De la mimarea reformei proprietăţii şi până la pretinsele măsuri de sprijinire a fermierilor, guvernele de după 1990 au distrus stimulentele acumulării capitalului în agricultura românească. S-a tot vorbit în această perioadă de criză despre cât de bine ar fi fost dacă am fi avut un sector agricol puternic, competitiv. Veniturile, împuţinate, se orientează cu predilecţie către produsele destinate satisfacerii nevoilor de bază şi unde oare se obţin cele mai multe dintre aceste produse dacă nu în agricultură? De aici decurge o suită întreagă de scenarii fanteziste şi lipsite de consistenţă despre felul în care, „grânarul Europei” de odinioară ar putea redeveni ce a fost şi chiar mai mult. Pentru ca aceste plăsmuiri să fie puse în practică, trebuie să existe o întreagă structură de agenţii, oficii, birouri cu tot cu planurile şi funcţionarii de rigoare. Scopul principal urmărit este renaşterea agriculturii româneşti. Mijloacele utilizate provin din arsenalul intervenţionist al statului şi amintesc pe alocuri, prin limbajul utilizat şi prevederi, de perioada panificării centralizate. Acestor plăsmuiri ale imaginaţiei politicianist-populiste ale guvernanţilor le sunt necesare câteva tratamente cu învăţăminte sănătoase ale ştiinţei economice pentru a putea căpăta reperele realităţii.
Este un lucru obişnuit ca funcţionarii statului sau cei care aspiră la conducerea ţării să îşi aducă aminte de precaritatea agriculturii româneşti în campaniile electorale sau atunci când fermierii ies în stradă să îşi ceară „drepturile”. Compasiunea şi sinceritatea, mimate iscusit, conduc negreşit către aceeaşi concluzie: agricultura noastră este precară pentru că nu am făcut destul pentru a-i ajuta pe agricultori. Prin a nu fi făcut destul, aceştia se referă invariabil la acordarea de subvenţii, iniţierea unor măsuri active de sprijinire a fermierilor, atragerea de fonduri europene şi alte acţiuni care, în mod miraculos, ar fi transformat agricultura autohtonă în izvor de performanţă.
Sunt oare „deficienţele” menţionate mai sus adevăratele probleme ale agriculturii? Dacă da, atunci ce i-a împiedicat pe guvernanţi să le rezolve deja? De fapt întrebarea căreia trebuie să îi răspundă aceştia este cum s-ar putea crea un mediu antreprenorial într-un domeniu în care nu există întreprinzători. Agricultura românească se potriveşte întru-totul acestei descrieri deşi se vor găsi destui care să ne explice că lucrurile nu stau chiar aşa. Realitatea este că, de fapt, tocmai acţiunile guvernanţilor sunt cele care au distrus stimulentele necesare apariţiei antreprenoriatului autentic în agricultură. Ceea ce fac birocraţii, europeni sau autohtoni, seamănă cu iniţiativa unui pretins agricultor de a cultiva grâu pe un teren nisipos.
De la mimarea reformei proprietăţii şi până la pretinsele măsuri de sprijinire a fermierilor, guvernele de după 1990 au distrus stimulentele sănătoase ale acumulării capitalului în agricultura românească. În schimb, i-au transformat în asistaţi sociali pe cei ale căror destine vor, în sfârşit, să le schimbe. Micii „întreprinzători” din agricultură sunt dependeţi de subvenţiile din partea statului. Relaţia simbiotică astfel creată se poate dovedi profitabilă pentru „rentieri” (a se citi beneficiarii procesului birocratizării şi corupţiei care o însoţeşte) sau în sens electoral.
Întreprinzătorii îşi întemeiază afacerile pe seama capitalului acumulat pe piaţă. Subvenţionarea încurajează risipa şi corupţia pe fondul birocratizării şi creşterii gradului de reglementare.
Realitatea dovedeşte că subvenţionarea, în orice domeniu s-ar produce, distorsionează stimulentele sănătoase, favorabile creării relaţiilor de piaţă. În schimb, încurajează risipa şi corupţia pe fondul birocratizării şi creşterii gradului de reglementare. Mai mult, prin subvenţionare sunt evitate rigorile pieţei care presupun competitivitate şi creşterea performanţelor. O afacere care întruneşte aceste trăsături nu are nevoie de subvenţionare pentru a rezista competiţiei. Odată obişnuiţi ca o parte din cheltuieli să le fie acoperite de stat, fermierii nu au nicio motivaţie de a deveni performanţi atâta vreme cât contribuabilii trebuie să acopere ineficienţa lor. Mimarea asumării iniţiativelor antreprenoriale şi, implicit, a relaţiilor de piaţă este evidentă atâta vreme cât riscul ieşirii din afaceri echivalează cu revendicări privind creşterea subvenţiilor.
Întreprinzătorii autentici îşi întemeiază afacerile pe acumulare de capital. Aceasta nu are nimic de-a face cu subvenţionarea. Presupune asumarea riscului în sensul implicării averii proprii şi nu pe a altora. Proprietarii de pământuri din perioada interbelică acumulau bani prin toate mijloacele de economisire de care dispuneau iar investiţiile vizau extinderea suprafeţelor de teren. Este perioada în care agricultura românească asigura hrana pentru o bună parte a Europei. Nostalgia decidenţilor politicilor agricole pentru acele vremuri este prefăcută întrucât, prin măsurile promovate în ultimele două decenii, agricultorul a devenit tributar bunului lor plac. Subvenţionarea a împiedicat manifestarea relaţiilor de piaţă în două moduri: pe de o parte, a întârziat apariţia marilor exploataţii iar pe de alta, pe fondul ofertei mari de produse agricole, a forţat micul producător să vândă subevaluat. Statul achiziţionează excesul de produse agricole la un preţ fix, stabilit fără nicio legătură cu piaţa. Astfel, ţăranul devine principalul client al beneficiarilor favorurilor guvernanţilor. Deturnarea stimulentelor prin subvenţionare presupune şi o alocare deficitară a resurselor. Astfel, acestea sunt păstrate artificial în acest domeniu fiind împiedicată alocarea către utilizări eficiente. Eficienţa redusă sau ineficienţa au diminuat valoarea de piaţă a terenurilor agricole. Aşa se face că marile exploataţii care încep să se contureze au la bază achiziţii de terenuri pe care proprietarii le vând nu pentru profit ci pentru a diminua pierderea pe care le-ar cauza-o deţinerea proprietăţii.
Două cuvinte la modă printre „specialişti”: fondurile europene. Banii UE alocaţi pe criterii de eficienţă stabilite de birocraţi sunt un iluzoriu stimulent pentru agricultura românească.
Problemele agriculturii româneşti îşi au sursa în izvorul intervenţionismului agricol care străbate toate ţările UE sub forma Politicii Agricole Comune (PAC). Stabilirea cotelor de producţie pentru fiecare produs agricol, impunerea de restricţii cantitative la import, fixarea preţurilor, acordarea ajutoarelor de stat fac parte din arsenalul dirijist al PAC. „Specialiştii” din agricultură nu contenesc să ne explice cum prevederile europene trebuie aplicate fără a argumenta altfel eficacitatea lor decât prin faptul că sunt... europene. În aceste coordonate, agricultura socialistă de sorginte europeană o înlocuieşte cu succes pe celebra sa predecesoare, efectele fiind aceleaşi: mediul antreprenorial este cvasiinexistent şi competitivitatea produselor este foarte redusă.
Există în zilele noastre credinţa larg împărtăşită potrivit căreia fondurile europene reprezintă soluţia revigorării agriculturii româneşti. Cu alte cuvinte, dacă privaţii nu au capitalul necesar iar statul nu poate asigura subvenţiile miraculoase, de ce să nu folosim banii altora, mai exact ai europenilor? Realitatea dovedeşte dificultăţi majore în privinţa absorbţiei acestora, fie că este vorba despre reticenţa ţăranului sau despre birocraţia sufocantă care descurajează iniţiativele în acest sens. Aceasta nu îi împiedică pe politicieni şi guvernanţi să facă apel la această soluţie miraculoasă. În acest sens, a fost elaborat Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 al cărui scop este, printre altele, „creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”. Implementarea programului a necesitat în primii doi ani nu mai puţin de 32 acte normative, dintre care 24 în anul 2008. Excesul şi instabilitatea legislativă au transformat într-un adevărat coşmar visul frumos al celor care cred în viabilitatea fondurilor europene pentru dezvoltare. Aşa se face că până la începutul anului 2010, potrivit rapoartelor oficiale ale ministerului de resort, aproximativ 35% din totalul proiectelor depuse au fost selectate pentru finanţare.
Birocraţii fac un scop în sine din absorbţia fondurilor, eficienţa utilizării lor fiind prezumată prin simplul fapt că proiectele sunt selectate de către specialişti în domeniu. Experienţa utilizării fondurilor externe pentru dezvoltare dovedeşte faptul că, indiferent de gradul abosrbţiei ineficienţa utilizării lor constituie principala constantă. În acest caz, ultimul cuvânt îl are piaţa şi nu vreun funcţionar zelos sau plictisit.
Graţie intervenţionismului european, activităţile agricole se desfăşoară mai degrabă în birourile funcţionarilor ministerului şi agenţiilor arondate. Setul de stimulente astfel introdus precum şi mirajul obţinerii unor fonduri rambursabile sau nu, deturnează eforturile antreprenoriale sănătoase. Parafrazându-l pe Moromete, mintea potenţialului întreprinzător este „la alte prostii” şi nu la identificarea unor modalităţi de a interacţiona, în condiţiile pieţei, cu clienţii săi. Într-o vreme în care se vorbeşte tot mai mult despre necesitatea extinderii producţiei agricole sănătoase, potenţialii întreprinzători sunt împiedicaţi să acţioneze tocmai de către aceia care se pretind cei mai înfocaţi protectori ai sănătăţii publice. Nu putem interpreta altfel prigonirea micilor producători care sunt împiedicaţi, prin reglementări absurde, să intre pe piaţă. Cum îşi poate imagina cineva că micii producători ar putea deveni fermierii mult-visaţi de funcţionarii europeni sau autohtoni altfel decât acumulând capital în urma relaţiilor de piaţă?
Crearea unui antreprenoriat autentic în agricultura românească trebuie să înceapă cu recuperarea acestei activităţi din buruienişul birocratic. Pârloaga birocratizată poate deveni exploataţie eficientă doar dacă agricultura părăseşte birourile funcţionarilor statului şi intră pe terenul fertil al pieţei. Extinderea libertăţii economice în acest domeniu reprezintă unica şansă de revitalizare a unui domeniu în care România ar putea deţine avantaj comparativ. Soluţia cea mai potrivită în acest caz ar fi ca „specialiştii” din agricultură să nu facă nimic. În sensul de a reglementa sau birocratiza. A nu face nimic este sinonim cu apariţia iniţiativelor private autentice a căror eficienţă o stabileşte piaţa pe baza interacţiunii acestora cu consumatorii.
FORUM DEZBATERI
Superba analiza
Trimis de Bogdan T , Mie, 03/24/2010
Cea mai des intilnita explicatie pentru acordarea subventiilor in agricultura este ca oamenii (consumatorii) sint prea saraci ca sa-si permita cumpararea produselor agricole, in concluzie statul trebuie sa intervina si sa acorde subventii astfel incit pretul alimentelor sa scada. Ceea ce insa ascunde aceasta pretentie plina de bune intentii este ca banii acordati ca subventie sint luati de la aceiasi consumatori (sub forma impozitelor pe consum, inflatie, accize, taxe, etc.).
Subventiile acordate in agricultura, in beneficiul consumatorilor, sint platite de aceiasi consumatori, dar in plus, acestia platesc si cheltuielile birocratice de colectare si distribure a acestor fonduri. In concluzie, pentru fiecare leu primit de consumator (prin reducerea pretului datorita subventiei), consumatorul plateste mult mai mult (banii acordati ca subventie + cheltuielile birocratice + coruptia si ineficienta). Subventionarea oricarei ramuri (agricultura, cultura, locuinte, s.a.) creeaza saracie si, de multe ori, ii obliga pe oameni sa plateasca pentru produse pe care nu le doresc!
In realitate, subventionarea agriculturii nu reduce preturile si creeaza concurenta neloiala; cei care isi permit sa intocmeasca dosare de acordare a subventiilor, sa se "descurce" prin toate aceste proceduri birocratice, sint marile ferme (care de obicei apartini politicienilor baroni locali), in multe cazuri pentru micii producatori (taranii) costa mai mult transportul din sat pina la sediul APIA, (asta in cazul in care au acces la informatii).
La fel de nechibzuite sint (asa cum bine a punctat Marius) introducerea cotelor si atragerea fondurilor europene.
Toata aceasta birocratie demonstreaza ca pentru a avea succes in agricultura, cel care actioneaza in acest domeniu, nu trebuie sa fie un bun specialist (agronom, veterinar), dar sa fie un bun jurist!
Mi-a placut mult concluzia: "Pârloaga birocratizată poate deveni exploataţie eficientă doar dacă agricultura părăseşte birourile funcţionarilor statului şi intră pe terenul fertil al pieţei.
replică
realitatea ii incomodeaza pe "specialisti"
Trimis de Marius-Cristian Pană , Joi, 03/25/2010 - 18:12.
Multumesc pentru aprecieri. Asa este. In ultima perioada, s-au facut tot mai des auzite vocile care sustin subventionarea ca masura a redresarii agriculturii. Daca "specialistii" ar spune ca, prin subventionare, sunt micsorate preturile, atunci ar trebui sa explice de ce tocmai acest lucru nu se intampla. E cam complicat sa faci asta fara sa te contrazici sau sa devii penibil negand evidenta. Este mai simplu sa apelezi la argumente nationalist-sentimentale pentru a evita capcana. In felul acesta abat discutia pe terenul lor, explicand ca, desi masurile sunt bune, aplicarea lor este defectuoasa. Sistemul nu functioneaza perfect si de aceea este necesara reglementarea suplimentara pentru a evita disfunctionalitatile din procesul subventionarii
replică
Interesanta analiza
Trimis de Andrei P , Joi, 03/25/2010 - 20:49.
Din pacate, in ceea ce priveste PAC, Uniunea Europeana se apropie f. mult de alocarea centralizata a resurselor,garantarea preturilor, stimularea artificiala a productiei anumitor bunuri prin subventii(de exemplu, statele membre trebuie sa cultive suprafete cu rapita, pentru a-si asigura resursele pentru biocombustibili; in 2020, 10% din combustibilul folosit pt. transport trebuie sa fie bio....?!)
Ca orice CENTRALIZATOR, Uniunea Europeana se incurca in masurile promovate, precum in urmatoarele doua situatii:
a) au redus pretul de interventie la lapte, insa au pastrat cotele de productie; logic, veniturile crescatorilor de animale s-au redus. De aceea fermierii belgieni au arat terenurile agricole cu lapte in octombrie 2009;
b) au redus in 2007 subventiile pentru export la produse din lapte (pentru ca se majorase pretul mondial la nivelul din UE), dupa care le-au reintrodus in 2009 (ca deh, naspa a scazut pretul mondial si exporturile lor nu mai erau competitive).
In legatura cu antreprenoriatul in agricultura romaneasca, am urmatoarele comentarii:
a) este greu de implementat in regiunile in care varsta medie a locuitorilor a depasit 55-60 de ani (deh, mentalitati, adversari ai riscurilor, lipsa informatiilor...);
b) este dependent de conditiile naturale (sigur, exista sistemul asigurarilor, insa criza a demonstrat ca si reasiguratorii au probleme; in plus, cunosc un caz de asigurare a recoltei de grau, prime platite la timp, totul ok, pana s-a produs riscul asumat - ploi in iunie anul trecut si productia a fost compromisa in proportie de 50%; desi se asigurase si pentru asta, de atunci se judeca cu cea mai mare firma de pe piata ca sa obtina vreo despagubire...);
c) ca sa nu ramana un antreprenoriat care sa vizeze doar subzistenta, este nevoie ca investitia initiala sa fie una semnificativa (aici apare problema lipsei de finantare, chiar in conditiile asocierii, a structurii suprafetelor mai ales in zonele de deal si de munte, unde comasarile sunt mai greu de facut, a lipsei unor conditii favorabile - infrastructura, canalizare etc in zonel rurale). Ceea ce se va intampla totusi, va fi extinderea exploatatiilor foarte mari, dar numai in zonele de campie (Culita, Porumboiu...)
- Referitor la distorsiunile induse de subventii asupra comertului exterior cu produse agricole discutia trebuie particularizata in functie de situatia actuala. Degeaba o economie va renunta la subventii, daca toate celelalte sunt niste calatori clandestini si-si subventioneaza fermierii interni. Piata ei va fi invadata de produsele celorlalti (chiar daca dpdv s-ar gasi o alta explicatie, asta a fost in realitate efectul). Sau, cum sa vorbim de comert liber cu produse agricole in contextul in care UE, SUA, China, Brazilia, Argentina.... isi protejeaza productia interna cu instrumente f. apropiate de cele folosite de europeni. De ce negocierile de la OMC au fost blocate vreo doi ani in privinta pasilor ce ar trebui facuti in vederea liberalizarii comertului cu produse agricole? Din pacate (ca sa folosesc, in final, cuvintele utilizate la inceput), liberalizarea comertului cu produse agricole este o forma fara fond (suna bine: creste concurenta, firmele devin eficiente, se vor aloca mai bine resursele in economie prin principiul mainii invizibile...).
- Din pacate, nicio mare economie nu vrea sa renunte la avantajele comerciale avute; in plus ele vor sa invadeze pietele tarilor emergente (care din fericire) nu au resurse (bugetare) pt a-i sprijini pe fermieri. Scenariul a fost urmatorul: fie 2: tari A (superputere) si tara B (emergenta). Tara A acorda subventii, plati compensatorii s.a. Tara B ar vrea si ea sa acorde (dar isi da seama ca nu are bani la buget pemntru asta). Totusi stabileste si ea niste taxe vamale la import (ca deh se mai strange ceva la bugetul tarii). Cele doua tari, fac parte din OMC, unde s-a stabilit ca este ok liberalizarea comertului.
- Toate bune si frumoase, insa liberalizarea nu a vizat intr-o prima faza decat taxele vamale. Consecinta? Taxele vamale s-au redus/eliminat, tara A a acordat in continuare subventii, iar cetatenii din tara B s-au invatat sa consume produsele tarii A (ca asa-i in tenis...).
replică
Liberalizare sau reglementare? Asta e intrebarea.
Trimis de Marius-Cristian Pană , Dum, 03/28/2010 - 01:11.
Marturisesc ca imi este destul de greu sa deslusesc concluzia comentariului tau. Exemplele initiale confirma aberatiile controlului guvernamental asupra agriculturii la nivelul UE. Ulterior, abordarea sceptica privind succesul unor solutii de piata coroborata cu argumente de tip "daca vecinul poate sau face, eu de ce sa fiu mai fraier si sa nu fac", lasa mai degraba sa se inteleaga faptul ca, vrem nu vrem, asta e. Trebuie sa ne obisnuim, sa acceptam situatia pentru ca si altii o fac si chiar mai bine ca noi. Resemnarea, sugerata prin "asa-i in tenis", reprezinta o subtilitate amara fata de versiunea originala, foarte savuroasa.
Partea interesanta cu antreprenoriatul este ca acesta nu trebuie sa fie "implementat" de nimeni in sensul initierii vreunui program guvernamental. Proprietarii de capital dornici sa isi mareasca profiturile se pot folosi de abilitatile lor antreprenoriale pentru a initia afaceri in agricultura, daca vor gasi domeniul atractiv. Faptul ca activitatile agricole depind de conditiile naturale intr-o masura foarte mare este o trasatura specifica, dar posibilitatea manifestarii unor riscuri care sa diminueze castigurile sau chiar sa conduca la piederi este o trasatura comuna oricarei activitati antreprenoriale. Deteriorarea vremii tocmai la momentul recoltatului intra lejer in categoria evenimentelor incerte, in ciuda eforturilor de a o prognoza cat mai corect. Scopul activitatii antreprenoriale este fixat de catre cel care actioneaza. Daca va fi o activitate de subzistenta sau una de anvergura tine de stimulente, de ceea ce isi propune intreprinzatorul, de abilitati, de posibilitati. Nu avem niciun motiv sa credem ca nu ar exista intreprinzatori de succes si, implicit, antreprenoriat de anvergura in conditiile pietei. Desigur, poate nu vor fi atat de multi pe cat isi imagineaza planificatorul pentru ca pietei ii place calitatea si mai putin cantitatea. Planificatorul centralizat este obsedat de cantitate. Vrea cat mai multi intreprinzatori la mia de locuitori, cat mai multi studenti, cat mai mult din toate. Atat.
Suntem de acord, sper, ca existenta unor constrangeri de genul angajarii resurselor private, dobandite legitim, in activitati antreprenoriale creeaza stimulente pentru administrarea eficienta a lor. Atata vreme cat altii iti acopera pierderea, iti permiti luxul de a fi ineficient. Daca nu ar fi primit subventiile la care ai facut referire, fermierii belgieni ar fi arat terenul cu plugurile proprietate privata achizitionate in urma extinderii profitului sau, daca nu le aveau, se apucau de cultivat varza, se orientau catre agroturism sau faceau altceva rentabil. Asa se intampla pe piata. Cand afacerea nu merge, vinzi sau declari falimentul si te orientezi catre altceva. Antreprenoriatul de succes nu are nevoie de subventionare. Se "subventioneaza" singur. Activitatile ineficiente au nevoie sa fie subventionate de stat si apoi reglementate ca atare. Realitatea dovedeste ca subventionarea agriculturii romanesti a condus, mai cu seama in zonele la care ai facut referire, catre activitati agricole de subzistenta. Scopul asa-numitilor intreprinzatori este acela de a obtine subventia pentru ca asa au fost invatati. Cerand sprijin in acest sens, nu fac decat sa deschida robinetul reglementarii la toate palierele pentru ca apoi sa se planga de pretul achizitiei recoltelor. Lesne de imaginat, guvernantii le vor promite si mai multa reglementare, subventii mai mari si extinse, ca asa-i in... politica. Unii (micii fermieri) sunt momiti cu argumente de genul celor invocate de tine, altii (marii magnati mentionati de tine) momesc statul, prin functionarii sai, intr-un joc cu suma pozitiva in care nota este achitata de contribuabili.
Ai dreptate cand spui ca nu poate fi vorba despre comert liber in conditiile pe care le-ai descris. Ma tem insa ca gresesti atunci cand expediezi liberalizarea schimbului intre doua paranteze. Daca libertatea schimbului este "o forma fara fond", atunci cum ai descrie controlul preturilor, al schimburilor in raport cu fondul problemei si cu formele pe care le capata?
Ultimul exemplu confirma efectele nocive ale controlului guvernamental asupra pietei. Teoria expusa de tine ca si finalitatea ei reprezinta tot atatea erori pe care atat realitatea cat si teoria liberului schimb le-au dovedit inca din a doua jumatate a secolului trecut.
replică
Agricultur nu mai trebuie subventionata, obiectiv pe termen lung
Trimis de teekaz , Vin, 05/14/2010 - 10:57.
Salut, Intervin mai tarziu un pic dar....consider si eu ca daca am efectua un calcul, pentru a vedea circuitul banilor taxe si impozite - subventii - productivitate - preturi scazute, ar trebui sa vedem atunci pentru fiecare leu platit de contribuabil (orasean sa zicem), cat se regaseste in kilogramul de morcov, rosii, salam, etc. O astfel de analiza este uriasa, greu de facut, dar asa cum se poate pretinde ca fara subventii produsele agroalimentare ar fi mai scumpe, putem la fel de bine pretinde ca eficienta cheltuirii resurselor, este negativa. Sau orice altceva, pentru ca suntem in zona speculatiilor. Pe de alta parte, asertiunea conforma careia consumatorii ar avea la dispozitie alimente mai scumpe, si ar scadea vanzarile, nu se bazeaza pe nimic. Este un mit nedovedit stiintific. Exista vreun studiu pe comportamentul consumatorului care sa arate asta ? De unde stim noi care este elasticitatea cererii pentru anumite produse agro-alimentare.
Totul este o gogoasa politicianista, si ca sa trag linie, pe orice astfel de politica publica, spun asa: de ce trebuie sa platesc din taxele si impozitele mele, lipsa de productivitate si ineficienta din diverse sectoare economice ? Etc., etc. etc,
replică
Subventionarea reduce puterea de cumparare
Trimis de Bogdan T , Vin, 05/14/2010 - 12:00.
teekaz, revin la exemplul din mesajul meu anterior.
- Sa resupunem ca in acest moment nu exista nicio subventie in agricultura, iar noul guvern decide sa subventioneze cu 1 leu fiecare kg de produs agricol, avind ca justificare faptul ca fiecare om din lumea asta consuma alimente. Daca intr-adevar pretul alimentelor scade cu un leu, nu este niciun progres, intrucit fondurile necesare subventionarii sint luate de la cetateni (consumatori) prin impozite. Si cum toti consumam alimente, toti platim impozitele pentru colectarea fondurilor necesare subventionarii, plus cheltulielile birocratice necesare realizarii acestei redistribuiri, plus coruptia, etc. Asadar, pentru fiecare 1 leu acordat subventie (prin care cel putin teoretic) se redece pretul alimentelor, puterea de cumparare a cetatenilor se reduce chiar mai mult (de exemplu cu 3 lei).
Subventionarea nu scumpeste alimentele in termeni nominali, ci scade puterea de cumparare a consumatorilor (in exemplul meu, puterea de cumparare scade cu 2 lei); in buzunarul cetatenilor se simte la fel ca si cind pretul alimentelor ar fi crescut cu 2 lei!
replică
Corect
Trimis de Marius-Cristian Pană , Lun, 05/17/2010 - 22:05.
De acord cu ultimele doua comentarii. Eroarea porneste de la conceptia fundamentata eminamente contabil potrivit careia "diminuarea" costurilor de productie prin subventii duce la ieftinirea produselor. Altfel spus, costuri mai mici, preturi mai mici. Acest lucru se poate intampla daca oferta creste peste nivelul cererii. Numai ca la noi, productia nu creste sau creste insuficient. Explicatia: ineficienta utilizarii acestor subventii cu toate stimulentele perverse pe care le genereaza. Folosirea banilor altora genereaza ineficienta indiferent care este destinatia lor. Sunt cazuri in care sunt raportate lucrari agricole fictive sau incomplete si apoi sunt ridicate sumele aferente. Sumele sunt deturnate si acesta este un motiv in plus pentru a constata esecul in planul realizarii obiectivului subventionarii: produse mai ieftine.
replică
intrebare
Trimis de Anonymous , Lun, 05/17/2010 - 22:29.
as dori sa intreb daca in viziunea dvs putem vorbi de eficienta utilizarii subventiilor... pentru ca tot dvs scriati undeva ca alocarea banilor in sectorul public nu este subordonata calculului economic. pe cale de consecinta, nu ineficienta trebuie sa fie explicatia... pentru ca nu pot fi eficiente oricate subventii ar fi alocate si in oricate domenii. cine poate calcula costul agregat (inclusiv pe cele de oportunitate) al unei subventii de 1 leu? cine poate sti cate bunuri sau servicii ar fi fost realizate printr-o utilizare privata (noncoercitiva) a acestei sume! de fapt, cred ca nici nu trebuie sa calculam prea mult! ar trebui poate sa incriminam mai degraba furtul (impozitarea) si eventual sa-i categorisim pe cei care beneficiaza de subventii drept "partasi" a actului de agresiune. cu stima
replică
nu, nu putem vorbi
Trimis de Marius-Cristian Pană , Mar, 05/18/2010 - 01:32.
Asa este. Alocarea banilor in sectorul public nu se supune calcului economic. Pentru ca eu am folosit conceptul de eficienta in sensul in care il utilizeaza birocratii, trebuia sa adaug ghilimelele de rigoare. Nu i-as acuza prea tare pe cei care apeleaza la subventii (am sesizat ca, spre deosebire de mine, ati folosit ghilimele la "partasi"). In fond, ei reactioneaza la stimulentele existente.
replică
Pacaleala
Trimis de sorbeanu , Vin, 08/27/2010 - 22:34.
Desigur ca primirea Romaniei in UE a reprezentat un pas important in ancorarea acestei tari in realitatile europene. Ce n-au stiut cei care au guvernat aceasta tara este faptul ca tarile care domina UE nu au facut acest gest degeaba. Aceste tari au urmarit sa profite in avantajul economiilor lor. In acest scop au luat la preturi de imic tot ce era mai valoros in aceasta tara. Principalele obiective industriale. Agricultura trebuia insa distrusa pentru a exporta produsele lor si a le vinde prin super-marketuri construite de ele. Planul le-a reusit si Romania a devenit o colonie.
replică
Eu locuiesc in Calarasi
Trimis de Bogdan Tatavura , Sâm, 08/28/2010 - 08:02.
In Calarasi a existat cindva un combinat siderurgic pentru care au fost destule solicitari din partea unor companii straine. Baietii "destepti" au decis ca in loc sa-l privatizeze (spaga ar fi fost doar de citeva sute de mii de dolari) e mai profitabil pentru ei sa-l lichideze (sa-l vinda ca "fier vechi") si astfel au cistigat citeva milioane de dolari. Singura sectie care a "scapat", a fost privatizata unei companii straine si functioneaza foarte bine!
Distrugerea tuturor acestor intreprinderi de stat (inclusiv din agricultura) a fost consecinta "reformei graduale" si a politicii "nu ne vindem tara [, o distrugem noi]". Sint sigur ca in urma unei privatizari reale multe dintre aceste intreprinderi de stat ar fi fost extrem de competitive, dar dupa cum ne-a aratat experienta, pot exista mai multe forme de privatizare:
1) privatizare facuta cu raspundere, astfel incit sa functioneze in viitor, sau
2) privatizare ca sa se perverteasca ideea de privatizare
Evident ca multe privatizari au fost catastrofale, pentru ca si privatizarea tot de stat a fost realizata si nu cred ca s-a inventat un administrator mai prost!
Ce rol joaca RON-ul tare ...
Trimis de Lau , Joi, 03/31/2011 - 16:26.
In ce masura crezi ca politica leul "tare" a fost in ultimii ani un inhibator al procesului de unificarea a suprafetelor agricole si de dezvoltare a agriculturii romanesti? Ma intreb daca nu cumva un leu mai slab nu ar fi avut un efect benefic - prin faptul ca produsele agricole romanesti ar fi fost mai competitive decat importurile - iar randamentele aduse de exploatatiile agricole - ar fi fost suficient de atractive pentru a fi atras investitii in acest sector!?
SURSA: ECOL