Au trecut vremurile in care turismul de business era considerat o nisa atacata doar de cele mai indraznete companii din domeniu. Turismul de afaceri este, in acest moment, component cea mai consistenta a turismului romanesc, o reala sursa de venit ce poate genera chiar si jumatate din veniturile companiilor de profil.
“Exista o pondere solida a acestui segment, ce reprezinta o modalitate atat de a obtine profit, cat si de a emite o imagine pozitiva asupra Romaniei”, spune Elena Anghel, director coordonator la Paralela 45. Ea este constienta ca un om de afaceri este diferit de cel care face turism de placere, are alte exigente, alt orizont de asteptare si o alta atitudine. In acceptiunea ei, persoanele care practica turismul de business trebuie sa fie convinse ca agentia s-a gandit la toate, “incepand cu hotelul si terminand cu masina pentru transfer”. In esenta, turismul de afaceri se defineste ca o forma de turism cu scopuri comerciale, guvernamentale sau educationale, avand partea de agrement (leisure) ca motivatie secundara.
Turismul de afaceri presupune, in general, deplasarea intr-o alta localitate, la o distanta mai mare de 50 km de localitatea de origine a turistului, deplasare determinata strict de o afacere, de un eveniment sau de un scop educational. Potrivit esti marilor din piata, turismul de business inregistreaza o evolutie constanta, an de an avand o crestere medie de 20%.
Cel putin in Bucuresti numarul de hoteluri a crescut anual, insa capacitatea de cazare pentru business (minimum 3 stele) este inca insufici enta, nedepasind 4.000 de locuri. Anghel este de parere ca tara noastra nu a reusit din pacate sa revina la succesul anilor in care turismul de placere reprezenta o parte importanta in oferta turistica nationala, motiv pentru care Romania se zbate in continuare sa recastige portofoliul de imagine pe care il avea in trecut ca destinatie de vacanta. Sa nu uitam de esecul lamentabil al ultimei tentative a autoritatilor de revigorare a brandului de tara, soldat cu un scandal de proportii la nivel international. Pe langa sustinerea insuficienta din partea autoritatilor pentru stimularea si promovarea turismului de afaceri, Romania aduna si alte minusuri pe acest segment. Vorbim despre distributia inegala la nivel national a facilitatilor de conferinte si expozitii sau a lipsei de investitii in infrastructura dedicata.
Totusi, in opinia Elenei Anghel, Romania a parcurs un drum impresionant in ultimii 15 ani sub aspectul palmaresului de reuniuni, indreptandu-se incet, dar sigur spre locul pe care il merita pe harta mondiala a turismului de reuniuni, de afaceri si motivational. Mai mult, tara noastra a devenit treptat o destinatie acceptata si apreciata, din ce in ce mai competitiva in lupta cu alte destinat ii clasice pentru evenimente.
OPORTUNITATI FRUCTIFICATE
In cazul agentiei Paralela 45, serviciile de pe segmentul corporate au adus anul acesta pana la 40% din cifra de afaceri a companiei din primul semestru. Un procent important, care a crescut de la an la an odata cu maturizarea pietei si in acelasi timp a companiei. Paralela 45 se numara printre pionierii turismului de afaceri de la noi, dezvoltand un astfel de serviciu inca de la inceputul anilor ’90, intr-un moment in care foarte putine companii erau active in aceasta directie. “A fost dificil sa incepem o astfel de activitate, dar tocmai datorita acestui inceput ne putem considera la ora actual unul din principalii jucatori pe aceasta piata”, subliniaza reprezentanta agentiei Paralela 45. Ea spune ca agentia isi va concentra in continuare strategia pe turismul de afaceri, unde in continuare vor fi dezvoltate servicii noi, specifice crizei economice: planuri de economisire, monitorizarea stricta a politicilor de travel ale companiilor cliente, destinatii cu buget redus si multe altele.
Compania a pus la punct de anul acesta noi sisteme si proceduri, un nou site si un control imbunatatit al calitatii. Printre obiectivele strategice majore ale companiei in 2010 se numara investitia in tehnologie si in oameni. In acest sens, a fost alocat un buget de aproape 100.000 de euro, pana la finele anului, o investitie ale carei rezultate se vor vedea cu siguranta anul viitor, cand compania estimeaza o crestere cu 5% a ponderei serviciilor de turism corporate in structura cifrei de afaceri. “Suntem pregatiti sa livram exact ce isi doresc clientii nostri, pentru a ne mari cota de piata. Schimbarea inseamna evolutie, iar noi intelegem correct acest concept”, defineste Anghel misiunea companiei pe care o reprezinta.
Definind impactul crizei financiare asupra acestui segment, Elena Anghel spune ca era normal ca si sectorul calatoriilor de afaceri sa treaca prin anumite transforma ri, la fel ca toate ramurile industriale. Potrivit acesteia, chiar daca in majoritatea companiilor bugetele pentru traininguri si team buildinguri au fost reduse, numarul calatoriilor de afaceri si al cazarilor in hoteluri nu a suferit o scadere atat de drastica. Pentru a reduce costurile, companiile nu s-au rezumat doar la a taia de pe lista activitatile de care se pot lipsi, deoarece nu ar fi de ajuns. Cele mai multe au cautat eficientizarea cheltuielilor din toate punctele de vedere, prin monitorizarea si administrarea mai atenta a acestora. Nici Paralela 45 nu a facut exceptie de la astfel de masuri. Ca raspuns la perioada grea pe care o traversam, compania a facut trecerea de la un furnizor de servicii la un partener pentru clientii corporate, carora nu doar le livreaza servicii turistice, ci ii si consiliaza in stabilirea bugetelor alocate pentru acestea. In acest fel, ii ajuta sa-si controleze mai bine costurile si sa-si identifice cat mai exact nevoile, oferindu-le servicii personalizate.
Printre clientii companiei se numara, pe langa turisti individuali, si un numar important de corporatii. Sunt vizate in principal companiile din domeniul farmaceutic, auto, financiar-bancar, dar si FMCG.
Compania Paralela 45 Turism este detinuta de antreprenorul Alin Burcea si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 42,4 milioane lei, in scadere cu 39% fata de 2008. In ciuda faptului ca profitul firmei s-a diminuat anul trecut cu circa 10%, pana la 1,8 milioane de lei, compania ramane printre putinii jucatori din sector care se pot lauda cu un rezultat pozitiv. Alin Burcea declara recent ca agentia pe care o conduce a dublat numarul turistilor romani in Antalia, de la 3.500 la circa 7.000, si a inregistrat o crestere de 50% pentru statiunile din Bulgaria, pe fondul reducerii tarifelor. Totodata, activitatea agentiilor pe segmentul turismului intern nu a scazut in acest an datorita unor oferte de genul “Inscrieri timpurii” sau “Platesti cinci nopti si stai sapte”. In fapt, majoritatea agen tiilor de turism au supravietuit in anul care a trecut datorita ofertelor speciale facute de hotelurile din tara si strainatate. Per ansamblu, turismul a fost afectat in acest an de reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, de cresterea TVA de la 19% la 24% si de lipsa totala a promovarii interne. SURSA: REVISTA BIZ
Turismul de afaceri, un business pe înțelesul tuturor agențiilor
„În interes de serviciu sau în vacanță?“ Ei bine, și în curtea agențiilor de turism lucrurile sunt împărțite. Iar dacă „business“ trece de jumătate ca venituri, atunci se cere o nouă strategie
Consolidare, investiții, creșteri. Sunt cele trei direcții care au caracterizat turismul de afaceri din România, anul trecut. Proprietarii agențiilor și-au construit bugetele astfel încât o parte semnificativă să continue dezvoltarea acestui segment. De altfel, ultimii ani au adus creșteri importante și pentru hotelierii care au afaceri în piața locală: cel puțin în București și în orașele reședință de județ, peste 60% dintre cei cazați de-a lungul anului trecut au călătorit în interes de business. Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut țara noastră a fost vizitată de aproape 8,5 milioane de străini, dintre care 92,6% au fost din Europa.
Un turist de afaceri: 450 euro pe zi, buget
„Turismul de afaceri a continuat să crească, din 2010 încoace, cu procentaje situate între 10% și 20% anual. Acest segment are un potențial foarte mare. În general, bugetul unui turist încadrat aici este undeva între 400 și 450 euro pe zi, de câteva ori mai mare decât în cazul unui turist de leisure“, spune Traian Bădulescu, consultant în turism.
Și, bineînțeles, călătoriile oamenilor de afaceri înseamnă „business“ atât pentru hotelieri, cât și pentru agențiile de turism și organizatorii de team-building-uri și conferințe. Potrivit datelor Eximtur, una dintre cele mai mari agenții de la noi, deținută de femeia de afaceri Lucia Morariu, „Eximtur Business“ a fost anul trecut cea mai performantă dintre divizii, cu o creștere a serviciilor asigurate clienților „companii private și instituții publice“ de peste 14%. Practic, din totatul cifrei de afaceri de 40 milioane de euro, 63% din sumă a fost dată de serviciile de business travel și organizare de evenimente. „Centrele noastre de business travel din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu au înregistrat creșteri importante ale vânzărilor astfel: 18%, 17%, 23%, respectiv 5%, pentru un număr de peste 100.000 de persoane care au călătorit pe destinații externe și interne în scop de afaceri“, spun reprezentanții Eximtur. Numai anul trecut, această divizie de business a câștigat peste 70 de clienți noi, companii private și instituții publice și a organizat peste 100 de evenimente, training-uri, team-building-uri și petreceri de firmă pentru diverse companii. În total, investițiile agenției pentru consolidarea relației cu clienții corporate au ajuns la 100.000 de euro, în ultimul trimestru din 2014.
De altfel, în 2014, M.I.C.E. (Meetings Incentives Conventions Exhibitions) a devenit o parte importantă a turismului corporate, în multe cazuri fiind lansate pachete speciale pentru femeile de afaceri. În acest context, chiar dacă nu poate concura cu țările din Vest, România are, totuși, un rol-cheie în regiune. Traian Bădulescu vorbește de o valoare de câteva sute de milioane de euro pentru partea de business travel și M.I.C.E., care include, pe lângă evenimente, și festivaluri sau concerte. Și nu este deloc o exagerare dacă ne uităm în portofoliul marilor agenții.
Cu alte cuvinte, după cum spunea Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tour, într-un interviu anterior pentru Capital, „contractele cu clienții corporate asigură venituri sigure și previzibile pe întreaga lor durată“. Cu o mențiune: în 2013, agenția pe care acesta o conduce și-a adăugat în portofoliu cel mai important client corporate: OMV Petrom.
Traian Bădulescu mai spune că, în general, orice mare agenție acordă o importanță deosebită segmentului de business travel, un avantaj avându-l cei care folosesc un sistem global de Distribuție, așa cum este Happy Tour, de exemplu, care oferă acces direct la 800 de linii aeriene din peste 200 de țări.
În ultimul an, cele mai mari agenții de turism de la noi au avut afaceri de câteva zeci de milioane de euro, fiecare. Combinate cu agențiile medii și mici, care au un rulaj de câteva sute de mii de euro, piața locală de turism poate trece drept una atractivă: valoarea totală a sărit deja de un milliard de euro. SURSA: CAPITAL
Turismul de reuniuni si afaceri
Fie ca va doriti o iesire relaxata cu colegii de la munca, pentru a consolida echipa pe care o conduceti, sau doriti sa organizati o serie de evenimente pe baza unei conferinte, prin care sa va impresionati si sa va rasfatati oaspetii, pachetele de turism de afaceri sunt solutiile ideale. Indiferent de natura evenimentului dvs., veti beneficia de pachete complexe si complete de servicii, astfel incat sa aveti totul la indemana de la cazare, masa si transport, la sali de conferinte si activitati de team-building, de la inceputul si pana la sfarsitul evenimentului.
Turist Center vine in intampinarea dorintei dumneavoastra de a organiza, la cele mai exigente standarde tehnice, o larga varietate de evenimente prin urmatoarele servicii:
- Organizarea de conferinte, seminarii, simpozioane, team-building, workshop-uri ( transferuri cu autocare si microbuse, inchirierea de sali specializate, mijloace audio-video, interpreti, consultanta pentru organizarea de evenimente )
- Intalniri si mese de afaceri, business-party ( organizate in scopul sarbatoririi firmei sau alte evenimente speciale )
- Organizari de cocktail-uri, activitati de protocol si evenimente speciale in sali cu capacitati intre 20 – 1000 locuri
- Conferinta de presa, expozitii promotionale sau lansari de produse, sali si saloane de meeting
- Organizarea deplasarilor la targuri si expozitii in tara si strainatate
- Bilete de avion si bilete de autocar pentru toate destinatiile, interne si internationale, la preturi competitive
- Transferuri aeroport – hotel – aeroport
- Cazari in hoteluri din intreaga lume, in cele mai bune hoteluri din Bucuresti si din tara
- Circuite/sejururi in tara sau strainatate pentru grupuri/turisti individuali
- Programe de fidelizare a colaboratorilor, programe de week-end pentru angajatii firmei
- Bilete de odihna si tratament pe litoralul romanesc si in statiuni montane;
Peste 69% din străinii cazaţi în România nu au venit pentru turism, ci pentru afaceri şi conferinţe
Aproape 70% dintre străinii care s-au cazat în primul trimestru în hotelurile şi pensiunile din România au venit pentru afaceri, congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii, şi doar 30% au ajuns pentru vacanţe, cumpărături, evenimente, vizite la prieteni sau tratament medical, potrivit INS.
Numărul de "turişti" nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice a fost de 309.000 în primul trimestru, iar totalul cheltuielilor acestora au depăşit 876 de milioane de lei.
De câte ori au ocazia, cei care conduc turismul în România anunţă aceste cifre ca pe nişte realizări, deşi cea mai mare parte a "turiştilor" sunt oameni de afaceri, care nu au nicio legătură cu turismul.
Datele transmise luni de INS arată că principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (69,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 77,1% din total.
Cel de al doilea motiv pentru care au venit străinii în România au fost călătoriile în scop particular (30,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 22,9% din total.
Dar nici măcar acestea nu înseamnă turism 100%, pentru că, potrivit INS, includ, alături de călatoriile pentru vacanţe, şi deplasări pentru cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (48,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,3%).
Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 15,9%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,4%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuielile de cumpărarea alimentelor şi băuturilor (34,4%).
Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 62,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 43,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (45,8%), din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principală (85%). Cheltuielile făcute în baruri şi restaurante au avut o pondere de 14,2%, iar cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 14,5% din totalul cheltuielilor turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes personal.
Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 62,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 73,4 % din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 41,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,8% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,3% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 5,6%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,9%.
Datele Eurostat arată că deşi numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1% turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puţin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara ţării. Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.
SURSA: Mediafax
Turismul de afaceri si evenimente
Turismul de afaceri este considerat principala sursă de venituri pentru industria hotelieră autohtonă. Unităţile hoteliere sunt dotate cu facilităţi pentru organizarea de conferinţe, simpozioane şi training-uri. Pe lângă organizarea congresului sau a conferinţei, beneficiarii au parte de un întreg pachet de servicii: cazare, transferuri de la aeroport la hotel, bilete de avion, servicii de secretariat, servicii de traducere simultană, vizite pentru participanţi, programe de divertisment şi mese festive.
Dacă în anii trecuţi turismul de afaceri se baza exclusiv pe industria hotelieră, în ultima vreme şi turismul rural a început să ofere soluţii pentru turismul de afaceri. În accepţiunea celor implicaţi, turismul rural este o alternativă mai interesantă, în special pentru programele de teambuilding, pentru grupuri ce nu depăşesc 30 de persoane, deoarece oferă o plajă mult mai largă de distracţii, cum ar fi focul de tabără, grătarul în aer liber, aroma mâncărurilor bucovinene, practicarea diverselor sporturi, excursii şi drumeţii. SURSA: Descopera Bucovina
Turismul de business
Trebuie sa plecati intr-o calatorie de afaceri? Cand? Maine, peste o saptamana, peste o luna? Indiferent de data si de locul deplasarii, in tara sau in strainatate, noi putem sa pregatim calatoria in cele mai mici amanunte si sa obtinem tarife avantajoase. Puneti-ne la incercare!
Asiguram:
– rezervari si emiteri bilete de avion (la orice clasa), la orice companie de linie sau low cost
– curse charter
– rezervari cazare la peste 100 000 de hoteluri din intreaga lume
– rezervari la unitati de cazare din Romania (hoteluri, pensiuni, apartamente, vile)
– transfer de la aeroport la hotel
– rent a car, inchirieri taxi, limuzine de lux, microbuze, autocare
– asigurari medicale de calatorie
– obtinerea documentelor de calatorie (asistenta vize, procuri, traduceri legalizate etc)
– rezervari la restaurante, localuri speciale
– organizare mese festive sau de protocol
– rezervari bilete pentru spectacole, intrari la muzee, concerte, evenimente sportive
– pregatirea unor pachete cadou pentru parteneri
– servicii VIP
SURSA: TRAVELWAY
Turismul de afaceri, baza turismului romanesc
Domnule Paul Marasoiu, activati de multa vreme in acest domeniu, cum se vede, la aceasta ora, turismul de afaceri din Romania?
Turismul de afaceri este, la acest moment, componenta cea mai consistenta a turismului romanesc. Din fericire, exista o pondere solida a acestui segment, ce reprezinta atat o modalitate de a castiga bani dar, in acelasi timp, si de a emite o imagine pozitiva despre Romania. Din nefericire, inca nu am reusit sa ne intoarcem la succesul anilor in care turismul de placere, de vacanta, reprezenta o componenta importanta in oferta turistica romaneasca si nu am reusit, inca, sa recastigam portofoliul de imagine, pe care il aveam ca destinatie de vacanta.
Capital de imagine
A fost in Romania un Sommet al Francofoniei, care ne-a aratat ca exista o anume capacitate a Bucurestiului de absorbtie a celor care au venit aici, va fi si o reuniune NATO. Am reusit sa avem o capacitate suplimentara de gazduire a acestui gen de turisti, fiind stiut ca este un segment de turisti mai pretentios?
Fara indoiala, vorbim de cu totul alte raporturi cu acest tip de oaspeti. Aceste evenimente politice sau de factura statal-administrativa au cu totul alte repere decat evenimentele circumscrise in domeniul turismului propriu zis. Dar, pana la urma, cu totii beneficiaza de servicii turistice, plecand de la transport pana la cazare si toate celelalte componente colaterale. Astfel de evenimente trebuie tratate cu deosebita atentie si seriozitate. In astfel de evenimente trebuie implicate o multime de entitati din zona privata. In general in lume, evenimentele de anvergura mare, care vizeaza imaginea acelei tari sunt administrate, coordonate, organizate de catre consortii de entitati, atat ale statului, cat si private, fiecare avand componenta sa foarte bine definita, cu totii fiind coordonati de o singura minte clara, in asa fel incat evenimentul respectiv sa fie un adevarat si consistent succes. Un eveniment de genul Francofoniei sau al Reuniunii NATO reprezinta un extrem de important capital de imagine pentru destinatie. Orice mica defectiune in derulare, poate diminua capitalul de imagine despre care vorbeam.
Bucurestiul are totusi limitele lui, pe care tinde sa le depaseasca, ca infrastructura, spatii de reuniuni si capacitate de cazare. Capitala noastra refuza multe reuniuni de peste 2-3.000 de participanti, care ar dori sa vina catre aceasta zona, dar nu pot fi inca gazduite datorita limitelor de capacitate existente.
Capacitatea de cazare, in crestere, la Bucuresti
In calitate de director pentru Romania al Golden Tulip Hotels, Inns & Resorts, cum interpretati dezvoltarea industriei hoteliere din Romania?
Alaturi de Golden Tulip, o serie de alte lanturi hoteliere internationale sunt prezente in Romania, iar altele tind sa vina, pentru ca, in mod evident au sesizat potentialul acestei piete. Probabil ca se vede mai bine din afara decat din interior… Vorbind de interesele din strainatate, ne putem referi si la componenta de investitie, care, din ce in ce mai mult, vizeaza piata din Romania ca o piata de mare perspectiva, cu un potential deosebit in asimilarea unor volume mari de investitie. Golden Tulip Hotels, Inns & Resorts a sesizat, pe langa oportunitatea francizarii unor proprietati hoteliere existente si o evidenta nevoie de capacitate hoteliera adaugata. Capacitatea existenta acum in Romania, raportata la populatia tarii, reprezinta 1,7%, ceea ce inseamna foarte putin, daca ne referim doar la turismul intern. Daca ne gandim ca pretindem ca suntem o tara turistica si tindem sa aducem in Romania cat mai multi turisti straini, aceasta capacitate este relativ redusa. Bucurestiul avea, acum patru ani 2.470 de camere, astazi are cca. 5.700 de camere aflate in stare decenta si nivel international acceptat de clasificare de 3*-5*. Deci un ritm de crestere sesizabil, iar tendinta de crestere va ramane in continuare la fel de dinamica, tinzand catre sfarsitul deceniului sa numaram, in Bucuresti, peste 9.000 de camere.
Exista o regula sau o tendinta pentru anumite hoteluri cotate de la 3* in sus? Sunt multe firme care dezvolta traininguri in Romania, au anumite sectoare de clasificare catre care se duc?
Problema aceasta a clasificarii hotelurilor in Romania este o chestiune extrem de interesanta si disputata, pentru ca, de multe ori, proprietatea hoteliera este clasificata de… orgoliile proprietarului sau ale „ctitorului”, cum le spun unora dintre investitiori. De multe ori, investitia hoteliera, in Romania, este perceputa ca un demers spre recunoasterea meritelor „investitorului” in urbea in care traieste si mai putin un demers investitional coerent, care urmareste sa creeze un mijloc de productie, care tine cont de toate principiile si normele operationale ale pietei. Intorcandu-ma la intrebare, pot spune ca sunt vizate, cu precadere, proprietatile de 3* si 4*, depinzand de nivelul evenimentului derulat. Un hotel trebuie sa respecte niste standarde si proceduri ca sa fie un produs vandabil si sa foloseasca unor nevoi pe piata si sociale, pentru ca hotelul este un loc unde oamenii indeobste socializeaza si sunt, vrand-nevrand, partea unei dinamici de comunicare.
Clujul, mai dinamic
Avem in tara hoteluri care pot sa ofere astfel de servicii? Mai este nevoie de hoteluri pentru acest gen de turism?
Categoric DA, in ambele cazuri. Peste tot, in orasele mari, sunt necesare investitii suplimentare in capacitatea hoteliera. Luand ca exemplu Clujul, acesta are cea mai mare dinamica de crestere economica dintre orasele Transilvaniei. Insa, aici, dispersia capacitatii hoteliere este excesiva, insemnand proprietati cu capacitate mica si fara concepte clare. Vor aparea cel putin cinci-sase hoteluri, de capacitati de peste o suta de camere, cu functiuni de reuniuni, coerent si profesional dezvoltate, impunand deja o alta abordare investitionala dacat cea de pana acum.
Hotelurile sunt construite de romani apartin unor lanturi mari hoteliere?
E mai putin relevanta cetatenia capitalului, ci ce se intampla in final. Golden Tulip are la Cluj unul dintre cele mai moderne, spectaculoase si cochete hoteluri din portofoliu, si primul din provincie, Tulip Inn Sunny Hill. Aceasta proprietate este construita de romani neaosi si seriosi cunoscuti pentru determinarea si succesul lor in Cluj. Numele hotelului este o consecinta a unui contract de franciza. Si, tot asa, pot fi incheiate contracte si de multe alte lanturi hoteliere prezente deja in Romania si de altele care asteapta o serie de confirmari ale pietei, ca sa intre cu proiecte de anvergura pe piata hoteliera locala.
Pensiunile organizeaza reuniuni
Au inceput si proprietarii de pensiuni sa ofere servicii de reuniuni. E un lucru bun sau rau ca pensiunile sa se transforme in moteluri sau hoteluri, ramanand denumirea numai pentru ca se afla intr-o zona rurala?
Cel mai solid exemplu sunt dezvoltarile de la Cheile Gradistei, care a plecat de la o prima sala de reuniuni, a carei ratiune n-a prea fost inteleasa initial, iar acum este o industrie de reuniuni, pentru ca o parte importanta din afacere inseamna componenta „corporate”. Oferta turistica rurala ar putea fi un subiect de dezbatere profesionala si sociala pentru ca ceea ce insemna acum zece ani componenta de turism rural, acea pensiune cu parfum de odinioara, ascunsa intre dealuri, cu pajiste, leagan, si liniste, multa liniste, in momentul de fata reprezinta o „semi-industrializare” a unui cvasi-concept de turism rural. Constructiile sunt absolut haotice, pensiunea nu mai este de cinci, sase-zece camere, are deja 15-20, si mai multe, solutiile de arhitectura sunt uneori aberante in raport cu zona de referinta, iar ruralul tinde sa ramana reprezentat doar de faptul ca, pe harta, zona respectiva se numeste comuna sau sat. Printre reperele care ar trebui sa stea la baza dezvoltarii logice a turismului romanesc ar trebui sa se afle si respectarea unor minime elemente conceptuale, urbanistice si de impact, pentru ca altfel vom distruge iremediabil un produs unic, extrem de vandabil, cel al turismului rural, in adevaratul sens al cuvantului si care repreinta un produs turistic foarte cautat pe piata occidentala.
Turismul de afaceri pur se poate alatura si unui turism de relaxare pentru cei care ne viziteaza?
Aceasta este formula ideala de dezvoltare a oricarui tip de program turistic de incentive sau a unui eveniment. Programele sociale sunt partea cea mai suculenta si cautata, in afara de componenta de reuniune de factura comerciala, stiintifica sau politica. Deci, nu putem exclude aceasta parte asimilata turismului de afaceri. Exista oricum tendinta celui care vine pentru afaceri sa afle ceva si din specificul local, sa mai descopere si locuri si oameni, si, deci, trebuie sa aibe la indemana permanent programe si agentii de turism, care au programe „on the spot” interesante, care sa creeze o impresie pozitiva puternica si, astfel, oamenii de afaceri sa se intoarca in Romania, in vacanta, cu familia si prietenii.
In occident, industria turismului sustine presa
Considerati necesara presa de turism, cine ar trebui sa o sustina, cum este aceasta privita in strainatate?
Din fericire pentru ei si din nefericire pentru noi, in strainatate relatiile celor din acelasi domeniu sunt mult mai stranse. Acolo functioneaza o sinergie si o dimanica pozitiva, care aici, din pacate, nu se poate aplica datorita acelui reper unic, original si inconfundabil, care ne caracterizeaza pe noi romanii, ORGOLIUL. Ar trebui sa invatam sa colaboram mult mai strans, sincer si concret, atat hotelul cu agentia, agentia cu organizatorul de eveniment, administratia locala cu prestatorii si toti cu presa. Deja exista o modificare extraordinara de atitudine si aprofundare, cu care presa abordeaza componenta aceasta a pietei: turismul. Presa a dezvoltat subiecte mult mai concrete, palpabile, articole pozitive despre preocupari de investitii, despre crestere, resurse umane, management, franciza, ceea ce face bine. Categoric, presa de turism ar trebui sustinuta de operatorii din industria turismului, de patronat si autoritatile locale, cum se intampla si in strainatate.
Turismul, motorul economiei
Ar fi minunat sa se intample ce spuneti, pentru ca, in prezent, nimeni din turism nu sprijina presa de specialitate, nu se intelege rolul ei. Poate ca impreuna am putea face mai mult, prin atitudine, pentru turism, care este o ramura prioritara a economiei romanesti.
Credeti ca mai stie cineva de cand e ramura prioritara? Si in Romania, ca si in alte tari, vezi Grecia, turismul ar putea sa fie motorul economiei nationale, ar putea sa fie acel catalizator, care sa determine atat dezvoltarea pe orizontala, cat si pe verticala, privind o multime de alte domenii. Dar una e sa o faci intr-o permanenta „miscare browniana” si alta este sa aplici o „formula chimica”, pe care ai stabilit-o si a carei reactii si rezultante iti sunt cunoscute. Formula asta chimica se numeste strategie. Strategie, imi pare rau, nu am avut nici o clipa in toti acesti 17 ani.
Dar autoritatile, ministerul de resort cum se implica?
Se vede efortul persoanei care a fost numita, pe deplin si unanim acceptata de mediul de afaceri si profesional, Lucia Morariu. Institutia in sine inca se misca greu avand mare nevoie de restructurare conceptuala. Lipseste motivatia reala, lipseste increderea ca, ceea ce se incepe azi, cineva maine o sa duca mai departe. S-au perindat o multime de persoane, mai multi decat numarul anilor care au trecut, 17, fiecare a venit cu filozofia lui, dar nu a terminat nimic chiar daca unii au inceput cate ceva. Intotdeuna, problemele au ramas nerezolvate, iar la fiecare bilant ne-am raportat la aceleasi probleme. Dupa 17 ani, ne-am amagit ca am finalizat un Master Plan, care este inca o lucrare de biblioteca, in rest am constatat o relativa stagnare. Unde sunt metodologia de implementare a Master Plan-ului, solutiile logistice, resursele financiare etc.? Master Plan-ul ne-a aratat ce stiam, pentru ca ce spune la noi Ion are mai putina trecere decat ceea ce spun John ori Smith. Dar daca ne-am asumat asta, ca Ion ii dicteaza lui Smith si Smith semneaza, si mai ia si bani pe deasupra, iar dupa tot procesul asta, noi zicem „wow, ce destepti sunt baietii astia care vin de-afara”, e-n regula, e bine si asa, dar numai sa ne miscam. Master Plan-ul contine numai adevaruri, provenite din discutiile cu mediul de afaceri si mediul profesional in urma carora s-au determinat solutiile.
Mai este nevoie ca acea structura complexa, logica si esentiala, care se numeste Organizatia Nationala pentru Turism, definita ca absolut necesara de Master Plan-ul acceptat de executiv, sa fie constituita, in cele din urma. Numai in felul acesta, rupand monopolul statului asupra adevarului, vom avea prilejul sa punem, in mod institutional, la aceeasi masa si autoritatile si mediul de afaceri si componenta profesionala. Daniel STAVARIU - Victor RADULESCU SURSA: Info Travel Romania
Turismul de business a luat faţa celui de agrement
Străinii încep să cheltuie mai mulţi bani în România. Nu sunt încă destui oaspeţi pentru câte locuri superbe avem, dar se dezvoltă tot mai mult turismul de afaceri. Străinii ne-au adus peste un miliard de lei în primele trei luni. Aproape 356.000 de străini au venit în România în primul trimestru şi fiecare a cheltuit, în medie, aproape 3.000 de lei.
Peste 80% dintre străinii care au venit în România, au făcut-o cu avionul. Consultanţii spun că turismul de business a luat faţa celui de agrement.
Italianul Andrea Brovelli face naveta în România de nouă ani. Are o afacere în domeniul mecanicii şi vine la noi o dată pe lună. Managerii hotelurilor ştiu că asemenea clienţi sunt importanţi, pentru că aduc venituri sigure. „E un fel de contract, de înțelegere, între compania mea și hotel, așa că avem un preț special și e negociat de consultantul meu român”, spune Andrea Brovelli.
„Noi suntem un hotel care are o bună parte din business axată pe turismul de afaceri. Datorită investițiilor străine și parcului industrial, numărul lor crește de la an la an și noi simțim chestiunea asta la fel ca și alte hoteluri din oraș”, afirmă Romeo Ionescu, manager general la un hotel din Oradea.
Andrea Brovelli este doar unul dintre străinii pentru care hotelul românesc a devenit a doua casă.
„Eu toată viața am locuit la hotel, practic, pentru că trebuie să călătorim întotdeauna, în Brazilia, în Thailanda. Suntem mereu pe drum”, spune şi omul de afaceri Angelo Pavero.
Dezvoltarea turismului de afaceri în România se simte în cifre. În primele trei luni au intrat în ţară peste 350.000 de străini şi au cheltuit peste un miliard de lei. 65% dintre ei au venit pentru afaceri, congrese, conferințe, cursuri, târguri şi expoziții.
Din păcate, turismul de agrement nu ţine pasul cu creşterea celui de afaceri.
„Nu avem motive să credem că ei se întorc în România pentru vacanțe în afara intereselor de business și probabil România nu oferă încă suficient ca să fie o destinație interesantă”, spune Dacian Paladi, consultant în afaceri.
Cifrele Institului Naţional de Statistică par să confirme. Puţin peste 35% dintre străini au venit în primele trei luni pentru vacanțe, tratament medical sau vizite. SURSA: DIGI24
Turismul de business in extrasezon
Targuri si expozitii dintre cele mai variate, care atrag mii de persoane pe litoral, dar si sute de mii de euro pentru servicii de cazare si alimentatie publica, in doar cateva zile.
In extrasezon, evenimentele organizate de Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta sunt cele care reprezinta cel mai bine turismul de afaceri pe litoralul romanesc, care se manifesta preponderent in afara varfului de sezon - primavara si toamna.
Tarifele in aceste perioade sunt mai accesibile, contribuind astfel la cresterea incasarilor. In afara serviciilor standard, hotelierii castiga si din oferirea serviciilor aditionale. Snack-barurile, bauturile racoritoare, mesele de pranz si cina sunt cateva dintre ele. Multe hoteluri din statiunea Mamaia au reusit sa atraga sute de turisti in acest segment.
Targul National de Imbracaminte si Incaltaminte TINIMTEX este unul dintre evenimentele care salveaza turismul in extrasezon. La fiecare editie participa aproximativ 300 de firme, fiecare dintre acestea avand in medie, cate trei reprezentanti.
Producatorii, care prezinta la fiecare editie colectii noi si diversificate, au pe de o parte, prilejul de a intalni comercianti din domeniu, iar pe de alta parte, iau contact direct cu publicul larg, interesat de acest segment de piata.
Cea de-a 58-a editie a TINIMTEX se deschide saptamana aceasta la Pavilionul Expozitional din Constanta.
Potrivit reprezentantilor targului, de la o editie la alta, expozantii isi diversifica metodele de promovare a produselor. Editia de toamna din acest an are trei locatii - Pavilionul Expozitional, un Cort expozitional amplasat in parcarea Pavilionului si Centrul de Afaceri EuroLitoral.
Targul poate fi vizitat intre 18 si 21 septembrie, intre orele 10:00 si 20:00, dar si duminica, 22 sept., intre orele 10:00 - 16:00.
TINIMTEX este cel mai mare eveniment de profil din tara in domeniul industriei usoare pe care CCINA Constanta il organizeaza, incepand cu anul 2000. Devenit deja o traditie pentru zona Dobrogea, Tinimtex atrage la fiecare editie, sute de firme din Romania si Europa - Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Polonia. SURSA: Litoralul Romanesc
Turismul de afaceri, o piata in crestere. Cati bani aduce acest business
Turismul de afaceri din Romania este o piata in continua crestere in ultimii ani, pe fondul necesitatii companiilor de a folosi acest instrument pentru a-si dezvolta businessul, in contextul economic actual. In Romania, desi nu exista statistici privind valoarea acestei piete, operatorii o estimeaza undeva in jurul a 150-200 milioane de euro, cu perspective de crestere in urmatorii ani, a declarat intr-un interviu acordat Wall-Street.ro Corina Pacuraru (foto), manager general Perfect Tour.
Agentia de turism Perfect Tour a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 25 milioane de euro, 65% din business fiind generat de turismul de afaceri si restul de leisure (timp liber).
Pentru acest an, compania estimeaza un avans de peste 10%, la 28 milioane de euro, pe ambele directii de business.
In 2011, Perfect Tour a deservit 50.000 de turisti si estimeaza un usor avans in acest an.
Perfect Tour este partener exclusiv al GlobalStar Travel Management, una dintre cele mai mari retele de agentii de turism din lume. "Vom creste prin diversificarea serviciilor pe care le oferim clientilor, prin participarea la evenimente regionale si globale, prin care ne prezentam oferta, si prin deschiderea pe care ne-o da parteneriatul cu GlobalStar", a declarat Corina Pacuraru.
Domenii de top in turismul de afaceri
Companiile cu activitate pe piata locala investesc anual in turismul de afaceri incepand de la 200.000 euro si ajung in unele cazuri pana la mai multe milioane de euro.
"Lucram in principal cu companii din domeniul farma, IT si telecom si banci. De asemenea, in prezent, lucram la incheierea unui contract cu o companie cu activitate in domeniul petrolier care investeste anual circa 7 milioane de euro in turismul de business", a explicat Corina Pacuraru.
Potrivit acesteia, in calatoriile de afaceri companiile trimit angajati din toate departamentele si in special pe cei din conducere si pe oamenii de vanzari.
Statisticile arata ca, in general, clientii corporate locali prefera zborurile directe, cele mai multe dintre sediile centrale fiind localizate in Europa. Totodata, se observa o crestere a mediei de cazare a turistilor veniti in Romania in interes de afaceri, conform datelor Perfect Tour.
Mai mult, peste 60% din innoptarile inregistrate in hotelurile din Romania sunt reprezentate de calatoriile de afaceri, iar acest procent cresre la 75% din totalul innoptarilor in orasele mari si la 93% in hotelurile din Bucuresti.
Astfel, potrivit Asociatia Internationale de Transport Aerian (International Air Transport Association - IATA), piata locala de business travel a crescut cu 10% in 2011, fata de 2010.
Pentru 2012, Perfect Toue estimeaza o crestere a turismului de afaceri cu pana la 25%, comparativ cu anul trecut, iar pe termen mediu si lung agentia de turism isi propune sa mentina un avans mediu anual de cel putin 15%.
Gusturile rafinate ale romanilor
Cand vine vorba de turismul de timp liber, Pacuraru spune ca gusturile romanilor sunt din ce in ce mai rafinate, orientandu-se catre vacante scumpe, cu cazare la hoteluri de cinci stele si o multime de servicii incluse. "De exemplu, avem contractate 2 expeditii la Polul Nord la pretul de 30.000 de dolari, cam aceasta fiind suma maxima pe care clientii nostri sunt dispusi sa o plateasca pentru o vacanta. Romanii incep sa aleaga vacante din ce in ce mai personalizate si pe langa destinatiile clasice, precum Turcia, Grecia, Spania, cer si destinatii exotice", spune Pacuraru.
Potrivit acesteia, clientii premium ai agentiei de turism au venituri anualte de peste 30.000 de euro si isi achizitioneaza vacante cu preturi intre 5.000 si 15.000 de euro pentru o familie.
Perfect Tour a fost infiintata in 2004 si se afla in top 3 agentii de turism din Romania, dupa cifra de afaceri. Compania are filiale in Romania, Repuplica Moldova, Statele Unite ale Americii, Ucraina si Bulgaria. SURSA: Wall-Street
Cresteri spectaculoase in turismul de afaceri de Cristian Niculescu 2008
Turismul de afaceri, reprezinta poate cel mai stabil sector in cadrul turismului romanesc, inregistrand o dezvoltare constanta, in ultimii doi-trei ani. In urma referintelor, oferite mass-media de institutiile acreditate in acest sens, se constata o crestere permanenta a acestui domeniu, cu peste 20% pe an, incepand din 2005 si pana in prezent.
Date concrete si oportunitati de dezvoltare
Pentru aproximativ doua treimi, din totalul celor 2 milioane de turisti straini ajunsi in Romania, in 2007, motivul calatoriei l-a reprezentat paticiparea la conferinte, team-building-uri sau sesiuni de training. Inregistrand o pondere majora in mediul urban, turismul de business isi are ca reper Bucurestiul, unde, procentul celor sositi in interes de serviciu anul trecut, s-a situat in jurul a 80% din totalul celor cazati in hotelurile Capitalei. si in marile orase, precum Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi sau Constanta, evolueaza infrastructura necesara domeniului MICE (Meetings, Incentives, Conventions and Exhibitions), datorita existentei unor aeroporturi internationale si dezvoltarii de noi unitati de cazare, la un nivel de cotare ridicat. De altfel, numarul sosirilor inregistrate la punctele de frontiera, in primele noua luni ale anului trecut, a fost cu peste 25% mai mare, decat in aceeasi perioada din 2006. Toate aceste cifre, indreptatesc Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania, sa afirme ca: "In cativa ani Bucurestiul are sansa de a deveni cea mai importanta destinatie turistica de afaceri din sud-estul Europei". Totusi, conform aceleiasi surse, acest segment turistic isi va limita cresterea, pe viitor, in dreptul a 10% pe an, in urma unei maturizari a pietii si probabil, a unei selectii mai riguroase privind serviciile oferite. In momentul de fata, capacitatea hoteliera de 4-5 stele, la nivelul Capitalei, se situeaza, sub cea a unor orase precum Budapesta sau Praga, iar numarul salilor de conferinta, nu poate satisface in totalitate, cererea privind organizarea de evenimente, in multe cazuri, fiind necesara efectuarea rezervarii, cu doua-trei luni inainte. Cele 110 hoteluri din Bucuresti, insumand un total de aproximativ 8.000 de locuri de cazare si indeplinind conditiile necesare efectuarii unui turism de business adecvat vor fi supuse unui test major, cu ocazia organizarii la inceputul lunii aprilie, a Summit-ului NATO. O manifestare care va da dovada calitatii serviciilor oferite de industria ospitaliera romaneasca, in acest moment.
Turismul de afaceri efectuat in scop guvernamental, comercial sau educational, atrage o clientela nu foarte interesata de preturile practicate, cat mai ales, de rapiditatea, calitatea si eficienta serviciilor. In general, pachetului de business achizitionat, ii poate fi alaturat, cu usurinta si unul de agrement, luand in considerare posibilitatea, ca un client multumit, sa ceara efectuarea unui circuit ulterior sau sa doreasca revenirea la un moment dat, alaturi de cei dragi, pe aceleasi meleaguri.
Stadiul actual al dotarilor
Organizarea de conferinte sau reuniuni, constituie centrul de referinta al turismului de business, reprezentand, din punctul de vedere al hotelierilor, componenta cea mai profitabila si eficienta a intregii industrii de profil. Companiile, cu nume in domeniu si nu numai, ofera in cadrul resorturilor pe care le gestioneaza, in Bucuresti, o serie de sali, cu marimi cuprinse intre 50 si 1.000 de locuri, toate dotate cu aparatura audio-video necesara, surse de iluminare si mediu ambiant propice, conform cu standardele in vigoare. In urma evaluarii, s-a sesizat, lipsa unor locatii cu numar mare de participanti, insumand peste 5.000 de locuri. Probabil, una dintre cele mai mari incaperi de acest gen, existente in prezent, apartine Salii Palatului, intitulata Sala Mare, cu o capacitate de 4060 de locuri, ce poate fi utilata in scurt timp, corespunzator solicitarilor. Palatul Parlamentului, a doua constructie din lume, dupa Pentagon, ca suprafata desfasurata, a infiintat in anul 1994 Centrul International de Conferinte, ce ofera 12 sali spatioase, cea mai mare, intitulata Sala Unirii, putand absoarbe pana la 1.000 de locuri. De asemenea, Centrul de Conferinte al Camerei de Comert si Industrie sau Complexul Expozitional Romexpo, pun la dispozitia mediului de afaceri, un numar important de spatii, in scopul organizarii de reuniuni, expozitii sau cursuri de training. Intr-o industrie care incearca sa isi gaseasca traiectoria si modalitatile de utilizare a potentialului masiv de dezvoltare, turismul de afaceri reprezinta, locomotiva care poate propulsa pe un drum ascendent toate compartimentele sale, anuntandu-se a fi, inca de pe acum, cea mai profitabila ramura a turismului romanesc in 2008. SURSA: ROMANIA LIBERA
Turismul de afaceri: "afacerea" mileniului III
De citiva ani buni, turismul de afaceri a inceput sa fie o componenta bine definita a sociologiei turismului. De tot atitia ani se fac studii, se analizeaza fenomenul, se fac proiecte, se inainteaza teorii. Caci, daca turismul este un spectacol in sine la modul general, in particular, turismul de afaceri este, la rindu-i, un "spectacol" disciplinat, organizat si derulat de echipe de profesionisti.
Avantajele Romaniei pe piata de reuniuni
Daca altii pedalau de mult pe ideea turismului de afaceri, la noi, abia dupa a89, cind investitori autohtoni si straini au inceput sa dezvolte un climat si un mediu de afaceri prosper, a prins contur fenomenul numit turism de afaceri. Hoteluri, complexe, centre de conferinte, pensiuni etc. au deja inclus in planul lor de activitati si turismul de afaceri. Astazi, aproape ca nu exista oras important sau zona importanta a tarii care sa nu aiba si locatii destinate acestui mod de a face turism. Mari companii, firme cu greutate, grupuri sociale (cercetatori, cursanti etc.) care participa la sesiuni, colocvii, dezbateri, cauta din ce in ce mai mult aceasta forma de a se manifesta. Si este din ce in ce mai evident ca a trecut vremea sedintelor, intilnirilor, consfatuirilor, planurilor, analizelor si dezbaterilor "de birou", locul acestora luindu-l nou-numitul turism de afaceri, cu tot ce comporta el, de la organizarea unei conferinte, alegerea destinatiei, a datei si a locatiei si pina la furnizorii de servicii dedicate reuniunilor (detinatorii de structuri de cazare, furnizorii de transport, companii de catering si restaurante pentru cine festive, cocktail-uri, receptii, pauze de cafea etc., furnizorii de echipamente audio-video si tehnice, traducatori-interpreti de conferinta, materiale de promovare, agentii de publicitate, presa etc.). Pe scurt, Romania se afirma cu tot mai mult succes in ultimii ani in competitia cu locatiile clasice de evenimente, mizind pe o serie de avantaje care o transforma intr-un punct de referinta pentru dezvoltarea acestei industrii in Europa de Est:
* o destinatie inedita, pregatita sa isi impresioneze vizitatorii cu o combinatie unica de valori naturale, culturale si istorice, bine pastrate si etalate cu generozitate si ospitalitate in toate regiunile geografice;
* amplasare ideala in spatiul central-estic al Europei, usor accesibila prin legaturi aeriene cu majoritatea capitalelor lumii;
* stabilitate politica si civila;
* infrastructura dedicata pentru gazduirea de conferinta si expozitii, intr-un proces de modernizare, diversificare si extindere rapida, fara precedent, generind totodata posibilitati de investitii straine sau mixte amortizabile intr-un termen eficient;
* cele mai renumite lanturi hoteliere si companii multinationale, deja prezente in Romania, in strinsa concurenta cu oferta locala a structurilor de cazare la nivel de confort 3 - 5 stele;
* stadiu avansat de implementare a standardelor internationale in industria ospitalitatii;
* specializarea profesionala a tot mai multor companii romanesti care au capacitatea de a prelua integral procesul de organizare al reuniunilor de mare anvergura, putind deveni parteneri de incredere ai oricaror organizatori sau beneficiari din intreaga lume, care vizeaza Romania ca destinatie pentru evenimentele lor.
Utilitatea industriei de reuniuni
Organizarea profesionista de conferinte si expozitii reprezinta o componenta a industriei ospitalitatii, generatoare de imagine pozitiva si venituri substantiale pentru fiecare destinatie. Ea poate fi considerata pe drept cuvint ca fiind componenta cea mai eficienta si mai profitabila din turism. De fapt, organizarea de reuniuni reprezinta o industrie in sine, avind activitati comune cu turismul de afaceri (cazare, catering, transferuri si transport local, tururi pre si post congres), dar si activitati specifice: inregistrarea participantilor la congres, inchirierea locatiilor si a spatiilor de conferinta, asigurarea echipamentelor audio-video si a asistentei tehnice necesare, traducatori-interpreti de conferinta, hostess, organizarea programelor sociale adiacente, productia de obiecte si mijloace promotionale personalizate pentru eveniment si tiparirea brosurilor, cataloagelor, mapelor si volumului de lucrari ale conferintei. Turismul de reuniuni si motivational este un domeniu prin excelenta dinamic la nivelul intregii lumi. In ultimii 15-20 de ani, circulatia turistica mondiala are din ce in ce mai des drept motivatie deplasarea individuala sau de grup in scopul participarii la congrese internationale, expozitii si tirguri specializate, forumuri de afaceri, sesiuni de training si programe de team-building. In acest context, aranjamentele de calatorie in scop profesional si de afaceri presupun o serie intreaga de alte servicii, pe linga cele specifice turismului clasic. Atragerea de evenimente internationale spre a fi gazduite si organizate in Romania este o directie ce ar trebui urmarita prioritar in preocuparile privind promovarea turismului romanesc. Organizarea profesionista de reuniuni este extrem de benefica, atit pentru imaginea publica a tarii, cit si pentru agentii economici locali implicati in laboriosul proces de organizare a evenimentelor. Rezultatele inseamna venituri, profit, grad sporit de ocupare si utilizare a infrastructurii de reuniuni si cazare, taxe si impozite incasate la bugetul de stat, locuri de munca, dar si un excelent capital de imagine. Este insa necesara, in completarea fireasca a nivelului profesionist ireprosabil al serviciilor dedicate, o perceptie cooperanta si din partea autoritatilor si a administratiei locale pentru stimularea acestor activitati, deosebit de utile pentru intreaga comunitate locala. Ceea ce face din industria organizarii profesioniste de evenimente un domeniu de reala utilitate pentru comunitatea locala dintr-o destinatie data este realitatea financiara deosebit de profitabila a acestui cumul de activitati. Pe linga veniturile directe provenite din organizarea unei reuniuni, ce rasplatesc eforturile si serviciile furnizorilor care vind servicii dedicate pentru acea reuniune, comunitatea locala, guvernul si municipalitatea destinatiei care gazduieste evenimentul beneficiaza, la rindul lor, de o serie de venituri adiacente. Cu titlu orientativ, daca luam in discutie cazul unei conferinte internationale, de anvergura medie (500 de participanti), cu sesiuni de lucru in plen si pe sectiuni, concentrate pe durata a patru-cinci zile, cu o structura logica incluzind toate segmentele de servicii necesare (chiria salilor, cazare, transferuri APT-HTL-APT, catering, evenimente sociale, echipamente audio-video, traducatori-interpreti, tiparituri etc.) o estimare a bugetului se ridica la peste jumatate de milion de Euro. Din totalul veniturilor, un procent minim revine beneficiarului reuniunii, pentru acoperirea unor cheltuieli proprii aferente evenimentului si un eventual profit; circa 85-90% din venituri sint incasate de prestatorii din tara care gazduieste evenimentul, acestea regasindu-se in produsul intern brut. Costurile serviciilor aferente au un nivel scazut pentru ca presupun cu precadere cheltuieli de exploatare, inchiriere, utilizare, prestare si nu costuri de productie sau consum substantial de materii prime etc. Din aceste incasari este virat catre bugetul de stat si bugetul administrativ local un volum insemnat de taxe (TVA-ul, taxa de turism etc.), concentrate pe numai citeva zile. In paralel, comunitatea locala isi insuseste acele venituri generate, cu ocazia evenimentului, prin consumul suplimentar de produse si servicii (suveniruri, agrement, nevoi personale etc.) pe care il realizeaza participantii. Succesul organizarii unei reuniuni are implicatii prezente, dar si pe termen lung. Pe termen lung, reusita evenimentului va putea genera revenirea participantilor la destinatia respectiva, atit ca turisti, cit si ca oameni de afaceri si, de ce nu, poate chiar ca investitori pe piata locala. Totodata, organizarea unui eveniment intr-o anumita destinatie (fie ca ne referim la tara, regiune sau oras) reprezinta o ocazie oportuna de a promova acea tara sau zona ca destinatie turistica. Participantii profita de prilejul deplasarii in scop profesional pentru a cunoaste tara respectiva si a petrece eventual un sejur pre sau post congres. Depinde de abilitatea si creativitatea organizatorului profesionist cit de reprezentative pentru destinatie si cit de atractive pentru participanti vor fi aceste programe turistice adiacente. In acest context, se cuvine sa ne raportam la industria mondiala a turismului de conferinte, de afaceri si motivational, in care exista o singura maniera acceptata de a face afaceri: cea profesionista. Ea asigura credibilitatea si profitabilitatea afacerilor, pentru ca raporturile de colaborare intre beneficiarul evenimentului, participanti si integratorul local de servicii specifice produc efecte vizibile imediat, dar si pe termen lung. In evaluarea pe care un beneficiar o face in perspectiva alegerii Romaniei ca destinatie pentru evenimentul sau, se tine cont de anumite criterii de competitivitate, siguranta si credibilitate a mediului de afaceri local, criterii fata de care Romania prezinta o serie intreaga de avantaje reale. Aceste calitati sint confirmate de clientii care au intrat deja in contact cu profesionistii romani si au beneficiat de serviciile acestora. Chiar daca este insuficienta sustinerea din partea autoritatilor nationale si locale pentru stimularea si promovarea industriei de reuniuni, in special internationale, ca mijloc de dezvoltare durabila a fiecarei regiuni, chiar daca distributia pe teritoriul tarii a facilitatilor de conferinte si expozitii este inegala, chiar daca inca se lasa asteptate investitiile majore in infrastructura dedicata (centre de conferinta cu capacitate de 5.000-10.000 persoane, centre de expozitie modulare multifunctionale, hoteluri cu facilitati de reuniuni in alte regiuni decit Bucuresti), totusi tara noastra a parcurs in ultimii 15 ani un drum impresionant sub aspectul palmaresului de evenimente, indreptindu-se incet, dar sigur, spre locul pe care-l merita pe harta mondiala a turismului de reuniuni, de afaceri si motivational. Romania a devenit treptat o destinatie acceptata si apreciata, din ce in ce mai competitiva in concurenta cu alte destinatii clasice pentru evenimente.
Materialul a fost realizat cu sprijinul domnului Paul Marasoiu, presedinte de onoare al Romanian Convention Bureau (RCB).
SURSA: Vacante si Calatorii
Turismul de afaceri sau cum se poate îmbina utilul cu plăcutul
Ideea acestui articol mi-a venit de la o conversaţie pe care am auzit-o într-o ceainărie cu vreun an în urmă. Ieşisem la un ceai cu simpaticele mele prietene puse pe şagă şi dornice să dezvoltăm o conversaţie fără tabuuri aşa cum le stă bine unor amice vechi.
La masa de alături, adică la masa de foarte alături căci era aproape lipită de a noastră, erau doi oameni de afaceri, unul din Bucureşti şi altul din Sibiu. Vorbeau tare, argumentau, se agitau încât era imposibil să nu auzi ce zic. La multe replici ale lor ne venea să zâmbim, uneori ne abţineam cu greu. Cei doi dezvoltau afaceri în domeniul construcţiilor. Îşi întinseseră nu ştiu câte dosare, planşe, notiţe şi plănuiau probabil viitorul proiect la care lucrau.
Ei bine, cu câtă forţă şi implicare porniseră această discuţie într-un timp extrem de scurt aceasta a degenerat într-una despre ce locuri se pot vizita în capitală, cel din Sibiu fiind dornic să experimenteze mirajul Bucureştiului, dar şi invers, celălalt fiind curios să audă despre atracţiile transilvănene. Prin urmare, până la sfârşitul timpului în care noi ne-am aflat în ceainărie ei nu au discutat decât despre obiective turistice, centre de conferinţe, târguri ori expoziţii, piscine sau centre de spa. Fără să realizeze poate , ca şi mulţi alţii, ei reprezentau o verigă a puternicului şi flexibilului lanţ al turismului de afaceri.
Ce este de fapt acest turism de afaceri şi ce forme poate îmbrăca ?
În accepţiunea cea mai largă turismul de afaceri se referă la călătoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor, adică să identifice noi pieţe de desfacere a produselor sau serviciilor care fac obiectul activităţilor lor. Dar câţi oare dintre aceştia îşi păstrează neclintit scopul în toate aceste deplasări şi nu încearcă deopotrivă şi o experienţă turistică personală în care să descopere civilizaţii noi de pe plaiurile natale ori de aiurea ?
Cunoscătorii în domeniu ştiu prea bine de această „slăbiciune” a oamenilor de afaceri şi au dezvoltat o cale ca sistemul turistic să aibă cât mai mult de profitat de pe urma lor, şi în acest mod avem poate cea mai concludentă pildă de a ne reaminti că o afacere o susţine pe alta, şi că mişcarea banilor în economie este vitală.
Iată care ar fi principalele caracteristici ale turismului de afaceri însoţite desigur de considerentele umane, de divertisment şi viaţă trăită din plin care desăvârşesc tabloul acestei „industrii”:
• Această formă de turism are calitatea cea mai ridicată – un lucru extrem de clar, cei care îşi permit aceste deplasări au cifre de afaceri importante şi îşi doresc ca toate serviciile de care beneficiază în aceste călătorii să fie la nivel înalt pentru a obţine satisfacţia mult dorită ;
• Turismul de afaceri este văzut de toţi ca o completare a turismului liber – adică aduce o completare esenţială asupra veniturilor obţinute dar pe de altă parte cere şi o organizare diferită care să vină în întâmpinarea celor care călătoresc ca oameni de afaceri. Managementul „din spate” este construit pe principiul unei îmbinări strălucite a utilului cu plăcutul ;
• De asemenea trebuie avut în vedere că investiţiile în turismul de afaceri conduc la o accentuată regenerare urbană aşa că mai marii oraşelor noastre, care sunt situate în zone frumoase cu bun potenţial natural, ar trebui să fie mai atenţi la această oportunitate !
• Facilităţile unice precum centrele de conferinţe, târgurile şi expoziţiile sunt chei esenţiale pentru susţinerea unui astfel de turism ! – şi asta, sincer, nu e teorie pură, eroul meu sibian, omul de afaceri cu care aţi făcut cunoştiinţă în introducere, se interesa de aceste lucruri !
• Un alt aspect important îl reprezintă faptul că multe dintre investiţiile destinate infrastructurii turistice sunt concepute primordial pentru turismul de afaceri (restaurante, hoteluri, telecomunicaţii, transport…) dar pot furniza beneficii şi către turiştii clasici ori chiar către populaţia indigenă locurilor în care acestea s-au dezvoltat. Iată deci că operatorii turistici abili pot exploata aspecte multiple ale investiţiilor lor, dacă toată munca lor e bazată pe strategii inteligente şi flexibile.
• Ei, şi acum vă creionez un aspect care îi va bucura pe ecologişti şi pe cei îndrăgostiţi de moda ECO: e dovedit că turismul de afaceri afectează mai puţin mediul în raport cu cel clasic ! O fi antreprenorul mai educat, mai atent la mediul exterior, o fi calitatea serviciilor care dinamizează lucrurile spre o sporire a respectului pentru natură, or fi banii mai mulţi care se pot îndrepta spre produse ori utilaje care să ajute curăţeniei … o fi un amalgam al acestora în proporţii variabile ?… cert este că avem de-a face cu un grad sporit de civilizaţie !
• Cercetările în domeniu sugerează faptul că aproximativ 40 % dintre turiştii de afaceri care se reîntorc în aceleaşi destinaţii au drept scop motivaţii personale şi familiale de călătorie, deci iată cum această nişă a sectorului turistic poate aduce beneficii ulterioare accepţiunii clasice a noţiunii de TURIST. E important aşadar ca cei care dezvoltă afaceri în turism să gândească şi acest plan pe termen mai lung de a „momi” clienţii care iniţial se află într-un anumit loc cu scop antreprenorial, de a reveni ca simpli vizitatori într-o vacanţă alături de cei dragi lor .
Desigur că putem vorbi şi de AVANTAJE ale turismului de afaceri şi ele ar putea fi sintetizate în profitul mare pe care îl aduce operatoriilor de turism, în faptul că impactul cu mediu este prietenos dar şi în puterea reclamei pentru că un om de afaceri care pleacă cu o impresie bună de la un anume eveniment organizat poate deveni un soi de ambasador pentru acea destinaţie atrăgând alţi şi alţi turişti.
După toate acestea m-aş gândi la un sfat practic pentru cei care pleacă în călătorii de afaceri să fie pregătiţi cu echipamente pentru diverse activităţi sportive ori de relaxare, acestea desigur pe lângă aparatul de fotografiat, clasicul accesoriu al omului modern. De asemenea şi cei care se află într-o vacanţă la noi în ţară sau oriunde pe alte meridiane ar putea fi atenţi să identifice noi oportunităţi ori pieţe pentru afacerea în care sunt implicaţi.
Toţi avem momente în care ne plângem că nu avem timp suficient pentru tot ce ne propunem să facem, aşa că pentru turismul de afaceri dar şi pentru orice altă „promenadă” a vieţii îmbinarea utilului cu plăcutul poate fi o variantă de succes.
Ruxandra David SURSA: Despre Succes
Tot mai mulți români fac turism de business
Una din cele mai mari companii de călătorii din România, Eximtur, a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de peste 42 de milioane de euro, cu 8% mai mult decât în 2014. Compania anunță că principalul motor de creștere a fost divizia Business, specializată în managementul călătoriilor de afaceri și organizarea de evenimente de profil, care a înregistrat vânzări de peste 29 de milioane de euro, cu 17,33% mai mari decât cele din anul precedent. Dacă în 2014 turismul de business ocupa 63% din volumul total de afaceri al Eximtur, anul trecut ponderea acestuia a urcat la 67%. Restul de 33% îl reprezintă serviciile acordate persoanelor fizice de către divizia Leisure.
Aproximativ 117.000 de persoane au călătorit anul trecut, în scop de afaceri, în țară și în străinătate prin compania aceasta. În ceea ce privește vacanțele, aproximativ 60% dintre clienții Eximtur au ales anul trecut destinații interne, iar restul de 40% le-au preferat pe cele externe. În România, cei mai mulți turiști s-au relaxat, anul trecut, pe litoralul Mării Negre, iar în topul preferințelor au intrat și Băile Felix și Sovata - stațiuni în care s-a investit mult în ultimii ani. Dintre cei care au călătorit în străinătate, cei mai mulți au optat pentru Turcia, Grecia și Bulgaria. SURSA: TELEGRAF ONLINE
* Afaceri de peste 42 mil. euro pentru EXIMTUR in 2015 - by InfoTravelRomania.ro · 17 februarie 2016
Afaceri de peste 42 mil. euro pentru EXIMTUR în 2015, în creștere cu 8%. Divizia de business travel si organizare evenimente a generat 67% din vânzări.
Compania de călătorii EXIMTUR, una dintre cele mai mari din România, a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de peste 42 de milioane de euro, cu 8% mai mult decât în 2014. Principalul motor de creștere a fost divizia EXIMTUR BUSINESS, specializată în managementul călătoriilor de business și organizarea de evenimente de afaceri, care a înregistrat vânzări de peste 29 de milioane de euro, cu 17,33 % mai mari decât cele din anul precedent.
DIVIZIA BUSINESS
Dacă în 2014 turismul de business ocupa 63% din volumul total de afaceri al EXIMTUR, anul trecut ponderea acestuia a urcat la 67%. Restul de 33% îl reprezintă serviciile acordate persoanelor fizice de către divizia Leisure. Majorarea cu peste 17% a vânzărilor serviciilor de business travel și organizare de evenimente se datorează faptului că EXIMTUR BUSINESS a atras anul trecut 125 de clienți noi, companii private și instituții publice, iar unii dintre clienții deja existenți în portofoliu și-au mărit volumul de deplasări și/sau evenimente de afaceri. Aproximativ 117.000 de persoane au călătorit anul trecut, în scop de afaceri, în țară și în străinătate cu EXIMTUR.Volumul de vânzări rezultat din organizarea de evenimente de afaceri a crescut cu 14,5% față de anul 2014. Divizia EXIMTUR BUSINESS a organizat anul trecut peste 140 de evenimente de tip conferințe, lansări de produse, training-uri, team-building-uri și petreceri de firmă pentru un portofoliu divers de clienți din domeniul farma, IT&C, bancar, producție ciment, industria de componente auto, industria tutunului, domeniul agricol etc. și a oferit servicii de business travel pentru participanți la conferințe, congrese și simpozioane medicale.
Un eveniment cultural special, de care EXIMTUR se ocupă anual, este Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), compania asigurând rezervarea serviciilor de cazare la Cluj-Napoca pentru cei peste 700 de invitați români și străini, personalități marcante din cinematografie – regizori, producători, scenariști, actori și critici de film, dar și jurnaliști.
EXIMTUR a colaborat, în premieră, anul trecut, cu organizatorii “Photo Romania Festival”, recunoscut ca cel mai mare festival de artă fotografică din România. Un eveniment de business derulat anul trecut, unic din punct de vedere al temei abordate, cu EXIMTUR partener oficial de travel a fost “Building Health Bucharest International Forum”, organizat de Boro Communication, sub egida Colegiului Medicilor și a Ordinului Arhitecților din România.
Divizia EXIMTUR BUSINESS își desfășoară activitatea în patru centre specializate de business travel și organizare de evenimente în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu și se bazează pe o echipă formată din 40 de consultanți de călătorie cu calificări multiple și experiență solidă în domeniu. EXIMTUR BUSINESS pune la dispoziția clienților business un serviciu dedicat rezervărilor și asistenței, cu funcționare 24h/7.
DIVIZIA LEISURE
Din cauza situației tensionate din nordul Africii și a atentatelor din ultimii ani în care au căzut victime și turiști străini, Tunisia și Egiptul nu mai sunt, deocamdată, pe lista destinațiilor alese de români. De altfel, EXIMTUR nu le recomandă. Parisul este și el, într-o măsură mult mai mică, oarecum ocolit de turiști după atentatele din noiembrie, dar dacă nu mai apar alte incidente, această destinație va reveni rapid în topul preferințelor turiștilor români. Și cererea pentru vacanțe în Turcia a scăzut ușor, tot în contextul tensiunilor din ultimul an, dar va rămâne una dintre primele trei destinații preferate de români dacă situația nu se agravează. EXIMTUR reacționează de fiecare dată când consideră că o destinație devine nesigură și oprește vânzările, recomandându-le turiștilor cele mai sigure opțiuni.
Dacă pentru o vacanță în țară un turist a plătit, anul trecut, în medie, 150 de euro, valoarea medie a pachetului este de 350 de euro pentru cei care au ales destinațiile din străinătate. Au existat, însă, și excepții. Un cuplu de români a plătit peste 13.000 de euro pentru 13 nopți de cazare în regim all inclusive de Crăciun și Revelion în Maldive la un hotel de patru stele superior, plus biletele de avion.
EXIMTUR
Anul trecut, EXIMTUR a vândut bilete de avion în valoare de 20,8 milioane de euro, călătorii și servicii externe de 11,9 milioane de euro, călătorii și servicii în România de 9 milioane de euro și alte servicii conexe călătoriilor în valoare de 0,49 milioane de euro.
Pentru acest an, EXIMTUR estimează o creștere a vânzărilor cu peste 5% (2 milioane de euro), bazată pe evoluția ascendentă a segmentului de business travel, dar și pe creșterea constantă a cererii pentru destinațiile interne. În 2016, numărul românilor care vor alege să-și petreacă vacanțele în țară ar putea crește și mai mult decât în anii precedenți, atât din motive de siguranță a destinației, cât și în urma implementării voucherelor de vacanță. În anii 2009 și 2010, când voucherele de vacanță “funcționau”, EXIMTUR a fost compania care a vândut cele mai multe servicii turistice valorificate în acest fel și intenționează să își mențină poziția și în 2016.
Siguranța turiștilor este cea mai importantă și depinde nu doar de siguranța destinației, ci și de stabilitatea agenției cu care pleacă în vacanță. De aceea, EXIMTUR își propune consolidarea stabilității financiare prin investiții în dezvoltare și tehnologie din resurse proprii, o creștere controlată și acumularea de resurse financiare proprii din profit pentru susținerea lichidității și solvabilității foarte bune ale companiei. Conform site-ului www.risco.ro, EXIMTUR are un rating financiar foarte bun și o valoare de piață de peste 20 de milioane de euro.
“Considerăm că alături de echipa de consultanți de travel de exceptie, de serviciile personalizate și integrate și de experiența de 23 de ani pe piață, ceea ce ne recomandă în special este siguranța pe care o oferim clienților noștri prin stabilitatea financiară, integritatea și transparența cu care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Lucia Nora Morariu, președintele EXIMTUR.
Investițiile companiei EXIMTUR sunt orientate spre implementarea de tehnologie de top și solutii online, specifice domeniului travel, și se realizează integral din surse proprii de finanțare. În ultimii doi ani, compania a investit în tehnologie aproximativ 150.000 de euro. EXIMTUR nu are datorii la bugetul de stat sau la furnizorii de servicii.
Compania de călătorii EXIMTUR, fondată în anul 1993 și controlată de Lucia și Radu Morariu, are o rețea de distribuție formată din 29 de agenții proprii şi francizate în 19 orașe din România. Activitatea companiei este organizată în patru divizii: Business travel și organizare evenimente, Leisure travel, Incoming și Şcoala de turism. Un număr de 150 de consultanți de călătorie ai EXIMTUR au acordat în anul 2015 servicii pentru peste 200.000 de clienți. SURSA: Info Travel Romania
Unde și cum poți să călătorești și să te relaxezi pe banii angajatorului
Odată cu apariția multinaționalelor în România, turismul de afaceri s-a răspândit mai în toate sectoarele, fapt ce a determinat agențiile de turism să-și dezvolte divizii speciale pe zona de business.
Fie că e vorba de călătoriii de afaceri sau pur și simplu de team building, marile companii preferă să apeleze la agenții de turism care au în portofoliu organizarea de astfel de activități.
Atât companiile private, cât și cele de stat, au început să renunțe la serviciile propriilor angajați pentru planificarea călătoriilor de afaceri și apelează tot mai des la agențiile de turism care oferă pachete combinate, de la transport și cazare la organizarea de întâlniri sau petrecere a timpului liber.
Specialiștii din piață spun că după momentul de criză, 2008, turismul de afaceri a avut o revenire destul de rapidă, cu creșteri anuale care acum sunt de circa 14%. Mai mult, acest sistem este considerat unul din care câștigă toată lumea.
„Turismul de afaceri este de mulți ani punctul de stabilitate al companiilor mari de călătorii din România. Dacă pe segmentul de leisure, agențiile de turism cresc timid după anii de criză economică, în business travel lucrurile stau mai bine. E un domeniu din care au de câștigat atât companiile cu activitate de business travel, cât și bugetul statului, din taxele și impozitele echivalate la milioane de euro, aferente acestei activități”, explică Lucia Morariu, preşedinte-director general EXIMTUR. Agențiile de turism cu divizii de business travel sunt solicitate în special pentru organizarea de activități, de la team building la petreceri de final de an.
Cine sunt clienții și ce preferă?
Jucătorii specializați pe acest segment spun că majoritatea clienților vin din domeniile IT&C, industria tutunului, automotive, farma, banking, retail, FMGC, precum și materiale de construcții. Potrivit unei analize EXIMTUR, 75% din destinațiile solicitate sunt cele autohtone, iar 25% preferă străinătatea.
Citiți și: Voucherele de vacanță – cine și cui le emite, unde și cum se folosesc
Dată fiind durata unui team-building, în general 2 nopti de cazare, clienții aleg cel mai frecvent destinații din România. În zona montană sunt preferate pensiunile din Valea Prahovei, Bran, Moeciu, Cheile Grădiștei, Poiana Brasov. Dar, spun cei de la EXIMTUR BUSINESS, există cerere și în stațiuni balneare pentru facilitățile de wellness și spa pe care le oferă Covasna, Sovata, Geoagiu-Băi sau Balvanyos.
Delta Dunării și stațiunile de pe litoralul Mării Negre sunt preferate în perioadele de început și sfârșit de sezon, când este mai puțin aglomerat și mai ieftin. În sezonul de vară, unii clienţi (în special companii cu sediul în București) sunt interesaţi şi de litoralul bulgăresc.
În funcție de numărul de participanți și bugetul disponibil se preferă unități de cazare de 3 stele și 4 stele, indiferent că sunt hoteluri, vile sau pensiuni.
Călătoriile de afaceri
Un clasament făcut de Happy Tour arată că pe plan extern, cu plecare din România, orașele către care se efectuează cele mai numeroase deplasări în scop de business sunt Viena, Londra, Paris, Istanbul și New York.
În ceea ce privește opțiunile de călătorie, 5% dintre cei care efectuează deplasări în interes de serviciu călătoresc la business class, restul de 95% optând pentru economic . Din totalul de zboruri internaționale efectuate de către angajații firmelor, 10% sunt operate de către companiile low cost.
În medie, o călătorie de afaceri este de două-trei zile în străinătate, respectiv de una-două zile în România. Pentru destinațiile îndepărtate, durata medie este de cinci zile. În ceea ce privește preferințele de călătorie, oamenii de afaceri optează pentru hoteluri de patru și cinci stele, în străinatate, și trei sau patru stele, în țară, arată un studiu făcut de EXIMTUR BUSINESS după analiza clienților care au folosit serviciile companiei în ultimii ani.
”Unele dintre cele mai frecventate orașe pentru deplasările în interes de serviciu sunt și în topul celor mai cerute destinații de city break în rândul clienților noștri. Constatăm un trend, nu doar la nivel național, cât și la nivel internațional, în rândul celor care călătoresc în interes de serviciu, şi anume, îmbinarea utilului cu plăcutul. Statisticile internaționale arată că față de acum cinci ani, șase din zece călători de business sunt dispuși să își aloce în plus zile de vacanță aproape fiecărei deplasări în interes de serviciu”, explică Salvadora Benegui, Business Travel & Events Manager EXIMTUR BUSINESS.
Dezvoltarea tehnologiei, dar și schimbarea comportamentului turistului de business le-a făcut pe unele agenții de turism din piață să dezvolte aplicații care pot fi accesate de pe diferite device-uri. O astfel de aplicație – „TravList” – a fost dezvoltată de DCS Plus, furnizorul de tehnologie al agenției de turism Accent Travel & Events, și funcționează ca un asistent de călătorie pentru fiecare client.
Turistul care și-a descărcat aplicația are acces în timp real la informații despre zborurile sale, terminalele de pe care călătorește, hoteluri, check in/check out, starea vremiii la destinație, ora locală, hărți interactive, convertor valutar, alerte cu privire la modificările zborurlui sau orice alt update disponibil pentru călătoria sa.
Călătorii de milioane de euro
Dacă la nivel global o multinațională alocă anual un buget între 30 și 100 de milioane de euro pentru deplasările în interes de serviciu, în România, suma variază între 1 și 2 milioane de euro. Pentru același interval de timp, o companie cu capital românesc alocă în fiecare an o sumă cuprinsă între 300.000 și 500.000 de euro, reiese din studiile Happy Tour.
De obicei, rezervările biletelor de avion sunt efectuate cu cinci până la șapte zile înainte de data plecării. În acest caz, la nivel mondial situația este similară. De asemenea, costul mediu al deplasărilor este de 300 de euro pentru o călătorie de două zile.
„În funcție de contractele aflate în desfășurare ale companiilor, sunt ani în care reprezentanții unei anumite firme călătoresc cu regularitate către una sau mai multe destinații, odată încheiate aceste contracte călătoriile diminuându-se foarte mult”, spune Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour.
În cazul activităților de team-building, cheltuielile sunt repartizate în funcție de mai mulți factori: sezon sau extra-sezon, unde anume se desfășoară, care este structura de servicii solicitată, ce tip de camere se rezervă, ce meniuri se stabilesc, care este durata evenimentului și numărul de participanți.
„Am organizat evenimente de tip team-building cu costuri începând de la 400 lei de persoană (2 nopți, condiții de 3 stele, pensiune completă, transport, program team-building pentru o jumatate de zi) și până la 1.500 lei de persoană (2 nopți, locație exclusivistă de 5 stele , servicii all-inclusive: cazare, masă, pachete băuturi, închiriere săli pentru activități indoor, acces la spa, servicii de team-building, servicii de entertainment). În functie de tipul si complexitatea programelor, de recuzita utilizată, de numărul necesar de traineri – costurile activităţilor de team-building variază între 30 de euro și 150 de euro de persoană”, detaliază Salvadora Benegui.
Alte activități solicitate agențiilor de business travel se referă la petrecerile de sfârșit de an, dezvoltate odată cu intrarea multinaționalelor în România. Cei care comandă astfel de petreceri solicită organizarea evenimentului “la cheie”, cu decoruri și meniuri speciale, tort personalizat și artiști preferați.
Temele abordate de unele companii pentru petrecerile de sfârșit de an sunt de la „Gangsters and Flappers”, „Rock&Roll”, „White Christmas”, „Oscar night”, „Hollywood”, „Prohibition party”, „Wild Wild West”, „Bond party”, „Super Hero Xmas” la baluri mascate, baluri venețiene, noapte arabească.
În aceste condiții, bugetul unei petreceri poate pleca de la 35 de euro pentru o persoană și poate ajunge la 100 de euro de persoană, însă cheltuielile făcute pentru formații sau DJ se achită separat. SURSA: Adevarul Financiar
Turism de afaceri in Transilvania
Intrucat turismul de business se dezvolta din ce in ce mai mult in Romania, deoarece multi investitori straini aleg sa deschida fabrici si reprezentante in centrul si vestul Romaniei, vom prezenta cele mai importante centre de business din Transilvania.
Denumita de jurnalistii straini si "Mica Elvetie", aceasta regiune istorico-geografica a jucat dintotdeauna un rol important in economia Romaniei, iar in prezent in mediul de business intalnit aici se resimt influente germanice. Acest lucru se vede cu ochiul liber cand se analizeaza numarul de investitori din Vestul Europei si nu numai, care aleg sa isi aduca afacerile in Romania.
Cele mai importante centre de business din Transilvania se afla in Sibiu si Cluj. Ambele orase detin atuul de a avea atat aeroport, pe care se opereaza curse interne si internationale, cat si o infrastructura de buna calitate.
In cazul in care business trip-ul dumneavoastra va aduce in Sibiu, recomandarea noastra in ceea ce priveste cazarea, este Levoslav House Hotel. Acest boutique hotel de patru stele, situat in centrul istoric al orasului, redefineste eleganta, oferind vizitatorilor sai un mix intre rafinamentul secolului XIX si trendurile actuale. Avand in vedere ca dirijorul si compozitorul Jan Levoslav Bella a locuit aici pentru o buna perioada de timp, va puteti hrani spiritual cu lucrari de arta originale din domeniul muzical.
Pentru un pranz de afaceri sau un corporate event, restaurantul Bliss din vechiul centru sasesc se va ridica cu siguranta la nivelul asteptarilor dumneavostra.
Cand afacerile va aduc in Cluj, City Plaza Hotel, siuat in centrul orasului, este alegerea perfecta deoarece acesta imbina placutul cu utilul. Confortul, eficienta si diversitatea sunt cuvintele care descriu cel mai bine camerele, iar cele doua restaurante, cu meniu international si asiatic, vor transforma pranzul sau cina dumneavoastra de afaceri intr-un succes bine meritat. Pentru un corporate event, hotelul va pune la dispozitie patru sali de conferinte care se vor plia perfect dorintelor organizatorilor.
Daca in opinia dumneavoastra "timpul inseamna bani" si alegeti calea aerului pentru a ajunge intr-unul din aceste orase, Tarom opereaza curse regulate spre ambele orase.
Pentru un confort sporit si o impresie buna asupra partenerilor dumneavoastra de afaceri, se poate opta pentru inchirierea unui elicopter sau private jet, care stau la dispozitia dumneavoastra 24/24.
Avand in vedere faptul ca in 2012 a crescut numarul investitorilor straini din Romania, va uram mult succes in afaceri!
Mihaela Boltinescu – General Manager Aspen Travel S.R.L.
Transilvania Tours ofera asistenta turistica la cele mai inalte standarde, in Transilvania si Bucuresti. Ofertele personalizate pentru Business si Pleasure Travel se vor plia perfect cerintelor clientilor intrucat serviciile companiei sunt all inclusive.
Dintre servicii oferite: inchiriere elicopter sau private jet, rezervare bilete de avion, preluare de la aeroport cu orice tip de automobil va este necesar, paza personala, cazare la cele mai bune hoteluri de patru si cinci stele, inchiriere sala conferinte, traduceri simultane si catering. SURSA: Femei in Afaceri
Turismul de business asigura constanta afacerii din industria ospitalitatii
In conditiile in care industria ospitalitatii este sever afectata de sezonalitate prin insasi definitia sa, o componenta importanta in mentinerea unei activitati constante o reprezinta turismul corporate sau de afaceri.
Mult mai putin influentat de conditiile atmosferice, mai putin pretentios la perioada de weekend, turismul de business are o singura cerinta obligatorie: Calitatea, cred reprezentantii Atra Doftana.
Chiar daca studiile de profil (incluzand statisticile ANAT pe 2011) nu releva o pondere de importanta majora pentru turismul de afaceri, agentiile si operatorii de turism – in special pe segmentul premium – confirma importanta acestuia, spun reprezentantii Atra.
“In turism, beneficiarul implicit este intotdeauna omul, indiferent de motivul sejurului. De aceea, este complicat de facut o segmentare drastica a clientilor. Chiar si asa, incurajarea turismului corporate este o componenta esentiala a strategiei noastre, pentru ca acesta ne confera o constanta necesara in orice tip business. Turismul corporate are un grad de variabilitate mult mai mic: aproape ca nu este sensibil la sezonul de vara, nu se leaga de sarbatorile majore (Craciun, Paste etc) si cu siguranta este mai putin pretentios cu perioada de weekend. Aceste diferente determina o completare naturala si productiva a celor doua categorii importante de turisti,” afirma Emil Munteanu Managing Partner, ATRA Doftana.
In 2012, din totalul turistilor veniti la ATRA, 42% a fost reprezentat de turismul corporate si 58% de turismul individual. Pentru o consolidare a constantei activitatii, ATRA si-a propus ca in 2013 sa creasca procentul de turism corporate pana la 50%, prin incurajarea tarifara a clientilor din acest segment si oferirea unor facilitati suplimentare specifice evenimentelor de tip team-building, management meeting etc.
“Pe durata sezonului estival avem un procent foarte bun de ocupare, de aceea ne-am propus sa ne concentram atentia pe extrasezon si modalitatile de a creste gradul de ocupare in aceste perioade. Implicit am ajuns la turismul corporate,” declara Emil Munteanu Managing Partner, ATRA Doftana.
In afara coordonatei de constanta, turismul corporate mai are un avantaj important: in vreme ce consumul mediu/turist/zi ajunge la 340 RON, in cazul turistilor veniti cu scop sau interes de serviciu/afaceri, acest consum mediu se ridica la 465 RON, respectiv cu 37% peste consumul mediu al turistului individual, mai spun reprezentantii Atra Doftana. SURSA: Turism.BZI