Calea Victoriei № 41 - Pasajul Român
Timp de un veac a existat o scurtătură între Calea Victoriei şi Câmpineanu, care trecea odată prin spatele Imobilului Török şi al Gambrinusului, iar pe harta de azi ar începe la Magazinul Muzica şi s-ar termina jos, în faţa străzii Oteteleşanu. Era un culoar, la început acoperit cu o boltă din sticlă galbenă, mărginit de clădiri cu trei caturi: a fost o construcţie emblematică a Capitalei şi s-a numit Pasajul Român. O parte dintre odăile de la etaj serveau ca locuinţă, dar restul adăposteau prăvălii, cafenele, redacţii şi tipografii: era un Babilon în miniatură.
În Pasajul Român se aflau vestita firmă Hötsch & Müller (galanterie, articole de artă, de menaj, de toaletă, lămpi, bastoane, jucării, majoritatea – „articles de Paris”), coafura Louis & Cie („Coiffeurs–parfumeurs – Salon pour la coiffure des messieurs – Postiches en tous genres – Salon pour la coiffure des dames – Devants de tête, filets pour le front, fleurs artificielles l-er choix”), la începuturile sale ziarul Românul al lui C.A. Rosetti (cu deviza „Voiesce şi vei pute”), care, pare-se, şi-a lăsat numele acestui loc şi Trompeta Carpaţilor a lui Cezar Bolliac.
Primele colaborări literare ale lui Caragiale sunt legate de Pasajul Român. Aici, la redacţia ziarului Ghimpele, al lui N. T. Orăşanu, şi-a adus în 1873-1875 articolele în care îl ataca pe primarul de atunci, generalul Gh. Manu, şi pe Macedonski („Aamsky”). Într-un text zeflemitor, Caragiale bănuieşte că pasajul nu va dura veşnic, dar gloria poetului – da: „Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine ştie ce va mai fi prin aceste locuri unde astăzi se ridică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va pomeni de Pasagiul Român şi de admirabila lui arhitectură, nu va mai şti nimeni de ele, dar numele de Aamsky răsună şi va răsuna cât lumea de la soare-răsare până la soare-apune.”
1856
Este probabil că 1856 a fost anul edificării acestui pasaj, deoarece în acel an Consiliul comunal al Capitalei stabilea ce condiţii trebuie să îndeplinească un pasaj, şi anume: să fie o uliţă mai strâmtă, până la cel mult doi stânjeni lăţime, rezervată numai pentru circulaţia pietonilor, având acoperiş de sticlă şi putându-se închide la ambele capete.
Fiindcă acum ştim despre ce este vorba, să trecem Podul Mogoşoaiei şi să vizităm pasajul. Prima prăvălie pe dreapta, la colţul cu podul, o ţinea „pieptănarul” Hotsch, care avea o vestită prăvălie cu articole de galanterie, în tovărăşia lui Müller; urmaşii lui Müller vor continua în acelaşi local comerţul până în 1925. Cealaltă prăvălie din colţul din stânga era închiriată de librarul Ioanid, celebrul editor de calendare populare şi proprietarul întinsei grădini din strada Polonă, pe locul căreia a luat naştere mai târziu frumosul cartier de vile Parcul Ioanid.
Pe dreapta şi pe stânga lui era o pitorească înşiruire de prăvălii. Dar nu numai de magazine. Ce nu se întâlnea acolo? Cronica rimată a pasajului spunea că în acel mititel Bucureşti
1857
În 1857, Frederic Bossel, proprietarul casei Bossel, cumpara de la Pericle Ghica un teren de aproximativ 5.000 m², situat în nordul Casei Török, cu o straduta perpendiculara pe Podul Mogosoaiei (azi Calea Victoriei), care cobora spre Strada Stirbey Voda – conform ortografiei vremii (azi Strada Ion Câmpineanu). Straduta era flancata de ambele parti de mici pravalii.
Bossel pardoseste straduta cu lespezi de piatra si executa scari de piatra pentru coborîrea spre strada Câmpineanu. Apoi acopera straduta cu un acoperis de sticla galbena, dând nastere la pasajul inaugurat în 1859. Pasajul mai avea o ramura care iesea tot în Strada Câmpineanu, în spatele Teatrului National.
- Şi, într-adevăr, acolo in Pasajul Roman puteau fi găsiţi cămătari ce dădeau împrumut cu dobândă de sută la sută; primadone gâlcevitoare; gazetari tămâietori ai mărimilor; tineri care jucau în cărţi agonisita părinţilor; fanfaroni care tremurau de frig iarna, în frac şi mănuşi albe; galanţi scoşi din cutie, dar cu hainele încă neplătite; amploiaţi care nu ştiau să scrie şi o mulţime de sirene, marşande care nu se vedeau ziua, dar se foiau al naibii toată noaptea! Lumea aceasta amestecată se întâlnea în Pasaj fie la plimbare, fie cuibărită prin localurile de pe margini: case de joc cu perdele verzi lăsate; dughene de tutungii unde se vindea marfă de Găieşti în loc de tutun de boccele; birturi greceşti şi franţuzeşti; cofetării; chipierii; ateliere de fotografiat unde „te scotea cu trei ochi şi un picior”; apoi coafori care ciunteau la tuns cum ciunteşte grădinarul pomii primăvara; croitori hoţomani care furau la costum trei coţi din opt cât se cerea. Se mai făcea reclamă, în epoca despre care vorbim, unui atelier de „metacromotipie” cu un bogat asortiment de tablouri tipărite în ulei. În sfârşit, jos de tot, sub scară, era „tunelul” unde îşi înecau în vin necazul actorii de la Teatrul cel Mare, neplătiţi cu lunile. Toată negustorimea aceasta nu sta degeaba; aici se făceau afaceri bunişoare şi agonisita mergea la cumpărarea de case şi de moşii, dacă nu lua drumul băncilor din Viena.
1859
Pasajul Roman a fost situat pe Calea Victoriei 41-43 aproximativ la intrarea in magazinul Muzica. Cobora in jos pina la Str. Ion Cipineanu. Mai exista si o a doua ramura care avea iesirea(intrarea) in spatele Teatrului National. Pasajul Român era un pasaj acoperiti, executat în 1859.
In noul pasaj Constantin Alexandru Rosetti și-a instalat redacția ziarului ”Românulŭ” (după ortografia vremii) și tipografia. De la numele ziarului și-a luat și pasajul numele de Pasajul Român.
Ziarul apăruse pentru prima oară la 9 august 1857 ca o publicație săptămânală, devenind din 1859 o publicație zilnică. Românul a ajuns în foarte scurtă vreme o publicație foarte influentă. Avea de altfel cel mai ridicat tiraj dintre toate ziarele epocii, ridicându-se în 1863 la 2000 de exemplare, dintre care 1800 erau vândute pe bază de abonament. În evaluarea acestor cifre trebuie ținut seama de mărimea orașului din acea perioadă (de ordinul a 160.000 locuitori) și de gradul ridicat de analfabetism.
Ziarul prezenta punctul de vedere al partidului liberal-radical, condus de Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, Din cauza poziției sale împotriva lui Alexandru Ioan Cuza, ziarul a fost interzis de cenzură de mai multe ori. După interzicere, a apărut din nou sub denumirea de ”Libertatea” iar după ce și acesta a fost interzis, sub denumirea de “Conștiinția naționale” După abdicarea lui Cuza, la 11 februarie 1866, ziarul “Românul” a reintrat în legalitate și și-a reluat apariția, încetându-și publicarea în aprilie 1905.
1860
Principalul instrument de agitaţie era atunci (1860) presa. Bucurându-se în sfârşit de mai multă libertate, presa uza şi uneori abuza de drepturile ei. Gazetele apăreau şi dispăreau unele după altele, îşi schimbau numele de trei ori pe an, încercând astfel să ocolească sancţiunile unei legi destul de drastice. În epoca aceasta frământată, cartierul general al noilor tendinţe era Pasajul Român. Un vechi adagiu pretinde la vremuri noi oameni noi; mai trebuia însă şi un mediu nou. Pasajul oferea un cadru pitoresc. Ridicat doar de câţiva ani, acest crâmpei de stradă, această mare sală de adunare, de discuţie şi de bârfeală era o sinteză bucureşteană.
Cum se înfăţişa prin 1860 Pasajul Român? Dacă s-ar fi oprit cineva pe Podul Mogoşoaiei, nu de mult pavat cu piatră – dar câte pietre, atâtea găuri! – înecat de praf vara şi de noroi iarna; dacă s-ar fi oprit, bunăoară, sprijinit cu spatele de dugheana fraţilor Urseni, peruchierii, unde se vindea „parfum Guerlain, Piver, Pinot”, oglinzi, piepteni şi asortimente de păr, ce privelişte ar fi avut înaintea ochilor? Mai întâi frumoasa clădire nouă, curată şi mândră a Pasajului; era nouă fiindcă abia avea patru ani pe atunci. Un om de iniţiativă, tapiţerul Friedrich Bossel, care făcuse şi un teatru în sala care-i purta numele, cumpărase de la Pericle Ghica locul în pantă din coasta bisericii Creţulescu care lega Podul Mogoşoaiei cu uliţa din dosul Teatrului cel Mare şi clădise pe acel loc Pasajul. Cum acolo fusese mai înainte o uliţă mărginită pe ambele laturi de tarabe cu mărunţişuri, dulciuri şi distracţii ca la Moşi, o înjghebare negustorească ce luase numele de Bazarul Român, numele a fost moştenit şi de pasaj, măcar că mulţi îi ziceau Pasajul Bossel.
Noua trecere pardosită cu asfalt şi cu câteva rânduri de trepte avea la parter prăvălii pe o parte şi pe alta şi, la etaj, apartamente de închiriat. Tot Pasajul era acoperit cu geamuri, astfel încât înăuntru nu ploua, nu ningea, nu se făcea noroi şi nici praf. Acolo trecătorul se găsea la adăpost de obişnuitele necazuri ale capitalei valahe, care l-au făcut pe Saint-Marc Girardin să exclame că la Bucureşti e nevoie de trăsură cum e nevoie de cizme la Paris. Astfel pasajul constituia pentru bucureştenii noştri o binevenită şi atractivă noutate. Unii mai apucaseră a vedea asemenea minunăţii prin oraşele franţuzeşti şi italieneşti pe unde umblaseră, pentru alţii era însă o plăcută surpriză care le dădea o măgulitoare senzaţie de modern.
1864
Pe lângă tipografia lui C.A. Rosetti, în 1864 Carol Göbl, Walter și Petre Ispirescu înființează “Tipografia Lucrătorilor Asociați” pe care o instalează în Pasajul Român. Aici Petre Ispireascu a publicat poemele lui Dimitrie Bolintineanu, ediție care a fost distinsă cu o medalie de argint. Tot aici Petre Ispirescu a publicat revista “Tipograful Român” și “Unirea Democratică”. Tot această tipografie a tipărit și “Claponul” lui Ion Luca Caragiale.
La etajele superioare existau redacțiile ziarelor celor mai importante din București. Pe lângă redacția ziarului Românul, aici existau redacțiile ziarelor “Buciumul” lui Cezar Boliac, “Dâmbovița” lui Dimitrie Bolintineanu, “Reforma” și “Naționalul”. Tot aici erau redacțiile ziarelor umoristice: “Sarsăilă”, urmat de “Nichipercea” publicate de N.T. Orășanu, “Tânțarul” lui C.A. Rosetti, “Claponul” lui Ion Luca Caragiale, “Ghimpele” și “Satyrul”.
- Viaţa Pasajului Român a inspirat şi alte condeie, mai simandicoase. Bunăoară pe al lui Vasile Alecsandri însuşi, care a lăsat în manuscris un fel de cântecel comic în franţuzeşte, probabil fragment dintr-o piesă pe care n-a mai apucat s-o termine.
Dans cette ville où le pavage
Fait le bonheur du genre humain,
Il est un célèbre passage,
Appelé „Passage Roumain”.
On y voit un grand étalage
D’opinions et de couleurs,
On y rencontre des frondeurs
Et des principes de passage.
Parfois… un tel, bouillant de rage
Y promène son front rêveur
C’est un Brutus, c’est un sauveur,
C’est un grand homme… de passage.
Parfois aussi une fille peu sage
Y vient vers le déclin du jour
Chercher un éternel amour
Et trouve un amour… de passage.
Enfin, dans cette immense cage
Ouverte aux vents des passions,
Tout passe, amour, opinions,
Comme des oiseaux de passage!
În oraşul acesta în care pavajul/ Îl face pe om fericit/ Există un celebru pasaj/ Numit Pasajul Român.
Aci se văd expuse o mare varietate/ De opinii şi culori/ Întâlneşti frondeuri/ Şi principii trecătoare (textual „de passage”, (joc de cuvinte – N.V.)
Uneori, cutare, fierbând de mânie,/ Îşi plimbă chipul gânditor,/ El e un Brutus, un salvator,/ Un om mare… trecător.
Câteodată o fetişcană nu prea cuminte/ Soseşte pe înserat/ Să caute o iubire veşnică/ Şi găseşte un amor… trecător.
În sfârşit, în această enormă colivie/ În care bate vântul tuturor pasiunilor,/ Totul trece, iubiri şi opinii / Ca nişte păsări călătoare (joc de cuvinte similar – N.V.).
1865
Azi singurul lucru care mai menționează trecutul este o placă comemorativa, cu inscripția "De sub teascurile Tipografiei Lucrătorilor Asociați, aflată pe acest loc, a apărut la 1 august 1865 ziarul Tipograful Român, una din primele publicații muncitorești din România". Nici măcar mențiunea că ziarul a fost publicat de Petre Ispirescu.
1866
Pasajul a devenit în scurtă vreme un loc de întâlnire și de plimbare. Eric Winterhalder, primul director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) descria în 1866 pasajul ca fiind “un edificiu construit cu cea mai mare eleganță arhitectonică, acoperit peste tot cu sticlă, pardosit cu asfalt, rivalizând cu cele mai renumite și mai frumoase pasaje din Paris”.
Micile prăvălii inițiale au fost înlocuite de alte spații comerciale cares să atragă protipendada intelectuală a orașului, dintre care sunt demne de menționat:
Restaurantul ”Filip”, la o vreme unul din cele mai bune din București, specializat în bucătărie franceză.
Cafeneaua ”Briol” (numită ulterior cafeneaua ”Cazes”), care, în 1870, era singura cafenea occidentală din București , punând la dispoziția clienților și 7 mese de biliard. În cele din urmă numele ei a fost fixat la “Café Français”. Dintre obișnuiții acestei cafenele sunt de remarcat Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Odobescu, V.A. Urechea, Ion Ghica, Dimitrie Papazoglu, Ion Ionescu de la Brad și mulți alții.
Cafeneaua ”Radu în pasagiu” unde se jucau mai ales table sau cărți (jocul la modă fiind ghiordum). Aici se servea cafeaua după moda turcească, în ceșcuțe mici, numite filigene. Ceșcuțele nu aveau toartă, astfel încât, neputând ține ceașca în mână, clienții erau obligați să nu bea cafeaua prea fierbinte. În acea vreme se considera că fierbințeala nu era bună pentru stomac. De asemenea se mai putea fuma narghilea.
Librăria “Müler”, una din cele mai cunoscute din București în anii 1860-1870,
Cofetăria “Comorelli”, ținută de un patron italian. În timpul războiului Crimeii Comorelli l-a adus la București pe cofetarul polonez Fialkowki, care mai târziu și-a deschis propria cofetărie vis-à-vis de Teatrul Național. La sfârșitul veacului al XIX-ea, cofetăria Fialkowski, era unul din locurile renumite ale Bucureștilor.
Atelierul de fotografii al vienezilor Zipser și Fritz, deschis la intrarea din spre Strada Știrbey Vodă.
Atelier fotografic al lui Moritz Benedict Baer, un fotograf de mare talent de la care au rămas vederi de o calitate deosebită din Bucureștii acelor vremuri. Fotografiile sale nu s-au bucurat însă de o apreciere deosebită în timpul vieții lui, astfel încât era permanent amenințat de faliment. De aceea, pe lângă fotografie, se ocupa și cu vânzarea de produse de papetărie și de materiale pentru litografii.
1869
În 1869 are loc aici înființarea societății Românismul al lui C.H. Grandea, care avea sediul în același pasaj.
1870
Alături de forfota negustorească şi de zvăpăiata agitaţie a tineretului de ambe sexe, deci alături de „nebuni”, după spusa cronicii rimate a pasajului, se mai întâlneau în acel mititel Bucureşti artiştii şi „cărturarii”. O dată C.D. Aricescu recomanda expoziţia de pictură din Pasaj a lui Fidelis Valş. Mai târziu a locuit acolo şi Grigorescu, la nr. 7, în 1870.
În Pasajul Român era uliţa ziarelor, aşa cum a fost mai târziu strada Sărindar. Au avut redacţia în pasaj: Românul, Convenţiunea, Reforma, Uniunea Română, Unirea, Informaţiuni Bucureştene, Nichipercea, Satyrul, Ghimpele, Cimpoiul, Revista Română, Concordia, Proprietarul Român etc. Pentru tipărirea acestor foi se găseau în pasaj două tipografii: a lui Copaining şi cealaltă, mai cunoscută, a „Lucrătorilor Asociaţi”, unde era meşter tipograf Petre Ispirescu. Pentru tipărirea revistelor umoristice ilustrate se mai găsea în pasaj şi un „stabiliment” litografic, al lui Daniellis. Se făcea pe atunci o aprinsă gazetărie politică, plină de patimă.
1875
În Pasajul Român fusese tipărit, în cursul anului 1875, Alegătorul liber, ziarul coaliţiei liberale de la Mazar-paşa, la care Caragiale a fost girant responsabil. Numărul 108 (din 20 octombrie) al foii, la sfârşitul căruia se putea citi „Tipografia Curţii (Lucrătorii Asociaţi), Passagiul Român No.12″, făcea reclamă lucrărilor Guide du voyageur à Bucarest al lui Ulysse de Marsillac şi Apele de la Văcăreşti – comedie-vodevil scrisă de Matei Millo. În 1875, Petre Ispirescu ieşise deja din asocierea cu Fr. Göbl şi-şi conducea propria tipografie, în strada Academiei.
1876
Tot în pasaj, timp de câteva luni, începând cu noiembrie 1876, fiind corector la gazeta liberală Unirea democratică, şi-a petrecut mai tot timpul în Imprimeria Göbl, unde se tipărea publicaţia.
1877
În vara lui 1877, în Pasajul Român, Caragiale scotea singur hebdomadarul satiric Claponul, tipărit tot acolo, la Fr. Göbl.
1918
Perioada primului război mondial a fost grea pentru București. Ocupat pentru aproape doi ani de forțele armate germane și austro-ungare, orașul a început să se îndrepte către o viață normală după revenirea administrației române.
Dar influența Revoluției din Octombrie se extinde și în România. După un articol publicat de Cristian Racovski în ziarul “România Muncitoare” în care declara că “Cucerirea Basarabiei sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”, la 13 decembrie 1918 este organizată o manifestație socialistă cu lozincile “Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!” Principalii organizatori erau Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. Forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu se grupează în pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu telefonează primului ministru Ion I. C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.
1930
La sfârșitul anilor 1930, cu ocazia sistematizării Căii Victoriei în vecinătatea palatului regal, s-a demolat partea din spre Calea Victoriei a pasajului, care era și cea mai interesantă.
1940
Clădirile care nu au fost demolate au fost grav afectate de cutremurul din 1940, ceea ce a dus la decăderea în continuare a pasajului.
1944
După război, ar fi fost posibilă o renovare a pasajului și a întregii zone din jur, odată cu reconstrucția Teatrului Național, avariat de bombardamentele din 1944.
1950
Dar în anii 1950, tendința oficialităților nu era de a prezerva moștenirea culturală din trecut ci de a construi o capitală nouă socialistă.
1958
Vechiul teatru național nu a fost reconstruit, iar ceea ce mai dăinuia din Pasajul Român a fost complet demolat în 1958, ridicându-se în schimb blocul care adăpostește în prezent magazinul “Muzica”, bloc care nu are nici originalitatea nici farmecul vechiului pasaj. În mod ironic, pasajul a fost distrus tocmai în anul în care ar fi împlinit 100 de ani.
Sursa ZF
Calea Victoriei № 41-43 - Magazin Muzica
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a înființat Magazinul Muzica, situat în centrul capitalei, pe Calea Victoriei, în scopul distribuirii și promovării cărților, partiturilor, revistelor, discurilor, instrumentelor muzicale, aparaturii audio-video etc.
1952 - deschiderea magazinului ''Muzica'' (august 1952), situat pe Calea Victoriei, unde se găsește și în prezent. Magazinul de instrumente muzicale 'Muzica' din Capitală (interior),
1968 - După demiterea lui Matei Socor - acuzat de nereguli în gestionarea drepturilor de autor și administrarea magazinului, cât și de abuz în serviciu -, acesta este înlocuit cu Ion Dumitrescu, care va conduce instituția timp de 23 de ani, până în 1977, când va fi demis la dorința familiei Ceaușescu.
1963
Spre sfârșitul anului 1963 a fost deschis noul magazin ''Muzica'', situat într-o construcție nouă, exact pe locul unde ființase vechiul magazin, cu o suprafață totală de 1.500 mp, inclusiv o sală de concerte. A devenit un reper și un punct de atracție în peisajul cultural bucureștean al acelor ani.
2001
Florin Chilian: De asemenea, am intrat în posesia unui alt document, care dovedește deturnarea de fonduri în ceea ce privește magazinul Muzica. Pe ștatul de plată al firmelor care au închiriat spații în incinta magazinului Muzica, se regăsește suma de 83.000 euro, dintre care doar 20.000 euro au ajuns la UCMR. Unde sunt restul de 63.000 euro? Ne luminează tot Chilian: “Aici este vorba despre furt și deturnare de fonduri. Banii aceștia tot la artiști trebuiau să ajungă, însă numai 20% din ei au ajuns... Spațiile sunt ale UCMR, iar recent, Societatea Muzica 2001, înființată de fostul ministru al culturii, Adrian Iorgulescu, i-a fost vândută lui Mugur Mihăescu, alias Garcea. Vă întrebați um a luat ființă Muzica 2001? Înainte de 2000, Adrian Iorgulescu și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România s-au asociat și au înființat Societatea Muzica 2001. Toate firmele care au sediul în incinta Magazinului Muzica, și sunt ale Uniunii Compozitorilor, au contract cu Muzica 2001. Și de acolo ar fi trebuit să vină bani către muzicienii români”.
SURSA: http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/florin-chilian-si-tagma-jefuitorilor-de-artisti
2009
Atmosfera calda si foarte prietenoasa. Astfel pot fi caracterizati cei peste 2000 de metri dedicati exclusiv showroom-ului Senia Music din calea Victoriei nr 41-43, cunoscut tuturor drept Magazinul Muzica. In acest spatiu isi desfasoara activitatea peste 10 consultanti de vanzari profesionisti, care va pot raspunde la orice intrebare legata de produsele noastre . De asemenea, va pot ajuta sa le testati, fiind puse la dispozitie spatii special amenajate.
O mare parte din parterul magazinului este dedicata instrumentelor de percurtie, tobe electrice sau acustice, cinele sau instrumente traditionale: djemba, darbuka, bongo, cajon, cabasa, doumbek, tubano, maracas, agogo sau guiro. Aici putem enumera de asemenea o serie de producatori de renume cum ar fi: Pearl, Remo, Club Salsa, Drumcraft, Roland, Yamaha, Zildjian.
La capitolul boxe si echipamente de scena, Senia prezinta in showroomul din Magazinul Muzica o gama extrem de mare de astfel de produse. Ne mandrim cu Behringer, fiind unici importatori in Romania, motiv pentru care va putem oferi toata gama de produse ale companiei de renume international precum si service autorizat, singurul din tara. Tot aici mai puteti gasi o gama larga de produse de la JBL, Electrovoice, Dynacord si dB Technologies.
Pentru a descoperi lumea instrumentelor din Magazinul Muzica va asteptam in showroom sa ne cunoastem si sa va prezentam gama noastra variata de produse.
2010
Umoristul Mugur Mihăescu sfidează criza! Acesta a achiziţionat de curând celebrul magazin Muzica de pe calea Victoriei, unde doreşte să dezvolte cel mai mare şi mai frumos magazin de muzică din România.
„Se alesese praful de el. Când intram acolo aveam impresia că sunt în piaţă la Obor sau mai ştiu eu ce angro. Am investit foarte mult în această afacere dar sunt sigur că îmi voi scoate banii. Oamenii au nevoie de un magazin de muzică aranjat ca la carte. Un loc în care să-ţi facă plăcere să intri", a declarat Mugur în exclusivitate pentru Click!
Se pare că pentru această afacere actorul a scos din buzunar în jur de 1.700.000 de euro, sumă pe care speră să o amortizeze în câţiva ani.
„Am cumpărat afacerea de la Uniunea Compozitorilor şi nu a fost deloc uşor. Cam într-o lună o să mă apuc de renovat. Nu va mai rămâne absolut nimic din vechiul magazin. Va fi ceva absolut uimitor, pe gustul meu. Un loc în care să găseşti cd-urile artiştilor preferaţi şi unde să te simţi ca acasă. Un loc primitor şi cald, nu rece aşa cum este acum. Abia aştept să mă apuc de renovat", ne-a mai spus umoristul.
- Mugur Mihăescu, alias Garcea, a dat lovitura, zilele trecute, când a cumpărat firma Muzica 2001, cea care se ocupă de magazinul cu acelaşi nume situat în centrul Capitalei. Afacerea îi aduce actorului circa 85.000 de euro pe lună, fără nici cel mai mic efort.
Celebrul umorist Mugur Mihăescu dovedeşte talent în afaceri. Actorul a cumpărat de curând, cu 1,7 milioane de euro, firma Muzica 2001, cea care a închiriat de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) magazinul Muzica, din Bucureşti. Conform contractelor pe care firma le are, Garcea urmează să încaseze lunar din subînchirierea spaţiilor din incinta magazinului aproximativ 85.000 de euro, din care trebuie să plătească proprietarului UCMR doar 25.000 de euro pe lună.
Vrea să dea afară toţi chiriaşii
Pentru că nu este mulţumit de bunul mers al afacerii, Mugur Mihăescu vrea să-şi dea afară chiriaşii, peste 20 la număr, şi să încheie contracte şi mai profitabile, fapt ce a stârnit nemulţumirile acestora. “Vreau ca magazinul Muzica să fie emblema oraşului şi să semene cu cele din afară. Nu mi se pare că trebuie să fie ca un angro. Chiriaşilor le-am oferit deja o alternativă”, a declarat Mugur Mihăescu pentru Libertatea. Actorul mai deţine pub-ul St Patrik, în centrul Bucureştiului, dar şi o firmă de producţie de televiziune.
- Un neavizat care a auzit sau aude pentru prima oară de Centrul de Informatică şi Documentare a D.S.S.-ului, poate rămîne cu impresia falsă că el este doar un compartiment al D.G.T.O.. In realitate C.I.D.-ul era cel mai secret şi mai bine păzit instrument al Securităţii. Pînă la data de 22 Decembrie 1989, C.I.D.-ul ocupa etajul II şi III al blocului situat pe Calea Victoriei, lîngă biserica Creţulescu şi era condus de Colonelul Nicoliei.
Dotat cu tehnică de vîrf în domeniul informaticii, el era deservit de specialişti care dovedeau nu doar o competenţă profesională ieşită din comun, cî în mod deosebit în ataşamentul fără echivoc faţă de tiranii Ceauşescu. Consecvent pasiunii sale de a se ocupa nemijlocit de organizarea şi coordonarea Serviciilor Secrete ale Securităţii, Nicolae Ceauşescu, a înţeles perfect importanţa unui astfel de centru pentru realizarea planurilor sale în domeniul spionajului, contraspionajului şi în mod deosebit pentru îngenunchierea poporului român.
In memoria calculatoarelor C.I.D.-ului, se regăsesc vastele reţele de spionaj organizate de serviciile secrete ceauşiste în strînsă cooperare cu cele ale K.G.B.-ului, pe toată suprafaţa planetei. In cercurile unor ex-ofiţeri de securitate din Bucureşti se spune că la etajul III al clădirii de la aşa-zisa menţionată mai sus, funcţiona aşanumitul “Calculator General” în memoria căruia se regăseau reţelele lucrătorilor, informatorilor şi colaboratorilor Securităţii, disimulaţi în rîndul colectivelor de cetăţeni din uzine, fabrici, intreprinderi, instituţii şi organizaţii. Aceste reţele, integrate în cadrul unui mecanism extraordinar de bine pus la punct, asigurau succesul acţiunilor de intoxicare a conştiinţelor şi de manipulare a maselor de cetăţeni în scopul menţinerii unui control permanent asupra poporului.
In memoria aceluiaş calculator general se regăsea aşa-numita “bază de lucru” în care erau incluşi dizidenţii politici, potenţialii opozanţi ai regimului, cei care prin atitudinea lor manifestau tendinţe de libertate a conştiinţei şi orice alte persoane care se aflau în obiectivul Securităţii fie pentru a fi izolaţi sau făcuţi inofensivi, fie pentru a fi recrutaţi. Era cunoscută obligaţia fundamentală a tuturor serviciilor Securităţii, a centrelor de ascultare a convorbirilor şi de interceptare a corespondenţei de a comunica de îndată C.I.D.-ului datele personale ale unui subiect intrat în obiectivul serviciilor secrete ceauşiste, rezultatele unor investigaţii preliminare şi orice alte date care completau tabloul subiectului pe tot parcursul supravegherii atît pe plan intern cît şi extern.
In memoria prodigioasă a C.I.D.-ului, se mai regăseau reţele de ofiţeri şi colaboratori D.I.A.(Direcţia de Informaţii a Armatei) precum şi reţele de spionaj intern organizate de D.I.E. (Direcţia de Informaţii Externe) la nivelul Ministerului Turismului.
© avocat Simionică
Sursa
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/garcea-a-luat-magazinul-muzica-288554.html
http://www.click.ro/romanesti/romanesti/garcea-cumparat-magazinul-muzica-cu-17-milioane-eu
www.universulromanesc.com/ginta/threads/2047-Conspiratia-Diviziile-speciale-D-S-S-D-G-T-O-C-I-D-ul-Fantomele-Cap-2