De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi Istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta.
E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.).
Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.
Se întindepe 100 de hectare
În zona Turdaş, în apropiere de râul Mureş, arheologii sibieni au descoperit cel mai vechi oraş din Transilvania. „Pe 1.290 metri de duct şi pe braţe, ce se întind pe alţi 300 de metri, am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, de palisade, de şanţuri succesive şi ziduri.
Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie şi turnuri.Totul este din lemn, bineînţeles. Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult.
Noi am avut această şansa datorită autostrăzii. Acum putem să argumentăm, calitativ şi cantitativ, existenţa unei aşezări proto-urbane aidoma marilor aşezări din Orient”, adaugă Sabin Adrian Luca.
Sistemul de fortificaţii descoperit de arheologii sibieni e oglinda celui pe care Nicolae Vlassa îl descoperise incizat pe o tăbliţă. Ideea lui Vlassa că, pe această tăbliţă, locuitorii vechiului oraş au desenat sistemul de fortificaţii al aşezării a fost astfel confirmată.Specialiştii cred că acest sistem de fortificaţiiocroteaunnucleu care avea, probabil, 100 de hectare. Delimitări existau şi în interiorul aşezării, mai ales că aceasta s-a extins tot extins din interior spre exterior.
De interes este şi arhitectura caselor din acest oraş: „case imense, şi ca înălţime şi anvergură, cu podina suspendată”. Altfel spus, din cauza deselor inundaţii care afectau perimetrul, oamenii şi-au construit case suspendate, pe stâlpi imenşi de 6-8 metri. Inundaţiile afectau însă pivniţele şi vetrele care se găseau la nivelul solului, aşa că aşezarea era refăcută după calamităţi ale naturii. S-au descoperit astfel şase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar şi un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condiţiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.
„De ce spun că e primul oraş din Transilvania, ca să nu spun cel puţin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, compus din 11 palisade şi şanturi succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o aşa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult.
Am surprins aceste palisade, şanturi, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul iniţial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanţe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificaţii este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.).Ceeace este curios este că niciunul nu e în aceeaşi poziţie, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puşi fie pe burtă cu mâinile şi picioarele legate, fie pe spate cu mâinile şi picioarele legate, fie cu capul tăiat şi pus pe piept”, a declarat directorul muzeului Brukenthal.
Potrivit acestuia, aşezarea de la Turdaş a fost un centru regional de producţie şi distribuţie a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare şi obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdaşului, „unic în Europa”, până la statuete antropomorfe, zoomorfe, şi „statuete pe tron”, care exemplifică regalitatea şi care au mai fost găsite doa rîn „două – trei situri din Europa”.
„Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicaţia asupra numărului mare de vase şi statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni şi singura concluzie care se poate trage este că aici se făceau statuetele, idolii pentru o ţară. Şi această mare aşezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consecrate deja, spre comunităţi.
E singura aşezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr aşa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta idea că suntem în faţa unei aşezări protourbane ai doua din marile aşezări din Orient, o aşezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a explicat Sabin Luca.
„Săpăturile din ultimul an şi jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucre patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eşantion ceramic de doi-trei la sută şi s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poţi să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eşantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eşantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentrucă asta a fost norocul nostru”, a adăugat Sabin Luca.
Scrieri de 7.000 de ani în aceeaşi zonă
Civilizaţiei Turdaş îi aparţine şi cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăbliţe de lut descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia şi Orăştie. Acestea sunt inscripţionate cu semen asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puţin o mie de ani mai vechi decât ori ce alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.
SURSA WWROMANIA1; SURSA WWROMANIA2; SURSA WWROMANIA3;
Povestea gânditorului de la Hamangia
Ceramica de tip Hamangia excelează şi abundă prin decoruri cu motive triunghiulare dispuse în zone concentrice pe umăr sau pe partea superioară a vaselor, „iar plastica este cu totul excepţională, figurinele fiind apropiate ca tip de cele cicladice, caracterizându-se prin stilizarea formelor anatomice în volume şi planuri triunghiulare”. Cultura care aparţine „Gânditorul” a fost prima dată atestată într-un sit arheologic de lângă oraşul Baia, de pe litoralul Mării Negre. Este nivelul primei populaţii stabilite pe coasta occidentală a Mării Negre, civilizaţie meridională. Hamangia este de tip neolitic mijlociu, respectiv mileniul VI. Descoperirile arheologice care caracterizează cultura au fost făcute în aşezările de la Ceamurlia de Jos, Baia, Medgidia, Târguşor şi în Cernavodă şi Durankulak. Caracteristice pentru Hamangia sunt statuetele antropomorfe cu ţinută artistică deosebită.
În anul 2000, statueta de la Hamangia a fost desemnată, de către o comisie internaţională, ca fiind una din cele 10 artefacte ale culturii pământene care ar trebui să ne reprezinte planeta. „Gânditorul” ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră. „Gânditorul” îşi relevează adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunându-se încă de la început prin parametrul înălţime, 113 cm, care nu este deloc înâmplător şi 355 cm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucât aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar „Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi”. Aceste numere au fost păstrate cu străşnicie de iniţiaţii vechilor popoare, ele fiind atestate mai târziu şi de învăţaţi geto-daci, codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmisegetuza Regia. Vechii egipteni le cunoşteau şi ei iar la chinezi apar ceva mai târziu. Înălţimea statuetei nu a fost făcută la întâmplare, dovedind că strămoşii noştri aveau cunoştinţe de matematică şi geometrie, iar această operaţie de obţinere a lui „Pi” din două numere întregi reprezintă poate cea mai veche atestare a relaţiei fundamentale.
„Gânditorul” este o statuetă multifuncţională. Răsturnându-l cu faţa în jos, se poate observa că vârful nasului, antebraţele şi genunchi sunt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune, dar şi construite spre a fi instalate şi în alte poziţii. Dar „Gânditorul” nu a fost conceput să rămână singur, așa cum nici lui Adam nu i s-a întâmplat. Dovadă este statueta feminină cu aceeaşi alură. Perechea lui. Astfel, doi gânditori identici, aşezaţi cu spatele unul către altul, în aşa fel încât vârful picioarelor scăunelelor şi punctul de contact al spatelui lor (poziţie unică) coincid cu piramida lui Keops. Linia dreaptă a mâinilor lor este paralelă cu muchiile piramidei. Inversând poziţiile celor doi gânditori şi punându-i faţă, aşa încât vârfurile nasurilor, mâinilor, genunchi să fie lipite, constatăm că suprafaţa plată a cefelor lor este paralelă cu liniile muchiilor piramidei lui Keops. Acelaşi lucru se întâmplă şi în situaţia în care cei doi gânditori stau cu spatele spre observator şi cu faţa spre piramidă, uniţi prin punctele de contact ale braţelor, antebraţelor şi capetelor (poziţie nefortuită) reproduc din nou modelul piramidei cu ajutorul liniei marginale, drepte, a gâturilor, ce se suprapun peste muchiile piramidei. (sursa:wikipedia)
SURSE: ARTIZANESCU