Un roman a inventat un mod nou de producere a electricitatii.
Hidrocentralele de la Portile de Fier sau cele de pe Olt, construite in timpul lui Ceausescu, au fost realizate cu mari eforturi si sacrificii. La preturile actuale, constructia ar costa miliarde de euro.
Numai retehnologizarea hidrocentralelor de pe Oltul Inferior este acum 360 milioane de euro.
Centrala de acumulare prin pompaj de la Tarnita, cu o capacitate de 1.000 MW, costa si ea un miliard de euro.
Iar realizarea a doua centrale pe Dunare cu vecinii bulgari, la Turnu Magurele-Nikopole si Calarasi-Silistra, o idee repetata incontinuu de 5 ani, ar costa pana la 8 miliarde de euro.
Dar mitul energiei hidro ieftine s-a propagat doar pentru ca multe hidrocentrale s-au amortizat in timp.
Hidroelectrica exploateaza acum putin peste 50% din potentialul hidro amenajabil al Romaniei. Daca energia hidro ar fi asa de ieftina cum se proclama, atunci toti “baietii destepti”, furnizorii si marile grupuri industriale din Romania s-ar fi inghesuit sa isi faca propriile hidrocentrale pe jumatatea ramasa neatinsa. Dar obtinerea de avize si permise dureaza, constructia presupune riscuri iar gasirea finantarii ieftine pentru astfel de proiecte mari e o misiune aproape imposibila in conditiile crizei actuale.
Revolutia incepe la Uzunu
Ei bine, in aceste conditii, un roman este pe cale sa revolutioneze modul in care se produce energia hidro. Ion Scripcaru, din Uzunu, judetul Giurgiu, a realizat o instalatie care poate sa produca energie din orice apa curgatoare cu o viteza mai mare de 0,5 metri pe secunda. Iar partea cea mai importanta este ca inventia sa nu necesita lac de acumulare cu baraj, iar costurile investitiei sunt de zece ori mai mici fata de modul clasic. Sistemul sau se instaleaza pe stalpi metalici mari sau pe flotoare, si este ancorat in rau sau fluviu asemeni unei platforme petroliere. Electricitatea este produsa prin actionarea de catre apa a unei “senile” cu pale.
“Acest tip de microhidrocentrala nu necesita lac de acumulare (baraj) si in acelasi timp nu polueaza si nu dauneaza florei si faunei: nu inunda locurile din jurul amplasamentului, nu altereaza habitatele de apa, nu intrerupe caile de migrare a pestilor si nu impiedica navigatia in cazul in care este construit pe apele navigabile”, se arata in prezentarea proiectului sau, extrasa din documentatia proiectului general. Spre deosebire de hidrocentralele clasice, care folosesc energia potentiala cu ajutorul turbinelor si a unei caderi de apa, sistemul sau utilizeaza energia cinetica a raului.
Cautat de ambasada Finlandei
Scripcaru si-a inregistrat inventia la OSIM in 22 iunie 2011 si nu a trecut mult pana a inceput sa fie cautat datorita interesului generat. Astfel, in toamna anului trecut, a fost contactat de Ambasada Finlandei. Inventatorul a realizat deja un prototip, care a fost testat pe raul Sabar, in zona Cretesti. Investitia pentru a realiza o microhidrocentrala cu o putere de 0,5 MW costa 438.900 lei cu TVA, adica 104.500 euro. Costul cu mentenanta este de 3% pe an, respectiv 13.000 de lei. Iar un astfel de grup de 0,5 MW poate produce anual 3,2 GW de energie electrica.
Scripcaru argumenteaza ca pentru a construi acum o microhidrocentrala clasica, cu baraj, costul mediu este de 2.700 euro/kW instalat, in vreme ce prin utilizarea inventiei sale costul este de 209 euro/kW. Ba mai mult, sistemul poate fi construit sa produca la o putere de la 2 kW pana la 10 MW. Si, cu cat puterea creste, cu atat costul investitiei scade. Daca la o capacitate de 0,5 MW costul investitiei este de 200 euro/kW instalat, la 1 MW deja se ajunge la 150 euro/kW instalat in cazul unui rau cu un debit de 15 metri cubi/s care curge cu o viteza de 1,5 m/s.
Bratul Borcea, salvarea Romaniei
Inventatorul da si primul exemplu unde se poate folosi instalatia sa: bratul Borcea. Acesta are o lungime de 70 de kilometri si pe el se pot instala sisteme hidroenergetice inseriate la 500-1.000 de metri unul fata de celalalt. In total, s-ar putea crea un “nod energetic” care sa aiba o putere instalata intre 20 si 1.000 MW. Grupurile in cauza se pot folosi doar 9-10 luni pe an, pana la inghet. Pe perioada sezonului rece, acestea vor putea fi ridicate pe stalpi pana la o anumita inaltime deasupra apei. In unele cazuri, sistemele pot fi incalzite cu o parte din energia produsa. Iar cele mai mari de 1 MW, construite pe flotoare, pot fi tractate la mal.
De asemenea, si pe raurile cu debite medii mai mari de 100 metri cubi pe secunda, Muresul, Oltul, Prutul si Siretul, se pot realiza ansambluri hidroenergetice cu puteri intre 2 si 6 MW.
SURSA ECOMAGAZIN
La numai treizeci şi doi de kilometri de Bucureşti – Capitala României, la numai treizeci şi cinci de minute de mers cu şaizeci la oră cu maşina, sau douăzeci de minute – dacă mergi cu nouăzeci la oră – se află satul Uzunu din comuna Călugăreni. Şi aşa ajungem imediat la cuvintele cheie „mers cu maşina”. Implicit combustibil. Aici începe saga unui inventator de geniu, care a rezolvat pentru totdeauna, se pare, problema deplasării fără combustibilii convenţionali, atât de „usturători” pentru buzunarele noastre în ultimul timp.
În Uzunu locuieşte şi trăieşte Ion Scripcaru, un om cu multiple abilităţi: lăcătuş mecanic, strungar, iar cea mai importantă – cea de inventator. De câţiva zeci de ani, mai precis de peste cincisprezece ani urmăreşte să facă rost de 15.000 de dolari, pentru a-şi pune în practică invenţia unui motor care consumă… nimic!
NIMIC!
Este vorba despre motorul acţionat pe baza forţei gravitaţionale. Mai exact, aşa cum afirmă Ion Scripcaru este vorba despre o “instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic“. Adică, cum singur explică domnul Scripcaru, avem nevoie de o “rezultantă a două forţe paralele şi de sens contrar, aplicate unui ansamblu rigid, adică unei forţe complementare, cu sensul de mişcare al rigidului şi care are modulul mai mare decât suma modulelor componentelor”.
O invenţie ABSOLUT epocală. Atâta doar că acest tip de motor ar „băga în cofă” – tot la modul absolut – toate ramurile OMV, Petrom, Moll, Lukoil, etc. de la noi şi nu numai. Atunci cine să-i dea banii? În plus ”s-ar închide toate centralele nucleare” mai zice Scripcaru.
Dar… la noi ca la nimenea!
În loc să se confrunte cu o îngrămădire de fonduri pentru o asemenea realizare, pasionatul de fizică din Uzunu se loveşte de refuzul Oficiului de Stat pentru invenţii şi inovaţii (OSIM). De ce? Pentru că are doar schiţe şi nu o machetă funcţională. Prin urmare principiul de funcţionare nu se putea raporta la principiile şi legile mecanicii cunoscute.
De parcă Einstein ar fi dovedit cu machete teoria relativităţii. Dar oameni buni – acesta e chiar raţiunea pentru care îi trebuiesc banii.
Perseverent, Ion Scripcaru se adresează lui Petre Roman, preşedintele senatului român din acea perioadă. Cum la români jocul de-a „de la Ana la Caiafa” se practică exact ca perpetuum-ul mobile propus pentru motorul funcţional pe baza gravitaţiei – atâta doar că se joacă cu mult mai mult succes – preşedintele senatului n-a zis nu.
Doar că l-a trimis la Ministerul Cercetării şi Tehnologiei. Acolo i s-a comunicat sec şi tranşant că ei încheie contracte doar cu persoanele juridice. In plus cine din “elita” .... a ţării şi a lumii ar dori ieşirea omenirii din robia impusă de folosirea petrolului şi a derivatelor aferente? nu mai este cazul să ne întrebăm de ce – chiar şi dacă ar fi să se piardă aceşti bani -15.000 de dolari – respectiv aproximativ 11.600 de euro – nu se mişcă – deocamdată – nici un deget pentru punerea în practică a acestui perpetuum mobile gravitaţional. “Eu cred că invenţia mea valorează mult mai mult decât 3 milioane de dolari. Vă daţi seama, s-ar închide toate centralele nucleare”- spune simplu inventatorul.
Şi mai ales, de ce ar rezolva un român criza energetică mondială, aşa cum are convingerea Ion Scripcaru, până la proba contrarie – convingere bazată şi consolidată în urma studiilor în domeniul fizicii pe care le-a făcut în tot acest timp? “Este foarte greu de demonstrat aceasta definiţie fără experiment mecanic. Ar fi ca şi cum aş încerca să explic nuanţele culorilor unui orb care nu a văzut niciodată”
În dorinţa sinceră de a oferi şi a face tot ce ţine de el, a contactat mulţi profesori ai Institutului Naţional de Fizică – Măgurele şi ai Institutului Politehnic Bucureşti. Aceştia nu i-au oferit un răspuns clar la ideile pe care le-a prezentat, pe considerentul că situaţia …îi depăşeşte, astfel încât singura soluţie dată oarecum de ei a fost cea de experimentare practică a acestui motor gravitaţional.
Ion Scripcaru este decis să meargă până în pânzele albe cu demonstraţiile sale: „Sunt dispus să mă confrunt, chiar într-o dezbatere televizată, cu cei mai mari experţi în domeniul energiei, mecanicii şi termodinamicii, ca să existe certitudinea că acest proiect va funcţiona. Eu sunt convins că voi rezolva toate problemele energetice ale lumii”
Ceea ce e mai trist este faptul că deşi avem bogaţii si para-bogaţii noştrii – dispuşi oricând să-şi mai achiziţioneze un tablou de mare preţ, o vilă sau un conac cine ştie pe unde, nu s-a găsit nimeni, nici măcar un sponsor până acum, dispus să investească o sumă ridicolă pentru magnaţii români – şi implicit pentru stat – pentru a rupe pentru totdeauna dependenţa faţă de combustibilii convenţionali. Adică a celor care teoretic au o putere calorică de 7000 kcal/kg, ori a celor nucleari, care pe lângă evidenţa faptului că sunt limitaţi, sunt si extrem de periculoşi pentru umanitate.
Cum însă puterea lui Dumnezeu este deasupra tuturor, ştim şi suntem conştienţi că tot ce e bun cu adevărat pentru omenire nu va putea fi oprit pentru multă vreme. Atâta doar, să nu ne aflăm iarăşi în situaţia în care alţii să-şi aroge meritele românului simplu, dar de o sclipitoare inteligenţă, numai pentru că nimeni nu l-a susţinut când a avut mai multă nevoie.