Calea Victoriei № 22-24 - Hanul Castrişoaiei
1847
La intersecţia Căii Victoriei cu Strada Doamnei ne bucură privirea o clădire de demult, cu un etaj şi numeroase magazine la parter. Are o arhitectură obişnuită, chiar banală, fără cine ştie ce artificii decorative. Se vede de la o poştă că nu a servit ca palat vreunui boier ori ca minister în anii de început ai statului român. Este o clădire cu proporţii însemnate, mai ales pentru secolul al XIX-lea bucureştean. Localizarea pe Planul Borroczin, extrem de uşoară, ne spune că pe la 1847 avea o formă diferită de cea prezentă, de L, segmentul mare acoperind, spre vest, Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), iar cel mic, spre nord, Uliţa Bărcănescu (Strada Doamnei). Curtea, însă, era dreptunghiulară, mărginită înspre sud de Hanul Câmpineanu şi spre est de proprietatea generalului Mavros, soţul prinţesei Pulcheria Ghika şi socrul lui Ion Ghika. În Cantor de Avis clădirea apare cu denumirea de "Hanul Castrişoaiei", menţionându-se 8 prăvălii pe Podul Mogoşoaiei şi 2 "peste drum de Hanul lui Dedu" (de la 1888 Palatul Nifon), adică pe Uliţa Bărcănescu.
Este posibil să fie mai vechile "case ale lui Castriş" - soţul Saftei - amintite de Dionisie Eclesiarhul prin 1804. Nu cunoaştem calitatea clientelei, însă vecinătatea Casei Obrenovici, unde îşi avea sediul Consulatul Rusiei, va fi avut oarecare influenţă. Nu întâmplător acolo funcţiona celebrul "Bazar Anglais", cel mai frecventat magazin bucureştean din vremea domniei lui Cuza. Safta Castrişoaia sau Castrişoaia, după onomastica rusească, pe care Gheorghe Crutzescu o indică a fi "văduva unui Castriş Macedoneanul", se născuse în anul 1882. Pe o fotografie de format mare am întâlnit această dată, precum şi data morţii: 1862. Tot acolo am găsit şi această informaţie: "donator anual de 500 lei pentru susţinerea a 10 paturi la Spitalul Filantropia şi a 6 paturi la Spitalul din Ploesci".
De când a început să doneze nu ştim, dar culanţa faţă de aşezământul ploieştean, neobişnuită pentru un bucureştean, mă îndeamnă să presupun că ea era de origine prahoveană, poate fiica vreunui negustor din Ploieşti. După toate probabilităţile, a avut un fiu, Dimitrie, născut în 1808, înmormântat în curtea Bisericii Sf. Dumitru. Să fi slujit ca preot acolo? N-ar fi exclus. Am întâlnit în lucrarea lui Gheorghe Bezviconi, "Necropola Capitalei", cu numele de Castriş şi un general, Matei, născut în anul 1863 şi decedat în anul 1924, înmormântat la Cimitirul Bellu Militar. Raritatea numelui nu-mi trezeşte suspiciuni privind înrudirea acestora. Date despre Safta Castriş sunt surprinzător de rare ţinând seama de o persoană activă pe tărâm comercial, care îşi permitea să doneze anual 500 de lei unor spitale. Profesorul Gheorghe Potra, în succintul articol dedicat hanului în "Istoricul hanurilor bucureştene", scrie că Safta "în 1826 cumpără prăvălii în Hanul Zamfir" de pe Uliţa Blănari.
Mai des apare numele ei în preajma revoluţiei paşoptiste, când, în Grădina Castrişoaiei de la Izvor se întâlneau - doi câte doi - conspiratorii: oamenii veneau să bea o cană de vin! Situată nu departe de intersecţia străzilor dr. Staicovici şi Izvor, cam în dreptul Stadionul Naţional de astăzi, dar pe platoul de deasupra lui, unde a funcţionat Ştrandul Bragadiru şi unde a existat până către 1970 o scenă de cărămidă, era un loc dificil de controlat de agenţii lui Villara, care, din acest motiv, trebuiau să apeleze la informatori şi la turnători. Unele rapoarte ale poliţiei lui Bibescu Vodă insinuează chiar că acolo ar fi activat şi un stabiliment mai deochiat… Mai târziu, întreprinzătoarea femeie va vinde grădina unui supus austriac, pe nume Wilhelm Oppler, care va amenaja în apropiere o fabrică de bere. Tot atunci proprietar al hanului ajunge inginerul - şi el de origine aromână - Vasile Paapa, om politic influent cu vederi liberale şi, asemenea Castrişoaiei, mare filantrop.
1859-1875
De atunci, din preajma dublei alegeri a lui Cuza, adică din 1859, clădirea - ce nu pare o reconstrucţie din 1875, ci doar o restaurare a celei vechi, - va fi cunoscută şi sub numele de "casa Paapa". Pe la începutul domniei regelui Carol al II-lea funcţionau în ea aproximativ 10 magazine de lux, între care se remarcă mai cu seamă cel de porţelanuri fine Rosenthal. Iată şi de ce am subliniat acest nume.
1937
În urma complicatelor vânzări şi cumpărări de imobile în această zonă, cât şi al falimentului Băncii Marmorosch-Blanc, proprietară a ajuns Banca Naţională. Încă din luna decembrie a anului 1937, cum ne informează arh. Cristina Ţurlea în excelenta lucrare "Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor", s-a luat decizia construirii pe un spaţiu de 2.700 mp a unui mare imobil care să servească atât ca sediu al "Asociaţiei Culturale şi Sportive a BNR" cât şi al "Casei de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a funcţionarilor BNR". Imobilul, proiectat de arhitectul BNR, Radu Dudescu, a fost construit doar pe "un fragment" din Hanul Castrişoaiei - Paapa, anume pe locul fostului magazin Rosenthal, din care cauză mai este numit - cu totul impropriu - "Blocul Rosenthal".
1940-41
Construcţia a fost terminată în jurul anului 1940, existând în fotografii din 1941 executate de Ebner şi, un an mai târziu, de Willy Pragher, nepotul cunoscutului comerciant.
1949-1952
Aici a funcţionat între anii 1949-1952 Muzeul BNR, care ar fi salutar să funcţioneze şi astăzi în acest imobil ce aparţine Băncii Naţionale, lăsat - nu se ştie de ce - de izbelişte.
SURSA : http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/hanul-castrisoaiei-de-emanuel-badescu-8863311
Calea Victoriei № 22 Palatul Funcţionarilor Băncii Naţionale
I.
În cursul celui de-al doilea deceniu interbelic, activitatea Băncii Naţionale a cunoscut o extindere fără precedent, atât la nivelul sediului central din Bucureşti, cât şi la cel al sucursalelor teritoriale. Pe lângă activitatea cu specific bancar strict, treptat, la nivelul conducerii instituţiei a început să fie manifestată dorinţa de a interveni pentru continua îmbunătăţire a situaţiei propriilor funcţionari, prin punerea la dispoziţia acestora a diverselor facilităţi pentru ridicarea statutului social şi a cunoştinţelor profesionale şi pentru petrecerea timpului liber.
La 17 februarie 1935, ca urmare a deciziei luate de către Adunarea generală a acţionarilor BNR, a fost înfiinţată Casa de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a personalului băncii. Conducerea institutului de emisiune a dorit ca acest organism să beneficieze de un sediu propriu, aşa că Radu Dudescu (arhitectul-șef al băncii centrale - n.n.) a fost însărcinat să studieze problema.
În primăvara anului 1937, arhitectul-şef al BNR i-a prezentat guvernatorului Mitiţă Constantinescu planul viitorului sediu al Casei de pensiuni, la care colaborase cu arhitectul Ion Davidescu, în acel moment director la Serviciul Urbanistic al Capitalei, plan însoţit de un referat explicativ.
În acest al doilea document am regăsit (autoarea - n.n.) pentru prima oară şi referiri la intenţia Primăriei Capitalei de a sistematiza întreaga zonă din jurul sediului central al BNR. De lucrare fusese desemnat să se ocupe arhitectul Ion Davidescu, din partea băncii având această sarcină, în mod evident, Radu Dudescu. El îi aducea la cunoştinţă guvernatorului BNR planul administraţiei Bucureştiului de a crea o esplanadă în faţa clădirii Bursei şi de a sistematiza strada Eugeniu Carada prin alinierea tuturor construcţiilor existente la clădirea Băncii de Scont.
Dudescu îl informa pe guvernator că, pe lângă Ion Davidescu, mai colaborase cu doi dintre colegii săi din cadrul Serviciului Arhitecturii, şi anume: Nicolae Creţoiu, cel care făcuse studiile la planşetă şi Grigore Vidraşcu, însărcinat cu efectuarea antemăsurătorilor şi a devizului lucrării. Conform proiectului, clădirea avea subsolul distribuit pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferinţe la etajul VI, o sală de sport cu anexele necesare la etajul VII şi un bufet la etajul VIII. Parterul era rezervat pentru spaţii comerciale, oferite spre închiriere.
[...]
Pentru ridicarea acestei clădiri impunătoare, a fost nevoie şi de cumpărarea de către BNR, la 5 mai 1937, a unui teren cu o suprafaţă de 2.700 mp, aparţinând Băncii Marmorosch Blank şi aflat în perimetrul dintre Calea Victoriei, strada Eugeniu Carada şi Pasajul Macca. Şase zile mai târziu, planurile au fost aprobate şi de către autorităţile Capitalei, astfel că putea fi deschis şantierul pentru ridicarea sediului Casei de pensiuni, estimat a costa 35 milioane lei.
Consiliul de administraţie al BNR a aprobat abia la 18 iunie 1937 planurile, astfel că lucrările pentru degajarea terenului au început luna următoare. La 9 septembrie 1937, terenul a fost predat antreprizei SONACO, condusă de ing. Liviu Ciulley (tatăl regizorului Liviu Ciulei - n.n.), cel care câştigase licitaţia pentru ridicarea clădirii.
La 16 decembrie 1937, în cadrul unei festivităţi la care au fost invitaţi să ia parte toţi funcţionarii băncii, a fost pusă piatra de temelie a construcţiei din Calea Victoriei nr. 22-24. Cu acest prilej, guvernatorul a rostit un discurs şi a semnat, împreună cu toţi cei prezenţi, un „Hrisov de temelie”. O copie a acestuia se află astăzi în Arhiva BNR.
Lucrările de construcţie s-au desfăşurat conform planului iniţial, astfel că inaugurarea clădirii a avut loc la 20 decembrie 1938. Pe lângă spaţiile destinate funcţionării Casei de pensiuni, în această locaţie au fost instalate şi unele servicii ale băncii.
Astfel, la :
etajul I existau existau ghişee destinate lucrului cu publicul, în timp ce
etajul II şi jumătate din etajul III erau ocupate de Serviciul Relaţiunilor cu străinătatea.
În cealaltă parte a etajului III şi la etajul IV funcţiona Serviciul Controlul importului,
etajul V aparţinând Serviciului Controlul exportului.
La ultimele trei etaje se desfăşurau activităţile Asociaţiei culturale şi sportive a funcţionarilor BNR, pe care Dudescu a condus-o timp de şase ani, în intervalul 1935-1940. Din documentele de arhivă reiese faptul că Radu Dudescu a fost iniţiatorul unora dintre cele mai importante acţiuni ale acestei asociaţii, implicându-se direct în realizarea lor.
Astfel, una dintre cele mai lăudabile iniţiative, care a avut un puternic ecou în rândul funcţionarilor băncii, a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi străine (franceză, germană, italiană şi engleză).
Periodic, asociaţia organiza excursii în afara Bucureştiului pentru a cunoaşte, aşa cum Dudescu se exprima, „frumuseţile naturale ale ţării”. Am reuşit să reconstituim câteva dintre destinaţiile propuse de Radu Dudescu în calitate de preşedinte al acestei organizaţii: Sinaia, Giurgiu, Constanţa, Braşov, Govora. Trebuie precizat că deplasările erau efectuate cu autobuzul cumpărat din fondurile asociaţiei.
O amploare destul de mare în cadrul asociaţiei au avut-o activităţile sportive, funcţionarii BNR având posibilitatea să practice gimnastica, scrima, tenisul, boxul, înotul sau sporturile nautice. Pasionat de vânătoare, Dudescu a reuşit să organizeze şi o societate de profil, cu terenuri la Schitu Slănic (jud. Muscel), la Mănăstirea Căldăruşani funcţionând o crescătorie de fazani.
Funcţionarii puteau beneficia şi de petrecerea concediilor într-una dintre vilele băncii care se aflau în 1937, de exemplu, la Băile Herculane, Carmen Sylva, Constanţa, Slănic Moldova, Buşteni, Câmpulung Muscel şi Predeal.
Radu Dudescu a fost cel care, împreună cu Mircea Marinescu, a proiectat în 1945 imobilul din Calea Dorobanţilor nr. 36-38, destinat locuinţelor funcţionarilor BNR. Blocul, structurat pe 9 etaje, început în iunie 1945 şi terminat în 1948, cuprinde 54 de apartamente, are o suprafaţă desfăşurată de 6.870 mp şi a fost executat de către antrepriza Emil Prager, iar după naţionalizarea acesteia de către Centrala Întreprinderilor de Construcţii Industriale şi Civile.
II.
Este pentru prima dată că în București se clădește o casă care are prăvăliile din fațada principală retrase de la stradă - oferindu-se pietonilor avantajul de a circula pe sub arcade - adăpostiți de ploaie și feriți de razele fierbinți ale soarelui de vară când căldura trece de 40 de grade.
Arhitectul studiind planurile acestei case a avut în vedere încadrarea ei într-o compoziție a cărei fațadă s-ar desfășura din Str. Doamnei până în Str. Lipscani. Terenul cu colțul spre Str. Doamnei fiind tot proprietatea Băncii Naționale - această aripă ar putea fi mai curând realizată. Sperăm că Municipiul București va fi de acord ca în viitor când aceste clădiri vechi se vor dărâma, proprietarii să fie obligați a cere arhitecților ce vor face aceste lucrări, să se încadreze în studiul Domnului Arhitect Radu Dudescu - oferind astfel Capitalei Țării un ansamblu de clădiri formând o față logică și armonioasă.
Acest studiu, ne deschide soluţiuni noi în ceiace privește unitatea de înfăţişare a clădirilor de pe arterele principale, cuprinse între două strade. S-ar putea ca Municipiul să instituie câte un concurs între arhitecţi, pentru a găsi soluţiunile cele mai corespunzătoare, pe marile bulevarde şi Calea Victoriei, unde dacă arhitecţii s-au străduit să dee fiecare concepţii arhitectonice, lipsa de legătură între clădiri cu înălţimi diferite - unele având câte 5-6 etaje în plus, oferă nu numai străinului trăit în marile metropole dar şi nouă locuitori în orientul apropiat, o netăgăduită nemulţumire estetică.
Suntem siguri că arhitecţii s-ar mulțumi cu un onorariu modest pentru aceste studii de ansamblu - numai în dorinţa de a nu se reproşa profesiunii, o insuficienţă artistică, după cum suntem astăzi acuzaţi de "omul după stradă".
Revenind la clădirea din calea Victoriei Nr. 22 arătăm că nu este un palat, ci o casă de raport, cu caracter comercial neavând nici o locuință.
Sediul Casei de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a funcţionarilor BNR din Calea Victoriei nr. 22-24.
Planul subsolului
Subsolul I este la dispoziţia prăvăliilor pentru depozite de marfă, iar la subsolul II construit la 8,50m. adâncime pe lângă arhive, hidrofoare, cazane de calorifer, un adăpost special pentru apărarea pasivă executat după toate datele technice şi echipat aşa cum se cere şi trebuie să fie.
Planul parterului
La parter sunt prăvălii iar
Plan etaje
la etajele 1-5 inclusiv săli mari de lucru - în care după nevoie s-au construit paravane de rapiţ sau lemn.
Planul etajului 6
La etajul 6 o mare sală adună funcţionarii B.N.R. la conferinţe, lectură, iar în câte-va camere se predau zilnic lecţiuni gratuite de franceză, germană, engleză şi italiană.
Planul etajului 7
La etajul 7 o sală de gimnastică cu toate anexele şi mobilierul necesar, este pusă la dispoziţia aceleiaşi Asociaţiuni a funcţionarilor B.N.R. Se predau de instructori speciali de educaţie fizică, etc. îndrumări pentru folosirea aparatelor și gimnastică raţională.
Planul etajului 8
Un muzeu de vânătoare, o sală de ping-pong, duşuri, intrare-desbrăcare sunt toate la dispoziţia Asociației precum şi bufetul dela etajul 8.
Clădirea are încălzire centrală cu păcură, apă caldă și rece, 4 ascensoare de persoane și ascensor de corespondenţă.
Menţionăm că la colțul Calea Victoriei - Strada Doamnei se intenționează construirea unei fântâni decorative Fântâna Doamnei spre aducere aminte a vremurilor nu așa de vechi din viața Bucureştilor.
ST. H. O.
[Primul text reproduce pp.31-34 din textul Sabinei Mariţiu - Arhitectul Radu Dudescu și Banca Naţională a României, publicat în revista Restitutio, nr. 6, iulie 2006, editată de Banca Naţională a României. Al doilea text şi imaginile sunt reproduse după revista Arhitectura, serie nouă, anul 6-1940, nr.1, pp.12-14]
Zona cu amplasamentul Palatului Funcţionarilor BNR, astăzi.
Publicat de armyuser la 5/16/2009 08:03:00 p.m.
SURSA: armyuser.blogspot
Calea Victoriei № 22-24 - blocul Rosenthal
Blocul Rosenthal, care a fost construit intr-un timp record de un an, in 1938, dupa proiectul lui Radu Dudescu si din dorinta guvernatorului Mitita Constantinescu de a asigura nu numai un sediu Casei de pensiuni a functionarilor BNR, ci si o sursa consistenta de venituri, deoarece cladirea avea spatii comerciale generoase destinate inchirierii.
Clădirea Rosenthal construită ca magazin de lux cu porțelanuri fine numit Rosenthal, de unde și denumirea populară a locului. Avea un subsol pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferințe la etajul șase, una de sport cu anexele necesare la șapte și un bufet la opt. Parterul era rezervat spațiilor comerciale oferite spre închiriere. Era pentru prima dată când în București se construia o clădire cu prăvăliile retrase de la stradă, care permitea pietonilor să circule pe sub arcade, adăpostiți de ploaie sau feriți de căldură.
Într-adevăr într-o clădire enormă cu coloane, cunoscută pe vremuri ca blocul Rosenthal (nr 22-24) astăzi părăsită, la parter era un magazin de bijuterii. Magazinul Rosenthal avea cele mai rafinate servicii de porţelan din România. Orice fată de bună condiţie primea ca dotă un serviciu Rosenthal de 6 sau 12 persoane, după posibilităţile părinţilor.
Calea Victoriei № 22-24 - blocul BNR
1938
După demolarea magazinului Rosenthal, înainte de cel de al doilea război mondial, statul a cumpărat terenul şi pe o suprafaţă de 2700 mp a construit un bloc cu 8 etaje etaje şi două subsoluri destinat salariaţilor şi pensionarilor BNR. Era dotat cu sală de conferinţe, sală de sport, bufet- cattering şi la parter avea spaţii de închiriat pentru magazine de lux.
Aşa se face că acolo, la magazinul Bijuteria ne-am comandat verighete după ce am făcut un periplu pe la toate mătuşile văduve din familie pentru a face rost de aur, un dinte de colo, doi de dincolo, ce vreţi? asta e viaţa.
Mi-aduc aminte şi de un magazin cu covoare orientale Djaburov dar nu-l mai pot localiza.
- pe Calea Victoriei pentru a vedea blocul Rosenthal. A fost construit de arhitectul Radu Dudescu in anul 1938 si aici a functionat Casa de pensiuni, imprumuturi si ajutoare a BNR.Tot aici a functionat in anii 80 si Banca Romana de Comert Exterior.
- Blocul Rosenthal se află în București, pe Calea Victoriei 22-24, lângă Valea Regilor (Pasajul Macca-Villacrosse). Este o clădire-mamut abandonată, ușor de recunoscut după coloanele de la parter, pe lângă care nu treci decât dacă răceala ți-a înfundat nasul. Istoria și rostul ei în viața bucureșteană nu le cunosc mulți.
1940
Înaintea celui de-al doilea război mondial, Banca Națională a României (BNR) a decis să contribuie la bunăstarea propriilor angajați și a construit pe un teren de 2 700 metri pătrați, cu aproximativ 35 de milioane de lei, Casa de pensiuni, împrumuturi și ajutoare a funcționarilor BNR, sub supravegherea arhitectului șef al băncii centrale, Radu Dudescu. Tot el a pus aici bazele Asociației culturală și sportivă a funcționarilor BNR, unde organiza cursuri gratuite de limbi străine, excursii în afara Bucureștiului și punea bancherii să facă sport.
1949
Banca Nationala a Romaniei, prin stradania lui Eugeniu Carada, a inceput sa-si formeze o colectie de medalii, sigilii si sculpturi, la care s-au adaugat treptat colectii de monede, bancnote, medalii, sigilii etc, achizitionate de la persoane particulare sau obtinute la schimb de la banci din allte tari. in 1914, Consiliul de Administratie lua hotararea "rezervarii de bilete de banca pentru muzeu bilete de banca pentru muzeu". in 1914 Muzeului numismatic i-a fost acordat un spatiu in palatul vechi (Lipscani nr. 25), unde urmau sa fie amplasate 30 de vitrine din lemn de stejar, prevazute cu usi blindate. Desi muzeul era pregatit pentru deschidere din 1943 acesta s-a deschis dupa razboi, cand la scurt timp materialul muzeistic a fost strans si depozitat in Tezaurul bancii. Redeschis in 1949 in blocul Rosenthal de pe Calea Victoriei. in toamna anului 1952 1990
Până în anii 90, când clădirea a fost abandonată, iar arcadele ei au devenit toalete publice. Până și strada s-a îndepărtat de duhoare.
SURSA: http://www.vice.com/ro/read/blocul-rosenthal