Calea Victoriei № 216 - Liceul "Sf. Gheorghe"
1885
Vechiul Pod al Mogoşoaii era mărgenit în partea de sus de case boiereşti, al căror caracter gospodăresc şi, în acelaşi timp, modest, cucernic, forma o plăcere pentru ochi. Ansamblul era unitar şi armonic. Străinul se simţea în altă ţară, dar într-una avînd rosturile ei. Liceul «Sfîntul Gheorghe», pe care l-am apucat eu acolo, şcoala lui Anghel Demetriescu, unde a predat şi Caragiale, făcea parte din el. Cît despre Liceul „Sf. Gheorghe“, al cărui director era în 1885 inginerul Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog, a avut printre dascălii din acea vreme intelectuali distinşi, ca Gr. Tocilescu, Ildebrand Frollo, Epaminonda Francudi sau D.C. Ollănescu.
1948
- Liceul "Sf. Gheorghe" din calea Victoriei Nr. 216, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal. Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional*). Clădirile ocupate de celelalte ministere şi organe centrale de specialitate finanţate de la bugetul de stat, precum şi alte unităţi, prevăzute în anexa nr. 2, rămîn în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" - Sucursala pentru Administrarea Clădirilor, care va executa, în continuare, lucrări de întreţinere, reparaţii curente şi capitale, precum şi serviciile solicitate, contra cost, la preţuri şi tarife legal aprobate.
Sursa: http://dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-obiceie/articol/chiar-calea-victoriei
Calea Victoriei № 216 - "Electroexport-import"
1992-94
- "Electroexport-import" - S.A. - HOTĂRÂRE nr. 313 din 8 iunie 1992 (*actualizată*)privind transmiterea unor imobile şi suportarea cheltuielilor de administrare şi investiţii pentru clădirile aparţinînd unor instituţii publice din municipiul Bucureşti(actualizată pînă la data de 15 septembrie 1994*)
2014
- Chronos Art Impex Srl - Bucuresti, Investitii in domeniul cercetarii si dezvoltarii de proiecte de pionierat. Laboratoarele private de expertize criminalistice sunt o prioritate a companiei in etapa imediat urmatoare. » Lucrari de constructii pentru obiective speciale, care solicita competente in domeniile tehnice si de securitate IT.
- Solutia DIGIARCH este o solutie software si hardware care intampina toate nevoile dumneavoastra pentru organizarea documentelor. De la inventarierea, aranjarea si intretinerea fizica a documentelor pana la trecerea lor in mod electronic si administrarea inteligenta a informatiei.
- Promo Media Design SRL - Primul pas intr-o campanie de promovare este crearea identitatii obiectului sau serviciului care urmeaza sa fie prezentat publicului larg (firma, produs, serviciu etc.). Este cea mai importanta etapa si are ca rezultat “punerea pe hartie” a unei identitati (diferenta fata de competitie). In aceasta etapa comunicarea dintre agentia de publicitate si client este mai intensa. In conceptia Mindlens, pe durata acestei interactiuni este indicat ca cele doua parti sa inteleaga, la un nivel minim, unele concepte cum ar fi: brand – branding, domeniul de activitate al clientului.
- FPTR - Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc - este de tip non-guvernamental, apolitica, non-profit, bazata pe criterii profesionale, ramura de activitate: turism; In cadrul CNPR, FPTR este singura federatie de ramura care reprezinta sectorul de turism, comunicand cu alte sectoare industriale si promovând interesele membrilor sai in raport cu diverse institutii: Guvern, Parlament, Administratia Publica centrala si locala, institutii nationale si locale, alte confederatii, organizatii sindicale si mass-media etc.
1992: a luat fiinta, in baza sentintei civile nr. 181 din 20 aprilie, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, persoana juridica de drept privat, reprezentand o structura asociativa
2000: aparitia Legii Patronatelor - FPTR incepe demersurile pentru reorganizarea sa avand in vedere cerintele acestei legi.
2002: transformarea Federatiei Patronale din Turism à Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, reorganizata in conformitate cu Legea Patronatelor
- Agentia Land Travel - Agentie de Turism - Suntem agentie touroperatoare cu o gama larga de oferte :litoral in tara si strainatate (Bulgaria, Turcia, Grecia, Croatia, Spania, Egipt, excursii, pachete turistice de ski, rezervari hotel, vanzari bilete de avion (companii low cost si de linie), bilete autocar (Eurolines), Asigurari de calatorie, RCA. Suntem deschisi catre orice alta sugestie sau activitate din sfera turismului de care dvs puteti fi interesat.
- Agentia de Turism “Welcome Tourism” este Agentie Asociata Happy Tour are personal calificat, cu experienta in turism, in special in domeniul hotelier si organizare de evenimente
- Glamour Fur Srl produce confectii, accesorii, reparatii si reconstructii de haine din blana naturala si piele naturala realizate in atelierul propriu . Confectiile Glamour Fur beneficiaza de o inregistrare unica a fiecarui produs care certifica autenticitatea fabricarii lor din materie prima de cea mai buna calitate de catre furnizor autorizat international. Aceeasi inregistrare unica permite identificarea produsului in timp, in vederea unui contact permanent intre producator si proprietar, in vederea satisfacerii tuturor cerintelor.
- Poly Broker De Asigurare - Reasigurare - Decizia CSA nr. 833/16.11.2011 - schimbare denumire din STORMBRIDGE CORPORATION in POLY Broker de Asigurare Reasigurare S.R.L. Decizia CSA nr. 768/28.10.2011 - interzicere temporara exercitare activitate.
- AGENTIA DE DETECTIVI PARTICULARI DISCRET SRL - 2014: întrerupere temporară de activitate
- Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc - Pentru cei care doresc servicii de cazare, hotelurile partenere ofera gratuit, in limita locurilor disponibile, camere pentru agentiile de turism participante la lucrarile Bursei.Pentru a beneficia de aceste gratuitati va rugam sa completati si sa transmiteti formularul de rezervare anexat direct la hotelul unde doriti cazarea.
- uniunea ucrainenilor din romania uur,
- Stilrom Advertising Group srl, editeza publicatiile specializate: - Businesstexin, Catalog al companiilor din domeniul textile-pielarie; bianual (aparitii in mai si noiembrie), tiraj 20000ex./an, la care se adauga 30000 ex/an+website www.businesstexin.ro, cu aprx 200000vizitatori/an; - Scoala de soferi SAG AUTO, este cel mai nou departament al firmei, avand un colectiv tanar si instruit astfel incat toti cei ce frecventeaza scoala noastra in cel mai scut timp dupa luarea examenului de conducere (dupa max 10000 km rulati), sa se poata considera soferi cu experienta si care sa nu fie implicati in evenimente nedorite.
Calea Victoriei № 218 - Banloc-Goodrich
1930
Societatea de Anvelope Banloc-Goodrich de la Floreşti fusese înfiinţată în 1930 având ca acţionar principal pe principesa Elisabeta, fiica reginei Maria şi sora regelui Carol al II-lea. De la început fabrica de anvelope a înregistrat profit.
- Principesa Elisabeta era fiica cea mai mare a Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. Ea purta numele mătuşii sale, Regina Elisabeta, soţia Regelui Carol I. Principesa Elisabeta s-a căsătorit în 1921 la Bucureşti cu prinţul moştenitor George al Greciei, de care a divorţat în 1935, revenind apoi ca principesă în România. La întoarcerea în ţară, primeşte din partea fratelui său un palat lângă Herăstrău, cunoscut sub numele de Palatul Elisabeta. Ulterior, principesa Elisabeta îşi cumpără din renta sa viageră o moşie şi un conac în Banat, lângă localitatea Banloc. Acolo urma să fie ridicată şi fabrica de anvelope, care a fost până la urmă amplasată lângă Floreşti, Prahova. În anul 1948 Principesa Elisabeta este nevoită să părăsească ţara, împreună cu toţi membrii familiei regale.
1938-1946
Blocul Bunloc-Goodrich (nr. 218) A fost construit în perioada 1938-1946 pentru Societatea de Anvelope Banloc - Goodrich de la Floreşti. In 1938 Octav Doicescu desenează imobilele pentru birouri, ateliere şi locuinţe pentru muncitori ale companiei Banloc-Goodrich din Floreşti. Intreprinderea Banloc-Goodrich produce neîntrerupt anvelope de calitate în Romania, fiind o şcoală pentru specialiştii români din domeniul anvelopelor. Forţa de muncă iniţială a fost recrutată din rândul muncitorilor Rafinăriei Brazi. În prezent, anvelopele sunt produse sub marca Michelin. Liniile de producţie BF Goodrich, precum şi dreptul de utilizare a mărcii au fost vândute la nivel mondial companiei Michelin în 1988.
Blocul Banloc a fost proiectat de arh. Doicescu pentru birouri şi este format din trei corpuri. Corpurile laterale au câte patru etaje iar cel din mijloc, mai retras are şapte etaje. Blocul nu are decoraţiuni dar era vopsit în roşu-vişiniu ceea ce, cel puţin eu consider că era o sfidare pentru casele vechi din vecinătate. La etajele superioare mai sunt pe tencuială nişte pete roşii-vişinii.
- Imobilul oferă spre stradă imaginea a trei corpuri, două laterale, cu patru etaje, iar cel din mijloc retras și având șapte etaje. Parterul este compus pe o succesiune de arcade cu arce în plin centru, care imită structura unui portic, închis însă accesului public. Primul etaj, prin cornișele care îl delimitează și elementele de ancadrament, sugerează un piano nobile. Urmează un grup de trei etaje în care ferestrele sunt grupate conform regulilor clasice (3x3, 5x5). Corpul central subliniază intrarea principală în imobil prin cele trei ancadramente de fereastră de la etajul unu, precum și prin pilaștrii și elementele de modenatură de la etajele șapte și opt.
Imobilul din Calea Victoriei nr. 218 este caracterizat de grija față de atingerea unei funcționalități optime pentru activitățile de birou și îmbunătățirea calității spațiului de lucru, pe baza unei organizări raționale a spațiului și a unei modelări volumetrice clare, punctate de elemente din vocabularul clasic.
1950
După plecarea din ţară a principesei Elisabeta blocul a trecut în proprietatea statului, a fost vopsit în culoare standard cenuşiu gălbui şi a găzduit un timp IPRONAV. Blocul este părăsit, clădirea este expertizată cu grad 1 de seismicitate şi se aşteaptă bani pentru consolidarea şi reabilitare lui. 1988
Cât despre fabrica din Floreşti, în 1988 a fost vândută firmei Michelin, nume sub care a continuat producţia.
- Imobilul a adăpostit în anii comunismului sediul unui institut de proiectări. Recent a fost preluat în administrarea guvernului, fiind propus pentru a deveni sediul CNSAS. În prezent este nelocuit, accesul la etaje este sigilat.
- EEi electroexportimport
- Electra Trading Sa CIF 1588457 J40/1086/1991 Calea Victoriei 216; Reprezentanta in Romania a firmelor: "Biotronik" - Germania (stimulatoare cardiace, seturi chirurgie cardiovasculara, valve cardiace biologice), "Bio Rad" - SUA (electroforeze, cromatografie HPLC, toxicologie, diagnostic, reactivi, spectrometrie..
SURSA> http://armyuser.blogspot.ro/2009/05/imobilul-banloc-calea-victoriei-218.html
Calea Victoriei № 220 - Societatea Nationala a Sarii
Si asa am ajuns la Muzeul Sarii din Bucuresti.
Muzeul e la parterul Societatii Nationale a Sarii, de pe Calea Victoriei, 220, chiar in spatele cladirii Orange de la Piata Victoriei:
Si asta e singura fotografie pe care am putut sa o facem, pentru ca... "fotografiatul e interzis".
- Cat e taxa foto?
- Nu e.
- Atunci lasati-ma sa fac 3 poze.
- NU e voie!!!
- E sare. Nu tezaurul Romaniei.
m sperat sa imi serveasca o replica gen "sarea face parte din comorile pamantului romanesc, si e scoasa cu truda si sudoarea fruntii minerilor, cum poti tu sa spui ca e mai prejos decat tezaurul?!"
Din pacate a ridicat doar din umeri, cu indiferenta tipica functionarului pe care il pui sa faca ceva care ii cere un minim de efort, ca de exemplu un telefon la superior, ca sa ii spuna ca un om periculos vrea sa fotografieze bucatile de sare din muzeu.
Muzeul inseamna o salita de 15 metri patrati, ingrijita, curata si frumos decorata de Craciun, in care se gasesc imagini si explicatii despre salinele din tara: Slanic Prahova, Praid, Ocna Mures, Cacica, samd.
In 5 minute (cu indulgenta) vezi toata sala, mai ales ca doamna paznic de la receptie sta cu ochii pe tine ca pe lampa cu gaz in mina.
Am vazut imagini din ocnele mai sus amintite, cateva obiecte din instrumentarul minerului de acum 100 de ani: talpici de lemn, tarnacop, felinar, burghie, o mica macheta a unei mine vazute in sectiune. Interesant, desi nu se compara cu vizitarea unei mine.
Erau si cateva obiecte sculptate in sare: o scrumiera, brichete de sare, o cascheta de miner in marime naturala, sclipitoare si cu un spot in frunte si mai ales o carte stilizata, "deschisa" la Imnul Minerilor.
Va impartasim una din strofe, ca plina mai e lumea asta de oameni rai, si parca-ti vine asa, cateodata, sa dai cu cuţâtu-n piatra, de obida si frustrare existentialist-decandenta.
Cand plini de praf, cu pasi truditi
Iesim din mina obositi,
Ne doare ca-n lumina sa
Pamantul tine-o lume rea
Muzeul nu are taxa de vizitare, treceti cand vreti (si faceti-ne un favor, cereti in mod expres voie sa fotografiati) - Calea Victoriei nr. 220, la 50 de metri de Piata Victoriei.
- Constantin Nistor, Calea Victoriei 220 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
Calea Victoriei № 222 - Casa Olanescu
1950
Caribol M. si Zoe, 7 apartamente, Bucuresti, Calea Victoriei 232; Bd. Ana Ipatescu 57. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Această staţie este o fantomă a traseului. Vila a fost demolată la sfârşitul anilor 80, făcând loc unor locuinţe colective şi, ulterior, unui imobil de birouri. Terenul avea deschidere către ambele bulevarde (Lascăr Catargiu, atunci Colţei, şi Calea Victoriei). Faţada prezentată este cea dinspre curte, şi se poate remarca tratarea diferită a volumului în funcţie de proximitatea faţă de unul din cele două bulevarde. Este interesant faptul că imobilul pare să întoarcă spatele bulevardului Lascăr Catargiu, orientând spre acesta terasa care se regăseşte la imobile ca vila Urseanu şi vila Cămărăşescu. Plastica faţadelor este una tipică pentru lucrările lui Berindey, eclectismul cu influenţe Clasice şi Rococo dominând compoziţia. Am ţinut să marcăm această staţie în traseu atât pentru a păstra memoria clădirilor disparute dar şi datorită faptului că Ion D. Berindey locuia în imediata apropiere a acestui imobil, la fosta adresă Calea Victoriei 258 (conform tabloului arhitecţilor din 1924).
1989
Tot aşa, îmi vine în minte cazul dureros al unor clădiri care au fost sacrificate în vara anului 1989: splendida casă Olănescu (ridicata in 1901 la intersectia Caii Victoriei cu Bulevardul Coltea si demolata in anii regimului comunist), venind chiar din Piaţa Victoriei, între Ana Ipătescu, cum se numea pe atunci Lascăr Catargiu, şi Calea Victoriei, şi casa lui Gheorghe Balş, ceva mai încolo, pe Buzeşti, care a trebuit aruncată în aer cu dinamită, aşa de trainică era.
SURSA: Revista22; http://berindey.blogspot.ro
Calea Victoriei № 222 - Bloc BTT
- Centrul Medical MedLife Victoriei Amplasat in centrul Bucurestiului, ofera servicii de medicina generala, medicina alternativa si stomatologie prin intermediul celor doua divizii pe care le cuprinde. Divizia de medicina alternativa – ofera tratamente de medicina complementara pentru o paleta larga de afectiuni, reducerea nivelului de stres si echilibrarea psihologica a organismului. In cadru...
- S.C. Global Security Sistem S.A. - Rompetrol Group - Global Security Systems, infiintata in 1999, este o companie privata de servicii de paza si protectie. Din anul 2002 a devenit parte a Grupului Rompetrol, care detine 51% din actiunile companiei.
Global Security Systems asigura paza si protectia unor obiective industriale din domeniul petrolier - rafinarii, conducte de transport produse petroliere, statii de benzina, depozite de petrol si produse petroliere, dar si pentru alte categorii de locatii industriale. Compania opereaza in Bucuresti si in cele 14 subsidiare din Romania prin mai mult de 700 de agenti de paza si securitate, pompieri, tehnicieni ai sistemelor de securitate electronica precum si alte categorii de personal prestator de servicii.
Global Security Sistem este shareholder si subsidiara a A.S. Advanced Security AG, companie germana cu sediul la Munchen, cu 28 de subsidiare in majoritatea tarilor din Uniunea Europeana, la acestea mai adaugandu-se Rusia, Turcia, Bosnia-Hertegovina.
- Admiral Club Segafredo Cafe - Ruleta automata 6 posturi, ultimele generatii de masini electronice Admiral Novomatic, toate in aroma renumitei cafele
SURSA: http://www.myjob.ro/locuri-de-munca/global-security-sistem-rompetrol-group
Calea Victoriei № 224 - Casa Vacarescu
intre casa Olănescu şi Piaţa Victoriei se afla o casă de un etaj cu un foişor deasupra acoperişului şi cu o fereastră mare ca o vitrină, către Calea Victoriei. Era o casă boierească sobră dar confortabilă şi avea o mică grădiniţă în faţă cu nelipsitul gard de fier. Era casa lui Ion Văcărescu (fratele bine cunoscutului cronicar monden Mişu Văcărescu care semna Claymoor) şi al soţiei sale Eufrosina Fălcoianu. În copilăria mea casa aparţinea celor două fete ale lor: una Elena Văcărescu, care trăia exilată la Paris după scandalul, din 1889, provocat de logodirea ei cu principele moştenitor Ferdinand, şi cealaltă Zoe, care rămăsese văduvă după moartea soţului ei, colonelul Mihail Caribol pe care nu l-am apucat.
Pe noi ne intriga şi ne amuza când eram copii numele de Caribol care avea un fel de rezonanţă exotică. Tata ne-a explicat că este un nume de origine turcească şi că familia respectivă a venit de mult din Balcani şi s-a integrat în rândul boierimii noastre. Mai târziu am aflat că scobora prin femei din neamurile Dudeştilor şi ale Cantacuzinilor.
Mergeam regulat cu părinţii de 10 mai să privim parada militară din salonul cu fereastra cea mare care ne oferea o perspectivă largă. „Tante Zoe”, cum îi spuneam, ne primea cu multă căldură şi ne servea cafea cu lapte şi fursecuri. Când această casă a fost distrusă de buldozerele „din epoca de aur” am resimţit o mare tristeţe căci de ea mă legau numai amintiri plăcute.
Extremitatea Căii Victoria şi a Bulevardului Lascăr Catargiu; În spatele panoului publicitar, casa Văcărescu
Zoe Caribol era prietenă cu bunica mea şi venea des la noi în casă şi chiar şedea la noi la Stolnici din când în când Era de o urâţenie antologică dar de o inteligenţă remarcabilă şi plină de humor. De aceea era des invitată şi avea o mulţime de prieteni. Avea o miopie forte, cum rar se întâlneşte şi până în anii ‚30 nu-şi găsise lentile capabile să-i corecteze vederea. La acea vreme a venit de la Viena un optician (Hanz Heim) care i-a şlefuit nişte lentile performante după care a putut vedea şi ea clar. Ne-a povestit că numai atunci a realizat cât este de urâtă. Gurile rele povesteau că în tinereţe (când era tot atât de urâtă), înainte de a se căsători cu colonelul Caribol, care a murit destul de tânăr, făcuse o pasiune pentru Costică Manu pe care-l hărţuia până la exasperare. După cum am spus casa avea un foişor destul de înalt. „Tante Zoe”, cum ii spuneam noi, îşi trimetea servitoarea în foişor de unde se vedeau casele lui Costică Manu, de pe Podul Mogoşoaiei, dincolo de strada General Manu, ca să o anunţe când acesta ieşea călare şi pe ce drum o lua ca să-l întâmpine tot călare, căci deşi nu vedea la distanţă călărea ca toate tinerele generaţiei ei. Cu toate că nu vedea a călătorit foarte mult singură sau cu sora ei. Câteodată infirmitatea ei îi aducea necazuri. Astfel mi-aduc aminte că într-o bună zi a sosit la conac la Stolnici, pe neaşteptate, cu faţa învineţită. Coborâse din Simplon care se oprea uneori la Stolnici venind de la Veneţia unde căzuse de pe scara vagonului pe peronul gării. Citea foarte mult, broda şi tricota,- însă şi acuma o văd - îşi scotea ochelarii şi îşi apropia până la nivelul nasului, cartea sau lucrul de mână, folosind din cauza apropierii numai câte un singur ochi. Cu toate acestea era fermecătoare. După ce comuniştii au scos-o din casele ei a locuit câtva timp în Sanatoriul Saint Vincent de Paul (astăzi Institutul Parhon) şi a murit în urma unei ocluzii intestinale.
http://www.revistaclipa.com/5936/2011/06/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-vi
- Sucursala BRD Victoria Bucuresti.