Calea Victoriei № 45 - Blocul Kretzulescu
- George M. Cantacuzino (Nasc.1899, Viena-Dec.1960, Iaşi) A fost arhitect și eseist român.
Operă: După planurile arhitectului au fost construite următoarele clădiri, în stil renascentist:
imobilul Crețulescu din Calea Victoriei (1934-1939)
1938
Dupa anul 1938 zona respectiva sufera transformari radicale. Sunt elaborate de catre Primaria Municipiului Bucuresti o serie de planuri privind sistematizarea zonei Palatului Regal. In anul 1938 este demolata cladirea hanului Kretzulescu. Ulterior este construit, de catre arh. G.M.Cantacuzino, blocul la parterul caruia se gaseste libraria „Dacia”, fosta librarie Buchholz.
Blocul Kretzulescu (nr. 45). ) se remarcă prin galeriile sale care găzduiesc eleganta librărie Humanitas. Pe peretele blocului o placă comemorativă este dedicată lui Mihail Eminescu care a lucrat în redacţia României Libere din acel loc. Imobilul Kreţulescu este inspirat de arhitectura clasică italiană şi are la parter un portic cu arce în plin centru în spatele căruia se află magazine. Faţada corpului de colţ este subliniată de pilaştri cu capiteluri compozite. Imobilul a adăpostit în anii comunismului activităţi ale agenţiilor cu funcţii de poliţie politică. La etajul întâi spre Calea Victoriei două dintre ferestre sunt extinse până la nivelul planşeului, pentru a permite introducerea de echipamente voluminoase.
1960
Arhitectul George Matei Cantacuzino (căruia i se datorează, printre altele, imobilul Kretzulescu de pe Calea Victoriei) murise în 1960, petrecîndu-şi ultimii ani ai vieţii, după ieşirea din închisoare, într-o chilie a Mitropoliei din Iaşi.
1960-1989
Un neavizat care a auzit sau aude pentru prima oară de Centrul de Informatică şi Documentare a D.S.S.-ului (Direcția Securității Statului), poate rămâne cu impresia falsă că el este doar un compartiment al D.G.T.O. (Direcția Generală Tehnico-Operativă).
În realitate C.I.D.-ul era cel mai secret şi mai bine păzit instrument al Securităţii.
Până la data de 22 Decembrie 1989, C.I.D.-ul ocupa etajul II şi III al blocului situat pe Calea Victoriei, lângă biserica Creţulescu şi era condus de Colonelul Nicolici. Datat cu tehnică de vârf în domeniul informaticii, el era deservit de specialişti care dovedeau nu doar o competenţă profesională ieşită din comun, ci în mod deosebit în ataşamentul fără echivoc faţă de tiranii Ceauşescu.
Consecvent pasiunii sale de a se ocupa nemijlocit de organizarea şi coordonarea Serviciilor Secrete ale Securităţii, Nicolae Ceauşescu, a înţeles perfect importanţa unui astfel de centru pentru realizarea planurilor sale în domeniul spionajului, contraspionajului şi în mod deosebit pentru îngenunchierea poporului român. În memoria calculatoarelor C.I.D.-ului, se regăsesc vastele reţele de spionaj organizate de serviciile secrete ceauşiste în strânsă cooperare cu cele ale K.G.B.-ului, pe toată suprafaţa planetei.
În cercurile unor exofiţeri de securitate din Bucureşti se spune că la etajul III al clădirii de la aşa-zisa menţionată mai sus, funcţiona aşanumitul “Calculator General” în memoria căruia se regăseau reţelele lucrătorilor, informatorilor şi colaboratorilor Securităţii, disimulaţi în rândul colectivelor de cetăţeni din uzine, fabrici, întreprinderi, instituţii şi organizaţii. Aceste reţele, integrate în cadrul unui mecanism extraordinar de bine pus la punct, asigurau succesul acţiunilor de intoxicare a conştiinţelor şi de manipulare a maselor de cetăţeni în scopul menţinerii unui control permanent asupra poporului."
- In memoria aceluiaş calculator general se regăsea aşa-numita “bază de lucru” în care erau incluşi dizidenţii politici, potenţialii opozanţi ai regimului, cei care prin atitudinea lor manifestau tendinţe de libertate a conştiinţei şi orice alte persoane care se aflau în obiectivul Securităţii fie pentru a fi izolaţi sau făcuţi inofensivi, fie pentru a fi recrutaţî. Era cunoscută obligaţia fundamentală a tuturor serviciilor Securităţii, a centrelor de ascultare a convorbirilor şi de interceptare a corespondenţei de a comunica de îndată C.I.D.-ului datele personale ale unui subiect intrat în obiectivul serviciilor secrete ceauşiste, rezultatele unor investigaţii preliminare şi orice alte date care completau tabloul subiectului pe tot parcursul supravegherii atît pe plan intern cît şi extern.
(sursa: procesulcomunismului.com)
- Blocul din spatele Bisericii Kreţulescu, unde în anii ’70-’80 a funcţionat Centrul de Informatică şi Documentare al DSS;
sursa
http://armyuser.blogspot.ro/2009/06/un-pallazo-in-bucuresti.html
http://convorbiri-literare.ro/?p=2437
http://reptilianul.blogspot.ro/2014/05/pe-acoperisul-fostului-sediu-al-cid-ului.html
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rev89/simionica/manuscris/docs/cap3_2.htm
Calea Victoriei № 45 - librăria Kretzulescu - librăriile Anthony Frost
* Calea Victoriei № 45 - librăriile Anthony Frost
- TUNEL: - În nordul parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin subterane de Palatul Kretzulescu. Tunelul a fost folosit ani de zile drept “ieşire de salvare” a boierilor.
Sub Palatul Golescu, situat lîngă Stadionul Giuleşti, a fost depistat un coridor subteran care da înspre lunca Dîmboviţei. Coridorul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au rămas cîteva relatări, care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Ţării Româneşti. La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri.
Îi călcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Deşi reuşeau să îi localizeze, cînd să pună mîna pe ei, haiducii dispăreau «intrînd în pămînt», adică coborau în subteran. Astăzi, putem afirma că, sub această şosea, erau o mulţime de coridoare subterane, late de 3 metri şi înalte de 2 metri. dar toate datele acestea au pălit atunci cînd am intrat în contact cu alte informaţii recente. Labirintul subteran vechi al oraşului pare neînsemnat pe lîngă cel construit din ordinul lui Ceauşescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoraş şi căpitanul Nicolae Grigoraş, de la unitatea specială de luptă antiteroristă. Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de genişti şi pirotehnişti”, explică muzeograful Dan Falcan.
Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care coboară într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducînd chiar pînă la etajul II al clădirii.
- Reţeaua are guri de ieşire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica. “În urma unor cercetări ulterioare a reieşit că ramificaţiile subterane au corespondenţă cu circa 80 de obiective din Bucureşti, cum ar fi clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Subliniez, relatările sînt ale unor ofiţeri din cadrul Armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existenţa acestor căi de navigaţie secrete, dar, cînd am încercat să le explorăm, nu ni s-a permis, pe motiv că… nu se poate. Despre aceste galerii ale lui Ceauşescu ne-a vorbit şi Rădulescu Dobrogea, preşedintele Asociaţiei Eco-civica, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei, omul care s-a ocupat mulţi ani de pînza freatică a oraşului. El susţine că ştie de aceste galerii ale lui Ceauşescu şi că aşa apa limpede care curge prin ele este pînza freatică de sub oraş. Administratorii Senatului au văzut numai intrarea în catacombe: “Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut. Există o cale de comunicaţie subterană care ple acă din Senat către Piaţa Revoluţiei, o cale care pleacă de la Palatul Regal către Piaţă şi încă una, tot din Palatul Regal, către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc, nu ştiu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administraţiei clădirii fostului CC, apoi a Senatului României, iar acum a Ministerului de Interne.
Calea Victoriei № 45 - Puţul cu zale
1720
Scapat din mainile turcilor, dar si "reeducat "de acestia Iordache Kretulescu devine logofatul lui Mavrocordat. Mosia lui se afla la margine de Bucuresti, in locul ce se numea "Putul cu zale " in vecinatatea Podului Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei), in jurul bisericii cu hramul Sfintilor Mihail si Gavril si al Adormirii Maicii Domnului ridicate de el intre anii 1720-1722.
pe locul numit „Puţul cu zale” teren (aflat la bariera de nord a oraşului,) al domnitorului Nicolae Mavrocordat, care îl numise pe Iordache Kretzulescu mai întâi mare logofăt (ministru de externe), iar apoi mare vornic (prim-ministru),
- la Puțul cu Zale, lângă care și-au făcut familiile Cantacuzinilor locuințele lor, apoi, mai târziu, Clincenii, Blehanii, Filipeștii și Colfeștii. Această familie din urmă este aceea ce fu blestemată de mitropolitul Antim, când îl sugrumă în luntre și-l înecă Colfescu în Dunăre, fiind orânduit de vodă a-l trece Dunărea și a-l îneca la mijlocul ei.
- Pe locul acestei familii Colfescu, astăzi este zidit Palatul de reședință. Bine era să se fi făcut palatul cel nou pe locul banului Constantin Filipescu, care era casa lui Avram, din neam în neam, în Capitală, iar acel după locul Colfescului să se fi făcut grădină (ideea autorului), fiindcă atunci Curtea Domnească ar fi fost mai spațioasă și chiar pentru trăsuri mai încăpătoare.
1784
Aproape de această barieră a fost, mai târziu, înființat Metohul Episcopiei Râmnicului, în ale cărei case a tras prințul Coburg, mareșalul oștirilor austriace, care venise cu oștire în zilele lui N. Mavrogheni, domn la 1784;
1830
tot acolo s-au sfințit la 1830 și steagurile organizărei Oștirei Românești, de Grigorie mitropolitul.
Calea Victoriei № 45 - Hanul Cretulescu
- Puţini mai ştiu că până la sfârşitul anilor ’30 a existat aici şi un han cu acelaşi nume.
Safta Brâncoveanu, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi soţul ei, Iordache Kretzulescu, au hotărât ridicarea din temelii a unei biserici la bariera de nord a oraşului, pe locul numit „Puţul cu zale”. Pe terenul dăruit de domnitorul Nicolae Mavrocordat, care îl numise pe Iordache Kretzulescu mai întâi mare logofăt (ministru de externe), iar apoi mare vornic (prim-ministru), aveau să se înalţe, pe lângă biserică, şi un han care va face parte din ansamblul monahalo-comercial.
- Între Pasajul Român şi vechiul Palat Regal, pe locul ocupat acum de Blocul Creţulescu şi de spaţiul verde din jurul bisericii, s-a aflat, până spre sfârşitul anilor ’30, o construcţie ale cărei odăi şi prăvălii înconjurau sfântul lăcaş: Hanul Creţulescu.
1838
Afectat grav de cutremurul din 1838
istoricul George Potra adaugă, referindu-se la Hanul Kretzulescu: „Este fără îndoială că acest han, construit în jurul bisericii după cum cerea moda vremii, trebuie să se fi ridicat în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea.” Cutremurul din 23 ianuarie 1838 a afectat grav edificiul, fiind necesare, în consecinţă, lucrări de restaurare.
1842
În apropierea Bisericii Kretzulescu, boierul Dinicu Golescu îşi construieşte o spaţioasă casă cu etaj, care, în anul 1842 devine palat domnesc.
1848-1866
Aici a funcţionat sediul guvernului provizoriu din timul revoluţiei din 1848. Tot aici a locuit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, până la abdicarea forţată din 1866. Prinţul Carol de Hohenzollern se instalează şi el în acest palat.
1850
Biserică bogată, reconstrucţie întârziată
În ciuda faptului că biserica era una dintre cele mai bogate, având ca proprietăţi moşii care însumau mai mult de 200.000 de pogoane, lucrările de reconstrucţie au început mult mai târziu. „Este sigur că prima reconstrucţie a hanului a fost făcută complet după 1850.
1851-1852
Lucrările de reconstrucţie s-au făcut prin licitaţie publică anunţată în ziare: partea din dreapta clopotniţei s-a făcut în 1851, iar cea din stânga, în 1852”, ne spune istoricul George Potra, care face în completare şi o scurtă descriere a monumentului arhitectonic: „Clădirea hanului era destul de frumoasă şi avea la mijloc un turn cu ceas, prin poarta căruia se intra în curte.”Demolat pentru lărgirea curţii palatului regal
O altă relatare privitoare la existenţa acestui han este făcută de scriitorul şi jurnalistul Grigore Ionescu: „Din Piaţa Teatrului, Calea Victoriei, strâmtându-se, înaintează anevoie, şerpuind printre construcţii noui, fără importanţă, către Piaţa Palatului Regal. Înainte de a se ajunge în acest din urmă loc, călătorul se opreşte totuşi cu plăcere pe stânga, în punctul unde, printr-un gang, într-o curte joasă, se vede Biserica Kretzulescu, ctitorie importantă şi operă valoroasă de arhitectură românească veche a vornicului Iordache Kretzulescu.”
1880
La 1880, în han se aflau atelierul şi prăvălia unei franţuzoaice, M-me J. Briol, cea mai vestită casă de mode din Bucureşti („Nouveau magasin au rez-de-chaussée – Haute nouveautés: robes et confections pour dames, lingerie, trousseaux, layettes, corsets, jupons – Bonneterie-galanterie – Parfumerie – Bijoux jais et imitations – Jouets-enfants – Articles de deuil”). La M-me Jobin găseai cravate, mănuşi şi parfumuri. Tot aici erau instalate magazinele, bine asortate, “Au Paradis des Enfants” şi “Grands Magasins du Printemps”.
La aproape două decenii de la premiera Nopţii furtunoase în 1879, Caragiale ia din nou în zeflemea Garda Civică, din care făcuse parte odată: „Pe vremea ultimei conflagraţiuni orientale, am servit în garda civică – «baioneta inteligentă» – în compania din mahalaua armenească. Timpuri eroice! […] Era parada Bobotezii […] Un comisar de poliţie ne-a dus în şirag pe Podul Mogoşoaii […]. Noi eram companie de elită. Eu stam postat peste drum de Creţulescu, aproape de palat”, aşteptând trecerea Principelui Carol. Scriitorul îşi aminteşte că, pentru câteva minute, solemnitatea momentului a fost stricată de un incident vesel: „Cine ştie cine prinsese un câne jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă şi-l aruncase în mijlocul stradei. […] Aiurit de huiduituri, de ameninţările puştilor şi de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcând nişte salturi nebuneşti şi chelălăind într-un chip infernal, pe când garda şi publicul făceau un haz nespus […]. Încă târziu se auzeau în depărtare huiduituri tocmai pe la Piaţa Teatrului.” Când a fost dărâmat, pentru lărgirea şi îndreptarea acestei porţiuni a Căii Victoriei, în Hanul Creţulescu funcţionau croitoria de lux şi magazinul „Goût Parisien”, Hotelul Imperial Palace şi o agenţie de impresariat artistic.
1882-85
Prea mic pentru nevoile curţii regale, îi este adăugată încă o aripă în partea dreaptă, de-a lungul Căii Victoriei, între anii 1882 şi 1885.
1926
Distrus de un incendiu în 1926, Palatul Regal a dobândit înfăţişarea actuală între anii 1930 şi 1937, când vechea Casă Golescu a fost demolată şi înlocuită cu clădirea în care astăzi funcţionează Muzeul Naţional de Artă.
1939
Existenţa hanului a fost curmată în 1939, când clădirea a fost demolată pentru lărgirea curţii palatului regal.
SURSA
http://www.blog.aisielimobiliare.ro/calea-victoriei-spre-fosta-bariera-mogosoaiei/
Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/calea-victoriei-poveste-regi-cersetori-310-ani-istorie-isi-cauta-farmecul-anilor-glorie-printre-proiectele-moderne-fotogalerii-1_50bdec237c42d5a663d00868/index.html
http://bucurestiulnestiut.blogspot.ro/2011/03/misterele-bucurestilor-hrube-pivnite.html
Calea Victoriei № 45 - 47 Biserica Cretulescu
- Mănăstirea Crețulescu a fost ridicată de vechea și nobila familie a Crețuleștilor, care au înzestrat-o cu mai multe domenii și prăvălii, din venitul cărora s-au dat și se dau încă ajutoare scăpătatelor văduve ale familiilor boierești și chiar văduvelor din familiile poporului. Sfânta biserică se ținea și se ține încă în cea mai mare podoabă, având preoți, diacon, dascăl și cântăreț, aleși și cu salar îndestulător. Onorabilul domn M. Crețulescu, fost ministru, senator și ambasador, descendinte al nobilei familii Crețulescu, împreună cu vărul său, descendinte al lui Emanoil Crețulescu, administrează, cu tot zelul, averea acestui sfânt stabiliment.
- Trecând de fosta Piaţă a Teatrului, pe lângă Hotelul Continental şi, mai departe, pe lângă blocul Socomet-Adriatica şi magazinul Muzica, dăm de frumoasa Biserică Kretzulescu, lăcaş de cult care datează din secolul al XVIII-lea.
- Mănăstirea Crețulescu a fost ridicată de vechea și nobila familie a Crețuleștilor, care au înzestrat-o cu mai multe domenii și prăvălii, din venitul cărora s-au dat și se dau încă ajutoare scăpătatelor văduve ale familiilor boierești și chiar văduvelor din familiile poporului. Sfânta biserică se ținea și se ține încă în cea mai mare podoabă, având preoți, diacon, dascăl și cântăreț, aleși și cu salar îndestulător. Onorabilul domn M. Crețulescu, fost ministru, senator și ambasador, descendinte al nobilei familii Crețulescu, împreună cu vărul său, descendinte al lui Emanoil Crețulescu, administrează, cu tot zelul, averea acestui sfânt stabiliment.
Safta Brâncoveanu, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi soţul ei, Iordache Kretzulescu, au hotărât ridicarea din temelii a unei biserici la bariera de nord a oraşului, pe locul numit „Puţul cu zale”. Până în acel moment, viaţa celor doi fusese marcată de evenimente tragice, începând cu executarea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi la Istanbul, în 1714, la care fuseseră martori, şi continuând cu anii de exil. Pe terenul dăruit de domnitorul Nicolae Mavrocordat, care îl numise pe Iordache Kretzulescu mai întâi mare logofăt (ministru de externe), iar apoi mare vornic (prim-ministru), aveau să se înalţe, pe lângă biserică, şi un han care va face parte din ansamblul monahalo-comercial. Casele si pravaliile din jurul bisericii alcatuiau hanul Kretzulescu.
In documentatia vremii precum si in relatarile calatorilor in trecere prin Bucuresti, complexul este mentionat ca fiind: manastire, manastire fara han, manastire fara calugari, deoarece biserica era inconjurata de cladiri.
1720
Biserica Kretzulescu s-a construit intre anii 1720-1722, prin eforturile si cu cheltuiala cancelarului Iordache Kretzulescu si ale sotiei sale, Safta (una dintre fiicele lui Constantin Brancoveanu). Biserica Kretzulescu are o mare valoare arhitectonica deoarece se afla la granita celor doua perioade importante ale arhitecturii din Muntenia: cea a domnitorilor fanarioti, respectiv epoca brancoveneasca. Initial biserica era parte a Hanului Kretzulescu, fiind inconjurata de magazine si de case. Hanul a fost demolat insa, pentru se construi actualul palat regal.
1722
Biserica a fost construita intre anii 1720-1722 de catre Iordache Kretzulescu (1680-1746), fiul marelui logofat Pirvu si de catre sotia sa Safta. Crescut la curtea lui Constantin Brancoveanu, se casatoreste, pe la 1700, cand era postelnic, cu Safta Brancoveanu, a patra din fiicele domnului. Fiind loc domnesc Constantin Brancoveanu a dat carte de stapanire „din ulita cea mare la vale stinjeni 28” iar „pe linga podul ulitei cea mare stinjeni 21”.
In martie 1722 Nicolae Macrovordat darulieste bisericii „inca sinjeni 19 din pamintul domnesc care mergea linga podul ulitei celei mari, in sus, pina in ulicioara pe linga casa lui Voicu Fistu Seimeanul”. Pe acest loc biserica va fi inconjurata cu case si pravalii. La sfarsitul secolului XVIII-lea manastirea Kretzulescu se afla la marginea orasului avand bariera in apropiere cam pe locul unde astazi este aripa sudica a Palatului Regal. Putul cu zala disparuse si el ramanand doar in amintirea locuitorilor. Mai departe erau vii, livezi si case raslete.
Sfinţit pe 30 septembrie 1722, edificiul arhitectonic a devenit un important punct de reper pe harta oraşului, proprietăţile care îl înconjurau sporind în mod constant. „De-a lungul secolului al XVIII-lea, biserica primise foarte multe danii, astfel că devenise una dintre cele mai bogate din oraş”, ne spune istoricul George Potra...
- În interior mai pot fi văzute portretele ctitorilor (Iordache Kretzulescu şi soţia sa, Safta Brâncoveanu), pictate în stil bizantin (1722)
1758-1802
Pictura din pridvor a ramas insa cea originala, fapt dovedit de existenta a doua insemnari din 1758 si 1802, care ar fi fost acoperite daca pictura era refacuta. Ca pe o curiozitate, trebuie mentionat ca fresca din pridvor prezinta scene din Apocalipsa, neobisnuite in iconografia neo-bizantina.
1815
In anul 1815 biserica a fost reparata partial. Turlele au fost refăcute după modelele celorlalte biserici din acea epocă, iar iconostasul a rămas aşa cum a fost realizat în timpul restaurării din 1815.
1837
Policandrul din din naosul bisericii a fost executat în bronz emailat, în 1837, la casa Barbedienne din Paris.
1838
Biserica a fost distrusa partial in mai multe randuri. Prima data in 1838, cand un cutremur a distrus turnul acesteia.
1850
Biserică bogată, reconstrucţie întârziată
Cutremurul din 1838 i-a stricat „foarte rau” bolta si un „turn”. Hanul, de asemenea avariat, ameninta sa se prabuseasca.
În ciuda faptului că biserica era una dintre cele mai bogate, având ca proprietăţi moşii care însumau mai mult de 200.000 de pogoane, lucrările de reconstrucţie au început mult mai târziu. „Este sigur că prima reconstrucţie a hanului a fost făcută complet după 1850.
1846
La 1846, calatorul rus Uspenski arata ca biserica era veche si urata.
1851
Hanul este refacut in anii 1851-1852,
Lucrările de reconstrucţie s-au făcut prin licitaţie publică anunţată în ziare: partea din dreapta clopotniţei s-a făcut în 1851, iar cea din stânga, în 1852”, ne spune istoricul George Potra, care face în completare şi o scurtă descriere a monumentului arhitectonic:
1852
In anul 1852, hanul este trecut in planul orasului, printre cele 10 hanuri „de capatenie” din Bucuresti. In acelasi plan hanul arata a fi avut forma unui dreptunghi, situat de-a lungul Podului Mogosoaiei.
1859
In anul 1859 turnul a fost refacut, intr-un stil neoclasic, cu o turla din lemn acoperita cu tabla, a carei pictura fusese refacuta de Gheorghe Tatarescu. Pridvorul care era inchis, are pictura originala in stilul brancovenesc.
1859-1860
Biserica Kretzulescu a fost restaurata in anii 1859-1860 in stil neoclasic. Restul lucrărilor murale a fost realizat în 1859-1860 de către pictorul Gheorghe Tattarescu. Cu acest prilej biserica a fost transformata, pridvorul a fost astupat si s-a construit o turla din lemn acoperita cu tabla. Tot atunci fresca din interior a fost acoperita cu o pictura in ulei de catre Gheorghe Tattarescu.
1862
In 1862, preotul Musceleanu precizeaza ca hanul avea etaj.
1872
Pentru a se sublinia fresca in spirit bizantin care dateaza din 1872, a fost indepartata pictura in ulei a lui Tatarescu, cu exceptia portretelor ctitorilor.
1877
Cu numele de hanul Kretzulescu de pe Podul Mogosoaiei este pomenit si la 1877
1904
Pe strada Sf. Ionica, in curtea caselor fabricantului Albricht, intr-o casa de paianta se deschisese in 1904, restaurantul „Enescu”. Acest local a fost renumit pentru tarafurile care au cantat aici si din care au facut parte Cristache Ciolac, Nicolae Buiga, Grigoras Dinicu si Vasile Budisteanu.
1877 - 1938
Pana in 1938, asa cum apare in fotografiile de epoca, hanul era o cladire impunatoare avand la mijloc un turn cu ceas. Pe sub acest turn era asigurat accesul in curte. Hanul Kretzulescu era asigurat intre Pasajul roman si strada Sfantul Ionica, strada care cobora la stanga pe langa zidul de nord, despartind hanul de Palatul Regal. La fatada spre Podul mogosoaiei (Calea Victoriei) hanul era dotat cu magazine elegante de galanterie care desfaceau articole importate in special din Franta.
1932
In 1932 eforii Emanoil si Nicolae Cretulescu, urmasii ctitorului, nemultumiti de aspectul si starea ei, au hotarat sa o reinnoiasca, fie prin restaurare, fie prin refacere totala. La instistentele staruitoare ale arhitectului Paul Emil Miclescu- convins de mentinerea vechii arhitecturi sub imbracamintea tencuielii moderne- au fost incercate cateva sondaje care au scos la iveala coloanele de piatra ale fostului pridvor si au dovedit existenta unei picturi in fresca acoperite de pictura in ulei, opera lui Tattarescu in 1860. Fata de aceste rezultate eforii au hotarat sa inceapa restaurarea cerand concursul Comisiunii Monumentelor Istorice.
1934
In 1934, restaurantul „Enescu”, care intre timp devenise un frumos local cu doua sali mari si mai multe salonase, isi inchide portile, asteptand sosirea daramatorilor, dupa cum atat de nostalgic ne prezinta momentul Gh. Crutzescu in lucrarea sa „Podul Mogosoaiei – Povestea unei strazi”.
In planul din 1934 se dorea chiar si o deschidere pentru Palatul Regal catre gradina Cismigiu.
1934-1939
Dupa generalizarea cercetarilor si intocmirea proiectului, lucrarile au fost pornite in 1934 si au luat sfarsit in 1939. Pictura interioara in fresca readusa la lumina in urma indepartarii picturii in ulei din 1861, a fost restaurata tot atunci, fiind curatita si consolidata fara a fi reintregita, scenele pastrate fiind incadrate in zone de tencuiala simpla, dupa principii inca pe atunci, in tara noastra. Partea a doua a restaurarii, cuprinzand refacerea turlelor si a bazelor disparute, a avut un specific diferit, fiind in oarecare masura mai legate de aportul personal al restauratorului . Lucrarile de restaurare au fost efectuate in regia Eforiei Bisericii Kretzulescu, de catre arh. Stefan Bals si Paul Em. Miclescu. Cu acest prilej i se deschide pridvorul si i se face turla din zid, in locul celei de lemn. Totodata se scoate le lumina fresca aflata sub pictura lui Ghe. Tattarascu. Din pictura de Tattarascu au fost mentinute portretele ctitorilor.
1935-1936
Vechea zugraveala din 1722, a fost scoasa la iveala de sub pictura lui Gheorghe Tattarescu, in timpul restaurarii din 1935-1936 (1933-1939). Pridvorul care era inchis, are pictura originala in stilul brancovenesc. Acesta s-a redeschis la renovarea din 1935-1936, cand biserica a fost adusa la forma initiala cu ajutorul arhitectilor Stefan Bals si Em. Miclescu. Tot atunci o turla din piatra naturala i-a luat locul celei din lemn (facute in 1859) si a fost indepartata tencuiala exterioara care era deja distrusa si astfel a fost pusa in valoarea plastica monumentului.
Între anii 1935-1936 a avut loc o nouă restaurare desfăşurată după planurile întocmite de Comisia Monumentelor Istorice şi a arhitectului Ştefan Balş. Prin aceste lucrări s-a urmărit aducerea bisericii la forma iniţială. Astfel, o serie de motive şi decoraţii distruse în timpul lucrărilor anterioare au fost reconstituite fidel. Soclul şi brâul, în momentul construcţiei din cărămidă, au fost refăcute din piatră. La propunerea arhitectului-şef Horia Teodoru, Comisia a hotărât să nu refacă tencuiala exterioară, cea iniţială fiind complet distrusă în timpul lucrărilor din 1859. Pictura interioară iniţială, în stilul bizantin din perioada brâncovenească, a fost refăcută. Totodată, pictura în ulei executată de Tattatrescu a fost îndepărtată, deoarece Comisia a considerată că varianta iniţială reprezenta un document iconografic preţios. Părţile distruse iremediabil nu au mai fost completate, iar portretele ctitorilor, întocmite de Tattatrescu, au rămas neschimbate.
In timpul restaurarilor din 1935-1936, analizandu-se modul de punere in opera a caramizilor si calitatea lor, s-a ajuns la concluzia ca fatadele au fost tencuite cu o tencuiala subtire de circa 5 mm., peste caramizile cu rosturi sterse. Cum pe o astfel de zidarie o noua tencuiala nu ar fi facut aderenta decat daca s-ar fi curatat vechea zidarie, s-a renuntat le aceasta tencuiala, exteriorul ramanand in caramida aparenta. Tencuiala distrusa in timpul restaurarii din 1859, nu se reface in urma analizei si propunerii facute de catre arh. Horia Teodoru.
1938
In anul 1938, in urma lucrarilor efectuate pentru extinderea curtii Palatului Regal, dispar atat cladirile hanului Kretzulescu cat si strada Sfantul Ionica. Transformarile edilitar-urbanistice ale perioadei interbelice, din zona pietei Palatului Regal, au afectat si aspectul zonei ocupate de biserica si hanul Kretzulescu. Intr-o prima faza, pana in anul 1938, prin extinderea gradinii Palatului Regal, dispare tronsonul din strada Sf. Ionica, cuprins intre hanul Kretzulescu si palat. Ca un fapt demn de a fi amintit este si acela ca in aceasta zona exista un local binecunoscut bucurestenilor.
Dupa anul 1938 zona respectiva sufera transformari radicale. Sunt elaborate de catre Primaria Municipiului Bucuresti o serie de planuri privind sistematizarea zonei Palatului Regal. In anul 1938 este demolata cladirea hanului Kretzulescu. Ulterior este construit, de catre arh. G.M.Cantacuzino, blocul la parterul caruia se gaseste libraria „Dacia”, fosta librarie Buchholz. Pentru biserica Kretzulescu se creeaza un spatiu aerisit cu o frumoasa perspectiva.
1940
In linii mari planul elaborat in 1940 a stat la baza transformarilor urbanistice ulterioare celui de al doilea razboi mondial. Din vechiul peisaj al zonei Palatului Regal au disparut pe rand: str. Sf. Ionica, biserica Sf. Ionica, restaurantul „Enescu”, hanul Kretzulescu, Pasajul roman si altele.
1940-1942-1943
Cutremurul din 1940 a determinat a alta reparatie majora intre anii 1942-1943.
Edificiu de inalta valoare plastica, in care coexista elemente de factura gotico-moldava cu elemente brancovenesti, biserica Kretzulescu a fost conctruita pe un plan treflat, cu o turla pe naos si clopotnita pe pronaos, care capata aspecul unei a doua turle. Planul este amplu si bine proportionat datorita absidelor laterale, proeminente, care echilibreaza supralargirea pronaosului. Fatada este impartita in doua registre de panouri marginite din caramizi rotunjite, despartite de un brau. Registrul inferior are panouri dreptunghiulare obisnuite cu ciubuce duble, iar cel superior are panouri marginite cu ciubuce simple terminate in arc frant, peste care, in dreptul picioarelor verticale se mai afla un sir de arcuri frante, mai mici, rezemate pe celelalte. Braul, reconstruit dupa un fragment existent al celui original, este decorat cu un frumos motiv floral, specific artei brancovenesti. In ceea ce priveste decorul exterior trebuie facute cateva precizari.
1960
Aspectul actual al zonei se dateaza din anii 1960 cand au fost conturate cladirile existente.
1977 si 1989
Alte restaurari au mai avut loc si dupa cutremurul din 1977, dar si dupa Revolutia din 1989, eveniment la care biserica a fost aproape complet distrusa.
”Biserica a fost renovată în mai multe rânduri, îndeosebi după cutremurele din 1940 şi 1977, precum şi după evenimentele din decembrie 1989.
„Biserica Kretzulescu este şi astăzi o podoabă a oraşului (…). A fost construită de Iordache Kretzulescu (…) şi soţia sa, domniţa Safta, fiica lui Constantin Brâncoveanu, pe locul dăruit de Nicolae Mavrocordat.” – George Potra
1990
Lucrarile de dupa 1990 au fost realizate cu sprijinul preotului Paroh Raduca Vasile. Restaurarea a inceput in 1996 si a durat pana in 2003, atunci cand pictura veche a fost partial spalata.
Biserica Kretzulescu are un pridvor cu cinci arcade pe fatada de vest si cu cate doua arcade pe lateral, care se sprijina pe stalpi din piatra. Cele doua bolti semisferice cu care este acoperit pridvorul sunt despartite de un arc. Pronaosul este despartit cu trei arcade de naos. Cafasul are balconul stramt si este sustinut de doua coloane subtiri, din fonta. Turlele sunt pe plan octogonal, au fetele laterale iar ferestrele sunt inguste si sunt inconjurate de arcade. Decoratia exterioara este din caramida, iar fatadele au o tencuiala subtire. Braul este lat (specific artei brancovenesti). Registrul interior are panouri dreptunghiulare care incadreaza ferestrele; registrul superioar are panouri inalte al caror aspect ne duce cu gandul la ornamentatia din Moldova. Pe fatada din partea de vest exista o parte care are latimea a doua panouri, nepictata pana astazi.
2015
În prezent, edificiul prezintă faţade din cărămidă aparentă şi panouri decorative, construite din cărămidă, cu muchia tăiată în arc frânt. Un brâu realizat din piatră sculptată împarte faţadele în două registre cu firide oarbe. Brâul a fost realizat la ultima refacere, după modelul celui vechi. Acesta era format din cărămidă şi stuc, aşa după cum arată o fâşie din brâul original, păstrată sub un acoperiş de sticlă deasupra ferestrei de la altar. Ramele ferestrelor, readuse la stilul moldovenesc, au fost sculptate conform formelor originale, păstrate în anumite fragmente în zidurile bisericii. Ferestrele prezintă în golurile de ventilaţie pietre ajurate, executate asemănător altor piese de genul acesta, aflate în structura unor construcţii similare.
Pridvorul se sprijină pe şase coloane de piatră, iar interiorul acestuia prezintă o frescă ce descrie scene din Apocalipsă, picturi neobişnuite pentru iconografia neo-bizantină. În pridvor se află şi mormântul lui Emanoil C. Kretzulescu (1806-1878).
http://bucuresti.tourneo.ro/biserica-kretzulescu-biserica-cretulescu_4623.html
Site: http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Kretzulescu
SURSA: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Biserica_Kretzulescu
http://amintiridincalatorie.ro/articol-145-biserica_kretzulescu_bucuresti
https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_fond%C4%83rei_ora%C8%99ului_Bucure%C8%99ti/Capitolul_18