• Turism de patrimoniu;
• Turism artistic;
• Turism creativ;
• Turism cultural urban;
• Turism cultural rural;
• Turism cultural local;
• Turism cultural contemporan.
Caracteristicile turismului cultural
Apariţia turismului cultural în cercetare ca şi obiect de studiu îşi are originile la începutul secolului XX, dar abia în 2002 Consiliul Internaţional pentru Monumente Culturale şi Istorice a publicat o definiţie formală după cum urmează: „Turismul cultural şi cultural – cognitiv este acea formă de turism care se concentrează asupra mediului cultural şi care, la rândul ei include reperele culturale şi istorice le unei destinaţii sau moştenirea cultural-istorică, valorile şi stilul de viaţă al populaţiei locale, artele, meşteşugurile, tradiţiile şi obiceiurile populaţiei locale.” În plus, rudele culturale şi cognitive pot include şi o vizită sau participare la activităţi şi evenimente culturale, vizite la muzee, concerte, expoziţii, galerii etc. (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor).
Turismul cultural este definit de către Organizaţia Mondială a Turismului (Raport OMT 2012) drept „excursii al căror scop principal sau secundar este vizitarea siturilor şi acele evenimente a căror valoare culturală şi istorică le-a făcut o parte a moştenirii culturale a unei comunităţi”. În conformitate cu această definiţie, o caracteristică importantă a turismului cultural este presupunerea că vizitarea sau prezenţa în locurile culturale şi istorice care au legătură cu moştenirea culturală nu este neapărat principalul motiv al excursiei. Din această perspectivă turismul cultural-istoric este rareori implementat într-o perspectivă „curată” şi cel mai adesea este combinat cu alte tipuri tradiţionale sau specializate de turism. Această caracteristică interesantă scoate la iveală oportunităţi de îmbunătăţire a eficienţei turismului naţional şi regional prin dezvoltarea unui turism cultural-istoric, prin absorbţia şi integrarea în turismul regional a resurselor culturale şi istorice şi dezvoltarea pe această bază a unui brand regional de turism.
Componenta principală în această definiţie este conceptul de „moştenire culturală”, care include moştenirea tangibilă şi intangibilă ca un „set de valori culturale care sunt purtătoare de memorie istorică, identitate naţională şi au o valoare ştiinţifică sau culturală” (Legea Moştenirii Culturale, Articol 2, paragraf 1). Din perspectiva dezvoltării turismului cultural, abordarea exhaustivă a conceptului de moştenire culturală duce la o abordare integrată – cu excepţia monumentelor tradiţionale arheologice şi istorice care includ moştenirea arhitecturală, artistică şi etnografică, infrastructura muzeală şi peisajul cultural şi, cu o importanţă din ce în ce mai mare în ultima vreme – bisericile creştine şi alte lăcaşuri de cult. Turismul cultural include pe lângă vizitarea locurilor istorice, furnizarea unei oportunităţi de a savura realizările umane trecute. Ca parte a turismului intern, vizitarea unor astfel de locuri este un prilej de admiraţie, de mândrie naţională şi de redescoperire a realizărilor strămoşilor.
Turismul cultural este instrumentul pentru dezvoltarea economică, care duce la creşterea economică prin atragerea vizitatorilor din exteriorul comunităţii gazde şi care sunt parţial sau în mod general motivaţi de un interes în componentele istorice, artistice, ştiinţifice sau care au legătură cu stilul de viaţă, realităţile, tradiţiile şi informaţiile referitoare la o comunitate, regiune, grup sau instituţie. O astfel de călătorie se concentrează pe aprofundarea mediului cultural, aici incluzând, de asemenea peisajele, artele vizuale şi teatrale, stilurile de viaţă, valorile, tradiţiile şi evenimentele. Turismul caută moduri de a crea „produse turistice comercializabile” precum şi un mediu de lucru şi de viaţă. Turismul cultural – cognitiv reprezintă o interacţiune între componentele culturale, etnice şi istorice ale societăţii sau ale locului care urmează a fi utilizat ca resursă pentru atragerea turiştilor şi dezvoltarea turismului.
Turism cultural - Activitate formative
Parte a turismului cultural sunt şi călătoriile religioase, în special pelerinajele. De exemplu, ne putem referi aici la miile de catolici din întreaga lume care vizitează Vaticanul şi alte locuri sfinte, călătoriile evreilor către Israel, către locurile memoriale ale holocaustului sau Mecca – principala destinaţie pentru musulmanii din întreaga lume. În acest context Bulgaria şi România şi în special regiunea de frontieră a acestor două ţări au potenţialul de a deveni destinaţii turistice atractive pentru turismul religios.
Dezvoltarea şi oferirea moştenirii cultural-istorice „îmbrăcată” într-un pachet atractiv pentru consumul turistic trebuie să fie echilibrată cu responsabilitatea şi seriozitatea necesare atunci când vorbim de istorie şi valori naţionale. Natura globală a turismului a creat o serie de provocări pentru multe comunităţi. Confruntându-se cu o unificare din ce în ce mai pronunţată a arhitecturii hoteliere, lanţurilor de restaurante, mobilierului stradal şi a altor asemenea, comunităţile au nevoie să-şi păstreze identitatea locală şi, în acelaşi timp trebuie să întrunească aşteptările turiştilor în ceea ce priveşte calitatea şi standardele. Este important să nu se facă niciun compromis în ceea ce priveşte prezervarea valorilor culturale şi să se asigure un echilibru între nevoie socio-culturale şi beneficiile economice.
De fapt, cultura poate fi prezentată prin intermediul a două cercuri concentrice:
• Cercul interior, care reprezintă miezul cultural, adică elementele mai degrabă tradiţionale sau de bază ale culturii, aici referindu-ne la ceea ce fac sau produc oamenii sub forma culturii;
• Cercul exterior, care reprezintă modul de viaţă sau stilul de viaţă al unei populaţii dintr-o anumită regiune;
- Cercul interior reprezintă principalele elemente ale turismului cultural, care pot fi împărţite în două categorii: turismul moştenirii artistice (bunuri culturale care au legătură cu realizările trecutului) şi turismul artistic (care au legătură cu producţia culturală contemporană, cum ar fi prezentarea artelor vizuale, arhitecturii moderne, literaturii şi a altora).
- Cercul exterior reprezintă elemente secundare ale turismului cultural, care pot fi împărţite în două categorii: stilul de viaţă (elemente cum ar fi credinţele, bucătăria, tradiţiile, folclorul şi altele) şi sectorul creativ (modă, design, design-ul web şi grafic, cinematografia, media, elementele de distracţie şi altele).
Diagramă
În multe ţări cele două cercuri au tendinţa de a se aduna şi de a forma o singură ofertă culturală, în care ambele aspecte sunt complementare în mod reciproc.
Pe baza definiţiei propuse mai sus există subcategorii ale turismului cultural care pot contribui la stabilirea tendinţelor şi caracteristicilor celor mai importante segmente de piaţă în funcţie de motivaţie şi comportament, precum şi de activităţile turiştilor:
• Turism de patrimoniu;
• Turism artistic;
• Turism creativ;
• Turism cultural urban;
• Turism cultural rural;
• Turism cultural local;
• Turism cultural contemporan.
În acest sens există un rol special alocat legăturilor de integrare dintre moştenirea culturală şi turismul practicat în teritoriul istoric: un teritoriu, indiferent de amploarea sa teritorială sau omogenitatea topografică, se bucură de o coerenţă şi identitate istorică şi culturală de ansamblu, inclusiv liniile unificatoare ale trecutului şi ceea ce este remarcabil din punct de vedere istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic. Mai precis, această concentrare de valori culturale face ca teritoriile istorice să fie un domeniu sinergic de cultură şi turism. Zona istorică reprezintă un mediu cultural complet, care conţine în ipostază singulară sau grupată valori culturale, peisaje culturale, oraşe istorice, rute culturale, medii naturale valoroase şi peisaje tipice (în sensul celor menţionate în Convenţia Europeană a Peisajului). Acest mediu cultural nu poate fi limitat teritorial – amploarea sa teritorială depinde de logica proceselor culturale şi istorice de nivel local, regional, naţional sau internaţional.
Caracteristici şi factori speciali care influenţează turismul cultural
În acest sens, bazându-ne doar pe aceste informaţii, putem porni la identificarea şi diferenţierea principalelor caracteristici definitorii ale turismului cultural, în special la nivel internaţional:
• Turism de tip auto-dependent, al cărui loc în schema de bază a clasificării turismului poate fi stabilit în funcţie de motivele şi obiectivele vizitei;
• Călătorie şi staţionare temporară a turistului, având ţeluri şi scopuri influenţate în special de nevoile sale spirituale;
• Consum de valori materiale şi spirituale (respectiv produse specializate de turism) pentru vizitări de locuri şi situri cu un context cultural şi istoric specific;
• Totalitatea organizaţiilor, instituţiilor şi subiecţilor care oferă informaţii specializate, transport şi alte tipuri de servicii, recepţie, cazare, mese şi însoţire a turiştilor;
• Nişă specifică a solicitărilor turiştilor ce formează o parte independentă a industriei moderne a turiştilor.
Principalii factorii care diferenţiază dezvoltarea turismului cultural pot fi împărţiţi în următoarele trei categorii:
Caracteristicile specifice ale nevoilor turistului.
Turistul ce practică turismul cultural satisface anumite nevoi obiective şi care apar la un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice a societăţii, corespunzător schimbărilor survenite în stilul de viaţă. Acestea pot fi definite ca fiind un set de cerinţe al căror scop este restabilirea şi îmbunătăţirea personalităţii umane prin călătoria turistului.
Valori culturale
Valorile culturale sunt o cerinţă specifică pentru dezvoltarea turismului cultural. În esenţă, el reprezintă un set de obiecte şi fenomene ale căror efecte cognitive şi emoţionale au scopul de a satisface nevoile culturale ale turistului. Valorile culturale pot fi grupate în trei categorii:
(1) Monumente culturale şi istorice şi situri arheologice, monumente şi complexe arhitecturale, mânăstiri şi biserici, monumente şi muzee etnografice şi altele,
(2) Lucrări de artă – valori culturale tangibile: colecţie de obiecte de artă, lucrări de pictură, sculptură, meşteşug popular, broderii, costume, obiecte de cult, capodopere ale cinematografiei şi literaturii etc.,
(3) evenimente periodice şi episodice – festivaluri, spectacole, congrese, târguri, aniversări şi multe altele.
Influenţa asupra viabilităţii pe termen lung a valorilor culturale are efect asupra mărimii, unicităţii, managementului, capacităţii de a reţine interesul turiştilor, concurenţei şi altele. Cu toate acestea, prezenţa de valori culturale nu constituie un motiv de călătorie. Acestea trebuie să fie implicate într-o cifră de afaceri economică – oferta comercială a turismului cultural ca parte a produsului de turism.
Produs turistic
Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub forma unui set (pachet) de bunuri şi servicii materiale oferite unor turişti motivaţi cultural, ca preţ total de la momentul la care ei îşi părăsesc domiciliul şi până ce se întorc acasă. Este conceput pentru a satisface nevoile turiştilor culturali.
Părăsind natura concretă a turismului cultural, analiza elementelor individuale arată faptul că festivalurile angrenate în turism pot fi o unealtă extrem de eficientă nu doar pentru înţelegerea reciprocă şi cooperarea dintre popoarele europene, dar şi pentru creşterea socio-economică a regiunilor. Ca urmare a caracteristicilor lor, festivalurile creează un mediu natural şi dau naştere la diverse iniţiative comerciale legate de publicitate, marketing, înregistrare şi producţie de produse audio şi video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă o bună bază pentru dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici şi mijlocii ca urmare a schimbărilor globale induse în profilul socio-economic al regiunii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.
- Muzeele din întreaga lume reprezintă principalele atracţii pentru turişti. În oraşele principale, pe lângă muzeele tradiţionale cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie, Galeria Naţională de Artă şi altele, mai există şi muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară, Muzeul de Istorie a Muzicii, al artei, al activităţilor meşteşugăreşti, al aviaţiei, al diverselor tipuri de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale şi altele, precum şi orice muzeu specific care poate atrage un anumit grup ţintă.
- Monumentele religioase – catedralele, bisericile, mânăstirile şi altele ar putea şi ele să atragă turişti. Relicvele care sunt păstrate în cadrul acestora reprezintă o parte a moştenirii culturale a oraşului şi a statului în general. Multe dintre aceste monumente funcţionează ca şi muzee. Mulţumită acusticilor deosebite, ele sunt adesea utilizate ca locuri de concerte.
- Vizitele la locurile culturale şi istorice sunt influenţate de mulţi factori, cum ar fi: caracteristicile intereselor turiştilor; gradul de cultură generală şi nivel educaţional al acestora; cunoştinţe preliminare ale ţării sau părţi ale acesteia, precum şi moştenirea sa culturală şi istorică; posibilităţi financiare; percepţii psihologice ale religiilor; obiceiuri şi mod de viaţă etc. De o mare importanţă este gradul de finalizare al infrastructurii din jurul locurilor culturale şi istorice imobile. Toţi aceşti factori au o legătură directă cu conceptul de „atractivitate turistică” al locurilor, iar destinaţiilor cărora recent mulţi autori încearcă să le confere caracteristica lui G. Golembski (2002), includ în acest concept importanţa turistică a obiectului sau a destinaţiei, starea mediului înconjurător, protecţia acestui mediu înconjurător şi prezenţa infrastructurii. Este evident că împreună cu toate activităţile asociate cu stimularea intensivă a dezvoltării turismului cultural, ar trebui luaţi în considerare şi mulţi alţi factori, unii dintre aceştia fiind indicaţi de către B. Marinov şi P. Petrov (2000): „1) factorii destinaţiei în sine; 2) factorii legaţi de regiunile şi ţările care generează o mare cerere de turism; şi 3) factori care asigură o legătură între zonele de geneză şi de destinaţie; 4) factori care au legătură cu numărul mare de alte opţiuni, din perspectiva destinaţiilor concurenţiale.
- În plan internaţional, preocupările în domeniul turismului provin de la Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – UNESCO, ICOM, Organizaţia mondială a oraşelor istoric, UE şi instituţiile culturale ale acesteia. Niciuna dintre aceste organizaţii nu a înregistrat informaţii statistice generice referitoare la turismul cultural. La intervale regulate şi diferite ocazii se implementează studii, dar rezultatele slujesc doar unor ţinte şi obiective specifice ale studiului.
Printre ceilalţi factori care contribuie la dezvoltarea turismului cultural se numără schimbarea în ceea ce priveşte conştientizarea importanţei moştenirii culturale, a venitului şi a duratei de vacanţă. Această formă de turism este printre cele mai populare în segmentul de călătorii pe termen scurt „evadări din oraş” sau în cazul combinaţiei de vacanţă tradiţională la mare şi munţi cu vizite în timpul zilei la locuri culturale şi istorice interesante. SURSA: Montana-vidin-dolj
Turismul cultural in Romania
Tezaurul etnografic si folcloric romanesc este de asemenea de mare originalitate, fiind reprezentat prin: arhitectura specifica satelor din provinciile istorice romanesti; bisericile de lemn din Maramures si Salaj; prelucrarea lemnului; portul popular; arta decorarii; manifestari etnoculturale si religioase traditionale; targuri si expozitii muzeale etnografice in aer liber sau pavilioane expozitionale etc.
Aceasta forma de turism este sustinuta de o capacitate de cazare care reprezinta 12,9% din totalul locurilor existente la nivelul intregii tari, in ultimii ani inregistrandu-se o diminuare a acesteia, ca urmare a schimbarii destinatiilor unor unitati de cazare. Numarul turistilor straini in turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.
Aspectele problematice cu care se confrunta acest tip de turism sunt legate de infrastructura de acces la siturile arheologice, monumentele de arhitectura invechita si insuficienta, lipsa spatiilor de parcare dotate cu puncte de informare si promovare a obiectivului cultural, lipsa punctelor de belvedere pentru fortificatii, cetati medievale, biserici, monumente istorice si manastiri, lipsa spatiilor speciale de campare pentru turismul de pelerinaj.
Romania detine peisaje splendide, mai ales cele din Delta Dunarii care a intrat in patrimoniul mondial al UNESCO in 1991, este clasificata ca rezervatie a biosferei la nivel national in Romania si ca parc national in taxonomia internationala a IUCN. Acolo se regasesc o varietate ce specii din flora si fauna. Turistii care vin aici sunt impresionati de multitudinea de animale si plante, multitudine care ii copleseste.
Multe atractii turistice din Romania sunt locurile perfecte pentru odihna si relaxare. Castelele Peles si Bran sunt cele mai vizitate castele din Romania pentru atmosfera lor medievala dar si pentru ca detin o istorie nemaipomenita. Statiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp si Mamaia (numite uneori si Riviera Romana) sunt printre principale atractii turistice pe timp de vara. In timpul iernii, statiunile de schi de pe Valea Prahovei si din Poiana Brasov sunt destinatiile preferate ale turistilor straini.
Ca si alte tari Romania este in continua dezvoltare, concurand insa si cu tarile straine. Ea isi astepta turistii cu bratele deschise si cu multe locuri incantatoare de vazut. SURSA: CNAIC
Turism cultural - Potenţialul turistic cultural al patrimoniului istoric
Siturile istorice, arhitecturale şi arheologice stau la baza unui anumit tip de turism, turismul de patrimoniu, parte componentă a turismului cultural, un segment al pieţei turistice în plin avânt în Europa, dar şi locul unde există o acerbă concurenţă. Ca şi caracteristică a perioadei postmoderne patrimoniul istoric (în filiaţia butadei „o imagine = o mie de cuvinte”) devine o resursă valoroasă care produce mari migraţii turistice cu motivaţii culturale. Faţă de abrutizarea prin muncă de la începuturile erei industriale, postindustrialul reduce programatic timpul de muncă şi expandează timpul liber care nu mai poate fi valorificat superior şi recuperator decât prin loisir. Sporirea duratei de viaţă a populaţiei aduce un alt aport de călători dintre cei care şi-au încheiat activitatea şi doresc să se bucure activ de perioada de pensie/retragere. Oamenii “realizaţi” încep să-şi caute „rădăcinile” şi să-şi întărească legăturile de familie pornind cu generaţiile tinere în adevărate pelerinaje spre locurile de unde au plecat strămoşii sau/şi în locuri în care pot să le ofere experienţe culturale autentice de calitate. Prosperă forurile genealogice, produsele de turism cultural ce valorifică vechi trasee de pelerinaj, vechi obiceiuri, vechi reţete culinare, un anumit mod de organizare a timpului. Prin produsele turismului cultural/turismului de patrimoniu prin reprezentarea istoriei este posibilă recreerea unor imagini urbane şi configuraţii arhitecturale, care să ofere noi experienţe de viaţă foarte apreciate de consumatorul actual de turism.
Exista operatori care susţin că fiecare euro investit în turism cultural în Germania are potenţialul de a fi multiplicat de şapte ori. Unul dintre proiectele propuse constă în exploatarea potenţialului siturilor şi monumentelor considerate a fi de o calitate excepţională. Printre criteriile de selecţie se află impactul visual al siteului, calitatea arhitecturală şi contribuţia acesteia la calitatea mediului rural sau urban în care se află, respectiv demonstrarea valorii istorice, arhitecturale, şi sociale. În acest context trebuie menţionată importanţa pe care infrastructura culturală, instituţii şi oameni o au la crearea peisajului culturii urbane şi mediului de afaceri. Dezvoltarea turismului cultural/de patrimoniu presupune identificarea, restaurarea şi renovarea clădirilor istorice şi în general a patrimoniului istoric existent la care se adaugă identificarea şi promovarea tradiţiilor locale, valorizarea acestora prin produse culturale (festivaluri, expoziţii, publicaţii). De exemplu în regiunea Cathare din Franţa s-a oferit suport financiar Asociaţiei regionale de economie montană pentru restaurarea castelului Puivert (aici incluzând şi documentarea de arhivă, crearea de produse culturale şi a unei colecţii de instrumente muzicale medievale etc) acţiune în urma căreia a avut de căştigat întreaga regiune, în bazinul Rurh mina Zollverein a fost dezafectată, restaurată şi amenajată ca un complex ce cuprinde un centru de afaceri, un teatru, un mic muzeu, galerie de arta şi o sala de conferinţe.
În Uniunea Europeană sectorul industriilor şi serviciilor culturale (incluzând turismul cultural sau de patrimoniu) a avut o creştere de peste 60% în ultimul deceniu cu un potenţial de creştere dublu faţă de cel al altor sectoare. Domeniul industriilor culturale este un domeniu nou şi încă deficitar nu doar în România, ci în întreaga Uniune Europeană, unde se estimează ca acest sector de servicii beneficiază de un potenţial de creştere mult superior altor sectoare (un potenţial estimat cu 60% mai mare). Într-o “Economie a cunoaşterii” pentru România ca stat membru al Uniunii Europene se deschid oportunităţi de dezvoltare şi investiţii deosebite şi în acest sector, care poate să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de ţară a României în ansamblul ei şi sporirea atractivităţii acesteia ca destinaţie de investiţii. Până în prezent în România nu au existat decât puţine premise de dezvoltare a turismului cultural şi industriilor culturale. Există agenţii de turism care includ în ofertele lor circuite, vizite ghidate la monumente şi situri istorice cum sunt bisericile pictate din nordul Moldovei, ansamblul sculpturilor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu sau ruinele dacice de la Sarmisegetuza, dar acestea nu sunt proiecte culturale veritabile, ci servicii. Ele pot fi chiar de calitate dar tot rămân la stadiul unui produs comercial care trebuie rafinat prin intervenţia profesionistului cu studii academice de specialitate menite să ofere valoare adaugată acestui gen de produse. La ora actuală serviciile de turism cultural cu tangenţă penru valorificarea patrimoniului istoric nu generează decât în mică măsură valori adăugate economice iar sociale sau cultural/academice cu atât mai puţin pentru ca nu provoacă schimbări de atitudine în spaţiul colectivităţilor locale, nu au consecinţe directe în dezvoltarea unui posibil dialog cultural. Sunt aspecte, necesităţi ale sectorului cărora programul de practică Viitorul Trecutului le vine în întâmpinare printr-o ofertă de pregătire ce ar putea să valideze o nouă orientare de carieră a studenţilor Facultăţii de Istorie-Filosofie şi o nouă şansă pentru multe din obiectivele de patrimoniu istoric care au căzut pradă degradării sau au fost batjocorite prin planuri de sistematizare diletante (aplicare de termopane din plastic, transformare în cluburi de noapte, folosire ca material de construcţie etc).
Material de prezentare realizat de Dr. Lucian Jora
* Diplomatie culturală
Diplomaţia culturală este acel domeniu al diplomaţiei care are drept obiectiv stabilirea, dezvoltarea şi susţinerea relaţiilor cu celelalte state prin cultură, artă, educaţie şi ştiinţă.
Activitatea de diplomaţie culturală este un proces al proiectării în exterior a sistemului de valori culturale (in cazul nostru patrimoniul istoric) ale unui stat şi a promovării acestuia la nivelul relaţiilor bi şi multilaterale.
Ce îşi propune diplomaţia culturală:
să susţină relaţiile cu celelalte state prin cultură, educaţie şi ştiinţă;
să deschidă căi alternative de comunicare;
să cultive şi să iniţieze relaţii culturale pe termen lung între state;
să exercite influenţă în sprijinirea priorităţilor de politică externă;
să folosească instrumentele de diplomaţie culturală pentru promovarea intereselor economice.
Cooperarea culturală interguvernamentală şi-a căştigat propria autonomie în cadrul agendelor de cooperare bilaterală ştiinţifică-educaţională şi este recunoscută ca un al treilea pilon pe agenda relaţiilor bilaterale alături de agenda politică şi economică. Tratatele şi acordurile bilaterale din ultimul deceniu încep să includă la modul curent capitole privind patrimonial cultural aflat în pericol de degradare sau repatrierea patrimoniului cultural. Abilităţile în domeniul reprezentării patrimoniului istoric sunt esenţiale pentru Diplomaţia culturală şi Diplomaţia publică ca domenii de nişă ale diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale.
Chiar dacă conceptul în sine este de dată recentă (postbelic) diplomaţia culturală a fost practica curentă de-a lungul istoriei. Exploratori, călători, comercianţi, artişti pot să fie consideraţi ambasadorii unei anumite civilizaţii şi culturi (ex Marco Polo sau Milescu Spătaru pot să fie consideraţi ambasadori culturali ai civilizaţiei europene în orientul îndepărtat). În accepţiune mai largă orice persoană care facilitează cunoaşterea într-un mediu străin a unei alte culturi şi schimbul de idei, practică diplomaţia culturală. Interacţiunea dintre indivizi este cel mai bun facilitator al cunoaşterii limbii, culturii , tradiţiilor şi civilizaţiei proprii iar în acest context turismul cultural, expoziţiile cu tematică istorică, emisiunile documentare, site-urile web dedicate au un rol important. O definiţie comun acceptată este dată de politologul american Milton C. Cummings, care descrie Diplomaţia culturală ca “schimbul de idei, informaţii, valori sisteme, tradiţii, credinţe, şi alte aspecte ale culturii şi civilizaţiei proprii cu scopul de a facilita întelegerea şi cunoaşterea reciprocă”.
În condiţiile “conflictelor civilizaţionale” Diplomaţia culturală nu se mai afla la “periferia relaţiilor internaţionale” fiind un domeniu de cercetare inovativ şi solicitat ce tinde să-şi câştige propria autonomie în cadrul programelor de studiu aferente domeniului “Relaţii Internaţionale”.
Diplomaţia culturală şi Relaţiile Internaţionale
Între cele doua abordări ale RI “hard power” şi “soft power” politologul american Joseph Nye este cunoscut ca şi creator al fundamentelor teoretice ale “soft power” definite de acesta drept: capacitate de persuasiune, influenţa convingere prin intermediul culturii, valorilor şi ideilor şi nu prin intermediul forţei mijloacelor militare. În societatea globală, globalizarea determină un nivel crescut de interconectare între guvernele şi societăţile lumii şi implicit necesitatea de cooperare la un alt nivel, un nivel facilitat de diplomaţia culturală.
Utilizările Diplomaţiei culturale:
Sectorul public (naţional, internaţional): Diplomaţia culturală este utilizată în acest sector pentru promovarea intereselor naţionale, locale sau regionale prin promovarea valorilor autentice, specifice acestora.
Societatea civilă: Organizaţiile non-guvernamentale în general folosesc diplomaţia culturală ca pe o platforma de facilitare a cunoaşterii şi înţelegerii, adesea o folosesc ca pe o modalitate de facilitare a reconcilierii post-conflict. În felul acesta sunt create reţele profesionale ce facilitează schimburile academice, inter-instituţionale, forumuri internaţionale, festivaluri, programe şi trasee de turism cultural/de patrimoniu.
Sectorul privat: Firmele private de anvergură sunt interesate în promovarea comunicării şi schimburilor interculturale ca modalitate de creştere a profitabilităţii, cuceririi şi facilitării intrării pe noi pieţe. Nu există produs de marca care să nu aibă în spate o argumentaţie/motivare culturală/civilizaţională sau o poveste de spus.
* Industrii culturale
Noţiunea este de dată recentă şi desemnează afacerile legate de: arta spectacolului, artele vizuale, promovarea patrimoniului cultural istoric, industria cinematografică, televiziune şi radio, publicaţii, noile mijloace media, muzică, jocurile video, arhitectură şi design, creaţia de modă şi publicitate. Industriile culturale şi creative au luat o amploare deosebită în societatea post industrială, a cărei putere este dată de tehnologiile informaţionale şi de comunicare, dar şi de sectorul serviciilor. Sub impactul IT&C, vechea industrie a loisir-ului, a timpului liber s-a diversificat şi s-a democratizat, ieşind tot mai mult de sub dominaţia marilor companii, pentru a fi acaparată de IMM-uri. Procesul a condus la eliberarea creativităţii şi ingeniozităţii, la spargerea multor tipare, la naşterea de afaceri noi, legate de interesele culturale, de cunoaştere, informare şi de timp liber ale indivizilor umani. Potrivit Comisiei Europene, industriile culturale şi creative contribuie, la competitivitatea şi coeziunea socială a oraşelor şi regiunilor comunitare. Exemplul capitalelor culturale europene arată că investiţiile în acest sector creează locuri de muncă şi contribuie la transformarea imaginii oraşelor.Bunurile culturale în contextul programului de practică Viitorul Trecutului includ toate bunurile mobile şi imobile cu valoare istorică după cum urmează:
Patrimoniu material Patrimoniu istoric imaterialEvenimente de reprezentare a patrimoniului istoric
- Festivaluri
- Galerii
- Parcuri, grădini, peisaje
- Manifestari de tip “living history”
- Manifestari de arheologie experimentala
Dezvoltarea durabilă – şi patrimoniul istoric - domenii de interes pentru absolventul Facultaţii de Istorie si Filosofie.
Pentru toate specializarile Facultăţii de Istorie a se avea în vedere relevanţa şi integrarea promovării/protejării patrimoniului istoric conceptului de Dezvoltare Durabilă. Acest concept îl regăsim în toate programele de dezvoltare ale Uniunii Europene, fiind considerat ca dimensiune a securităţii, şi obiectiv/instrument de predilecţie în acţiunile diplomatice ale Uniunii Europene si corpului diplomatic comun al UE (EEAS European External Action Service). Trecutul este o parte a prezentului şi un element constitutiv al modului în care ne construim viitorul. Managementul acestui trecut prin reprezentare într-o anumită manieră si într-un anumit mediu de reprezentare este parte integrantă a conceptului de dezvoltare durabilă de facilitare a coeziunii sociale şi economice intracomunitare la nivel naţional şi UE. Proiectul “Viitorul Trecutului” propune argumentarea şi testarea în România a unei noi paradigme în care interesele dezvoltării şi cele ale conservării patrimoniului istoric nu sunt antitetice, respectiv conservarea siturilor arheologice sau a clădirilor monument şi dezvoltarea urbană nu se exclud reciproc.
Reprezentarea istoriei/valorizare a patrimoniului istoric prin Industrii culturale/Turism cultural ca dimensiune a dezvoltarii Se constată o relaţie de dependenţă directă între:
- atenţia acordată patrimoniului istoric şi dezvoltarea economică aferentă zonei respective.
- atenţia acordată patrimoniului istoric şi calitatea vieţii.
- atenţia acordată patrimoniului istoric şi regenerarea urbană.
Programul de practică “Viitorul trecutului” şi-a calibrat activitatea de pregatire pe convingerea ca discursul academic de promovare a acţiunilor în domeniul cercetării istorice în toate dimensiunile sale (inclusiv arheologie) trebuie conectat cu discursul aferent economicului, politicului şi mass-mediei altminteri riscă să fie ignorat în procesul de luare a deciziilor. Se constată o relaţie de dependenţă directă între atenţia acordată patrimoniului istoric şi dezvoltarea economică aferentă unei zone. Investiţiile culturale inclusiv cele în valorizarea patrimoniului istoric sunt aducatoare de prestigiu si îmbunătăţesc climatul general de afaceri şi fluxul investiţiilor fiind metoda curentă aplicată în mari oraşe ca Paris, Barcelona, Frankfurt, Bilbao. Afirmarea externă a valorilor patrimoniale locale se poate face fie prin participarea la evenimentele cultural naţionale şi internaţionale fie prin înscrierea patrimoniului cultural-istoric al regiunii într-un circuit de factură academică sau comercială (turistică). Toate exemplele de success in domeniu au presupus comunicarea activa şi deschidere reciprocă între practicienii din domeniu (funcţionari publici, oameni de afaceri etc) cu mediul academic, în acest trend înscriindu-se şi proiectul Viitorul Trecutului. Legătura dintre aceste proiecte aferente portofoliului de expertiză al absolventului de istorie şi dezvoltarea regională este evidentă: infrastructura culturală va atrage nu doar vizitatori dar va determina şi creşterea calitaţii vieţii făcând o anumită alocaţie mai atractivă pentru investiţii care la randul lor vor crea locuri de muncă şi vor stimula dinamica economică a unei zone.
Tot în ultimii ani avem de-a face şi cu un nou trend de măsurare a dezvoltarii regiunilor, o grila în virtutea căreia PIB-ul nu mai este indicator esenţial ci alături de acesta, anumiţi indicatori ai calităţii vieţii, in care viaţa culturală (aici incluzând valorizarea patrimoniului istoric), este unul dintre ele. Legatura dintre valorizarea patrimoniului/calitatea vieţii/dezvoltare economică/coeziune socială permite experţilor ce ştiu sa argumenteze credibil acest algoritm al dezvoltării, un acces crescut pentru proiectele de valorizare a patrimoniului la finanţare din fonduri structurale ce constituie 80% din asistenţa UE pentru dezvoltare pentru noile state membre. Astfel cultura iar in cadrul ei patrimoniul cultural ce include reprezentarea istoriei poate să fie finanţată ca parte integrantă a unui proiect de dezvoltare locală sau regională, iar modul de argumentare/structurare al unui asemenea proiect face parte din structura programului de pregatire a programului de practică “Viitorul trecutului”.
Material de prezentare realizat de Dr. Lucian Jora. SURSA: ViitorulTrecutului
România la primul târg mondial de turism cultural
România, o destinaţie turistică promiţătoare. Acesta a fost mesajul ţării noastre la Art&Tourism, primul târg din lume integral dedicat turismului cultural. Manifestarea a fost găzduită de oraşul Florenţa, adevărată capitală culturală italiană unde, în perioada 18-20 mai 2012, s-au desfăşurat lucrările de promovare a acestui sector, într-o locaţie pe cât de primitoare pe atât de sugestivă: Fortezza da Basso, prestigiosul centru expoziţional situat în centrul istoric al oraşului, cu o suprafaţă de circa 100.000 mp. Cu această ocazie destinaţia turistică România a avut posibilitatea de a se prezenta cu o variată ofertă culturală şi artistică, după ce în ultimii ani a făcut paşi importanţi pentru a fi identificată drept o destinaţie de interes cultural, nu doar naturalistic, având în vedere nenumăratele situri şi atracţii cu puternic impact istoric şi artistic.
Pentru România, turismul cultural este esenţial, iar majoritatea itinerarelor propuse de diferiţii operatori turistici italieni vizează cu precădere acest segment. Cele mai cunoscute şi căutate produse turistice pe piaţa italiană sunt Transilvania cu cele trei oraşe principale (Sibiu, Braşov, Sighişoara), Bucovina cu mănăstirile sale pictate, ca şi destinaţiile city break, care accentuează turismul în centrele urbane importante, axându-se pe partea culturală şi istorică a oraşelor respective. Ȋn strânsă legătură cu turismul cultural sunt şi produsele naturale şi wellness-ul. Prezent alături de alte ţări în standul ADUTEI (Asociaţia Reprezentanţilor Oficiali ai Birourilor de Turism Străine din Italia) din care face parte, Oficiul de turism al României a pus la dispoziţia specialiştilor şi a numerosului public de la târg un bogat material informativ privind principalele destinaţii turistice româneşti, articulat în diverse itinerare tematice. Iată o rapidă trecere în revistă a acestora.
Multe itinerare culturale au ca punct de plecare capitala, pentru descoperirea centrului său istoric cu ruinele Curţii Vechi, a sugestivului Muzeul al Satului care oglindeşte modul de viaţă tradiţional din diferitele zone, a teatrelor, muzeelor şi monumentelor sale, dar şi a celebrei Case a Poporului (care, deşi poate părea grotescă prin dimensiunile sale, prezintă şi apreciabile elemente artizanale româneşti, de la marmură la sticlărie şi covoare). De la Bucureşti se pleacă spre Sinaia în vederea descoperirii culturale a castelelor regale, pentru a ajunge în Transilvania, adevărat tărâm de basm cu Castelul Bran, cetatea Râşnov, biserici şi construcţii medievale. Itinerarul continuă cu vizitarea principalelor centre urbane ale zonei precum Braşovul cu Biserica Neagră, turnurile şi bastioanele sale; Sibiul cu Muzeul Satului „Astra” şi Muzeul Brukenthal (primul muzeu din Europa Centrală şi de Est); şi Sighişoara, bijuteria României cu centrul său medieval foarte bine conservat şi Turnul cu Ceas care veghează asupra localităţii. Regiunea triunghiulară creată de cele trei oraşe propune şi alte locuri de relevanţă culturală. Aici se găsesc amprentele culturii săseşti din Transilvania, în satele Biertan, Prejmer, Viscri, Saschiz, Dârjiu, dar nu numai.
Din Transilvania se poate continua turul către nord, unde se deschid două regiuni în toată splendoarea lor: Maramureşul, prin arta lucrării lemnului care se observă mai ales în construirea bisericilor şi porţilor, şi Bucovina, regiune presărată cu adevărate opere de artă ce se regăsesc pe picturile în frescă ale mănăstirilor (Voroneţ, numită şi „capela Sixtină din Est”, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Probota, etc.). Maramureşul prezintă bisericuţe specifice construite integral din lemn, cu turle înalte de până la 70 de metri (Bârsana, Surdeşti, Rogoz, Deseşti, Ieud, etc.), dar şi „Cimitirul Vesel” de la Săpânţa care se remarcă prin culorilor sale vii, istorisind vieţile defuncţilor în epitafuri ironice şi comice.
Alte itinerare la fel de interesante au în vedere regiunea Moldova, unde se găsesc atât exemple de arhitectură autohtonă, cât şi urme ale anticelor culturi, mănăstiri mici, dar primitoare, pentru rugăciune şi regăsirea sinelui. Sau pe litoralul Mării Negre şi în toată regiunea Dobrogea, ţinuturi care dau mărturie despre începuturile creştinismului în ţară prin bisericile din cretă de la Basarabi, ca şi despre perioada colonizatorilor greci care au fondat oraşele Constanţa şi Mangalia şi şi-au lăsat amprenta asupra arhitecturii siturilor conservate în zonă, precum şi despre influenţele romane şi turceşti vizibile până astăzi. De vizitat sunt şi locurile de cult de la baza Carpaţilor Meridionali (Nămăieşti, Dintr-un lemn, Bistriţa, etc.), până la centrul artizanal „Horezu” şi la oraşul lui Constantin Brâncuşi, pentru a admira „Coloana Infinitului” sau „Masa Tăcerii”.
Celor interesaţi în mod deosebit de patrimoniul cultural românesc li se recomandă vizitarea celor 30 de situri ale României incluse pe lista culturală a Unesco, unde pe lângă mănăstiri, biserici, centrele sus-menţionate, sunt incluse şi aşezările dacice din Munţii Orăştie (Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Blidaru, Lucani, etc.). Nu pot fi uitate importantele centre culturale precum Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Alba Iulia, înscrise în competiţia „Capitală Culturală Europeană” în anul 2021. Nenumăratele itinerare culturale posibile au deopotrivă în vedere un cadru natural de cele mai multe ori spectaculos, care joacă un rol esenţial pe scena turistică românească. SURSA: Orizonturi Culturale
Patrimoniu și Turism Cultural
Cum se poate dezvolta turismul cultural din Romania?
Şi în ţara noastră, industriile creative şi turismul cultural pot deveni active strategice pentru economiile marilor oraşe. Astfel, dezvoltarea unei infrastructuri culturale este foarte importantă pentru ţările emergente, cum este şi România, care vor ajunge să atragă mai bine de jumătate din numărul de turişti internaţionali până în anul 2030, conform studiului EY – Cultural Times.
„Europa de Est reprezintă deja o atracţie pentru turismul cultural de pe continent, iar România poate capitaliza cu succes acest interes, în special pe segmentul festivalurilor de muzică şi film. Cap de afiş în acest sens este cu siguranţă Festivalul George Enescu. Conform datelor organizatorilor, ediţia din 2013 a atras peste 20.000 de turişti străini timp de trei săptămâni în Bucureşti. Pe lângă biletele cumpărate la festival, impactul economic al şederii acestor turişti în capitală este semnificativ. Dar Bucureştiul nu este singurul oraş din România care poate concura pe piaţa turismului cultural din regiune. Festivalul de muzică electronică „Sunwaves”, care se desfăşoară de două ori pe an în Mamaia şi care are deja o tradiţie de 8 ani sau cele două festivaluri de muzică emblematice pentru Cluj-Napoca – Electric Castle şi Untold – atrag la rândul lor anual mii de turişti străini, devenind astfel active strategice pentru economiile locale ale acestor oraşe”, comentează Elena Badea, Director de Marketing, EY România.
Aceasta dă exemplu oraşului Bilbao, aflat în Ţara Bascilor din Spania, care este acum un model de regenerare urbană stimulată prin cultură, datorită Muzeului Guggenheim. Aşadar, situat într-o regiune lovită de o rată enormă a şomajului în anii 1990 (în jur de 25%), planul de revitalizare, în valoare de 700 milioane dolari, a crescut atractivitatea oraşului, a stabilizat un număr de 4400 de locuri de muncă deja existente în oraş şi a generat peste 1000 de locuri de muncă noi cu program complet. Numărul de turişti de la lansarea oficială a muzeului încoace a crescut de opt ori.
„Infrastructura culturală reprezintă un catalizator al dezvoltării urbane: construirea unui muzeu oferă adesea oportunităţi de angajare în proiecte de dezvoltare urbană mari şi de dezvoltare a unui nou <<brand al orașului>> în jurul industriilor creative şi culturale. Astfel de proiecte emblematice cresc atractivitatea unui oraş pentru turişti, potenţiale talente şi profesionişti cu grad ridicat de competenţe”, spune Elena Badea.
De exemplu, în Franţa, turismul bazat pe cultură (festivaluri, muzică live, operă şi galerii de artă, însă fără sit-urile istorice) a generat 2,6 miliarde dolari în anul 2013.
În ceea ce priveşte infrastructura pentru activităţile culturale, România necesită investiţii susţinute pentru a acoperi un deficit evident.
„Dacă nu putem încă vorbi de zone culturale construite special pentru a găzdui manifestări de mari dimensiuni în condiţii optime, putem însă să ne concentrăm pe dezvoltarea unei infrastructuri urbane de mai mici dimensiuni, precum săli de concerte şi spectacole sau spaţii expoziţionale. Am văzut cu toţii din păcate ce consecinţe nefaste poate avea lipsa accesului la astfel de facilităţi în comunitate, dar şi impactul asupra industriilor creative precum cea muzicală şi cea a artelor spectacolului, cărora le lipsesc spaţiile de expresie. Dezvoltarea acestei infrastructuri este unul dintre elementele-cheie care pot stimula turismul cultural în centrele urbane ale României”, explică Elena Badea
Potrivit studiului EY, Global Talent in Global Cities 2015, Top 3 cele mai atractive oraşe pentru clasa creativă sunt următoarelor:
1. New York – se bucură de o scenă culturală unică, inclusă într-un mediu urban cosmopolit şi progresist, în general considerat benefic pentru activităţile creatoare;
2. Londra – se poziționează în faţa Parisului datorită deschiderii sale internaţionale (33% din populaţia oraşului a fost născută în afara graniţelor ţării, faţă de doar 12% în Paris);
3. Paris – se clasează pe locul trei datorită moştenirii culturale şi activelor tehnologice, dar este penalizat de mediul antreprenorial mai slab. SURSA: Jurnalul de Afaceri
Turiştii străini care vin în România aleg circuitele culturale
Anul 2014 a fost al patrulea an consecutiv de creştere pentru sosirile turiştilor străini, cei mai mulţi preferând circuitele culturale care includ Transilvania, Bucovina, Maramureşul şi Valea Prahovei.
Pe lângă turismul cultural, străinii sunt interesaţi de turismul de evenimente şi de afaceri.
Anul 2014 a fost al patrulea an consecutiv de creştere pentru sosirile de turişti străini, peste 1,9 milioane fiind cazaţi în unităţile turistice din România. „Principalele ţări emitente de turişti pentru România sunt Germania, Italia - aceştia vin mai mult pe cont propriu, Israel, Franţa, SUA, Ungaria, Marea Britanie, Spania, Polonia şi Austria. Este îmbucurător că recâştigăm o parte din pieţele tradiţionale“, a spus consultantul de turism Traian Bădulescu, la cea de-a doua ediţie a forumului „Incoming Romania Travel“. Cei mai mulţi străini vin în ţara noastră pentru turismul de evenimente, de business şi pentru circuitele culturale. „Sunt din ce în ce mai mulţi străini care ne vizitează pentru destinaţia turistică România. Mulţi aleg circuitele culturale care durează între 7 şi 14 zile şi care includ Transilvania, Bucovina, Maramureşul şi Valea Prahovei. De asemenea, turismul de nişă este tot mai atractiv pentru incoming. În Delta Dunării, 50% dintre turişti sunt străini. De asemenea, turismul balnear atrage din nou vizitatori din străinătate şi din ce în ce mai mulţi tineri“, a mai spus Bădulescu, citat de Agerpres.
Totuşi, din cauza unor probleme birocratice, ţara noastră pierde foarte mulţi turişti în favoarea unor ţări precum Bulgaria sau Grecia. „Una dintre problemele cu care se confruntă agenţiile de turism care fac incoming este neacordarea vizelor cetăţenilor din ţările pentru care MAE cere asigurare de repatriere“, a arătat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Alin Burcea.
Autorităţile române apreciază că România se află în faţa unui nou început în acest sector, având produse competitive pentru a concura pe piaţa turistică internaţională. „În 10 ani, România ţinteşte să devină o destinaţie turistică de calitate competitivă la nivel global. Pentru atingerea acestui ţel, România trebuie să utilizeze turismul ca ambasador şi promotor al valorilor naturale şi culturale. Ştim deja de discuţiile la nivelul cel mai înalt despre taxarea cu 9% a TVA la agenţiile de turism, care vine în continuarea măsurii recent adoptate de scădere a TVA la toate serviciile turistice. În cadrul aceloraşi discuţii se caută soluţii pentru creşterea sectorului prin definirea turismului ca produs de export“, a precizat Mirela Matichescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţională pentru Turism (ANT).
O ramură a turismului care poate fi promovată în rândul străinilor dornici de aventură este turismul activ, care promovează parcurile de distracţii, aqua-parcurile, centrele de echitaţie, drumeţiile montane, vânătoarea, scufundările, ciclismul şi sporturile extreme, cum ar fi parapanta, rafting, schi nautic sau enduro. O prezentare a serviciilor de acest tip va avea loc în primele zile ale lunii mai, în cadrul Târgului de turism de la Sfântu Gheorghe, cei 30 de expozanţi vor oferi premii şi reduceri de până la 10% la pachetele de vacanţă. (Oana Nistor) SURSA: Ziarul Lumina