Cinci ţări care demonstrează că lumea nu are nevoie de combustibili fosili 2 iulie 20, 2015 / Captain Planet / Verde În urmă cu un deceniu, bătălia pentru energie regenerabilă părea că are de trecut obstacole imposibile. Astăzi, tot mai multe ţări demonstrează că, dacă există voinţă, se găsesc soluţii şi energiile alternative pot deveni sursa de bază a unei naţiuni. Vorbim de ţări care sunt considerate, în prezent, lideri înspre un viitor fără petrol şi combustibili fosili şi al căror succes este real, în ciuda campaniilor corporatiste din industria combustibililor fosili care au încercat mereu să discrediteze energiile verzi, spunând că nu sunt viabile la nivel global.
Iată care sunt cele cinci ţări considerate cele mai bune exemple pentru a demonstra că lumea nu are nevoie de combustibili fosili, ci de soluţii ingenioase şi de o reorientare înspre ceea ce ne oferă, cu dărnicie, natura:
Costa Rica
De la începutul acestui an, Costa Rica este 100% verde la capitolul energie, ceea ce înseamnă o şansă reală pentru ca peisajele minunate ale acestei ţări să rămână intacte. Nu doar că îşi vor economisi resursele naturale încă existente, dar vor încuraja eco-turismul, o industrie în plină dezvoltare în acest stat şi îşi vor conserva ecosistemele. Ca să ajungă la acest rezultat, Costa Rica a învăţat să îşi folosească resursele bogate de ploaie, investind într-o infrastructură hidroelectrică în continuă expansiune (care este considerată a doua în topul ţărilor din America Latină); totodată, se foloseşte de resursele geotermale, de vânt, biomasă şi energia solară.
Danemarca
Morile de vânt au susţinut zonele rurale ale acestui stat timp de decenii. Prima turbină eoliană modernă a fost instalată în această ţară în anii 1970. Acum, Danemarca este lider în producţia de energie eoliană, la nivel global. Scopul statului este să se bazeze exclusiv pe energie regenerabilă, la nivelul întregului teritoriu, până în anul 2050. Luna aceasta, într-o singură zi, a reuşit să îşi asigure 140% din nevoile electrice numai cu ajutorul centralelor eoliene. Aşa că scopul ambiţios pe care şi l-a propus ar putea fi realizat chiar mai curând de anul 2050.
Scoţia
Pentru Scoţia, anul trecut a fost unul foarte bun din punct de vedere al energiilor regenerabile. În luna decembrie, a atins un record propriu la acest capitol: numai cu ajutorul vântului, a generat aproape 1.300 MWh (megawaţi-ore) în reţeaua sa naţională de energie, adică suficientă energie cât să acopere nevoile pentru aproape patru milioane de gospodării. În prezent, aproape tot consumul casnic din Scoţia este bazat pe energie eoliană; în lunile de vară, mai multe zone ale ţării colectează energie solară suficientă pentru a acoperi 100% cererile casnice. În plus, Scoţia a investit bani în a crea una dintre cele mai avansate infrastructuri energetice din lume.
Suedia
Suedia a reuşit să renunţe, treptat, la cărbune (principalul combustibil folosit multă vreme) şi să se reorienteze înspre energia verde. Îşi dezvoltă, în prezent, un sistem avansat de obţinere a energiei din biomasă. În 2010, acest sistem era atât de productiv, încât Suedia deja obţinea, la vremea respectivă, mai multă energie din biomasă decât din combustibilii fosili. Astfel de iniţiative nu pot decât să aducă Suedia în topul ţărilor care au preluat conducerea, la nivel global, în domeniul energiilor regenerabile.
Finlanda
Fără a se lăsa mai prejos faţă de vecinele sale, Finlanda începe să se bazeze tot mai mult pe energia eoliană. Investiţiile în domeniul energiei verzi făcute recent au ajutat această ţară să îşi reducă emisiile de gaze de seră, cauzate de folosirea combustibililor fosili. În anul 2012, deja Finlanda îşi acoperea aproape 34% din necesarul energetic din energie eoliană; până în 2020, speră să ajungă la 40%.
Sursa şi foto: True Activist