COMBATEREA SI ERADICAREA SARACIEI -10
10. UE - Corina Creţu: UE va aloca 30 de miliarde de euro pentru lupta împotriva sărăciei - 28 noiembrie 2014
Domnule Klaus Iohannis stiati ca UE are acest proiect prin care se va lupta cu eradicarea saraciei ce in Romania a ajuns la 42%?
30 de miliarde de euro vor fi alocaţi la nivelul Uniunii Europene pentru lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale având în vedere că 21% din copiii din statele membre trăiesc în sărăcie şi risc de excluziune socială, a anunţat comisarul european Corina Creţu.
"Copiii reprezintă 17% din populaţia totală a Uniunii Europene şi, din păcate, aproape 21% din aceşti copii se află în risc de sărăcie, iar statisticile arată că 9% din aceşti copii trăiesc în condiţii neadecvate, în condiţii materiale foarte precare. De aceea ne dorim ca toate statele membre să se gândească la această latură socială şi Comisia Europeană va aborda toate laturile acestei politici inclusiv accesul pe piaţa muncii a părinţilor, servicii de calitate pentru ei, afterschool şi alte acţiuni care să-i ajute". A spus comisarul european Corina Creţu în cadrul conferinţei internaţionale Eurochild din Bucureşti. Comisarul european a anunţat că 30 de miliarde de euro vor fi investiţi, la nivel european, pentru incluziune socială, lupta împotriva sărăciei şi a discriminării. "Suntem în faza de demarare şi de adoptare a programelor operaţionale pentru următorii şapte ani şi speranţa noastră este ca cele 28 de state membre să includă în aceste programe operaţionale, proiecte de calitate prin care să sprijine investiţii de îngrijire a copilului şi investească în infrastructura din educaţie, grădiniţe, şcoli, spitale, aşa cum au făcut şi în exerciţiul financiar trecut în perioada 2007-2013. Fac un apel către toate statele membre să depună proiecte de calitate care să răspundă acestor nevoi. Apreciez faptul că în perioada 2007 – 2013, foarte multe ţări au avut proiecte privind infrastructura socială, inclusiv în România au fost două proiecte care s-au referit direct la copii", a declarat Creţu. Comisarul a dat şi câteva exemple de astfel de proiecte, cum ar fi înfiinţarea în Bucureşti, Sectorul 4, a unui centru de zi pentru copii cu deficienţe fizice şi mentale, din fonduri europene de peste 422.000 de euro. "De asemenea, în Câmpina există casa copiilor, unde am alocat 510.000 de euro mai ales pentru copii abandonaţi, copii mici. Punem o atenţie deosebită şi pe asigurarea de unităţi celor mai în vârstă, spre exemplu Centrul rezidenţial de bătrâni "Suflet pentru oameni" din judeţul Dâmboviţa. Practic, prin fondurile europene, am transformat o casă abandonată într-un un centru rezidenţial pentru 130 de bătrâni şi am reabilitat un centru de bătrâni din judeţul Prahova. Speranţa mea este ca astfel de proiecte să continue şi în exerciţiul financiar 2014-2020", a spus Creţu.
SURSA : ADEVARUL
9. Peste 40% dintre romani, la limita saraciei: Ce plan are Corina Cretu
"Salut preocuparea doamnei ministru pentru categoriile sociale defavorizate din Romania si eforturile depuse de dumneaei pentru ameliorarea situatiei acestora", a declarat comisarul european.
In cadrul intalnirii, comisarul a aratat ca mai sunt pasi importanti de facut in aceasta directie.
Guvernul nu da nici in 2015 cupoane pentru prescolarii din familii sarace si 500 euro pentru nou-nascuti
"Faptul ca nu avem nici la ora actuala o harta a prioritatilor pe infrastructura sociala este o problema. Am recomandat Executivului de la Bucuresti sa incurajeze o mai buna colaborare intre Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltarii si Ministerul Fondurilor Europene pentru ca aceasta pre-conditie a accesarii fondurilor in perioada 20014-2020 sa fie indeplinita", a precizat comisarul european.
Intrucat Romania este tara cu cei mai multi copii abandonati din Europa (in fiecare zi, in Romania este abandonat un copil), Comisia urmareste cu mare atentie aceasta problema, se mentioneaza in comunicat.
"In legatura cu acesti copii, Comisia Europeana are o politica foarte ferma de incurajare a trecerii de la centrele de tip vechi de tip orfelinat la cresterea lor in case de tip familial, iar eu insami m-am exprimat in repetate randuri in legatura cu acest imperativ. Cu toate acestea, in Romania, in perioada 2007-2013 a continuat sa se finanteze din bani europeni constructia de centre de tip vechi, ceea ce este regretabil.
Ma bucur ca, in perioada 2014-2020 Romania si-a luat angajamentul, prin semnarea Acordului de Parteneriat, de a nu mai finanta constructia acestor centre de tip vechi si vreau sa stiti ca voi veghea personal ca aceasta promisiune sa fie respectata", a mai declarat comisarul Corina Cretu SURSA ZIARE
8. Peste 100.000 de orăşeni se mută anual la sate, de patru ori mai mulţi ca în 1990
Stresul urban, aglomeraţia sau veniturile insuficiente încep să pună din ce în ce mai multă presiune pe o generaţie cu vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani, care încearcă să scape de aceste „poveri“ caracteristice traiului la oraş.
Potrivit celor mai recente date de la Statistică, din 2012, 118.000 români s-au mutat de la oraş la sat, în timp ce doar 74.000 au mers dinspre rural către urban. În 1990, puţin sub 28.000 de locuitori s-au mutat la sat de la oraş, în timp ce 550.000 de români lăsau mediul rural pentru cel urban.
Dacă cei mai mulţi părăsesc oraşele în prezent pentru că nu-şi permit costul ridicat al vieţii, există o categorie de migranţi care şi-au dezvoltat o carieră în mediul urban şi care vor să devină antreprenori sau să realizeze proiecte în zona socială, departe de lumea corporaţiilor. „Persoanele care au migrat de la oraşe la sate se împart în două categorii. Primii sunt foşti angajaţi sau antreprenori care caută să trăiască în mediul rural pentru că este mai ieftin, mai aproape de natură şi vor să facă afaceri în zona respectivă. Cealaltă categorie, mult mai importantă din punct de vedere numeric, este reprezentată de oamenii săraci care pleacă de la oraş la sate pentru că este mai ieftin, deci este o migraţie de supravieţuire“, este de părere Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.
„Tendinţa este ca orăşenii să se mute în zonele rurale, trend care de altfel în străinătate este foarte la modă. De asemenea, oamenii încep să se orienteze către agricultura bio“, spune şi Cătălin Stroe, acţionar al producătorului de motoutilaje agricole Ruris din Craiova, cu afaceri de 4,2 milioane de euro anul trecut, care a sesizat un avans al vânzărilor în domeniul în care activează şi datorită numărului în creştere de români care se mută din zona urbană în cea rurală.
Simona David Crisbăşanu, care a lucrat în mediul corporatist timp de mai mulţi ani şi care în prezent este preşedintele Asociaţiei ROI, cu activităţi în proiecte educaţionale, sociale sau culturale, este un exponent al acestui fenomen de migraţie.
„Aveam în vedere să ne mutăm de ceva timp, pentru că voiam un ritm de viaţă mai normal. Bucureştiul e benefic atunci când eşti în formare, când vrei să progresezi în carieră. Odată ce ai depăşit această etapă şi eşti implicat în proiecte în care nu mai trebuie să stai permanent în Bucureşti, îţi doreşti să faci pasul acesta“, spune ea. Împreună cu soţul său, Mircea Crisbăşanu, s-a mutat în Urlaţi – Dealu Mare la începutul acestui an. „A meritat să ne mutăm. Nu mai pierdem timp în traficul din Bucureşti sau cu întâlniri care nu sunt neapărat necesare. Aici, aerul este curat şi avem chiar şi roşii din soiuri româneşti cultivate în mica noastră grădină. Iar dacă avem nevoie să ajungem în Capitală, suntem destul de aproape, într-o oră şi jumătate suntem în oraş“, mai spune ea.
Cu cât oraşele mari devin mai aglomerate, iar mediul corporatist, din ce în ce mai caracteristic zonei urbane, este un factor masiv de stres, românii tânjesc după reîntoarcerea la natură şi după un trai departe de poluare şi agitaţie. Mai mult, perspectiva unei vieţi într-o casă spaţioasă, cu o curte generoasă şi o grădină unde se pot cultiva legume pentru propriul consum este una mult mai atrăgătoare decât cea a unui trai îngrădit într-un apartament de 40-60 de metri pătraţi aflat într-un bloc comunist.
Fenomenul migraţiei de la oraşe la sate în rândul populaţiei a cunoscut o amploare mai mare odată cu apariţia crizei economice din 1997-1998 (când leul s-a devalorizat puternic, iar Rusia a fost în criză), care a conturat două tendinţe migraţioniste semnificative: pe de-o parte, oamenii au început să plece la muncă în străinătate, iar pe de altă parte, mulţi s-au mutat la sate pentru că viaţa de la oraş era prea scumpă ca să şi-o mai permită, este de părere profesorul Dumitru Sandu.
În opinia sa, la o primă vedere, faptul că a crescut în ultimii ani ponderea celor care pleacă de la oraşe la sate poate fi un semnal pozitiv, doar dacă este vorba de categoria celor înstăriţi care se duc la sate şi investesc acolo, pentru că abia această categorie de migranţi conturează aceeaşi tendinţă înregistrată şi în Occident.
„În realitate însă, ponderea mai mare a migraţiei interne de la oraşe la sate o are populaţia săracă, iar această tendinţă s-a accentuat începând cu anul 1997. Totuşi, există efecte pozitive vizibile ale migraţiei oamenilor înstăriţi, cu afaceri, la sate. Exemple relevante în acest sens sunt comuna Dumbrăviţa de pe lângă Timişoara, comuna Floreşti de lângă Cluj, Valea Lupului din Iaşi sau comunele bogate de pe lângă Bucureşti şi judeţul Ilfov. Există o creştere economică a satelor de pe lângă oraşele mari unde s-au mutat cei bogaţi“, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.
Din 1997 până în prezent, ponderea deplasărilor oraş-sat în totalul deplasărilor interne rămâne dominantă. Astfel, dacă în 1996, numărul de persoane care s-au mutat de la sate la oraşe (72.000 de persoane ) era mai mare decât cel al populaţiei care s-a mutat de la oraşe la sate (68.000 de persoane), situaţia s-a inversat ulterior: în 2012, 118.000 de persoane s-au mutat de la oraşe la sate, iar în trendul invers (de la sate la oraşe) s-au încadrat doar 74.000 de persoane, potrivit datelor de la Statistică.
„Este o situaţie anormală, pentru că o ţară nu se dezvoltă economic prin migraţia de la oraşe la sate pentru supravieţuire. Ne-am fi aşteptat ca situaţia să se schimbe în perioada 2007- 2008, când se vorbea de relansarea economică, dar nu s-a schimbat, în continuare există un flux mai redus al deplasărilor în interes de afaceri de la oraşe la sate“, a mai spus el.
Rezultatele recensământului din octombrie 2011 arată că, din totalul celor circa 20 de milioane de locuitori ai României, 46% dintre aceştia locuiesc în mediul rural, ponderea fiind în uşoară scădere faţă de anul 2002, când s-a făcut recensământul anterior. Cu toate acestea, sociologii atrag atenţia că acest „blocaj“ al urbanizării în jurul procentului de 55%, menţinut în ultimii 20 de ani în România, accentuează diferenţele faţă de media din Uniunea Europeană, unde circa 70% din populaţie trăieşte la oraşe.
Şi evoluţia construcţiei de locuinţe din ultimii ani reliefează o activitate mai intensă în zona rurală. Astfel, din 2008 până în 2013, numărul de unităţi locative a fost mai mare în mediul rural decât în cel urban. Spre exemplu, anul trecut s-au construit puţin peste 23.000 de unităţi locative în zona rurală, faţă de 20.500 în mediul urban, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Dacă în ceea ce priveşte costul materialelor de construcţii şi al manoperei pentru ridicarea unei case diferenţele nu sunt extrem de mari între zona rurală şi cea urbană, în schimb preţul terenului îi poate face pe români să se îndrepte către oraş sau sat.
În Bucureşti, spre exemplu, preţul unui teren porneşte de la 80-100 de euro/metru pătrat şi poate ajunge chiar şi la 2.000 de euro/metru pătrat în zone ultracentrale, în timp ce „la ţară“ (cu excepţia zonelor periurbane) un teren poate fi cumpărat cu 5-10 euro/metru pătrat.
„Mi-am cumpărat un teren în localitatea Ulmi (judeţul Giurgiu) încă de acum 6-7 ani, pentru că era mult mai ieftin decât în Bucureşti, dar deocamdată nu am apucat să strâng banii necesari pentru a-mi construi casa pe care mi-o doream. În maximum 5 ani însă cred că voi reuşi şi sper să mă mut acolo cu tot cu familia“, spune Tiberiu, 31 de ani, care lucrează în domeniul economic şi care vrea să facă naveta în Bucureşti în momentul în care se va muta în zona rurală.
Dacă la oraş costul vieţii poate ajunge la 2.000-3.0000 de lei lunar (suma include chirie, transport, mâncare, utilităţi, bani alocaţi timpului liber), în zona rurală acesta se poate înjumătăţi, în contextul în care se pot face economii cu mâncarea, utilităţile sau alte cheltuieli.SURSA ZF
7. Harta sărăciei în România
De exemplu, în 2011, 4,74 milioane din totalul populaţiei române se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), 6,28 milioane se confruntau cu lipsuri materiale severe iar 1,14 milioane locuia u în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută.
În toamna anului trecut, reprezentanții Comisiei Europene au cerut autorităților române ca în perioada 2014-2020 să aloce fonduri importante și să definească programe clare pentru combatarea sărăciei. "Comisia Europeană este foarte hotărâtă să ducă la bun sfârşit acest obiectiv şi se aşteaptă ca România să se orienteze în primul rând către persoanele cele mai afectate de sărăcie şi excluziune socială. Obiectivul combaterii sărăciei a evoluat la nivel european. Toate instituţiile europene susţin incluziunea socială şi doresc ca toate statele membre să crească rata de incluziune. În Europa, mulţi oameni trăiesc în sistemul rezidenţial, care îi separă de comunitate. Dezinstituţionalizarea este parte dintr-o misiune strategică. (...) Trebuie să ne asigurăm că persoanele vulnerabile sunt primele care beneficiază de noul program de finanţare", a declarat, la București, în toamna anului trecut, Philippe Hatt, Head of Unit România, Bulgaria şi Malta, DG Employment, Comisia Europeană, conform mediafax.ro
România are cea mai mare cotă din UE de populație care trăiește în zonele rurale (45% din totalul populației) și, conform datelor INS pentru 2010, riscul de sărăcie extremă este 4 ori mai mare în zonele rurale (8,8%) în comparație cu zonele urbane (2,2%). În ceea ce privește disparitățile regionale, analiza regionala arată că regiunile cu cele mai mari rate de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială sunt: Nord-Est, Sud-Vest-ul Olteniei, Sud-Est și Muntenia Sud. La celălalt capăt se află regiunile Vest și București-Ilfov. În plus, regiunea Vest, este caracterizată, de asemenea, de o rată relativ stabilă, în timp ce regiunea Sud-Vest a avut un trend negativ în ceea ce privește evoluția ratei, de la 55,4% (2007) la 21% (2011).
Zonele urbane afectate de sărăcie includ oraşe mici care se confruntă cu îmbătrânirea demografică şi depopularea, oraşele mono-industriale (de exemplu oraşele miniere), oraşe agricole sau oraşe nou înfiinţate. Oraşele mici concentrează sărăcia din cauza infrastructurii fizice sărace (transport, sănătate, educaţie), în plus, acestea au fost puternic afectate de restructurarea industrială şi sunt foarte vulnerabile la reforma industrială şi economică, care are ca principal efect o rată scăzută de ocupare şi, prin urmare, venituri instabile şi mici.
Localităţile izolate din zonele muntoase sau din regiunile de-a lungul coridorului Dunării suferă aceleaşi tendinţe negative ca rezultat în special al poziţionării geografice dificile şi al limitărilor în ceea ce priveşte activităţile şi ocuparea forţei de muncă. “Nivelul sărăciei este foarte mare în aceste teritorii, fiind necesară o abordare integrată pentru a răspunde nevoilor lor complexe de dezvoltare. Cartografierea sărăciei în zonele rurale şi urbane arată un risc mai mic de sărăcie în localităţile rurale care sunt aproape de un oraş mare. În zonele în care nu există centre urbane, sau la periferia oraşelor mici sau subdezvoltate, tendinţa este de creştere a sărăciei”, se menționează în acordul de parteneriat propus de de România pentru perioada de programare 2014-2020. În vara anului trecut, Evenimentul zilei scria că Aproape 220.000 de români primesc venit minim garantat. Lunar, se consumă cu ei 42 de milioane de lei, cei mai mulţi benefi ciari fiind în Vaslui, Buzău, Dolj, Teleorman.
Zonele cele mai sărace din România sunt, de ani buni, sudul Moldovei, cel al Munteniei şi al Olteniei.
Dacă luăm în calcul criteriul beneficiarilor de venit minim garantat, Vasluiul ocupă primul loc cu 2,7% din totalul locuitorilor. Buzăul, Mehedinţiul, Doljul şi Teleormanul se plasează pe următoarele locuri în clasamentul sărăciei. Toate aceste regiuni au suprafeţe agricole întinse, cei mai mulţi locuitori ocupându- se cu agricultura de subzistenţă. „Ocuparea în agricultură aduce sărăcie în România”, explica pentru evz.ro Dumitru Sandu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti.
Bogăţia este distribuită diferit la sat faţă de oraş: „Buzăul este un bun exemplu pentru că urbanul a avut o bună dezvoltare în ultimii ani, în timp ce ruralul a rămas pe loc. La noi, sărăcia care vine din rural are cifre mai mari în timp ce, în Vest, discrepanţele sunt mult mai mici”.
Sărăcia din Oltenia
Există şi factori specifici.„ Judeţele Mehedinţi şi Dolj au devenit sărace în ultimii 10-15 ani ca urmare a deşertificării. Fără irigaţii, agricultura a rămas după cum vine ploaia”, explică Dumitru Sandu. Un alt proces care a dus la pauperizare este cel al migraţiei în străinătate, care a făcut ca la sate să rămână numai bătrânii. „În sine, procesul migraţiei nu ar trebui să ducă la sărăcie întrucât persoanele care pleacă trimit bani în ţară. Aşa s-a întâmplat între anii 2005-2008 când au intrat în ţară circa 8-9 miliarde de dolari. Însă, din 2010 încoace, aceste sume au scăzut la jumătate. Oamenii nu se mai gândesc să se întoarcă. Criza este mai grea în România astfel că subzistă acolo”, explică sociologul.
Şi nu este vorba numai despre criză: „Cei plecaţi nu mai vin şi pentru că instituţiile româneşti de bază – primărie, şcoală, spital – sunt neperformante. Ei văd că votul prin corespondenţă nu funcţionează, că politicienii nu îi caută decât odată la patru ani, că e mai simplu să-şi înfiinţeze o firmă acolo, copiii se descurcă mai bine la şcoală”, enumeră sociologul.
Ce ar trebui făcut
În România, sărăcia are cauze structurale. Inerţia acestor factori este mare de aceea sărăcia este greu de combătut. În lipsa unui sistem de irigaţii, a unor forme asociative care să permită cultivarea terenurilor pe suprafeţe mari şi dezinteres pentru colectarea produselor fermierilor este greu de făcut agricultură performantă.
„Nicio regiune nu iese din sărăcie doar prin agricultură, ci prin diversificarea ocupării. Iar lipsa educaţiei duce invariabil la sărăcie, fie că ai ocupare în agricultură, fie că nu”, a conchis profesorul universitar Dumitru Sandu.
SURSA CAPITAL
6. UE - Politici de Ocuparea forței de muncă și munca decentă
Strategia Europa 2020 vizează pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Creșterea favorabilă incluziunii este definit ca o economie mare de muncă să asigure coeziunea economică, socială și teritorială.
Organizația Internațională a Muncii (OIM) a lansat conceptul și agenda politică privind munca decentă, care este acum larg acceptată la nivel global și aprobat de către Uniunea Europeană. Acesta solicită o integrare a obiectivelor economice și sociale în domeniul ocupării forței de muncă productiv, drepturile la locul de muncă, protecția socială și dialogul social.
Raportul pilot Băncii Mondiale Raportul privind dezvoltarea în lume are Jobs titlu în 2013. Aceasta susține că locurile de muncă sunt nu doar un rezultat de dezvoltare, dar esențială pentru atingerea acestuia. Ei introduce conceptul de aplicare a unui obiectiv de locuri de muncă pentru a optimiza potențialul de creare de locuri de muncă din alte politici sectoriale. Raportul are o abordare amplă a ocupării forței de muncă și vede de locuri de muncă ca jucând un rol de transformare pentru standarde mai bune de trai, o productivitate mai mare, și a coeziunii sociale.
Ocuparea forței de muncă și munca decentă trebuie să fie din ce în ce văzută ca obiective intermediare sau specifice în alte domenii ale politicii de dezvoltare, cum ar fi infrastructura, dezvoltarea sectorului privat și dezvoltarea rurală. Programe și proiecte pot fi proiectate prin luarea obiective ocuparea forței de muncă în mod explicit în considerare, de exemplu, prin consolidarea utilizării abordărilor intensivă ocuparea forței de muncă în cadrul programelor de infrastructură, facilitând de mici actorilor locali din sectorul privat să participe la licitații și de a beneficia de reforme de reglementare, precum și întărirea vocea de grupuri țintă, invitând partenerii sociali și alte organizații de interes ale lucrătorilor în discuții politice și program de proiectare.
Oferte de sprijinire a muncii decente și ocuparea forței de muncă ar trebui să fie în strânsă legătură cu măsurile care permit beneficiarilor de a beneficia de îmbunătățirea protecției sociale. O consolidare a sistemelor de protecție socială care vizează populația de lucru îmbunătățește de gestionare a riscurilor pentru persoane fizice și activele lor. Un risc scazut este să le permită să-și apere potențialul lor pe termen lung generatoare de venituri, precum și realizează investiții. Ea promovează stabilitatea veniturilor și pot stimula cererea de bunuri și servicii locale. Acesta reduce inegalitatea, ambele contribuie la creșterea durabilă și favorabilă incluziunii și promovează coeziunea socială.
Employment and decent work – Policy
What matters for most people in developing countries is the quality of the job (or rather the work they are carrying out to generate income) in many respects. The quality of jobs is about avoiding poverty for many people, about wages and productivity, it is about rights, protection, and safety, and it is about having access to permanent and secure jobs. Most jobs in developing countries are not good, or decent, but the quality of jobs may vary significantly between different people. The major issue is therefore not necessarily to create "more" jobs, but to create "better" jobs, or if you want, "more better" jobs.
A "Concept note" presents the "Employment in EC development cooperation"
The Europe 2020 strategy aims for smart, sustainable and inclusive growth. Inclusive growth is defined as a high-employment economy delivering economic, social and territorial cohesion.
International Labour Organisation (ILO) launched the concept and the policy agenda on decent work that is now widely accepted globally and endorsed by the European Union. It calls for an integration of economic and social objectives in the areas of productive employment, rights at work, social protection, and social dialogue.
The World Bank flagship report World Development Report has the title Jobs in 2013. It argues that jobs are not only an outcome of development, but instrumental to achieving it. They introduce the concept of applying a job lens to optimise the job creation potential of other sector policies. The report takes a broad approach to employment and sees jobs as playing a transformational role for better living standards, higher productivity, and social cohesion.
Employment and decent work need to increasingly be seen as intermediate or specific objectives within other areas of development policy such as infrastructure, private sector development and rural development. Programmes and projects may be designed by taking employment objectives explicitly into consideration, for example by strengthening the use of employment-intensive approaches within infrastructure programmes, facilitating for local smaller private sector actors to participate in tenders and to benefit from regulatory reforms, and strengthening the voice of target groups by inviting social partners or other interest organisations of workers into policy discussions and programme design.
Actions to support employment and decent work should be closely associated with measures that enable beneficiaries to benefit from improving social protection. A strengthening of social protection systems targeted at the working population improves risk management for individuals and their assets. A decreased risk is enabling them to defend their long-term income-generating potential as well as making investments. It promotes income stability and can stimulate demand for local goods and services. It reduces inequality, which both contributes to inclusive and sustainable growth and promotes social cohesion.
SURSA EC EUROPA
5. UE - Politici de Abilitati si formare profesională
Educație și Formare Profesională (EFP) se referă la "căi de învățare care au ca scop de a dota persoanelor cu cunoștințe, know-how, competențe și / sau competențe necesare în anumite ocupații sau mai multe linii mari pe piața muncii" pentru locurile de muncă de astăzi și de mâine. VET include programe non-formale de dezvoltare a competențelor care pot fi livrate la locul de muncă și care nu conduc la calificare.
Prin mijlocul anilor 2000, a existat o recunoaștere crescândă a faptului că educația primară universală nu poate fi vizualizat într-un vid, dar implică necesitatea de căi coerente la educație în continuare și a aptitudinilor pentru ocuparea forței de muncă și auto-ocuparea forței de muncă. De atunci, politica VET a fost concentrat tot mai mult pe o mai bună conectare dezvoltarea competențelor și piețele forței de muncă și în mod constant îmbunătățirea și actualizarea competențelor. În prezent, formarea profesională și dezvoltare a competențelor trebuie să facem mai mult decât să ofere doar elevii cu cunoștințe și abilități pentru locuri de muncă specifice. Ei au nevoie să se bazeze pe cerere, elev centrat, inclusiv, accesibil, și flexibil.
Cu toate acestea, de multe ori VET nu întocmește în mod adecvat tineri pentru locuri de muncă și pentru lumea în schimbare rapidă a economiilor moderne. Fragmentarea și capacitatea redusă a structurilor de guvernare, lipsa legăturilor cu piața muncii, infrastructura slabă, împiedică formarea profesională a acționa ca un mijloc de a responsabiliza oamenii să dezvolte capacitățile lor depline și să profite de oportunități sociale și de muncă.
Educație pentru toți (EFA) Raportul Global de Monitorizare a subliniat necesitatea urgentă de a investi în competențe tinerilor, și a arătat că tinerii au nevoie de abilitățile fundamentale predate în școala primară și secundară timpuriu pentru a găsi locuri de muncă bune.
Al 3-lea Congres al UNESCO TVET 2012 a afirmat că dezvoltarea ÎPT ar trebui să fie o prioritate de top in incercarea de a construi societăți ecologice și combaterea șomajului la nivel global și consensul Shanghai susține ferm VET să fie luate în considerare în agenda internațională post-2015.
În acest sens, un concept notă DEVCO stabilește conceptele de bază care stau la baza pregătirii reformelor EFP și alte proiecte legate de VET întreprinse de Comisia Europeană. Acesta prezintă principalele provocări și principii directoare să introducă o nouă strategie bazat pe inteligență piața forței de muncă, parteneriat public-privat, precum și o mai bună guvernare. Skills and vocational training - Policy
Vocational Education and Training (VET) is a critical element in supporting and accelerating development, inclusive growth and poverty reduction through economic transformation and job creation. Formal vocational training and new forms of skills development should equip people with the skills enabling them to get good jobs and to face the key challenges posed by globalisation, the informal economy and, in the shorter term, recovery from the global crisis.
Vocational Education and Training (VET) refers to ‘learning pathways which aim to equip people with knowledge, know-how, skills and/or competences required in particular occupations or more broadly in the labour market' for the jobs of today and tomorrow. VET includes non-formal Skills Development programs which may be delivered in the workplace and which do not lead to formal qualifications.
By the mid-2000s, there was growing recognition of the fact that universal primary education cannot be viewed in a vacuum, but entails the need for coherent pathways to further education and to skills for employment and self-employment. Since then, VET policy has been increasingly focused on better connecting Skills Development and labour markets and constantly upgrading and updating skills. Nowadays, vocational training and skills development need to do more than just provide learners with knowledge and skills for specific jobs. They need to be demand-driven, learner centred, inclusive, accessible, and flexible.
Nevertheless, VET often does not adequately prepare young people for jobs and for the fast-changing world of modern economies. Fragmentation and low capacity of governance structures, lack of connections with the labour market, poor infrastructures, hinder vocational training to act as a means of empowering people to develop their full capabilities and to seize social and employment opportunities.
The Education for All (EFA) Global Monitoring Report highlighted the urgent need to invest in young people’s skills, and showed that young people need the foundational skills taught at primary and early secondary school to find good jobs.
The 3rd UNESCO TVET Congress of 2012 stated that developing TVET should be a top priority in the quest to build greener societies and tackle global unemployment and the Shanghai consensus argues strongly for VET to be considered in the post-2015 international agenda.
With this in mind, a DEVCO concept note sets out the basic concepts that underlie the preparation of VET reforms and other VET-related projects undertaken by the European Commission. It presents the main challenges and guiding principles to introduce a new strategy based on labour market intelligence, public-private partnership, and better governance.
SURSA EC EUROPA
5. UE - Politici de Abilitati si formare profesională
Educație și Formare Profesională (EFP) se referă la "căi de învățare care au ca scop de a dota persoanelor cu cunoștințe, know-how, competențe și / sau competențe necesare în anumite ocupații sau mai multe linii mari pe piața muncii" pentru locurile de muncă de astăzi și de mâine. VET include programe non-formale de dezvoltare a competențelor care pot fi livrate la locul de muncă și care nu conduc la calificare.
Prin mijlocul anilor 2000, a existat o recunoaștere crescândă a faptului că educația primară universală nu poate fi vizualizat într-un vid, dar implică necesitatea de căi coerente la educație în continuare și a aptitudinilor pentru ocuparea forței de muncă și auto-ocuparea forței de muncă. De atunci, politica VET a fost concentrat tot mai mult pe o mai bună conectare dezvoltarea competențelor și piețele forței de muncă și în mod constant îmbunătățirea și actualizarea competențelor. În prezent, formarea profesională și dezvoltare a competențelor trebuie să facem mai mult decât să ofere doar elevii cu cunoștințe și abilități pentru locuri de muncă specifice. Ei au nevoie să se bazeze pe cerere, elev centrat, inclusiv, accesibil, și flexibil.
Cu toate acestea, de multe ori VET nu întocmește în mod adecvat tineri pentru locuri de muncă și pentru lumea în schimbare rapidă a economiilor moderne. Fragmentarea și capacitatea redusă a structurilor de guvernare, lipsa legăturilor cu piața muncii, infrastructura slabă, împiedică formarea profesională a acționa ca un mijloc de a responsabiliza oamenii să dezvolte capacitățile lor depline și să profite de oportunități sociale și de muncă.
Educație pentru toți (EFA) Raportul Global de Monitorizare a subliniat necesitatea urgentă de a investi în competențe tinerilor, și a arătat că tinerii au nevoie de abilitățile fundamentale predate în școala primară și secundară timpuriu pentru a găsi locuri de muncă bune.
Al 3-lea Congres al UNESCO TVET 2012 a afirmat că dezvoltarea ÎPT ar trebui să fie o prioritate de top in incercarea de a construi societăți ecologice și combaterea șomajului la nivel global și consensul Shanghai susține ferm VET să fie luate în considerare în agenda internațională post-2015.
În acest sens, un concept notă DEVCO stabilește conceptele de bază care stau la baza pregătirii reformelor EFP și alte proiecte legate de VET întreprinse de Comisia Europeană. Acesta prezintă principalele provocări și principii directoare să introducă o nouă strategie bazat pe inteligență piața forței de muncă, parteneriat public-privat, precum și o mai bună guvernare. Skills and vocational training - Policy
Vocational Education and Training (VET) is a critical element in supporting and accelerating development, inclusive growth and poverty reduction through economic transformation and job creation. Formal vocational training and new forms of skills development should equip people with the skills enabling them to get good jobs and to face the key challenges posed by globalisation, the informal economy and, in the shorter term, recovery from the global crisis.
Vocational Education and Training (VET) refers to ‘learning pathways which aim to equip people with knowledge, know-how, skills and/or competences required in particular occupations or more broadly in the labour market' for the jobs of today and tomorrow. VET includes non-formal Skills Development programs which may be delivered in the workplace and which do not lead to formal qualifications.
By the mid-2000s, there was growing recognition of the fact that universal primary education cannot be viewed in a vacuum, but entails the need for coherent pathways to further education and to skills for employment and self-employment. Since then, VET policy has been increasingly focused on better connecting Skills Development and labour markets and constantly upgrading and updating skills. Nowadays, vocational training and skills development need to do more than just provide learners with knowledge and skills for specific jobs. They need to be demand-driven, learner centred, inclusive, accessible, and flexible.
Nevertheless, VET often does not adequately prepare young people for jobs and for the fast-changing world of modern economies. Fragmentation and low capacity of governance structures, lack of connections with the labour market, poor infrastructures, hinder vocational training to act as a means of empowering people to develop their full capabilities and to seize social and employment opportunities.
The Education for All (EFA) Global Monitoring Report highlighted the urgent need to invest in young people’s skills, and showed that young people need the foundational skills taught at primary and early secondary school to find good jobs.
The 3rd UNESCO TVET Congress of 2012 stated that developing TVET should be a top priority in the quest to build greener societies and tackle global unemployment and the Shanghai consensus argues strongly for VET to be considered in the post-2015 international agenda.
With this in mind, a DEVCO concept note sets out the basic concepts that underlie the preparation of VET reforms and other VET-related projects undertaken by the European Commission. It presents the main challenges and guiding principles to introduce a new strategy based on labour market intelligence, public-private partnership, and better governance.
SURSA EC EUROPA
4. UE - Politici de Incluziunea socială
Excludere socială și inegalitate au apărut ca o preocupare majoră, nu numai în dezvoltată, dar și în economiile în curs de dezvoltare. Eșecul de a aborda excluziunea socială și a inegalităților a împiedicat realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, cu inegalitățile persistente în diferite ODM, cum ar fi cele legate de reducerea sărăciei, sex, educație și sănătate maternă și reproductivă. Egalitatea trebuie privită nu doar ca o chestiune de venituri și accesul la serviciile de bază, dar, în esență, o chestiune a drepturilor omului. Excludere socială și inegalitate de tratament înseamnă că la nivel global peste 900 de milioane de oameni fac parte din grupuri care se confruntă cu discriminare sau vreun dezavantaj ca rezultat al identității lor.
Progrese inegale în realizarea ODM a dus la apelurile de o reevaluare a dezvoltării, care a acumulat cele mai multe ori la bogați. Tot mai mult, analizele arată că inegalitatea economică duce la rezultate sociale inegale și amenință realizarea obiectivelor de dezvoltare umană, în timp ce mecanismele de redistribuire actuale sunt insuficiente pentru a contracara această tendință. Inegalitatea este, de altfel, puternic asociat cu excepția grupurilor clar definite (de exemplu, este "structural") - "sărac, femeile, minoritățile etnice (, lingvistice, religioase, sexuale sau migranți), popoarelor indigene, persoane din mediul rural sau de la distanță zone sau trăiesc cu dizabilități "(PNUD Raportul Dezvoltării Umane - HDR 2014).
Oamenii care sunt afectate de excluziune socială - definite ca "structural vulnerabil", în HDR 2014 - se confruntă adesea cu bariere suplimentare pentru depășirea condițiilor nefavorabile: "persoanele cu handicap de multe ori nu au acces facil la transportul in comun, birouri guvernamentale și alte spații publice, cum ar fi spitalele .... Trei sferturi din lume trăiesc buna de zonele rurale, unde lucrătorii agricoli suferă cea mai mare prevalenta a sărăciei. Ele sunt prinse în cicluri greu de rezolvat de productivitate scăzută, șomaj sezonier și salariile mici și sunt deosebit de vulnerabile la schimbarile meteorologice. defavorizati etnice și religioase minorități sunt vulnerabile la practici discriminatorii, au acces limitat la sistemele juridice formale și suferă de moștenirea de represiune și prejudiciu dribleze. Și în timp ce populațiile indigene alcătuiesc circa 5 la sută din populația lumii, ele reprezintă aproximativ 15 la sută din săracii lumii, cu cat mai multe ca o treime dintre ei în sărăcie extremă rural. la nivel mondial, mai mult de 46 la suta din persoane de varsta 60 si mai in varsta traiesc cu handicap, se confruntă cu provocări severe la participarea deplină în societate, ridicat mai mult de atitudinile sociale discriminatorii. "(HDR 2014)
Comunicarea "O agendă a schimbării" a anului 2011 prevede că "o creștere economică durabilă și favorabilă incluziunii este crucială pentru pe termen lung a modelelor de reducere a sărăciei și de creștere sunt la fel de importante ca și ratele de creștere. În acest scop, UE ar trebui să încurajeze o creștere mai favorabilă incluziunii, caracterizată prin capacitatea oamenilor de a participa la, și de a beneficia de, bogăție și crearea de locuri de muncă. promovarea muncii decente care acoperă crearea de locuri de muncă, garantarea drepturilor la locul de muncă, protecția socială și dialogul social este vitală. "
În conformitate cu acest angajament, de cooperare pentru dezvoltare a UE urmărește să sprijine dezvoltarea unei înțelegeri a excluziunii sociale și a cauzelor acesteia și de a consolida capacitățile țărilor partenere și ale părților interesate din societatea civilă pentru o mai bună proiectare și pună în aplicare politici care se aplică un obiectiv de incluziune socială sau care vizează în mod specific integrarea grupurilor excluse definite.
În același timp, programul va sprijini acțiunile globale / regionale în sprijinul extinderea protecției sociale pentru toți, în conformitate cu angajamentul european la universalitate de dispoziții.
Social inclusion - Policy
Social inclusion is at the core of the European Social Model and European values enshrined in the Lisbon Treaty.
Social exclusion and inequality have emerged as a major concern, not only in developed but also in developing economies. The failure to address social exclusion and inequalities has hindered the achievement of the Millennium Development Goals, with persistent inequalities across various MDGs such as those related to poverty reduction, gender, education and maternal and reproductive health. Equality should be seen not only as a matter of income and access to basic services but in essence a matter of human rights. Social exclusion and unequal treatment mean that globally over 900 million people belong to groups that experience discrimination or disadvantages as a result of their identity.
Uneven progress in the achievement of the MDGs has led to calls for a reassessment of development which has accrued mostly to the wealthiest. Increasingly, analyses show that economic inequality leads to unequal social outcomes and threatens the achievement of human development goals, while current redistribution mechanisms are insufficient to counter this trend. Inequality is, moreover, strongly associated with the exclusion of clearly defined groups (i.e. it is "structural") – "The poor, women, minorities (ethnic, linguistic, religious, migrant or sexual), indigenous peoples, people in rural or remote areas or living with disabilities" (UNDP Human Development Report - HDR 2014).
People who are affected by social exclusion – defined as "structurally vulnerable" in HDR 2014 - often face additional barriers to overcoming adverse conditions: "people with disabilities often lack easy access to public transportation, government offices and other public spaces such as hospitals….Three-quarters of the world’s poor live in rural areas, where agricultural workers suffer the highest prevalence of poverty. They are caught in intractable cycles of low productivity, seasonal unemployment and low wages and are particularly vulnerable to changing weather patterns. Disenfranchised ethnic and religious minorities are vulnerable to discriminatory practices, have limited access to formal justice systems and suffer from the legacy of past repression and prejudice. And while indigenous peoples make up about 5 percent of the world’s population, they account for some 15 percent of the world’s poor, with as many as a third of them in extreme rural poverty. Worldwide, more than 46 percent of people ages 60 and older live with disabilities, facing severe challenges to full participation in society, further heightened by discriminatory social attitudes." (HDR 2014)
The Communication 'An Agenda for Change' of 2011 states that "Inclusive and sustainable economic growth is crucial to long-term poverty reduction and growth patterns are as important as growth rates. To this end, the EU should encourage more inclusive growth, characterised by people’s ability to participate in, and benefit from, wealth and job creation. The promotion of decent work covering job creation, guarantee of rights at work, social protection and social dialogue is vital."
In line with this commitment, EU Development Cooperation aims to support the development of an understanding of social exclusion and its causes and to enhance the capacities of partner countries and of relevant stakeholders in civil society to better design and implement policies that apply a social inclusion lens or which specifically target the inclusion of defined excluded groups.
At the same time the programme will support global/regional actions in support of the extension of social protection to all, in line with the European commitment to universality of provision.
SURSA EC EUROPA
3. UE - Politici de Protecția socială
Pentru a face acest lucru, cooperarea pentru dezvoltare a UE se axează pe măsuri de dezvoltare a capacității administrative și tehnice; abordări de sprijin care se adresează cauzelor profunde ale inegalității și vulnerabilitate - in special cele care afecteaza femeile, copiii și persoanele cu handicap; sprijină implicarea societății civile, partenerii sociali, precum și în sectorul privat; și abordări de sprijin care încearcă să permită țărilor partenere să participe la activitatea economică productivă și ocuparea forței de muncă. Acesta subliniază necesitatea de prestații de protecție socială să fie finanțate din resurse interne, în scopul de a asigura atât dreptul de proprietate și durabilitatea.
Consiliul a aprobat principiile directoare pentru viitoarea cooperare pentru dezvoltare a UE în domeniul protecției sociale în concluziile sale adoptate în data de 15 octombrie 2012. Printre altele, concluziile Consiliului solicitat Comisiei "să examineze modul cel mai bine să integreze protecția socială, care este o element important al politicii de dezvoltare a UE, în agenda de dezvoltare post-2015 și să se asigure că protecția socială este inclus în dialoguri politice cu țările partenere. "
UE promovează protecție socială ca un factor cheie de creștere incluzivă în forurile internaționale, precum ONU și G20, și a integrat de protecție socială în strategiile sale de cooperare cu un număr tot mai mare de țări partenere. Dialogul privind protecția socială este inclusă în Strategia Africa-UE (Parteneriatul strategic privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă), precum și în cadrul dialogurilor cu India, Brazilia, China și Africa de Sud (în cadrul parteneriatelor lor strategice cu UE).
UE este un membru activ al Consiliului de protecție socială inter-agenții de Cooperare (SPIAC-B) inițiat de G20 în 2012, cu scopul de a spori de advocacy pe probleme de protecție socială și să coordoneze cooperarea internațională, cu Banca Mondială și OIM calitate de co-scaune .
Un număr semnificativ de proiecte în domeniul protecției sociale au fost sau sunt în prezent finanțate prin instrumente geografice (de exemplu, Lesotho, Rwanda, Paraguay, El Salvador, Kârgâzstan, Tadjikistan), sau prin programul tematic "Investiția în oameni".
"SOCIEUX", o facilitate pe baza expertizei statele membre ale UE cu privire la protecția socială pentru inter pares termen scurt la egal cooperare la cerere.
Social protection - Policy 05/12/2014
Social protection is an effective mechanism for increasing equity (e.g. through social transfers and increased access to basic social services), supporting resilience to shocks, and for protection against individual and covariate risk, making it a key element in poverty prevention and reduction, in social stability and for inclusive growth.
In order to do this, EU development cooperation focuses on measures for administrative and technical capacity development; support approaches that address the underlying causes of inequality and vulnerability – particularly those that affect women, children and people with disabilities; support the engagement of civil society, social partners, and the private sector; and support approaches that seek to enable partner countries to participate in productive economic activity and employment. It emphasises the need for social protection benefits to be funded from domestic resources in order to ensure both ownership and sustainability.
The Council endorsed the guiding principles for future EU development cooperation in the field of social protection in its conclusions adopted on the 15 October 2012. Among other things, the Council Conclusions called the Commission "to examine how best to integrate social protection, which is an important element of EU development policy, in the post-2015 development agenda and ensure that social protection is included in policy dialogues with partner countries."
The EU promotes social protection as a key driver of inclusive growth in international fora, such as the UN and the G20, and has integrated social protection into its cooperation strategies with an increasing number of partner countries. Dialogue on social protection is included in the Joint Africa-EU Strategy (Strategic Partnership on Migration, Mobility and Employment) and in the dialogues with India, Brazil, China and South Africa (within the framework of their respective strategic partnerships with the EU).
The EU is an active member of the Social Protection Inter-Agency Cooperation Board (SPIAC-B) initiated by the G20 in 2012 in order to enhance advocacy on social protection issues and coordinate international cooperation, with World Bank and the ILO as co-chairs.
A significant number of projects in the area of social protection have been or are currently funded by geographic instruments (e.g. Lesotho, Rwanda, Paraguay, El Salvador, Kyrgyzstan, Tajikistan), or by the thematic programme ‘Investing in People’.
“SOCIEUX”, a facility drawing on EU MS expertise on social protection for short term peer to peer cooperation on demand.
SURSA : EC EUROPA
2. UE prezintă propuneri de finanțare pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă
Comisia a publicat, de asemenea, Raportul 2013 al UE Responsabilitatea privind finanțarea pentru dezvoltare.
a) Comunicare privind finanțarea pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă Ce este Comisia propune?
Pe data de 16 iulie, Comisia Europeană a adoptat o nouă comunicare propune o abordare comună a UE pentru eradicarea finanțarea sărăciei și dezvoltarea durabilă după 2015, odată dată țintă pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) a fost atins. Acesta își propune să dezvolte o abordare comună a UE a problemelor de finanțare în discuțiile internaționale. Acesta oferă reflecții despre cum ar putea fi structurat o abordare globală a eradicarea finanțarea sărăciei și dezvoltarea durabilă, care procesele internaționale pot contribui cel mai bine și ce resurse financiare sunt disponibile și ar putea fi mobilizate din surse publice și private interne și internaționale.
Ce înseamnă acest lucru în practică?
Comunicarea sprijină actualizarea abordarea globală a Consensului de la Monterrey (2002) / Declarația de la Doha (2008) privind finanțarea pentru dezvoltare (acorduri internaționale anterioare privind finanțarea pentru dezvoltare) pentru a include dezvoltarea durabilă. Ar trebui să se aplice unele principii-cheie:
1. Finanțarea trebuie să meargă mână în mână cu elaborarea politicilor pentru a aduce rezultate (de exemplu, banii nu vor rezolva blocaje politice).
2. acoperire cuprinzătoare a tuturor surselor de finanțare disponibile, este necesar, fie că este vorba de finanțe publice interne, finanțe publice internaționale sau finanțare privată. Acest lucru înseamnă că atenția nu ar trebui să se concentreze exclusiv asupra finanțelor publice, cum ar fi asistența oficială pentru dezvoltare (ODA), deoarece aceasta se constituie doar 2% din finanțarea totală disponibilă în țările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, ODA rămâne încă o sursă importantă de finanțare pentru țările cu venit scăzut (LICS). (A se vedea diagrame plăcintă atașate.)
3. O abordare globală a finanțării ar trebui să părăsească țara pentru a decide propria priorităților de resurse între obiectivele politice diferite.
4. obiective politice diferite se susțin reciproc și, prin urmare, sinergiile dintre ele ar trebui să fie sprijinite, astfel încât un euro cheltuit într-o zonă de politică poate avea efecte pozitive în alte domenii de politică (de exemplu, securitatea alimentară mai bine este esențială pentru eradicarea sărăciei și poate fi realizat prin mai bine conservarea terenurilor, biodiversității și păduri, care pot, la rândul său contribuie la combaterea schimbărilor climatice).
Finanțelor Publice
5. extern (sau asistență oficială pentru dezvoltare) ar trebui să fie reechilibrat spre țările cele mai în nevoie; economiile emergente și superioare țările cu venituri medii pot contribui cota lor echitabilă în această privință.
6. transparență sporită și responsabilitate reciprocă a tuturor finanțe la nivel național și global este necesar să se asigure că acesta este utilizat mai eficient.
7. discuțiile de finanțare internaționale privind abordarea provocărilor globale poate fi legat într-un cadru general care se bazează pe și rămâne în concordanță cu finanțarea pentru procesul de dezvoltare a Monterrey și Doha a dezvolta o abordare cuprinzătoare și integrată a finanțării. Acest lucru va asigura o mai mare coerență și o coordonare a finanțării specifice și procese de negociere internaționale în curs.
De ce este acest interes?
2015 se apropie cu repeziciune și nu există încă o mulțime de a face realizarea ODM. În același timp, discuțiile sunt în curs de desfășurare pentru a decide prioritățile agendei de dezvoltare post-2015 și Rio + 20 follow-up privind dezvoltarea durabilă. Agrearea noi obiective internaționale de dezvoltare va necesita, de asemenea, identificarea resurselor de finanțare și alte mijloace pentru atingerea acestor obiective. Prin urmare, o abordare cuprinzătoare și integrată a finanțării va asigura că banii investiți în diferite domenii de politică va contribui la eradicarea sărăciei mai eficientă și dezvoltarea durabilă.
Și, deși comunicarea subliniază de finanțare pentru țările în curs de dezvoltare, abordarea propusă poate fi aplicat universal și se referă la fiecare cetățean în fiecare țară.
În cazul în care sunt resursele financiare provin din?
Resursele pot veni din două surse: publice și private, atât la nivel intern și internațional. Finanțelor publice naționale includ taxe și alte venituri guvernamentale, inclusiv din resurse naturale. Financiar internațional public poate lua forma unor subvenții, capitaluri proprii sau credite. Finanțare internă privată include investiții ale întreprinderilor locale și organizații de caritate. Financiar internațional privat cuprinde investițiilor internaționale, transferurile private, cum ar fi remitențe și donații. Surse noi și inovatoare, cum ar fi taxa pe tranzacțiile financiare, încasările de la comercializare a carbonului sau taxele de combustibil bunker ar intra, de asemenea, într-una dintre categoriile de mai sus.
În țările în curs de dezvoltare, se estimează că 7126 de miliarde € de finanțare publice și private au fost disponibile în 2010, cu un potențial de a contribui la eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă.
Datele confirmă că resursele publice interne depăși finanțarea publică internațională (cu un factor de 20), se doar 2% din finanțarea totală disponibilă în țările în curs de dezvoltare. Finanțe privată este la egalitate cu finanțelor publice. În același timp, există diferențe fundamentale între țări în componența surselor de finanțare, așa cum se arată prin diferitele situații ale Țărilor de Jos venituri (LICS) și țările cu venit mediu (MIC).
Figura 1: Finanțarea Surse din țările cu venituri mici (LICS)
Figura 2: Finanțarea Surse din țările cu venituri medii (MIC)
Procente ca pondere de finanțare disponibile pentru țările în curs de dezvoltare
b) Raport Responsabilitatea UE privind finanțarea pentru dezvoltare
Ce este?
Aceasta este o publicație anuală de către Comisia Europeană. Acesta răspunde invitației Consiliului de a monitoriza progresul și să raporteze anual cu privire la finanțarea UE pentru Dezvoltare (FFD) angajamente.
Acesta a fost inițial creat pentru a se concentreze pe asistență oficială pentru dezvoltare (AOD) angajamentele luate la Conferința Internațională 2002 privind FFD în Monterrey.
Cu toate acestea; Mai târziu a Consiliului a extins mandatul de monitorizare inițial pentru a acoperi alte domenii ale FFD, inclusiv mobilizarea resurselor interne, eficacitatea ajutorului, ajutorul pentru comerț, finanțarea combaterii schimbărilor climatice.
În prezent, este, de asemenea, conceput pentru a contribui la discuțiile privind post-2015 pentru a evalua progresul către realizarea ODM și Rio + 20 follow-up.
Ce este nou in acest an?
Pentru prima dată, o acoperire extinsă a acestui raport se referă Știință, Tehnologie și Inovare (STI) pentru a reflecta noi angajamente luate ca parte a angajamentelor asumate la summitului Rio + 20 de anul trecut.
Care sunt principalele concluzii?
În sectorul privat:
Modul de raportare a considerat, în care Comisia Europeană este în creștere rolul de amestecare ca un catalizator de investiții private pentru dezvoltare. Acesta a aratat ca UE și statele membre au oferit fonduri substanțiale pentru dezvoltarea sectorului privat (în 2004 - 10, Comisia a furnizat numai 2,4 miliarde € în sprijin direct sub formă de grant, iar din 2007, UE, împreună cu unele state membre, a înființat opt facilități de amestecare regionale, acoperind toate regiunile de cooperare externă a UE).
Pe comerț:
UE este cel mai mare partener comercial al țărilor în curs de dezvoltare și piața cea mai deschise pentru ei, potrivit raportului. Pe comerț, raportul a constatat că UE și statele membre sunt colectiv mare furnizor de ajutor pentru comerț ApC la nivel mondial (consolidarea capacității țărilor de a negocia și punerea în aplicare a acordurilor comerciale în beneficiul lor), reprezentând aproximativ o treime din totalul ajutorului pentru comerț în 2011
La schimbările climatice:
În ceea ce privește schimbările climatice;Raportul subliniază că UE și statele membre au contribuit 7,3 miliarde € în 2010 la 12 la "Fast Start" de finanțare climatice (ajutând pentru a face țări mai rezistente la schimbările climatice și mai în măsură să facă față efectelor sale). De asemenea, subliniază faptul că UE a fost de departe cel mai mare contribuitor atât privind atenuarea legate de adaptare AOD în 2010 și 2011.
La Știință Tehnologie și Inovare:
Raportul subliniază faptul că UE și statele sale membre sunt susținători de lungă durată de cercetare și dezvoltare în țările în curs de dezvoltare, inclusiv în domeniul tehnologiilor curate.
Pe surse de finanțare inovatoare și instrumente:
Raportul arată că, în general, fondurile alocate pentru instrumente financiare inovatoare de către statele membre ale UE și Comisia au crescut de la 600 milioane € pe an în 2010-11 la peste 2 miliarde € în 2012.
Brussels, 16 July 2013
New EU communication sets out proposals for financing for poverty eradication and sustainable development post 2015
On July 16th, the EU adopted a new communication on financing for poverty eradication and sustainable development: ‘Beyond 2015: towards a comprehensive and integrated approach to financing for poverty eradication and sustainable development’.
The Commission also published its 2013 EU Accountability Report on Financing for Development.
a) Communication on financing for poverty eradication and sustainable development
What is the Commission proposing?
On 16th July the European Commission adopted a new Communication proposing a common EU approach to financing poverty eradication and sustainable development after 2015, once the target date for the Millennium Development Goals (MDGs) has been reached. It sets out to develop a common EU approach to financing issues in international discussions. It offers reflections on how a global approach to financing poverty eradication and sustainable development could be structured, which international processes can best contribute and what financial resources are available and could be mobilised from domestic and international public and private sources.
What does this mean in practice?
The Communication supports updating the comprehensive approach of the Monterrey Consensus (2002)/ Doha Declaration (2008) on Financing for Development (previous international agreements on development financing) to include sustainable development. Some key principles should apply:
1. Financing must go hand-in-hand with policy-making to bring about results (e.g. money won't solve policy bottlenecks).
2. Comprehensive coverage of all financing sources available is required, be it public domestic finance, public international finance or private finance. This means that attention should not be focussed solely on public finance such as Official Development Assistance (ODA) because this itself constitutes only 2% of the total finance available in developing countries. However, ODA still remains an important source of financing for Low Income Countries (LICs). (See attached pie charts.)
3. A global approach to financing should leave countries to decide their own resource prioritisation between different policy goals.
4. Different policy goals are mutually reinforcing and therefore synergies between them should be supported, so that one Euro spent in one policy area can have positive effects in other policy areas (e.g. better food security is essential for poverty eradication and can be achieved through better preservation of land, biodiversity and forests, which may in turn help combat climate change).
5. External Public Finance (or Official Development Assistance) should be rebalanced towards countries most in need; emerging economies and Upper Middle Income Countries can contribute their fair share in this regard.
6. Enhanced transparency and mutual accountability of all finance at national and global level is necessary to ensure that this is used more effectively.
7. International financing discussions on tackling global challenges can be linked within an overarching setting that builds on and remains consistent with the financing for development process of Monterrey and Doha to develop a comprehensive and integrated approach to financing. This will ensure more coherence and coordination of specific financing and ongoing international negotiation processes.
Why is this of interest?
2015 is fast approaching and there is still a lot to do achieve the MDGs. At the same time, discussions are ongoing to decide the priorities of the post-2015 development agenda and the Rio+20 follow-up on sustainable development. Agreeing on new international development goals will also require identifying financing resources and other means for reaching these goals. A comprehensive and integrated approach to financing will therefore ensure that the money invested in different policy areas will contribute to more effective poverty eradication and sustainable development.
And although the Communication emphasises financing for developing countries, the proposed approach can be applied universally and relate to every citizen in every country.
Where are the financial resources coming from?
Resources can come from two sources: public and private, both at the domestic and international level. Public domestic finance includes taxes and other government revenues, including from natural resources. Public international finance can take the form of grants, equity or loans. Private domestic finance includes investments by local enterprises and charities. Private international finance comprises international investments, private transfers such as remittances and donations. New and innovative sources like a Financial Transaction Tax, receipts from carbon trading or bunker fuel taxes would also fall into one of the above categories.
In developing countries, an estimated €7,126 billion of public and private finance was available in 2010, with a potential to contribute to poverty eradication and sustainable development.
The data confirm that domestic public resources exceed international public finance (by a factor of 20), itself only 2% of the total finance available in developing countries. Private finance is on par with public finance. At the same time, there are fundamental differences between countries in the composition of financing sources, as shown by the different situations of the Low Income Countries (LICs) and Middle Income Countries (MICs).
Figure 1: Financing Sources in Lower Income Countries (LICs)
Figure 2: Financing Sources in Middle Income Countries (MICs)
Percentages as share of finance available to developing countries
b) EU Accountability Report on Financing for Development
What is it?
This is an annual publication by the European Commission. It responds to the Council’s invitation to monitor progress and report annually on EU Financing for Development (FfD) commitments.
It was initially set up to focus on official development assistance (ODA) commitments made at the 2002 International Conference on FfD in Monterrey.
However; Council later expanded the original monitoring mandate to cover other areas of FfD, including domestic resource mobilisation, aid effectiveness, aid for trade, climate finance.
It is now also designed to contribute to discussions on post-2015 to review progress towards achieving the MDGs and Rio+20 follow-up.
What is new this year?
For the first time ever, extended coverage of this report covers Science, Technology and Innovation (STI) to reflect new commitments made as part of the commitments made at the Rio+20 summit last year.
What are the key findings?
On the private sector:
The report considered ways in which the European Commission is increasing the role of blending as a catalyst of private investment for development. It showed that the EU and Member States have provided substantial funding for private sector development (in 2004-10, the Commission alone provided €2.4 billion in direct support in the form of grant funding and since 2007, the EU, together with some MS, has set up eight regional blending facilities, covering all regions of EU external cooperation).
On trade:
The EU is the largest trading partner of developing countries and the market most open to them, according to the report. On trade, the report found that the EU and Member States are collectively the major provider of Aid for Trade AfT worldwide (strengthening countries’ capacity to negotiate and implement trade agreements to their benefit), accounting for around a third of total AfT in 2011
On climate change:
In terms of climate change; the report highlights that the EU and MS have contributed €7.3 billion in 2010-12 to ‘Fast Start’ climate funding (helping to make countries more resilient to climate change and better able to cope with its effects). It also points out that the EU has been by far the largest contributor to both mitigation-related and adaptation-related ODA in 2010 and 2011.
On Science Technology and Innovation:
The report points out that the EU and its Member States are longstanding supporters of research and development in developing countries, including in the area of clean technologies.
On innovative financing sources and instruments:
The report states that overall, funds allocated for innovative financial instruments by EU Member States and the Commission have increased from €600 million per year in 2010-11 to over €2 billion in 2012.
SURSA EC EUROPA
1. UE - O abordare comună pentru combaterea sărăciei şi protecţia mediului
Cauzele acestor probleme adesea se întrepătrund, aşadar soluţionarea uneia dintre ele are impact asupra celorlalte. De exemplu, protecţia pădurilor şi biodiversităţii contribuie nu numai la combaterea schimbărilor climatice, ci şi la asigurarea aprovizionării cu alimente, care este esenţială pentru a eradica sărăcia.
O propunere a Comisiei Europene prezintă o nouă abordare la nivelul UE privind eradicarea sărăciei şi stimularea dezvoltării durabile Englishfrançais , care ia în considerare ambele probleme, simultan.
Este momentul să pregătim o strategie care să răspundă acestor provocări - termenul stabilit pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului Englishespañolfrançais (care includ şi eradicarea sărăciei) este 2015, iar discuţiile la nivel internaţional cu privire la acţiunile întreprinse în urma Conferinţei ONU din 2012 privind dezvoltarea durabilă nu s-au încheiat încă.
Noua abordare se bazează pe următoarele aspecte:
- nu este de ajuns să intervenim numai pe plan financiar - finanţarea ar trebui să fie adaptată în funcţie de politicile care, de exemplu, elimină blocajele
- ar trebui să fie luate în considerare toate formele de finanţare - publice şi private, naţionale şi internaţionale
- ţările beneficiare decid cum să acorde prioritate resurselor, în funcţie de diferitele obiective politice
- datorită noilor sinergii, fiecare euro cheltuit într-un domeniu de acţiune ar avea efecte pozitive în altele
- „economiile emergente” - ţările care odinioară erau considerate sărace, dar ale căror economii sunt acum în creştere - şi „ţările cu venit mediu superior” ar trebui, de asemenea, să contribuie la sprijinirea celor care au nevoie urgentă de ajutor.
Propunerile vor fi supuse dezbaterii în Parlamentul European şi în Consiliul de miniştri. Noua abordare ar urma să se aplice începând din 2016.
Mai multe despre acţiunile UE în domeniul dezvoltării SURSA EC EUROPA