Această casă e mai greu de găsit căci se află ascunsă privirii de masivele blocuri ce preced Piaţa Victoriei. E tot pe partea stângă, la nr. 163, dincolo de intersecţia cu strada Sevastopol, o fostă uliţă desfundată care se spune că şi-a primit numele pe vremea Războiului Crimeei când bucureştenii o asemănaseră cu teatrul de luptă răvăşit de nenumărate ploi.
Casa respectivă, recent redevenită restaurantul „Mărul de Aur“, a fost construită de arhitectul George Matei Cantacuzino la 1925 pentru Marie Angèle Massart care a vândut-o în anul 1927 principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea şi efemeră regină a Greciei.
Bijuterie arhitecturala asezata pe Calea Victoriei, in fosta resedinta a principesei Elisabeta, fiica a regelui Ferdinand si a reginei Maria, regina a Greciei.
G.M.Cantacuzino, arhitect roman de renume mondial, la acea vreme, a construit acest lacas dupa primul razboi mondial (1925-1928) pentru Marie Angele Mossart.
Marul de aur a gazduit de a lungul timpului: Clubul Marii Industrii, Uniunea ziaristilor, Uniunea Arhitectilor, Clubul milionarilor si restaurantul Marul de Aur.
Astazi a ramas gradina si casa din spate. Cladirea care era la strada, cea sub care se patrundea printr-o arcada, intr-o curte interioara aflata in fata restaurantului a fost demolata in urma cutremurului din 1977. Au ramas coloanele de la intrarea principala.
„...frumoasa casă pe care G. M. Cantacuzino a făcut-o, după războiul celălalt, pentru d-na Marie-Angele Massart, născută Polizu a fost a M.S. Regina Elisabeta a Greciei, iar azi este sediul Clubului Marei Industrii. În spatele casei, pe un loc de peste două pogoane, se găseşte cel mai vechi cimitir evreiesc din Bucureşti. Până în anii trecuţi, la balurile date de Club, perechile doritoare de umbră şi linişte se îndreptau, încet, din grădina Clubului înspre vechiul cimitir şi nu se întorceau, adesea, decât într-un târziu. Câte n-or fi auzit bieţii morţi, dacă mai aud”, scria amănunţit şi savuros diplomatul Gheorghe Crutzescu în cartea sa despre Podul Mogoşoaiei, apărută în 1943 la vestita editură Socec. De atunci şi până la reeditarea cărţii în 1987, Clubul se transformase în Uniunea Ziariştilor, iar aceasta în Mărul de Aur, celebra locantă a activiştilor, a boemei literar-artistice bucureştene, ori a nostalgicilor anilor intebelici când cea mai frumoasă femeie din Bucureşti, o evreică, aleasă aici în timpul unui bal, plecase să joace într-un film al lui Fellini. Istoria obscură postdecembristă a „unităţii de alimentaţie publică” nu a lăsat vreo urmă notabilă, ceea ce o aduce în prezent fiind reinventarea funcţiunii de club cu alte mijloace, efecte, iluzii, fizionomii, ţinute, circulaţii şi sunete.
https://www.igloo.ro/articole/pat-lounge/
SURSA MARUL DE AUR