Oare chinezilor le place turcana romaneasca?
Oare chinezilor le place turcana romaneasca?
Nr. 459:: 22 - 28 septembrie 2011::Scris de Adrian Salagean
De natura raspunsului la aceasta intrebare depinde succesul “transhumantei” crescatorilor de animale hunedoreni dinspre pierderi spre afaceri mai profitabile. Practic, chinezii ar putea resuscita oieritul hunedorean. Problema colaborarii economice se pune la nivel macro, de maniera ca toata productia de lana si piele de animal a judetului Hunedoara sa fie cumparata de operatorii economici chinezi Mai mult chiar, judetului nostru i se rezerva statutul de placa turnanta intre firmele chineze si zootehnia din Vestul tarii, incluzand judetele Arad, Caras-Severin, Timis, Bihor, Maramures. Intreaga afacere se tese in jurul unui protocol de colaborare economica semnat anul trecut intre autoritatile din regiunea autonoma chineza NINXIA HUI si Consiliul Judetean (CJ) Hunedoara. Potrivit lui Mircea Molot, presedintele CJ Hunedoara, partea chineza intentioneaza sa construiasca in judet fabrici de prelucrare primara a materiilor prime, afacerea derulandu-se prin intermediul unor companii mixte care urmeaza sa se infiinteze. Chinezii nu sunt interesati doar de lana si piei de animale. Ei vor sa cumpere de pe piata locala cantitati masive de cartofi, care sunt folositi ca materie prima la fabricarea amidonului. “Suntem incantati de interesul aratat judetului Hunedoara de aceasta mare putere economica care este China. Consiliul Judetean va crea o serie de facilitati pentru investitorii chinezi, astfel incat sa creasca atractivitatea pentru plasamentele financiare in zona noastra. Am in vedere chiar si amplasamente cu acces la utilitati in parcurile industriale de la Hunedoara sau in cel care se va construi la Calan”, a declarat oficialul.
Cine sunt partenerii chinezi
Folosind o figura de stil, ei sunt niste titani pe piata internationala. Potrivit lui Long Fei directorul general al Bi- roului pentru Industrie Usoara al Regiunii Autonome Ningxia Hui, in aceasta zona a Chinei se produc 50 la suta din produsele din piele si blanuri existente pe piata mondiala. “Numai prelucrarea lanii este la noi o afacere de 10 miliarde de euro anual. De asemenea, industria amidonului este tot o afacere importanta, cu un rulaj de 15 miliarde de euro anual. Suntem interesati sa achizitionam cantitati majore de lana, piei de animale si cartofi, sa prelucram aici primar lana si pielile, dupa care sa trimitem materia prima in fabricile chinezesti”, explica oficialul chinez. In prezent, China importa lana si piei de animal din 27 de state ale lumii, dar cerintele pietei impun o crestere a productiei si, implicit, cautarea de noi surse de materie prima.
Turcana in teste
Prezenta la Hunedoara la finele saptamanii trecute, o delegatie chineza formata din oficiali si oameni de afaceri din domeniul industriei usoare, au avut ca principala tema prelevarea de mostre de lana si piei de animale. Potrivit lui Long Fei, singurul test care mai trebuie trecut pentru ca investitia sa curga este cel de calitate a materiei prime. “Mostrele de lana si piele de aici vor fi testate in laboratoarele noastre, iar daca parametrii lor sunt in regula, vom demara investitiile”, a spus oficialul chinez.
Lana se arunca in foc
Oieritul si produsele sale derivate se afla intr-o situatie de declin pronuntat in Hunedoara. De la o productie de un milion de piei prelucrate anual inainte de 1989, in prezent in judet mai sunt prelucrate sub 30.000 de mii. Potrivit lui Mircea Muzicas , directorul Camerei Agricole Judetene Hunedoara, in lipsa unei piete de desfacere, lana de la oi este aproape toata aruncata in foc. “Cea mai mare problema a oierilor este vanzarea productiei. Ciobanii sunt nevoiti acum sa arda lana, pentru ca nu au cui sa o vanda”, explica Mircea Muzicas. In prezent, in judet exista circa 170.000 de oi din rasa turcana, o rasa despre care chinezii afla acum pentru prima data. Un verdict privitor la demararea investitiei chineze in zootehnia si agricultura din Vestul tarii este asteptat in urmatoarele luni.
Sursa: ReplicaHD