Calea Victoriei № 136
Victoriei (Calea) 136 1
Detalii cladire
An constructie: 1958
Regim inaltime: S+P+7E
Nr. apartamente: 54
Arie desfasurata: 4976
Risc seismic
Clasa risc: Clasa II
Expertiza tehnica
An expertiza: 2000
Expert atestat:
Observatii:
* Calea Victoriei nr. 136 - magazinul de covoare S. NEFIAN
- magazinul S. NEFIAN, de pe strada C.A. Rosetti nr 2, chiar vis a vis de Cinema Regal (în 1933) dar care se mută în Calea Victoriei nr. 136 în 1938. Este Atelier Special de Reparat covoare turceşti, persane, vechi şi noi, precum şi covoare străine. Lucrări fine, solide, şi cu exactitate de color şi desen. Preţuri moderate. Telefon 3 9010
- restaurantul LA NOTTE
- Gaal Hairplay este o echipă tânără, dar în acelasi timp experimentată de profesionisti din industria de beauty. Laboratorul nostru de beauty se află într-o zonă usor accesibilă, indiferent de mijlocul de transport pe care îl folosesti. Ne găsesti la adresa : Calea Victoriei, nr. 136 ( vis a vis de club Eden)
1950
- Necunoscut, Calea Victoriei 136 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
Calea Victoriei № 140 - Blocul Macul Rosu
- Blocul Macul Rosu se afla pe coltul Caii Victoriei cu strada Biserica Amzei, o zona in care era vazuta frumoasa Maria Mihaiescu, curtezana a inceputului de secol XX. Vopsita blonda si tunsa scurt, cu ochii verzi-albastri, femeia de un sarm aparte care a atras suspinele multor barbati celebri ai vremii: Nicolae Grigorescu, Octavian Goga si Regele Ferdinand. Regele Ferdinand a mers chiar mai departe si i-a daruit casa de la Piata Amzei care ii poarta numele si acum, iar regele Manuel al Portugaliei a cerut-o de sotie, insa femeia l-a refuzat, ramanand fidela iubirii vietii sale, doctorul Nicolae Minovici. Vorbim despre celebra Mita Biciclista, sau Mita Cotroceanca (aluzie la relatia pe care ar fi avut-o cu Regele Ferdinand), cunoscuta in folclorul urban ca femeia sportiva ce iesea la plimbare pe „biticlu”, dupa pranz, pe Calea Victoriei.
Trecem de intersectia Caii Victoriei cu Calea Grivitei, unde se afla un talmes-balmes de stiluri arhitectonice si cladiri din epoci diferite ce nu fac decat sa sublinieze eclectismul ce domneste in Bucuresti inca inainte de desemnarea orasului drept capitala a tarii.
- Procurorii DNA mentioneaza, in cererea de ridicare a imunitatii, ca liderul UDMR Borbely Laszlo este proprietarul unui imobil in valoare 80.000 euro de pe Calea Victoriei nr. 136-140 (Blocul Macul Rosu) din Bucuresti, pe care nu l-a mentionat in declaratia de avere, si a unui alt imobil in Targu Mures. Cuscra lui l-a dat de gol, iar anchetatorii au proba la dosar declaratia ei.
Mai precis, in timp ce Borbely neaga ca ar fi proprietarul apartamentului din Bucuresti, procurorii arata ca Maria Vincze, mama sotiei fiului sau adoptiv si asa-zisa proprietara a locuintei, a declarat in cadrul urmaririi penale ca sotia lui Laszlo Borbely a fost cea care a platit 80.000 euro pentru imobil si ca nu ea este proprietara. Pe de alta parte, in niciuna dintre declaratiile de avere completate de ministrul Borbely Laszlo nu este declarata “imprumutarea” martorei Vincze Maria cu suma de 80.000 euro in vederea achizitionarii apartamentului, arata DNA. “Prin urmare in aceasta faza procesuala probele administrate ii indica pe sotii Borbely Laszlo si Melinda ca fiind adevaratii proprietari ai imobilului situat in Bucuresti, Calea Victoriei nr. 136-140, insa asa cum rezulta din declaratiile de avere ale ministrului, dobandirea imobilului nu este mentionata”, arata DNA.
Aceleaşi probe administrate in dosarul nr.35/P/2011 duc la concluzia ca numitul Borbely Laszlo - ministrul Mediului şi Padurilor, in cursul anilor 2011-2012, cu intentie a facut cu ocazia completarii declaratiilor de avere, declaratii necorespunzatoare adevarului, omitand sa mentioneze ca ar fi acordat un imprumut de 80.000 euro numitei Vincze Maria in cursul anului 2010 sau ca ar fi achizitionat un apartament in Bucureşti Calea Victoriei nr.136-140 dar şi ca ar fi achizitionat in anul 2009 un imobil in suprafata construita de 172,25 mp impreuna cu un teren in suprafata de 272 mp cu suma de 30.000 euro, in vederea producerii unor consecinte juridice, constand in ascunderea surselor de venit.
Calea Victoriei № 140c - Scarlat Arion
Nume: Casa Radu Arion
Perioada: sfarsitul secolului XIX
Grad de protectie: Zona de protectie 28- Amzei
Cod LMI: B-II-m-B-1814
Stilul arhitectural: neogotic
Adresa: Str. Biserica Amzei, Nr. 6, Sector 1, Bucuresti
Arhitect: necunoscut
- Proprietatea aflata in prezent la vanzare, un imobil construit in stil neogotic a fost construita la sfarsitul secolului XIX de catre un arhitect francez.
Locuinta are o suprafata construita totala de 2.115 mp, fiind formata din 3 corpuri de cladire: corpul principal- cladire de patrimoniu, 1.111 mp utili, corpul B si corpul C - subsol tehnic, ce poate fi extins prin constructia unui nou imobil, spun oficialii Crosspoint.
Terenul are o suprafata de 1.076 mp, amprenta constructiei la sol fiind de 586 mp.
Spatiile interioare bine definite, generoase si proportionate, statui, vitralii, frontoane, stucaturi, picturi murale, usi sculptate si scari monumentale, alaturi de marmura de Carara sau candelabrele din cristal Bohemia se numara printre elementele care iti taie rasuflarea in cladirea aflata in una dintre cele mai reprezentative zone ale Capitalei, Piata Amzei, o zona constituita in 1841 intre Calea Victoriei si Bulevardul Magheru, initial denumita Piata Mica. Aici, in jurul Bisericii Amzei, aveau resedinta unele din cele mai puternice familii ale vremii, de la Marghiloman la Kretulescu, de la Arion la Chrissoveloni.
Aici este amplasata si vila Radu Arion, descendent al unei vechi familii de boieri. Casa din Bucuresti, ne povesteste Laura Berezitchei, real estate account manager in cadrul diviziei de office & retail a companiei de consultanta imobiliara Crosspoint, a apartinut senatorului Scarlat C.Arion, care a primit-o zestre de la sotia sa Ecaterina Christopoulos, a patra generatie dupa Athanasios Christopoulos, un poet cunoscut al grecilor.
- Cei de la www.jurnalul.ro l-au intervievat pe profesorul arhitect Scarlat Arion, fiul lui Radu Scarlat Arion. Am extras din interviu doua fragmente care aduc informatii suplimentare acestui subiect. Mai jos voi pune link-ul catre acest articol, pentru cei care doresc sa-l rasfoiasca .
>>Familia Arion, familie veche de boieri, avea mosia in Ialomita, la Bujoreni. Erau cateva biserici care nu mai exista. Casa Arionilor din Bucuresti mai exista langa Biserica Amzei. Este chiar monument. "Este casa in care s-au casatorit parintii mei. Casa care a apartinut bunicului meu, Scarlat Arion, care era senator. E o casa foarte frumoasa. Tata ne povestea mereu despre ea si despre cum bunicul nu a vrut sa-si puna telefon. Am venit in tara si am vazut-o." <<
Casa Arionilor din Bucuresti mai exista langa Biserica Amzei. Este chiar monument. "Este casa in care s-au casatorit parintii mei. Casa care a apartinut bunicului meu, Scarlat Arion, care era senator. E o casa foarte frumoasa. Tata ne povestea mereu despre ea si despre cum bunicul nu a vrut sa-si puna telefon. Am venit in tara si am vazut-o."
Batranul a primit-o zestre de la nevasta, Ecaterina Christopoulos, a patra generatie dupa Athanasios Christopoulos, un poet cunoscut al grecilor. Casa de la Bujoreni nu a putut sa o ia. Casa de la Biserica Amzei a vandut-o bunicul. Facea politica si ii trebuiau bani. "Atunci era invers decat azi", rade profesorul. Dar nu e mandru de ce are, ci de ce simte. Si nu-l dor lucrurile pe care le-a pierdut.
- Cine dă colţul de pe Calea Victoriei pe strada Biserica Amzei, luând-o spre piaţa Amzei de nepieritoare amintire, vede – sau de obicei trece cu vederea – la numărul 4 al acestei străzi un impozant palat, aşezat foarte nefericit, înghesuit mai bine zis între două blocuri.
Arată ca palatul unei prinţese adormite, condamnat la tăcere pentru 100 de ani. De gardul scund de fier e prins un lanţ cu lacăt, care pare a spune irevocabil: „Plecaţi!”.
Este casa Christopoulos / Scarlat Arion. Casa a fost adusă ca zestre la căsătoria Caterinei Christopoulos cu politicianul Scarlat C. Arion. Monograma familiei care a construit casa este afişată cu mândrie pe colţul clădirii, într-un cartuş ornamental.
Dedesubtul ei, pe o petală a cartuşului, cine are ochi să vadă observă literele FX: sunt iniţialele arhitectului Filip Xenopol, fratele marelui istoric, iar sub iniţiale este înscris anul construcţiei, 1894. Stilul clădirii este Louis XV şi XVI, cu accente neoclasice. Palatul nu arată mort, ci adormit. Pare a fi cât de cât întreţinut, spre deosebire de nenumăratele case părăsite din Bucureşti, devastate, cu ferestrele căscate ca nişte ochi morţi. Ferestrele cu ramele de origine păstrează delicatele sculpturi în lemn; te gândeşti cu recunoştinţă că încă n-au apărut şi aici oribilele termopane...
Numai panoul abandonat pe colţul clădirii, pe care era anunţat altădată cazinoul adăpostit aici, poceşte faţada în nuanţe dulci, trandafirii. Prin arcada elegantă a intrării, surmontată de un foişor artistic lucrat din fier, se vede o bucăţică de curte, vegheată melancolic de câţiva copăcei. Însăşi intrarea cu arcadă în mâner de paner este nespus de frumoasă, cu o boltă susţinută de coloane şi luminată cu o splendidă lampă caracteristică momentului artistic 1900, din sticlă multicoloră. Deasupra intrării, un cartuş cu un bogat model decorativ vegetal, cu frunze de stejar, ne aminteşte de asemenea că edificiul a fost construit în preajma anului 1900.
Pe faţade, decorul este distribuit cu reţinere: cartuşe ornamentale sub ferestrele încadrate de pilaştri cu capiteluri de stil corintic mult simplificat, decor deasupra ferestrelor dreptunghiulare de la parter, apoi decorul apare la partea superioară a clădirii, la cornişă şi la atic, decorat şi el la bază, la lucarne şi la coamă. Tratarea demisolului adaugă o discretă notă de neoclasic decorului cu ecouri baroce al clădirii.
Nu încercaţi să bateţi la poarta castelului prinţesei adormite: probabil cei 100 de ani ai blestemului nu s-au scurs încă, iar în castel toată lumea doarme, şi prinţesa, şi regele şi regina, şi curtenii, şi bucătarii, şi body-guardul…
Contrar aşteptărilor pe care le-am putea avea, parcela era aceeaşi, casa nu se întindea dincolo de arcada cu foişor, în fapt o poartă pentru trăsurile care-i aduceau pe invitaţi până la uşa de intrare a casei.
1894
Monograma familiei care a construit casa este afişată cu mândrie pe colţul clădirii, într-un cartuş ornamental.
Dedesubtul ei, pe o petală a cartuşului, cine are ochi să vadă observă literele FX: sunt iniţialele arhitectului Filip Xenopol, fratele marelui istoric, iar sub iniţiale este înscris anul construcţiei, 1894. Stilul clădirii este Louis XV şi XVI, cu accente neoclasice.
1911
Addenda: Iată cum se înfăţişa casa pe planul cadastral de la 1911
1931
senatorului Scarlat Arion si diplomat care a sfidat guvernul de la Bucuresti in anul 1945 refuzand sa se intoarca in Romania sub regimul impus de fortele sovietice- s-a casatorit in 1931 cu Viorica Ionescu-Clejani, fiica lui Gheorghe Ionescu-Clejani, conform declaratiilor fiului sau, botezat tot Scarlat, in memoria bunicului acestuia.
1945
In apropierea Bisericii Amzei putem observa pe partea stanga, cum ne indreptam spre Calea Victoriei, resedinta diplomatului Radu Arion care a sfidat guvernul de la Bucuresti in anul 1945 refuzand sa se intoarca in Romania. Aceasta casa a fost construita la finele secolului XIX, in stil neogotic.
RUPTURA. "Voi nu stiti, dar noi, astia care am fost in exil - multi dintre noi s-au prapadit - am trait zile foarte grele. Am regasit Romania libera, dar foarte diferita. Ca un om care-si pierde o parte din trup", povesteste Arion despre socul pe care l-a trait cand s-a reintors in Romania dupa 45 de ani de exil.
"S-a intamplat ceva bizar pentru mine in 1945. Tata a refuzat sa se intoarca in tara. Arhiva diplomatica... imi aduc foarte bine aminte. Venise ambasadorul Elvetiei care reprezenta Romania comunista la Atena si-l cunostea pe tata. I-a zis: "Radule, regret, trebuie sa-ti cer cheile de la ambasada". Tata, un om extraordinar, a spus: "Sparge usa daca vrei, dar eu nu-ti dau nimic". Am carat toata arhiva la noi acasa si am pastrat-o ani multi." Abia in 1992 fratele lui Scarlat, Constantin Arion, a adus-o inapoi in Romania.
1990
Scarlat Arion n-a vazut Romania timp de 45 de ani. Cand a ajuns in tara, in ianuarie 1990, a sarutat asfaltul aeroportului de la Otopeni pentru ca era romanesc. Ultima oara cand respirase aer romanesc avea 4 ani si jumatate, era in 1946. Atunci tatal sau, ambasadorul Romaniei la Atena, a ales exilul pentru familia sa. Refuzase sa se intoarca in tara la chemarea guvernului comunist.
1993-1995
Peste ani, resedinta prestigioasa de alta data a schimbat mai multi proprietari, ajungand in 1990 in portofoliul unei societati comerciale, care a demarat lucrarile de consolidare, restaurare, extindere si modernizare intre anii 1993 si 1995.
Printre dotarile de care a beneficiat imobilul in urma renovarii se numara aer conditionat centralizat, instalatie de iluminat a arhitecturii exterioare, instalatie de incalzire duala, instalatii de supraveghere, alarmare si centrala telefonica.
Timp de 10 ani, pana in 2004, in incinta a functionat Casino Astoria, iar apoi un restaurant.
“Proprietatea este disponibila spre vanzare, putand fi adaptata pentru destinatii precum: restaurant, casa de licitatii, spatiu expozitie, sediu reprezentativ de companie, sediu central de banca, reprezentanta diplomatica sau a unor organisme internationale, resedinta de exceptie”, spun consultantii imobiliari ai Crosspoint.
1945
- In 1945, Radu Arion, pe atunci Ambasadorul Romaniei la Atena, a ales exilul pentru familia sa, salvand, cu acest prilej, arhiva diplomatica a Delegatiei Romaniei la Atena si conservand-o peste ani, ea urmand a fi retrocedata statului roman, in cadrul unei ceremonii la Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, in 1992.
- Familia Arion avea mosia in Ialomita, iar arborele genealogic conduce spre inceputurile secolului al XVII-lea.
Familia a dat Romaniei pe profesorii universitari Dinu C. Arion si Virgil C. Arion; profesorul de entomologie George C. Arion, la Academia de Inalte Studii Agronomice, Bucuresti; ministrul de Externe C.C. Arion, in guvernul Marghiloman (19 martie - 6 noiembrie 1918); ministrul plenipotentiar Mihai (Misu) A. Arion (1884-1963); arhitectul Vasile Scarlat Arion (1902-1977). Radu Scarlat Arion s-a nascut la 16 mai 1904, in Bucuresti. Era Fiul lui Scarlat C. Arion si al Caterinei, nascuta Christopol. S-a casatorit in 1931 cu Viorica Ionescu-Clejani , fiica lui Georges Ionescu-Clejani, doctor in drept al Universitatii Sorbona, deputat din Partea Partidului Conservator (Colegiul I). A devenit diplomat in 1928 ca atasat de legatie, In 1941 devine insarcinat cu afaceri al Romaniei in Grecia. In timpul razboiului, sub ocupatia fortelor Axei in Grecia, intervine in Romania pentru a obtine trimiterea a 300 de vagoane de alimente in Grecia. A publicat numeroase articole in ziarele de rezistenta. A murit in 1999, dupa o lunga suferinta.
- Casa de la Biserica Amzei a fost vanduta de senatorul Scarlat C. Arion, din nevoia de a isi finanta activitatile politice.
http://jurnalul.ro/stiri/externe/n-a-vazut-romania-timp-de-45-de-ani-print-43812.html
Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/special/cladiri-emblema-ale-romaniei/150962/despre-politica-si-alti-demoni-in-vila-radu-arion-o-zestre-somptuoasa.html
Calea Victoriei nr. 140a - Biserica Amzei
Biserica este o cladire monumentala, in stil eclectic, de scoala academica franceza, ornamentata in exterior cu elemente arhitecturale din piatra si caramida, dintre care unele caracteristice arhitecturii neoromanesti: asize de caramida aparenta galbena, alternate cu zone tencuite, siruri de ocnite sub cornisa si brauri bogat decorate.
Planul bisericii este triconc (28.70 x 11-15.50 m), cu pronaosul usor supralargit si trei turle: una mare peste naos, cu o cupola alcatuita din "felii" de sfera terminata cu un lanternou si doua turnuri mai mici pe cele doua ante ale pronaosului (avand functiunea de spatii ale scarilor).
Constructia este ridicata de la sol pe un soclu masiv din piatra de cea doi metri care-i accentueaza sveltetea. Accesul in biserica se face prin trei portaluri inchise cu usi din lemn de stejar sculptat.
Intrarea principala, dinspre vest, este surmontata de un arc treflat. Intrarile dinspre nord si sud sunt protejate prin porticuri, relativ adanci, avand cate o arcada frontala in "maner de cos", iar lateral, cate un arc "in potcoava".
Arcele frontale au deasupra cate un fronton ascutit. Fiecare arc frontal reazema pe coloane cu capiteluri compozite, de factura academista.
Interiorul este foarte inalt, cu lumina naturala filtrata prin vitralii. Trei candelabre mari din bronz lumineaza biserica in interior. Arcadele si stalpii interiori sunt de sorginte renascentista. Pictura este in prezent fisurata, pe alocuri chituita, si mult afumata. Ca obiecte vechi, de valoare, se mai pastreaza un potir de argint donat de Nicolae Darascu, fratelui sau, pentru biserica Sf. Ionica Moldoveni si apoi adus la Biserica Amzei.
1805 - 1810
Biserica Amzei a fost zidită între anii 1805 - 1810, din banii polcovnicului Nicolae Dărăscu şi ai nepotului său Amza Năescu, vistier, de la care s-a păstrat şi numele bisericii, având hramul „Sf. Nicolae”. Biserica a primit şi hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Buna Vestire“.
- Prima biserica cu hramul Sfantul Nicolae, de dimensiuni mici, cu o singura turla, a fost construita intre anii 1807-1810, pe locul si cu fondurile lasate de polcovnicul (colonelul) Nicolae Darascu, de catre nepotul sau Amza Naescu, al doilea vistier al tarii, impreuna cu Dimitrie si Dionisie Darjescu. Amza a completat fondurile necesare, din agoniseala proprie. Dupa moartea sa, lacasul s-a numit "Biserica Amzei". De la cea dintai biserica se pastreaza pomelnicul, ale carui slove sunt elegant sapate pe o lespede de piatra, altadata incastrata in peretele proscomodiei, acum aflata in curtea bisericii, pe latura nordica.
- Existenţa Bisericii Amzei este legată în mod semnificativ de anul 1807, când polcovnicul (colonelul) Nicolae Dărăscu lasă prin testament nepotului său, vistiernicul Amza Năescu, moştenirea, însoţită de obligativitatea construirii unei biserici în centrul Bucureştiului. Nepotul îndeplineşte dorinţa bătrânului răpus de boală în anul 1810. Deşi cheltuielile necesare ridicării sfântului locaş au depăşit cu mult suma moştenită, vistiernicul Năescu n-a ezitat să investească întreaga agoniseală a familiei sale, inclusiv zestrea soţiei sale Dobriţa, în desăvârşirea nobilului vis al unchiului său.
1832
Anterior anului 1832 au existat chilii imprejur, unde functiona o scoala cu doua clase pentru incepatori, semnalata de N. Iorga.
1846
Biserica a fost distrusa de un incendiu in anul 1846, iar restaurarea a fost de mari proportii.
1875
Cu prilejul altor reparatii, in anul 1875, i s-au adaugat doua turle, din lemn si tabla. Tot atunci a fost construita o fantana, in stil neoclasic, din piatra, in parte sculptata, aflata la sud-vest de biserica, langa casa parohiala, aproape adosata calcanului imobilului vecin, purtand inscriptia: ridicata de Ioan C. Petrescu in 1875.
1898-1901
În forma în care apare azi, Biserica Amzei a fost reconstruită din temelie în anii 1898-1901.
In anul 1898, biserica veche a fost demolata din temelie, din initiativa preotului paroh iconom stavrofor Ilie Teodorescu, pentru construirea unui nou lacas - cel actual - pe acelasi amplasament.
- Recladitu-s-a din temelie acum din nou in timpul (lipsa: regelui Carol I si Elisabeta doamna), a arhipastoriei I.P.S. Mitropolit primat Iosif Gheorghian, din initiativa si prin staruinta epitropiei compusa din iconomul stavrofor Ilie Teodorescu, paroh, si din domnii Grigore Galasescu si Petre Barbulescu, dupa planurile intocmite de dl. arhitect Al. Savulescu.
Lucrarea a inceput in iulie 1898 si s-a terminat in 21 octombrie 1901 cand i s-a mai dat si hramul Sf. Imparati, pe langa cele doua de mai sus. Constructor a fost dl. D. Dobrescu si pictor dl. Prof. Marchetiumberto".
- ntre anii 1898 şi 1901, preotul protopop Ilie Teodorescu coordonează lucrările de demolare din temelie a vechii biserici şi începe ctitorirea unui nou şi impozant edificiu după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu. Echipa care a construit biserica a fost condusă de arhitectul Dimitrie Dobrescu, iar pentru efectuarea picturii interioare, precum şi a iconostasului, în stil bizantin, a fost solicitat pictorul profesor Umberto Marchetti. Sfinţirea bisericii s-a săvârşit în ziua de 21 octombrie 1901.
„Odată cu hirotonirea ca preot, Ilie Teodorescu a fost numit şi protoiereu al judeţului Prahova, demnitate pe care a avut-o până în anul 1901.
1901
Pisania noii biserici este datata 21 octombrie 1901:
"In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant o Treime Sfanta inchinata si nedespartita. Aceasta Sfanta Biserica cu hramul Buna Vestire si Sf. Erarh Nicolae, zidita in anul 1810 din fondul lasat de vrednicii de amintire frati Nicolae si Dimitrie Darascu ctitorii ei, restaurata in anul 1846 in urma incendiului de care a fost cuprinsa si apoi din nou reparata in anul 1875 de epitropie din fondul ei.
1900-1910
În mod specific clădirilor datând din perioada anilor 1900-1910, Biserica integrează, într-un mod original, elemente ale stilului baroc, românesc vechi şi Art Nouveau, curent caracteristic începutului de secol XX. Se remarcă armonizarea, în aceeasi construcţie, a unor influenţe diferite, elemente traditionale bizantine, otomane şi româneşti vernaculare – etnografice, în matricea acestui stil. Iconostasul, amvonul şi stranele din stejar au fost făcute de sculptorul Gheorghe Babic. În exterior biserica este ornamentată cu elemente arhitecturale din piatră şi cărămidă, dintre care unele caracteristice arhitecturii neoromâneşti: asize de cărămidă, aparentă galbenă, alternate cu zone tencuite, şiruri de ocniţe sub cornişă şi brâuri bogat decorate. Aşadar, stilul arhitectural neoromânesc este redat în coordonate ”Art Nouveau”, design-ul bisericii Amzei reflectând această evoluţie în stagiul ei de început.
Există trei portaluri închise cu uşi din lemn de stejar sculptat care asigură accesul în biserică prin intrarea principală, dinspre vest, surmontată de un arc treflat. Intrările dinspre nord şi sud sunt protejate prin porticuri, relativ adânci, având câte o arcadă frontală în "mâner de coş", iar lateral, câte un arc "în potcoavă". Arcele frontale au deasupra câte un fronton ascuţit. Fiecare arc frontal reazemă pe coloane cu capiteluri compozite, de factură academistă.
Arcadele şi stâlpii interiori sunt de sorginte renascentistă. Interiorul, foarte înalt, cu lumina naturală filtrată prin vitralii. Pe timp de noapte, interiorul bisericii este luminat de trei candelabre mari din bronz.
1923
Rămas văduv, părintele Ilie Teodorescu a fost ales în data de 29 martie 1923 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Episcop al Tomisului, eparhie reînfiinţată în 10 martie 1923. Pentru a putea primi hirotonirea ca arhiereu s-a călugărit la Mănăstirea Sinaia, în aprilie 1923, şi a primit numele de Ilarie. A fost învestit în 10 mai 1923 şi înscăunat la Constanţa în 3 iunie 1923 ca primul Episcop al Tomisului. Perioada în care a păstorit a fost foarte scurtă, de doar un an şi jumătate, până la moartea sa, survenită la 27 septembrie 1925.
Emoţionante, ca şi cuvintele preotului Sandu, sunt şi rândurile desprinse din testamentul celui care a fost Episcopul Ilarie Teodorescu: „Iubiţii mei, eu cel ce am fost Ilarie Episcopul vostru, las duhul meu să vă vorbească: sufletul meu l-am pus pentru oile mele. Nu v-am părăsit, precum vi se pare. Dacă trupul, care m-a încins vreme de 59 de ani, se duce să se prefacă în pământul din care a fost luat, eu - duhul episcopului vostru - rămân pururi între voi, inima mea cea zdrobită rămâne în veci a voastră. Numele meu rămâne în operele pe care le-am început!”
2013
Am făcut un proiect de iluminat interior - exterior, pe timp de noapte, astfel încât întreg ansamblul arhitectonic să fie pus în valoare. Este un proiect foarte frumos, făcut în Franţa, foarte costisitor, dar vom reuşi să-l avem şi pe acesta. Suntem recunoscători Primăriei sectorului 1, care sprijină lucrările de restaurare şi înfrumuseţare, dar şi Consiliului Local General pentru ajutorul financiar pe care ni l-au oferit până acum în efortul nostru de restaurare şi conservare a picturii murale bisericeşti a acestui monument istoric de patrimoniu naţional, numit pe bună dreptate «Domul Bucureştilor»”, spune părintele Florin Alin Sandu, care a fost numit preot paroh pe seama Parohiei Amzei în anul 2013, după ce a dus la bun sfârşit lucrările de construire şi înfrumuseţare cu pictură ale unei biserici de lemn, în stil maramureşean, a treia ca înălţime din ţară, în oraşul prahovean Mizil.
Parohia Amzei se întinde de la nord la sud, din strada Calea Griviţei până în strada Piaţa Amzei, iar de la est la vest, din bulevardul Magheru până în Calea Victoriei, şi cuprinde doar câţiva locuitori. Încă de la înfiinţare, a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Nicolae, apoi i s-au adăugat alte două hramuri: „Buna Vestire” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
„La Sfânta Liturghie vin în jur de 30 de credincioşi, iar o parte dintre aceştia sunt proveniţi din alte parohii bucureştene. Avem o comunitate foarte mică şi majoritatea enoriaşilor noştri sunt vârstnici. Din fericire, am observat că, de la an la an, numărul credincioşilor a crescut. Suntem preocupaţi de catehizarea tinerilor, cu care avem un dialog permanent, şi dorim să facem un parteneriat cu o asociaţie aflată pe teritoriul parohiei noastre care se ocupă de copii infectaţi cu HIV. De asemenea, intenţionăm ca în subsolul casei parohiale, pe care l-am amenajat şi l-am dotat corespunzător, să pregătim hrană caldă pentru bătrânii imobilizaţi şi pentru sărmanii parohiei noastre”, adaugă preotul Florin Sandu, secondat în activitatea misionară şi pastorală pe care o desfăşoară de părintele Stelian Lupşor.
http://ziarullumina.ro/ziduri-retocmite-la-biserica-din-strada-amzei-103020.html
Sursa text: Lucia Stoica si Neculai Ionescu-Ghinea
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-amzei-67870.html
Calea Victoriei № 140b - Mita Biciclista
- Casa Miţa Biciclista din Bucuresti se afla la adresa Str. Biserica Amzei 9 sector 1 , Str. Christian Tell 11 in apropierea Caii Victoriei, astfel casa este una impozanta, ea fiind construita in 1900 de catre arhitectul N.C. Mihaescu. Cladirea in stil baroc cu influente Art Nouveau prezinta fatade bogat ornamentale, cu balcoane si basoreliefuri cu heruvimi, lei si cupidoni. De ea au fost legate diferite scandaluri in ultimii ani, cand casa si-a schimbat proprietarii, iar chiriasii au fost dati afara. Pana la urma, casa a ramas goala. In plus, se pare ca nu va ajunge o ruina, intrucat aici au inceput lucrari de reabilitare. Un vecin ne-a spus ca aici vine un administrator sa verifice casa, iar muncitorii se vor apuca de treaba cand se vor obtine toate avizele. Anul trecut, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spunea ca vor fi expropriate mai multe cladiri de patrimoniu, care au fost lasate in paragina de proprietari, pentru a le restaura Muncipalitatea.
- Născută în anul 1885 la Ditesti, langa Filipestii de Padure, în judeţul Prahova, Miţa Biciclista, pe numele ei real Maria Mihăescu s-a dovedit a fi o tânără ambiţioasă care ştia ce vrea. Fiică a unei spălătorese care lucra la un instalator neamţ, tânăra de vreo 14- 15 ani a fost remarcată şi luată cu voia ei în începerea „carierei de curtezană”. Devenită o tânără cultă şi învăţată la pension în străinătate, Maria Mihăescu l-a avut ca prim amant pe Regele Leopold al Belgiei. „A fost un tip de femeie care a vrut să fie altfel. Miţa era mult mai versată!”, spune Adrian Majuru, istoric.
- Dintre aceste case, cu mult cea mai arătoasă este aceea a lui Miţa Biciclista pe care oricine o mai poate admira la colţul dintre strada Biserica Amzei şi strada Christian Tell. Pe această, Miţa Biciclista nu am cunoscut-o deşi a trăit mult, până în 1968. A fost una din acele femei care prin frumuseţea lor şi viaţa extravagantă pe care au dus-o s-au impus în istoria oraşelor. Miţa Biciclista a fost una din femeile care au dominat o anumită latură a vieţii bucureştene interbelice, atât prin aventurile ei cu personalităţi mari ale vremii, cât şi prin modernitatea ei. A fost prima femeie care a mers pe bicicletă prin capitala noastră şi a fost prima femeie care s-a scăldat în costum de baie. A fost în centrul multor scandaluri mondene, dar a rămas şi eroina unei adevărate mitologii pe care gurile rele şi invidioase, dar şi presa, au creat-o. De altfel, şi porecla ei i-a dat-o G. Ranetti, redactor şef la „Furnica”, pentru a se răzbuna de faptul că i-a respins avansurile insistente. Avea un snobism amuzant de piesă de teatru bulevardieră. Printre altele, vorbea franţuzeşte şi cu cei care nu o pricepeau şi nu mergea decât la marii coafori şi la marile restaurante, în special la Athenee Palace. A fost, printre altele, un fel de egerie a prof. Nicolae Minovici. În a doua parte a vieţii ei a fost măritată cu un general Dumitrescu, căreia îi era profund devotat.
- casa în care a locuit Maria Mihăescu, chiar dacă nu e în cea mai fericită stare, o putem admira şi astăzi, vizavi de biserica Amzei, pe partea stângă a străzii omonime, la intersecţia cu strada Christian Tell. Clădirea are faţadele bogat decorate în stil art nouveau, purtând amprenta arhitectului N.C. Mihăescu (1908).
Miţa era o adevărată nonconformistă, întrecând mult în îndrăzneală pe cealaltă Marie, de care am amintit. Pasiunea ei pentru plimbările cu bicicleta la Şosea (nu rareori în compania regelui Ferdinand) sau de-a dreptul pe Calea Victoriei, uluiseră protipendada, împingându-l pe ziaristul George Ranetti, căruia – după cum ea însăşi mărturiseşte – îi refuzase avansurile, să-i născocească celebra poreclă. Pe de altă parte, Miţa era şi ea o femeie extrem de frumoasă. Regele Manuel al Portugaliei o ceruse insistent de nevastă însă ea, după cum relatează Barbu Solacolu, îl preferase pe doctorul Minovici. De altfel, umbla vorba că impunătoarea reşedinţă n-ar f altceva decât un cadou oferit de un amant bogat (e iarăşi vehiculat numele Regelui Ferdinand, deşi ea n-a recunoscut niciodată asta). Mai târziu s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dumitrescu. A locuit în acea casă până s-a stins din viaţă, la vârsta de 83 de ani.
- Casa Miţei Biciclista, palatul sexului din vechiul Bucureşti Miţa Biciclista, pe numele său real Maria Mihăilescu, s-a născut în anul 1885 la Diţeşti. Despre ea se spune că era o femeie atipică pentru Bucureştiul de atunci, fiind cunoscută şi ca prima femeie din Capitală care a avut curajul să meargă pe bicicletă, pe atunci un gest extrem de controversat. Era o femeie foarte frumoasă, care le sucea minţile bărbaţilor cu bani imediat. De cele mai multe ori ieşea la vânătoare de „domni înstăriţi“, iar bărbaţii vremii, dispuşi să plătească scump pentru clipe de plăcere alături de frumoasa Miţa, îi cădeau imediat în plasă. „Era o demimondenă, mă rog, hai să-i spunem în mod vulgar, o curvă de mare lux. Lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta. Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”. Miţa Biciclista avea o avere demnă de invidiat pentru acea vreme: o trăsură, o maşină coupe şi câţiva servitori din Polonia. De cele mai multe ori alegea să mănânce la Athenee Palace şi s-şi aranjeze podoaba capilară la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.
Pe la jumătatea anilor '40 decide să se căsătorească cu generalul Alexandru Dimitrescu. Atunci începe să aibă şi probleme financiare, fiind nevoită să închirireze câteva camere din superba casă în care locuia. Deşi problemele financiare erau din ce în ce mai pronunţate, Miţa încerca să pozeze într-o femeie avută, cel puţin când ieşea pe stradă. Despre superba casă în care locuia se spune că era un adevărat palat al plăcerilor interzise şi că, de multe ori, era vizitată de bărbaţi foarte importanţi şi influenţi ai vremii.
- Era o femeie avută pentru acea avreme. Deţinea o trăsură, o maşină coupe şi servitori din Polonia. Mânca numai la Athenee Palace şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. A trăit o perioadă la Paris, iar când s-a întors în ţară a continuat să cocheteze cu acel stil de viaţă şi le vorbea tuturor în franceză. Când se afla la Paris a câştigat şi o bătaie cu flori pe Champs-Elysees, unde a concurat alături de una din frumoasele parizience. A câştigat prin faptul că pielea de pe biciul de la trasură era împodobit cu flori.
- „Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”, o descrie Alexandru Predescu în „Vremuri vechi bucureştene”.
- O altă extravaganţă de-a Miţei Biciclista era şi scăldatul în mare în costum de baie sumar, în perioada în care toată lumea făcea baie în public în halat. Acest lucru a stârnit şi un mic incident. Un şef de post a somat-o pe Miţa să iasă din apă. Acesta a şuierat ca aceasta să îl audă, iar Miţa a ieşit nervoasă din apă şi l-a lovit cu umbrela. Pe la mijlocul anilor '40 s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dimitrescu, vremuri în care au început şi problemele financiare. Deşi a trăit ani la rând în lux, Miţa se vede nevoită în închirieze câteva camere din casa pe care o deţinea, iar ea se mută în mansardă. Cu toate acestea, nu avrut să renunţe la lux, mai ales când se ştia văzută pe stradă. Se zvonea că îşi îmbrăca soţul în haine vechi şi îl trimitea la cerşit, iar cu banii de pe chirie îşi satisfăcea obiceiurile de a frecventa localuri de lux. Se mai vorbea pe-atunci că Regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o în căsătorie, ea refuzând pentru că îl iubea pe doctorul Nicolae Minovici.
1911
„ziarele din Viena au publicat senzaţionala ştire că: prinţesa Michaescu din România a cumpărat o pălărie cu respectabila sumă de 4800 de coroane. Ziarele vieneze comit o mică greşeală. Anume: nu există in România nici o prinţesă Mihăescu. Exista însă celebra şi şarmanta Miţa Biciclista (…) Totuşi ni se pare exagerat gestul Miţei de a plăti cinci mii de franci o pălărie, care nu poate adăoga mare lucru la farmecele ei naturale. Cu o pălărie modestă a un pol cum purta acum cincisprezece ani la debutul strălucitei sale cariere, sau cu un simplu cârlionţ ştregăresc pe frunte, Miţa e tot aşa de „donnee au diable” ca şi cu abracadabranta-i pălărie „ Revista Furnica –anul VII – nr.45 –joi 14 iulie 1911
1913
„Se ştie că mirobolanta doamnă Marie Mihăescu, pe lângă o moşie cu irigaţiuni sistematice şi pe lângă un puţ cu petrol a cărui sondă se zice că e în plină erupţiune, mai posedă ea însă şi un automobil, în care numeroşii săi admiratori au văzut-o adesea plimbându-se la şosea şi pe străzile capitalei” Revista Furnica – anul X – nr.17 – decembrie 1913
1927
- Prin anul 1927, în ţară erau în jur de 12.000 de femei care practicau prostituţia. Toată ziua stăteau zâmbind în faţa magazinelor şi hotelurilor de lux de pe marile bulevarde ale Bucureştiului în aşteptarea clienţilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea li se spunea „mititică”, „leliţă”, „taliancă” ori „vino’ncoa”. Mai târziu, prin perioada interbelică, aceste fete se numeau grizete sau podărese.
- „Numele venea de la bulevardele pavate în acele vremuri cu lemn. Cel mai adesea erau poreclite, iar toate aveau câte un protector!”, povesteşte istoricul Adrian Majuru. De la adolescenţi sau bărbaţi în toată firea, scriitori şi oameni de societate la servitori sau hamali, toţi cunoşteau programul podăreselor preferate şi le ieşeau în cale ori le vizitau la bordelul la care „lucrau”. Prostituatele primeau adesea porecle chiar de la cei care le vizitau şi de asemenea, şi matroanele bordelurilor care mai erau numite şi „femei pezevenchi”.
- „Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.” (Constantin Beldie, „Memorii”)
- Se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand despre care se vorbea că i-ar fi făcut cadou casa care se află şi astăzi în apropiere de Piaţa Amzei şi care îi poartă şi numele. „Constantin Beldie scrie în cartea sa că este adevărat şi că acea casă ar fi costat 4 milioane de lei”, mai spune Majuru. Curtezana celebră a dus o viaţă extravagantă şi fără lipsuri până la sfarşitul vieţii.
- Tarifele cerute la acea vreme porneau de la câteva sute de lei şi ajungeau chiar la câteva mii de lei. Cel mai scump erau plătite fetele care practicau această meserie în propriile apartamente. Din banii obţinuţi, fetele plăteau chiria şi întreţinerea. Acestea erau obligate să meargă lunar la un consult medical pentru depistarea bolilor venerice. Pentru a veni medicul la bordel se plătea 100 de lei, iar cele care mergeau personal la doctor plăteau 50 de lei sau chiar nimic. Istoricii care au studiat acest fenomen mai spun că regimul comunist le-a dat prostituatelor câte un loc de muncă în societate. Cele mai multe au devenit taxatoare, iar cele mai reunumite s-au măritat cu bărbaţi bogaţi.
2003
Retrocedarea imobilului, obiect de patrimoniu, s-a produs pe 14 martie 2003 cand "am primit hartia cu punerea in posesie", povesteste Alexandru Bogdan, unul dintre chiriasi. "Noi nici nu am stiut ca s-a demarat vreo actiune de retrocedare, nici nu am fost anuntati, ca sa mergem si noi in justitie sa ne aparam drepturile", completeaza Maria Codin, locatara de la etajul unu.
De cand cu "hartia aia nenorocita", problemele se tin lant. "Nu exista niciun respect fata de noi. Asa-zisii mostenitori sunt reprezentati de unul Teodorescu, care ne-a spus sa ne facem bagajele ca vrea sa vanda casa. In actele pe care le fac ei apar cand 334, cand 576 de metri patrati. Habar nu au avut de aceasta casa si acum, vezi Doamne, se dau mari urmasi ai Mitei". Ultimatumurile sunt pe agenda zilei. "Ne-a dat termen doar un an, cand legea spune ca avem dreptul sa mai locuim, tot cu chirie, inca cinci ani. Dar nu, dom'le, el voia sa plecam ca vinde", mai spun locatarii. Si a vandut-o.
- "Mostenitorii ne-au spus ca, daca vrem sa cumparam imobilul, sa platim 570.000 de dolari. Insa nu ne-au facut oferta la fiecare in parte pentru apartamentul sau, ci la gramada. Or, ce-i asta? Asa ca s-au bagat spaniolii, care nu stiu cum au aparut." Teodorescu, Cioblea, Nuta, Dinu, Bican, Toma, Brasoveanu, Patru, Voicu si Ionescu vand, in 2004, lui Torquemada, Prim Blanca, Berbel si Popescu. Pretul tranzactiei, 700.000 de euro. Banii se impart cu repeziciune intre cei 13 mostenitori ai Mitei, "stapani" peste chiriasi devin spaniolii, iar locatarii propriu-zisi nu inteleg nimic. Potrivit acestora, noii proprietari sunt acum in Spania. Potrivit urmasilor Mitei, "cumparatorii sunt cu treaba lor".
SURSA
1. Revistaclipa
2. Adevarul
3. Adevarul
4. EVZ