* Calea Victoriei № 17 - editura “Socec” I. V. SOCE&CO
* Calea Victoriei № 17 - Socec-Lafayette
* Calea Victoriei № 17 - Magazinul Victoria
- Cealaltă casă, în locul căreia se găseşte astăzi Magazinul Victoria, are o istorie mai complicată. În veacul al XVIII-lea, după fărâmiţarea enormei proprietăţi cantacuzine, ele au aparţinut lui Nicolae Damaris, de la care au ajuns prin moştenire în posesia vornicului Ioniţă Damaris, fiul său, care - fiind strâmtorat financiar - le-a vândut paharnicului Ioan Hagi Mosco. De la acesta a cumpărat-o la 24 iunie 1796 banul Dumitraşco Racoviţă.
Alături de hotelul La Fayette era celebra editură şi librărie Socec, focar de cultură clasică. Prin anii ´30 în locul librăriei Socec s-au ridicat Galeriile Lafayette care se voiau şi reuşeau să le concureze pe cele din Paris. Frumoasele vremii coborau din trăsuri conduse de vizitii în caftane negre de catifea sau din automobile decapotabile de epocă conduse de şofer în livrea şi intrau în Galeriile La Fayette să-şi cumpere un parfum CocoChanel sau Guerlain Mitsouko. După război Mitsouko s-a mai făcut doar în serie mică sau la comandă specială.
* Calea Victoriei № 17 - editura “Socec” I. V. SOCE&CO
* Calea Victoriei № 17 - Socec-Lafayette
“Socec-Lafayette”, era amplasat in cea mai renumita zona comerciala a Bucurestilor, intersectia dintre Calea Victoriei (fost Podul Mogosoaei) si strada Lipscani (Ulita cea Mare), vizavi de hanul Filipescu, intr-o cladire istorica care in 1862 functiona stabilimentul grafic I. V. SOCE&CO cu profil de editura, tipografie, l litografie, legatorie si librarie, care in scurt timp avea sa devina una din cele mai importante unitati de desfacere a cartii.
1856
- Editura „Socec & Co” a fost una din cele mai puternice edituri românești și una dintre primele edituri mari din România, unul din marii jucători de pe piața de carte în perioada interbelică. A fost înființată la București în anul 1856, de către librarul Ion V. Socec. Acesta, originar din orașelul Săcele, a fost chemat în 1848 ca să lucreze în București de un mare librar al vremii, George Ioanid. După zece ani de ucenicie și-a cumpărat un teren pe care și-a deschis propria lui librărie.
Tot Ion V. Socec a deschis și editura, în 1856, care avea și o divizie în care erau tipărite manualele școlare, iar prima linie telefonică din București lega sediul editurii de tipografia proprie.
1862
cladire istorica care in 1862 functiona stabilimentul grafic I. V. SOCE&CO cu profil de editura, tipografie, l litografie, legatorie si librarie, care in scurt timp avea sa devina una din cele mai importante unitati de desfacere a cartii.
1867
Ulterior avea să-și adauge noi librării și să conducă primul lanț de librării din capitală și din țară, devenind în 1867 membru al Camerei de Comerț și Industrie din București.
1871
În 1871, Casa Socec şi-a înfiinţat şi o tipografie, apoi o fabrică de cartonaje, o litografie, zincografie,
Evoluția spre o editură a fost destul de lentă, în 1871, Casa Socec a înființat inițial o tipografie, la scurtă vreme investiția s-a mărit au fost adăugate prin eforturi proprii, să nu uităm că deviza Partidului Național Liberal, din care Socec a făcut parte era "prin noi înșine", apoi o fabrică de cartoane pentru coperți, o litografie și o zincografie,
1880
În 1880 aici se editează primul număr din Calendarul pentru toți, cea mai populară tipăritură a epocii. În perioada intebelică ei au editat în trei limbi, germană, franceză și română Anuarul Socec al Românieii Mari, un soi de "who's who" autohton, în care erau trecute marile personalități culturale, politice sau din lumea mondenă, iar
1850-1940
La editura Socec au fost publicați marea majoritate a scriitorilor importanți ai anilor 1850-1940, nume ca Mihail Eminescu, cu ediția princeps a „Poesii”-lor sale, editată de Titu Maiorescu în 1880, volumele acestuia de Critice și de "Discursuri parlamentare", volumele de Critice a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, operele dramatice sau prozele lui Barbu Delavrancea, volumele de poezii ale lui George Coșbuc, Istoria literaturii române moderne de Eugen Lovinescu, studii de Nicolae Iorga, Secretul doctorului Honigberger de Mircea Eliade, romanele lui Anton Holban, au fost publicate inițial aici. Editura colabora direct cu Academia Română, era un soi de reprezentant oficial al acesteia.
1887
Ion V.Socec a fost ales președinte la Camera de Comerț și Industrie din București în 1887 și a rămas în funcție doar trei ani.
1905
Afacerile au fost conduse de către frații Ion și Emil Socec, în anul 1905 compania a fost transformată în societate pe acțiuni. Ca fapt divers, Dania, personajul din romanul lui Anton Holban, Jocurile Daniei, era, de fapt, fiica lui Ion V. Socec, iar sora ei, Lily Socec, a fost distribuită în mai multe filme mute din epoca respectivă. Actualmente există o stradă în Brașov care poartă numele lui Ion V. Socec. Sediul Editurii se afla pe Calea Victoriei, colț cu strada Domnița Anastasia. Alături de fabrica de pe strada Berzei, Casa Socec mai avea o bibliotecă pe strada Enei şi un impunător sediu pe Calea Victoriei, colţ cu strada Domniţa Anastasia, o parte din stradă numindu-se mai tårziu Lipscanii Noi.
1906
- În locul caselor Racoviţă va fi construit înainte de anul 1906 primul sediu al Librăriei Socec, ce va coborî spre vest de-a lungul fostului Bazar de Manchester (astăzi prelungire Lipscani).
1907
Casa Socec în 1907 a ajuns prima instituţie de arte grafice şi prima librărie din ţară.
In 1907 se finaliza deja noua cladire pe doua nivele cu libraria mult marita.
Casa Socec ajungând astfel în jurul anului 1907 cea mai mare instituție de tipărituri și cea mai mare librărie din țară.
1913
O dramă care a zguduit adânc pe spectatori s-a petrecut la librăria Socec din Calea Victoriei. O tânără, anume Elena Davidescu, a tras un foc de revolver asupra unui vânzător al magazinului, anume Iulius Duhr. Glonţul l-a lovit în frunte. Rănitul a căzut grămadă pe scânduri. În acel moment, o panică de nedescris s-a produs în magazin care, la acea oră, era plin de lume. Neştiind în primul moment de ce este vorba, lumea fugea zăpăcită, care încotro. Când publicul şi-a dat seama ce s-a întâmplat, a ridicat pe rănit şi, urcându-l într-o trăsură, l-a trimis la spitalul Colţea. Rănitul, care îşi pierduse cunoştinţa, n-a putut spune nici o vorbă. Instalat în camera de gardă a spitalului, nefericitul a murit după un sfert de oră, fără să-şi revină în simţiri. Glonţul îi perforase creierul. Personalul magazinului a dezarmat pe femeie şi a predat-o comisarului Capeleanu, de la circumscripţia 1, care a arestat-o.
Cum s-a petrecut drama
Eena Davidescu venise dimineaţa, pe la orele 10, la amantul ei, cu care avusese o discuţie aprinsă. Plecase foarte înfuriată. Pe la orele 12 jumătate ea s-a înapoiat la magazin, a căutat pe Iulius Duhr, care era în fundul prăvăliei, şi, apropiindu-se de el, fără să zică o vorbă măcar, a scos revolverul şi a tras asupra lui. După cum am spus, Duhr s-a prăbuşit la pământ. Elena Davidesu, foarte emoţionată, cu privirea rătăcită, s-a retras câţiva paşi înapoi. Un vânzător din prăvălie, temându-se de o nouă nenorocire, s-a repezit şi a dezarmat-o. Tremurând din tot corpul, criminala abia a putut îngăima: “Omorâţi-mă, duceţi-mă la puşcărie, faceţi-mi ce vreţi; ceea ce am făcut, trebuia să fac! Nu mai puteam suporta mizeria!”. (...)
Cine sunt eroii?
Iulius Duhr era un tânăr înalt, simpatic, în vârstă ca de 26 de ani. El era şeful vânzătorilor din secţiunea cărţilor străine şi avea o leafă de 400 lei lunar, ca fiind unul din funcţionarii cei mai conştiincioşi şi mai buni ai magazinului. Acum trei ani a făcut cunoştinţă cu Elena Davidescu, croitoreasă, care pe atunci avea vârsta de 16 ani. O dragoste adâncă s-a născut între cei doi tineri şi fructul acestei dragoste a fost un copil, azi în vârstă de doi ani. După un an, însă, Duhr a întrerupt relaţiile cu amanta sa. Din când în când o ajuta cu bani. Ea a fost silită atunci să intre în serviciu ca bonă la copii, iar copilul ei l-a dat în îngrijire unei familii germane. De la un timp se pare că Iulius Duhr avea de gând să îşi părăsească cu totul amanta, căreia nu-i mai da regulat nici cele necesare traiului. Vânzătorii mai declară că ei nu s-au mai certat totuşi niciodată, decât ieri, înainte de crimă (...).
Din “Universul”, 9 ianuarie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache
1919
În anul 1919 librăria Socec își deschisese 3 sucursale în trei orașe mari Iași, Ploiești, Craiova,
* Calea Victoriei № 17 - Galeriile LA FAYETTE
1928
Construit în 1928 în stilul Art Deco, după planurile arhitectului Herman Clejan, pe locul unde își avusese sediul cunoscuta librărie Socec, magazinul a fost denumit atunci ''Galeries Lafayette'' , după numele celebrului magazin din Paris construit în 1912. A fost primul mare magazin universal din România, după modelul magazinelor cu spații mari de expunere din Paris, prin comparație cu prăvăliile mici, tradiționale, din București. Era un magazin modern, luxos, dotat cu lift, având în interior coloane și pe jos marmură.
1929
Câţiva ani mai târziu, clădirea primului sediu al Librăriei Socecva fi mărită și supraetajată, ca în 1929 imobilul Socec (Palatul Librăriei Socec) să fie transformat în Galeriile Lafayette (firma funcţionase la parterul Hotelului de France) și apoi, fără modificări, în Magazinul Victoria
1930
Printr-o conventie incheiata cu Galeriile Lafayette din Paris in 1930, cladirea a fost reconstruita pe 6 nivele, parterul fiind destinat librariei, iar celelalte 4 nivele apartineau magazinului prin care se comercializau marfuri de calitate superioara, majoritatea din import. La ultimul etaj se afla amplasat un restaurant - terasa de lux, care era frecventat de elita bucuresteana, renumit prin ambianta deosebita creata de cantaretii vremii intre care si Gica Petrescu.
1935-1945
Beneficiind de asocierea cu firma "LA FAYETTE" din Paris, magazinul este o copie fidela a primului magazin al firmei pariziene, fiind cel mai mare magazin universal din Europa de rasarit in perioada anilor 1935 - 1945, in prezent avand un statut aparte si un amplasament de exceptie. Luxosul magazin s-a bucurat în perioada interbelică de o reclamă pe măsură, prin afișe, ziare, reviste, radio.
1937
Astfel, spre exemplu, o reclamă din 1937 descria ''Galeries Lafayette'' ca ''unicul magazin occidental din țară'', ''Magazin de încredere unde găsiți tot ce vă trebue'', respectiv ''mărfuri de primă calitate cu prețuri eftine și fixe''. Reclama îi informa pe cei dornici să viziteze magazinul că în cele peste 70 de raioane pot fi găsite confecții, blănuri, bijuterii, parfumuri și articole de toaletă, galanterie fină bărbătească, articole de sport, covoare, linoleum, lenjerie, mătăsuri, toate purtând ''pecetea rafinamentului parisian și a bunului gust''. ''Magazinul Galeries Lafayette este aprovizionat din timp de centrala din Paris cu mărfuri de ultimă modă'', mai menționa reclama din 1937.
1939
De asemenea, într-un almanah realizat de Magazinul universal Galeries Lafayette în anul 1939 sunt prezentate și imagini cu numeroasele departamente, printre care și cel de jucării.
iar în 1939 ajunsese deja la 13 sucursale în toată țara. Compania Socec avea la dispoziție un lanț de librării proprii în care își difuza propriile cărți.
1943-1949
între anii 1943-1949 Casa Socec au preluat Biblioteca pentru toți, una din cele mai populare și longevive colecții de carte de format "poche" de la noi.
1945
După 1945, pe locul Casei Socec a fost amenajat, magazinul Victoria, care se numea înainte de 1945, Galerile Lafayette.
Comunişţii au schimbat numele decadent în magazinul Victoria (nr. 17) dar populaţia Bucureştiului a spus încă zeci de ani Lafayette. Acelaşi fenomen se întâmplă şi azi cu nume intrate în memoria colectivă deşi au aparţinut epocii comuniste: Moghioroş, Ho Şi Min, Lucreţiu Pătrăşcanu, dr. Petru Groza, Casa Scânteii.
Calea Victoriei № 17 - Magazinul Victoria
“Magazinul Victoria”, unitate de referinta a Societatii comerciale Galeriile Victoria S.A., este amplasat in cea mai renumita zona comerciala a Bucurestilor, intersectia dintre Calea Victoriei (fost Podul Mogosoaei) si strada Lipscani (Ulita cea Mare), vizavi de hanul Filipescu, intr-o cladire istorica care in 1862 functiona stabilimentul grafic I. V. SOCE&CO cu profil de editura, tipografie, l litografie, legatorie si librarie, care in scurt timp avea sa devina una din cele mai importante unitati de desfacere a cartii.
Ani la rand magazinul VICTORIA a fost considerat cel mai elegant magazin al "Micului Paris" cum era supranumit orasul Bucuresti. Continund traditia S.C. Galeriile Victoria S.A. va ofera astazi un sortiment complex de marfuri si servicii si poate fi considerata una din cele mai reprezentative societati comerciale din comertul capitalei, identitatea sa fiind conferita de traditie si viabilitate dar in acelasi timp de modernism. “Magazinul Victoria” este o expresie eleocventa a vitalitatii, continuitatii, grandoarei si bunului gust in comertul romanesc in prezent avand statutul de monument arhitectonic.
1945
la intersectia Caii Victoriei cu strada Domnita Anastasia se afla “Magazinul Victoria”. Desi multi cred ca apartine istoriei ceva mai vechi a Bucurestiului, magazinul a fost ridicat in 1945.
Pentru ca “Magazinul Victoria” a fost inaltat pe locul unde a functionat celebra editura “Socec”, magazinul s-a numit la deschidere “Socec-Lafayette”, dar, numai dupa cativa ani, autoritatile comuniste i-au schimbat denumirea in cea care l-a consacrat.
1948
După naționalizare, în 1948, magazinul a primit numele Victoria, iar mai târziu a devenit cunoscut prin sloganul ''Magazinul Victoria, 50 de magazine într-unul singur''. Magazinul, cu scară rulantă, bine aprovizionat, avea la parter și etaje raioane a căror repartizare s-a păstrat, în mare, și în ziua de azi: la parter — bijuterii, parfumerii, electrocasnice ș.a.; la etaje — articole pentru copii și tineret, femei, bărbați; stofe, țesături, artizanat, articole de uz casnic ș.a.
1978
În aprilie 1978 a ars Magazinul Victoria de pe Calea Victoriei.
1979
Magazinul Victoria a fost grav afectat în 1979 de un puternic incendiu. Au fost împrejurări în 1979, în aprilie, când a ars de la nişte lucrări de sudură, a ars o bună parte din etajele 2 şi 3 şi au şi murit trei oameni. A fost o adevărată tragedie.
2001
După 1990 a fost renovat, cea mai recentă renovare având loc în 2001. Suprafața totală a magazinului este de 13.000 de metri pătrați.
2012
- Interbelic-ul din Centru Vechi s-a mutat pe Calea Victoriei, la numărul 17. Va trebui să te asiguri că ai nimerit ușa, pentru că, asemenea barurilor cu intrări secrete din New York-ul anilor ’20-’30, intrarea nu e foarte evident semnalizată. Dar de cum intri, ești transportat în scenariul jazzy misterios al filmelor cu gangsteri, ce-și sorb whiskey-ul într-un “lux” ușor decadent și foarte scenografic. Ai crede că pe Tolix-ul de la bar se va așeza un De Niro tânăr, cu gașca din Once Upon a Time in America, sau un Gatsby super dichisit își va face intrarea de după cortină. Amenajarea este semnată Lama Arhitectura – Dan Enache, Călin Radu, Radu Nenita. Tot ei sunt cei care semnează decorul Origo, dar și terasa Control, două dintre locurile de pe traseul nostru urban săptămânal. Bicicletele din spațiu aparțin proprietarului și membrilor echipei Interbelic. În plus, ne povestește Dan Enache, împreună cu colegul Călin Radu (Lama Arhitectura) au 15 biciclete, prin urmare îi bucură prezența lor în decorul barului. Mai ales că îl completează cu un aer degajat urban. Pe locul Interbelic Victoria se afla un restaurant japonez, iar prima intervenție în spațiu a fost decopertarea masivă:
“Am găsit un fost restaurant cu specific japonez, plin de gips-carton şi alte elemente care sufocau. Am încercat să curăţăm cât mai mult şi să lăsăm la vedere spaţiul iniţial: am decopertat plafonul, am descoperit grinzile metalice – parte din structura clădirii, am finisat pardoseala cu şapă elicopterizată şi am mers pe compartimentări minime între bucătărie, băi, spaţii anexe”, ne-a povestit arh. Dan Enache.
Luminile calde, de atmosferă, ale becurilor Edison (cu cablu textil împletit) se proiectează pe suprafețele din alamă ale stâlpilor și barului. Cortina, canapelele din velur verde, lemnul meselor în contrast cu suprafețele de metal și beton aparent compun o ambianță de underground spectacular. Cu o ușoară tentă de cabaret… alternativ.
2015
Astazi “Magazinul Victoria” poate fi definit ca un amestec de traditie si modernism conferite de arhitectura si modul de ambientare.
Astăzi, la parterul magazinului se află standuri cu bijuterii, parfumerii, artizanat și suveniruri din România, marochinărie, pălării, eșarfe, sticlărie, porțelanuri, la etajul 1 se află standuri cu articole pentru femei (încălțăminte, marochinărie, pălării, lenjerie), precum și mercerie, garnituri de pat, țesături, articole de uz casnic, la etajul doi se găsesc articole pentru bărbați, la etajul trei — articole pentru nou-născuți, copii, tineret, jucării—, iar la etajul patru diverse articole pentru femei, lenjerie, blănărie. În fine, la etajul cinci se află standuri cu decorațiuni interioare, electrocasnice, metraje, perdele, covoare, garnituri de pat, costume și rochii pentru ocazii, precum și un mic atelier de retușuri și croitorie. Pe scările interioare ale magazinului, care păstrează vechea marmură roșie, se află vitrine în care sunt expuse diverse articole.
Sursa
1. Agerpress
2. RomaniaTV