Papirusul de la Mangalia se întoarce de la Moscova
Un papirus descoperit în 1959 la Mangalia, an în care a fost trimis la Moscova pentru restaurare şi conservare, va fi predat oficial, săptămâna viitoare, de reprezentanţi ai centrului de restaurare din Rusia celor de la Muzeul de Arheologie ”Callatis”.
Papirusul de la Mangalia se întoarce de la Moscova cultura După ce a fost trimis la Moscova, despre papirusul datat secolul IV î.Hr. nu s-a mai ştiut nimic timp de o jumătate de secol. În lucrările de specialitate, dar şi în diverse alte reviste şi ziare, s-a menţionat că acest papirus s-a distrus în contact cu aerul şi lumina soarelui.
Recent, reprezentanţii Muzeului de Arheologie ”Callatis” Mangalia au regăsit papirusul şi au reuşit, cu sprijinul municipalităţii, să-l aducă în ţară.
Primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a informat, joi, printr-un comunicat remis presei, că ceremonia oficială de predare – primire a unicului papirus existent, până în prezent, în Europa se va face între specialiştii dr. Alexandr Nicolaievici Lesovoi – directorul Centrului de Restaurare ”I.E. Grabar” din Moscova şi dr. Sorin Marcel Colesniuc – directorul Muzeului de Arheologie ”Callatis” Mangalia.
SURSA: ZiuaVeche
Descoperit in 1959 intamplator in urma unor lucrari de urbanism din Mangalia – Romania , cel mai vechi papirus din Europa a stat ascuns intr-un mormant situat in afara vechii cetati grecesti Callatis (Mangalia – Romania), intr-o zona de necropole numarand cateva zeci de morminte.
Cel mai important mormant din necropola inconjurat de un simbolic inel de piatra (o demarcatie sacra) continea un sarcofag de bronz , doua coroane de lauri din bronz aurit, obiecte din aur, monezi, ofrande ale unui defunct barbat , cu siguranta o persoana importanta in societate, posibil legiuitor, preot ori nobil.
In mana acestuia a fost descoperit cel mai vechi papirus din Europa a carui vechime a fost stabilita dupa prezenta monezilor (drahme din perioada lui Filip II) apartinand secolului 4 i.e.n. existente in mormant . In momentul descoperirii , in contact cu aerul si lumina, papirusul (posibil lung de 30 cm si lat de 5 cm) a inceput sa se deterioreze rapid iar arheologii au fost nevoiti sa astupe mormantul. Dupa 30 de zile , mormantul a fost redeschis in conditii optime de catre o echipa de specialisti sovietici iar papirusul a fost luat la Moscova spre conservare si restaurare. De atunci, cel mai vechi papirus din Europa a disparut, cazand in uitare timp de 52 de ani .
De la Moscova, cel mai vechi papirus din Europa s-a intors (sau ceea ce s-a returnat) in locul descoperirii sale, la Mangalia - Romania, in trei cutii de mici dimensiuni in august 2011 datorita eforturilor istoricului Sorin Cosleniuc.
Fragmentele din papirus sunt doar conservate si nu restaurate motiv pentru care scrierea ori mesajul de pe el se descifreaza foarte greu la nivel de semne ; cu ajutorul fotografiilor in infrarosu sunt identificate cateva caractere din greaca veche iar restul semnelor sunt necunoscute . Desi nu a fost datat separat ( sau informatia a ramas la Moscova ) papirusul este considerat ca apartine coloniei grecesti a secolului 4 i.e.n. localizata in antica cetatea Callatis de la malul Marii Negre.
Dar cel mai vechi papirus din Europa isi ascunde identitatea .
In secolul 4 i.e.n. populatia geto-daca de la malul Marii Negre care stapanea acest teritoriu denumit getic Cerbatis , batea cu succes moneda dupa care s-a facut datarea mormantului si a papirusului , adica drahma macedoneana a lui Filip II si Alexandru cel Mare ; prin urmare existenta unor monezi macedonene in mormantul de la Callatis nu identifica defunctul ca fiind automat grec . In secolul 4 i.e.n. unul din cei mai importanti zei-protectori ai cetatii Callatis era Cavalerul Trac , a carui reprezentare este foarte des intalnita in toata zona litoralului Marii Negre ; tinand cond ca in secolul 4 i.e.n. cetatea Callatis era la inceputurile sale , cat de rapid puteau prelua negustorii greci un simbol sacru al getilor – Cavalerul Trac ? In ce procent se gaseau negustorii greci in cetatea Callatis a secolului 4 i.e.n. fata de bastinasii geti ? Cati erau geti , cati erau greci ? Este posibil ca stapanul cetatii Callatis la inceputul existentei ei , sa fi fost un nobil get stapan al pamantului de la malul Marii Negre , teritoriu denumit Cerbatis ?
In necropola peste care s-a construit Muzeul de Arheologie Callatis (Mangalia) s-au descoperit multe frize avand ca simbol capul de bour legat prin motive florare , artefacte ce se gasesc expuse in muzeu . Aceste frize din Mangalia – Romania sunt identice cu friza descoperita in necropola de la Svestari – Bulgaria la intrarea in marele mormant al unui nobil get. Ce semnificatie poate avea aceasta izbitoare asemanare daca tinem cont de prezenta in zona Mangalia a mormintelor geto-dacice de la Documaci (cu ziduri colorate in superbe nuante de albastru, rosu, galben) zidite acum pentru a opri jaful si degradarea ?
Cele cateva caractere considerate necunoscute si care se amesteca cu litere din greaca veche din scrierea de pe cel mai vechi papirus din Europa, cel de la Callatis (Mangalia – Romania) seamana cu scrierea de pe Inelul de la Ezerovo – Bulgaria, ambele artefacte apartinand secolului 4 i.e.n. si aflate in acelasi mare regat geto-dac , ce va consolida trei secole mai tarziu, cel a lui Burebista.
Sa fie aceasta scrierea pierduta a getilor ?
SURSA: Niascharian
Moscova ne-a inapoiat cel mai vechi papirus, descoperit in Romania, in urma cu o jumatate de secol
De o valoare inestimabila, papirusul - marturie a vietii la Marea Neagra din sec. 4 inainte de Hristos - a fost trimis la rusi pentru restaurare in urma cu aproximativ o jumatate de secol. Ulterior, specialistii de la Moscova au spus ca l-ar fi pierdut.
Papirusul a fost descoperit in urma cu 52 de ani, in vechea cetate a Callatisului. A luat drumul Moscovei pentru restaurare, insa, la scurt timp, rusii au anuntat ca documentul a fost distrus.
"Turistilor le spuneam ca acest papirus nu mai exista ca fost distrus din cauza umniditatii, cel putin asta stiam noi dar in realitate el exista la Moscova", a declarat Sorin Colesniuc, directorul muzeului Callatis Mangalia.
In urma cu doi ani, arheologii romani au aflat ca papirusul este expus la un muzeu din Moscova si au facut tot posibilul sa-l rercupereze.
Papirusul are o vechime de peste 2.400 de ani si este unic in Romania si Europa. Va fi expus aici in conditii stricte de securitate. Oamenii se gandesc deja ca papirusul va atrage multi turisti, dupa ce va fi descifrat.
Din primele cercetari, documentul de la Mangalia se refera la un PROXENOS - adica un reprezentant de seama al cetatii. Un papirus asemanator a fost descoperit si in Grecia, in 1962.
SURSA: Pro TV
Cel mai vechi papirus din Europa, papirusul de la Callatis
Timpul este cel mai bun cercetator al unui artefact, pentru ca timpul cerne informatiile care au fost si se vor strange in jurul unei piese. Timpul iti permite sa cercetezi cu tehnici diferite toate aspectele si probabilitatile oferite sau banuite ale unei descoperiri arheologice. Cu timpul, presupunerile dispar sau se transforma in certitudini/dovezi.
Cel mai vechi papirus din Europa, descoperit intamplator la Callatis in 1959 era ascuns intr-un mormant de inhumatie situat in afara cetatii antice port la Marea Neagra intr-o zona ce numara cateva zeci de morminte. Papirusul era in mana defunctului, o persoana importanta datorita sarcofagului de bronz aurit, ornamentat cu lauri, sarcovag ce continea obiecte din aur, monezi si ofrande. Mormantul se gasea intr-o zona sacra demarcata de un urias inel de piatra.
Papirusul de 5/30 cm, rulat in palma defunctului, s-a descompus/fragmentat repede in contact cu aerul si lumina si doar specialisti sovietici l-au salvat insusindu-l timp de 52 de ani. Papirusul s-a reintors in tara conservat si nu restaurat, fapt ce-l face sa se prezinte si astazi sub forma a catorva zeci de fragmente.
Mormantul a fost datat la descoperire, datorita catorva drahme de secol IV i.e.n. , monezi care au disparut asa cum s-a intamplat cu sarcofagul de bronz-aurit si osemintele defunctului. Papirusul a fost salvat pentru ca era la Moscova de unde s-a intors in 2011.
Aceste fapte ridica semene mari de intrebare asupra datarii si identificarii mormantului si implicit a celui mai vechi papirus din Europa.
– Pe aceste fragmente se deslusesc caractere grecesti si latine intr-o scriere asemanatoare cu cea de pe Inelul de la Ezerovo ( aceeasi perioada sec.IV i.e.n. ), cu scrierea de pe Tablitele din Plumb de la Sinaia ( sec II i.e.n. ) si din Biblia lui Wulfilla ( sec IV e.n. ) toate apartinand civilizatiei getice.
– Geto-dacii bateau in sec. IV i.e.n. cu succes drahma macedoneana a lui Filip II si Alexandru cel Mare asa cum a facut si cu denarul Imperiului Roman, deci datarea/apartenenta dupa prezenta drahmelor este improbabila.
– Inelul de piatra in mijlocul caruia era mormantul era innobilat cu frize continand bucranii ( capete de bour ), snururi curbate si rozete , frize identice cu cele descoperite la Svestari in mormantul unui rege get localnic.
– Zona cetatii antice Callatis era sub stapanirea getilor in perioada sec IV i.e.n.
– In apropierea Mangaliei la Documaci exista o necropola geto-dacica putin cercetata, a caror intrari sunt astazi zidite.
Apartenenta greaca a celui mai vechi papirus din Europa descoperit in Romania, se mai poate sustine?
In cautarile sale, proiectul Niascharian a descoperit multe informatii ce privesc neamul geto-dac, vlah sau roman, ascunse sub o clasica forma:
– artefacte/piese atribuite sau datate gresit.
de Leonardo Tonitza
Papirusul descoperit la Mangalia în anul 1959 este cel mai vechi din Europa şi a fost declarat „deteriorat“ de URSS. La acea vreme, sovieticii controlau în totalitate oraşul şi asistau la toate săpăturile arheologice.
Ruşii ne dau înapoi cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia UPDATE Publiciştii Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan, autori ai cărţii „Mangalia în paginile vremii“, consemnează că acest papirus a stârnit interesul arheologilor ruşi încă de la descoperire. „La acea vreme, oraşul era militar şi se afla încă sub control sovietic, iar specialiştii de la Moscova asistau cu precădere la cercetările arheologice care se făceau în Mangalia“, a declarat Aurelia Lăpuşan.
Astfel, la Mangalia, la 29 mai 1959, Academia Republicii Populare Române a chemat pentru susţinerea şi veridicitatea descoperirii specilişti din Moscova. În scurt timp, o echipă de specialişti ruşi condusă de academicianul Mihail A.Alexandrovski, şeful Serviciului de restaurări al Muzeului de Artă Puşkin din Moscova a văzut papirusul şi a declarat că acesta este destul de deteriorat şi că în urma unor lucrări migăloase de restaurare se poate lectura.
„Drept pentru care au decis să îl ia cu ei. Tot timpul s-a ştiut că papirusul este pentru restaurare la Moscova, iar răspunsurile venite din partea ruşilor erau evazive. La un moment dat, s-a vehiculat că nu mai poate fi recuperat, fiind deteriorat“, a declarat Aurelia Lăpuşan.
Papirusul vorbeşte despre un Proxenos
Despre conţinutul papirusului s-a păstrat o singură mărturie scrisă de Tiberiu Petrilla, Demetru Popescu şi Marin Porumbescu în anul 1962, în volumul „Constanţa. Litoral“: „O primă serie de fotografii din document au fost executate cu raze inflaroşii şi confirmă caracterul elenistic al conţinutului care se referă la persoana defunctului. Acesta pare ar fi fost un proxenos, reprezentant de seamă al cetăţii, titlu ce comportă privilegii şi onoruri. În mormânt au mai fost descoperite unele obiecte rituale – vase ce reprezintă busturi de femei, sirene cu lira dansatoare, fin lucrate, unele acoperite cu un strat de aur“.
Despre descoperire, într-un manual de arheologie rusesc
În anul 1973, într-un manual de arheologie apărut la Moscova exista un capitol dedicat descoperirii de la Callatis în care se arăta faptul că până la acea dată papirusul nu fusese descifrat. Primele demersuri pentru recupararea documentului au fost făcute de arheologul Ion Pâslaru în urmă cu patru ani.
Fotografii cu papirusul în forma iniţială nu există, după cum consemnează cei care au scris despre descoperire. Însă, în Europa, mai există un papirus datat secolul IV, însă mai recent decât cel din Mangalia, descoperit în anul 1962 la Derveni, Grecia. Specialiştii spun că acesta a fost descifrat de abia în 2004 şi este expus la ora actual la Muzeul de Arheologie din Salonic. Papirusul aparţinea unui ofiţer macedonian şi în el scrie că doreşte să fie incinerat după moarte conform ritualului grecesc. După 50 de ani, papirusul declarat deteriorat se întoarce în locul unde a fost descoperit, şi anume în mormântul păstrat într-o stare foarte bună de conservare la Muzeul Callatis.
SURSA: VOCI
Enigme neelucidate ale Dobrogei antice
Şapte mistere milenare ale Sciţiei Minor
Prima colonie întemeiată de greci pe malul stâng al Pontului Euxin a fost Orgame, o cetate a cărei istorie este învăluită în mister. Ea este însă prima aşezare de pe teritoriul României menţionată vreodată într-un izvor scris.
Insula Şerpilor este potrivit legendei, Insula Albă, locul în care a fost adus trupul neînsufleţit al eroului Ahile şi unde a fost ridicat unul dintre cele mai mari temple ale antichităţii.
"Când a fost fondată cu adevărat cetatea Callatis?", "Cui i-a fost fost dedicat primul papirus descoperit pe teritorul României?", sau "Cine a fost prinţul înmormântat în Movila de la Documaci?" sunt alte trei întrebări fără răspuns.
Celţii din neamul britolagilor au locuit aproximativ 200 de ani în cetăţi construite în Nordul Dobrogei dar de pe urma lor au rămas acum doar toponime precum Noviodunum sau Arrubium.
Ce peşteră este legendara Keiris şi unde era localizată puternica cetate Genucla sunt alte două taine nedescifrate ale antichităţii româneşti. Un articol de Cristian CEALERA
Orgame şi Marea...Indigo!
Mult timp s-a crezut că cea mai veche aşezare de pe teritoriul României este Histria, cetate întemeiată de grecii din Milet în 657 înainte de Hristos, „în timpul celei de a 33-a Olimpiade”. Multe decenii la rând, nimeni nu s-a gândit vreo clipă că supremaţia Histriei ar putea fi „înfrântă” de vreun alt sit. Şi totuşi... Ceva mai sus, în nord, nu foarte departe de Jurilovca, arheologii au făcut la un moment dat o descoperire uimitoare. În situl arheologic de la Capul Doloşman, cunoscut de mult timp datorită aşezării romane Argamum, a fost găsit un complex funerar din secolul VII înainte de Hristos. S-a stabilit că o persoană de vază a fost înmormântată aici, cu cel puţin douăzeci – treizeci de ani înainte de fondarea Histriei. A fost vorba practic de o întreagă generaţie de colonişti eleni care locuiau aici în jurul anului 670. Istoricul Hecateu din Milet scria de altfel în secolul VI î.H că „Orgame” a fost prima cetate întemeiată de greci la Pontul Stâng. Straniu este faptul că, deşi existau condiţii excelente pentru dezvoltare economică, Orgame a avut, se pare, o existenţă efemeră. Din motive necunoscute, cetatea nu a reuşit nicio clipă să ajungă la nivelul „surorilor” sale din Sud, Histria sau Tomis. În secolul I după Hristos, când zona a intrat sub stăpânire romană, Orgame era în cel mai bun caz un port de escală al navigatorilor interesaţi să meargă spre Nord. Timp de cinci veacuri, Orgame (devenită acum Argamum) a continuat să existe şi să se dezvolte. S-au descoperit ziduri de incintă, patru basilici paleo-creştine precum şi urme ale unor clădiri impozante, care demonstrează că Argamum era un oraş prosper. Situl arheologic se întinde pe o suprafaţă impresionantă, de aproape o sută de hectare dar din nefericire, din lipsa fondurilor, arheologii nu au săpat decât foarte puţin. Doar cercetarea sistematică ar putea oferi detalii cu privire la viaţa cetăţii din perioada secolelor VII î.H – I d.H. Interesant mai este şi un alt aspect. S-a crezut mult timp că primii colonişti greci (cei de la Orgame, de exemplu) au numit Marea Neagră drept Marea Neprimitoare (Pontos Axeinos), foarte probabil, din cauza unor furtuni întâlnite în drumurile lor. Istoricii au crezut mult timp că, după ce s-au obişnuit cu apele Pontului, grecii au schimbat numele în Marea Primitoare (Pontos Euxeinos). Teoria unanim acceptată ar putea fi însă falsă! În veacul al şaptelea, în care au fost întemeiate Orgame şi Histria, grecii îi spuneau Mării Negre Skytikos Pontos, adică Marea Scitică, după numele poporului misterios stabilit în această regiune în secolul VIII î.H. Aceşti sciţi care migraseră dinspre Marea Caspică numeau Marea Neagră „Axaina”, ceea ce s-a tradus prin „Indigo”. Coloniştii greci fie au înţeles greşit, fie au adaptat cuvântul după bunul lor plac, transformându-l în Axeinos. Numele de Pont Euxin a dăinuit cel mai mult, chiar dacă uneori s-au folosit şi denumire precum Mare Caecili (Închisă) sau Mare Maggiore (Marea cea Mare). Prima menţiune sub forma Marea Neagră datează din secolul XV, când turcii otomani i-au pus numele de Karadeniz.
Insula lui Ahile (Leuce – insula Albă)
Pe vremea când Marea Neagră era numită Axeinos, grecii miletieni din Origame, Histria şi Tomis aveau o legendă la care ţineau foarte mult. Era legenda Insulei Albe (Leuce), locul în care se spunea că ar fi fost înmormântat eroul Ahile (Achille). Navigatorii Pontului Stâng spuneau că aici, pe insula aflată în largul mării (cunoscută azi sub numele de Insula Şerpilor) ar fi fost adus trupul Marelui Erou ucis în Războiul Troian. Potrivit mitului, zeiţa Thetis, mama îndurerată a lui Ahile l-a rugat pe Zeul Neptun să scoată din largul mării o insulă. Un scriitor antic, Arctinus din Milet spunea că tot aici a fost adus şi trupul lui Patrocle, bunul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia. O altă variantă a legendei spune că pe Insula Albă, Ahile a fost trezit la viaţă şi că a trăit următoarele milenii alături de Frumoasa Elena, pe care în secret o iubise în timpul Războiului Troian. Dincolo de mit, se ştie însă că navigatorii greci mai numeau insula şi Makaron (A fericiţilor) imaginându-şi aici o lume paradisiacă, în care sufletele morţilor se puteau odihni în linişte şi armonie. Despre acest tărâm au scris marii oameni ai antichităţii, de la istorici precum Strabon sau Ptolemeu şi până la nemuritorul poet Ovidius, exilat nu foarte departe, la Tomis. Datorită legendei lui Ahile, Insula Leuce a devenit în acele vremuri un mare loc de pelerinaj. Este cert faptul că aici a fost ridicat un templu impresionant dedicat lui Ahile Pontarhes, protector al marinarilor. Exista aici un port de escală folosit adesea de corăbiile comerciale. În secolul IV î.H, un decret al cetăţii Olbia Pontica (azi în Ucraina) menţiona că toţi locuitorii oraşului trebuie să apere Insula Albă şi să îi alunge pe piraţii, care începuseră să îşi facă veacul în acea zonă. În 1823, un căpitan rus pe nume Kritzki a descoperit ruinele templului lui Ahile Pontarhes. Era vorba de un edificiu pătrat, fiecare latură măsurând 30 de metri. Se vorbeşte despre întocmirea unor planuri care demonstrează că era vorba de un templu maiestuos şi superb decorat. Din păcate, din 1944 când a fost luată cu forţa României de către URSS, Insula Şerpilor (acum aparţine Ucrainei) nu a mai putut fi cercetată de arheologii români.
Misterele polisului Callatis
Mult timp s-a spus că toate cele trei mari colonii greceşti de pe teritoriul Dobrogei (Histria, Tomis şi Callatis) au fost întemeiate în veacul al şaptelea înainte de Hristos. Cercetările ultimelor decenii au confirmat teoria în ceea ce priveşte Histria şi au datat întemeierea Tomisului pe la mijlocul secolului VI. În cazul Callatisului s-a născut însă o controversă, elucidată totuşi într-un final. Se ştie acum, că această colonie a apărut de fapt în secolul IV î.H, în timpul regelui Amyntas al III-lea Macedoniei, tatăl lui Filip II şi bunic al lui Alexandru Macedon. De altfel, niciunul dintre vestigiile arheologice descoperite la Mangalia nu a putut fi datat mai devreme de secolul IV. Este de asemnea cert că polisul a fost populat de greci dorieni, care au condus cetatea după modelul Heracleea Pontica. Dorienii, mult mai războinici decât ionienii (ex.coloniile din Milet) au pus stăpânire pe cetate iar geţii din zonă au devenit aserviţi lor. Doar câteva familii conduceau oraşul şi pentru a avea control asupra întregii zone agrare, noii stăpâni ridicau fortificaţii, cum este cazul celei aflate în zona Albeşti. Tot din acea perioadă a întemeierii Callatisului datează şi un monument extraordinar, unic în Europa. Este vorba despre Mormântul cu Papirus, o construcţie antică deasupra căreia a fost ulterior ridicat Muzeul de Arheologie Callatis. Mormântul construit din blocuri mari de piatră cioplită şi înconjurat cu un ring de asemenea din piatră a fost descoperit în 1959. În sarcofag s-au descoperit rămăşiţele unui bărbat, om de vază al cetăţii întrucât avea lângă cap două coroane din funze de lauri, confecţionate din bronz aurit. Marea comoară din mormânt este însă alta: un papirus unic în Europa (se foloseau în general pergamente, din cauza umidităţii ridicate), scris în greacă, cu o cerneală maron. În momentul în care a fost deschis sarcofagul, papirusul s-a fărâmiţat. A fost dus la Moscova, restaurat şi ...uitat vreo 60 de ani. Papirusul s-a înors anul trecut la Mangalia iar în prezent cele 154 de fragmente ale sale sunt cercetate de specialişti. Ce conţine acest document antic şi cine era defunctul? Sunt doar două din întrebările la care vom afla, cu siguranţă, răspunsul, în anii ce vor veni. Aşadar, o întemeiere de secol patru şi un papirus din aceeaşi perioadă. Pentru Callatis, veacul al patrulea înainte de Hristos pentru că din acele timpuri mai provine o comoară de preţ a Mangaliei. Este vorba despre Mormântul Princiar de la Documaci. Un edificiu misterios, ascuns de o movilă acoperită de pământul ultimelor două milenii şi jumătate. Înăuntru, culoare şi trepte misterioase, şi o cameră mortuară în care s-au descoperit rămăşiţele unui om important. Un inel de aur cu imaginea unei ţestoase precum şi alte obiecte găsite au născut ideea unei persoane cu rang înalt. Ce nu s-a stabilt încă este originea „prinţului” de la Documaci? Dacă era vorba despre un „stăpân” grec, despre un prinţ scit sau poate un conducător al geţilor. Nu trebuie uitat faptul că polisul Callatis a fost ridicat într-o zonă în care până atunci existase o aşezare getică numită Acervatis sau Cerbatis.
Pe urmele celţilor
La doar un secol de la întemeirea Callatisului, fosta Scitie Minor se confunta cu primele probleme ale migraţiilor străine. Sudul era mai ferit dar în Nord, lângă gurile Dunării apăruse deja celţii. Nu este o greşeală: erau celţi din tribul britolagilor, care s-au stabilit atât în zona Bugeac (Basarabia) cât şi nordul actualei Dobrogea. Deşi vestigiile sunt foarte sărace se ştie că ei au întemeiat în aceste zone şapte mari cetăţi. În Bugeac este vorba despre Erractum, Maetone, Vibantavarium şi Carrodunum. La Gurile Dunării, britolagii au ctitorit Noviodunum (Isaccea) şi Aliobrix (cetatea aflată exact pe malul celălalt al Dunării). De asemenea, Arrubium, aşezarea din zona Măcin (Tulcea) a fost şi ea ridicată de celţi. Celţii britolagi au stat se pare în zonă aproape 200 de ani după care şi-au continuat migraţia spre alte colţurile ale Europei. De altfel, aproape tot teritoriul actualei Românii a fost la un moment dat, „călcat” de celţi: scordiscii s-au stabilit un timp în SV Daciei, tauriscii în Nordul Moldovei, cotensii în E Munteniei iar anarţii în Transilvania. Dacii sub conducerea lui Burebista i-au alungat în cele din urmă în secolul I î.H.
Keiris
Tot în secolul I î.H dar la finalul acestuia, în fosta Sciţie Minor s-a consumat un moment tragic. În anul 28, proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a fost chemat în Moesia Inferior de un aliat, regele get Roles, care stăpânea în Sudul Dobrogei. Acesta avea nevoie de ajutor în lupta cu un alt rege local, Dapyx, cel care stăpânea centrul actualei provincii. Crassus câştigă lupta cu Dapyx, acesta se retrage dar după puţin timp, trădat de un om al său, este ucis de romani. Poporul lui Dapyx fuge atunci din calea romanilor şi se adăposteşte în Peşterea Keiris. Dio Cassius a scris că era o peşteră „atât de vastă şi de puternică încât, după cum spun legendele, până şi titanii se refugiaseră aici după ce au fost învinşi de zei” Geţii eniseră la Keiris cu toate averile lor şi cu turme întregi de animale. Potrivit istoricului roman „Peştera era un adevărat labirint cu ieşiri întortocheate şi greu de găsit” Nu însă şi pentru Crassus care a zidit aceste ieşiri şi i-a înfometat pe geţi, majoritatea dintre aceştia pierzându-şi astfel viaţa. Povestea s-a terminat aici sau de fapt... de aici a început totul... În ultimul secol s-au iscat numeroasae controverse legate de locaţia exactă a Peşterii Keiris. Limanu este cea mai mare peşteră a Dobrogei şi se potriveşte descrierii dar se află într-o zonă în care poporul lui Dapyx nu avea ce să caute. Mult mai aproape se afla Peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei (lângă Târguşor). Are o lungme totală de peste 500 de metri de galerii, trei intrări şi şase săli. Aici s-au descoperit numeroase dovezi de existenţă umană (ceramică etc) datând din diverse perioade ale istoriei, ceea ce arată cât de des era vizitată. Dacă era sau nu Keiris, aceasta este o întrebare la care nu ştim încă răpsunsul.
Genucla
După ce a comis actele de cruzime de la Keiris, Crassus a rămas în Moesia Inferior să pacifice zona. L-a atacat în Nord pe Zyraxex, regele geţilor din regiune, acuzându-l pe acesta că nu vrea să îi predea nişte steaguri romane obţinute într-o bătălie cu ani mulţi în urmă. Zyraxex şi oamenii săi au fugit spre Genucla marea cetate a băştinaşilor. Crasuss a asediat fortăreaţa, a cucerit-o şi potrivit unor istorici romani, a distrus-o din temelii. Regele get a scăpat cu viaţă şi a fugit la sciţi pentru a cere ajutor militar, însă nu s-a mai întors se pare niciodată acasă. Au trecut 2000 de ani de atunci şi nu se ştie încă locaţia eaxctă a cetăţii Genucla. Istoria ne spune că romanii au asediat-o „ şi de pe apă şi de pe uscat” aşa că se afla cu siguranţă lângă o apă curgătoare sau lângă un lac. S-a spus în ultimii ani că cetatea geţilor ar putea fi în zona Somova dar nu s-a descoperit încă nimic cert. Misterul rămâne în continuare, nedezlegat...
SURSA: DEZVALUIRI
Atlantida de la tarmul marii: CALLATIS
Sub talpile orasului Mangalia si sub valurile alb-albastre ale litoralului doarme de secole vechea cetate Callatis. Din loc in loc, cele doua lumi se intalnesc. In orasul nou, plin de lumini si turisti estivali, rasare ici si colo cate un crampei din lumea veche: ba in coltul unei curti parasite, unde se ascund vestigii din primele veacuri crestine, ba intr-un hotel de lux, unde alei pietruite de acum doua mii de ani se impletesc cu finisaje ale mileniului trei, ba intr-un lan de porumb, de unde rasare mormantul unui print misterios din vremuri indepartate. Si, uneori, orasul de sub pamant pare chiar mai viu decat cel de deasupra
Cetatea de sub ape
Era demult, in vremea cand grecilor, corabieri si comercianti priceputi, nu le mai ajungeau marile lor si incepusera sa se avante spre taramuri noi. Marea Neagra era o astfel de zona necunoscuta si enigmatica, pe care au imblanzit-o cu incetul, intemeind colonii pe tot tarmul ei. Intr-o buna zi, celebrul oracol din Delfi i-a sfatuit pe greci sa intemeieze o colonie pe locul actualei Mangalii. La vremea aceea, aici exista o asezare getica, numita Cerbatis sau Acerbis. Grecii au sosit in secolul al VI-lea i.Hr. Si au urmat sfaturile oracolului. Erau veniti din Heracleea Pontica, ea insasi o colonie a cetatii Megara. Locul era bun, cu pamant roditor, aflat aproape si de mare, si de un lac cu apa dulce. Tanara colonie s-a dezvoltat foarte repede: s-au construit ziduri, temple, monumente, edificii publice si civile, s-au legat relatii cu alte cetati si alte neamuri. Dar cum aici se intretaiau interesele altor puteri, Callatis, impreuna cu Histria si Tomis, au ajuns sub autoritatea macedonenilor, apoi sub cea a romanilor, apoi a lui Burebista si din nou sub romani. Dupa cateva secole de zbucium, dar si de inflorire, romanii par sa aduca un echilibru in viata cetatii. Dar loviturile date de migratiile ulterioare distrug orasul, care va fi abandonat in secolul al VII-lea d.Hr. Pana in secolul al X-lea, asezarea pare moarta. Genovezii si venetienii contribuie insa la renasterea ei, iar intr-o harta din sec. al XIII-lea apare mentionat portul Pangalia. Din secolul al XV-lea, isi fac simtita prezenta musulmanii, iar vechiul oras grecesc se topeste, incet, in istorie. Apele au inghitit si ele o parte din vechiul tarm, asa incat multe vestigii zac sub apa. Iar din cele ramase deasupra, astazi se vad doar ici si colo cateva urme discrete, pe care ochiul turistului rareori le ghiceste.
Urmele cetatii antice pandesc de unde nu te astepti: din coloanele desperecheate ale geamiei Esmahan, recuperate din vechi constructii grecesti, dintr-un sarcofag grecesc de piatra, ratacit in cimitirul musulman, ori din ruina unui zid napadit de ierburi, la umbra caruia pasc alene doi cai. Prin porii peisajului contemporan respira permanent orasul antic, de sub pamant si de sub valuri, ca o Atlantida prea orgolioasa, pe care zeii inciudati au scufundat-o, dar al carei suflu hraneste pe nestiute orasul de azi. Calatoria mea va fi calauzita de muzeograful Valeriu Maxim, un tanar bland si saritor, mandru de cetatea lui, in care s-au intalnit, timp de multe secole, atatea neamuri. El cunoaste locurile pe unde poti trece in cealalta lume si pe unde te poti intoarce in timp si imi va arata cateva, pe cele mai graitoare. Ma gandesc ca nu va fi o plimbare prea tihnita, caci vom cobori in morminte, vom umbla pe strazi de mult pustii, printre ramasitele unui oras stins, unde doar umbrele ratacite mai sunt stapane. Lumea de deasupra, cu culorile, zgomotul si agitatia ei, pare mai sigura decat cea de dedesubt. E ca o floare vesela, crescuta din radacinile intunecate ale cetatii stravechi. Dar drumul spre radacini e important, caci poate fi un drum initiatic.
Calatorie in timp
Auzisem de mult de inedita imbinare dintre antic si modern din aceasta cladire. Intru in ea, parca in varful picioarelor, ca sa nu tulbur linistea acestei franturi de lume trezita din somnul ei de milenii. Chiar din holul hotelului, te intampina zidul de incinta original, dezvelit atat cat s-a putut. El continua mai departe, pe sub pamant, dar ca sa nu il pierzi din ochi, traseul lui este marcat in pardoseala printr-o dunga lata de culoare deschisa. Urmaresc cu ochii linia alburie, iar ghidul meu, Valeriu Maxim, imi arata in departare spre mare: zidul dispare in apa. Trec peste dunga ca peste o bariera imaginara: acum ma aflu in interiorul cetatii, in mijlocul hotelului. Cobor cateva trepte si ma plimb pe strazi vechi de doua mii de ani. Spatiul este strabatut de o strada principala, lata de sase metri, ce era pavata cu dale cioplite din calcar si din care se desprind stradute mai mici, care urca in diverse directii. Ici si colo se deseneaza umbra unei coloane stinghere sau a cate unei amfore uitate la un colt de strada. Tot acest ungher de lume veche se afla in interiorul hotelului, sub o imensa cupola de sticla. Iar seara, cand luminile de sub cupola se aprind, acest loc devine extraordinar de frumos. De sus, din restaurant, privelistea este tulburatoare. Ai impresia ca lumea s-a dus la culcare si te astepti sa mai vezi, pe dalele curate ale strazilor, cate un caine ratacit sau un trecator intarziat.
Mormantul in care a existat, candva, un papirus
Hotelul este invaluit intr-o muzica sublima si in lumini calde. Aici, in subsol, ar fi trebuit, conform planurilor initiale, sa se faca o piscina. Dar investitorii au avut o surpriza cand au inceput lucrarile de modernizare a hotelului vechi, dand peste vestigii de mare pret. Si, lucru rar la noi, au inteles importanta lor si le-au pus in valoare, colaborand exemplar cu arheologii. Rezultatul este impresionant: acest adevarat muzeu a putut fi integrat in cel mai potrivit fel intr-o structura moderna si complexa. Intrarea este libera, oricine poate veni sa vada minunea, mai ales ca in acelasi spatiu exista si o mica galerie de arta si se intentioneaza aducerea unor expozitii itinerante de piese arheologice. La noi in tara, este singurul loc in care te poti plimba pe strazile largi ale unui oras vechi de doua mii de ani intr-un hotel de lux.
Sunt multe de vazut in Mangalia, dar nu-ti poti imagina si nu poti intelege de unul singur ansamblul vechiului oras, daca nu te ajuta un arheolog. Aveam sa constat, la sfarsitul unei zile de peregrinari intre doua lumi, cat de mult isi iubesc specialistii din Mangalia cetatea si cat efort depun ca sa o scoata la lumina si sa o arate lumii.
Cel mai vechi papirus din Europa
Cu arheologul Mihai Ionescu ma intalnesc la coltul de nord-est al cetatii. Aflu ca suntem in afara zidurilor ei. Imi vorbeste de incinta elenistica, de zidul fara mortar, imi arata pavajul portii de nord, pe unde se intra in cetate, apoi un soclu de statuie, un altar de sacrificii si o fundatie de templu, imi povesteste cum guvernatorul Valeriu Bradua a refacut incinta...
Atlantida de la tarmul marii: CALLATIS
Arheologul Mihai Ionescu
Se succed secolele unul dupa celalalt, greci, romani, bizantini... O lume intreaga, de care s-a ales praful, si pe care arheologii incearca sa o recompuna si sa o inteleaga. Il intreb daca in cetate traiau numai greci si ulterior romani sau sunt atestati si getii. Stim multe despre grecii din aceste colonii, dar nu stim mai nimic despre geti, oamenii locului. "Da, erau si geti in cetate" - primesc raspunsul. Dar pentru asta trebuie sa vorbesc cu arheologul Nicolae Alexandru, care sapa la Albesti, unde este o asezare mixta greco-indigena. Imi rog insotitorii sa-l cheme, dar el este deja pe drum. Vine spre noi. Aflu repede ce are special asezarea de la Albesti: este o asezare unde grecii traiau impreuna cu getii. Aici putem in sfarsit sa-i intalnim si pe oamenii pamantului. Domnul Nicolae Alexandru imi povesteste ca, spre deosebire de Histria si Tomis, care erau colonii milesiene, preponderent comerciale si cu o democratie bine conturata, Callatis era o colonie doriana, predominant agrara, care reproducea modelul politic dorian. Adica, mai putina democratie si mai multa oligarhie. Aici puterea se afla in mainile catorva familii. De aceea exista asezari fortificate in teritoriu, cum este cea de la Albesti, care apartineau acestor familii. Cand a fost intemeiata colonia de catre greci, s-a luat in stapanire si teritoriul din jur, cu care erau improprietariti colonistii, iar locuitorii din acest teritoriu deveneau aserviti. Cu alte cuvinte, grecii erau stapani, iar getii lucrau pamantul pentru ei. La fel se intampla in toate coloniile doriene. Asa era in perioada sec. IV-III i.Hr. Dar istoria s-a repetat, de atunci, de atatea ori...
Valeriu Maxim ma plimba prin toata Mangalia, incercand sa recompuna, ca intr-un puzzle, vechiul oras, din numeroasele bucatele imprastiate. Imi arata latura nordica a cetatii, unde a existat o basilica siriana, imi vorbeste de zona sacra, de zidurile de incinta, despre cercetarile subacvatice recente, in zona portului scufundat, care au dus si la descoperirea unei epave antice, un vas ce transporta marmura. Dar gloria Callatis-ului, imi spune el, o constituie o mare descoperire din anii `50: un papirus. Si nu orice papirus, ci cel mai vechi din Europa.
Un mormant intr-un muzeu
Dupa ce am umblat pe strazile celor vii, Valeriu urmeaza sa ma duca in locurile celor plecati: necropolele Callatis-ului. Suna straniu acest cuvant, "necropola": in greaca inseamna "orasul mortilor". Incepem cu ce e mai accesibil: un mormant intr-un muzeu.
Tatiana Odobescu, directoarea Muzeului de Arheologie Callatis
Muzeul de Arheologie Callatis s-a construit in jurul unui papirus disparut. Aici, unde se afla acum cladirea muzeului, s-a descoperit in anul 1959 un mormant impresionant, care apartinea, se pare, unui nobil, probabil scit, din secolul al IV-lea i.Hr. Mormantul este constituit dintr-o incapere din blocuri mari de piatra, inconjurata de un cerc tot din piatra, cu un diametru de 14 m. Era protejat de un tumul inalt, reprodus astazi de inaltimea incaperii construite deasupra sa. In interiorul mormantului se afla un schelet barbatesc, peste care s-au pastrat resturi dintr-o coroana din frunze aurite si numeroase boabe de grau, elemente asociate cu riturile dionisiace ale invierii. Peste mana dreapta se afla un papirus rulat, lung de 30 cm si lat de 5 cm, singurul descoperit la noi in tara si cel mai vechi din Europa. Daca in regiunile calde si uscate cum sunt cele din Egipt papirusul este un material usor de conservat, la noi, umiditatea si clima mai rece au distrus scrierile antice consemnate pe papirus. Chiar in antichitate, in Europa, un papirus nu rezista mai mult de cateva zeci de ani, fiind preferat pergamentul, preparat din piei de animale. De aceea, aparitia la Mangalia a unui papirus, dupa 2500 de ani de stat in pamant, a fost un eveniment foarte mare, cu atat mai mult cu cat era si cel mai vechi gasit vreodata pe batranul continent. Descoperirea i-a luat prin surprindere pe arheologii nostri, care nu au stiut cum sa procedeze pentru salvarea si conservarea rapida a delicatei foite. Asa incat au chemat un specialist papirolog rus. Dar pana la sosirea sa, papirusul, aflat in stare avansata de putrezire, s-a facut pulbere cand a fost adus la lumina, asa ca specialistul sosit la Mangalia nu a mai putut sa vada decat doua-trei litere grecesti. Totusi, a luat resturile papirusului si le-a dus in Uniunea Sovietica, pentru a se incerca reconditionarea si citirea lui. De atunci, nu se mai stie nimic despre papirus. Manualele de istorie il consemneaza ca pe o curiozitate, mentionand ca el nu mai exista. Dar oare a incercat cineva sa afle de soarta lui, dupa ce a parasit tara? S-a mai putut recupera ceva din el? S-a putut citi vreun cuvant? Era scris in greceste sau doar cu litere grecesti, dar in vreo alta limba din Scitia Mica a acelei vremi? Vorbea oare despre calatoria dincolo de moarte a nobilului din sarcofagul de piatra sau despre viata lui?
Acum mormantul este gol. O lumina calma ii lumineaza invelisul pustiu, de piatra. Resturile nobilului scit zac pe undeva, prin vreun depozit. Podoabele sale sunt expuse intr-o mica vitrina, iar jur imprejurul mormantului sunt amfore si bucati de coloane de piatra. Numarul vitrinelor a crescut cu timpul, iar muzeul s-a extins. Acum, statuetele de Tanagra, din ceramica aurita, obiectele fine din sticla ori statuile si monumentele de marmura concureaza mormantul pustiu si rece. Gloria arheologica a cetatii Callatis, celebrul papirus, nu mai exista. A ramas doar povestea lui.
Si totusi... ghidul meu nu se lasa. Nu pare impacat cu un final asa de absurd. Imi sugereaza, timid, ca papirusul exista. Surad cu neincredere. Stiu ca s-a facut praf. Toti arheologii spun asta.
Atlantida de la tarmul marii: CALLATIS
Arheologul Ion Paslaru
Toate cartile. Sunt curioasa, totusi, de ce crede el asa ceva? Se mobilizeaza repede, ca de obicei, si mi-l prezinta pe arheologul Ion Paslaru, fost deportat la rusi. Domnul Paslaru cunoaste foarte bine lucrarile de arheologie scrise in limba rusa. A fost pe santiere arheologice din fosta Uniune Sovietica si e foarte bine informat. Sub brat tine o carte galbuie, cu coperta cartonata, imbracata intr-o tesatura invechita. O deschide la pagina 171 si imi traduce direct din rusa un text despre papirusul de la Callatis. Este un manual de arheologie scris de rusi in 1973, deci la destula vreme dupa descoperirea papirusului. Textul spune, negru pe alb, ca papirusul exista, dar nu a fost inca descifrat. Arheologul imi traduce: "Munca foarte complicata de restaurare a papirusului a fost facuta de savantii sovietici. Textul nu a fost inca citit". Nu se spune unde se afla, daca intr-un muzeu din Rusia, ori in vreun depozit pe undeva, sau in biblioteca vreunui savant rus... Nu se spune in ce limba e scris ori de ce nu a putut fi inca descifrat. Ion Paslaru a apelat la Ministerul Culturii, apoi la Ministerul de Externe, pe vremea lui Geoana, ca sa se faca demersuri pentru recuperarea pretiosului document sau cel putin sa se obtina o copie dupa el. Nimeni nu l-a luat in serios. Iar el, ca simplu cercetator, nu poate face nimic. Astfel de demersuri nu pot fi facute decat prin institutii. Astazi, cel mai vechi papirus de pe continent este considerat cel de la Derveni, din Grecia, contemporan cu papirusul de la Callatis. Descoperit in 1962, dupa cel de la noi, papirusul de la Derveni a fost publicat abia in 2006, dupa 44 de ani de asteptare. Poate si papirusul nobilului scit de la Callatis va fi publicat intr-o zi, chiar daca a trecut deja jumatate de secol...
Printul de la Documaci
Despre Movila Documaci imi povestise si arheologul Mihai Ionescu, si directoarea muzeului Callatis, Tatiana Odobescu. Acolo se afla un complex funerar elenistic, din secolul al IV-lea i.Hr., foarte frumos, despre care se vorbeste putin. Sapaturile s-au facut intre 1993-1996. Ajungem greu, caci este in afara orasului, printre lanuri de porumb. Cum iesi din oras, se vad pe camp mai multe movile de pamant care nu fac parte din relieful natural, ci sunt movile artificiale. Iti sar in ochi. De aceea, mai toate au fost profanate de-a lungul timpului. La fel s-a intamplat si cu movila Documaci, si din aceasta pricina, nu s-a gasit mare lucru in interior.
Atlantida de la tarmul marii: CALLATIS
Vedere din exterior
Totusi, s-a putut stabili ca este vorba de mormantul unui print, atat pentru ca este o constructie monumentala, cat si pe baza putinelor materiale recuperate: un inel de aur cu imaginea unei broaste testoase, bucati de marmura sculptate si vopsite, fragmente ceramice, varfuri de sageti. Complexul este alcatuit din doua monumente. Pe de o parte, un mormant cu dromos (cale de acces) si camera funerara cu bolta. Pe de alta, o baza mare de piatra, care a servit probabil ca soclu pentru un monument ori statuie. Din pacate, complexul a fost profanat de mai multe ori, incepand chiar din perioada romana. Apoi a fost folosit ca adapost, mai ales in evul mediu timpuriu, de cand dateaza unele desene si scrijelituri de pe pereti, asemanatoare cu cele de la Basarabi si Dumbraveni. Totusi, aici nu exista nici un insemn crestin. Sunt doar animale, calareti cu stindarde, corabii, pentagrame. Mormantul in sine este foarte frumos si si-a pastrat chiar si culorile originale. Camera funerara era pictata cu alb, rosu, albastru, galben si mai multe nuante de gri. Un complex, candva grandios, care seamana destul de mult cu cel tracic de la Kazanlak, din Bulgaria, insa la o scara mai redusa.
Ajungem la movila, dar deasupra nu se vede nimic, caci mare parte a mormantului a fost acoperit cu pamant si iarba, pentru a fi protejat. A ramas descoperit doar soclul de piatra. Intrarea a fost inchisa in mai multe randuri cu porti de metal, care au fost furate, au fost trase cu tractorul si smulse. Pentru fier vechi. Directoarea imi povestea ca au pus un pariu cu hotii si au facut o poarta de beton. Acum nu mai poate intra nimeni fara aprobare. Aveam sa vad in interior semnele lasate pe pereti de profanatorii moderni. Coboram in culoarul intunecos, ca in interiorul unei piramide egiptene. E greu de crezut ca o asemenea constructie se afla la noi in tara. Totul e naucitor: spatiul larg, culoarele lungi, iar camera funerara, cu culorile ei inca proaspete, imi da o senzatie mai degraba de locuinta intunecoasa decat de mormant.
Atlantida de la tarmul marii: CALLATIS
Mormantul princiar de la Documaci
Desenele de pe pereti sunt schematice si greu vizibile: un cerb cu coarne ramificate, un stindard urias purtat de o mogaldeata calare, multe linii, alcatuind parca un raboj si alte figurari ciudate. Constructia este de factura greceasca, dar nu se stie de ce neam erau cei ce s-au odihnit aici. Putea fi un grec bogat din cetate sau din teritoriul callatian, spune arheologul Ionescu, dar putea fi si un print scit, spune directoarea muzeului. Sau un nobil trac ce si-a construit mormantul dupa moda greceasca. Nimeni nu poate spune precis.
Ma plimb in interiorul constructiei ca prin salile unui muzeu. Nimic nu-mi sugereaza imaginea unui mormant, cu exceptia intunecimii. Nisele au urme de fum, de parca opaitele s-au stins abia cand am intrat noi. Peretii camerei funerare au brauri late, rosii si albastre. Asa credeau oamenii in acea vreme: ca si dincolo de moarte vor trai la fel cum au trait in timpul vietii. Imi trece prin minte un lucru pe care directoarea muzeului mi-l spusese ca fapt divers: ca in multe fotografii facute de ei dinspre exterior spre interior, apar trei bile luminoase, dispuse in diagonala. Unii ziaristi au speculat pe seama acestui fenomen, iar un vizionar care a privit inapoi in timp spunea ca aici au existat trei trupuri imbalsamate. Iesim din pantecele constructiei de piatra si primul lucru pe care vreau sa-l aflu este de ce nu se valorifica turistic acest extraordinar monument. Aflu ca in anii `95-`96 s-a propus protejarea intregului complex printr-o constructie de sticla si introducerea lui in circuitul turistic. Dar nu s-a putut, din pricina retelei de inalta tensiune care trece prea aproape si nici nu poate fi deviata usor, caci duce la bulgari...
Ultimul popas
Valeriu ma duce spre cel de-al treilea loc din "orasul celor plecati". Se afla la iesirea din Mangalia, intr-o curte prafuita, plina de balarii si sarme ruginite. Intr-un colt, dupa un paravan de beton, se afla o intrare care coboara sub pamant.
Mormantul crestin, cu inscriptia:"Nu ma voi teme, Doamne, pentru ca Tu esti cu mine"
Desi toata ziua a fost entuziast si saritor, acum Valeriu ezita si se tot razgandeste. Ba ca nu are cheia potrivita. Ba ca e mizerie la intrarea in mormant, caci vagabonzii s-au adapostit acolo. Ar vrea sa ne intoarcem, dar eu insist. Pana la urma cedeaza, dar se vede ca nu e in apele lui. Gaseste cheia potrivita, face putina curatenie la intrare si coboram, mai mult de un metru, pe un perete abrupt, la nouazeci de grade, pe o scara improvizata.Dintr-un coridor ingust se intra in camera funerara, dupa ce cobori cateva trepte si iti apleci capul pe sub un zid pe care scrie cu vopsea rosie: "Doamne ajuta-ma si spala-ma", intr-o limba greaca ortografiata nu tocmai corect.Lumea de deasupra dispare brusc si ma trezesc intr-un mormant mut, negru si rece. Incet, ma obisnuiesc cu intunericul si racoarea. Pe pereti deslusesc alte litere rosii si cruci. Din tavanul boltit de piatra atarna multime de radacini subtiri, strecurate printre crapaturile pietrei din lumea vegetala de deasupra. Valeriu imi marturiseste ca, de cate ori coboara in acest mormant, i se face foarte cald si are o stare speciala. Blitul aparatului de fotografiat dezvaluie ici un colt ascuns, colo o firida de candela. Spatiul e stramt si sobru. Te invarti pe loc si cuprinzi repede cu vederea tot ce este de vazut. Valeriu Maxim se opreste din vorbit, cuprins de emotie, apoi face eforturi sa reia firul explicatiilor.
Nepretuita calauza: Valeriu Maxim
Sunt stanjenita de senzatia apasatoare de moarte, de atmosfera de mormant. Ma trec fiori reci si ma cuprinde o neliniste: e intr-adevar un loc foarte straniu. Dau sa plec, convinsa ca m-am lamurit despre ce e vorba, gandindu-ma ca e infinit mai bine deasupra pamantului, la lumina si la viata. Ma indrept spre intrare, dar in clipa urmatoare, ceva ma tintuieste pe loc. Imi simt corpul greu, apoi brusc nu-l mai simt, e contopit parca cu podeaua pe care s-au odihnit atatea secole trupurile celor trecuti la cele vesnice. Pamantul pare ca mi-a inghitit picioarele, apoi ma absoarbe cu totul. Geana de lumina creste incet, si nu mai aud vocea lui Valeriu, pe care l-am lasat vorbind nu mai stiu despre ce. Firisoarele de radacini din pereti devin stravezii in lumina blanda care inunda mormantul. Piatra boltita a tavanului se dizolva incet, pe nesimtite, iar deasupra imi pare ca vad cerul alb, luminos. Ma cuprinde o mare liniste si o bucurie ce se revarsa bland inauntrul si in jurul meu. In clipa urmatoare, raza de lumina coboara, se prelinge pe perete si se indreapta spre iesire. In drumul ei nalucit, imi pare ca se opreste o clipa pe zidul din stanga mea, in dreptul unui text pictat in greceste cu litere sangerii. Citesc, sub mangaierea ultimului fir de lumina: "Nu ma voi teme, Doamne, pentru ca Tu esti cu mine".
SURSA: FORMULA AS