Turismul de masă s-a dezvoltat datorită progreselor tehnologice, permițând transportul unui număr mare de persoane într-un timp scurt către locuri de interes turistic, astfel încât din ce în ce mai mulți oameni s-au putut bucura de petrecerea timpului liber în respectivele localități sau stațiuni. În Statele Unite ale Americii, primele stațiuni litorale în stil european au fost amenajate în Atlantic City, New Jersey și Long Island, New York. În Europa continentală, printre primele stațiuni s-au numărat: Ostend, devenită populară datorită locuitorilor orașului Brussels ; Boulogne-sur-Mer (Pas-de-Calais) and Deauville (Calvados) pentru parizieni; și Heiligendamm, fondată în 1793, ca primă stațiune de litoral pe malul Mării Baltice.
SURSA: WIKIPEDIA
Iata ca s-a nascut un fenomen din care unii chiar traiesc bine: turismul de masa. Reversul neplacut al acestui fenomen este necesitatea de a superprograma din vreme orice vizita (atat cat se poate). De acest element neplacut (dar oarecum previzibil daca ne gandim ca e a doua saptamana din august adica maximum de sezon turistic) ne-am lovit noi astazi in incercarea de a vizita Neuschwanstein-ul sau castelul din povesti. Nu venim prima data aici dar niciodata nu a fost in program sa vizitam interiorul. Acum insa exact asta era platit si se dorea a fi vizitat. Dar la ora 13 si jumatate daca ajungi……. Gasesti o coada ca pe vremuri la carne si din loc in loc domnisoare imbracate traditional si dornice sa iti explice cum ca vei intra la vizita (obligatoriu cu grup coordonat si fara fotografii!) pe la orele 18. NO WAY! Am facut cale intoarsa pe Romantik strasse si am reusit vizitarea completa a singurei bijuterii pe care regele Ludwig al 2-lea al Bavariei a vazut-o terminata si s-a folosit de ea: Linderhof.
A fost atat de surprinzator in sensul extraordinar de bun al cuvantului incat chiar nu prea am cuvinte. Pana si sa iau ceva imagini interzise oficial de altfel a fost usurel dar nu m-a tentat asa de tare pentru ca eram eu insumi interzis de ce ascunde micutul palat. Vom incerca probabil maine din nou Neuschwanstein-ul dar de dimineata tare si sunt extrem de nerabdator sa vad ce e in acel palat…. Kloster Ettal a fost ca intotdeauna maiestuoasa. Cateva poze si inapoi spre Lermoos. Am vazut si de unde va trebui sa urcam spre varful Zugspitze … asta daca vremea sus va fi macar cum era spre inserat pe coasta vestica a varfului. Si cam atat dintr-o zi inceputa de concediu si continuata cu neplacerile turismului de masa. E o lectie ce a fost reamintita de o maniera cam prea brutala. Asta e si cu asta mergem inainte! SURSA: UNGUREANU
Turismul de masă: riscul de a muri de succes
Cartiere şi oraşe întregi riscă să-şi piardă locuitorii şi afacerile tradiţionale, care sunt înlocuite de către turişti şi localuri dedicate lor. Acesta ar fi un proces de “gentrificare turistică” care ameninţă destinaţii, cum ar fi Veneţia sau Barcelona. Altele, cum ar fi New York, încearcă deja să-l remedieze.
Conceptul de gentrificare este o adaptare în limba română de la termenul englez “gentrification”, care se referă la procesul prin care vechii rezidenţi a unei zone urbane sau cartier, situat de obicei în centru şi popular, este deplasată progresiv de către o populaţie mai potentă financiar. Cuvântul englezesc “gentrification” derivă de la substantivul “gentry”, care poate fi tradus ca mică nobilime sau persoane cu una numit status social.
În orice caz, acest concept are multe similitudini cu unele procese de transformare urbană, care afectează deja mai multe destinaţii turistice, uneori ireversibile.
Un caz tipic este Veneţia, un oraş de 57.000 de locuitori care în fiecare an primeşte 22 de milioane de turişti. Nu a fost întotdeauna aşa. La mijlocul secolului XX, Venetia avea încă 157.000 de locuitori.
Cu trecerea anilor, viaţa de zi cu zi a devenit din ce în ce mai dificilă pentru rezidenţi, care vedeau cum se închideau afacerile de artizanat, magazinele, inteprinderile mici, şcolile, serviciile publice, … care au fost înlocuite de hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri made in China… Totul la serviciul unui vizitator care oferea un profit mai mare. Rezultat: Veneţia pierde populaţie an după an.
Turişti în Veneţia.
Recent, documentarul “The Venice Sindrome” (Sindromul Veneţia), premiat la festivale de film, a descris efectele acestei presiuni turistice asupra oraşului italian. Este palpabilă nemulţumirea locuitorilor din Veneţia, care acum încearcă să se organizeze pentru a evita trecerea de nave mari de croazieră prin laguna sa şi prin canale. Respingerea cetăţenilor faţă de croaziere s-a articulat în jurul platformei “No Grandi Nave” (fără nave mari).
În prezent, peste o mie de croaziere fac escală în Veneţia în fiecare an, care ar fi debarcat 2,5 milioane de turişti în 2014 (faţă de cei 100.000 de pasageri de croazieră din anul 1999).
Dar trecerea acestor nave mari generează din ce în ce mai multă respingere socială în rândul locuitorilor. Există mai multe motive care provoacă protestele: poluarea cauzată de croaziere, agresiunea vizuală determinată de trecerea acestor nave, daunele pe care acest val le poate povoca pe termen lung asupra patrimoniului istoric fragil, etc. În unele zile, în sezonul de vârf, există până la 10 croaziere ancorate în oraş.
În noiembrie 2013, Guvenul italian a decis să limiteze mărimea şi numărul croazierelor în oraş. Cu toate acestea, asociaţia de porturi de croazieră MedCruise s-a opus măsurii, afirmând că această limitare ar afecta serios economia oraşului şi ar însemna destabilizarea activităţii de croazieră în regiunea Mediteraneană.
În martie 2014, un tribunal regional a suspendat temporar interdicţia de intrare a navelor de croazieră de mari dimensiuni în lagună, înţelegând că nu sunt dovedite riscurile pentru patrimoniu pe care o reprezintă aceste nave.
În prezent, Guvernul italian planifică un nou traseu pentru a evita trecerea croazierelor atât de aproape de centrul istoric, ceea ce va necesita săparea unui nou canal. Procesul este urmărit îndeaproape de către asociaţia CLIA, lobby-ul companiilor de croazieră. Până în prezent, World Monuments Fund (WMF), o organizaţie independentă dedicată protejării patrimoniului, a inclus Veneţia pe lista locurilor care trebuie să fie monitorizate şi restaurate “înainte de a fi prea târziu”.
Hipermase în China
Faptul că sindromul Veneţia poate avea loc în alte destinaţii din lume este o posibilitate din ce în ce mai reală. În Asia, de exemplu, multe ţări se luptă pentru a obţine o cotă din piaţa chineză, cu un numar record de turişti şi cheltuieli.
Trebuie amintit faptul că, în 2013, China a condus pentru al doilea an consecutiv clasamentul ţărilor emitente de turişti care cheltuiesc cel mai mult pe călătorii în străinătate, în conformitate cu OMT. Astfel, turiştii gigantului asiatic au înregistrat o creştere de 26% a cheltuielilor pe turism internaţional.
Dar există, de asemenea, o parte negativă a boom-ului de turism chinez, aşa-numitul turism de hipermase.
Chiar în China, pe celebrul râu Li, de exemplu, bărcile pentru turişti formează, de obicei, o flotă de 50 de nave, una după alta, imposibilitând orice senzaţie de intimitate.
Sau pe străzile din Yangshou, o altă destinaţie turistică populară, mulţimile invadează locul de dimineaţă devreme până seara, generând zgomot, deşeuri şi atrăgând vânzători din zonele rurale.
Şi numeroase atracţii turistice din China trebuie să fie împărtăşite cu mii de vizitatori. Văzând ceea ce se întâmplă în China, unii turoperatori din alte ţări afirmă: “Trebuie să educăm agenţiile de turism pentru reevaluarea pieţei chineze. Nu toate destinaţiile pot fi deschise grupurilor de turism din China.
Preocupare în Barcelona
Îngrijorarea faţă de turismul de masă este palpabilă şi în Barcelona. De fapt, o parte din sectorul turistic din oraş se teme că în capitala catalană iau naştere factorii de risc care o apropie de a suferi aşa-numitul sindrom Veneţia: concentraţie mare de hoteluri în centrul istoric, pierderea populaţiei în zonele supuse presiunii turistice excesive, îndepărtarea de alte activităţi economice, nemulţumirea locuitorilor…
În perioada 2008-2016 Barcelona va fi câştigat 82 de hoteluri noi, care totalizează aproape 8.000 de camere. În total, capitala catalană are deja 365 de hoteluri, cu 34.450 de camere.
Barcelona a bătut recordul său de turişti cu 7,57 milioane de clienţi cazaţi la hoteluri în 2013, la care trebuie adăugati vizitatorii de zi care sosesc în croaziere, autocare, trenuri, etc.
Dezbaterea privind viitorul turismului în capitala catalană s-a intensificat în urma emiterii pe Youtube a unui documental independent care reflectă efectele turismului masiv asupra oraşului, din punct de vedere al vecinilor.
Documentarul “Bye bye Barcelona”, realizat de Eduardo Cibás, arăta timp de 54 minute cum creşterea turismului din ultimii zece ani din Barcelona a transformat radical zone ca Ciutat Vella, Barceloneta, Las Ramblas, în jurul catedralei Sagrada Familia şi Parcul Güell. Pe Youtube a acumulat deja mai mult de 260.000 de vizualizări.
În acest documental, locuitorii oraşului explică exodul altor vecini care abandonează aceste cartiere, scumpirea chiriilor, închiderea magazinelor tradiţionale şi înlocuirea lor cu magazine de suveniruri şi baruri fast-food, colapsul în trafic provocat de taxiuri şi autocare în anumite puncte, zgomotele, botellon-ul, afacerea de apartamente turistice ilegale care degradează fermele rezidenţilor, etc. În luna iunie, candidatul PSC la primăria oraşului Barcelona, Jaume Collboni, anunţă că grupul său a ajuns la un acord cu Guvernul oraşului al partidului CiU pentru a limita costrucţia de hoteluri, magazinele de suveniruri şi restaurantele în Las Ramblas.
După cum adaugă el, noul plan de utilizari în Las Ramblas doreşte să “liberalizeze spaţiul pentru a-l da înapoi cetăţenilor” pentru că “Barcelona nu mai suporta presiune turistică”.
A ajuns Barcelona la maximul său? “Nu, nici pe departe”, răspundea Jordi Clos, preşedintele patronatului de hoteluri din oraş în luna februarie. Şi, potrivit afirmaţiilor preşedintelui hotelurilor din Barcelona, oraşul poate adăuga în continuare oferta şi să menţină cifre bune de ocupare şi preţuri.
“Dar, cu condiţia să fie menţinută şi promovarea internaţională, să fie îmbunătăţite facilităţile, etc.”, a adăugat Clos. Anul trecut, preţul mediu al unei camere de hotel în Barcelona a fost de 109 euro, cu un grad de ocupare de 75%.
Calitate sau cantitate?
Cu toate acestea, alţi experţi pun la îndoială această creştere susţinută de către hotelieri.
“Barcelona este pe punctul de a deveni o monocultură turistică dacă nu este oprită autorizarea de noi hoteluri, sunt realizate în continuare intervenţii urbane gândite mai mult pentru turism decât pentru cetăţeni şi se depune puţin efort în adaptarea oraşului pentru ca să crească companiile din sectorul creativ sau al cunoaşterii”, afirmă răsunător profesorul de Turism al Open University din Catalonia, Orioll Miralbell.
Potrivit lui Miralbell, a schimba modelul turistic al oraşului din Barcelona trece prin a “limita capacitatea de cazare, oprirea creării de noi hoteluri, redistribuirea ofertei şi a face să prevaleze calitatea peste cantitate, fapt care ar permite redimensionarea capacităţii hoteliere şi menţinerea veniturilor”.
Şi, conform afirmaţiilor profesorului de la UOC, “tensiunea dintre locuitori şi turismul de masă afectează viaţa în cartiere. Exodul populaţiei din zonele centrale ca urmare a creşterii haotice ale apartamentelor turistice şi dispariţia ţesutului comercial din cartier. Şi acest lucru nu este bun pentru durabilitatea turismului şi nici pentru calitatea vieţii în oraş”.
Redistribuirea turismului
Propunerea lui Orioll Miralbell de a redistribui oferta de turism în Barcelona, astfel încât impactul turismului de masă să nu dăuneze atât de mult în anumite puncte, este ceva ce oraşul New York a început deja să facă.
În oraşul zgârie-norilor s-a lansat campania “Neighborhood x Neighborhood” (“Cartier x cartier”), cu acţiuni de promovare în taxiuri, staţii de autobuz, etc., care încurajează turiştii să viziteze cele cinci cartiere ale oraşului: Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens şi Staten Island.
“Iniţiativa Neighborhood x Neighborhood scoate în evidenţă cât de ieftine şi accesibile sunt aceste comunităţi, inclusiv zonele care au martore de noi dezvoltări hoteliere în ultimii ani”, explică agenţia de promovare a turismului din oraă, NYK & Company. “Nieghborhood x Neighborhood se adresează vizitatorilor repetitori, vizitatorilor novici îndrăzneţi şi locuitorilor din New York în căutarea de aventuri în oraşul lor natal. Campania a fost concepută pentru a evidenţia gama largă de oferta a celor cinci cartiere din New York, încurajarea explorării zonelor din afară tradiţionalelor situri turistice şi generarea de activitate economică în diferitele cartiere prezentate“, spune NYC & Company.
La sfârşitul anului 2014, peste un miliard de turişti vor fi călătorit de la o ţară la alta. Iar până în 2030, se vor înregistra 1.800 de milioane de sosiri internaţionale, în conformitate cu OMT. Vor învăţa până atunci destinaţiile să facă faţa turismului de masă sau vor muri din cauza lui? SURSA: evisionturism
Turism de masă versus agro-turism
Turism durabil
Practica turistică internațională a demonstrat de-a lungul vremii că indiferent de tipul de turism practicat (turism de masă sau alternativ), în final rezultă o serie de impacturi resimțite atât în societate, cât și la nivelul mediului natural. În mod cert turismul de masă este cel responsabil pentru cele mai vizibile și mai profunde influențe negative la nivelul ariilor de destinație, acestea fiind în marea majoritate a cazurilor impacturi negative.
Ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabilă în turism a apărut la începutul anilor a90, luând astfel naștere turismul durabila o ramură ce a căpătat rapid importanță atât în domeniile academic și cercetare, cât și în activitatea sau industria turistică. Din principiu, turismul durabil se disociază de turismul de masă și se asociază parțial cu forme de turism alternativ, contemporan. Cu alte cuvinte turismul durabil este în primul rând opusul turismului de masă.
Turismul durabil răpunde nevoilor turiștilor și regiunilor receptoare cu privire la protejarea și ameliorarea resurselor pentru generațiile viitoare. Acesta are ca scop gestionarea integrată a tuturor resurselor, urmărind satisfacerea nevoilor economice, sociale și estetice fără a pericilita conservarea integrității culturale, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și mediul.
Conform "Journal of Sustainable Tourism”, apărut în anul 1993, acesta se definește că fiind „o abordare pozitivă cu intenția de a reduce tensiunile și fricțiunile create de complexitatea interacțiunilor dintre industria turistică, turiști, mediul natural și comunitățile locale ca gazde ale turistilor".
În concluzie, turismul durabil este o formă de turism alternativ care însă are la bază următoarele principii:
minimizarea impacturilor activității turistice asupra mediului natural în vederea obținerii durabilității ecologice contribuind la menținerea și îmbunătățirea stării de conservare prin întoarcerea unei părți a veniturilor la aria protejată. Practicarea formelor de turism care nu afectează mediul natural.
minimizarea impacturilor negative ale activității turistice asupra comunității locale și a membrilor ei în vederea obținerii durabilității sociale. Dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă și nu întrerup viața de zi cu zi a populației destinației turistice. Evitarea apariției situațiilor ostile în relație cu comunitatea locală.
minimizarea impacturilor negative ale activității turistice asupra culturii/tradițiilor/obiceiurilor comunităților locale în vederea obținerii durabilității culturale.
O formă aparte a turismului durabil o reprezintă TURISMUL ÎN MEDIUL NATURAL, numit și TURISMUL PENTRU NATURĂ, corespunde tuturor formelor de turism care depind în mod hotărâtor de un mediu natural în calitatea de atracție principală sau peisaj.
Turismul pentru natură include diferite forme de turism și experiențe în mediul natural, cum ar fi turismul de aventură, turismul montan pedestru/drumeția montană și ecoturismul, concretizate în următoarele tipuri de activități: vizitarea unor sit-uri naturale, activități specifice turismului de aventură, activități de observare ale naturii (formațiuni geomorfologice, faună, floră, fenomene naturale), activități axate pe descoperirea potențialului natural și cultural autohton.
Termenul mediu natural corespunde unui mediu în care biodiversitatea și procesele ecologice nu au fost alterate de activitățile umane, care-și păstrează capacitatea de a se regenera și în care prezența umană nu modifică peisajul într-o manieră importantă (nu-l domină).
În concluzie, turismul pentru natură corespunde activităților axate în principal pe observarea și aprecierea naturii, fie celor practicate în aer liber cu scopul de a descoperi, care sunt dezvoltate și gestionate astfel încât să minimalizeze impactul negativ asupra mediului și să maximalizeze reinvestitiile economice pe plan local.
SURSA: Ecoest
Cele două concepte de turism enunţate în titlu nu sunt întâmplător contrapuse. În timp ce turismul de mase ne duce cu gândul la mulţimea de turişti care invadează zonele îndeobşte cunoscute publicului larg şi care fac deliciul statisticilor, însumând chiar milioane de vizitatori anual, agro-turismul se prezintă pe sine din start ca o practică mai elitistă, ţinând de turismul de nişă şi care pleacă de la premize contrare: linişte, spaţiu, relaxare în sensul clasic al termenului.
Sigur că turismul de masă nu mai are nevoie de prezentare, fiind un domeniu bine stabilit şi care încasează marea parte a feliei industriei denumite turism. Locurile care au câştigat faima de a fi destinaţii de top, precum marile capitale, de exemplu, sau plajele celebre, trăiesc foarte bine din brandul pe care şi l-au construit. Singurul dubiu pe care îl am este în ce măsură a sta la cozi la muzee sau la obiective celebre constituie, într-adevăr, o relaxare pentru oameni plecaţi în vacanţă tocmai pentru a scăpa de aglomeraţiile urbane şi de înghesuiala inevitabilă a civilizaţiei.
Aici intervine soluţia agro-turismului care aminteşte mai degraba de staţiunile de altădată, de plimbări şi contemplaţie, care au devenit străine însă consumismului modern. Totuşi, coordonatele fiinţei umane nu s-au schimbat într-atât încât omul să nu mai aibă nevoi de linişte, de aer, de natură, de spaţiu pentru sine şi pentru gândurile sale. Cred că, mai degrabă, plecarea dintr-o aglomeraţie urbană pentru concediu ar trebui să-i îndemne pe turişti spre o astfel de destinaţie, iar nu spre o altă aglomeraţie, ce-i drept străină, poate exotică, dar totuşi gălăgioasă şi stresantă.
Alternativa turismului rural, a pensiunilor agro-turistice, nu este suficient exploatată poate pentru că nu este suficient înţeleasă. Cunosc o mulţime de oameni care se plâng că se întorc din concedii sau din week-end mai obosiţi decât au plecat cu gîndul de vacanţă. A cui e vina? Poate că nu înţelegem că fiinţa noastră mai are nevoie şi de aşezare şi odihnă, nu doar de zgomot, comasare şi „distracţie”. Conceptul însuşi de „distracţie” e puţin paradoxal, de vreme ce majoritatea genurilor de distracţie cunoscute de modernitate şi promovate ca atare pe toate canalele îl sleiesc pe turist de energie în loc să îl reconforteze.
Agro-turismul, nu neapărat pe coordonate tradiţionale, dar totuşi cu ansamblul de condiţii care să-i ofere turistului şansa să-şi revină după oboseala muncii, trebuie înţeles ca o nevoie a fiinţei de a-şi reîncărca bateriile, deloc inepuizabile, ale organismului. Şi vorbim aici şi de energiile psihice, nu doar de cele fizice.
Sigur că promovarea costă, iar agro-turismul nu a avut niciodată fondurile şi concentrarea financiară a instituţiilor turismului de masă. E nevoie de inteligenţă şi rafinament pentru a descoperi valoarea acestui gen de turism. Dar efectele şi beneficiile pentru cei care se aplică asupra acestui produs sunt incalculabile! SURSA AGATON
Turism de masă pe munte – până unde?
E inutil să spun ca multe alte naţii ştiu să facă mai bine turism ca noi şi să vândă rahat pe post de bici, dacă îmi permiteţi limbajul. Exagerez, de multe ori sunt locuri foarte interesante dar există şi cazuri în care îţi dai seama că nu locul te-a cucerit ci povestea…
Mă voi limita acum la Austria şi la turismul pe munte. Am discutat chiar acolo, cu oamenii locului, şi am înţeles că nici ei nu sunt atât de încântaţi de schimbările care au loc şi de invenţiile menite să atragă cât mai mult turişti. Regretă pentru că în acest fel se pierde spiritul muntelui.
Eu nu sunt un om de munte sau sunt prea puţin, la cât am mers. Îmi place natura în forma ei brută şi mi se pare şi mie hilar să găsesc o saltea plasticoasă pentru ţopăieli la 2000 m altitudine sau bănci de lemn pe malul unui lac de munte. Cred că oricine poate să ia loc pe iarbă pentru a admira piscurile din depărtare. Şi mai cred că oricine poate să meargă pe o potecă fără ca aceasta să fie în mod vizibil îmbunătăţită cu pietricele albe.
Cum spuneam şi în Cu LumeaMică prin SalzburgerLand (3), zona Gastein este foarte bine organizată. Găseşti o hartă care îţi prezintă toate atracţiile celor trei piscuri principale : Schlossalm, Stubnerkogel sau Graukogel.
Ai pe hartă desenate toate activităţile posibile,
- de la paraşutism şi alpinism,
- până la rutele pentru plimbare, pentru scutere sau carturi montane sau locurile de joacă (unele din ele chiar la interior, ceea ce mi se pare o blasfemie!).
- Se promovează podul suspendat din Bad Gastein de parcă ar fi cine ştie ce minune a tehnicii.
Te aştepţi să treci de pe o culme pe alta, pe deasupra unei prăpăstii ameţitoare. În fine, prăpastia e adâncă dar totul se desfăşoară în jurul cabanei. Adică te dai jos, ieşi din cabană, faci trei paşi, urci pe pod, faci poză la panoramă din locul indicat pe pod cu bulină roşie, apoi acesta te duce înapoi în cabană, direct în restaurant. Inteligent, nu?
V-am prezentat partea negativă a tabloului. Acum să privim şi partea pozitivă acestuia. Să ne întrebăm ce şanse ar putea avea părinţii noştri să vadă priveliştea uluitoare a munţilor priviţi de sus dacă nu ar fi toate aceste funiculare, telecabine, trasee amenajate? Ce e rău în faptul că un copil care nu pare foarte interesant de drumeţii alpine să se joace în aer curat în timp ce tu te relaxezi savurând momentul?
Cumva cele două laturi ale acestui fel de a face turism trebuie să se împace. Până la urmă preţul pentru a urca nu este tocmai mic. Şi n-am văzut peturi sau mizerie la înălţime (nici jos, dar asta e altă poveste).
Voi ce credeţi? E bine sau e greşit? Ce experienţe sau exemple asemănătoare aţi mai întâlnit în drumeţiile voastre?
SURSA: Lumea Mare