Calea Victoriei № 142-148 - Manolache Zefcari
- o serie de locuinţe, printre cari o casă boierească mică, dar cochetă, relativ modestă, care se pare că era frumos mobilată şi decorată. Era una din acele case cu istorie, căci fusese cumpărată de Al. Ion Cuza de la un grec, Emanoil Zefcari, şi dăruită principesei Maria Obrenovici cu care a avut doi copii şi cu care era în pat la 11 febr. 1866 când a fost detronat.
Această Maria Obrenovici era fiica baş boierului Costin Catargiu şi a Smărăndiţei Balş îndârjiţi antiunionişti din Iaşi. Frumoasă, inteligentă, bogată şi instruită, această moldoveancă a fost un personagiu de roman care a strălucit în rândurile protipendadelor din Iaşi, Belgrad şi Bucureşti, fiind printre altele mamă de rege (Regele Milan al Serbiei), amantă a unui domnitor („Maria Obrenovici avea şi ea la rândul ei mulţi amanţi. Era rea de muscă”, mai spune Falcan.) şi doamnă de onoare a unei împărătese (Augusta a Germaniei). La 44 de ani s-a sinucis la Dresda după ce a aflat că suferă de cancer.
1860
- Maria Obrenovici (n. 1835, Iași - d. 16 iulie 1876, Dresda) a fost fiica lui Costin Catargiu și a soției acestuia, Smărăndița, din familia Balș. A fost căsătorită de două ori. Primul soț a fost un general sârb, împreună cu care a avut un fiu, Rudi, iar cel de-al doilea soț a fost prințul Miloș Obrenovici (decedat în 1860), căruia i-a născut în 1854 un băiat, Milan Obrenovici, viitorul rege Milan al Serbiei.
Prințesa Maria Obrenovici este cunoscută pentru relația sa cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza care i-a amenajat o locuință relativ mică, dar frumoasă, foarte aproape de el. Aceasta este casa deținută de Manolache Zefcari.
La 41 de ani, Maria Obrenovici a aflat că este bolnavă de cancer și s-a sinucis la Dresda. Mormântul ei se găsește astăzi în cavoul familiei sale din cimitirul „Eternitatea”.
Casa în care a locuit Maria Obrenovici a fost construită pe la 1860, rămânând neschimbată până la demolarea ei, în anul 1950. Se găsea chiar la începutul străzii, pe partea stângă, la nr. 3, pe locul unde astăzi se găseşte un bloc pe Calea Victoriei nr. 142-148 şi fusese construită de un anume Manolache Zefcari, urmaş al lui Grigore Romanit.
Calea Victoriei № 142-148 - Alexandru Ioan Cuza
1860
Maria Obrenovici este un alt nume care nu are cum să lipsească dintr-un articol despre amantele celebre şi frumoase ale ţării. A fost amanta voievodului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, soţia oficială a acetuia, Elena, ştiind relaţia, dar împăcându-se cu situaţia. L-a cunoscut pe Cuza în 1860 la Iaşi, ea având pe atunci 25 de ani şi fiind deja văduvă. Profesorul Ion Ivaşcu spune că între cei doi a fost iubire la prima vedere. - See more at:
1862
În martie 1862, a fost cumpărată de Alexandru Ioan Cuza pentru amanta sa, Maria Obrenovici. Era o reşedinţă liniştită, modestă (cel puţin pe dinafară, căci la interior casa a fost luxos decorată), departe de ochii lumii, dar aproape totuşi de palat.
În ceea ce priveşte aventura Mariei Obrenovici cu Cuza Vodă, ea a durat până în noaptea detronării. În legătură cu această noapte rămasă în amintire pomenim însemnările Alexandrinei Ghica, fica Pulcheriei Ghica, sora domnilor Grigore şi Alexandru Dim. Ghica. Ea spune:
„Din casa părintească în care locuiam atuncea, departe vreo două sute de metri de palat, am urmărit find pe balcon, evenimentele acestei nopţi. Îngrijorarea mea era mare; mai multe dintre rudele mele find implicate în lovitura de stat, pe de altă parte păstrând o sinceră prietenie pentru Doamna, şi privind pe Domn mai mult ca un rătăcit, decât ca un vinovat. Făceam rugăciuni ca toate cele ce trebuiau să se înfăptuiască pentru binele ţării să se facă fără violenţă, fără fapte nevrednice, fără ceva ce ar semăna cu războiul civil. Mi-aduc aminte de incidente; unul mi-a lăsat o impresie tipică: pe stradă, sub balconul meu, după zgomotul şi strigările cele dintâi ale mişcărei, aud nişte imprecaţii şi văz în toiul nopţei, luminată slab de lumina unui felinar, o doamnă îmbrăcată destul de sumar între nişte ofţeri şi soldaţi cari o duceau înainte, cam repede, pe jos ca pe o prizonieră. Vorbea cu cea mai mare animaţie şi protesta vehement în contra revoluţiei. Tocmai când trecea pe lângă casă strigă: «Aveţi să vedeţi ce o să păţiţi» – «Fie şi aşa», îi răspunse un ofţer – «Este anarhia pe care o înscăunaţi acuma.» – «Şi dacă ne place mai mult anarhia decât o monarhie atât de ciudată?» – Eram revoltată crezând că era Elena Doamna, ea nevinovată, ea încă eri Doamna ţărei, dusă ca o făcătoare de rele între gendarmi... pe jos. Cortegiul se apropie. Lumina căzu pe obrazul înfăcărat al convorbitoarei, o recunoscui: însă nu era Elena Doamna.“
După cum vedem, Alexandrina Ghica, cu fineţea şi discreţia ce a caracterizat-o totdeauna, nu pomeneşte numele finţei pe care a văzut-o, însă e clar, că persoana de care e vorba, nu era altcineva decât Maria Obrenovici.
George Potra
- Maria Obrenovici, pe numele ei adevărat Maria Cathargi, provenea dintr-o familie boierească de la Iaş. Între 1860-1862, Elena Cuza, soţia oficială a lui Cuza, a fost împinsă într-un exil forţat la Paris, timp în care Alexandru Ioan Cuza nu s-a sfiit să se afişeze cu Maria Obrenovici. Elena Cuza îi scria scrisori, iar Cuza nu îi răspundea. Când a revenit în ţară, Elena a găsit-o pe Maria însărcinată cu soţul ei. Mai mult decât atât, i-a mai născut lui Cuza încă un copil, trei ani mai târziu. În loc să facă scandal, Elena i-a adoptat pe ambii copii – băieţi, şi s-a ocupat de educaţia lor. Ca mai toate amantele, şi Maria Obrenovici i-a influenţat lui Cuza, cât timp au fost împreună, multe dintre deciziile politice şi nu numai. Idila dintre Maria Obrenovici şi Alexandru Ioan Cuza s-a terminat în 1866, după care femeia a plecat în Germania, ţară unde avea să ajungă şi să moară, mult mai târziu, şi Cuza.
1866
- Organizatorii loviturii de stat de la 11 februarie 1866 au plănuit lucrurile astfel încât să îl surprindă pe Cuza în pat cu Maria Obrenovici. De asemenea, se spune că şi noaptea dinainte de abdicare şi-ar fi petrecut-o cu Obrenovici. O altă relaţie cunoscută de-a lui Cuza a fost cu Cocuţa Vogoride, soţia caimacamului Ţării Moldovei, Vogoride, şi fata lui Costahe Conachi, mare poet al Moldovei. După nenumărate scandaluri şi presiuni făcute de familia Elenei asupra ei pentru a divorţa, aceasta refuză şi decide să-i fie alături în continuare. Cuza a părăsit ţara doar cu amanta, fără să-şi mai aştepte şi soţia. Elena a aflat abia la 26 februarie că principele a ajuns cu amanta la Viena.
SURSA
- Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/istorii-amor-aventurile-boierilor-playboy-dueluri-rapiri-dragoste-desfrauri-mie-femei-1_50bde9217c42d5a663cfc9bb/index.html
- See more at: http://www.nasul.tv/cele-mai-controversate-amante-din-istoria-romaniei-care-i-au-innebunit-pe-regi-si-pe-domnitori-de-la-regina-din-umbra-la-spatareasa-ajunsa-sotie-de-voievod/#sthash.ki7PsmRz.dpuf
http://www.revistaclipa.com/6886/2012/09/inedit/memoriile-unui-boier-de-vi%C8%9Ba-xii
Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/istorii-amor-aventurile-boierilor-playboy-dueluri-rapiri-dragoste-desfrauri-mie-femei-1_50bde9217c42d5a663cfc9bb/index.html
Calea Victoriei № 142-148 - Focănescu
1887
Focănescu făcea pantofi de lux
Din reclama lui Ștefan G. Focănescu din Voința Națională aflăm că acesta avea un atelier de lux pe Calea Victoriei, nr. 142, vizavi de Ministerul de Finanțe, în care făcea „încălțăminte pentru dame și copii”. Iar el avea principiul de „a executa totul cu Eleganță și Soliditate”, motiv pentru care avea lucrători „perfecționațĭ” în domeniu Voința Națională (diar național-liberal), sâmbătă 1 (13) august 1887, p. 4. Avea 4 pagini.
Calea Victoriei № 142-148 - Bacania Babes
Noi nu ne aprovizionam de la Dragomir Niculescu, ci de la altă băcănie, a lui Babeş, care se afla pe Calea Victoriei, cam vizavi de Casa Monteoru (unde se află astăzi Uniunea Scriitorilor), şi care se intitula - cum era obiceiul pe atunci - „magazin de coloniale şi delicatese”.
Vis-a-vis de aceste două case, pe partea numerelor cu soţ, aspectul Căii Victoria s-a schimbat radical. În copilăria mea, aici se înşirau câteva case vechi, fără particularităţi deosebite, pe care mi le amintesc vag. La parterul uneia din ele era băcănia Babeş, de la care se aproviziona pentru noi bucătarul nostru.
sursa Revistaclipa
- De câte ori mă aflu în acest loc de pe Calea Victoriei, cu aceste trei blocuri pe care le-am amintit mai sus, îmi revin în minte toată mizeria şi incultura ce au caracterizat societatea comunistă. Este un punct de referinţă pe care orice vizitator ar trebui să-l vadă şi să-i înţeleagă mesajul negativ care răsună ca acel strigăt al „corbului” lui E. A. Poe: „nevermore!”.
- Această intersecţie a Căii Victoria cu Calea Griviţei avea în copilăria mea un aspect aproape parisian. Astfel, pe Calea Griviţei, de partea opusă Casei Romanit, se afla un şir de case elegante cu unul şi două etaje şi unele din ele cu mansarde şi acoperişuri pline de farmec. Erau case boiereşti sau ale marii burghezii, care toate au fost rase şi înlocuite cu blocuri proletare - cum am mai spus - de tip stalinist. Reamintesc că în faţa începutului Căii Griviţa se aflau case cu faţade interesante de la sfârşitul secolului XIX.
1950
- Horovitz Felix, 9 apartamente, Bucuresti, Calea Victoriei 146. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Kamerling Paul si Cosmina, 5 apartamente, Bucuresti, str. Calea Victoriei 144 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
Calea Victoriei № 142-148 - şir de case elegante
Calea Victoriei № 142-148 - Carabelaian Avedis
- 1952 - Carabelaian Avedis - Cafea coloniale ciocolaterie mirodenii
- ucenicie în preajma unui meseriaș cu studio din București, unde monografistul scrie că și-a deprins pasiunea și vocația de fotograf. Să fi trecut el pe la Foto Splendid de pe Calea Victoriei 144, atelier deschis la începutul anilor 1900 în capitală?
Calea Victoriei nr. 142-148 - Bloc 177 de apartamente
1959
- Între palatul C.S.P. şi blocul "Macul Roşu" se ridică un bloc de locuinţe cu parter şi 7 etaje, având 180 de apartamente
- un bloc lamentabil pe care l-am văzut ridicându-se în trista perioadă a lui Gh. Gheorghiu Dej. În faţa acestui bloc din 1960 se află frumoasa statuie a „alergătorilor”, creată de sculptorul François Boucher, care a fost adusă aici din grădina Ateneului Român.
Prin daramarea casei, frontul Caii Victoriei a fost stricat, fiind construit pe locul ramas gol un bloc saizecist oribil, cunoscut mai ales pentru statuia „Alergatorii”, opera a sculptorului A.Boucher.
- Soluţie INEDITĂ pentru a scăpa de facturile URIAŞE la întreţinere. Panourile solare, economice şi ecologice
Publicat: Marţi, 26 August 2014 11:09 // Actualizat: Marţi, 26 August 2014 12:10 // Sursa: romaniatv.net
Autor: Filip Stan
Locatarii unui bloc de pe Calea Victoriei au ales o soluție ecologică prin care să reducă costurile tot mai mari cu întreținerea. De aproape doi ani, panourile solare de pe terasa blocului le asigură o mare parte din apa caldă și le reduc semnificativ factura la întreținere.
Blocul de pe Calea Victoriei nr. 142-148, aflat chiar în inima Bucureștiului, este singurul bloc de locuințe din Capitală care are pe acoperiș panouri solare pentru încălzirea apei, scrie b365.ro.
Acum doi ani pe terasa blocului au fost instalate 4 baterii a câte 10 panouri solare fiecare (peste 100mp). Astfel, blocul de locuințe are 40 de panouri solare care încălzesc apa pentru cele 177 de apartamente.
Și alți locuitori ai Capitalei au încercat să urmeze povestea de succes a primului bloc cu panouri solare pentru apă caldă, însă Constantin Cojocaru spune că toți s-au lovit de birocrație și de greutatea obținerii autorizațiilor necesare pentru instalare. Asociația de proprietari a blocului de pe Calea Victoriei a obținut toate aprobările în aproape 9 luni.
"Drumul autorizațiilor a fost lung și anevoios, pentru fiecare hârtie/semnătură am plătit cât n-a fost. Am avut nevoie de aprobare și de la Ministerul Culturii, deși nu e clădire de patrimoniu. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, ne-a ajutat cu expertiza blocului, altfel ar fi trebuit să plătim 10.000 de euro. Am avut noroc și de firma care ne-a instalat panourile că a acceptat să plătim un avans și restul banilor în 24 de rate", explică Constantin Cojocaru, fostul președinte al Asociației de de Proprietari a blocului de pe Calea Victoriei nr. 142-148.
În zilele toride de vară, apa caldă din bloc este asigurată în întregime de panourile solare aplasate pe terasă.
"Dacă acum începe ploaia și se consumă apa încălzită și panourile nu mai fac față, automat se activează centrala termică în condensare de 100 kW. Noaptea, la fel, având în vedere că e un consum de 5-6 mii de litri în câteva ore (aprox. 300 de persoane locuiesc în bloc), se trece automat la centrală", a explicat Ene Mogos, mecanicul blocului.
Iarna, când este soare, în loc să se încălzească apa de la 7°, se încălzește de la 30° datorită panourilor solare.
"Aceste grade în plus înseamnă enorm la consumul de gaz. Panourile solare încălzesc apa și sunt conectate la sistemul de încălzire al blocului. Centrală termică pe gaze a fost instalată încă de la construirea blocului în 1962 și înlocuită complet în urmă cu câțiva ani. Tot recent a fost instalată și centrala termică în condensare, care este și ea legată la sistemul de panouri solare. În momentul în care panourile nu fac față cererii de apă caldă se trece automat la centrala care completează deficitul", spune mecanicul.
Locatarii spun că e într-adevăr mai bine și plătesc mai puțin, alții sunt mulțumiți că n-au scos prea mulți bani din buzunarul propriu pentru această investiție, iar ceilați consideră că diferența la factură nu-i atât de mare fiind aproape neglijabilă.
De la instalarea panourilor au trecut doi ani, chiar în luna iulie locatarii au plătit ultima tranșă a ratei. Investiția pentru cele 40 de panouri solare pentru încălzirea apei a fost de 36.000 de euro.
Majoritatea banilor a provenit din chiriile celor trei antene ale companiilor de comunicații montate pe acoperișul blocului, iar partea asociației a fost doar de 5000 de euro pe durata celor doi ani. "Garsonierele au plătit aprox. 50 de lei, aparatamentele cu 2 camere – 100 lei și cele cu 3 camere – 150 lei, sumă stabilită în funcție de cota de proprietate", spune Constantin Cojocaru.
Panourile sunt garantate pentru 30 ani, iar mecanicul spune că "oricum nu prea are ce să se strice la ele. S-ar strica numai dacă se sparge un geam de la vreo tablă care mai vine de la minister de aici (n.r. – clădirea Ministerului Economiei care este în renovare), oricum geamul nu se sparge nici chiar dacă plouă cu piatră mare cât un ou. În acești doi ani au tot fost vilejii, dar panourile nu s-au deplasat deloc și funcționează impecabil", a mai adăugat Ene Mogos.
- Aviziero, programul “anti-fraudă” la bloc 21 august 2011,
Bine intenţionat este şi Petrică Roşu, un domn de 69 de ani, care poate fi lesne considerat un vizionar. Este administratorul blocului de pe Calea Victoriei 142-148 din 2003 şi locuieşte acolo din 1966. De un an a trecut la Adservio, după ce a testat mai multe programe de gestiune a asociaţiilor de proprietari. "M-aţi trecut cu restanţă luna asta. Pentru că am plătit după data de 5?" "Da, domnişoară", îi spune administratorul Petrică Roşu unei tinere, în faţa scării. Pentru că a lucrat toată viaţa la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, administratorului nu i-a fost prea greu să se adapteze mijloacelor moderne de comunicare. Şi-a cumpărat un laptop cu care lucrează uşor de acasă şi poate gestiona oricând toate documentele pe care apoi le printează şi le afişează. "Mulţi încă nu au internet şi vin tot la avizier şi se uită, dar cei mai tineri pot intra oricând pe internet. Câte nu poţi să faci pe Internet acum", spune administratorul. Lucrează în jur de două ore zilnic în faţa calculatorului, completând documente sau introducând date. Înainte făcea totul în Excel şi îi lua mult mai mult timp. "Proprietarii sunt mulţumiţi, este mult mai multă transparenţă", mai spune Petrică Roşu. Cât despre administratorii care umblă după păcălit proprietarii, bărbatul căruia i-a plăcut mereu să fie corect, nu are de spus decât "treaba lor".
- Pe Calea Victoriei la intersecţia cu Calea Griviţei, mai precis lângă Palatul Monopolurilor de Stat, actualmente Ministerul Economiei, găsim acest bloc de locuinţe terminat spre finalul anului 1960.
O poziţie excelentă din punct de vedere imobiliar, iar scuarul din faţă salvează mult din imaginea sa de ansamblu. Şi, să recunoaştem, parcă arată mai nasol acum, cu faţadele alea pline de reclame şi termopanele puse care cum s-a putut… Nici în urma reabilitării recente nu s-a regăsit „plusul” acela care-l merita zona…
Citeste mai mult pe: - RTV.NET: - Adevarul - Simplybucharest
- "Alergătorii" lui Boucher aleargă prin Bucureşti - În Calea Victoriei 152-158 se înalţă, cam părăsită, frumoasa clădire a Casei Autonome a Monopolurilor Statului CAM, fostă Comitetul de Stat al Planificării, fostă Ministerul Industriilor, astăzi ţinută ca o rudă săracă de Ministerul Economiei.
- Ridicată după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în anii 1936-1941, sobra clădire de stil modern serveşte de fundal unei sculpturi avântate de bronz, Alergătorii de A. Boucher (1913).
În general trec neobservaţi de trecători în spaţiul verde dintre clădirea Ministerului şi blocul de locuinţe alăturat, la intersecţia cu căii Victoriei cu strada Biserica Amzei.
- Aşezat întâi în faţa Ateneului, grupul statuar a fost amplasat în acest loc în 1950; după o scurtă perioadă în care a fost mutat în faţa stadionului Dinamo pe Şos. Ştefan cel Mare, a fost readus în acest mic spaţiu verde.
Alfred Boucher (1850-1934) a fost sculptor, prieten al lui Auguste Rodin şi profesor al artistei Camille Claudel, fondator al centrului artistic La Ruche din Paris.
La Ruche, Paris - Versiunea în gips a lucrării Alergătorii a primit premiul I la salonul din 1886.
Cele trei figuri ale alergătorilor au avut un singur model, prietenul artistului, exploratorul Gabriel Bonvalot.
Sculptorul a primit o comandă de stat pentru un bronz în mărime naturală, care a fost aşezat în grădina Luxembourg, unde a rămas până la ocupaţia germană, în timpul căreia a fost topit.
Au fost turnate mai multe exemplare ale lucrării, în trei mărimi, în turnătoria Siot-Decauville din Paris.
Turnătoria executa în mod uzual reducţia sau mărirea mecanică a dimensiunilor sculpturilor, după procedeul tehnic inventat de Achille Colas (pantograful tridimensional), ceea ce permitea multiplicarea versiunilor unei sculpturi în diferite dimensiuni.
Procedeul de copiere se executa în mai multe turnătorii de artă, numite „turnătorii de ediţie”.
Turnarea se făcea prin mijloace artizanale, permiţând o mare fineţe în copierea originalului.
Bronzurile „editate” sunt marcate cu marca turnătoriei de artă şi, de obicei, cu iniţialele sau cu numele întreg al artistului; tirajele sunt limitate şi numerotate.
În Bucureşti se cunosc două versiuni ale Alergătorilor, prima aşezată aici, cealaltă, editată în mărime redusă, în curtea hotelului Triumf de pe Şoseaua Kiseleff.
- În interiorul micului scuar din faţa Ministerului Industriilor, fostul sediul al Casei Autonome a Monopolurilor Statului, pe Calea Victoriei (la intersecţia cu Piaţa Amzei), se află un expresiv grup statuar din bronz, înfăţişând trei tineri în plină alergare, toţi trei cu braţul drept întins înainte într-un gest care sugerează efortul de a prinde, de a atinge ceva.
Monumentul, înalt de 1,70 metri, este aşezat pe un soclu de piatră de 1,30 metri şi a fost realizat în 1913, de sculptorul Alfred de Boucher. El se mai intitulează şi „Spre Ideal”.
- Calea Victoriei intersecție cu Calea Griviței, anii ’20 vs. prezent - 04/08/2015
În 90 de ani, Bucureștiul s-a schimbat mult de tot. Hai să luăm exemplu intersecția Victoriei-Griviței și să vedem ce s-a întâmplat acolo: demolări, trasări de artere, construcții noi. De la o zonă de case și conace, s-a ajuns la o zonă eterogenă, cu construcții de toate înălțimile.Transformarea a început în anii ’30 și continuă și în prezent.
Clădiri încă existente:
1 – Legația Germană, ulterior Cazino Victoria, azi imobilul aparține Institutului Goethe. Zace în paragină, dar s-a deschis o terasă de vară în curte.
2 – Palatul Monteoru, devenit sediul Uniunii Scriitorilor după naționalizarea din 1948, retrocedat acum câțiva ani și lăsat în paragină. S-a deschis o terasă de vară în curte.
3 – Corp al Înaltei Curți de Conturi a Regatului României, azi sediu al Facultății de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE București
4 – Ministerul Finanțelor al Regatului României, transformat în Muzeul Colecțiilor de Artă în anii ’70
5 – Imobil supraviețuitor al demolărilor din anii ’80 (pentru trasarea prelungirii b-dului Dacia), în stil neoromânesc, pe str. Fundației, azi b-dul Dacia
6 – Palatul Știrbei, transformat în Muzeul de Artă Populară după 1948, azi în paragină, singurul supraviețuitor din complexul de clădiri Știrbei. S-a deschis o terasă de vară pe terenul din spate. Se pregătește construirea unui mall .
7 – Casă cu 2 etaje, parte a vechiului aliniament de case de pe Victoriei
8 – Conac pe str. Biserica Amzei
Clădiri dispărute:
A – Clădiri de pe str. Fundației, demolate în anii ’80 pentru trasarea prelungirii b-dului Dacia din Piața Romană în Calea Victoriei și mai departe în Calea Griviței
B – Corpuri de clădiri din ansamblul Știrbei - corpul de gardă (la Calea Victoriei, demolat în anii ’30 pentru lărgirea străzii), palatul de pe Griviței (demolat după al 2 Război Mondial), grajdurile domnești (imobilul semicircular) – demolate în 2008.
C – Liceul Sf. Gheorghe și alte clădiri demolate în anii ’30 pentru a se ridica aici Casa Autonomă a Monopolurilor (CAM), ulterior Comitetul de Stat al Planificării (CSP) după 1948, Ministerul Economiei în prezent, imobil în paragină.
D – Case demolate la începutul anilor ’60 pentru a se crea piațeta din fața noului bloc de pe colțul Victoriei – Biserica Amzei
Evoluție bucureșteană, concentrată într-o comparație. Nu uita că orașul e viu și se schimbă chiar în timp ce tu te uiți pe pozele astea. Important e să conștientizăm schimbările și să decidem ce e bine și ce nu pentru Capitală. Apoi, obligăm autoritățile să respecte cetățenii și orașul.
Mall-ul de la Palatul Știrbei e aberant.
Nu e ok să faci terase de vară în curtea unor clădiri care se prăbușesc.
Faptul că Ministerul Economiei zace în paragină nu e normal.
SURSA: http://silviacolfescu.blogspot.ro/2012/04/alergatorii-lui-boucher-alearga-prin.html
Calea Victoriei nr. 152 - Palatul Monopolurilor de Stat
PALATUL MONOPOLURILOR STATULUI
- în clădirea vecină, din partea cealaltă, a fost altă şcoală, mult mai veche, care s-a demolat în 1935. Revoltat de distrugerea ei, N. Iorga a scris atunci în Neamul Românesc articolul „O casă care dispare“. Îl reproduc aici:
„S-a dărîmat în Calea Victoriei, spre a face loc nu ştiu cărui mare palat pentru oficiul de vînzare a produselor Monopolului Statului, aşa-zisul «Cam» – şi bănuiesc că în acelaşi stil «camic», ultra-modern, şi în proporţii babilonice, era să se ridice noua clădire – delicata zidire veche fără pretenţii care în timpul din urmă aparţinea Ministeriului de Finanţe, apoi s-a văzut că în budget nu se poate introduce suma necesară pentru a se face acest monument comercial şi la capătul discuţiei a rămas aşa că pe locul gropilor şi maldărelor de pietre să se samene brazde.
E aici, în povestea casei dărîmate cu atîta grabă, întrebuinţîndu-se cele mai noi metode, o întreagă icoană a trufiei şi lipsei de gust, a preocupării de realizări materiale şi a neînţelegerii pentru frumuseţa discretă, din zilele noastre.
Vechiul Pod al Mogoşoaii era mărgenit în partea de sus de case boiereşti, al căror caracter gospodăresc şi, în acelaşi timp, modest, cucernic, forma o plăcere pentru ochi. Ansamblul era unitar şi armonic. Străinul se simţea în altă ţară, dar într-una avînd rosturile ei. Liceul «Sfîntul Gheorghe», pe care l-am apucat eu acolo, şcoala lui Anghel Demetriescu, unde a predat şi Caragiale, făcea parte din el.
Acuma vechea arteră centrală e împărţită între cele dintîi hidoase zgîrie-nori, care au năvălit şi aici, şi între locurile virane, dintre care unul vinde lemne de ars.
O lume se duce, dar ce răsare în loc, aşa de hîd şi de pustiu – nu este o altă lume!“
Aşa-zisul CAM, Casa Autonomă a Monopolului, s-a construit totuşi, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în urma sistematizării care a suprimat casa Niculescu-Dorobanţu. Mai tîrziu a funcţionat acolo Comitetul de Stat al Planificării, iar astăzi, deşi declarat monument istoric, imobilul este părăsit, într-o tristă stare de degradare.
Cît despre Liceul „Sf. Gheorghe“, al cărui director era în 1885 inginerul Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog, a avut printre dascălii din acea vreme intelectuali distinşi, ca Gr. Tocilescu, Ildebrand Frollo, Epaminonda Francudi sau D.C. Ollănescu.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
- Bloc construit de Duiliu Marcu pentru Regia Monopolurilor de Stat (unde astăzi se află Ministerul Economiei). A fost ridicat în anii 1934-1941 în cadrul amplei restructurări urbaniste din cursul perioadei de boom economic, care a urmat marii crize din 1929. Cred că este una din cele mai reuşite realizări ale lui Duiliu Marcu şi reflectă perioada domniei pe nedrept mult hulitului rege Carol II, a cărui amprentă pozitivă asupra aspectului Bucureştilor este de netăgăduit. Este o construcţie care, la vremea ei, a suscitat multe comentarii în general foarte favorabile.
1934
imobil modernist inceput in perioada domniei Regelui Carol al II-lea – Palatul Monopolurilor de Stat.
Situata intre intersectia Caii Victoriei cu bulevardul Dacia si Calea Grivitei, aceasta cladire, aflata momentan in paragina, are o istorie care merita scoasa „la lumina”. –>
Primele lucrari de amenajare a zonei viitorului Palat au inceput in 1934, pe Calea Victoriei, artera cea mai „la moda” din Bucurestii acelor vremuri. A fost demolat un cvartal de case de vis-a-vis de Ministerul Finantelor (Palatul Romanit / Palatul Ghica, azi Muzeul Colectiilor de Arta – in renovare).
1936
In acea perioada, Statul Roman detinea monopolul la fabricarea si vinderea tigarilor si tigaretelor, sarii de masa si alcoolului.
In 1936, planurile Casei Autonome a Monopolurilor (CAM) au fost elaborate. Noua cladire urma sa fie un varf de lance al avangardei moderniste. Birourile acestei institutii trebuiau sa se regaseasca intr-o cladire cu o fatada de 50 de metri lungime la Calea Victoriei. In primele etape ale intocmirii proiectului, s-a observat ca viitoarea fatada, asa cum fusese ceruta de clienti, depasea cei 50 m., asadar prin achizitionarea de terenuri vecine, s-a mai castigat spatiu, pana la 65 m. la Calea Victoriei.
- Fatada principala, vazuta din curtea Ministerului Finantelor (st.) si din Calea Victoriei (dr.).
In conformitate cu alinierea impusa de regulamentul de constructii al orasului (da, exista asa ceva!) si de planul de sistematizare a zonei, arhitectul Duiliu Marcu a studiat cladirea cu retragere de la Calea Victoriei, cum se vede din planul de situatie, mai jos.
Forma cladirii este in forma de U, lasand posibilitatea de inchidere a curtii interioare cu o eventuala aripa de nord (inspre bd. Dacia), lucrare ramasa nerealizata. A fost organizata o gradina interioara cu covor de iarba si oglinda de apa, pentru agrementul angajatilor.
Constructia cuprindea: la subsol salile arhivei, birourile expeditiei, depozite si instalatii; la parter serviciile si birourile de contact cu publicul; la etaj birourile la care nu avea acces publicul.
- Intrarea principala era prin Calea Victoriei, iar intrarea salariatilor pe strada laterala (latura de sud), care urma, conform unor planuri de sistematizare, sa fie largita si sa se creeze ceea ce ar fi putat numele de Piata Academiei Romane (vezi planul de situatie de mai sus).
- Marele hol public, cu ghisee si galerii, putea servi si ca sala de intruniri, dand spre strada (Piata Academiei Romane). Holul era prevazut cu ferestre-vitrine asezate pe toata suprafata parterului si care permiteau luminii sa patrunda abundent in sala, putand fi utilizata si pentru expozitia produselor CAM.
In vestibulul de onare al cladirii s-a prevazut, pe axa principala, un perete care trebuia sa fie acoperit cu o fresca sau un mozaic, plan nerealizat.
- Din vestibul, pe o scara larga de onoare, se ajungea la primul etaj, unde se gaseau birourile conducerii (directorul general, presedintele Consiliului de Administratie, sefii cabinetelor si secretarele, etc.) care dadeau si ele spre strada.
Birourice celorlalte servicii erau asezate in celelalte etaje, de-a lungul coridoarelor. Patru scari, cu patru grupuri de ascensoare, asigurau circulatia verticala in cele mai bune conditii.
La etajul VI, spre strada, s-a proiectat un mare bufet pentru functionari, cu oficiul, bucatarie, anexe si terase. La acelasi etaj, pe latura de sud, s-a construit o terasa pentru sporturi.
1940
Ministerul Economiei (nr. 152) a fost construit în stil modernist înainte de 1940 de arhitectul Duiliu Marcu. Are un turn cu ceas ca şi cel de pe blocul Adriatica. La origine aici a fost Palatul Monopolurilor.
- Imobilul a fost realizat cu schelet de beton armat. Peretii exteriori au fost placati cu travertin, stalpii dintre ferestre si o parte din fatada principala sunt din piatra de Dobrogea. Peretii interiori ai incaperilor principale, cei ai scarii de onoare si ai holurilor au fost placati cu travertin romanesc. Peroanele si treptele exterioare s-au executat din marmura de Carrara.
Pardoseala coridoarelor s-a realizat cu placi de gresie si in general, s-au folosit materiale de cea mai buna calitate, dupa standardele epocii.
- Incalzirea in intregul imobil se facea cu aer conditionat, aerul proaspat, incalzit (sau racit in timpul verii si umezit) fiind injectat in partea de sus a birourilor, iar aerul viciat fiind absorbit prin partea de jos. Toate conductele instalatiilor erau ascunse in spatele corniselor sau plafoanelor.
1941
- Regele Carol al II-lea nu a mai apucat sa vada aceasta mareata constructie finalizata, intrucat acest lucru s-a petrecut in 1941 (la un an dupa plecarea lui definitiva din tara), cu finisajele continuandu-se pana in jurul anului 1946.
1950
- Exista o casa cu cupola deosebit de de impunatoare si cocheta in dreapta CAM, privind dinspre Calea Grivitei. In poza de mai sus, se vede ce frumoasa era casa. A disparut la sistematizarea „finala” a zonei din timpul regimului Gheorghiu-Dej. La fel s-a intamplat si cu mai modestele case dinspre intersectia cu bd. Dacia.
1950-1960
CSP in anii ’50-’60. Casele din continuarea imobilului CAM, pana in bd. Dacia, inca existau. Casa dinspre strada Biserica Amzei disparuse deja.
In perioada regimului comunist, economia Romaniei a fost una planificata, de tip socialist. Cine facea planificarea cincinalelor? Cine stabilea normele si ce obiective mai trebuiau indeplinite? Fireste, o institutie a Statului Comunist – Comitetul de Stat al Planificarii (CSP).
1960
După 1960 Comitetul de Stat al Planificării. Eram trimişi să ne prezentăm proiectele şi tremuram de frică în faţa lui Columbeanu (tatăl lui Irinel), consilier al primului ministru, care nu avea un cuvânt bun pentru munca noastră şi ne tăia la sânge devizul investiţiilor. Când ne-am dumirit că orice am face taie din deviz, am început să supradimensionăm pentru ca în final să ajungem la o valoare fezabilă.
În parcul din faţa clădirii a fost amplasată statuia alergătorilor realizată în 1913 de Al. Boucher şi care iniţial s-a aflat în parcul Ateneului Român.
1969
1969. Spatiul inconjurator al CSP fusese “curatat” si aparusera blocurile staliniste de pe str. Biserica Amzei.
La nivelul anului 1969, deja casele din stanga si dreapta CSP fusesera demolate, si, desi Piata Academiei Romane nu a mai fost realizata, s-a obtinut un scuar in fata unui mini-ansamblu de blocuri staliniste ce dadeau si spre strada Biserica Amzei (pe atunci, strada Gladiolelor). Scuarul este pe locul fostei case despre care am vorbit. Inspre bd. Dacia, a ramas un spatiu liber ocupat dupa anul 2000 de un hotel modern.
1989
CSP s-a stabilit in Palatul CAM si a ramas acolo pana in 1989.
1990
După 1990 clădirea a devenit palatul Industriei şi Economiei.
Dupa 1990, aici si-a stabilit sediul Ministerul Industriilor, care a patronat degradarea inceata dar sigura a cladirii. Pana recent, in Palatul CAM si-a avut sediul Ministerul Economiei si Comertului. Dupa inceperea lucrarilor de consolidare si reabilitare (care merg foarte greu), aici a ramas doar Domeniul Economic al Ministerului Economiei si Finantelor.
- Dupa 1990, aici si-a stabilit sediul Ministerul Industriilor, care a patronat degradarea inceata dar sigura a cladirii. Pana recent, in Palatul CAM si-a avut sediul Ministerul Economiei si Comertului. Dupa inceperea lucrarilor de consolidare si reabilitare (care merg foarte greu), aici a ramas doar Domeniul Economic al Ministerului Economiei si Finantelor.
2014
In zilele noastre, CAM este o cladire prafuita, considerata de mult necunoscatori socialista, care pare abandonata. Treptele de marmura de la intrare s-au spart, la fel si placile de marmura care faceau legatura cu trotuarul. Gropile aparute astfel erau atat de hidoase incat peste toate s-a turnat asfalt, in preajma Summitului NATO. Nu de alta, dar daca inaltii oaspeti se uitau din masina, trebuia sa se vada frumos. Nu conta ca „cioburi” de marmura au fost inglobate in asfalt. Numai timpul va dovedi daca Palatul Monopolurilor de Stat va reveni la stralucirea de odinioara.
In final, o mentiune importanta: acest articol nu ar fi putut exista fara contributia esentiala a lui armyuser, care mi-a furnizat aproape toate datele si fotografiile de epoca. Multumesc! Era oricum evident ca am fost „ajutat”, intrucat de obicei ma concentrez pe istoria unei cladiri, nu neaparat pe aspecte tehnice, de proiectare, etc.
- http://rezistenta.net/2009/07/palatul-monopolurilor-de-stat.html
http://www.revistaclipa.com/6886/2012/09/inedit/memoriile-unui-boier-de-vi%C8%9Ba-xii
http://dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-obiceie/articol/chiar-calea-victoriei