Calea Victoriei nr. 23 - Legatia rusa
1791
Transformat si refacut aproape in intregime va deveni Legatia Rusiei (prin donatia principelui).
Lasat un timp in parasire, e vandut mai apoi de propietar - statul sovietic.
Va fi demolat in vara anului 1936.
Somptuasa clădire prin intermediul căreia la 1791 Ecaterina cea Mare a Rusiei făcea o demonstraţie de forţă în faţa sultanului ce stăpânea absolut peste Principatele Române e acum o jalnică dărâmătură. Situată la intersecţia Căii Moşilor cu Strada Paleologu, nimic din ea nu mai lasă să se vadă traiul dus odinioară. Raziile poliţiei o scutură periodic de curvele şi peştii care-şi fac veacul în ea, dar tonele de gunoaie îi atârnă de gât ca funia de spânzurat, de care nici o autoritate nu vrea să o scape.
1791
Clădirea a devenit reşedinţa de lux a ambasadorului Imperiului Rus în 1791, când ţarina Ecaterina pusese ochii pe Moldova şi Valahia, pe care nu ştia cum să şi le anexeze. După mai multe stăruinţe diplomatice pe lângă Înalta Poartă şi conflicte cu aceasta, Ecaterina a II-a a Rusiei nu mai ţine seama de împotrivirea sultanului şi-şi trimite omul de încredere la Bucureşti. Una dintre obligaţiile de maximă importanţă ale ambasadorului rus era organizarea de fastuase baluri, cu care Ecaterina cea Mare să ia în stăpânire mai încet, dar sigur, boierimea română. Istoricul Silvian Ionescu povesteşte: „Consulatul rus era recunoscut pentru fastul balurilor pe care le organiza cu foarte multe prilejuri, precum ziua onomastică a ţarului sau aniversarea altui membru al familiei imperiale sau o celebrare a urcării pe tron”. Istoricul Mihai Dimitrie Sturdza adaugă: „Participarea la baluri era o obligaţie a tuturor celor care voiau să-şi menţină prestigiul, dar era şi o obligatie de prestigiu a statelor în toate capitalele în care erau reprezentante. Un ambasador dacă nu dădea baluri era socotit ca neîndeplinindu-şi obligaţiile, căci balurile erau imaginea ţării. Protipendada se strângea aici, iar ambasadorii încercau să se facă stimaţi, iubiţi. Ei erau însă teribili agenţi secreţi care trimiteau rapoarte la Sankt Petersburg de la Bucureşti, o placă turnantă a politicii din Europa de Sud-Est. Aici se puteau afla multe şi se puteau pune la cale intrigi multe”.
Un ambasador rus stimat şi iubit de multă lume, inclusiv de familia regală, a fost însă cel din vremea regelui Ferdinand, Koziel Poklewski. El a venit la Bucureşti într-un moment foarte delicat, când Primul Război Mondial bătea la uşă, de fapt la trei săptămâni de la sosirea sa la Bucureşti acesta şi izbucneşte. Rolul lui Poklewski la Bucureşti era foarte important, el trebuia, prin aristrocraţii şi oamenii politici ai vremii, să convingă România să renunţe la neutralitate şi să intre în război alături de Marea Britanie, Franţa şi Rusia.
1880
La intersectia strazii Eforiei cu Victoriei se gasea Legatia rusa unde erau date cele cunoscute baluri ai anilor 1880.
Gazde erau printul si printesa Ourousoff care invitau toată crema bucuresteana: Printesa Nathalie Philippesco, D-na Olimpia Lahovari, D-na Zoé Ghica, D-na Ferdinand Ghica, D-na Zoé Stourdza, D-na Arion, D-na Constance Cantacuzino.
Nu cunoaştem calitatea clientelei, însă vecinătatea Casei Obrenovici, unde îşi avea sediul Consulatul Rusiei, va fi avut oarecare influenţă. Nu întâmplător acolo funcţiona celebrul "Bazar Anglais", cel mai frecventat magazin bucureştean din vremea domniei lui Cuza. Safta Castrişoaia sau Castrişoaia, după onomastica rusească, pe care Gheorghe Crutzescu o indică a fi "văduva unui Castriş Macedoneanul", se născuse în anul 1882.
1905
Aflata in centrul orasului, langa Palatul Societatii Generala, Biserica Rusa este un must pe lista si asa lunga a provincialilor veniti in capitala sau a oricaror alti straini ajunsi pe malurile Dambovitei. Turlele ei sunt o aparitie excentrica in arhitectura eterogena a Bucurestilor, iar silueta ei de skyscraper religios atrage imediat privirile.
Povestea incepe in 1905, cand ambasadorul rus Ghiers decide sa faca demersurile necesare pentru a se ridica o biserica ortodoxa pentru personalul de la ambasada rusa (care se afla pe Calea Victoriei, la doi pasi de viitorul lacas de cult) si pentru toti rusii aflati (inca) doar ca simpli straini in capitala Regatului Roman.
1909
Tarul Nicolae al 2-lea (cel care avea sa fie ucis de catre bolsevici) ofera 600.000 de ruble, suficient cat sa nu se faca niciun rabat de la calitate si in 1909, biserica este sfintita.
1916
Poklewski era amestecat în toate intrigile şi culisele politicii şi, la mijlocul lui august 1916, ceea ce-şi dorise se întâmplă: România intră în război alături de Franţa, Marea Britanie şi Rusia. Revoluţia Roşie îl prinde pe Koziel Poklewski la Bucureşti şi când bolşevicii preiau puterea, fiind de partea „albilor”, preferă să rămână aici ca persoană particulară. Om putred de bogat, deşi bolşevicii îi confiscaseră minele din munţii Ural, Koziel Poklewski îşi cheltuieşte ce-i mai rămăsese din imensa avere pentru cauza refugiaţilor ruşi din calea bolşevicilor care ajunseseră în România.
1917
Aici a functionat consulatul si ambasada Rusiei, pana in 1917.
1918
Fostul ambasador cu inimă mare Koziel Poklewski trebuie să părăsească reşedinţa fostei ambasade, în care rămăsese şi după razboi. Acum îşi ducea traiul într-o sărăcie cu luciu, dar era în continuare un preferat al reginei Maria, căreia, pe lângă cel englezesc, îi curgea şi sângele Romanovilor în vine.
Sovietul Suprem vinde clădirea şi terenul pe care se aflase ambasada ţaristă şi din care îl alungase pe acum săracul Poklewski şi, cu banii obişnuiţi, îşi construieşte cartierul general pe şoseaua Kiseleff, acolo unde se află şi în ziua de azi. Când casele Cantacuzino, unde-şi aflase legaţia rusă reşedinţa aproape un secol, sunt demolate, despre Koziel Poklewski se spune că a suferit foarte mult. A venit şi a asistat la operaţiunea de demolare şi la sfârşit a cules cu greu – era un om în vârstă -, dintre dărâmături, stema imperială cu vulturul bicefal rus, pe care a dus-o într-o casă din Bucureşti. Cine ştie, poate şi acum e undeva, uitată într-un pod sau într-o mansarda.
După Primul Război Mondial relaţiile dintre România şi Rusia sunt întrerupte.
1934
In 1934 Cladirea legatiei ruse a fost demolata, pe locul ei ridicandu-se blocul de caramida, la intersectia cu Str. Eforiei.
"Era în august 1934..., când, trecând pe Calea Victoriei, vechiul Pod al Mogosoaiei, amintitor de un trecut disparut din vechiul Bucuresti am fost de fata la scoaterea de pe frontonul cladirii Legatiei rusesti a pajurei cu doua capete, simbolul temut al marii împaratii de la Rasarit. Ce nu au facut veacuri, au facut câteva lovituri de dalta". Autorul acestor amintiri este Emanoil Hagi-Mosco si cu ele debuteaza capitolul dedicat palatului domnitorului Serban Cantacuzino din lucrarea sus-pomenitului, Bucuresti. Amintirile unui oras. Ziduri vechi. Fiinte disparute, editata, acum câtiva ani, de catre Fundatia Culturala Româna.
Acvila bicefala si celelalte însemne ale defunctului imperiu fusesera aruncate de catre noii stapâni ai cladirii, autoritatile sovietice. Stanislav Poklevski-Koziell, ultimul ministru al Rusiei la Bucuresti, a recuperat vechea stema, precum si portretele lui Nicolae II si al împaratesei Alexandra Feodorovna si le-a daruit reginei Maria, cea mai apropiata ruda din România a celor doi.
Diplomatii sovietici nu au locuit nici un moment în elegantul palat, care se afla pe Calea Victoriei, colt cu strada Eforiei, în spatele Hotelului Bulevard si, partial, pe locul unde s-a construit mai târziu Casa de Moda "Venus". Imobilul a fost vândut si ulterior demolat, iar proaspata misiune diplomatica sovietica s-a instalat la Hotelul Athénée Palace, demarând, în acelasi timp, lucrarile în vederea construirii unui sediu nou, pe Soseaua Kiseleff, unde astazi se afla Ambasada Federatiei Ruse la Bucuresti. Pâna la terminarea acestuia, Legatia a folosit si o cladire închiriata pe str. Toma Stelian.
Splendoarea clădirii în care Ecaterina cea Mare a Rusiei, poftind să pună piciorul pe grumazul Ţărilor Române, şi-a stabilit prima ambasadă la Bucureşti e acum mâncată de femei usoare, peşti şi tone de gunoaie.
Abia în 1934 se instalează la Bucureşti legaţia sovietică, primul ambasador sovietic purtând numele de Ostrovski. Restabilindu-se, relaţiile oficiale cu Moscova, demolarea fostei reşedinţe a legaţiei ruse şi construirea celei noi la şosea îi sunt încredinţate de noul ambasador Ostrovski lui Emil Calmanovici.
Comunist idealist, foarte bogatul evreu Calmanovici îşi ascunsese atât de bine pasiunea politică încât Siguranţa nu-l avea nici măcar în evidenţe, deşi încă din anii 30 depusese milioane şi milioane în conturile clandestinului Partid Comunist. Despre cine avea rezervată o cameră de taină în blocul pe care-l construia Calmanovici la vremea aceea, se spune că un apartament era rezervat Regelui Carol a II-lea, locul lui de taină unde, ferit de privirile Elenei Lupescu, îşi permitea câte o aventură cu câte o frumoasă din Bucureşti. În această poveste îl avea întotdeauna complice pe prefectul Gabriel Marinescu.
1937
În 1937, fost ambasador Koziel Poklewski moare sărac şi uitat la Bucureşti, dar la funeralii au participat membrii familiei regale.
1938
Noul ambasador Ostrovski nu-i supravieţuieşte mult timp, în ianuarie 1938 este rechemat la Moscova, arestat la graniţă şi trimis într-un lagăr în Siberia, de unde nu s-a mai întors. Nici o informaţie despre el nu mai există.
1946
Câţiva ani mai târziu, în 1946, bogatul Calmanovici îşi daruieşte întreaga avere Partidului Comunist, Calmanovici nici măcar nu şi-a însuşit profitul de pe urma construirii acestui bloc, ci îl donează tot Partidului Comunist in 1946.
1954
Asta nu-i împiedică pe prietenii comunişti ai bogatului Calmanovici (care şi-a daruit întreaga avere Partidului Comunist) să-l aresteze câţiva ani mai târziu: îl implică în procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi îl condamnă la muncă silnică pe viaţă.
1956
Dupa doi ani de detenţie ai bogatului Calmanovici (care şi-a daruit întreaga avere Partidului Comunist), la 12 mai 1956, acesta este lăsat să moară în închisoare dupa 42 de zile de grevă a foamei, de foştii săi complici comunişti Bodnăraş, Apostol sau Gheorghiu-Dej.
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/biserica-rusa-2/
http://www.stelian-tanase.ro/bucuresti-strict-secret-istoria-unei-ambasade/
https://vimeo.com/49110670
https://rizescu.wordpress.com/2010/02/20/despre-calea-victoriei/
Calea Victoriei № 23 - blocul Central Palace
Victoriei (Calea) 23 1
Detalii cladire
An constructie:
Regim inaltime: S+P+9
Nr. apartamente: 45
Arie desfasurata: 1595
Risc seismic
Clasa risc: Cladiri consolidate
Expertiza tehnica
An expertiza: 1993
Expert atestat:
Observatii: PVRTL 3640/25.07.1996
* Calea Victoriei № 23 - blocul Central Palace
1934
In 1934 Cladirea legatiei ruse a fost demolata, pe locul ei ridicandu-se blocul de caramida de 9 etaje, la intersectia cu Str. Eforiei.
1937
- Ce s-a întâmplat pe terenul vechii Legaţii Ruse după demolarea micii clădiri
In presa anilor 1930 sunt câteva indicii că este posibil ca imobilul actual de la adresa din Calea Victoriei nr. 23 - atribuit în mai multe surse de specialitate arhitectului George Negoescu şi ridicat în anul 1937 - să fi înlocuit în faza de proiectare şi contractare o parte a unui alt imobil proiectat de un arhitect mai puţin vestit în România : Leon Stern.
Imobilul desenat de arhitectul Negoescu ocupă în prezent doar parcela de la nr. 23, în timp ce pe amplasamentul parcelei de la nr. 25 se află un imobil modernist ridicat în aceeași perioadă de avânt imobiliar.
Să fi fost restrâns amplul proiect imobiliar Central Palace de la două parcele la una singură? Să fie oare imobilul de la nr. 25 un alt proiect desenat de arhitectul Leon Stern şi ridicat de antrepriza inginerului Emil Calmanovici şi adaptat la o singură parcelă?
- Imobilul de la nr. 23 - cu subsol, parter şi opt etaje executată pe schelet de beton armat - a fost ridicat pe schelet de beton armat în anul 1937. Proiectul de arhitectură îi aparţine lui L. Negoiescu [sic! n.n.], iar cel de beton armat a fost realizat de ing. Jean Hascal. Execuţia imobilului a fost realizată de ing. M. Calmanovici.
Alături de această clădire s-a executat de asemenea în anul 1937 în Calea Victoriei un înalt imobil de raport [la nr. 25 n.n.] cu subsol, parter şi zece etaje, pe schelet de beton armat cu stâlpii din faţadă retraşi din aliniere pentru a avea vitrine libere de stâlpi.
- blocul Central Palace construit in anul 1937 desenat de arhitectul Negoescu si construit dupa planurile arhitectului american Leon Stern (Harry (Herman/Henri) Stern s-a născut în data de 19 ianuarie 1909, la Craiova). Datele biografice succinte nu oferă o imagine amplă asupra vieţii lui, însă este cert că a făcut studiile la Academia de Arhitectură din Bucureşti, absolvind în 1932. El a practicat arhitectura înainte de a-și încheia studiile.
1939
Aflăm dintr-un anunţ publicitar că în 1939 biroul său de arhitectură se afla pe Calea Victoriei, nr. 233. După terminarea războiului şi desfiinţarea birourilor private de arhitectură, Stern a lucrat la proiecte mai mari, în colaborare cu alţi arhitecţi. Ajuns arhitect-şef la Ministerul Servicilor Secrete (M.S.S.)5, Stern avea putere de decizie, însă este greu de apreciat cu exactitate aportul său în realizarea unui proiect colectiv. Cariera lui Harry Stern a fost întreruptă subit pe 30 aprilie 1954, când acesta s-a stins din viaţă. În cele din urmă, în anii 1960, soţia sa, Carmen Stern, şi cele două fiice, Dana (Davis) şi Yvonne Lorette, au emigrat în Statele Unite.
Casa-bloc numită Central Palace, are parterul comercial şi nouă niveluri superioare de apartamente. Amplasată în front continuu, clădirea preia linia uşor curbată a străzii, retrăgând la parter intrările spaţiilor comerciale, precum şi intrarea la parcarea subterană.
Etajul curent prezintă diferite tipuri de apartamente (unele au fost folosite o perioadă şi ca birouri, însă acum sunt doar locuinţe): apartamente de lux pe laterală, iar la mijloc garsoniere şi apartamente cu două camere.
Funcţionalitatea clădirii corespunde cerinţelor sociale, cu diferite tipuri de partiuri, cu circulaţie primară şi secundară (pentru servitori), iar apartamentele de lux preiau modelul francez de sfârşit de secol al XIX-lea. Acest model de locuire pare să caracterizeze Bucureştiul interbelic prezentând următoarea distribuire funcţională: delimitarea spaţiilor de zi şi de noapte, cu un hol principal care face legătura cu camera de luat masa, living şi bibliotecă/fumoar. La ultimele etaje, retrase de la stradă, există patru apartamente-studio pe două niveluri, numite duplex. Conform profesorului Mihail Caffe, apartamentele duplex amintesc de partiurile lui Le Corbusier, foarte rare în Capitala anilor treizeci.
O provocare deosebită în arhitectura lui Stern pare să fie rezolvarea volumului simetric pe un sit triunghiular neregulat. Colţurile parcelei sunt tratate în interiorul apartamentelor prin intermediul nişelor de tip scoici rotunjite, închise cu dulapuri încastrate sau pereţi despărţitori10. Distribuţia funcţională este vizibilă şi în exterior, accentuând ierarhia interioară prin două turnuri laterale, care cuprind apartamentele de lux. Faţada de la stradă a fost placată cu cărămidă fasonată la faţa locului.
Similar cu alte soluţii structurale din România din acea vreme, ing. Emil Calmanovici a realizat o structură mixtă de stâlpi din beton armat și pereţi de rezistenţă din cărămidă. Calculul structurii era făcut aproape numai la forţele orizontale, precum se obişnuia în perioada interbelică în Bucureşti. Astfel, elementele structurale se adaptează şi după distribuţia în plan a funcţiunilor11.
Rigoarea şi simetria faţadei este contrabalansată de unele elemente rotunjite interioare, precum ar fi scara principală, arcade, colţuri rotunjite etc. Cert este că niciuna dintre clădirile proiectate de Stern, existente în ziua de azi, nu a cedat la cutremurele puternice din Capitală.
Pentru ca istoria să se complice mai mult, sau poate pentru a clarifica destinul parcelei din Calea Victoriei nr. 23, în 1939 apare anunţul publicitar imobiliar de mai jos. În acest anunţ, la adresa menţionată figurează deja punctul de contact al echipei iniţiatoare de proiecte imobiliare, care ocupă un birou la etajul V.
[Anton Moisescu, Eleodor Săftoiu - Betonul în arhitectură, Editura Tehnică, Bucureşti 1964, p.292]
http://arhitectura-1906.ro/2012/12/harry-stern-arhitect-si-pedagog/