Potopul lui Noe a avut loc în MAREA NEAGRĂ
Potopul lui Noe a avut loc în MAREA NEAGRĂ - 29 Noi 2012 -
Un articol publicat în Washington Post dezvăluie cercetarea exloratorului Robert Ballard (cel care a descoperit şi Titanicul) care a condus o echipă de cercetători, în Marea Neagră, pentru a căuta dovezi referitoare la Potopul lui Noe.
La aproximativ 170 de metri adâncime, celebrul explorator Robert Ballar a găsit dovezi ale unui potop catastrofal petrecut cu 7.500 de ani în urma, acesta fiind, posibil,''Potopul lui Noe''.
Exploratorul împreună cu echipa sa au capturat câteva imagini şi au cules mostre de sedimente de pe fundul Mării Negre, care păstrau o istorie plină de surprize. Zonele care au fost inundate, aparţineau unui ţinut uscat, inundat brusc de apă sărată. Astfel, exploratorul plasează catastrofa ca fiind petrecută acum 7.500 de ani (asta însemnând în anul 5.500 Î.Hr) iar facerea lumii a avut loc în anul 5.508 Î.Hr.
Potrivit geologilor de la Universitatea din Columbia, alţi doi cercetători, Wiliam Ryan şi Pitman Walter, au găsit de asemenea probe: ''Marea Mediterană s-a format prin topirea gheţarilor. Nivelul acesteia a crescut atât de mult încât s-a revarsat în Marea Neagră, formând un baraj între cele două, actualul Bosfor, strâmtoarea care desparte cele două mări. Un potop apocaliptic a urmat, inundând barajul şi scufundând kilometri pătraţi de uscat'', povestesc cei doi care, sunt de parere că, ''toţi profesorii privesc povestea lui Noe ca fiind o legendă, însă noi am găsit dovezi cum că în Marea Neagră a avut loc un potop uriaş''.
Deasemenea, o teorie arată că apariţia speciilor acvatice mediteraneene Spondilus Gaederopus şi Sparus Aurata pe litoralul românesc, nu poate fi explicat decât prin faptul acestui eveniment, al revarsării Mediteranei.
Un alt cercetător, Liviu Giosan de la ''Woods Hole Oceanographic Institution'' din SUA, contestă că acest eveniment a avut loc, după ce a făcut, deasemenea, cercetări în Delta Dunării.
Revarsarea Mediteranei în Marea Neagra a lasat mărturii în texte vechi, anterioare Bibliei, lângă populaţii care au trăit nu foarte departe de locul catastrofei. Mesopotamienii au o poveste foarte asemanatoare cu cea a lui Noe din Vechiu Testament.
SURSA: JURNALUL
Ipoteza că Potopul a avut loc la Marea Neagră nu trebuie ignorată...
Aproape nu există civilizaţie care să nu aibă ca temă legenda Potopului, drept un cataclism planetar, care nu-i lasă în viaţă decât pe câţiva "aleşi", exemplificând doar cu epopeea babiloniană a lui Ghilgameş, cu legendele greco-romane, irlandeze, ale amerindienilor, şi nu în ultimul rând, cu povestea biblică a lui Noe. Sunt cercetători care nu exclud ca, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, să fi trăit celebrele amazoane, o populaţie foarte veche, rezultantă a unui matriarhat întârziat care a supravieţuit diluviului. Tot atât de interesantă şi puţin cunoscută marelui public este şi teoria că Potopul a avut loc la Marea Neagră. Susţinută de geologii americani W. Ryan şi W. Pitman de la Universitatea Columbia, teoria a fost confirmată parţial de cercetările pe teren ale arheologului R. Ballard, celebrul descoperitor al epavei Titanicului.
Secretele din mormântul lui Noe prevăd o nouă Apocalipsă
În 1996, în apropierea Muntelui Ararat din Turcia, arheologii au descoperit rămăşiţele Arcei biblice, cu care s-a salvat Noe împreună cu familia şi câte o pereche din fiecare specie târâtoare de pe Pământ, pentru a asigura repopularea acestuia în urma Potopului. Conform cercetătorului american dr. J. Anderson, în apropierea Arcei s-a descoperit, într-o peşteră, un sarcofag gol, ale cărui inscripţii sunt o dovadă clară că i-a aparţinut lui Noe. În interiorul mormântului atribuit lui Noe, s-au descoperit mai multe papirusuri protejate de teci de aramă. În opinia lui Anderson şi a istoricului turc H. Attabula, manuscrisele, scrise în sumeriană de însuşi Noe, cu un mileniu îniante de izgonirea din Rai a lui Adam şi Eva, conţin profeţii referitoare la un viitor Potop. Înaintea cataclismului vor avea loc cutremure, erupţii vulcanice şi uragane devastatoare, iar Pământul va fi aproape distrus şi contaminat din pricina tehnologiilor nucleare folosite de combatanţii celui "de-al treilea război mondial". Încă o dată Iisus Hristos ne va salva de Antihrist şi de forţele răului, reapărând pe Pământ. Supravieţuitorii se vor îmbarca pe nave spaţiale, zburând spre alte planete, iar cei aleşi vor reprimiţi în Rai.
Salvarea oemnirii: tratamente naturiste, dietă şi credinţă
Chimistul german J. Grass afirmă că manuscrisele conţin remedii pentru orice boală, chiar şi pentru cele considerate în prezent drept netratabile. Numai că, tratamentele se fac pe bază de plante, dintre care multe au dispărut, dar există speranţa că vor fi readuse la viaţă în condiţii de laborator. Teologul scoţian K. McNess este convins că procedeul trebuie însoţit de rugăciuni patetice, iar ca oamenii să supravieţuiască Potopului viitor, trebuie să urmeze cu străşnicie trei porunci divine. Acestea, aletele decât cele zece încredinţate de Dumnezeu lui Moise, sunt:
"Pune dorinţa fratelui tău mai presus de ale tale, aceasta este cheia Raiului";
"Nu pune pe nimeni mai prejos de tine, pentru că Dumnezeu a creat oamenii şi îngerii ca egali în spirit. În Rai nu sunt stăpâni şi servitori şi aşa trebuie să fie şi pe Pământ";
"Să nu bei sângele şi să mănânci carnea vreunei creaturi, vii sau moarte".
Marea Neagră a fost lac cu apă dulce
Studiind sedimentele şi geografia Mării Negre, cercetătorii Ryan şi Pitman au ajuns la concluzia că acum 12 000 de ani, când respectiva mare era un lac cu apă dulce, înconjurat de pământuri cultivabile - din cauza încălzirii climatice, gheţarii au început să se topească, proces ce ar fi durat 5000 de ani. Mediterana nu a mai rezistat şi, în jurul anului 7000, un volum uriaş de apă s-a ridicat şi a năvălit în Marea Neagră cu forţa a 200 de cascade Niagara. Atunci s-au format strâmtorile Bosfor şi Dardanele, iar nivelul Mării Negre a crescut în timp până când a ajuns să înece pământurile cultivate din jur împreună cu posesorii lor, surprinşi de inundaţii. Cei doi geologi americani presupun că povestea potopului a fost păstrată în memoria supravieţuitorilor îngroziţi şi, tranmisă probabil, din generaţie în generaţie, sub forma legendei lui Noe, ceea ce ar explica universalitatea naraţiunilor despre diluviu.
Potopul pontic a durat peste 40 de ani
Celebrul arheolog R. Ballard, dorind să verifice teoria colegilor săi americani, împreună cu echipa sa, a scufundat un sonar de scanare submarină într-unul din puţinele golfuri naturale din Marea Neagră, la Sinop, în nordul Turciei. Scanarea a dus la concluzia că Potopul nu a durat 40 de zile, ca în Biblie, ci mai bine de 40 de ani, iar moluştele de apă dulce recoltate, tratate apoi cu carbon radioactiv la Institutul Oceanografic Woods Hole, datează cel mai recent de acum 7500 de ani. Amplasamentul spaţio-temporal se potriveşte cu povestea lui Noe, dar şi cu legendele despre amazoane.
Amazoanele, preotese-prezicătoare din Dacia?
După cum spune legenda, amazoanele erau femei războinice, redutabile arcaşe şi călăreţe, care îşi tăiau sânul drept pentru a mânui mai uşor arcul. Despre ele ne dau veşti scriitori ai Antichităţii şi sunt redate, uneori pe vase sau sculpturi greceşti. Au fost reprezentate de Fidias şi Policlet, după părintele istoriei, Herodot, cultul amazoanelor fiind foarte răspândit în Grecia Antică, cult ce era celebrat la Atena într-un sanctuar, "Amazoneion", situat pe o pantă a areopagului. În timp de pace, amazoanele - care-şi aveau regatul la Thermodon, în nord-estul Asiei Mici - se îndeletniceau cu vânătoarea sau cu exerciţii războinice, iar băieţii erau omorâţi, schilodiţi sau trimişi la taţii lor. Amazoanele îşi apărau patria, dar întreprindeau şi incursiuni în afara hotarelor, până în Tracia sau Siria. După Herodot, după ce au fost înfrânte de greci, amazoanele s-au refugiat la sciţii liberi, şi astfel a luat naştere neamul sauromaţilor. În opinia marelui istoric Gh. I. Brătianu, "mitul respectiv, adesea reprodus de autorii eleni, poate fi considerat ca simbolul fuziunii iranienilor ieşiţi din marea familie indo-europeană, cu aceste populaţii de o origine mai veche". Procesul de indo-europenizare este complex, îndelungat şi controversat, iar perioada de tranziţie de la calcolitic (eneolitic), la epoca bronzului (cca. 2700/2500 până la cca. 2000/1900 î.Hr.), când are loc interpenetrarea comunităţilor autohtone cu cele stabilite în Carpaţi, la Dunăre şi pe ţărmul nord-vestic al Mării Negre, constituie doar o etapă. Reputata Renate Rolle, arheolog german, care a văzut la faţa locului osemintele, în mormintele-movilă din stepele pontice ale tinerelor femei războinice, foloseşte cuvântul "amazoană" fără nici un calificativ. Cercetătorul englez N. Ascherson menţionează că "reprezentări de figuri magice, androgine apar într-adevăr pe ornamente scite, sarmate şi indo-europene. O tiară dintr-un mormânt din Kuban înfăţişează o astfel de figură slujind-o pe Marea Zeiţă, iar alta apare pe un corn de băut găsit în România". Istoricul Dinu V. Rosetti menţioenază că, în mijlocul aşezării geto-dacice de la Cetăţuia, de pe malul stâng al Dâmboviţei, nu departe de Câmpulung-Muscel, săpăturile arheologice au scos la iveală, în locul ce avea să fie denumit "Sanctuarul dintre stânci", printre altele, fragmentul unei calote craniene umane, în care descoperitorii văd ră,ăşiţele unei cupe de băut, folosite cu prijeul libaţiilor, folosire ce este atestată de autori greco-romani precum Strabo, Orosius, Livius. Istoricul menţionat arată că sanctuarul respectiv conţine o stelă ce aparţine se pare cultului Soarelui, iar prezenţa scheletelor a trei copii, în parte ciopârţite şi înconjurate de ofrande vegetale, ar putea fi fost hărăzită unei divinităţi, putând fi folosită, ca în vechea Grecie şi în Tracia, drept mijloc pentru facilitarea prezicerilor. Pe malul drept al Dâmboviţei, au fost descoperite osemintele calcinate ale unui trup ars pe rug, ce poate fi tot atât de bine bărbat sau femeie, având alături o cămaşă de zale sau podoabe, printre care mărgele de sticlă. Vestigiile de lângă Cetăţeni l-au făcut pe Dinu V. Rosetti să se ducă cu gândul la rămăşiţele unei preotese-prezicătoare, care putea fi prezentă foarte bine în lumea geto-dacică într-o vreme în care matriarhatul apusese de mult. Monedele de tip Jiblea, asemănătoare imitaţiilor geto-dacice după tetradrahmele regelui Macedoniei Filip al II-lea (359-336 î.Hr.) poartă pe reveră reprezentarea unei femei ţinând în mâna stângă o ramură de brad, călărind un cal, imagine redând după unii cercetători pe zeiţa Bendis, divinitatea feminină a pădurilor şi munţilor Tracilor, unde un misterios trib al bessilor îngrijea un oracol de tip dionisiac, unde profeteasa ghicea viitorul în "extaz". O cupă de lut, descoperită în aşezarea geto-dacică de la Popeşti, o reprezintă pe aceeaşi Bendis, iar în cetatea dacică de la Piatra Roşie s-a găsit bustul zeiţei respective, ce la amazoane purta numele de Artemisa. Toate acestea subliniază rolul pe care femeia l-a jucat în cult, şi întăresc convingerea că, descoperiri viitoare vor confirma prezenţa în Dacia a unor preotese-prezicătoare ce vor fi ştiut să mânuiască şi armele, ca urmare a contactelor cu amazoanele care au supravieţuit Potopului de la Marea Neagră.
(Va urma)
SURSA: INDEPENDENT