Linia de mare viteză va străbate ţara noastră de la vest la sud-est şi va trece prin Bucureşti. Chinezii o vor construită pe banii lor, dar îşi vor recupera sumele de îndată ce lucrarea va fi gata - de la autorităţi şi de la călători.
Potrivit declaraţiei vicepremierului Liviu Dragnea, în zilele următoare specialiştii companiei chineze de căi ferate vor veni deja în România pentru a începe analizele care stau la baza studiului de fezabilitate.
Linia de mare viteză va fi paralelă cu cea existentă şi va fi realizată după modelul de la Beijing, unde trenurile ajung şi la 440 de kilometri la oră. De exemplu, între Beijing şi Shanghai, 1300 de km sunt parcurşi în mai puţin de patru ore.
Un asemenea sistem de cale ferată rapidă îşi doresc chinezii să implementeze şi pe teritoriul nostru, însă trenurile vor atinge aici doar 200 de km pe oră.
Prima rută pe care se va lucra este Bucureşti-Constanţa, rută parcursă acum în circa trei ore. Trenurile nu pot circula nici acum cu mai mult de 70 km pe oră, deşi s-au făcut foarte multe investiţii în ultima perioadă. În cazul în care linia de mare viteză ar fi implementată, durata călătoriei s-ar reduce la doar o oră.
În alte ţări din Europa, liniile de mare viteză există de zeci de ani. Francezii, de exemplu, au o cale ferată rapidă din anii 80. Au cheltuit 3,5 miliarde de euro pentru ca trenurile să ruleze cu 300 de kilometri pe oră între Paris şi Lyon.
În Spania, autorităţile au investit aproape 10 miliarde de euro pentru tronsonul Barcelona-Madrid, iar acum călătoria cu trenul între cele două oraşe durează numai două ore şi jumătate. Aşa se face că feroviarii au avut anul trecut cu un milion de pasageri mai mulţi decât companiile aeriene pe acest traseu.
SURSA DIGI24