Calea Victoriei № 88b - Episcopia Râmnicului
Bucureştenii care se plimbau odinioară prin zona Palatului Regal, n-ar fi avut putut să poposească în Grădina Episcopiei, realizată pe locul fostei Case episcopale. Asta se întâmpla înainte ca Ateneul Român să fie ridicat în 1888.
- Pe locul unde astăzi se află Grădina Episcopiei și Ateneul a fost biserică mare, metoh al Episcopiei Râmnicului Vâlcei, cu curte mare, cu palate episcopale, înconjurate cu mai multe caseși împrejmuită cu zid. Într-una din aceste case a locuit Grigore Vodă Ghica, până la anul 1821, când fugiră boierii la Brașov.
- În acest metoh al Episcopiei Râmnicului a fost tras și prințul de Coburg, cu Statul său Major, la venirea nemților cu coadă (căci toată oștirea purta coadă), la 1785, când fu biruită oștirea turcească. Atunci fugi Mavrogheni peste Dunăre și România fu ocupată de oștirea austriacă, în alianță cu cea rusească. Chemând prințul de Coburg pe răposatul părintele meu, Andrei Papazoglu-Slătineanu, care era director de vistierie la Mavrogheni, i-a cerut situația financiară a țării; prințul sărutându-l pe frunte, tatăl meu a sărutat steaua ce purta la piept.
În curtea acestui metoh de episcopie s-a sfințit întâiul drapel al Oștirii Românești, la anul 1830, decembrie în 6, când s-a prezentat boierilor pentru prima oară roata (compania) întâi din polcul (regimentul) întâi, adusă din Craiova, ca model de oștire regulată a Țării Românești. Această companie, de două sute patruzeci de oameni, a fost comandată de praporcic (sublocotenent) Grigorie Lăcusteanu, devenit în urmă colonel. În această companie mă aflam și eu în front, ca iuncăr (cadet, sergent mobil). Sfințirea drapelului s-a făcut față cu toată boierimea țării și cu toți deputații Camerei Legiuitoare (Obșteasca Adunare), căci era deschisă.
După ce făcurăm mișcarea armelor, locțiitorul de mitropolit, episcopul Râmnicului, Neofit, împreună cu episcopul Buzăului, Chesarie, și cu episcopul Argeșului, Ilarion, au binecuvântat oștirea și au botezat cu apă sfințită tot frontul roții [companiei]. Boierii, plini de bucurie, față cu generalul Kiseleff și cu ceilalți ofițeri ruși, ne-au îmbrățișat și ne-au sărutat, urându-ne ani norociți și povățuindu-ne a ne iubi unul pe altul și a fi credincioși drapelului.
În urmă, marele spătar Alecu Ghica, atunci șeful Oștirii, a dat un banchet ofițerilor companiei, iar pe soldați, găzduindu-i în una din încăperile cazărmii din Podul Beilicului, le-a dat masă și câte doi lei gratificație; ofițerilor le-a plătit leafă pe patru luni de zile și a înaintat la gradul de porucic (locotenent) pe Grigorie Lăcusteanu. După asta, compania a fost vizitată în cazarmă mai de toată Capitala, căci ea era compusă din recruți de prin toate județele, aleși din cei ce învățase slujba și din toate regimentele, care erau în număr de trei. Întorcîndu-se compania în Craiova, a venit acolo și marele spătar, la 6 ianuarie 1831, și a inspectat, pe maidanul Brăiloiului, un batalion de infanterie din Regimentul I, ce i s-a prezentat de către generalul Starov, instructorul Oștirei, față și cu caimacamul Craiovei, Alexandru Ghica (Barbă Roșie), și cu toată boierimea Craiovei; spătarul, nefiind încă îmbrăcat în uniformă ostășească, ci avînd numai costumul boieresc de mare spătar, a primit defilarea acestui batalion, comandat de polcovnicul Manolache Băleanu și de maiorul Alecu Florescu (unchiul actualului general); aceștia erau deja îmbrăcați în uniformele lor ostășești. Spătarul avea de aghiotanți pe sublocotenentul (praporcic) Costache Jeronim și pe sublocotenentul Perdicaru. După defilare, marele spătar s-a întors acasă, a chemat bărbierul, de i-a ras barba, și s-a îmbrăcat atunci în uniformă de general al Oștirii Românești.
S-a dat un ordin de zi, prin care spătarul a mulțumit la toată Oștirea, care se compunea din trei regimente de infanterie, comandate, întâiul de Băleanu, al doilea de Costache Ghica, fratele spătarului, al treilea de maiorul Ioan Solomon.
Mai erau și șase escadroane, sub colonelul Ioan Odobescu. Căpitanii erau, atunci: Costache Filipescu, Scarlat Crețulescu, Enghel, Gigârtu, Teodor Brătianu, Fochianu (acesta din urmă e fratele lui Bimbașa Sava, omorât de turci). După toate aceste, spătarul s-a întors în Capitală, la lucrările Camerei, care era deschisă.
SURSA: Wikisource
Calea Victoriei № 88b - Societatea Ecvestra Române
1769-80
Să povestesc ceva și despre invaziile în Capitală ale austriacilor și rușilor. La 1769-80 au venit rușii, sub mareșalul Repnin, formând tabăra la Cotroceni.
1777
La 1777, în zilele lui Mavrogheni, fiind război cu turcii, au venit nemții cu coadă în București, sub comanda mareșalului lor, principele de Coburg; el a tras la Episcopia Râmnicului, astăzi Grădina Ateneului, pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei), iar tabăra oștirilor a fost în capul Podului Beilic, locul unde este astăzi Cimitirul Bellu, cimitirul oștirii noastre și al catolicilor, și se întindea pe câmpie aproape de Văcărești; mai pe urmă, o parte din oștire a fost trimisă la înconjurarea Giurgiului. De la Văcărești, din tabără, erau pichete, la distanță de un sfert de poștă unul de altul, până în Giurgiu; la fiecare pichet era câte un căprar, cu 6 husari, având ridicate câte un maiag înalt, în vârf cu un top mare, muiat în păcură, de care atârna un ștreang gros, făcut din paie, muiat asemenea în păcură. Aceste maiage erau telegrafie militară; la caz de trebuință, li se dădea foc din pichet în pichet și astfel ajungea până la București vestea de biruință sau anunțarea de retragere.
Calea Victoriei № 88b - Ateneul Roman
Romanian Athenaeum, Strada Benjamin Franklin 1-3, București, Romania, fge.org.ro
Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției).
Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul ... căci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc "la marginea orașului"?
- La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Atheneului Roman, a plasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume.
Pe scena Atheneului Roman au concertat, printre altii, Enescu si Lipatti, Cella Delavrancea si Ion Voicu, dar si George Georgescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Iosif Conta, Cristian Mandeal, Erich Bergel, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu s.a.
Atheneul Roman a oferit melomanilor bucuresteni intalnirile de neuitat cu Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, Pierre Fournier, Jacques Thibaud, Pablo Casals, David Oistrah, Yehudi Menuhin, Dmitri Bashkirov, Christian Ferras, Nikita Magaloff, Sviatoslav Richter s.a.
1836-1898 - "Dati un leu pentru Atheneu!"
Putini stiu astazi ca Palatul Atheneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Atheneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular.
1864
Locul unde s-a ridicat, Gradina Episcopiei, apartinea familliei Vacarestilor. Chiar pe locul care se afla azi in fata Ateneului era biserica construita de Mihai Cantacuzino si inchinata Episcopiei Ramnicului (construita 1774, demolata 1864).
1865
Societatea culturala “Ateneul Roman” infiintata in 1865 si-a propus sa construiasca un edificiu propriu care sa fie un templu al artelor, stiintelor si culturii romanesti. Despre amplasament existau opinii nefavorabile, Esarcu (eficientul si neobositul Constantin Esarcu, de numele caruia este strans legata existenta Ateneului) a fost criticat "... caci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orasului si foarte greu de ajuns mai cu seama iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neaparat ales acest loc "la marginea orasului"?
Situată în centrul istoric al oraşului, clădirea Atheneului este considerată un simbol al Capitalei. Impozantul edificiu a fost realizat în mai multe etape, la iniţiativa Societăţii „Atheneul Român“, fondată în 1865 de către naturalistul, medicul şi diplomatul român Constantin Esarcu, V. A. Ureche şi N. Kretzulescu cu fonduri provenite din diverse donaţii şi din colecte publice. Rămâne în istoria acestei urbe, celebra punere în vânzare a 500.000 de bilete de loterie, fiecare în valoare de un leu, de unde şi celebrul slogan: „Daţi un leu pentru Ateneu!”.
1886
În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu.
- Terenul donat de către Primăria Capitalei, aparţinuse mai înainte „Societăţii Ecvestre Române”, care intenţionase să construiască un manej de mari dimensiuni, pentru care se şi turnaseră fundaţiile. De la acestea s-a pornit construirea Atheneului Român, ceea ce a dat o formă circulară corpului central precum şi încăperilor principale. Dintre numeroasele proiecte, a fost ales cel semnat de cunoscutul arhitect francez Albert Galleron, proiect pus în execuţie sub asistenţa unei comisii tehnice formate din arhitecţii români Al. Orăscu, I. Mincu, I. Socolescu, Gr. Cerchez şi C. Băicoianu. Piatra de temelie a fost pusă la 26 octombrie 1886, lucrările fiind terminate la 5 martie 1889.
- In 1886 a inceput constructia lui, cu fonduri adunate prin subscriptie publica (“Dati un leu pentru Ateneu”). Planurile concepute de arhitectul francez Albert Galleron, primul dintre arhitectii francezi care au lucrat in tara noastra, cel care construise (alaturi de elvetianul Cassien Bernard) si vechea cladire a Bancii Nationale. In volumul "Ateneul Roman" aparut in 1888 cu o conferinta rostita de A. Odobescu si "o alocutiune introductiva" de C. Esarcu, se publica o descriere a cladirii scrisa de Galleron: "Palatul Ateneului Roman a fost inaltat deasupra unor temelii demult existente si pregatite pentru un circ cu manegiu de cai. Astfel i-a fost ca si impusa forma sa circulara, care dealtminterea este cu totul potrivita pentru o sala de conferinte si de concerte”.
Ateneul are un frumos portic cu sase coloane ionice si medalioane cu cinci domnitori romani, a caror activitate are relevanta din punct de vedere cultural.
1888
- In salile Ateneului au avut loc conferinte, concerte simfonice ale Societatii Filarmonice Romane precum si expozitii de picture (saloanele oficiale de belle arte). Enescu a dirijat (1 martie 1898) propria Poema Romana.
La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în așa fel încât să se poată folosi fundația deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888.
Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.
În conferința ținută la 14/26 februarie 1888, Alexandru Odobescu declara: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”
1889
Piatra de temelie a fost pusă la 26 octombrie 1886, lucrările fiind terminate la 5 martie 1889.
1901
În anul 1901, pictorul Ștefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere de artă. Oferta i-a fost refuzată deoarece suma necesară, cel puțin 80.000 de lei a părut enormă.
1914
In 1914, prima auditie a Simfoniei a IX-a de Beethoven.
1919
In decembrie 1919 Ateneul a fost locul unde a avut loc conferinta care a ratificat Unirea Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei cu Regatul Romaniei, luand nastere Romania Mare.
1924-1928
Încă din primele decenii ale existenţei sale, clădirea Atheneului a suferit unele completări şi modificări: au fost ridicate două aripi, cuprinzând săli de expoziţie, ce au adăpostit pentru o vreme Pinacoteca Statului; În perioada 1924-1928, au avut loc noi schimbări în scopul amenajării unui spaţiu destinat bibliotecii, a unei săli de cinematograf şi a altor două pentru expoziţii şi concerte. Pe faţada clădirii se află 5 medalioane reprezentând pe domnitorii Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab şi Regele Carol I (acoperite în vremea comunismului).
- Sala de concerte este gazda concertelor unor compozitori, dirijori şi interpreţi de renume mondial ca: George Enescu, Igor Strawinsky, Richard Strauss, Arthur Rubinstein, Yehudi Menuhin, David Oistrah, Paul Robeson etc. În prezent, clădirea Atheneului este sediul Filarmonicii de Stat, precum şi gazda a numeroase concerte şi festivaluri, dintre care cel mai important este Festivalulul Internaţional „George Enescu”.
Atheneul Român, cu faţada în stil neoclasic şi cu o cupolă mare, de factură barocă, are aspectul unui templu ionic cu şase coloane frontale şi două laterale. Coloanele ce străjuiesc intrarea principală au proporţii similare celor ale templului Erechteion de pe Acropole. Partea centrală a clădirii are 41 de metri înălţime şi adăposteşte în interior un hol impunător la parter, iar deasupra acestuia, sala mare, ambele de formă circulară. Holul de la intrare are 12 coloane dorice din metal, placate cu marmură, dispuse şi ele circular, iar patru scări în spirală asigură accesul spre sala de concert. Acestea au tot formă circulară, cu un diametru de 28,50 metri şi o înălţime de 16 metri. Deasupra cupolei, de jur împrejur se întinde pe 70 m fresca istoriei românilor a pictorului Costin Petrescu.
1933
În 1933, după 32 de ani, a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) din Pitești. Fresca, începută în 1933 și inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939, lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepția locului unde se află scena.
1935
În 1935, la initiațiva lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei.
1939
- La iniţiativa lui George Enescu care a donat 30000 lei, populaţia a subscris din nou şi s-a achiziţionat în 1939 o mare orgă de concert. În interior pereţii au fost decoraţi în 1939 cu o frescă la care s-a lucrat 6 ani. Este lungă de 70 m şi lată de 3m şi reprezintă momentele cele mai semnificative din istoria noastră.
- Orga a fost construită de firma E.F. Walcker & Co. Ludwigsburg Württemberg și a fost inaugurată la 22 aprilie 1939 printr-un concert susținut de Franz Schütz, director al Hochschule für Musik din Viena. (Aceeași firmă construise în 1910-1912 orga care este instalată în Biserica Evanghelică C.A. București care se află în apropiere de Ateneu).
1958
- Dumitru Avachian îşi aminteşte prima ediţie a Festivalului Enescu: „La Ateneu, în luna Septembrie a aunului 1958, în prezenţa autorităţilor comuniste ale timpului, a fost inaugurată prima ediţie a Festivalului Internaţional ce purta numele celui mai mare muzician român.
Sub bagheta dirijorală a lui George Georgescu, cei doi mari violonişti ai timpului, Yehudi Menuhin şi David Oistrah, vechi parteneri de concert ai lui George Enescu, a răsunat dublul concert în re minor de Bach.
1994-2004
Ateneul a fost consolidat, restaurat și modernizat în perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreuna cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman.
- Astfel, epoca concertelor de muzică rusă şi sovietică din prima perioadă a regimului comunist fusese depăşită. Se dorea, se spera redobândirea stării de normalitate în peisajul cultural românesc.”
În faţa Atheneului se află statuia în bronz a lui Mihai Eminescu, opera sculptorului Gheorghe Anghel.
2007
Din 2007 Ateneul face parte din Patrimoniul Cultural European, fiind astfel nu doar un simbol al culturii romane ci si a celei europene (inscris in Label of European Heritage, alaturi de Calea Eroilor a lui Brancusi de la Targu Jiu, Palatul Cantacuzino si Cetatea Histria.
Descrierea Ateneului
Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu.
Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m.
În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la partere și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri).
Marea frescă
În conferința ținută la 14/26 februarie 1888, Alexandru Odobescu declara: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”[3]
Câțiva ani după aceea, pe peretele circular al ateneului a fost scris cu literele aurite: „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.[3]
In anul 1901, pictorul Ștefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere de artă. Oferta i-a fost refuzată deoarece suma necesară, cel puțin 80.000 de lei a părut enormă.[3]
Consideram ca este interesanta o succinta descriere a scenelor deoarece valoarea lor ideatica este net superioara valorii artistice, fapt ce nu ne surprinde avand in vedere caracterul programatic al lucrarii si necesitatea de a supune compozitia, desenul si culoarea spatiului oferit, intr-un ansamblu cu anumite coordonate plastice si decorative. Dar sa urmarim succesiunea episoadelor:
1. Traian patrunde in Dacia. Imparatul este prezentat in statul sau major, langa podul peste Dunare de la Turnu Severin.
- Împăratul romanilor, Traian (53- 117) - care pătrunde în Dacia fiind înconjurat de armată și de daci (strămoșii românilor) răniţi. În stânga se vede podul de la Turnu Severin, construit între 103- 105 de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei lui Traian de la Roma (Italia). Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei conduse de regele Decebal.
2. Colonizarea Daciei. In fundal se vede monumentul de la Adam-Clissi. Legionarii patrund in Dacia.
- Colonizarea Daciei - se remarcă legiunea romană care pătrunde în Dacia și monumentul "Tropaeum Traiani" de la Adamclisi, jud. Constanţa. Adamclisi înseamnă Biserica Omului sau Casa lui Adam în limba turcă. Tropaeum Traiani este un monument triumfal ridicat în cinstea împăratului Traian între anii 106- 109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.
3. Contopirea dacilor cu romanii este prezentata prin idila dintre o tanara daca si un soldat roman. Stela funerara reprezinta o piesa gasita in timpul sapaturilor de la Alba Iulia.
- Contopirea dacilor cu romanii și crearea populației române - este prezentată prin idila dintre o tânără de origine dacă și un soldat roman. Tânăra este prezentată în genunchi, așezată pe un mormânt și aprinzând o candelă. Stela funerară reprezintă o piesă găsită în timpul săpăturilor arheologice de la Alba Iulia.
4. La orizont o sentinela romana strajuieste hotarul. Norii negri simbolizeaza apropiatele invazii barbare.
- O santinelă străjuiește hotarul iar norii negri simbolizează apropiatele invazii barbare. În mijlocul nopţii, la linia orizontului este înfăţișat un ostaș, semn al apărării hotarului ţării, în faţa invaziilor migratoare.
5. Invazia barbarilor.
- Invazia barbarilor - în acest episod este prezentat un grup de călăreţi barbari, ciocnindu-se cu armatele române. În continuare este descrisă rezistenţa românilor în apărarea gliei strămoșești și zdrobirea armatei tribului migrator.
6. Inceputul vietii romanesti patriarhale. Norii se risipesc, iar populatia coboara din munti si ridica locuinte si salas de inchinaciune.
- Începutul vieţii românești patriarhale - norii întunecoși, rezultat al invaziei barbare, se risipesc, iar populaţia coboară din munţi și începe reclădirea caselor și a lăcașurilor de rugăciune.
7. Statornicirea: taranul roman isi pregateste armele: arcul si securea.
- Statornicirea - ţăranul român este reprezentat înarmat cu arc și secure, pregătit să-și apere familia și pământul strămoșilor.
8. Descalecatul: de peste munti se iveste un cavaler calare, pe care populatia il primeste cu paine si sare.
- Descălecarea - tabloul continuă cu prezentarea începuturilor organizării vieţii din teritoriul românesc. Un cavaler înarmat apare de peste munţi, însoţit de prieteni pregătiţi de luptă. Cavalerul este oaspetele populaţiei băștinașe, aceștia din urmă întâmpinându-și musafirii cu pâine și sare.
9. Statul Militar: Mircea cel Batran parlamenteaza cu trimisii turci.
- Statul Militar - episodul descrie eforturile armatelor românești de a păstra neatârnarea faţă de Imperiul Otoman. Figura centrală a episodului este domnitorul Mircea cel Bătrân (1386- 1395 și 1397- 1418), prezentat ca întemeietorul statului militar, care stă de vorbă de la egal la egal cu trimișii Porţii Otomane. În spate se observă Mănăstirea Cozia din jud. Vâlcea, ctitorie din 1388 a domnitorului.
10. Statul Administrativ: in curtea Manastirii Moldovita, Alexandru cel Bun imparte dregatoriile statului.
Statul Administrativ - este prezentată moșia românească, protejată de oști și aflată sub orânduirea dregătorilor statului. Episodul continuă cu imaginea curţii Mănăstirii Moldoviţa, loc în care Alexandru cel Bun împarte sfetnicilor săbii și hrisoave, semne de împuternicire.
11. Cruciada romanilor: Iancu de Hunedoara, Vlad dracul si Stefan al doilea ridica o oaste pentru izgonirea turcilor. In fundal apare castelul de la Hunedoara si Cetatea Poenari de la Arges. Figura lui Tepes Voda se zareste ca o umbra misterioasa. - Cruciada românilor - reunește mari figuri istorice care au luptat în slujba creștinătăţii, adunând oștiri împotriva armatelor turcești. Sunt prezentaţi: Iancu de Hunedoara, numit și Ioan Corvin, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446- 1452, Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeș și domnitor al Ţării Românești între 1436- 1442 și 1443- 1447, și-a primit titlul de "Dracul" după ce a fost primit în 1431 în Ordinul Dragonului, urmează Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457- 1504, în timpul căruia Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent, a zidit 44 mănăstiri și biserici, câte una după fiecare luptă câștigată, fiind canonizat de Biserica Ortodoxă în 1992.
În fundal este conturat castelul Huniazilor sau a lui Ion Corvin de la Hunedoara și Cetatea Poenari din Argeș. În plan secundar, precum o nălucă, apare chipul lui Vlad Ţepeș iar în prim plan este prezentat un ţăran moldovean, obligat să părăsească munca câmpului și să-și modifice uneltele, pentru a confecţiona arme.
12. Vremea lui Stefan cel Mare. Un taran isi face lance din fierul coasei. Stefan in fata Cetatii Sucevei primeste pe trimisii Papei care ii aduc spada si titlul de "Ostas al lui Christ".
Vremea lui Ștefan cel Mare - figura care domină episodul este cea a lui Ștefan cel Mare, prezentat într-un moment de glorie, în faţa cetăţii din Suceava, înconjurat de armată și de cler. Ștefan îi primește pe trimișii papalităţii care îi înmânează voievodului român o spadă și titlul de "ostaș al lui Cristos".
13. Epoca de pace si credinta. Neagoe Basarab si familia sa ies din Biserica episcopala de la Curtea de Arges (deasupra lojii Romaniei).
- Epoca de pace și credinţă - această scenă este amplasată deasupra lojei regale și-l prezintă pe Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Românești între 1512- 1521 și soţia sa, Doamna Despina fiind înfăţișaţi ieșind din Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, ctitorie a lui Neagoe Basarab.
14. Epoca lui Mihai Viteazul. Domnitorul intregitor al neamului se pregateste sa intre in Alba Iulia.
- Mihai Viteazul - domnitor în Ţara Românească între 1593- 1601 și realizatorul Unirii Principatelor pentru o scurtă perioadă de timp, este prezentat ca intrând triumfător în Alba Iulia ca domn al Munteniei, Moldovei și al Ardealului.
15. Epocile culturale: Matei Basarab, Vasile Lupu (in fundal Cetatea Targoviste si Biserica 3 Ierarhi), Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu (Manastirea Hurezu si mesterul ei Parvu Mutu).
- Începuturile culturii românești - sunt prezentaţi Matei Basarab, domnitor al Ţării Românești între 1632- 1654, Vasile Lupu, domnitor al Moldovei între 1634- 1653, în fundal se vede Cetatea Târgoviște și Biserica Trei Ierarhi din Iași, ctitorie a lui Vasile Lupu, cărturarul Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei între 1693- 1710- 1711 și Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Românești între 1688- 1714, cu Mănăstirea Hurezu, ctitorie a lui Brâncoveanu și meșterul ei, sculptorul și pictorul de icoane Pârvu Mutu (1657- 1735).
16. Rascoala lui Horia, Closca si Crisan. Cei trei eroi sunt prezentati in fata bisericii de la Tebea (Tara motilor). Gheorghe Lazar apare ca un personaj de legatura intre acest episod si cel care reprezinta miscarea lui Tudor Vladimirescu.
- Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan din 1784 - cei trei eroi sunt prezentaţi călare în faţa bisericii de la Ţebea (Hunedoara, Ţara moţilor) de unde Horea i-a chemat la lupta pe moţii iobagi. Răscoala a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale, în urma revoltei, moţilor li s-a acordat libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desfiinţarea servituţii personale și a legării de glie, a căsătoriei fără consimţământul nobilului și dreptul la învăţătură. Pedagogul Gheorghe Lazăr (1779- 1823), fondatorul învăţământului în limba română în 1818 când a deschis Școala Sfântul Sava, apare ca un personaj de legătură între acest episod și cel care reprezintă mișcarea lui Tudor Vladimirescu (1780- 1821), conducătorul pandurilor și al Revoluţiei de la 1821, care a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
17. Domnul Tudor in fruntea pandurilor intra in Bucuresti si primeste din partea politiei, zapis de consfintire a drepturilor cerute de Adunarea poporului. Alaturi apare episcopul Argesului si o cula, indicand originea lui Tudor Vladimirescu.
- Tudor Vladimirescu - primește din partea poliţiei un zapis (document) prin care sunt recunoscute drepturile cerute prin Adunarea Poporului. Alături de acesta este vizibil chipul Episcopului Ilarion al Argeșului și o culă (clădire dreptunghiulară) oltenească, simbol al ţinutului de origine al revoluţionarului
18. Anul 1848, in Transilvania cu Avram Iancu care porneste la lupta.
- Anul 1848 în Transilvania - figura centrală este Avram Iancu (1824- 1872) care a avut un rol important în Revoluţia de la 1848 împotriva trupelor ungare. Avram Iancu este ilustrat înconjurat de oaste, tribuni și preoţi.
19. Anul 1848, in Tara Romaneasca si Moldova. Bonjuristii fraternizeaza cu taranii.
- Anul 1848 în Ţara Românească și Moldova - unde mișcarea revoluţionară a avut un caracter pașnic, tinerii români progresiști, crescuţi în atmosfera Occidentală din Franţa, sunt prezentaţi îmbrăţișându-se cu ţăranii români, într-o atmosferă festivă în care erau ridicate steaguri inscripţionate cu mesajul "Frăţie și Dreptate".
20. Alexandru Ioan Cuza improprietareste taranii. In planul al doilea apare Kogalniceanu.
- Este prezentat Alexandru Ioan Cuza (1820- 1873) - primul domnitor al Principatelor Unite și al statului naţional România între 1859– 1866. Se sugerează Reforma agrară din 1864 când peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, desfiinţându-se servituţile și relaţiile feudale. Alături de figura domnului român este prezentat și sfetnicul acestuia, Mihail Kogălniceanu (1817- 1891), om politic de orientare liberală, avocat, istoric, prim- ministru al României în 1863 și Ministru al Afacerilor Externe sub domnia regelui Carol I.
21. Unirea Principatelor in 1859. Doua femei in costume nationale deapana acelasi fir.
- Unirea Principatelor Române în anul 1859 - a celor două provincii românești, Moldova și Ţara Românească, simbolizate prin chipurile a două femei, îmbrăcate în costumul naţional specific provinciilor, care deapănă același fir.
22. Carol I si razboiul de independenta. Domnitorul primeste un steag capturat de la inamic. In scena apare si I.C. Bratianu.
Scena prezintă Războiul de Independenţă din 1877- 1878 și pe regele Carol I, rege între 1866– 1914, călare în mijlocul militarilor, fiindu-i înmânat un steag capturat de la inamic. În episod apare prim ministrul Ion C. Brătianu (1821- 1891) și regina Elisabeta de Neuwied (1843- 1916), soţia lui Carol I, care a fondat instituţii caritabile fiind supranumită de oamenii din popor "Mama răniţilor". În fundal apare podul de la Cernavodă, redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe arhitectul podului construit între 1890- 1895 pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanţa.
23. Realizarea intregirii nationale: 1918. Pe front soldati intre sarme ghimpate.
Realizarea întregirii naţionale din 1918 - tabloul anterior este continuat cu cel din al doilea război mondial mai exact cu perioada 1916- 1918, după ce România a intrat în război, fapt care a dus pe 1 decembrie 1918 la unirea Transilvaniei cu România - formată în anul 1859 din provinciile Ţara Românească și Moldova.
In imagine pare a fi Alexandru Averescu (1859- 1938), generalul armatei în timpul Primului Război Mondial apoi prim-ministru al României.
Aici sunt prezentaţi soldații români ieșind dintr-un adăpost, pornind la atac pe un teren plin de sârmă ghimpată și cruci de lemn.
24. Regele Ferdinand I si Romania Mare. La Alba Iulia regele si regina Maria. In suita apare generalul Berthelot. Toti trec prin fata unor femei ce simbolizeaza Vechiul regat, Transilvania, Basarabia si Bucovina.
Regele Ferdinand I și România Mare - scena are loc la Alba Iulia, unde a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. În acest episod personajele principale sunt primii regi ai României unite, Regele Ferdinand I, domn între 1914– 1927 și soţia sa Regina Maria (1875- 1938), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și mama regelui Carol al II-lea. Aceștia, purtând haine de gală, sunt urmaţi de ostașii români, în mijlocul acestora apărând și figura generalului francez Henri Mathias Berthelot (1861- 1931) care a ajutat la refacerea și reorganizarea armatei române în primul război mondial. Alaiul trece prin faţa a patru femei, îmbrăcate în portul popular reprezentând Vechiul regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina.
25. Ultima scena ar fi trebuit sa-l reprezinte pe Carol al II-lea, fondatorul orasului modern, care alaturi de Mihai I coboara in mijlocul poporului pentru a patrona stiintele, literatura, artele si industria. Varianta aleasa ulterior reprezinta poporul cu steaguri, care sarbatoreste infaptuirea Romaniei Mari. Din punct de vedere plastic aceasta ultima scena este tratata diferit fata de restul frescei, culoarea fiind mai vie si desenul mult mai liber.
- Epoca de consolidare - ultima scenă reprezintă starea ţării la momentul realizării picturii.
Inițial, episodul il prezenta pe Carol II, regele României între 1930– 1940, împreună cu moștenitorul tronului, Regele Mihai, care a domnit între 1927– 1930, 1940– 1947.
- După instalarea comunismului, scena a fost înlocuită de un alt episod in care poporul sărbătorește înfăptuirea României Mari.
În volumul București. Ghid istoric și artistic, București, 1938, de Grigore Ionescu, la pagina 56, „episodul XXV“ al frescei e descris astfel: „Carol al II-lea. Epoca de consolidare. Epopeea națională se încheie cu un tablou final, care înfățișează starea actuală a țării și tendințele nouei generații. Pe un fond de oraș modern, Carol al II-lea, regele culturii, însoțit de moștenitorul tronului, Marele Voievod Mihai, coboară în mijlocul poporului său ca să patroneze știința, literatura, arta, munca agricolă și industria“.
Imaginea lui Carol al II-lea a fost înlăturată între timp de pe frescă (adică acoperită cu personaje anonime, simbolice, țărani, copii etc.), foarte probabil în epoca Statului național-legionar ori a regimului Ion Antonescu, din rațiuni politice (fostul rege devenise indezirabil pentru oficialitate).
În timpul regimului comunist din România, fresca de la Ateneu, pictată de Costin Petrescu, a fost acoperită cu catifea roșie, cu scopul de a ascunde rolul monarhiei în istoria României. A stat ascunsă privirilor aproape două decenii (1948-1966).
- În colţul din dreapta jos se remarcă semnătura prof. Costin Petrescu (1872- 1954).
În primii ani ai regimului comunist din România, fresca de la Ateneu a fost acoperita cu catifea roşie, cu scopul de a ascunde rolul monarhiei în istoria României, a stat ascunsă privirilor aproape doua decenii din 1948- 1966.
- Tot Costin Petrescu a realizat și mozaicurile exterioare de la Ateneul Român din București.
Altădată, în Ateneul Român se afla și Pinacoteca Statului. Fondul de tablouri a fost preluat de actualul Muzeu Național de Artă al României.
Informații despre mozaicul din peristilul Ateneului Roman găsiți pe art-historia.blogspot.ro.
Mozaicurile de la Ateneul Roman
Probabil ca ati trecut de sute de ori prin fata lor dar niciodata nu le-ati studiat cu atentie. Caci sunt sus, in penumbra si nu le poti vedea decat in perspectiva.
In premiera va prezentam o serie de fotografii ale medalioanelor de mozaic din peristilul Ateneului Roman, asa cum s-ar vedea daca ati sta in dreptul lor. L-am rugat pe un porumbel sa-mi faca aceste poze. Iata-i pe Carol I (centru), Matei Basarab, Vasile Lupu, Alexandru cel Bun si Neagoe Basarab. Doi din Moldova, doi din Tara Romaneasca. Nu stiu cine le-a creat dar e posibil ca tot Costin Petrescu, autorul marei fresce circulare din sala Ateneului.
1. Carol I
2. Matei Basarab si dusmanul sau din Moldova...
3. Vasile Lupu
4. Alexandru cel Bun
5. Neagoe Basarab, tipul cu Manastirea Argesului
Mai multe informaţii despre Ateneu și Filarmonica George Enescu pe site-ul fge.org.ro.
Aleea cu sculpturi
- În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu busturile care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist: Mihai Eminescu (de Ion Georgescu), Mihail Kogălniceanu (de W. C. Hegel), P.S. Aurelian (de W. C. Hegel), Ion Ghica (Iordănescu), Traian Demetrescu (de Filip Marin), Dumitru Georgescu-Kiriac (de Oscar Han), Ienăchiță Văcărescu (de W. C. Hegel), Constantin Esarcu (de W. C. Hegel), Gavriil Musicescu (de Milița Petrașcu), C. A. Rosetti (de I. Georgescu), Vasile Urechea-Alexandrescu (de W. C. Hegel), generalul Ioan Emanoil Florescu (de I. Georgescu), Grigore Tocilescu, Gheorghe Dem Theodorescu (de Carol Storck), C. I. Stăncescu (de W. C. Hegel) și Theodor Șerbănescu (de Filip Marin).
După îndepărtarea acestora, în fața Ateneului a fost instalată o singură statuie: „Alergătorii” realizată în 1913 de sculptorul Alfred Boucher (1850-1934). Actualmente statuia „Alergătorii” este declarată monument istoric cu cod LMI B-III-m-B-20062 și a fost reamplasată din 1950 pe Calea Victoriei 142-146).
În prezent, în locul acesteia, în Grădina Ateneului este amplasată statuia lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
2005
Ateneul a fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu.
- Costin Petrescu şi marea frescă din Ateneul Român
Alexandru Odobescu, însufleţit de faptul că visul ateneiştilor era pe cale de a deveni realitate, exclamă: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria naţională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?” Cu această propunere îşi încheie conferinţa ţinută la14/26 februarie 1888.
Au trecut mulţi ani după aceea până a fost terminată construcţia, la care o mare contribuţie a avut şi apelul „Daţi un leu pentru Ateneu”, până ce pe sala circulară au apărut literele aurite săpate în friză „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.
În anul 1901, pictorul Ştefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere de artă. Într-un studiu al profesorului Ilie Popescu Teiuşan, redă viziunea artistului Ştefan Popescu: „E de datoria noastră, a pictorilor şi a decoratorilor români, de a încerca să legăm firul tradiţiei, să încercăm a crea pe baza elementelor vechi un nou stil românesc în arta decorativă”. Pictorul a prezentat, probabil, după cum reiese şi din citat, şi schiţe ale viitoarei sale lucrări.
După părerea artistului, suita de tablouri comportă un studiu deosebit, avea nevoie de o documentare îndelungată, atât în ţară, cât şi peste hotare. Oferta i-a fost refuzată deoarece suma necesară, cel puţin 80.000 de lei (cu 1 leu se obţineau 2-3 $) a părut enormă.
În 1933, după 32 de ani, a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) din Piteşti. Fiul acestuia, arhitectul Radu Petrescu, a pus la dispoziţie un material vast legat de opera şi viaţa artistului, şi anume: „Bunicului, Petre, i se spunea Zugravul şi practica meşteşugul frescei, pe care l-a moştenit din bătrâni. Urmaşul său Ilie Petrescu şi-a completat cunoştinţele prin studii de artă decorativă la Viena. A ajuns în 1865 «meşter prima» şi starostele zugravilor argeşeni”.
Din a treia generaţie de pictori «de subţire» face parte Costin Petrescu. După efectuarea studiilor superioare la Bucureşti, le continuă la Viena, Munchen şi Paris. Se remarcă nu numai prin portretistică, ci, mai ales prin reînvierea tehnicii în frescă. Vestea despre măiestria lui a ajuns până în Franţa, unde a fost invitat să ţină cursuri despre modul cum îşi realizează compoziţiile murale.
Marea frescă a Ateneului Român a fost inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939. O istorie în imagini şi culori. În lumini şi umbre. Un poem zugrăvit în tradiţionalul meşteşug al unei tehnici păstrate din vechime. Chipurile mândrilor noştri voievozi apar unul după altul. Mircea cel Bătrân lângă Mânăstirea Cozia. Alexandru cel Bun în tinda Mânăstirii Moldoviţa. Ştefan cel Mare primindu-i pe trimişii Papei Sixt al IV-lea. Vlad Ţepeş în apropierea cetăţii de la Poenari. Neagoe Basarab cu Doamna Despina în faţa mânăstirii de la Curtea de Argeş. Mihai Viteazul intrând în Alba-Iulia. Horia, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, luptători pentru libertatea poporului sunt şi ei prezenţi... Aproximativ cinci ani a durat realizarea acestei picturi «al fresco», ce se întinde pe 225 de metri pătraţi. Era cea mai mare operă de artă efectuată până atunci în ţara noastră.
Solicitat să explice modul său de lucru, Costin Petrescu s-a confesat astfel: «Un singur gând m-a chinuit tot timpul. Era mai mult decât o ambiţie, era ţinta supremă a vieţii mele. De treizeci de ani port în mine planul acestei lucrări, pe care am schiţat-o şi am studiat-o aproape fără întrerupere. Se punea, însă, o problemă foarte dificilă. Pe un spaţiu lung de 75 de metri şi lat de 3 metri trebuia să concentrez istoria zbuciumată a ţării mele. Cum aş fi putut să o fac dacă aş fi reprezentat mersul ascensiv al fiecărei epoci? Nu mi-ar fi ajuns pentru asta nici Calea Victoriei întreagă. Am hotărât, deci, să aleg culmile acestei istorii şi să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la împăratul Traian, să simbolizeze, ca un poem, povestea glorioasă a neamului meu. Dificultatea era imensă, căci e mult mai simplu să povesteşti, deci să participi dinamic la ritmul unei istorii, decât să o reprezinţi plastic, adică să surprinzi momente şi să le simbolizezi în culoare. E aici toată măreţia şi toată drama picturii care trebuie să transforme dinamismul vieţii în momente statice. Îmi amintesc clipa în care am dat cu ciocanul în prima literă care începe pe perete dictonul fatidic: „Loc rezervat pentru...” Am trăit atunci cea mai puternică emoţie din viaţa mea şi aş fi vrut să se deschidă pământul, atât de mult mă înspăimânta spaţiul gol pe care trebuia să-l umplu cu viaţă»”.
Fresca de la Ateneu nu este, însă, singura lucrare de acest gen efectuată de Costin Petrescu în ţara noastră. În sala de festivităţi a fostului Colegiu Academic al Universităţii din Cluj, pe trei mari panouri de pe fundalul scenei se reprezintă simbolic imagini din istoria culturală a Transilvaniei. Diaconul Coresi, mitropolitul Simion Ştefan, Inocenţiu Micu, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu şi alţi fruntaşi ai poporului nostru sunt prezentaţi în activitatea lor de apostoli ai dezvoltării culturii româneşti. O altă lucrare valoroasă a existat la Alba-Iulia.
Taina vechilor zugravi
„Pictura românească se confundă cu meşteşugul vechilor zugravi”, a răspuns Costin Petrescu la întrebarea unui gazetar. Are rădăcini tocmai în Bizanţ şi la muntele Athos. A fost cultivată veacuri de-a rândul de anonimi. Îşi notau numai numele de botez – Ilie, Florea, Voicu, Petre. Iată cine au fost înaintaşii noştri. Au lucrat ca un roi de albine în meşteşugul moştenit prin tradiţia veacurilor. Au păstrat până în preajma timpurilor noastre patrimoniul unei arte şi a unei tehnici – fresca – uitată definitiv în Europa Occidentală, din secolul al XVII-lea.
Tata a pictat în ulei diferite construcţii importante din oraşe, însă la cele de la ţară el făcea zugrăveala direct, «pe verde», cu vopsea de var. Ei bine, toate scenele făcute pe ulei s-au înnegrit şi deteriorat demult, pe când celelalte râd şi astăzi în vibraţiunile culorilor lor, păstrându-şi toată naiva lor savoare, întocmai ca în ceasul când meşterul şi-a strâns pensulele. Într-o zi mi-a venit în gând să încerc reluarea acestui meşteşug pe care-l văzusem. Am încercat, am izbutit! Iar cursurile pe care am fost chemat să le ţin în Franţa, la Lyon, mi-au procurat satisfacţia deplină de a fi putut prezenta artiştilor moderni tainele unor principii de artă uitate de veacuri. Am avut satisfacţia de a vedea înfiinţându-se, chiar la Lyon, un curs de frescă românească, pe care îl socotesc ca un prinos de admiraţie ce l-am putut aduce memoriei anonimilor zugravi. Cu ocazia cursurilor, care au avut loc în anul 1925, unde reprezentanţii de la cinci şcoli de arte din sudul Franţei au luat parte, am înfăptuit, ca demonstraţie, o modestă lucrare de frescă pe înseşi zidurile şcolii de Belle-Arte, în sala Ecusonului, din Lyon. Va rămâne ca un document trainic de reînviere a unei tehnici atât de discutate şi cercetate în ultimii ani. Propus pentru Legiunea de Onoare, am mers la Paris şi am expus tehnica mea de lucru domnului Paul Leo, membru al Institutului Franţei. Entuziasmat, m-a rugat să scriu o carte, oferindu-mi anticipat o prefaţă elogioasă. Cartea a fost scrisă, prefaţa de asemenea, A apărut în 1931, la Editura Lefranc din Paris sub titlul L’art de la fresque (Arta frescei). Conţine o condensare a tot ce s-a scris până acum despre această artă decorativă, care a făcut farmecul decoraţiei catedralelor medievale, un tratat practic al picturii pe zid sau pe piatră”.
Confesiunea autorului frescei de la Ateneu aduce elemente definitorii, fapt care m-a îndrituit s-o reproduc integral, aşa cum a apărut în Aventuri prin tunelul timpului, Editura Sport-Turism, autor Simion Săveanu, 1977.
SURSA: Bucurestiulnestiut