Preţul puciului - de Sabin Orcan - 9 iulie 2012
Să nu vă miraţi dacă victoria USL va fi una à la Pyrrhus.
Indiferent ce decizie va lua Curtea Constituţională (la ora la care scriu aceste rânduri nu ştiu încă rezultatul dezbaterilor care se vor prelungi, probabil, dincolo de termenul de predare a ziarului la tipar) un lucru mi se pare dincolo de orice dubiu. După evenimentele din ultima vreme, România şi-a pierdut orice brumă de credibilitate pe plan extern. Evident, vor sări repede fanii cu ochelari de cal ai actualei puteri, această evaluare este exagerată. În fond, ce s-a întâmplat atât de grav încât imaginea ţării noastre să ajungă la cota de avarie din anii mineriadelor? Răspunsul este simplu. Pentru cancelariile occidentale, pentru presa străină şi pentru investitorii străini, nu lupta politică de pe malurile Dâmboviţei contează, ci mijloacele folosite. Schimbarea majorităţii parlamentare, chiar şi pe bază de trădare şi traseism, este un fapt normal într-o democraţie. La fel, şi debarcarea şefilor Parlamentului sau suspendarea din funcţie a preşedintelui. Cu o singură condiţie: ca ele să se facă respectând „regula jocului". Să încalci toate legile care-ţi stau în cale sau să le modifici prin ordonanţe de urgenţă, să acaparezi toate instituţiile care-ţi sunt potrivnice sau să le populezi cu executanţi fideli, să manipulezi cu bună ştiinţă „spectatorii" (opinia publică de la noi şi de aiurea) sau să-i ameninţi pe „arbitrii" puşi să vegheze la corectitudinea „meciului" (în cazul nostru, judecătorii celei mai înalte instanţe româneşti) sunt acţiuni care fac mai degrabă parte din apanajul dictaturii. Aceleaşi metode au fost folosite, după cum bine observau analiştii, şi de Hitler după ce a devenit cancelar în urma unor alegeri absolut democratice. Sigur, trebuie să păstrăm proporţiile. Nu cred că liderii de azi ai USL (Ponta, Antonescu şi, cu voia dvs., Voiculescu) visează să pornească un război mondial sau să-i extermine pe evrei. Miza lor e mai măruntă: vor să-i scoată de pe scenă pe Băsescu şi ai lui. Modul în care o fac însă creează un precedent extrem de periculos pentru viaţa politică. Şi ar putea să aibă un efect de bumerang, întorcându-se şi plesnindu-i peste faţă când le va fi lumea mai dragă! Ceea ce pare să se petreacă deja dacă ţinem cont de reacţiile tot mai critice venite dinspre comunitatea internaţională. Rând pe rând, guvernele Franţei, Italiei, Olandei, Germaniei, ca şi oficialii de la Bruxelles ori de la Washington, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia de la Bucureşti. Ieri, cancelarul german Angela Merkel a înăsprit tonul, pronunţând un cuvânt care sună ca o sancţiune: „Inacceptabil!" Este, din câte-mi amintesc, una dintre cele mai dure poziţii exprimate de „doamna de fier" de la Berlin, altminteri o veche susţinătoare a României. În replică, dl Ponta declară, ţâfnos, că Merkel e colegă de partid cu Băsescu, că nu dânsa votează, ci românii. Şi că, în general, nu-i treaba Germaniei ce facem noi, pe-aici, pe plaiuri mioritice! Cu astfel de declaraţii, să nu vă miraţi dacă victoria USL va fi una à la Pyrrhus. Din păcate, cei care vor plăti preţul vor fi românii, fiindcă imaginea proastă a României după acest puci cu acte-n regulă (reuşit sau nu) se va răsfrânge tot în buzunarele lor! Sabin Orcan este prim-redactor şef adjunct "Adevărul"
SURSA: Adevarul

Patriotul Pârţag-Vodă - de Grigore Cartianu
Patriotul Pârţag-Vodă - de Grigore Cartianu - 9 iulie 2012,
Mai are cineva vreun dubiu că puciştii au dat foc la casă? Priviţi în jur: de o săptămână, de când a demarat planul loviturii de stat, totul a luat-o la vale.
Leul se prăbuşeşte de la o zi la alta, investitorii sunt consternaţi, iar România a devenit ţară de risc mare. Ieri a intrat în scenă Angela Merkel, şeful de guvern al celei mai puternice ţări din Europa: Germania. Doamna Merkel mai trimisese un semnal către Guvernul Ponta în urmă cu două zile, dar de astă-dată a schimbat tonul faţă de Guvernul Ponta, trecând de la „îndoieli" şi „îngrijorare" la „inacceptabil". „Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene. Demersurile Guvernului român condus de premierul Victor Ponta şi procedura de destituire a preşedintelui Traian Băsescu sunt inacceptabile", a declarat cancelarul german. Reacţia lui Victor Ponta a fost nu doar ţâfnoasă, ci de-a dreptul grosolană. Acest Pârţag-Vodă, născut dintr-un accident politic, s-a răţoit la Frau Merkel ca la Miţa Baston de la capu' dealului: „Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29 iulie. Doamna Merkel şi creştin-democraţii germani - pentru că doar ei sunt cei care îi ţin partea domnului Băsescu şi PDL - sunt cei care au crezut totdeauna în austeritate, în tăieri. E adevărat, austeritate mai mult în România şi în Grecia şi în Italia şi în Spania, mai puţin la dânşii... în timp ce restul Europei spune un singur lucru: că suntem în standarde europene şi că problema poate fi rezolvată doar de locuitorii României". Apoi, Ponta a plusat: „Sunt convins că pe 30 iulie niciun creştin-democrat german nu o să-şi mai permită să jignească poporul roman vorbind despre dictatură. Ce, suntem colonie?" Hopa, s-a trezit naţionalismu-n izmenele lui Pârţag-Vodă! Ce, suntem colonie? Asta a înţeles „micul Titulescu" din avertismentul Angelei Merkel. A-i cere jalnicului pucist să respecte regulile statului de drept este un afront tratat cu arţag: ce, trebuie să ne închinăm la Înalta Poartă, ca pe vremea fanarioţilor?! Naţionalismul de gang, îmbrăcat în haina patriotismului, este noua jucărie a lui Ponta. O jucărie periculoasă, care - căzută în mâna unui iresponsabil - poate produce multe nenorociri. De aceea trebuie să-i dea cineva peste mână cât nu e prea târziu! Că Pârţag-Vodă este un mincinos notoriu, nici nu mai trebuie demonstrat. Nu e zi de la Dumnezeu în care tânăra speranţă a social-democraţiei româneşti să nu siluiască adevărul. Ieri, de exemplu, a spus că „doar doamna Merkel şi creştin-democraţii germani îi ţin partea domnului Băsescu". Aşa o fi, oare? Iată ce a declarat liderul social-democraţilor din Bundestag-ul german, Frank-Walter Steinmeier: „Este inacceptabil să restrângi în doar câteva zile atribuţiile Curţii Constituţionale, să adaptezi procedurile parlamentare scopului tău şi să ocupi funcţii importante peste noapte. Pe scurt, normele democratice şi standardele parlamentare sunt suprasolicitate şi încălcate". Asta o spune colegul de social-democraţie al domnului Ponta! Şi asta nu e totul. Un alt pucist al acestor zile, Crin Antonescu, nu este singurul liberal de vază al acestei planete. În Germania, de exemplu, există un anume Guido Westerwelle, ministru de Externe al Guvernului Merkel. Frăţia liberală nu l-a oprit pe Herr Westerwelle să declare: „Încălcări serioase ale legii sau ale spiritului comunităţii de valori europene ridică semne de întrebare în chestiunea capacităţii României de a face ultimii paşi ai procesului de integrare europeană". Und so weiter. Aşadar, doar doamna Merkel şi creştin-democraţii germani... Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"