În general se spune că emisiunile de tip „Tezaur folcloric” au rolul de a promova și transmite mai departe tradițiile și obiceiurile noastre, tradiții care vin dintr-un timp imemorial și care ne definesc identitatea colectivă. Mărturisesc că îmi place să ascult muzica populară și că am interpreți și melodii preferate. Însă niciodată nu am fost fanul spectacolului folcloric, fie el în sălile de spectacol sau la televizor. Mi s-a părut că punerile în scenă filmate și difuzate pe micile ecrane transmit inevitabil o doză de artificial și kitsch: oameni în costume populare așezați după o regie prestabilită, zăpada sau iarba artificiale, decorul de carton ce imită o casă, o poartă sau o cumpănă sau, mai nou, luminile proiectoarelor cu tentă disco! Mai țin minte și că am fost nedumerit când am auzit pentru prima oară sintagma, relativ recentă, de „vedetă populară”. Vedetă populară? Parcă nu prea se potrivește! Termenul popular trimite aici la creația anonimă, a celor din „popor”, pe când vedeta este întotdeauna persoana care stă în prim plan, care iese în față, care este văzută. Așadar un oximoron în toată regula! La toate acestea se adaugă faptul că, în urmă cu câțiva ani, am avut ocazia să urmăresc o emisiune TV a lui Grigore Leșe în care încerca să demonstreze că felul în care s-a promovat folclorul în perioada comunistă, inclusiv prin intermediul televiziunii, nu a însemnat altceva decât o falsificare a tradiției. Ideea mi s-a părut interesantă, venea oarecum în întâmpinarea nedumeririlor și a intuițiilor mele, iar argumentele furnizate păreau pertinente. Dar lucrurile au rămas oarecum într-o zonă de penumbră, poate și pentru că nu aveam interese specifice în această direcție.
Recent însă, am avut ocazia să citesc o lucrare care tratează tocmai despre raportul dintre lumea arhaică, tradiție, folclor și statul modern. Este vorba de Inventarea poporului-națiune, carte care-l are ca autor pe antropologul francez Claude Karnoouh. Cartea este o abordare critică a felului în care s-a constituit modernitatea românească. În continuare voi încerca să prezint câteva idei legate de teza cărții.
Premiza de la care pleacă autorul este una simplă, poate mult prea evidentă o dată ce o avem formulată ca atare: lumea arhaică și lumea modernă sunt două lumi diferite, opuse una alteia, a căror întâlnire produce inevitabile bulversări. Contactul lor este însoțit de obicei de transformări semnificative ale lumii arhaice, care pot duce la dispariția sa. Asta din simplul motiv că modernitatea dispune de instrumente intelectuale și mai ales tehnice net superioare.
În Europa de Centrală și de Est modernitatea pătrunde în descendența Iluminismului și a herderianismului, într-o combinație originală de idei și motive. Iluminismul este cel care furnizează instrumentele necesare constituirii statului modern: cunoașterea empirică și pozitivă, pedagogia ridicată la rang de principiu director al edificării națiunii, instituțiile adminstrative, instrumentele economice și armata. Filosofia în descendență herderiană este cea care oferă perspectiva istoricistă, necesară legitimării noilor națiuni. Dacă în Occident Iluminismul este anti-istorist (cel mai bun exemplu – Kant), în Orientul Europei ideile iluministe se combină cu perspectiva istorică. Istoria este necesară pentru a demonstra demnitatea popoarelor ce locuiesc aceste teritorii – în cazul românilor, pentru a scoate din uitare măreția istoriei lor de urmași ai Romei. De la Herder, popoarele-etnii ce aparțin unor Imperii multi-naționale vor împrumuta motivul geniului limbii populare, cu tot ce poartă ea (poezii, cântece, jocuri), care este depozitara spiritului poporului respectiv. Astfel, prin cultivarea limbii naționale, se produce unitatea culturală necesară și prealabilă unității politice. Rolul important de construire a acestei noi Bildung naționale, revine acum poeților-savanți, cei care reușesc să combine într-un mod fericit cunoașterea istorică savantă cu mânuirea poetică a limbii. Apare astfel modelul poetului național. Suveranitatea statului nu mai este definită în termenii relației supuși-suveran, specifici unei monarhii, ci în termeni de teritoriu, limbă și etnie.
Statul național se folosește deci de toate instrumentele politice, economice și culturale ale modernității. În Europa de Est el se bazează însă pe o populație eminamente rurală și arhaică, care nu are nimic în comun cu acest proiect politic modern: țăranul trăiește într-o lume conturată de teologia creștină populară – un amestec sincretic de credințe populare păgâne și motive aparținând creștinismului – și recunoaște autoritatea politică a monarhului sau a suveranului căruia i se supune. Singurele probleme importante ale țăranului par a fi supraviețuirea și păstrarea credinței și a obiceiurilor cu care a fost crescut. În aceste condiții statul proiectează o imagine dedublată a țăranului: pe de-o parte, face din el un personaj arhaic ce trebuie conservat, pe de alta, îl vrea ca cetățean modern, care prin educație trebuie să contribuie la noul edificiu politic național.
Aceasta este una dintre contradicțiile fondatoare ale statului național – statul etniei-popor, cum îl numește autorul, pentru a-l deosebi probabil de statul național în accepția sa occidentală. Statul va folosi toate instrumentele culturale și ideologice pe care le are la îndemână pentru a escamota această contradicție. Unul dintre cele mai importante instrumente, în acest sens, este folclorul. Folclorul nu este altceva decât știința ce rezultă prin supunerea tradiției unei stricte observații, cu ajutorul instrumentelor care obiectivează și măsoară produse de gândirea modernă. Folclorul își primește legitimitatea din cele două curente de gândire ce produc modernitatea est-europeană: Iluminismul – care-i oferă conceptele raționale și metodele științifice –, și romantismul poetic care reabilitează și instrumentalizează limba populară. Astfel folclorul va duce la constituirea unei neotradiții, al cărei scop este instaurarea unei simultaneități între lumea arhaică a tradiției și statul-națiune. El este totodată și un important instrument de realizare a unității culturale, deoarece elimină particularitățile arhaismului local și cenzurează manifestările ce contravin comportamentului „civilizat”. Folclorul capătă astfel un dublu rol:
1) acela de a escamota ruptura produsă de modernitate față de lumea arhaică (perpetuând vechile tradiții într-un context nou); și
2) sub aparența unei perpetuări a tradiției, folclorul contribuie în cele din urmă, într-un mod imperceptibil, la dispariția acesteia, prin faptul că spectacolul ritului își pierde vechea semnificație și devine spectacol teatral sau marfă de consum. Deci, sub masca elogiului tradiției, folclorul contribuie de fapt la instrumentalizarea acesteia în folosul ideologiei naționale și, în acest fel, la dispariția ei. Se pare deci că folclorul nu poate să atenueze ireductibila antinomie ce stă la baza constituirii statului etniei-popor.
Și nu doar contradicția dintre lumea arhaică și lumea modernă subminează legitimitatea statului național astfel constituit. Mai este vorba despre o serie de alte contradicții care ne arată fragilitatea unui astfel de concept: contradicția între dreptul istoric al unei națiuni care-i exclude pe cetățenii de altă etnie și dreptul natural modern pe care se bazează orice legitimitate politică contemporană, contradicția între unitatea organică a națiunii proclamată de ideologiile naționaliste și noii actori sociali și economici care apar în urma industrializării și care tind să destrame această unitate organică, contradicția între fondul național, particular, pe care se bazează unitatea națională și tehnicile politice și economice moderne care uniformizează societățile.
Minat astfel de numeroase contradicții care-i sunt constitutive, statul etniei-popor aruncă în luptă toate instrumentele modernității de care dispune, pentru salvarea tradiției, pentru simplul fapt că legitimitatea sa depinde de interpretarea / perpetuarea acestei tradiții. Numai, că instrumentele sale ajung în cele din urmă să transforme iremediabil tradiția: astfel, în câmpul pedagogiei de masă, tradiția devine spectacol folcloric, în câmpul economiei devine marfă, obiect artizanal sau turism folcloric, în câmpul cunoașterii empirice devine etnografie, muzeografie și folclor, în scopul realizării unității culturale, iar în câmpul metafizicii devine motiv filosofic pentru o axiologie a unității naționale. Și într-adevăr, se pare că și cele mai rafinate mijloace culturale intră în joc pentru a salva lumea arhaică de vârtejul neiertător al modernității. Este vorba de filosofie, care se va folosi de conceptele sale pentru construirea unei ontologii a națiunii. Spre sfârșitul părții teoretice a cărții autorul prezintă o critică a acestor încercări de ontologie românească care vin din partea celor mai importanți filosofi români ai secolului XX: Lucian Blaga și Constantin Noica.
Este vorba, în filosofia lui Blaga, de încercarea de a așeza pe picior de egalitate „culturile minore” și „culturile majore”. Din punctul de vedere al autorului tentativa lui Blaga de a teoretiza o ontologie a satului este sortită eșecului, deoarece în confruntarea lor cu cultura majoră, culturile minore sunt nevoite să folosească aceleași instrumente, ceea ce conduce fie la o schimbare radicală a lor – prin transformarea reușită într-o cultură majoră –, fie la condamnarea lor – atunci când pierd această confruntare. Deci despre „salvare” oricum nu poate fi vorba. Criza identității culturale românești din secolul XX e dată de faptul că aceasta refuză sau nu are capacitatea de a gândi condițiile de posibilitate ale modernității și încearcă o împăcare armonioasă între lumea arhaică și modernitate, lume pe care modernitatea o trimisese deja în uitare.
Noica este analizat cu a sa încercare asupra Sentimentului românesc al ființei. Aici autorul analizează, folosind instrumentele fenomenologiei heideggeriene, felul în care filosoful român elaborează teoria „ființei românești”. O primă obiecție pornește de la faptul că Noica preia un sistem de idei care sunt produsul unei situații concrete – în speță produsul istoriografiei de secol XIX și XX – și încearcă să facă din ele o întruchipare absolută a ființei. O altă obiecție e dată de faptul că Noica nu face deloc apel, atunci când vorbește despre spiritualitatea românească, la contribuția pe care creștinismul a avut-o la elaborarea modului fundamental prin care țăranul român se raportează la lume. A vorbi așadar despre „ființa” românească în afara contribuției creștinismului nu este decât dovada vie a dorinței explicite de a evita o astfel de tematizare, sau a faptului că demersul său este îndatorat într-un mod decisiv vulgatei istoriografice și folclorice de secol XX. Pe urmele lui Heidegger, autorul consideră că nu există, în cultura europeană, alte posibilități de a accede la o interogație autentică a ființei în afara fragmentelor misterioase care ne-au rămas de la presocratici. De aceea încercarea de ontologie a lui Noica, prin apelul său la un arhaism care inevitabil a fost fecundat de teologia creștină și de cultura modernă, eșuează într-o ontică unei filosofii a istoriei în care limba devine ființarea privilegiată.
Spre final, aș încheia această prezentare reluând câteva spuse ale autorului referitoare la propria carte, pe care o vede ca pe o încercare „de a oferi un sens posibil unor evenimente care, întrezărite din Europa Occidentală (ori privită cu un ochi satelit al acesteia), păreau grotești, monstruoase [sau] anacronice […]”. Este adevărat că nici pentru noi nu este ușor să înțelegem „spiritul românesc” de care râdem uneori, pe care îl luăm în bășcălie și care adeseori ne exasperează. De multe ori ne lăsăm purtați de parti-pris-uri ori prejudecăți care, în loc să ne ajute să ne înțelegem mai bine, ne împiedică în acest demers. Acesta este, cred, motivul pentru care o încercare precum cea a lui C. Karnoouh trebuie luată serios în discuție.
SURSA: APCRC
Tradiție și folclor
Satele judeţului Alba te întâmpină cu belşug de folclor, desprins din viaţa locuitorilor săi.
Datini şi credinţe transmise din generaţie în generaţie îşi dau mâna spre a marca evenimente calendaristice, sărbători religioase, dar şi momente fireşti din viaţa de zi cu zi. Iar dacă mai adaugi şi câte o legendă locală, ştiută numai de bătrânii satelor, tradiţia capătă o sacralitate de necontestat şi îi asigură dăinuirea.
Se practică cele mai variate ocupații tradiționale și meșteșuguri (prelucrarea lemnului, olăritul, aurăritul), condițiile climatice, relieful și solul favorizând ocupații ca pomicultura sau viticultura. Practicile se reflectă, de asemenea, în cele mai năstruşnice manifestări artistice, precum „Butea” din zona Secaşelor, „Căluşul” sau „Călușorul”, „Înmormântarea Fărşangului” ori „Purtata Fetelor de la Căpâlna”. Ele sunt doar câteva din obiceiurile reprezentative pentru Ardeal, determinându-i pe turişti să le caute în călătoriile lor.
Iubitorii de folclor se vor simţi în largul lor la sărbătorile organizate anual, devenite tradiţii, la care iau parte solişti şi meşteri populari din toată ţara. Sunt ocazii în care sătenii îşi prezintă specificul popular, păstrat cu dragoste de la strămoşi. Bogate colecţii de piese autentice desprinse din cultura locală sunt păstrate în expoziţiile etnografice săteşti, în special în muzeele din Lupşa, Rimetea, Almaşu Mare sau la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. (C.C.) SURSA: Turism Alba
Agroturism si turism rural
Numeroase sate din România dispun - prin cadrul lor pitoresc deosebit si prin gospodăriile lor confortabile, cu oameni ospitalieri si meşteşugari talentaţi - de un potenţial turistic aparte.
Agroturismul este o forma de turism - relativ recenta in România - ce a apărut din necesitatea găsirii unor soluţii de creştere a veniturilor gospodăriilor rurale prin valorificarea potenţialului lor economic. Acest potenţial se refera atât la excedentul de cazare existent in gospodăria ţărăneasca -pregătit si amenajat special pentru primirea de oaspeţi - cat si la bunurile si serviciile oferite de aceasta spre consumul persoanelor care vin in mediul rural pentru relaxare, odihna si agrement.
In funcţie de ambientul natural, cultural si folcloric al regiunii, serviciile agroturistice oferite de gospodăriile ţărăneşti pot varia de la servirea mesei, servicii de insotire si călăuza turistica pe anumite trasee sau iniţiere in anumite meşteşuguri tradiţionale, la posibilitatea practicării unor sporturi sau asistării la o serie de obiceiuri tradiţionale din gospodărie, localitate sau zona (şezători, hore săteşti, colinde, hramuri bisericeşti, târguri tradiţionale, spectacole folclorice, etc).
Ferma agroturistica este o structura de primire pentru găzduire si servirea mesei ce funcţionează in cadrul unei gospodarii ţărăneşti si care asigura alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din surse proprii si locale.
In prezent, agroturismul în Tara Făgăraşului este la început de drum. Chiar daca locuitorii acestei regiuni au început sa înţeleagă oportunitatea dezvoltării unei astfel de forme de turism, fermele agroturistice din Tara Făgăraşului nu sunt încă intrate în circuitul turistic.
Turismul rural are o sfera de cuprindere mai larga decât agroturismul si dispune de o structura funcţionala de servicii si cazare eterogena. Aceasta formula de turism este promovata de structuri special amenajate, in jurul cărora se desfăşoară activităţi de turism specializate. Veniturile obţinute au un caracter permanent, iar serviciile sunt asigurate de un personal angajat si specializat. Dintre structurile turismului rural fac parte : pensiuni turistice, moteluri, camping-uri, tabere şcolare, sate de vacanta, tabere de creaţie artistica sau pentru activităţi ecologice.
Pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduire si primirea mesei care funcţionează in locuinţele cetăţenilor sau in clădiri independente si care asigura, in spatii special amenajate, cazarea turiştilor si servicii de pregătire si servire a mesei.
In Tara Făgăraşului , astfel de pensiuni pot fi întâlnite pe Valea Sâmbetei, Valea Dejani, Valea Breaza sau Sebeş, în apropierea Făgăraşului. Câteva exemple în aceasta direcţie ar putea fi :
Complexul Nicodor si Pensiunea Ana - situate pe Valea Sâmbetei, în locuri liniştite si primitoare, oferă turiştilor excelente condiţii de cazare, precum si posibilitatea petrecerii timpului liber descoperind frumuseţile muntelui ; acces din localitatea Sâmbăta de Jos (14,5 km din DN1) sau din oraşul Victoria (11 km pe drumul forestier).
Cabana Dejani - relaxare totala într-o ambienta deosebita, aer curat si atmosfera de vis ; acces din Fagaras, pe drumul ce trece prin satele Hurez si Sasciori, se ajunge în satul Dejani, de unde se urca puţin spre munte.
Pensiunea Valea Căruntei 14 si Pensiunea Coitii Brezei - situate în apropierea satului Breaza (70 km de Braşov, 20 km de Fagaras), aproape de pădure, oferă un cadru intim si liniştit, excelente condiţii de cazare si posibilitatea de a face excursii în zona muntelui sau pe Valea Prahovei.
Nu sunt decât câteva - dar dintre cele rnai reprezentative - pensiuni turistice din zona Tarii Făgăraşului. Turiştii au ocazia de a descoperi si altele vizitând zona. SURSA: Turism FAGARAS
Concert folcloric „Doina Gorjului”
Primul concert al anului 2015 pentru ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO– programat duminică, 18 ianuarie, ora 17.00 – este unul special: veţi avea bucuria de a aplauda nu o singură orchestră, ci două: alături de ansamblul bucureştean, pe scena Sălii Radio va urca Orchestra „DOINA GORJULUI” din Târgu Jiu!
Creat în 1949, deci cu o tradiţie folclorică de peste 60 de ani, ansamblul „Doina Gorjului” va aduce în faţa iubitorilor muzicii populare româneşti nu numai artiştii curenţi, ci şi foşti membri ai orchestrei, care au contribuit la succesul formaţiei de-a lungul timpului. De orchestra „Doina Gorjului” şi-au legat definitiv numele, mari interpreţi ai cântecului popular românesc, ca Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Maria Apostol, Maria Ciobanu, Petrica Mîtu Stoian etc.
Evenimentul dedicat muzicii populare gorjeneşti se va derula sub bagheta a trei dirijori: Adrian Grigoraş – Orchestra de Muzică Populară Radio şi Marcel Parnica şi Aurel Blondea – Ansamblul „Doina Gorjului”. SURSA: STIRI Turism
Maramureşul istoric posedă un potenţial turistic complex şi unitar
renumită prin elemente de etnografie şi folclor, constituie una din puţinele zone în care s-au păstrat aproape nealterate arta populară de o pregnantă originalitate:
- case, porţi, unelte, ţesături, ceramică, biserici, datini şi folclor, unice prin frumuseţe, semnificaţie, vechime şi desfăşurare.
Traseele cele mai frecventate pentru valorile etnografice şi folclorice sunt:
- Văile Marei şi Izei
- Sighetu Marmaţiei şi Săpânţa, ce poate fi continuat peste Pasul Huta, în pitoreasca şi nu mai puţin importanta Ţara Oaşului.
Dintre casele ţărăneşti declarate monumente istorice, se mai păstrează şi azi casa de lemn a lui Codrea Ion din satul Berdeşti şi casa de lemn a lui Ţiplea Dumitru din satul Fereşti.
Localităţile care se remarcă prin frumuseţea şi particularităţile arhitectonice a caselor de locuit sunt cele de pe Valea Coşului:
- Fereşti, Călineşti, Sîrbi, Budeşti.
Un element decorativ de mare originalitate al satelor maramureşene sunt monumentalele porţi durate în ştejar, ornate cu frumoase motive puternic reliefate.
Motivele relativ numeroase ale porţilor sunt:
- funia împletită, pomul vieţii, crucea liberă şi crucea înscrisă în cerc, floarea de helianthus, steaua cu cinci raze închisă în cerc sau într-o coroană rotată, astragalele, cercuri concentrice de diametre diferite, bare verticale şi înclinate, vase de flori, şarpele şi linii şerpuite, păsări schiţa unei figuri omeneşti sau mâini deschise.
- Mara, Sat-Şugatag, Fereşti, Budeşti, Vadu Izei, Năneşti, Botiza, Bogdan Vodă, Ieud, Săpânţa şi Petrova.
Ţesăturile de casă din Maramureş, confecţionate din cânepă, in, bumbac şi lână se disting prin motive geometrice ale ornamentaţiei, iar armonia culorilor conferă covoarelor, cămăşilor, zadiilor şi ştergarelor o mare valoare artistică.
Portul popular maramureşean, de mare originalitate, este încă bine păstrat, deşi factorii de disoluţie acţionează inevitabil şi în Maramureş.
Portul popular maramureşean se caracterizează prin nota de voiniciune, compoziţie unitară şi armonie decorativă.
Portul popular din judeţul Maramureş şi cu deosebire cel din Maramureşul istoric, are numeroase note de sobrietate, frumuseţe şi incontestabilă vechime.
În afară de funcţia utilitară, portul are şi o funcţie de recunoaştere. În general este bine păstrat, mai ales cel de sărbătoare şi de aceea se recomandă ca această zonă să fie vizitată de preferinţă în zilele de sărbătoare.
Portul popular maramureşean femeiesc are cămaşa confecţionată din pânză de cânepă sau de bumbac, cu ornamente la umăr, utilizând broderia în alb sau policromă.
Mâneca este terminată cu o manşetă mai largă, încreţită în întregime şi brodată.
- Zadiile din portul popular maramureşean femeiesc, se pun peste poale, în faţă şi în spate, fiind în acelaşi timp un element distinctiv foarte puternic. Au dungile orizontale, colorate (roşu, portocaliu, verde, negru, galben).
- Pieptarul caracteristic pentru Maramureş, scurt şi strâmt, se poartă neîncheiat. Decorul este realizat din solzi de meşină sau broderie de lânică dispusă în cercuri, cu ţinte metalice sau oglinjoare. Pe piept au de o parte şi alta un şir perpendicular de ciucuri, culorile dominante fiind roşu sau vişiniu.
- Pantalonii, numiţi “gâtii”, sunt largi, dar mai înguşti decât cei oşeneşti şi mai largi (până la jumătatea distanţei dintre gleznă şi genunchi) şi pot avea ciucuri obţinuţi din urzeala lăsată liberă.
- O caracteristică a portului bărbătesc maramureşan este “straiţa” petrecută pe după gât, fie din lână, în ţesătură policromă, fie din pânză brodată în general în roşu şi vişiniu.
- Chimirul este foarte lat, până la 30 cm.
- Pieptarul este fala maramureşanului, permiţând o largă desfăşurare ornamentală şi cromatică. Este generalizat pieptarul cu ornamentaţie pe toată suprafaţa.
- Iarna se poartă căciula, cioareci de culoarea lânei care nu au nici un element decorativ.
TÂRGUL NAȚIONAL DE TURISM RURAL DE LA ALBAC
Anul acesta, în perioada 06 – 07 septembrie 2014, Consiliul Județean Alba, alături de Primăria Comunei Albac, având ca partener ANTREC România, organizează cea de-a X-a ediție a Târgului Național de Tursim Rural de la Albac, județul Alba. Ca și în anii trecuți, târgul oferă o serie de surprize participanților, programul său fiind astfel alcătuit încât să se adreseze deopotrivă profesioniștilor din sectorul turistic dar și simplilor vizitatori, aflați în zonă ca turiști. Manifestările vor fi deschise oficial sâmbătă, 06 septembrie, la ora 10.30, participanții având apoi ocazia de a vizita stand-urile amenajate, de a degusta produsele pregătite în stand-uri, de a vizita pensiunile din zonă înscrise la târg sau de a participa la seminariile dedicate dezbaterii problemelor turismului rural. Cea de-a doua zi a târgului este rezervată vizitelor la pensiuni și spectacolului folcloric, care va închide, de altfel, manifestările.
10 ani de târg, la Albac
Anul acesta, târgul de la Albac împlinește 10 ani. Ceea ce în 2005 începea timid, cu evidente stângăcii și temeri, astăzi a devenit o adevărată sărbătoare a turismului național, fiind cel mai longeviv de acest gen din România. În esență, târgul de la Albac înseamnă tradiție, folclor, cunoaștere, investiție. Adică turism rural, în cel mai cuprinzător sens posibil. E un eveniment care a crescut an de an și care, prin invitații, participanții și partenerii săi, a deschis calea spre turism în ținutul vestit al Țării Moților, în care Albacul – alături de celelalte mari comune din zonă, adică Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Vadu Moților, Horea, Poiana Vadului, Avram Iancu, Vidra – e un adevărat „nod” turistic. Cu alte cuvinte, Albacul este aproape de cele mai importante destinații turistice ale Apusenilor. Ghețarul Scărișoara, Ghețarul Vârtop, mănăstirea Lupșa, Cheile Arieșului, biserica de lemn de la Goiești și zecile de peșteri sunt doar câteva dintre ele care merită a fi menționate oricând.
De fapt, Albacul e mai mult decât un vechi sat românesc.
În 2005 a devenit stațiune turistică, funcționând, astfel, drept cadrul ideal pentru evenimente dedicate turismului rural. Zeci de pensiuni, vile și cabane particulare stau la dispoziția turiștilor în orice anotimp, fiind locul potrivit în special pentru turismul de familie.
Târgul de Turism Rural a fost dintotdeauna o reflectare a acestui context turistic, având un program care, anual, a încercat să articuleze principalele aspecte ale turismului rural. Concursuri de pescuit, de gastronomie, târguri meşteşugăreşti, expuneri de oferte turistice, întâlniri între agenții de turism și proprietari de pensiuni, seminarii pe teme de management turistic, drumeţii în munte, focuri de artificii, concerte şi, bineînţeles, multă voie bună – asta înseamnă în fiecare an, începând cu 2005.
Pentru toate aceste realizări, li se cuvin mulțumiri în special celor doi parteneri permanenți ai Consiliului Județean Alba în organizarea târgului, și anume Primăria Comunei Albac și Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), fără de care târgul n-ar fi existat. La împlinirea a zece ani de turism în Țara Moților, vă mulțumim tuturor pentru sprijin și vă așteptăm în acest weekend la Albac, la o întâlnire cu tradiția și turismul verde!
PROGRAM
Sâmbătă, 6 septembrie 2014
10.30 Aniversare „10 ani de turism în Albac”
11.00 Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a X-a. Vizitarea stand-urilor
12.30 Vernisajul expoziției-proiecte concurs de arhitectură:
Amenajare camping: Luncile Prigoanei, Șugag, Rimetea
Arhitectură Contemporană în Țara Moților: Pensiune turistică și locuință
Vizită la pensiuni
14.00 Seminarii
22.00 Spectacol de muzică populară Albac
Discotecă-Jamaica Show
Foc de artificii
Duminică, 7 septembrie 2014
09.45 Vizită la pensiuni
14.30 Spectacol folcloric
Fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, dirijor: Coriolan Laurian Honcaş
Ansamblul Folcloric ,,Augustin Bena” al Judeţului Alba, dirijor: Alexandru Pal. Solişti: Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Nariţa, Floricica Moga, Cătălin Haşa şi Nicolae Tuhuț
Ansamblurile folclorice: „Maramureșana” – Ocna Șugatag, „Albăceana” – Albac, „Floare de colț” – Galda de Jos, „Moțul” – Horea, „Doina Moțului” – Câmpeni, „Dor Transilvan” – Cluj Napoca
Orchestra de muzică populară condusă de Adi Vasiu. Soliști: Lele Crăciunescu, Florentina și Petre Giurgi, Dorel Banci, Mirela Danciu, Eugen Mihăilă, Matei Crina, Alexandra Scrob.
SURSA: STIRI REPORTAJ ALBA
Doi clujeni, pionieri ai turismului "folcloric" in Transilvania
39 de canadieni au cunoscut vara trecuta traditiile, muzica si dansul popular din Transilvania si au vizitat principalele obiective turistice ale zonei. In aceasta vara, traseul va fi urmat de alti turisti straini. Actiunea este organizata de Camelia si Nelutu Motoc, coregrafi ai unor ansambluri folclorice clujene, fondatori ai Casei Dansului Romanesc.
Vacanta etnografica in Transilvania a avut loc intre 25 iunie si 5 iulie 2013 si a antrenat 39 de participanti din privincia Quebec din Canada.
“Voiajul a cuprins atat cursuri de dansuri traditionale romanesti, cat si vizite in diferite zone etnofolclorice din Transilvania. Meritul acestui turneu a fost ca a depasit granita unei relatii profesionale profesori-cursanti. Suntem mai bogati in experienta, dar si in relatii care, cu siguranta, vor dainui in timp. Prietenii nostri din Canada vor stii ca intotdeauna in Cluj o poarta a casei, dar si a inimii noastre va fi deschisa pentru ei. Am petrecut alaturi de cei 39 de participanti din Quebec-Canada, zece zile de neuitat,cu muzica si dansuri traditionale romanesti,cu oameni extraordinari din Marisel, Frata, Sinca Noua, care au facut totul ca musafirii nostri sa se simta minunat”, a rezumat Camelia Motoc, fondatoarea Ansamblului de copii “Doina” din cadrul Cercului Militar Cluj.
Au fost sprijiniti de Sonia Dion, o canadianca maritata cu un bucurestean stabilit in Canada, Cristian Florescu.
“I-am dus pe oaspetii nostri prin Cluj-Napoca, la Marisel, la Frata, prin Campia Transilvaniei, la Brasov, in comuna Sinca Noua, au vizitat Branul si au fost foarte impresionati, ne-au spus ca vor sa revina”, a povestit si Nelutu Motoc, sotul acesteia, coregraf al Ansamblului Studentesc “Traditii”, de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV).
Musafirii au fost cazati in Cluj-Napoca, unde au urmat cursuri de dans popular cu cei doi instructor. Au vizitat aici Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Parcul Etnografic “Romulus Vuia”, dar au ”bifat” si Salina Turda.
“La Marisel am dat de niste oameni minunati care au venit cu unelte traditionale, furci, razboaie de tesut si le-au dat canadienilor mancare traditionala", isi aminteste Motoc.
Canadienii au invatat la Cluj 14 jocuri populare din toata tara, majoritatea dansuri de grup, dar si de perechi.
“La final, turistii au dansat la Frata si Marisel, la caminele cultural de acolo, i-au uimit pe localnici cu un dans din zona. Au plecat cu totii cu o impresie extraordinara despre Cluj, satele noastre. Cred ca asta ar fi important de promovat si aratat strainilor”, a mai spus Nelutu Motoc.
Localnicii din Frata isi amintesc cu drag de vizita strainilor din vara trecuta.
“Au tras o Invartita de la Frata de ne-au dat gata pe toti. Se pare ca jucand si ai nostri impreuna cu ei s-au obisnuit si ei cu jocul. Au fost de au vizitat satul, avem o biserica catolica batraneasca si o biserica la Soporu de Campiei, acolo au facut vizite”, isi aminteste Vasile Trif, primarul comunei Frata.
In timpul vizitei, canadienii au fost cazati in casele satenilor si s-au minunat de mancarurile si obiceiurile lor.
“I-am servit cu ce am avut, au mancat si ei pita si slana si au baut tuica. Foarte tare ne-am mirat ca nu s-au strambat cand au dat-o pe gat, toti ne-am mirat ca ce invatati sunt cu tuica noastra. I-am dus si la fan, cei mai tineri au pus si ei mana si au dat la coasa. Au pus mana pe purcei, pe catei, pe iepuri… Si-au dat seama de ce avem noi si ei nu mai au. A fost frumos, le-a placut si noi ne-am bucurat de asta”, declara Trif.
Pentru acest an sunt programate doua tabere cu straini. Prima va incepe in 10 iunie si va avea ca protagonisti 42 de americani si cealalta de la 1 iulie, cand vor sosi la Cluj 43 de turisti straini, din care jumatate sunt canadieni si restul europeni, din tari ca Germania, Austria, Belgia sau Olanda.
“Traseul va fi cam acelasi ca anul trecut: cursuri de dans, vizitarea unor obiective din Cluj, o vizita de doua zile la Rupea, in Brasov, impreuna cu grupul folkloric de acolo, precum si vizitarea manastirii de al Sambata de Sus si a hergheliei de al Sambata de Jos. Ne-am propus de la bun inceput sa promovam tezaurul coregrafic si muzical din Transilvania, precum si locurile noastre minunate. Primii nostri oaspeti au fost foarte uimiti, multi nu iesisera din tara lor, nu stiau nimic de Romania si la ei nu mai exista sate ca la noi, ale lor au disparut de mult”, a conchis coregraful. SURSA: ZiardeCluj
Tradiții și folclor - Romania Travel
Daca vizitati Romania veti descoperi un loc plin de legende, mituri, care au fost atent pastrate de-a lungul secolelor. Putine tari din lumea aceasta au pastrat cu atata dragoste muzica si dansul popular.
Satele sunt sufletul Romaniei, sunt locul in care traditiile au fost pastrate intacte, ca nicaieri altundeva in Europa. Un tanar cuplu american, care studia traditiile vechi ale satelor din Europa, pentru un studiu, s-au mutat de curand cu familia in nordul tarii, cu scopul de a documenta aceste traditii unice.
Populatie se bucura de oaspeti, adesea ii invita la ei acasa pentru a lua masa sau pentru a sta de vorba. Pentru a intelege cu adevarat traditiile Romaniei este necesar sa vizitati un sat traditional si sa locuiti acolo. Preturile sunt intre 8 USD si 25 USD/persoana, inclusiv doua mese. Camerele sunt curate, unele insa au baie comuna. Multe gazde nu vorbesc engleza.
Romania a dat multi artisti faimosi, unul dintre cei mai importanti fiind Constantin Brancusi, care a redat lumii intr-un optimism naiv, traditiile populare in arta sa.
„Cimitirul vesel” din Sapanta, din nordul tarii, prezinta pietre funerare albastre, unice, redand scene comice din viata celor decedati.
Ca si în cele mai multe părti ale lumii, artisti full-time si artizani sunt atrasi sa stea împreună, avand tendinta de a forma comunităti, acolo unde, locurile, din punct de vedere estetic creaza inspiratie. Bucuresti si câteva dintre orasele mai mari se pot lauda cu câteva galerii, care simbolizează munca acestor comunităti de artisti, dar cele mai multe nu au galerii. Câteva exemple de opere ale artistilor si artizani locali sunt prezentate si vândute în muzee in orase, dar cele mai multe sunt vândute în pietele stradale adiacente atractiilor majore. Vanzatorii, de obicei, sunt, de asemenea, factorii de decizie iar unii dintre ei vorbesc limba engleză. O conversatie cu ei poate dezvalui aspecte fascinante ale culturii românesti. Lucrari de Brancusi se afla in diverse locatii, dar una dintre cele mai impresionante colectii se afla în municipiul Târgu Jiu, în Oltenia la granita de sud a Muntilor Carpati. Localitatea Horezu din apropiere este un centru important pentru prelucrarea ceramicii, lemnului, sculpturilor si fierului, iar Muzeul de Artă din Horezu prezintă unele dintre cele mai bune lucrări ale artistilor din trecut, dar si a celor contemporani.
Oua incondeiate
Cele mai usor de recunoscut exemple ale artei românesti sunt renumitele ouă incondeiate, pictate preponderent in jurul Sarbatorilor de Pasti. Pictura se face pe ouăle golite de interior, fiind o parte integrantă a pregătirilor pentru acest festival de reînnoire. Femeile si copiii se aduna în casa cuiva pictand si stand de povesti. Modele complicate au fost de fapt limbi secrete cunoscute doar de locuitorii din regiunile în care au fost pictate. Cele mai vechi oua cunoscute au fost vopsite cu fortis aqua (acid azotic), pe un fond traditional rosu. Acestea sunt disponibile în aproape toate magazinele si pietele de stradă.
Ceramica
Ceramică românească este încă realizata pe traditionale roti de ceramica, finisate cu instrumente simple. Formele, marimile si modele redate pe diverse argile, reflecta cultura diverse domenii în care sunt produse. Glazurile de culori si decoratiunile variază de la motive geometrice puternice, pana la motive florale delicate, dar si motive animale si umane. Există aproximativ 30 de centre de ceramică in întreaga tară, fiecare cu propriul stil distinct, dar principalele domenii sunt la Horezu in Oltenia; Miercurea-Ciuc si Corund, în vestul Transilvaniei; Baia Mare, în apropiere de granita de nord, si Radauti si Marginea din Moldova.
Lemnul
Portile sculptate se gasesc in Maramures, o regiune in partea de Nord a Romaniei, zona in care se regaseste cel mai bine arta prelucrarii lemnului. Casele sunt bordurate în lemn elaborat sculptatat, cu porti de lemn, pana si chiar gardurile sunt complicat sculptate. Din punct de vedere istoric, în aceasta regiune, statutul unei familii poate fi afisat pe poarta – cu cat sunt mai elaborate, cu atat mai instarita este familia.”Cimitirul Vesel” din Sapanta se afla tot in această regiune. Este deschis tot timpul anului, si merita vizitat. Decoratiuni sculptate manual redand modele complexe detin semnificatii speciale, dincolo de decoratiile in sine. Arbori de viată, funii rasucite, luni, stele, flori si dinti de lup pentru a alunga spiritele rele sunt asociate cu mituri si superstitii. Ele sunt redate în mobilier, linguri, polonice, bastoane, lăzi de suvenir si alte obiecte decorative, uneori vopsite. Fluiere de lemn sunt de asemenea, elaborat sculptate. Cele mai apreciate sunt naiurile, cu multe tuburi de suflat, care sunt acum foarte rare, deoarece foarte putini artizani stiu cum să le facă si chiar si mai putini stiu cum să cante la ele.
Textile
La poalele Castelului Bran se afla o casa tăraneasca cu o fereastră în spatele careia o femeie în vârstă stă la războiul ei de tesut. Trecotorii o vad. Ea ii invita pe vizitatorii interesati în casa ei, în cazul în care fiica ei vorbitoare de limba engleză este acasa. Fiica explicaca are 74 de ani si a tesut intotdeauna, de cand avea sapte ani. Ea încă tese cu fir invartit, din lana de oaie, oi pe care familia le creste in curtea lor in mici tarcuri închise. La vedere, în mica sa cameră de tesut, care este, de asemenea, dormitorul ei, se afla o selectie de tesaturi magnifice. Nu sunt de vânzare,deoarece acestea sunt exemple nepretuite ale acestui mod de viată.
Tesutul este una dintre cele mai raspandite meserii din Romania, traditie transmisa din generatie in generatie, utilizate fiind patente de familie, specifice diferitelor regiuni. Războaie de tesut încă sunt uzuale în case, iar femeile tes si brodeaza din copilarie pana la bătrânete. Fibrele utilizate predominant sunt lâna si bumbacul, care sunt utilizate la teserea covoarelor, draperiilor de perete, fetelor de masă si îmbrăcămintii. Unele tesătoare si broderite din România încă lucreaza cu fire produse de ele. Tesatoarele mai tinere au tendinta de a cumpăra materii prime. Ele tes si brodeaza doar pentru uzul lor personal, de exemplu lenjerie si prosoape din bumbac draperii, cuverturi de pat, covoare, draperii de perete, mobilier si îmbrăcăminte. Într-un sat de lângă Sibiu, o parte din zestrea miresei este încă facuta manual, fiind folosita pentru a decora caii celor care merg din casă în casă pentru a transmite invitatii de nunta.
Costume populare – costumele populare din zona Arges sunt purtate de sărbători si la ocazii speciale (cum ar fi nunti). Ele au la baza modele regionale stricte si servesc, de asemenea, ca un fel de limbaj secret cunoscut doar de persoanele din diferitele regiuni din care provin. Sibiul foloseste motive alb-negru grafice, reflectând patrimoniul său saxon; regiunile de sud precum Arges, Muscel, Dimbovita si Prahova folosesc rosu, maro, negru, galben, auriu, si fire de argint, care reflectă influente ale Imperiului Otoman. Zona Buzau foloseste modele de tip teracotă; Oasul foloseste mult verde si Moldova foloseste portocaliu si albastru de Voronet, devenit celebru în întreaga lume prin utilizarea sa la mănăstirea cu acelasi nume. Broderia este taiata frumos pânză albă sau pe bumbac si este folosit în întreaga tară.
Covoare
Din punct de vedere a unei analize realizate pe materiale textile, covoarele merita sa detina o categorie aparate, nicio alta categorie neredand atat de puternic originea regiunilor ca acestea. La fel de variate ca diferite alte obiecte din diverse zone, la fel sunt si covoarele care sunt afisate pe gardurile din jur. Cele mai multe sunt tesute plat, stil probabil introdus cu secole în urmă Imperiul Otoman. Cei care tes inca covoare de mana amestecă fire vopsite, redand motive de legume traditionale. Covoarele din Oltenia reflecta natura, cu flori, copaci si păsări. Cele din Moldova au modele mici repetate in mai multe rânduri, creand pom al vietii. Covoarele din Maramures tind să aibă forme geometrice, asemănătoare cu cele din Turcia si muntii Caucaz.
Mastile
Arta Populara Romaneasca – masti folclorice
Mastile sunt strans legate de festivaluri si se gasesc predominant in Maramures si Moldova. De obicei sunt realizate din piei de oi, porci sau vaci, la care se adauga decoratiuni din tesaturi, pompoane, pene, clopotei metalici, fasole si paie, adesea reprezentand ursi si capre, folosite traditional mai ales de Anul Nou, in decembrie si ianuarie.
Sticla
Cea mai veche sticla conservata din Romania dateaza de pe vremea Imperiul Roman.
În prezent, există o pasiune reînnoită pentru crearea de artă din sticlă suflată si mai multi artisti ai sticlei românesti contemporane se bucura de renume mondial. Cei mai multi dintre artistii pe sticlă profesionisti sunt grupati în nord-est, în apropiere de Botosani. Artizanat din sticla estede asemenea, realizat în fabrici situate în Avrig, Turda si Buzău, sticla fiind turnata, sculptata manual, multe exponente fiind piese de muzeu.
Informatii suplimentare despre artizanatul din Romania:
Organizatia non profit „ajutor pentru Artizani” , a publicat un ghid excelent pentru toti cei interesati de arta artizanala din Romania. Ghidul prezinta artizanii, impartiti pe regiuni, cu cdescrieri speciale ale obiectelor realizate. Sculptorii in lemn si-au creat organizatii pe langa paduri, tesatorii si broderii se gasesc mai degraba in vai si campii. SURSA: Romania Travel
Limba, portul şi datinile strămoşeşti, păstrate cu sfinţenie SATU MARE
Etnografia şi folclorul judeţului Satu Mare sunt reprezentative în cele trei zone distincte: Ţara Oaşului, Zona Codrului şi Câmpia Someşului, în care se găsesc aspecte caracteristice culturii, artei şi civiliza-ţiei populare româneşti, maghiare şi germane, cu tră-sături specifice, dar şi de influenta reciprocă.
Păstrători ai unor valori etno‑culturale autentice, oşenii au reuşit să transmită din generaţie în generaţie ceea ce are mai de preţ un popor: limba, portul şi datinile strămoşeşti.
Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi dansul specific oşenesc, care se desfăşoară privirilor în special cu ocazia unor evenimente deosebite: nunţi, hore, şezători, sâmbre, lăutul torturilor şi alte sărbători.
Portul oşenesc se distinge prin originalitate, colorit şi ornamentaţii.
Nelipsite oşanului sunt clopul împodobit cu mărgele sau pene şi straiţa ornamentată într‑o policro-mie deosebită cu motive geometrice sau vegetale. Pantalonii largi de vară sau cioarecii strâmţi şi gubele miţoase, negre sau albe, purtate iarna, se păstrează din vremea dacilor.
Portul femeiesc este caracterizat prin aceeaşi prospeţime, vioiciune şi originalitate: cămaşa viu co-lorată este lucrată în ornamente geometrice sau florale, iar şorţul înflorat, de obicei pe fond galben sau roşu. Deosebite sunt împletitura şi cununa de mărgele purtate de mirese.
Casa oşenească străveche este construită din lemn, cu acoperiş de şindrilă sau paie, înalt şi ţuguiat cu “tărnaţul” (pridvorul) sprijinit pe “suliţi” şi cu “vraniţa” (poarta mare de la curte) sculptată artistic în lemn de stejar.
De mare valoare artistică este ceramica de Vama, ornamentată cu motive geometrice, zoomorfe, antro-pomorfe într‑o cromatică dominată de brun închis, negru, verde sau roşu.
Ţara Oaşului şi‑a câştigat faima şi prin tradiţiile şi obiceiurile străvechi. Dansurile oşeneşti “Roata” şi “Miresele” animate de ritmul sacadat al “ceterii” (viorii), de “ţipurituri” (strigături) şi bătăi din palme, sunt inconfundabile.
Cea mai mare serbare câmpenească a oşenilor este “Sâmbra oilor”, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut. După “măsuratul laptelui”, începe ospăţul cu bunătăţi, “boace” şi ţuică de prune, după care se cântă şi se dansează.
A doua zonă etnografică, Codru, îşi are denumirea de la pădurile de fag şi de stejar existente aici până spre sfârşitul secolului trecut.
Mireasă din Ţara Oaşului
Creaţia materială şi spirituală a acestei zone se face remarcată îndeosebi prin arhitectura populară. Aici întâlnim originale şuri de dimensiuni monumentale, cu porţi decorate prin traforaj în relief cu elemente geometrice, florale, zoomorfe şi antropomorfe şi mai ales, renumitele biserici din lemn de la Corund, Soconzel, Stâna şi Bolda, datând din secolul XV I I I .
Dintre dansurile specifice acestei zone remarcabile sunt “Românescul” “Codrenescul” “Scuturatul", “Ardeleana” “Bătrânescul”, dansuri dificile şi spectaculoase.
Elementele etnografice specifice se fac cunoscute prin “Festivalul anual al folclorului codrenesc”, care are loc la sfârşitul lunii august, într‑un pitoresc decor natural din pădurea Oţeloaia.
A treia zonă etnografică, care cuprinde cea mai mare parte a judeţului, respectiv centrul şi nord‑vestul acestuia este Câmpia Someşană.
Datorită influenţelor din mediul urban, tradiţiile specifice acestei zone s‑au pierdut treptat, păstrându‑se în unele sate câteva elemente de arhitectură, folclor şi port popular, specifice.
Portul maghiar, confecţionat din pânză de cânepă, se face remarcat prin pantalonii şi fustele plisate, iar cel german (şvăbesc), confecţionat în întregime din pânză ţesută industrial, prin sobrietatea culorilor.
Dansurile specifice acestei zone sunt “Ardelenele”, precum şi diferite variante de “csárdás” cum sunt: “Bagosi forgós” (Învârtita de la Boghiş), “Legényes” (Bătrânesc) şi “Leányos” (Joc de fete).
Cât priveşte dansul german, acesta se întâlneşte sun forma “Landler” şi “Polka”. SURSA: satumare.insse