Calea Victoriei № 121 - 127 - Academia Româna
Clădirile Academiei Române (nr. 125)
Clădirea Academiei Române este una din cele mai vechi din Capitală, fosta casă boierească Cesianu.
- vechea clădire a Academiei Române, ridicată pe locurile unei case a lui Stănuţă Cezianu şi a alteia a lui Filipescu Vulpe. Această clădire nu şi-a schimbat aspectul de când eram copil. Totuşi, în curtea Academiei, spre bulevardul Dacia, între timp, Duiliu Marcu a ridicat, în anii ‘30, clădirea bibliotecii, care, recent, a fost extinsă şi modernizată. Cea mai importantă schimbare este dispariţia casei lui Ștefan Bellu, care se afla în curtea Academiei, unde acum se găseşte o fântână. Casa Bellu, care a fost sediul editurii Academiei, a fost ireparabil deteriorată de cutremurul din 1977, ceea ce a dus la demolarea ei. De această Academie mă leagă foarte multe amintiri pe care le voi relata în altă parte.
1866 - Academia Română, cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din România, a fost înfiinţată la 4 aprilie 1866, de către Locotenenţa Domnească, sub denumirea de Societatea Literară Română, având membri pe cei 21 de fondatori.
1867 - În anul următor, s-a desfăşurat cea dintâi sesiune a Societatii Literare Române, când a luat noua titulatură de Societatea Academică Română. Primul preşedinte al acesteia a fost Ion Heliade Rădulescu.
- Clădirile Academiei Române (nr. 125) În 1867 a luat fiinţă Societatea Academică Română cu 21 membri de pe toate teritoriile locuite de români (inclusiv Transilvania, Banat, Basarabia, Bucovina, Macedonia).
- Încă de la începuturile sale, Academia a primit în mijlocul ei cărturarii din întreg spaţiul românesc, fiind un veritabil Parlament al naţiunii. În cupola sa s-au strâns nu numai moldovenii şi muntenii, ci şi transilvănenii, bănăţenii şi bucovinenii, avându-şi un loc şi reprezentanţi ai macedoromânilor. La întemeiere, principalele obiective ale societăţii au fost elaborarea şi întocmirea unui Dicţionar complet al Limbii Române. Acestuia, i s-a adăugat, cu prilejul primei sesiuni din anul 1867, studierea istoriei naţionale. Primele secţii ale acestei societăţi au fost cea Literar – Filologică şi cea Istorică.
1872
În 1872 a fost organizată şi modernizată secţia Ştiinţifică urmărindu-se, în primul rând, ca prin activitatea membrilor ei să se sprijine modernizarea şi dezvoltarea economică a ţării. Organizarea a fost păstrată până în 1948, şi în fiecare dintre ele au fost primiţi reprezentanţi ai altor domenii: arte, filosofie, sociologie, ştiinţe exacte şi ştiinţele naturii.
1879
În 1879, Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut național, sub numele Academia Română. Ea reunește personalități consacrate din domeniile științelor, literelor și artelor.
În 1879 îşi schimbă numele în Academia Română cu care a funcţionat tot timpul cu excepţia perioadei comuniste (1969-1989) când se numea Academia Republicii Populare Române.
1886
Planurile elaborate pentru palatul Academiei în 1886 au rămas multă vreme pe hârtie, dovedind nepăsarea guvernanților din trecut.
1890
Iniţiativa atribuirii unui local propriu pentru Academiei Române a apărut în 1890 când Min. Instrucţiunii Publice a cumpărat terenul si una din casele Cesianu. Academia are sediul în această clădire din 1890. Iniţiativa atribuirii unui local propriu pentru Academiei Române a apărut în 1890. Abia la 26 martie 1890, se adusese la cunoștința Academiei că Ministerul Instrucției Publice a aprobat mutarea instituției în casele C. St. Cezianu din Calea Victoriei 135. În toamna anului 1890, Academia și Biblioteca ei s-au instalat în noul local. Sediul instituției a fost lărgit peste câțiva ani, în 1896, prin cumpărarea caselor vecine, Belu și Zaleski, precum și prin achiziționarea unei alte porțiuni virane din proprietatea Cezianu.
1896 - Min. Instrucţiunii Publice a cumpărat terenul si una din casele Cesianu.
În 1896, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a cedat, printr-un decret, Academiei Române „casele Ştefan Bellu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele C. St. Cesianu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele M. St. Cesianu (din str. Sf. Voievozi), casele Zaleski (din Calea Victoriei şi str. Sf. Voievozi) cu terenul lor”, iar în 1945, Eliza Brătianu şi Consiliul de administraţie al Aşezământului cultural „Ion I. C. Brătianu” din Bucureşti au hotărât trecerea în patrimoniul Academiei Române, pe cale de donaţie, a clădirilor din strada Biserica Amzei şi a bibliotecii lui Ion I. C. Brătianu.
- Casele deținute de Constantin St. Cesianu și Mitica(Dumitru)Cesianu donate Academiei Romane (mai 7. Se semnează decretul prin care Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice cedează Academiei Române „casele Ştefan Bellu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele C. St. Cesianu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele M. St. Cesianu (din str. Sf. Voievozi), casele Zaleski (din Calea Victoriei şi str. Sf. Voievozi) cu terenul lor”.)
- Academia Romana. La 26 februarie 1896, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice este autorizat sa cumpere pentru Academia Romana casele din Calea Victoriei nr. 137, proprietatea Minei Zaleski, si sa aloce suma de 220.000 lei pentru transformarile impuse de necesitatile specifice Academiei, cat si pentru ridicarea unei constructii destinata „a adaposti colectiile cele mai de seama ale Bibliotecii”.
- La 7 mai 1896 se semneaza decretul prin care Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice cedeaza Academiei Romane „casele Stefan Bellu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele C. St. Cesianu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele M. St. Cesianu (din str. Sf. Voievozi), casele Zaleski (din Calea Victoriei si str. Sf. Voievozi) cu terenul lor”.
1898
În următorii ani s-au mai cumpărat câteva imobile iar în 1898 s-a inaugurat oficial clădirea renovată a Academiei Române.
Biblioteca Academiei este construită de arhitectul Marcu şi se găsește în spatele grădinii mari a Academiei.
In curtea Academiei Române au fost amplasate statuia lui Traian şi bustul lui Decebal iar în 2011 cu ocazia împlinirii a 145 de ani de existenţă a înaltului for a fost dezvelită statuia Minervei înaltă de 2 m.
1913
Dovedindu-se însă și acest local neîncăpător, s-au făcut încercări de construire a altuia nou în 1913, la planuri contribuind și arhitectul N. Ghika-Budești. Noul proiect, ca și cel din 1886, nu a fost terminat.
1918
După Marea Unire de la 1918, când România a cunoscut un ritm intens de dezvoltare economică şi o înflorire culturală fără precedent, cele mai de seamă personalităţi ale naţiunii au fost chemate la conducerea Academiei Române, lor adăugându-li-se, ca membri de onoare, cei mai de seamă învăţaţi ai lumii. În această perioadă de modernizare a ţării, Academia Română a fost o instituţie deplin autonomă, neexistând nici un fel de ingerinţă în activitatea sa din partea autorităţilor statului.
1927-1929
Abia după sfârșitul Primului Război Mondial, au fost începute unele amenajări parțiale. Astfel, în 1927, s-a construit primul depozit, în care a fost așezată în toamna anului 1929 biblioteca cărților tipărite, improvizându-se două încăperi pentru lucru și încăperile necesare pentru lucrările de catalogare.
Clădirea principală, sediul Academiei, se găsește pe latura de nord a parcului, cu fațada spre parc. Construcție simetrică, compusă dintr-un subsol parțial, un parter scund și bosat și un etaj dominant în înălțime, ea este decorată cu pilaștri cu profilatura dorică.
Centrul compoziției este ocupat de marea sală de conferințe ușor decroșată, panoul plin fiind decorat cu patru coloane ionice, între care se arcuiesc ghirlande de stuc. Corpul clădirii apare în latura dinspre str. Moxa, marcat printr-un puternic decroș circular și acoperit cu o cupolă care în fațadă este realizată sub forma unui atic.De o parte și de alta a sălii de conferințe, sunt două intrări adăpostite de un mic acoperiș cu fronton pe pilaștri. Două volume ieșite mult în față și supraînălțate închid clădirea la capete, unul din ele având fațada spre Calea Victoriei.
Tot în curte, fosta casă Belu, adăpostind alte servicii ale Academiei, este construită după tipul caselor vechi boierești: are o fațadă simetrică spre Calea Victoriei, iar elementul principal este format dintr-un volum supraetajat și se află spre parc. În ciuda multiplelor reparații și transformări, construcția își mai păstrează aspectul clasicizant cu profilatura de pilaștri dorici.
Sesiune omagială dedicată academicianului Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.
1936
Clădirea Bibliotecii Academiei a fost construită în 1936 după planurile arhitectului Duiliu Marcu și este situată în spatele grădinii Academiei.
Academia Română este o instituție de interes public național, de cercetare în domeniile fundamentale ale științei și de calificare profesională superioară, cu personalitate juridică de drept public și independentă în lucrările sale de orice natură.
Academia ocupă trei construcții importante amplasate în cadrul unui parc cu vegetație bogată. Prima clădire a fost proprietatea Slătineanu, a doua, spre strada Mihai Moxa, a familiei Filipescu, de prin prima jumătate a secolului al XIX-lea, și a treia, biblioteca, a fost construită în anii 1936 — 1937 după planurile arhitectului Duiliu Marcu.
1936-1937
- Celor trei corpuri vechi de cladiri li s-a adaugat intre 1936 si 1937 o noua constructie inspre capatul curtii din str. Sfintii Voievozi, care adaposteste si astazi uriasa biblioteca a celui mai important for stiintific si cultural al tarii.
- Actuala bibliotecă este singura lucrare din marele program cuprins în proiectul ''Palatul Academiei'' elaborat de arhitectul Duiliu Marcu, care s-a realizat în 1936-1937. Ea cuprinde respectiv sălile de lectură construite în fața vechiului depozit de cărți pe patru niveluri, subsol, parter și două etaje concepute într-o arhitectură modernă.
Expoziția "Din tezaurul cancelariilor voivodale românești", cu documente istorice din colecțiile Bibliotecii Academiei Române recuperate de la Arhivele Naționale.
Subsolul conține vestiarele, bufetul, fumoarele și serviciile de primire, clasare și expediere a cărților, rezervat deci personalului de deservire a bibliotecii. Parterul cuprinde vestibulul cu vestiarele cititorilor, o sală de lectură de 9 X 26 m, o mică sală pentru academicieni și două săli pentru consultarea periodicelor. Etajul I este ocupat de secțiunea de numismatică și de săli de consultare a manuscriselor și a vechilor cărți românești, iar etajul II conține depozitul de manuscrise (9 x 37 m) cu camera blindată pentru edițiile rare.
1948-1961
Prin reprofilarea Academiei în 1948, această instituție a luat asupra ei promovarea tuturor științelor, devenind forul cel mai înalt de cultură al țării, localului său, transformat și modernizat, adăugându-i-se din 1961 și o altă anexă.
1985
Dintre cele trei cladiri, cea mai mica, aflata chiar la intrare, in dreapta, cu birouri administrative, a fost demolata la largirea Bulevardului Dacia, in 1985.
1990
Tot pe latura Bd-lui Dacia s-a construit, dupa 1990, o noua aripa a Bibliotecii Academiei, structurata pe 6 nivele, dispunand de utilitati moderne de conservare a fondului de carte.
Transformările politice şi sociale nu au ocolit nici Academia Română. Comunismul a supus-o unui proces de epurare. O nouă etapă istorică a fost inaugurată în 1990. Începând de atunci s-a revenit la vechea denumire de Academia Română, instituţia redobândindu-şi autonomia.
Principalele realizări ale Academiei, în cadrul celor 14 secţii ale sale, au constat în editarea Tratatului de Istoria Românilor şi a Dicţionarului General al Literaturii Române. Academia Română continuă să ocupe un rol important în societatea românească, ea dezvoltând, totodată, legături multiple cu lumea ştiinţifică internaţională, având acorduri de colaborare cu peste 35 de academii din întreaga lume şi o activitate susţinută în cadrul Academiei Europene şi a Uniunii Academice Internaţionale. Academia Română a fost şi rămâne un simbol al unităţii şi spiritualităţii naţionale.
2004 - Clădirea care adăpostește Academia Română a fost declarată, în 2004, monument istoric.
2009 - Sediul central al Academiei Române este în București, Calea Victoriei 125, sector 1, potrivit Monitorului Oficial nr. 617 din 14 septembrie 2009.
AGERPRES
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/28/la-pas-prin-bucuresti-academia-romana-10-52-46
* Academia Romana este cel mai inalt for de stiinta si de cultura din Romania. A fost fondata la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literara Romana, devenita in 1867 Societatea Academica Romana, iar in 1879 Academia Romana. Conform statutului, rolul principal al Academiei consta in cultivarea limbii si literaturii romane, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii romane, studierea istoriei nationale romane si cercetarea in cele mai importante domenii stiintifice. Cele mai reprezentative lucrari academice sunt Dictionarul limbii romane, Dictionarul explicativ al limbii romane, Dictionarul general al literaturii romane, Micul dictionar academic si Tratatul de istoria romanilor. Academia Romana are 181 de membri activi alesi pe viata.
Membri
Academia se compune din membri titulari, membri corespondenti si de onoare, cu totii alesi pe viata. Calitatea de membru poate fi acordata si post-mortem. Atat membrii corespondenti cat si membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenti. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi facute numai din partea membrilor titulari, iar candidatii trebuie sa fie din randul membrilor corespondenti. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. In urma mai multor consultari si evaluari, adunarea generala decide prin vot secret acordarea statutului de membru.
In Dictionarul academicienilor romani, 1866 - 1999, Dorina N. Rusu contabiliza ca pana in anul 1999 Academia adunase un numar de 1.494 membri, dintre care 980 romani (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenti, 41 alesi post-mortem) si 514 straini (404 membri de onoare, 109 corespondenti, 1 ales post-mortem). Dintre membrii straini, tarile cu cei mai multi membri erau Franta cu 163, Germania cu 60, Italia 48, SUA 39, Anglia 22, URSS (Rusia) 20, Belgia 17 etc.
Functionare
Academia este o institutie finantata, in principal, de la bugetul de stat si care functioneaza autonom. Surse secundare de finantare pot fi activitatile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum si donatiile. Are 3 filiale, la Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara. In subordinea sa se afla o serie de institutii prestigioase si centre de cercetare din Romania (circa 60). In anul 2001, doua dintre institutele Academiei Romane au fost recunoscute de Comunitatea Europeana ca institute de excelenta.
Conform statutului actual, un mandat de presedinte are durata de patru ani, iar o persoana nu poate detine functia de presedinte pentru mai mult de doua mandate. Biroul Prezidiului Academiei Romane este format din sase academicieni, din presedintele Academiei Romane, cei patru vicepresedinti si din secretarul general.
- la Academia Romana se urmareste ridicarea unui building pe locul gradinii dinspre Cl. Victoriei
- tot la Academie s-au demolat doua corpuri din spatele Bibliotecii proiectate de arh. D. Marcu, din care corpul C3 fusese acceptat pentru clasare de catre Sectiunea de Evidenta a CNMI (SE-CNMI), dar propunerea de clasare fusese respinsa de catre DCPN-Mun Bucuresti! Este cazul sa fie schimbate procedurile, astfel incat atat INP, cat si direct SE-CNMI sa poata initia procedurile de clasare, fara intermedierea Directiilor! Este clar ca sunt multe amestecuri mafiote care sunt corelate cu Directiile ori Comisiile zonale! Sigur sunt interese si la CNMI, dar, sa zicem, "rarefiate"....
(Sursa: Wikipedia)
Read more: http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/2010/03/calea-victoriei-capitolul-12-academia.html
http://www.revistaclipa.com/6674/2012/03/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-x
Calea Victoriei № 129a - hotelul Moxa
Lipită de casa Hristu, dar puţin mai retrasă faţă de partea carosabilă, se află o locuinţă de la începutul veacului XX, fără istorie. În această casă au trăit ultimii lor ani de viaţă şi au murit Grigore Duca (fratele lui I. Gh. Duca), împreună cu soţia, sa pe care noi o numeam tante Miouche (născută Niculescu-Dorobanţu). După moartea lor, apartamentul a fost locuit de fosta lor menajeră Nataliţa, care a fost apoi bucătăreasa noastră. Astăzi clădirea a fost renovată şi transformată într-un hotel, hotelul Moxa. Strada Moxa, la sfârşitul secolului XIX, era numită strada Barbu Catargiu, fiindcă acesta își avusese locuinţa pe Calea Victoriei foarte aproape de ea.
http://www.revistaclipa.com/6674/2012/03/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-x
Calea Victoriei № 129 - Casa HRISTU
- Un foarte mare teren viran se întinde astfel de-a lungul Căii Victoriei în dreptul numărului 129. Un paravan urît, acoperit de afişe jupuite, ascunde crîngul care a răsărit acolo de cînd se aşteaptă o nouă construcţie. Ultima, de prin anii ’70, adăpostea un birou de arhitectură al Ministerului Învăţămîntului. Dacă există un proiect de a construi, ar trebui să fie semnalat, dar o asemenea indicaţie lipseşte. Fără să se ţină seama de vecinătatea unor monumente istorice de o importanţă deosebită, chiar peste drum de Academie, e încă o dovadă a indiferenţei bucureştenilor faţă de oraşul lor.
Casa Hristu (nr. 129) este o clădire construită în anul 1871 inscripţionat pe frontonul casei. Are un singur etaj, un balcon de fer forjat şi un portal închis de o poartă masivă de lemn. Aici a locuit o prinţesă Zoe Bagration căsătorită cu un ofiţer ţarist, Fiica sa a fost soţia lui Al. Odobescu. Casa a fost urâţită prin montare de termopane la parter, culmea! cu ramă albă. Măcar să fi fost maron.
- Dincolo de grădina casei Linche-Vernescu se află o casă - cunoscută sub numele de casa Hristu -, care nu este impozantă, cu un etaj şi cu un portal mare închis cu o poartă masivă de lemn. Actualii locatari pragmatici, dar fără de respect, au stricat aspectul faţadei, instalând la parter termopane. Este o casă care, în afară de agresiunea cu termopanele, nu şi-a schimbat înfăţişarea de când a fost construită în 1871 şi de când am cunoscut-o în copilăria mea.
Vara primară a tatălui meu, Lisette Greceanu, care, printre altele, avea mult umor, odată, întâlnindu-mă în faţa acestei case, pe vremea când eram în primele clase de liceu, mi-a declarat, râzând - fără să-mi dea nici o explicaţie - că această casă îi aminteşte că s-a măritat cu un rus, şi nu cu un rus oarecare, ci un scoborâtor din generalul conte Pavel Kiseleff, fost guvernator al Ţării Româneşti şi Moldovei. Revenit acasă la Stolnici, am povestit bunicului meu - unchiul lui tante Lisette - cele de mai sus. L-a apucat râsul, dar mi-a explicat… Această casă a aparţinut cândva principesei Zoe Bagration, fiica lui Ştefan Văcărescu-Orbul şi al Alexandrinei Prejbeanu. Zoe era o femeie energică şi inteligentă care a reuşit să se mărite cu principele Alexis Kirilovici, din vechiul neam georgian al Bagrationilor cu mare trecere la curtea de la Sankt Petersburg cu care a avut o fiică, principesa Alexandra (Alina) Bagration.
Aceasta a fost, pentru puţin timp, măritată cu marele vornic Manole Băleanu, de care a divorţat în 1836. Ea a fost eroina unei lungi poveşti de dragoste cu Pavel Kiseleff care, din nefericire, nu a putut să se însoare cu ea, căci Ţarul i-a interzis să divorţeze de soţia sa, Sofia (născută Potoska), care trăia în Rusia, unde se deteriorase mintal foarte grav. Din această poveste s-au născut doi băieţi şi două fete care au fost adoptaţi de Iacovache Prejbeanu şi soţia sa, Safta Drugănescu, deoarece Kiseleff nu a putut să-i recunoască oficial. Una din fete, Elena, s-a măritat cu viitorul mare genealogist, Ştefan Greceanu (socrul lui tante Lisette), şi cealaltă, Ana, s-a căsătorit cu cunoscutul istoric, arheolog şi scriitor Alexandru Odobescu. În ultimii ani, Zoe Bagration și-a cedat casa soţilor Odobescu şi s-a mutat în casa pe care am aminit-o, situată ceva mai sus pe Calea Victoriei. Paul Emil Miclescu aminteşte că Zoe discuta de la balcon la balcon, peste Podul Mogoşoaiei, cu Cleopatra Trubetskoy, care locuia vis-à-vis, în casa pe care am amintit-o mai sus.
Nu trebuie confundată această Alexandra Bagration cu faimoasa Caterina Bagration, văduva generalului Piotr Bagration şi strănepoata principelui Potemkin care, împreună cu ducesa de Sagan, îşi făceau de cap în timpul Congresului de la Viena din 1815, trecând din patul Ţarului Alexandru I în cel al lui Metternich şi apoi în cel al ducelui de Baden.
- Casa A. Hristu se află pe Calea Victoriei, la numărul 129. Prin 1888, când Caragiale locuia undeva aproape, la numărul 148, casa Hristu avea numărul 141. Mă fascinează ideea că se mai păstrează încă în București clădiri prin fața cărora probabil că s-au plimbat Eminescu sau Caragiale. Drept e că, așa cum merg lucrurile, s-ar putea ca, nu peste multă vreme, să nu mai existe nici una.
Casa datează de dinainte de 1843. Pe planul Borroczin figurează aici o casă numai cu parter și subsol, cu o mică anexă în curte. Nu este exclus ca actuala clădire să păstreze zidurile mai vechii case, mărită și supraetajată în 1871.
După moda timpului, fațadele sunt decorate în stil eclectic, de sorginte neoclasică. Nu lipsesc pilaștrii cu capiteluri compozite, semicoloane angajate cu capiteluri ionice, mascheroane la deschiderile în plin cintru de la parter, frize cu frunze de acant. Ușa de intrare, din lemn masiv, este cu siguranță cea de origine.
Casa e încununată în ax de un scut, pe care se păstrează inițialele proprietarului.
La etajul I, un balcon cu feronerie decorativă, caracteristică epocii, e sprijinit pe trei console de piatră sculptată în formă de lei. Cam jerpelit, dar revelator pentru gusturile în arhitectură ale unei epoci ce pare să se topească din ce în ce mai vertiginos în depărtările timpului, decorul original e păstrat în întregime, ca printr-un miracol.
Oameni gospodari, vechii proprietari erau abonați "la serv. ridicărei gunoielor" și asigurați la Dacia...
Bineînțeles, casa este inclusă pe lista Monumentelor Istorice.
Ei, bine, stai și te minunezi: cum a fost posibil ca geamurilor de la parter să li se monteze cercevele de plastic cu geam termopan? Știut fiind că, în cazul unui monument istoric, o asemenea autorizație este imposibil de obținut.
Încă unul din misterele dâmbovițene, atât de pline de-nțelesuri…
SURSA
http://www.revistaclipa.com/6674/2012/03/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-x
http://silviacolfescu.blogspot.ro/2012/12/nesimtiri-bucurestene-misterele.html