Proprietarii unei pensiuni din Prahova lansează noţiunea de pro-teambuilding, mai exact ideea de teambuilding tradiţional, dar productiv. Conceptul presupune să-ţi muţi biroul timp de o săptămână la munte şi să lucrezi chiar în mijlocul naturii.
Ideea a venit după ce turiști care au vizitat pensiunea Atra Doftana au susținut că şi-ar dori chiar să lucreze pe terasa de pe malul Lacului Paltinu. “Turiştii ne-au tot spus că le-ar plăcea să lucreze ore întregi pe terasa noastră. Priveliștea îi inspiră foarte tare, au parte de liniște, de toate condițiile ca să lucreze și să fie productivi. Prin urmare, ne-am gândit să inventăm noi acest concept - de pro-teambuilding – adică un teambuilding productiv, pentru că echipele își mută biroul la noi, de luni până vineri. Dar suntem siguri că productivitatea va fi atât de mare, încât vor termina programul mult mai devreme și vor avea ocazia să se bucure de toate atracțiile de la Atra mult mai mult decât și-au planificat inițial", spune Cătălina Cioroba, manager Atra Doftana.
Ea își propune prin acest nou concept să atragă echipe de lucru din diferite domenii, care au nevoie de un cadru liniștit, relaxant, atrăgător şi aproape de București, pentru a planifica şi lucra la diverse proiecte.
Pachetul de pro-teambuilding pornește de la prețul de 200 lei/persoană/regim camera dublă și 250 lei/persoană/regim cameră single și include 3 mese, o noapte de cazare și spațiu pentru ședințe dotat standard. În plus, accesul la saună, sala de fitness și internetul sunt gratuite.
Opțional, contracost, se poate opta pentru echitație, trasee montane cu bicicleta și drumeții în zonă.
“Se nasc tot mai multe hub-uri creative care să ofere un mediu de lucru atractiv pentru oameni, o alternativă a birourilor tradiționale anoste, care să încurajeze networking-ul și să-i inspire. Iar dacă aduci în discuție și un peisaj deosebit de frumos, curat și liniștit, lucrurile iau o cu totul altă întorsătură', mai spune Cătălina Cioroba.
Atra Doftana are 9 camere şi o capacitate totală de 24 de persoane. SURSA: Daily Business
Team Building - Integro
Amplasament
Integro team building organizeaza in Romania programe de team building intr-un cadru montan deosebit. Amplasamentul este in defileul Muresului, comuna Lunca Bradului, pe Valea Salard. Intre cei doi versanti impaduriti ai vaii Salard la circa 3,5 km de la inceputul vaii, se gaseste amplasat Satul de vacanta Integro, suprafata lui fiind de aproximativ 3 hectare strabatute de paraul Salard si imprejmuit in mare parte de padure deasa de conifere. Calea de acces pana la integro team building este intretinuta si practicabila indifferent de sezon, putand fi accesata chiar si in timpul iernii de catre autocare si alte mijloace de transport. Datorita pozitionarii in defileul muresului si a faptului ca de o parte a muresului se afla Parcul National Calimani, iar pe partea cealalta diverse arii protejate, in vecinatatea Satului de Vacanta Integro exista o mare varietate de trasee turistice.
Integro team building isi desfasoara activitatea la circa 25 de km distanta de orasul Toplita, cunoscut pentru partia de schi cu 2 nivele de dificultate, dotata cu teleschi, tunuri de zapada, inchiriere de echipament, etc… De asemenea la o distanta de 50 de km, se pot practica sporturi de iarna pe partia de la Borsec, inaugurata in iarna anului 2010. Ambele partii de schi practica preturi foarte avantajoase in comparatie cu alte partii din Romania.
Cazare
Integro team building este destinata in deosebi grupurilor cuprinse intre 15 si 129 de persoane, care doresc organizarea unui program de team building, a unui training, a unei conferinte, tabere, sau pur si simplu iesire de relaxare la munte, in conditii decente si la un pret avantajos raportat la calitate. Participantilor la Integro team building li se pune la dispozitie un numar de 4 cabane cu o capacitate de cazare totala de 129 de locuri. Stim ca este deosebit de important ca o data cu cazarea sa oferim participantilor la Integro team building si un spatiu de intalniri fapt pentru care dipsunem de doua sali de intalniri (una de 130 de locuri si una de 30 de locuri), sala de mese, aparatura audio – video necesara bunei desfasurari a oricarui eveniment in sala de intalniri, o sala de jocuri ce include masa de ping-pong si o masa de fotbal si multe altele.
Complexul integro team building este defapt un sat de vacanta de 2 stele, alcatuit dintr-un hostel de aproape 90 de locuri si din inca 3 cabane (vile) mai micute. In cursul anului 2010 hostelul a fost izolat in totalitate cu gips carton si vata minerala, au fost schimbate usile, geamurile si multe dintre paturi si saltele. Deocamdata la integro team building incalzirea pe timpul iernii se realizeaza doar in hostel, iar aceasta este posibila cu ajutorul unei centrale termice pe lemne.
Activitati sportive
Pentru a evita monotonia si pentru a pune trupul in miscare Integro team building detine in perimetrul sau si pune la dispozitia participantilor o multitudine de activitati sportive care au loc la inaltime, dintre ele mentionand: 3 ziduri de alpinism (doua cu priza din piatra iar unul construit in intregime din cauciucuri), cel mai mare dintre ele atingand inaltimea de 21m. Veti mai gasi la Integro team building si tiroliene de diferite dificultati, cursuri autonome la o inaltime medie de 15 m si mule multe altele; toate acestea se desfasoara insa in conditii de siguranta, participantii la programele de team building fiind asigurati cu ajutorul hamurilor si al cordelinelor.
Nu in ultimul rand, in cadrul integro team building se pune la dispozitia participantilor care prefera activitatile la sol, multe activitati joase, concepute pentru dezvoltarea si imbunatatirea muncii in echipa, special destinate programelor de team building. Satul de vacanta Integro pune la dispozitia participantilor la team building si activitati mai clasice cum ar fi arcuri si sageti pentru practicarea tirului, terenuri de basket, fotbal, voley pe nisip si echipamentele necesare practicarii acestor sporturi.
Pentru ca integro team building nu neglijeaza cea mai importanta celula din slocietate, familia, pentru copii avem pregatit in satul de vacanta un spatiu de joaca cu tobogan, hinti, groapa cu nisip si un curs autonom la circa 2m inaltime care se desfasoara in conditii de siguranta. In cadrul Integro team building nu glumim cand vin vorba de siguranta, copiii fiind asigurati cu ham si cordeline pe tot parcursul elementelor. In acelasi timp, tiroliana mare poate fi utilizata de participantii la integro team building de orice varsta inclusiv copii mici. Sa nu uitam ca in perimetru Satului de Vacanta Integro se mai afla 2 tiroliane permanente care pot fi utilizate oricand pe perioada sederii de catre participantii la integro team building fara a fi nevoie de asistenta.
Masa
Si acum sa trecem la lucrurile cu adevarat importante din cadrul Integro team building.
Participantii la programele Integro team building au la dispozitie un meniu bogat, la alegere, preparat din produse proaspete, intrucat aprovizionarea cu produse alimentare se realizeaza special pentru fiecare grup de participanti in parte. Pentru a putea servi masa in conditii optime, participantii la programele de team building dispun de o sala de mese de 120 de locuri, bucatarie dotata la standarde europene, cu toate autorizatiile la zi si personal bine calificat in pregatirea meselor ce corespund meniului ales. Meniul pus la dispozite de integro team building este informativ si vine in ajutorul echipei participante la programele de team building, pentru a usura acest proces de organizare. In cazul in care se doreste un alt meniu decat cel propus de integro team building, din pricina unor convingerilor proprii sau a altor motive, se pot discuta deschis aceste detalii, fara nici o problema.
Blog
In speranta ca va putem ajuta cu diverse informatii ce au legatura cu domeniul de team building dar nu numai, va invitam sa vizitati blogul nostru. Aici sunt postate in general articole si clipuri decente, menite sa stimuleze responsabilitatea sociala, viata traita in comunitate si articole ce ne fac constienti de mediul ce ne inconjoara si ne afecteaza in mod direct. Va asteptam asadar vizita pe blogul nostru.
Va rugam sa accesati butonul alaturat pentru a putea vizualiza cateva dintre companiile si organizatiile nonguvernamentale cu care am colaborat de-a lungul timpului. Speram ca in curand sa putem adauga si sigla dumneavoastra la portofoliul nostru de clienti multumiti.
Oferta
In cele ce urmeaza va vom prezenta o propunere de oferta in ce priveste un weekend de team building. Continutul este informativ si poate fi modelat in functie de nevoile si preferintele fiecarui grup in parte. Activitatile se pot alege de comun acord, in functie de situatia meteorologica, de dimensiunea grupului, de varsta si de contextul din care provine.
Vineri:
Primirea participantilor
Prezentarea programului.
Cina
Team building 1
Sambata:
Mic dejun
Team building 2
Pranz
Team building 3
Cina
Team building 4
Duminica:
Mic dejun
Team building 5
Pranz
Exercitiile de team building se aleg intr-un mod flexibil, din lista de mai jos de comun acord cu organizatorii, in functie de dorinta si nevoia acestora.
Tiroliana
Scara uriasa
Curs autonom cu obstacole
Hiking (traseu turistic la pas)
Platforme maritime
Panza de paianjen
Liane
Zidul mic
Caderea in credinta
Saritura la trapez
Bobina
Mersul prin jungla
Dedicarea
Cauciucurile suspendate
Busteanul suspendat
Turnare elemente radioactive
Mersul uriasului
Mingile radioactive
Zid de alpinism cu priza de piatra
Zid de cauciucuri
Turn de lazi
Mafia
Supravietuirea unei catastrofe nucleare
Teren contaminat
Deseuri toxice
Constructia unui pod de hartie
Brainstorming asupra unui obiect banal
Sir de Imagini in cuvinte
Concurs de rachete
Constructie de zgarienori din paie
Schimbari structurale ale unei forme
Supravietuire in caz de razboi
Prabusirea unui avion
Comunicare bi si unidirectionala
Supravietuire glaciara
Tir cu arcul
Un weekend de team building nu ofera timpul fizic necesar practicarii tuturor exercitiilor din aceasta lista.
In ce priveste baza sportiva cu activitati clasice, Satul de Vacanta Integro pune la dispozitia participantilor la programele de team building o gama variata de activitati sportive, pentru toate varstele si abilitatile prin care se incerca satisfacerea celor mai pretentiosi participanti. Integro team building dispune atat de spatiul pentru desfasurarea activitatilor cat si de echipamentul si materialele necesare si anume:
2 terenuri de volei pe nisip, impreuna cu fileu si mingi
1 teren de paintbal + 10 markere + 10 masti
1 teren de tenis de camp
1 arena de Octoball
1 teren de basket betonat cu 6 panouri si mingile necesare.
1 teren de fotbal acoperit cu iarba, prevazut cu porti metalice, impreuna cu mingi necesare practicarii
1 patinuar practicabil pe timp de iarna
Echipament necesar pentru practicarea baseballului (mingi,manusi, bate)
Tinte pentru practicarea tirului cu arcul cat si arcurile si sagettile necesare
Prastii speciale pentru practicarea tirului cu prastia
Palete si fluturasi pentru practicarea badmintonului
Discuri zburatoare
Trambulina
Tenis de masa
Biliard manual
Fotbal de masa
Darts
Satul de Vacanta Integro
Integro team building se afla la dispozitia grupurilor care doresc dezvoltarea abilitatilor de comunicare, de inter-relationale cu ajutorul educatiei experimentiale, prin participarea la programe de team building. De asemenea va stam la dispozitie cu privire la organizarea a diverse conferinte si întalniri, sau chiar iesiri de 1 zi, într-un cadru montan extrem de pitoresc, la preturi avantajoase. Momentan capacitatea totala de cazare a Satului de vacanta Integro este de 129 de locuri distribuite în 4 cabane. Integro team building isi desfasoara activitatea in Satul de Vacanta Integro.
Acest sat de vacanta a fost clasificat in anul 2011 sub urmatoarea structura: hostel 90 de locuri + 3 cabane (vile) cu o capacitate insumata de 29 de locuri.
Pentru a va usura munca in ce priveste organizarea unui program de team building, a unei conferinte, sau orice alt tip de eveniment in cadrul Satului de vacanta Integro, venim in intampinarea dumnevoastra cu o serie de fisiere in format PDF pe care va rugam sa le downloadati si sa le cititi.
Enumeram printre aceste fisiere un PDF denumit “Repartizare in camere” care contine un tabel cu numarul de cabane, numarul de camere si numarul de paturi din fiecare camera. Aceasta structura tabelara a locurilor din cadrul integro team building este deosebit de folositoare intrucat repartizarea in camere se poate efectua inca dinainte de a se ajunge in tabara, pentru a se evita luarea deciziilor de repartizare sub presiunea timpului si in graba. In acest document se poate trece direct numele ficarui participant in dreptul camerei, dupa care documentul printat se poate afisa pe unul din afisierele Integro team building iar astfel fiecare participant va putea sa stie camera in care este repartizat si colegii de camera, fara a fi nevoie de o persoana care sa spuna individual fiecarui participant numarul camerei in care a fost repartizat.
De semenea mentionam fisierul denumit “Meniu” care contine un meniu alimentar intr-o forma tabelara, si sta drept exemplu a ce se poate servi in cadrul Integro team building . In cazul in care doriti ca intr-una din zilele dumneavoastra de participare la programele Integro team building sa primiti un alt tip de mancare, va rugam se ne anuntati cu cateva saptamani inainte pentru a ne putea pregati in acest sens. Totodata daca baza dumneavoastra alimentara este de tip vegetariana, meniul se poate modifica in functie de preferintele dumneavoastra.
Regulamente sporturi
Va punem la dispozitie o serie de regulamente sportive mai mult sau mai putin oficiale pentru a putea practica in mod corect si fara divergente intre coechipieri sporturile clasice disponibile la Integro Team Building
Pentru o oferta financiara va rugam sa ne contactati prin formularul de contact sau prin celelalte mijloace de la sectiunea contact. SURSA: BuildingTeams
Istoria si piata de teambuilding din Romania
Incepând cu anul 2000 în ofertele promoționale ale agențiilor de turism a început să apară tot mai frecvent termenul de teambuilding, însă doar în 2001 două companii (Ecoxtrem și Teamzone) și-au structurat serviciile în jurul conceputului de „construire a echipei” în vederea îmbunătățirii motivației angajaților. De asemenea serviciile de paintball erau frecvent asociate cu conceptul de teambuilding.
Anul 2002 a adus în față site-ul “teambuildings.ro” care colabora frecvent cu agenții de turism. De asemenea termenul de teambuilding a început să fie asociat cu orice activitate de aventură: de la călărie, la mers cu balonul, ATV-uri sau explorări de peșteră.
Astfel, în 2003 au apărut inevitabil primele discuții din partea trainerilor cu experiență asupra utilității acestor activități de teambuilding, care erau văzute ca simple mofturi și fără nicio consistență educativă. Pe forumurile de specialitate apar concepte precum debrief sau concluzii de învățare, obiective educative și follow-up sau întărire a cunoștințelor după programul efectiv.
Anul 2004 a dus la o creștere a numărului de companii care oferă servicii de teambuilding, cu spectru lărgit, de la activități de aventură coerent legate în ideea formării spiritului de echipă (ex: adventures4all) până la școli auto sau case de vacanță din Predeal care oferă servicii „complete” de teambuilding.
În 2005 își fac debutul câțiva dintre marii jucători ulteriori de pe piața de teambuilding, respectiv Smart Tours și Vision Consulting, iar firmele mari de training încep să includă acest serviciu în portofoliul lor (ex: Accelera sau Ascendis). La acest moment încă nu s-a putut estima valoare pieței, însă cererea (deși mică încă) depășea oferta.
Anul 2006 poate fi considerat ca anul de maturitate a pieței de teambuilding în care contractele erau constante, piața formată și în creștere, prețurile stabilizate, specializările tot mai evidente. În aceleași timp existau tot mai multe opinii în favoarea unor astfel de evenimente și beneficiile aduse companiilor. O aproximare a pieței este la nivelul de 7 milioane de euro, iar dacă se adaugă și serviciile de cazare, masă și transport se ajunge la 20 milioane euro (declarație din Daily Business, a lui Marius Opriș). Cei mai importanți jucători pe această piață erau Ascendis (prin divizia Experiential Learning) cu 2 milioane de euro cifra de afaceri, SmartBox cu 240.000 euro, TeamZone cu 205.000 euro si AxA cu 95.000 euro.
Toți estimau dublarea cifrei de afaceri în anul 2007, lucru care de altfel s-a și întâmplat pentru majoritatea dintre ei. Un lucru important este că în acest an au apărut numeroase firme în acest domeniu în afara Bucureștiului, în special în Brașov, Cluj, Sibiu sau Timișoara, care au intrat în piețe neatinse de firmele mari din capitală, pe linia trendului general de ascendență economică. Un alt lucru relevant este că se înmulțesc numărul de prezențe în mass-media și în mediul online a acestor servicii, din partea unor autorități în domeniul consultanței sau trainingului (ex: articole în revista Cariere sau Wall Street Journal).
Anul 2008 a avut clar 40 de milioane de euro în programe de teambuilding pe an, reprezentând și cea mai mare valoare a acestei piețe. Existau numeroase companii care ofereau astfel de programe, ajungându-se ca și pentru firme mici din provincie să se realizeze 30-40 de teambuildinguri pe an. Agențiile de turism care au introdus de fapt acest concept în urmă cu 10 ani în serviciile proprii, erau acum beneficiare directe și complementare acestui serviciu. Estimările pieței turistice, beneficiare doar de pe urma teambuildingurilor corporatiste, venite din partea lui Sorin Văduvoiu de la Perfect Tour, erau de 250 milioane de euro pe an.
Începând din 2009 până la început de 2011 s-a înregistrat o scădere de 50-70% a pieței, dar finalul de 2011 a arătat un început de creștere ușoară, tendința ce va continua și în 2012. Ce este interesant în 2009 e faptul că majoritatea companiilor cu activități de aventură au trecut pe piața de tabere de copii și adolescenți sau pe servicii de alpinism utilitar sau și-au închis complet activitatea. În schimb cele care au avut mereu accentul pe partea educativă a teambuildingului și-au menținut în cote rezonabile clientela, nefiind nevoie de o diversificare și reorientare majoră a serviciilor oferite.
În anul 2010 serviciile de teambuilding păreau a fi cu totul ignorate din bugetele alocate, chiar și cele mai puternice firme de pe piața resimțind din plin criza economică. Inclusiv aparițiile în mass-media și mediu online ca și pe blogurile de companie s-au rărit simțitor, nemaiexistând nici o știre sau studiu de caz relevant publicat. Spre sfârșitul acestui an ia ființă și Azimut Teambuilding, bazele fiindu-i puse de Alex Moldovan – trainer experimentat în ale team building-ului cu mult înainte.
Anul 2011 a înregistrat consolidarea unor branduri mai vechi (gen Vertical Limit) sau debutul unor noi companii care trebuiau să răspundă nevoilor locale, în special pe partea de aventură și turism corporatist (gen Arsenal Park).
Cei mai mari concurenți pe piața românească sunt însă mai departe Ascendis, Vertical Limit, Outdoor 4 you, OutwardBound, Vision Consulting, Smart Box si Extrem Training.
Trecând toate astea în revistă, suntem curioși de viitorul team buildingului în România și cum va evolua. Voi nu? :)
* 6 elemente esentiale ale unui program de team building 03.2015
Program Team Building
In primul rand as vrea sa va ofer definitia mea asupra programelor de team building:
Team building-ul este procesul prin care provocam un grup de oameni sa lucreze impreuna in mod eficient ca o echipa, prin intermediul unor activitati si evenimente menite sa creasca motivatia si sa promoveze cooperarea [1]. Este vorba despre un set de activitati facilitate de traineri pentru a creste performanta echipei si a ajuta la indeplinirea unor obiective organizationale specifice.
Din aceasta perspectiva, un program de team building trebuie sa contina urmatoarele 6 elemente:
Obiective clar definite, care sa fie corelate cu obiectivele organizationale (deoarece scopul principal al unei organizatii nu este sa ofere divertisment pentru angajati). Maximum 2-3 obiective clare sunt de ajuns, deoarece nu ne putem astepta la minuni dupa o zi sau doua de activitati (cum sunt majoritatea programelor de team building). Companiile care va promit dezvoltarea leadership-ului, a comunicarii, a lucrului in echipa, cresterea motivatiei, si alte minuni pentru un program de doua zile, „va vand gogosi”. Sigur, se intampla toate aceste lucruri intr-o mica masura, dar nu au un impact major si sustenabil (ar fi destul de simplu sa schimbam atitudini si comportamente in doua zile, dar nu suntem roboti usor reprogramabili, ci suntem oameni si avem nevoie de timp). Cel mai corect si realist mod de a stabili obiectivele unui program de team building este sa ne referim la (cateva exemple):
Cunoastere intre participanti (care se intampla datorita activitatilor de cunoastere, de lucru in echipa, si datorita interactiunilor informale din pauze si din timpul serii); va recomand o formulare si mai specifica de atat: „Fiecare participant sa invete 3 lucruri noi despre fiecare coechipier” sau la echipe mai mari „Fiecare persoana sa cunoasca minim 6 persoane noi”
Dezvoltarea lucrului in echipa, sau mai specific „Participantii vor constientiza si dezvolta modalitati noi de a lucra eficient in echipa”. Acest lucru se poate intampla, daca programul este gandit sa provoace participantii sa lucreze in echipa pentru a realiza lucruri IMPREUNA. Elementul competitiv poate fi prezent, dar trebuie sa avem mare grija, deoarece de multe ori poate sa faca mai mult rau decat bine.
Cresterea increderii in echipa/companie. Acest obiectiv se poate realiza printr-un program complex, in care participantii sa realizeaza ceva pe care il considerau imposibil sau inaccesibil.
Constientizarea unor probleme. Programele de team building sunt o oportunitate foarte buna pentru descoperirea, formularea si constientizarea unor probleme (de comunicare, leadership, proceduri interne, etc). Daca trainerii sunt pregatiti sa observe aceste lucruri si sa le sintetizeze intr-un raport de evaluare a programului de team building, acesta poate fi folosit pentru identificarea nevoilor de dezvoltare organizationala.
Program personalizat, care sa ia in considerare:
Obiectivele programului
Particularitatile si caracteristicile grupului (numar participanti, industrie, media de varsta, impartire barbati-femei, etc)
Situatiile specifice cu care se confrunta participantii (cum lucreaza, care este interactiunea dintre ei, lucreaza mai mult individual, sau in echipe inter-disciplinare, etc)
Stagiul in care se afla echipa (de exemplu modelul Tuckman)
Locatia (de preferat locatia sa permita desfasurarea programului, dar sunt situatii in care locatia deja este stabilita)
Sa faciliteze transferul de cunostinte, pentru ca participantii sa fie capabili sa utilizeze cele invatate la team building si in mediul profesional:
Prezenta unui debrief calitativ
Sa tina cont de stilurile de invatare ale adultilor (de exemplu modelul lui Kolb: activisti, reflectori, pragmatici, teoreticieni)
Trainerii sa foloseasca diferite metode de livrare care sa corespunda nevoilor specifice de invatare ale participantilor: joc de rol, simulare, Q&A (intrebari si raspunsuri), discutii, etc.
Raport de evaluare a programului de team building. Cum am mentionat si la punctul 1, observatiile structurate ale trainerilor ofera o imagine asupra echipei, iar problemele identificate pot fi baza unei analize de nevoi care sa ajute la dezvoltarea unor programe de follow-up.
Program de follow-up. Studii stiintifice [2], dar si experienta noastra la Azimut Happy Employees ne arata ca programele de follow-up (training, coaching, dezvoltare organizationala) pot asigura eficacitatea programelor de team building, si cresterea performantei pe termen lung.
„Condimente speciale”.Sunte cateva elemente care ofera o experienta unica pentru participanti, ajuta la indeplinirea obiectivelor si faciliteaza invatarea:
Tematica de team building: o tematica unica si bine implementata (gasiti cateva exemple AICI)
Elemente vizuale care sustin tematica (de la design-ul materialelor pana la costumatiile trainerilor)
O poveste a tematicii, care sa duca participantii in lumea tematicii alese
Elemente de joc (gamification): orice experienta de invatare si de munca produce rezultate mai bune daca ne bucuram de proces si ne simtim bine
Programe tematice de seara: dupa programul structurat, ne putem relaxa si socializa intr-un mediu si mai informal (puteti descarca e-bookul HAPPY FRIDAYS: 52 de idei pentru zile tematice la birou)
SURSA: Angajati Fericiti
Teambuilding-ul, o afacere profitabila ...
Teambuilding-ul, o afacere profitabila si pentru firmele de turism
Una dintre firmele de turism care ofera servicii de teambuilding, prognozeaza o dublare a cifrei de afaceri de la 12 milioane de euro in 2007 la 24 de milioane de euro in 2008, 20% din aceasta valoare reprezentand activitatile de team-building.
“In momentul de fata o afacere ca aceasta este destul de profitabila. Cresterea cifrei de afaceri este de 100% anual. Profitul ajunge la 8,9% pe an. Activitatile “corporate” pe care le desfasuram reprezinta in jur de 20% din cifra de afaceri” a declarat, pentru Wall-Street, Sorin Vaduvoiu, director executiv al agentiei.
Cu toate acestea, Vaduvoiu nu considera piata de teambuilding suficient de dezvoltata. “Nu putem vorbi inca de o piata asezata. Este o piata care combina activitatile specifice teambuilding-ului outdoor si indoor cu evenimente si conferinte”, afirma Vaduvoiu.
O data cu dezvoltarea mediului de afaceri si cu infintare filialelor teritoriale a numeroase companii, coroborarea activitatilor de training cu networking-ul si activitatile de leisure a devenit emergenta. “Fiecare societate are nevoie de asa ceva, pentru ca intalnirea la congrese asociaza doua activitati. De exemplu, o firma mare, cu mai multe departamente in tara, imbina activitatile turistice cu munca, cu sedinte de analiza, cu activitati de pe ordinea de zi”, a adaugat Vaduvoiu.
Piata de teambuilding din Romania prezinta o cerere accentuata pentru serviciile indoor – fie ca e vorba de conferinte, congrese sau alte tipuri de intalniri de afaceri, fie ca sunt activitati de leisure ca piesele de teatru. Insa o pondere si mai mare o au serviciile de outdoor, cererea axandu-se pe activitati de catarare, curse cu ATV-ul, mountain bike, tir, paintball, dar si sporturi acvatice ca rafting sau diving.
Piata locala a serviciilor de team building va creste anul acesta cu 20-25%, pana la 250 de milioane de euro, potrivit lui Sorin Vaduvoiu.
Agentia de turism imbina serviciile de outdoor cu cele indoor pentru o intreaga paleta de companii, pornind de la mediul publicitar si terminand cu banci si multinationale. Pachetele pentru excursii in tara sunt in topul cererilor clientilor, cele mai frecvente destinatii incluzand statiunile de pe Valea Prahovei, Brasov si Sibiu. Pentru clientii corporate cu dare de mana, excursiile in strainatate reprezinta o optiune din ce in ce mai cautata.
Activitatile de leisure sau congresele pot fi programate in Italia, Belgia, Germania sau alte destinatii apropiate de Romania, care permit realizarea deplasarilor si activitatilor conexe pe perioada weekend-ului.
“Cea mai excentrica cerere a fost aceea de a duce 600 de oameni cu avionul intr-o singura zi. E destul de greu pentru ca nu exista avion asa mare. Nu exista nici doua avioane, nici trei. Am reusit pana la urma. I-am dus pe rand si i-am convins sa ramana doua nopti acolo. Pentru grupurile mari e destul de greu sa faci rost de o locatie si de transport. Mai ales ca sunt putine hoteluri incapatoare, iar daca au suficiente locuri nu sunt libere cu o luna inainte”, a adaugat Vaduvoiu.
Sporturi de aer
- Escalada
- Parapanta
- Plasa orizontala
- Plasa verticala
- Popice
- Puntea suspendata
- Rapel
- Tiroliana
- Traversare pe corzi
- Via ferrata mare
- Via ferrata mica
- Zbor cu balonul
- Supravietuire Desert II
- Supravietuire incendiu
- Supravietuire in Jungla
- Supravietuire Subartic
- Supravietuirea in desert
- Supravietuirea in munti
- Antrenor
- Cultura calitativa
- Eficacitatea intalnirilor
- Planificarea Proiectelor
- Reclamatia clientului
- Schimbare culturala
- Transformarea
Tiroliana - 4 locatii in Romania
Pentru iubitorii acestei distractii cu adrenalina din plin, am pregatit informatii despre 4 dintre cele mai cunoscute locatii de tiroliana din Romania:
Aventura Parc
Locatie: sat Lucianca nr.151, comuna Butimanu.
Traseele sunt in numar de 4, in functie de varsta participantului si de inaltimea acestuia.
Cuprind ateliere cu urmatoarele tipuri de tiroliana: tiroliana descendenta, tiroliana cu aterizare pe sol, tiroliana cu leagan.
Tiroliana Baile Herculane
O tura cu tiroliana pare sa fie solutia ideala care aduce mereu turisti in Valea Cernei.
Pentru ca totul sa se desfasoare în cele mai bune conditii, membrii Asociatiei de Turism din Baile Herculane au o colaborare cu Serviciul Judetean Salvamont Caras-Severin. Salvamontistii supravegheaza fiecare tura pentru a se evita problemele ulterioare.
Tiroliana la Vatra Dornei
Organizator: Bucovina Adventure
Locul de desfasurare: pe valea Bistritei, 30 km de Vatra Dornei pe drumul DN 17 B, in imediata apropiere a Comunei Crucea.
Tiroliana are o lungime de 80 m si este amplasata peste raul Bistrita.
Ai asigurat tot echipamentul necesar (coarda si hamuri din gama Beal, scripeti, blocatoare, carabe- din gamele Petzl si Camp,anneuri din gama DMM, casti de protectie din gama Pail Combi) si instructori din cadrul echipei salvamont.
Tiroliana la Sibiel
Locatie: Parc de aventura "Almontes" - 30 km de Sibiu, trecand prin comuna Cristian si satul Orlat, pana in satul Sibiel.
Urmand valea paraului Sibiel la 500 m de la iesirea din sat se deschide pe partea stanga valea Cetatii cu marcaj turistic - punct albastru. Aici la 100 m de la trecerea podului se afla "Almontes Parc". Echipa Almontes se adreseaza tuturor varstelor punand la dispozitia clientilor primul parc de aventura din judetul Sibiu.
Activitati:
- Tiroliana: traversarea unei vai pe cablu
- Circuit in copaci: escalada, rapel, podul indianului, trecerea pe liane, podul miscator
- Scoala de initiere in alpinism
- Team-building: jocuri care dezvolta abilitatile de lucru in echipa
- Orientare turistica : cautarea comorii
- Trasee turistice
SURSA: MUNTE XTREM