Calea Victoriei № 16 in 1938
Banca Almosnino - Cl. Victoriei 16 SI - 3-2294
Blănuri Sabego S. B. Godenberg şi Fii - Cl. Victoriei 16 SI - 4-5860
Azi Valea Regilor, Damage Club (Calea Victoriei 16-18-20), Restaurant Pekin, Cafe Bistro Villacrosse, La Highlanderi, Nirvana Cafenea, Aida Pub Cafe, Azuko Bar & Coffee, Bemolle Cafe (16-18-20), Beer O'Clock
Calea Victoriei № 16-20 Pasajul Macca-Villacrosse
Bucuresti, Pasajul Macca-Villacrosse
Victoriei (Calea) 16-20 1
An constructie: 1890
Regim inaltime: S+P+2E; S+P+3E+Pod
Nr. apartamente:
Arie desfasurata:
Risc seismic
clasa risc: Neincadrate, urgente
Expertiza tehnica
An expertiza: 1993
Expert atestat: TITARU C. EMILIAN
Observatii: U1
Pasajul Macca-Vilacrosse
Vis-a- vis de poliţie este pasajul Macca- Villacrosse construit în 1890. El reprezintă trecerea dintre calea Victoriei spre Banca Natională şi apoi str. Lipscani. Pasajul are două braţe în jurul unui fost hotel pe care proprietarul a refuzat să- l vândă şi bine a făcut pentru că după construcţia pasajului afacerea lui a devenit înfloritoare. Pasajul este acoperit cu ochiuri de sticlă gălbuie care-i conferă un aer retro, sugerând atmosfera unor galerii celebre din marile oraşe europene. Clădirile din pasaj au ornamentaţii de stuc şi la parter mici magazine. La intrarea dinspre Banca Naţională există un portal valoros decorat cu statui cu scene mitologice. În timpul regimului comunist denumirea i-a fost schimbată în pasajul Bijuteria.
- Avem şi Pasajul Villacrosse, acoperit. Aici se vede lipsa de întreţinere, dar nu m-aş plânge, pentru că încă există clădirile istorice ce au dat naştere acestui spaţiu. S-au păstrat majoritatea detaliilor, spre exemplu feroneria ferestrelor. De obicei, când apare investitorul sau sponsorul, dispar aceste detalii. Fie din cauza gustului personal, fie din motive financiare. Ceea ce este dureros este faptul că oamenii se gândesc doar la ceea ce le place lor şi nu ştiu să respecte şi gusturile altora. În alte cazuri, detaliile - dar nu numai - dispar pentru că eficienţa economică cere în locul unui parter plus două etaje să apară un PÂ4. Banul dictează în multe situaţii, fie direct - investiţia trebuie să aducă profit maxim -, fie prin intermediul timpului. A restaura cu grijă detalii preţioase înseamnă mai mult timp decât a demola cu buldozerul şi a construi din prefabricate“, spune arhitecta.
Pasajul este cel mai frumos dintre toate și dacă s-ar investi în renovarea sa și, mai ales, în salubrizarea lui, ar fi un colțișor de București pitoresc, agreabil și cu bun gust. D'ăla franțuzesc! Seamănă cu Pasajul de la Palatul Vulturul Negru, din Oradea, dar acela a intrat deja în renovare, Macca-Vilacrosse... cine știe când?
1655
- Nu sunt multe locuri în Bucureşti cu o istorie atât de bogată ca Pasajul Villacrosse. Prin 1655, în urma unor vânzări succesive, proprietară a locului ajunge bogata mânăstire Mihai-Vodă.
1696
Din pricina învecinării cu domeniul contelui Constantin Bălăceanu, care îşi pierduse capul înfruntându-l cu oaste austriacă pe Vodă Brâncoveanu, egumenul vinde locul vel armaşului Bunea Grădişteanu, omul Puterii, cu dare de mână şi strângător de moşii, cum dovedeşte un document din anul 1696.
secolul al XVIII-lea
La intersecția dintre Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei) și Strada Lipscani se afla în prima jumătate a secolului al XVIII-lea Hanul Câmpineanu, proprietar fiind Comandirul de batalion Ioan (Iancu) Câmpineanu (1798 – 1863). După moartea părinților săi, el își vinde partea sa de avere, constând în hanul Câmpineanu, situat pe podul Mogoșoaiei în mahalaua Doamnei, peste drum de casele baronului Ștefan Meitani (azi prefectura poliției). Cumpărători erau Petrache (Petros) Serafim și fratele său Dr. Ioan Serafim. Petros Serafim fusese dragoman (traducător) pe lângă ambasada Franței la Constantinopol, În 1812 el fusese trimis ca tâlmaci pe lângă Napoleon Bonaparte, în timpul campaniei sale din Rusia. După înfrângere, a avut intenția de a se întoarce la Constantinopol, dar s-a oprit la București, unde s-a însurata cu o româncă, Maria, cu care a avut cinci fete. Fratele său, Dr. Ioan Serafim, doctor în medicină la Paris, s-a stabilit și el la București, pe lângă fratele său și s-a distins în lupta contra holerei din 1831.
1832
Câţiva zeci de ani mai târziu, stăpân va fi marele vornic Scarlat Câmpineanu care, pe la începutul secolului al XIX-lea, zideşte acolo un han pentru "muşterii înstăriţi". După moartea vornicului, hanul va fi condus cu mână de fier de vorniceasa Luxandra, mama marelui revoluţionar Ion Câmpineanu. La moartea ei, petrecută în 1829, fetele moştenesc casele părinteşti, situate - cu aproximaţie - pe actuala stradă Eugeniu Carada, hanul revenindu-i lui Ioan, care îl va vinde în 1832 dragomanului Petrache Serafim (tălmaci de limbă rusă pe lângă împăratul Napoleon în campania din Rusia) şi fratelui acestuia, doctorul Ion Serafim, absolvent în anul 1815 al Facultăţii de Medicină din Paris.
Nu a fost o vânzare obişnuită. Iată şi de ce: Ion Câmpineanu, boier cu vederi liberale şi membru fondator al Societăţii Filarmonice, dorea să transforme "hanul părintesc" într-un "Palat Filarmonic" cu bibliotecă, săli de conferinţe şi o sală de teatru în vederea găzduirii Teatrului Naţional. Să se observe că proiectul său prefigura în detaliu Ateneul Român, înfiinţat, ca multe alte instituţii ce vizau emanciparea românilor, abia peste trei decenii, când ruşii îşi pierduseră calitatea de "putere protectoare" în urma Războiului Crimeii.
Or, aflându-se în plin proces cu ţarul Nicolae I pentru moştenirea posesiunilor cantemireşti din Bugeac, Câmpineanu era rău văzut de baronul Ruckmann, consulul Rusiei în Principate. Singura şansă pentru concretizarea proiectului era să nu mai figureze ca proprietar, însă fără înstrăinarea absolută a hanului.
Pentru a înşela vigilenţa ruşilor, înstrăinarea a fost făcută sub formă de licitaţie, de fapt de pseudolicitaţie, întrucât cumpărătorul era un apropiat al său iniţiat în secretele Societăţii Filarmonice. Fraţii Serafim au reprezentat acest tip de cumpărător special.
1834
"Buni patrioţi", dată fiind şi originea lor aromână, ei au cerut Cârmuirii, în ianuarie 1834, să zidească un teatru, motivând "că unul din mijloacele care haractirisesc un neam şi îndulcesc moralul său este teatrul". Nu cunosc răspunsul autorităţilor, însă îl intuiesc ca fiind negativ, bănuind şi o reacţie ostilă la interpretarea "în cerc restrâns" a piesei "Fanatismul" de Voltaire, în 29 august acelaşi an.
1836
Sprijinită pe succesul acestui precedent (hanul este răscumpărat şi, în aprilie 1836), Societatea Filarmonică publica următorul anunţ: "Soţietatea întreprinzătoare a zidirii Teatrului Naţional, după înştiinţarea ce a dat în anul trecut, săvârşind cumpărarea locului dumisale dragomanului Serafim ce se numeşte Hanul Câmpineanului pentru 5.500 galbeni, se găteşte acum pentru închipuirea unui plan de teatru". Traseul, dacă reuşea, ar fi readus "hanul" sub direcţia lui Câmpineanu, ca şef al "Soţietăţii".
În realitate, vânzarea nu avusese loc: se tatonase vigilenţa lui Ruckmann, care, ignorând articolul V al Regulamentului Organic, se opunea din răsputeri "formării unui Teatru Naţional". Tot ceea ce a reuşit Societatea a fost cumpărarea a doi munţi din judeţul Buzău "de la pol¬covnicul Ion Câmpineanu".
Scopul? 0 comisie a "întreprinzătorilor zidi¬rii Teatrul Naţional şi anume polcovnicul Iancu Câmpineanu, Comisul Iancu Manu, paharnicul Ioan Roset, comisul Petrache Poenaru şi Ioan Iliad" va încheia cu Petrache Serafim ceea ce în negustorie se numea "troc". În schimbul celor doi munţi, dragomanul ceda "întreprinzători¬lor" locul "ce se chiamă Hanul Câmpineanului de pe Podul Mogoşoaiei împotriva caselor răposatului baron Meitani".
Deşi s-au întocmit toate zapisele necesare, ruşii, care pricepuseră subtilitatea afacerii, nu au permis acest schimb. Teama de "luminile teatrului" şi, mai ales, ura lor faţă de Ion Câmpineanu, omul din umbră, îşi spuseseră cuvântul.
1838
În anul 1838 Hanul Câmpineanu a suferit câteva avarii majore din cauza cutremurului și a fost în parte renovat construindu-se o intrare din strada Doamnei nr.4, aceasta permițând întoarcerea trăsurilor cu mușterii. Aceștia traversau o zonă cu prăvălii de lux, proprietatea lui M. Macca, învecinate cu hanul cu acces numai din Calea Victoriei. M. Macca era ginerele lui P. Serafin, căsătorit cu Anastasia Serafin.
1843
În 1843, Xavier Villacrosse, un arhitect catalan care își făcuse studiile în Franța și care fusese numit arhitect șef al orașului București s-a însurat cu Polixenia fiica dragomanului Petros Serafim. Acesta și-a împărțit averea, partea din spre Strada Caraghiorghevici (azi strada Eugen Carada), care cuprindea hanul, fiind dată ca zestre fiicei sale Polixenia. Hanul, numit acum hanul Vilacrosse, a funcționat ca atare până la realizarea pasajului.
Ulterior, partea centrală a terenului din spre podul Mogoșoaiei, aflată în fața casei Meitani (actuala prefectură a poliției) a fost vândută Societății Filarmonice, care voia să construiască aici palatul Filarmonicii. Palatul urma să aibă la mijloc și o sală de teatru. Proiectul a căzut din cauza opoziției agentului consular rus. Terenul a fost cumpărat de un antreprenor ungur, care a construit aici hotelul "Stadt Pesht" cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu "șantan".
La sfârșitul secolului, hanul Villacrosse a fost demolat fiind înlocuit cu un ansamblu de clădiri mai moderne. Între aceste clădiri s-au construit pasaje acoperite după modelul pasajelor care existau în alte orașe din Europa și care începuseră să apară și în București. Deoarece partea centrală era ocupată de Hotelul Pesht, pe care proprietarul a refuzat să îl vândă, pasajul a fost executat cu două aripi în jurul celor două laturi ale hotelului.
1846
Dupa anul 1846 construcția suferă modificări spre strada Eugen Caranda, colț cu Lipscani.
După moartea dragomanului Serafim, în 1846, văduva acestuia, Maria, a dăruit jumătate din han - aproape ruinat de cutremurul din 1838 - unui ginere, arhitectul Xavier Villacrosse, iar cealaltă jumătate, altui ginere, căsătorit cu Anastasia, blănarul de lux Mihalache Macca. Villacrosse, catalan cu studii de specialitate la Paris, se căsătorise la 17 februarie 1843 cu Polixenia Serafim, care i-a adus "ca zestre 1.000 de galbeni, mobile, argintării şi haine în valoare de 500 galbeni şi prăvălia ce am clădit, cu două caturi, pă locul ce moştenesc numit al Câmpineanului, după Podul Mogoşoaiei, unde a fost cafenea, ce-l am de moştenire de la răposat frate-miu doftorul Ioan Serafim", cum specifica în actul dotal părintele ei.
Villacrosse avea drept avere doar renumele de "arhitecton" şef al Capitalei. Ridicase în 1842 întâia primărie a Capitalei - Sfatul Orăşenesc - dispărută în incendiul din 23 martie 1847 şi luptase în 1836, alături de predece¬sorul său Hariton, pentru înălţarea Teatrului Naţional "pe locul Câmpineanului", deci în favoarea viitorului socru. În 1840 chiar întocmise un proiect apreciat de Vodă Bibescu, dar respins de ruşi din motivele arătate mai-sus. Referitor la acest proiect, regretatul Mihai Ispir observa: "Planşele întocmite de Villacrosse conţin multe stângăcii, dar con¬cepţia sa (în comparaţie cu a lui Iacob Melic, n.n.) apare mai rea¬listă, mai suplă, mai bine acomodată posibilităţilor mediului ale cărui aşteptări era chemat să le îndeplinească". Aşadar, în anul căsătoriei cu fiica dragomanului, Xavier Villacrosse era "o personalitate marcantă" a Bucureştilor şi un om de încredere al socrului său. Renumele său va atrage spre Hanul Câmpineanului (devenit în timpul epidemiei de holeră din 1848 Hanul Villacrosse) o clientelă subţire.
Prăvălia menţionată în actul dotal fusese închiriată tipografului şi litografului Friedrich Walbaum, care, în scurtă vreme, va deveni "tipograful Curţii". În acelaşi han, dar în partea dinspre Hanul Castrişoaiei (existent şi astăzi), anticarul M. Boitiţi ocupa în anul 1846 o prăvălie, cum rezultă din acest anunţ: "M.Boitiţi are cinstea de a da în cunoştinţa înaltei nobilimi şi cinstitului public că a adus felurimi de giuvaericale şi lucruri de aur de la Viena şi Paris pentru cava¬leri şi dame, precum şi feluri de obiecte de rococo şi, fiindcă nu va zăbovi aci multă vreme, are cinstea a se recomanda la prăvălia sa ce este pe Podul Mogoşoaiei, în casele domnului Macca, împotriva de casele lui Baron Meitani".
1849
În 1849 trage la han doctorul Fabini, un om de suflet, care specifica în anunţul său că "Săracii, în orice zi, vor găsi ajutorinţe până la 5 ceasuri după prânz la locuinţa sa, fără plată".
1850
Terenul este cumpărat în 1850 de un anticar ungur care ridică pe locul hanului un mic hotel numit Stadt Pesth (oraşul Pesta) cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu şantan (spectacole) despre care Gh. Crutzescu spune în volumul "Podul Mogoşoaiei" că "a fost locul de întâlnire a tot ce era femei de viaţă şi «jeunesse dorée» în Bucureşti, iarna, într-o sală lungă şi joasă, vara într-o grădină aflată între pasagiile de azi cântau şi jucau artiste ungare şi germane".
1852
În iulie 1852 un oaspete ilustru a onorat cu prezenţa sa Hanul Câmpineanu-Villacrosse: Leon Lalanne, inginerul francez adus cu multă cheltuială de "luminaţii boieri" pentru a introduce în Ţara Românească Sistemul Metric zecimal.
Era epoca în care hanul de lux se transforma în hotel, operaţie extrem de costisitoare, după cum reiese din documente.
1854
Când nu au mai ajuns banii împrumutaţi de la zarafi, Villacrosse s-a asociat cu un anticar slovac, I. Wilczek, care a reuşit în 1854 să preia hotelul, pe care l-a rebotezat Stadt Pesth. Un an mai târziu, arhitectul murea sărac şi de "inimă rea" în casa sa din dosul Grădinii Cişmigiu, astăzi colţul răsăritean făcut de strada Spiru Haret cu strada Ştirbei Vodă. În locul binemeritatului necrolog, gazetele au publicat doar această înştiinţare sinistră: "Generalicescul Consulat al Franţei pofteşte pe creditorii răposatului Czavier Vilagros, fostul arhitect al statului, de a se arăta la acest consulat cu documentele lor de creanţă, spre a face cuviincioasa punere la cale pentru despăgubirea lor"...
Din fericire, viaţa a mers înainte. Wilczek, inspirat, a construit în cafeneaua hotelului o scenă, pe care se produceau seară de seară dansatoare de can-can şi cupletiste. În plus, în fiecare sâmbătă aveau loc vestitele "baluri de societate", organizate într-o sală lungă şi joasă, amenajată aproximativ la întretăierea celor două pasaje (Macca şi Villacrosse). Iată o amuzantă descriere datorată lui N.T. Orăşanu: "În fundul hanului lui Vilacros, la Stadt Pesth, sunt balurile lui Vilcek. Cele mai frumoase, cele mai vesele sunt cele care au loc o dată pe săptămână sub numele de '0 du lieber Augustin'. Aici se îngrămădesc junele modiste, venite să uite întristata viaţă de toate zilele, aici negustorii înstăriţi de pe Podul Mogoşoaiei, aici junii care, după moda pariziană, preferă amorurile cusătoreselor de tot felul şi pierd ziua trecând în birje pe la magazinele unde micile grizete cu părul bălai (majoritatea harghitene, n.n.) cos la bonete, pălării, rochii sau fac flori, vând panglici, mănuşi etc. Ici vezi o damicelă simţibilă care primeşte amorul propus de un june cu condiţia de a nu o vedea decât o oră pe zi şi de a nu o controla de întrebuinţarea celuilalt timp... Înspre zi s-a dansat can-canul sub numele modest de horă şi l-au dansat mai ales pompierii, mai abitir ca la Mabile sau Closerie des Lilas".
1882-1887
Distracţiile au durat vreo trei decenii, foarte profitabile pentru Wilczek şi urmaşii lui. Cum rezultă din presa vremii, între anii 1882-1887 s-au întreprins lucrări de anvergură conform planurilor arhitectului Felix Xenopol, fratele marelui istoric şi cu studii de specialitate la Berlin. Hotelului, care avusese până atunci nouă camere, i s-a dublat capacitatea. Mărginite de fostele hanuri Castrişoaiei şi Filipescu, ce a devenit între timp Palatul Dacia, s-au construit pasajele Villacrosse şi Macca în formă de potcoavă, cu o ieşire în actuala stradă Carada, numită Pasajul Băncii. Asemănarea cu "pasajele" din Paris şi din Milano este izbitoare, diferă numai proporţiile, impactul comercial fiind la fel de puternic. Numărul mare de prăvălii, majoritatea cafenele şi magazine de bijuterii, a făcut din aceste locuri, mai ales după acoperirea lor cu sticlă, prin 1891, când a avut loc inaugurarea oficială, o veritabilă, însă costisitoare, inimă a Bucureştilor.
1886
Undeva, la etaj, a funcţionat chiar şi un templu masonic, vizitat în anul 1886 de regele Oskar al II-lea în calitatea sa de Mare Maestru al Marii Loji suedeze. Uşa Templului, precum şi decoraţiile simbolice, mai există…
1891
Construcția pasajului
Pasajul, acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix Xenopol, a fost terminat în 1891. El are două ramuri care pornesc din calea Victoriei, care se unesc înainte de ieșirea în strada Eugen Carada. Ramura dinspre strada Lipscani a fost numit pasajul Villacrosse, în amintirea arhitectului catalan român, Xavier Villacrosse care fusese arhitect șef al Capitalei în anii 1840 - 1850, iar cel de al doilea pasajul Macca după numele lui Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului.
Pasajul avea menirea de a lega Banca Națională de cea mai intens circulată arteră comercială din acea vreme. În același timp pasajul avea la parter locuri pentru mici magazine. Pasajul a fost acoperit cu sticlă gălbuie, dând un aer de intimitate și confort, Pasajul mai avea și un rol pragmatic, de a evita aglomerația dintre cele două artere comerciale importante ale Bucureștilor Calea Victoriei și Strada Lipscani.
La intrarea dinspre strada Eugen Carada este realizat un portal monumental. De asemenea clădirile din pasaj sunt prevăzute cu ornamente din stuc. Rotonda de după intrare are un acoperiș cu vitraliu de sticlă.
La 9 martie 1891 M. Macca face o cerere pentru eliberarea unei autorizații de construcție pentru un pasaj, construcție realizată în curtea lui, cu un aliniament pe mijloc, cerând deschideri și la Calea Victoriei prin doua puncte. Autorizația a fost eliberată la 3 aprilie 1891.
- La sfârşitul sec. al XIX-lea capitala devine din ce în ce mai aglomerată, aşa că municipalitatea hotărăşte să construiască în mijlocul oraşului un pasaj pietonal după modelul celor existente în capitalele occidentale.
Primăria cumpără casele lui Xavier Villacrosse şi Mihail Macca însă nu poate cumpăra şi hotelul Stadt Pesh, proprietarul refuzând vânzarea acestuia. Arhitectul Felix Xenopol, desemnat cu realizarea acestei lucrări, se vede nevoit să creeze un pasaj în formă de potcoavă care să înconjoare hotelul rămas în mijloc.
Încă de la începuturile pasajului se puteau găsi aici diferite magazine la parter precum şi instituţii publice, cum ar fi primul sediu al Bursei de Valori Bucureşti.
- Dar că tot i-am zis numele, oare el de unde provine? De la doi bărbați care s-au căsătorit cu cele două fete ale hangiului care deținea o proprietate aici. Un ginere era Xavier Vilacrosse (se citește "Vilacrose" - poți verifica pronunția aici -, nu cum îl știu toți bucureștenii ca "Vilacroa"), un arhitect catalan, iar celălalt era un blănar de lux, Mihalache Macca. Deosebit la acest pasaj este aspectul său de potcoavă alungită, deci deși poartă numele de pasaj, la singular, aici sunt de fapt două pasaje unite la un capăt. De ce sunt două și nu doar unul ca în cazul celorlalte? Pentru că atunci când a fost vorba să se realizeze un pasaj, proprietarul Hotelului "Stadt Pesth*" nu a vrut să vândă și astfel, constructorul Felix Xenopol a fost nevoit să ducă la bun sfârșitul planul ocolind hotelul pe ambele laturi. Pasajul Macca-Vilacrosse s-a finalizat în 1891.
- Pasajul a fost acoperit cu sticlă galbenă pentru a crea o atmosferă de intimitate şi bogat ornamentată cu stucaturi (amestec de ipsos cu praf de marmură) la care se adaugă portalul monumental de la intrarea dinspre strada Eugen Carada.
- Scopul principal al pasajului era de a crea spații comerciale la parter.
Pe lângă aceasta, pasajul Macca-Villacrosse a fost sediul primei burse de valori din București, înainte de construcția clădirii bursei de pe Strada Bursei.
1900
Noul secol XX va aduce şi noi proprietari ai pasajelor: Maican, Bolintineanu, Gorjan, Ioanide, Creditul Iaşi, Bursa, care şi-a avut la Villacrosse primul sediu din Capitală etc.
1938
Pasaj Villacrosse nr. 7, 9, 13
- în 1938: Bijuteria Pasaj 'Vilagros'
- nr. 7 - Central - Pas. Central Vilagros nr. 7 - SI 4-7716 - Bijuterii, ceasornicării
- nr. 9 - Banca Cotnăreanu I. L. & A. Marian - Pasaj Vilagros nr. 9 b - SI 4-5592
- nr. 13 - Cometal Mihail Conea - Pas. Vilagros 13 - 5-5816
1950
- Anton Puiu si Imosina, 72 apartamente, Bucuresti, str. Calea Victoriei 16, 18, 20 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Dumitrescu F. Procopiu, 3 apartamente, Sinaia str. Bratianu 1, Campulung Muscel str. Dragalina 1 Bucuresti, Calea Victoriei 16, 18, 20 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
1950
După 1950, în bătrânele prăvălii din Pasajul Bijuteria, cum s-au numit în anii ruso-comunişti pasajele înfrăţite, au fost expuse lucruri de Consignaţie, cam până în anul 1979, când întregul complex a fost supus renovării. În anii regimului socialist, pasajul era cunoscut sub denumirea de pasajul Bijuteria după numele magazinului cu acest nume de pe Calea Victoriei
De câţiva ani, trecutul - evident, "în haine noi" - încearcă să reînvie gloria de altădată. În loc de încheiere o remarcă: pasajul (folosesc singularul pentru plural) s-ar cuveni să fie reparat şi reacoperit cu sticlă, plouă şi ninge în el ca "afară". Iar Blocul Rosenthal, impunătorul edificiu ridicat după planurile arhitectului Radu Dudescu, face din intrarea în Pasajul Macca o intrare în infern.
1989
După 1989, pasajul și-a reluat numele inițial de Macca-Villacrosse si a fost redat vechilor proprietari. Pasajul nu a fost renovat și în locul micilor magazine s-au instalat diferite restaurante, printre care un bar-restaurant cu teme egiptene, cafeneaua Blues Cafe, un bistrou, un restaurant chinezesc o bijuterie de lux, un amanet si un magazin numismatic. Noile spații comerciale au revitalizat acest colț din centrul Bucureștiului.
- Va rog sa aveti in vedere ca imobilul din Calea Victoriei nr.16-18-20 (fost nr.30),face obiect al Legi 10/2001 a fost rechizitionat in baza Decretului 92/1950 un decret considerat abuziv ,din mainile unor persoane, calificate chiriasi in matricola unca a imobilului cu nr,196/poz.53,impusi in baza unui ORDIN cu nr.15056/1943, act care nu poate constitui Titlu de Propietate, notificat la termen de succesorii de chiriasii,in locul propietarilor sau al succesorilor acestuia, ilegal, incident fiind, art.34 capitolul Sanctiuni Legea 10/2001 in locul propietarului din dorinta frauduloasa de a deposeda de dreptul si calitatea de mostenitor a succesorilor propietarului decedat si deposedat la rand-ui prin decretul abuziv de nationalizare,printr-o prezentarea flagranta, truncheata, a istoricului de rol fiscal si al unor inscrieri de tranzacti intre ei (documente prohibite Legi 115/1938, viclene, prin inscrierea unor Ipoteci, nepermise inscrisilor, operatiuni permise numai in cazul RADIERI SI INTABULARI aceste operariuni comfera drepturi reale) copii de Pv.de C.Funciare Colective si Nedefinitive viciate in forma lor legal valabila,(in fapt pe verso au fost prinsi si scosi din CF de controlori vremi inclusiv din matricola imobilului nr.196/53.(va rog sa verificati) a) Comisia de aplicare si solutionare din cadrul unitati detinatoare neavand nici un interes sa-i contrazica s-a exprimat corect pe documentele prezentate in prima faza administrativa iar Primarul General a semnat ca reprezentant al unitati detinatoare investita prin lege cu astfel de cereri din partea solicitantilor, a semat la cerere nu in nume propriu.
Primaria Municipiului Bucuresti, Directia Patrimoniu, Evidenta Propietati, Cadastru. Serviciul Nomenclatura Urbana (nr.1285/25.9.2003) in care arata ca imobilul din Calea Victoriei nr.16-20(fost 30) nu a suferit nici o modificare constructiva, ca este acelas, nefiind vorba decat de o Renumerotare, nici vorba de vreo alipire sau dezmembrare care se cerea de catre Notificatorii. Or, daca veti urmari continutul unui al doilea document cu nr.1285/8187/27.08.2003, primit si transmis intre aceleasi instituti de mai sus, privitor de data aceasta la situatia juridica a imobilului si la un raspuns dat pentru acelas imobil din calea Victoriei nr.16,18,20, D-nei Av.Lucia Chereches, cu nr.5967/7458/13.05.2003, a raspuns cu titlu informativ fara verificarea actelor de propietate, cu un continut foarte bine structurat si cu o transparenta demna, Imobilul face obiectul Legi nr.10 din 2001, transmitand echivoc comisiei ,,ca” persoanele sunt Almosinino si ANTON PUIU respectiv Florin Procopie Dumitrescu. Imformativa fiind si Nota de Reconstituire,pentru dosarul cu nr.2702.exprimand clar se cere o fractie.?
SURSA
http://www.domnuleprimar.ro/58596-Petitie-Azi-Alatur.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pasajul_Macca-Villacrosse
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/documentar-marirea-si-decaderea-pasajului-villacrosse-6866568
http://documents.tips/documents/marirea-si-decaderea-pasajului-vilacrosse.html
Pasajul a fost acoperit cu sticlă galbenă pentru a crea o atmosferă de intimitate şi bogat ornamentată cu stucaturi (amestec de ipsos cu praf de marmură) la care se adaugă portalul monumental de la intrarea dinspre strada Eugen Carada.
Calea Victoriei № 18 - Hotel Stadt Pesth
Undeva pe la mijlocul anilor 1800 în București, boierii au vrut să-l cinstească pe bătrânul general rus Kiseleff, cel care practic ridicase localitatea de la stadiul de târg nenorocit la stadiul de oras, și să-i creeze o piață cu un monument în mijloc, intitulată, cum altfel, Piața Kiseleff.
Pavel Kiseleff, întrebându-se ce naiba caută în București
Bătrânul general, ajuns între timp ambasador al Rusiei la Paris, refuză însă onoarea și îi îndeamnă pe boieri să facă niște fântâni publice cu banii respectivi. Edilii, surprinși, renunță la ideea pieței, iar locul pe care urma să fie aceasta, situat vizavi de Poliția Capitalei, fu vândut pe bani frumoși. Pe acest loc se ridică un imobil, drept în spatele Hanului Câmpineanu, cu fațada spre Poliție, la Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de mai târziu).
Proprietarul, un anticar ungur evreu, a ales să construiască un mic hotel cu cafenea la parter și o grădină în spate, spre han. Numit Stadt Pesth (cu referire probabilă la orașul Pesta, parte a Budapestei), localul deveni în scurt timp vestit pentru atmosfera sa vie, întreținută de artiste maghiare și germane ce dădeau spectacole de dansuri, șantante și jocuri pentru tinerii auriți ai vremii.
Pasajul Villacrosse, ridicat pe locul fostului hotel Stadt Pesth
Dupa cum ne descrie gazetarul de scandal Orășanu în cartea sa „Misterele mahalalelor”, la balurile date la Stadt Pesth se îngrămădeau junele modiste, negustorii înstăriți de pe podul Mogoșoaiei, nemții înfometați după șnițele și bere, precum și ungurii cu mustăți răsucite, încălțați în cizme cu tocuri, nerăbdători să se lanseze în vârtejul horelor amestecate cu french-cancanul proaspăt importat de la Paris. Toata tinerimea doritoare de distracție venea aici, chiar în buricul târgului, pentru a privi fermecată reprezentațiile trupelor itinerante de scamatori și actori populari. În fine, serile de sâmbătă seara erau rezervate vestitelor baluri de societate ale lui Vilcek, mult gustate de nemții și ungurii în trecere prin București.
1854
Când nu au mai ajuns banii împrumutaţi de la zarafi, Villacrosse s-a asociat cu un anticar slovac, I. Wilczek, care a reuşit în 1854 să preia hotelul, pe care l-a rebotezat Stadt Pesth. Un an mai târziu, arhitectul murea sărac şi de "inimă rea" în casa sa din dosul Grădinii Cişmigiu, astăzi colţul răsăritean făcut de strada Spiru Haret cu strada Ştirbei Vodă. În locul binemeritatului necrolog, gazetele au publicat doar această înştiinţare sinistră: "Generalicescul Consulat al Franţei pofteşte pe creditorii răposatului Czavier Vilagros, fostul arhitect al statului, de a se arăta la acest consulat cu documentele lor de creanţă, spre a face cuviincioasa punere la cale pentru despăgubirea lor"...
Din fericire, viaţa a mers înainte. Wilczek, inspirat, a construit în cafeneaua hotelului o scenă, pe care se produceau seară de seară dansatoare de can-can şi cupletiste. În plus, în fiecare sâmbătă aveau loc vestitele "baluri de societate", organizate într-o sală lungă şi joasă, amenajată aproximativ la întretăierea celor două pasaje (Macca şi Villacrosse). Iată o amuzantă descriere datorată lui N.T. Orăşanu: "În fundul hanului lui Vilacros, la Stadt Pesth, sunt balurile lui Vilczek. Cele mai frumoase, cele mai vesele sunt cele care au loc o dată pe săptămână sub numele de '0 du lieber Augustin'. Aici se îngrămădesc junele modiste, venite să uite întristata viaţă de toate zilele, aici negustorii înstăriţi de pe Podul Mogoşoaiei, aici junii care, după moda pariziană, preferă amorurile cusătoreselor de tot felul şi pierd ziua trecând în birje pe la magazinele unde micile grizete cu părul bălai (majoritatea harghitene, n.n.) cos la bonete, pălării, rochii sau fac flori, vând panglici, mănuşi etc. Ici vezi o damicelă simţibilă care primeşte amorul propus de un june cu condiţia de a nu o vedea decât o oră pe zi şi de a nu o controla de întrebuinţarea celuilalt timp... Înspre zi s-a dansat can-canul sub numele modest de horă şi l-au dansat mai ales pompierii, mai abitir ca la Mabile sau Closerie des Lilas".
1870
Ei bine, undeva pe la finalul anilor 1870, de scena de la Stadt Pesth se ocupa un biet băiat bun la toate, evreu hulit și prigonit de toți, „regisor” care de fapt curăța scena de dans și aprindea lămpile cu gaz ale rampei, ocupându-se de bunul mers al „cabaretului” a la București. Fiu al unui ofițer francez și al unei evreice românce, dar părăsit de mic de tată și crescut de o bunică săracă, băiatul învăța medicină într-un spital din București, tolerat fiind de doctorul Davila. Răstimp, făcea rost de bani „regizând” cabaretul plin de fum din târg.
Într-o zi, spune relatarea lui Crutzescu din Podul Mogoșoaiei, sătul de atâta fum de trabuce și țigări, atâta unsoare de parchet, batjocură și bătăi zilnice, micul evreu hotărî să-și împlinească visul, anume să se facă „transformist” – rapid în mișcări, reușea să-și schimbe hainele de scenă cu altele ca prin magie, trecând de la un rol la altul cu rapiditate. În scurtul timp petrecut la Stadt Pesth, învățase toate scamatoriile!
Izbucnește apoi războiul de Independență, însă, evreu fiind, nu e acceptat în armata română. Doctorul Davila îi găsește un post de asistent sanitar în armata rusă. Pleacă așadar cu trupele ruse în războiul de Independență, și participă la lupta de la Nicopole, unde este printre primii care cuceresc reduta! Rănit fiind în bătălie, face cunoștință cu Marele Duce Alexei Alexandrovici, care-i recunoaște meritele și care-l va ajuta apoi să obțină o audiență chiar la fratele său, viitorul țar! Dar să nu anticipăm…
1882-1887
Distracţiile au durat vreo trei decenii, foarte profitabile pentru Wilczek şi urmaşii lui. Cum rezultă din presa vremii, între anii 1882-1887 s-au întreprins lucrări de anvergură conform planurilor arhitectului Felix Xenopol, fratele marelui istoric şi cu studii de specialitate la Berlin. Hotelului, care avusese până atunci nouă camere, i s-a dublat capacitatea.
Mărginite de fostele hanuri Castrişoaiei şi Filipescu, ce a devenit între timp Palatul Dacia, s-au construit pasajele Villacrosse şi Macca în formă de potcoavă, cu o ieşire în actuala stradă Carada, numită Pasajul Băncii. Asemănarea cu "pasajele" din Paris şi din Milano este izbitoare, diferă numai proporţiile, impactul comercial fiind la fel de puternic.
1891
Numărul mare de prăvălii, majoritatea cafenele şi magazine de bijuterii, a făcut din aceste locuri, mai ales după acoperirea lor cu sticlă, prin 1891, când a avut loc inaugurarea oficială, o veritabilă, însă costisitoare, inimă a Bucureştilor.
http://www.zvoner.ro/vestiti-romani-necunoscuti-raoul-gunsbourg-intre-bucuresti-moscova-si-monte-carlo/
* Calea Victoriei № 18 - în 1938:
Banca Marcovici & Wechsler - Victoriei 18 - 3-4940
Blănărie Sabego S.B. - Cl. Victoriei 18 SI
Croitorie Fony - Cl. Victoriei 18 5-5083
Dentist Avgherinide Mihai - Cl. Victoriei 18 - 5-5082
Azi LD Gold Invest
Calea Victoriei nr. 20 - în 1938:
Banca Haim & Co - Victoriei 20
Oleagian D. Ranhorn - Cl. Victoriei 20 Pas - 4-8688 - Cerealişti
Magazinul Original - Victoriei 20 - 3-4791
Zuckerman Amaiia - Victoriei 20 - 3-9743 - Croitorii de dame
Negreanu - Victoriei 20 - 4-1063 - Încălțăminte
Fintex - Cl. Victoriei 20 - 3-6924 - Postăvarii
Azi Romartizana SCM 16-20
Calea Victoriei № 20 - Romartizana
- Prin activitatea pe care o desfasoara participa la promovarea celor mai reprezentative produse romanesti de arta populara, mestesuguri artistice traditionale si artizanat precum si la stimularea si indrumarea activitatii in acest domeniu. Prin Galeria comerciala proprie din Bucuresti, Calea Victoriei 16-20, ROMARTIZANA SCM ofera spre vanzare, intr-o ambianta adecvata, obiecte de arta populara si artizanat. In GALERIA ROMARTIZANA sunt prezentate si vandute obiecte autentice de arta populara din zonele cu vechi si valoroase traditii folclorice ale Romaniei (costume populare, ii, confectii artizanale marame, ceramica, obiecte de lemn, cergi din lana), precum si produse utile si decorative de artizanat, lucrate de mana, destinate decoratiei de interior: broderii, tesaturi, macrameuri (fete de masa, seturi, mileuri, perdele, draperii), covoare manuale (tesute-tip kelim si innodate, de tip oriental), tapiserii (unicate de arta), icoane pe lemn si pe sticla, artizanat din metal, gresie, impletituri din fibre vegetale, papusi folclorice, suveniruri s.a. Deosebite si de buna calitate, produsele din GALERIILE ROMARTIZANA, pot constitui un cadou original, util si placut, cu specific traditional romanesc. La noi puteti gasi un obiect de arta populara autentic care reprezinta o farama de spiritualitate romanea.
- GALERIA ROMARTIZANA va asteapta in fiecare zi a saptamanii in: Calea Victoriei 16-20 luni-vineri intre orele 10-20, sambata intre orele 09-13. Centru de creatie specializat in realizarea confectiilor moderne inspirate din costumul popular traditional, ROMARTIZANA SCM este cunoscuta pentru nivelul si originalitatea designului vestimentar modern de factura romaneaSCM, colectiile sale fiind apreciate in prezentarile de moda artizanala realizate pentru publicul din tara si strainatate. Acorda asistenta si consulting de specialitate privind creatia si productia de arta populara si artizanat, precum si creatie-design in domeniul confectiilor artizanale, covoare, tapiserii, s.a. Presteaza servicii de vopsitorie fire si materiale textile Prin intreaga sa activitate Societatea ROMATIZANA SCM din Bucuresti se situeaza printre organizatiile reprezentative ale Cooperatiei Mestesugaresti din Romania
SURSA
http://www.podeaua.ro/847-companie-romartizana.html