite plus intrarea în subsolul hanului. Fundaţiile camerelor care constituiau parterul erau din zid, gros şi el de peste un metru, păstrate pe o înălţime de 1,5 metri. Coborând până la o adâncime de 5,5 metri, beciurile acestui han sunt cele mai adânci dintre cele descoperite până acum.
Vestigiile acestui han, cel mai important din vechiul Bucureşti, au mai adus o surpriză: pereţii edificiului erau cândva decoraţi cu fresce. Din care s-au păstrat doar două fragmente aflate în încăperile de pe latura sudică a hanului. Ambele redau scene religioase: una Buna Vestire, iar cealaltă chipul unui sfânt. Ambele par să continue în zonele necercetate încă ale subteranei.
SURSA: jurnalul
* Calea Victoriei - Lipscani nr. 19 - în 1938:
Banca Agricolă - secția devize, consiliul de "adtie"
Banca Comerțului - 3-6420
Kosca Ferdinand & Co - 3-1002 - Cărămizi, fabrici
Bruxelles - 4-6190 - Croitorie
Neagoe Dionisie - 4-6328 - Croitorie, Academia Profesională de croit și cusut
Sarmod - 3-0288 - Furnituri de mode
Timișoara -SI 3-3759 - Matase
Chicago - SI 41224 - Postăvărie
Boston - 4-1224 - Postăvăria
Oficiul Românesc de Transport si Vămuiri - 4-5252
Român-orient - 3 - 9931 - Import, Export
Albu Gh. Ana - 5-0234 - Tutun, debite
Gevaert C. Stroia & W Petri - SI 3-8778 - art. fotografice
* Calea Victoriei - Lipscani nr. 20
Banca Basarabiei- 4-1748
Banca Eftimiu & Co - 5-5613
Banca Generala Română - SI 5-3640
Banca Hermes- SI 4-1241
Casa de Banca Hermes - 5-5211
Banca Poporului din Buc. - 3 - 7578
Banca Szigeti Paul - 3-491
Colectura Hermes B. Herescu & H. Florescu- SI 4-1241
Express bir. (birou) voiaj - SI 4-5638
Calea Victoriei № 14 - Sarkiz Aprozar
pe Calea Victoriei nr.14 cu un anume Sarkiz, un armean care avea porecla de “Aprozar”, toata lumea il cunoastea drept “Sarkiz Aprozar”. In aceasta locatie a functionat un renumit Aprozar cu cea mai buna marfa din Bucuresti pentru elita care locuia in acesta zona exclusivista. Sarkis a plecat la un moment dat in America, unde si-a transformat porecla in nume, s-a trecut in acte Sarkiz Aprozar, ca sa stie lumea cine e, si-a facut si un restaurant la New York. Multi dintre armenii care au plecat s-au stabilit la Los Angeles, New York si chiar Montreal unde au deschis magazine de cafea impreuna cu familiile lor.
* Calea Victoriei - Lipscani nr. 24 - fosta Bancă L. Berkowitz - în 1938:
Bizamcer I & Co - 4 - 21 7 8 - Croitor, postăvărie
Farmacia Garibaldi - SI 4-1 128
Teodorescu D. - 3-2701 - Academie de croitorie
Azi Centrofarm (Lipscani)
* Calea Victoriei - Lipscani nr. 22
Banca Finkels - 3-7306
Banca Friedman Juster & Co - 3-4362
Cassa de Efecte Lombard - SI 3 - 7599
Azi BCR Lipscani.
La numărul 22, a exista Hanul Greci unde pe la 1882 Societatea Dacia-România ridică clădirea de astăzi unde a fost sediul Băncii Berliner Gesellschaft
Calea Victoriei № 14 - Palatul Dacia
1863
În secolul al XVIII-lea devine proprietatea Mănăstirii Văcăreşti, însă prin legea secularizării averilor mănăstireşti din 1863 intră în posesia statului.
* Calea Victoriei № 14 - Palatul fostei Societăţi de Asigurări Dacia
1871
Este scos la vânzare în 1871 şi cumpărat de nou înfiinţata Societate de Asigurări Dacia-România. Fostul han, devenit Palatul Dacia-România, a fost înălţat cu un etaj şi a fost recondiţionat după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.
1874
O parte din cladire a fost demolata, latura dinspre Lipscani pastrata si suprainaltata cu un etaj, la care s-a adaugat un lanternou. Proiectul noului Palat Dacia-Romania a apartinut arhitectului Alexandru Orascu si a fost terminat in 1874. Astazi, cladirea este umbrita de blocurile care flancheaza Biserica Zlatari, care au sufocat practic un spatiu extrem de aerisit in secolul al XIX-lea, scuarul de pe coltul strazii Lipscani facand intrarea in centru istoric al orasului.
1877 şi 1879
În birourile Palatului Dacia a funcţionat între 1877 şi 1879 redacţia ziarului „Timpul”, unde au lucrat scriitorii Mihai Eminescu şi Ioan Slavici.
1880-1881
In anii 1880-81, la etajul Casei Vanic se muta Clubul Partidului Conservator si redactia ziarului conservator “Timpul” condus de Grigore Paucescu, unde au lucrat Eminescu, Caragiale si Slavici (inainte redactia ziarului fusese in Palatul “Dacia-Romania” ~ CVC colt cu Lipscani). Aici, la Clubul Conservator unde aveau loc sedintele partidului, s-au luat decizii de cea mai mare importanta pt viitoarea dezvoltare socio-economica a Romaniei independente.
1904
De asemenea, la parterul edificiului Palatului Dacia s-a aflat mult timp sediul uneia dintre cele mai importante bănci româneşti, Banca Agricolă.
Sursa Ziarul Ring