In jur de 40-50% din litoralul romanesc este ocupat de sindicalisti.
Potrivit acestora, desi numarul persoanelor care vin pe litoral beneficiind de sustinere financiara din partea angajatorilor este in scadere, sunt suficient de multi pentru a asigura un grad de ocupare decent hotelurilor de la tarmul Marii Negre.
Fenomenul sindical incurajeaza astfel situatia dezastruoasa a hotelurilor romanesti, prin asigurarea unui numar mare de vacante care se vand oricum, prin intelegerea dintre sindicate sau companii si agenti de turism.
"Hotelierii s-au obisnuit sa contracteze direct cu sindicatele pentru un numar mare de persoane. Pe moment a fost avantajos - din doua contracte, locurile de cazare se epuizau. In timp insa, sindicatele nu au mai avut bani si hotelierii nu s-au preocupat de investitii, trezindu-se descoperiti intr-o piata libera", spune Alin Burcea, presedintele ANAT Bucuresti.
La mare, cu trei milioane
"O parte din sumele care se negociaza anual prin contractele de munca sub forma unui fond cu destinatie sociala, la nivelul fiecarei societati comerciale sau regii (de gaz, electrice etc. - n.r.) sunt destinate si acoperirii partiale a unor bilete de odihna", explica Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical (BNS).
Potrivit acestuia, angajatului i se plateste intre 10% si 65% din contravaloarea biletului de vacanta, in functie de intelegerile facute. Astfel, cei din zona miniera, de exemplu, acorda opt milioane de lei vechi de persoana, indiferent de valoarea biletului. Angajatii Metrorex primesc de la sindicat si fondurile regiei 65a din costul biletului de vacanta, plus permise gratuite pentru CFR. "In medie, un angajat cheltuie din propriul buzunar circa trei milioane de lei vechi pentru un bilet de sapte zile la mare, cu cazare si masa incluse. Cele mai populare statiuni sunt Venus si Jupiter", spune Ion Radoi, liderul sindicatului Metrorex.
In general, sindicalistii stau la hotelurile de doua stele. In cazul in care unii aleg vacantele in strainatate, primesc numai o parte din costurile transportului.
Angajatii "adusi" sunt comozi
Operatorii din turism spun ca turistii care cheltuie putin nu sunt atat de pretentiosi, nu fac reclamatii si nu pun presiuni asupra hotelierilor pentru imbunatatirea conditiilor de cazare sau masa. Acesta este, in opinia multora, unul dintre principalele motive pentru care litoralul are inca multe hoteluri nerenovate.
"Este o solutie comunista care naste coruptie, pentru ca este posibil ca oamenii care se bazeaza pe aceste subventii sa incheie contracte preferentiale cu anumite agentii de turism", a declarat un operator din piata.
El a explicat ca, pentru evitarea acestor situatii, institutiile ar trebui sa acorde mai multa libertate angajatului pentru alegerea destinatiei de vacanta, asa cum se intampla in tari ca Franta sau Germania.
Perfect Tour cu Posta
Nici cei 34.000 de angajati ai Postei Romane nu au scapat "nearvuniti". Directorul institutiei, Dan Mihai Toader, a incheiat un contract de asociere pentru vanzarea produselor agentiei Pelegrin (divizie a firmei Perfect Tour) chiar in incinta a 50 de oficii postale din tara.
Patroana Perfect Tour este Corina Pacuraru, sefa organizatiei de femei a Uniunii Crestin Sociale, partidul infiintat de sindicalistii din BNS. Sotul Corinei, Maricel Pacuraru, este cel care a finantat societatea Postcom, pe care s-a externalizat serviciul administrativ al Postei Romane. Toader si Pacuraru au fost parteneri de afaceri.
Doua mari sindicate - de la Petrom si Gaze - au agentii proprii
Multe institutii au incheiat contracte cu anumite agentii sau si-au infiintat propriile birouri de turism, pentru a-si trimite angajatii la hotelurile preferate de... sefi.
O astfel de agentie este Ok Travel, fosta Sindgaz, care apartine in totalitate Federatiei Sindicatelor Gaz Romania, conduse de Eugen Luha, un apropiat al lui Liviu Luca, mogulul sindicalistilor din Petrom. De altfel, cele doua sindicate s-au asociat in Banca Romexterra, vanduta recent unui trust german.
Accent Travel&Events SRL este o alta agentie clientelara de turism. Salariatii din Petrom sunt obligati sa incheie contracte cu aceasta firma, al carei patronat duce in ograda lui Sorin Ovidiu Vintu, fostul consilier financiar al lui Liviu Luca.
Accent Travel& Events este, de fapt, fosta Gelsor Travel&Events, membra a grupului Gelsor, infiintat de "parintele FNI". Acum, 80a din profiturile agentiei de turism ajung in conturile Comac Ltd, un off-shore cipriot reprezentat in Romania de Dan Stratan, fostul presedinte al Gelsor.
La randul sau, Comac este stapanit de un alt off-shore din Cipru, Elbahold Ltd., care a devenit, mai nou, principalul actionar al Petromservice SA. Externalizata din SNP Petrom, aceasta companie a fost fondata de federatia sindicala a lui Liviu Luca si deruleaza un contract de un miliard de euro cu colosul petrolier.
SURSA: EVZ