În câţi ani se vor termina rezervele de cărbune
În ceea ce priveşte cărbunele, în actualele condiţii de producţie, în 9 ani rezervele vor fi aproape terminate.
Rezervele de cărbune ne ajung 9 ani
România mai are rezerve cunoscute de cărbune de 291 de milioane de tone, care ne mai ajung pentru o perioadă de 9 ani, în actualele condiţii de producţie, potrivit studiului BP. Spre comparaţie, Bulgaria mai are rezerve cunoscute de cărbune de 2.366 de milioane de tone, suficiente pentru 72 de ani.
Cât timp mai ajung rezervele de cărbune
România – 9 ani
Bulgaria – 72 de ani
Cehia – 20 ani
Germania – 207 ani
Grecia – 50 ani
Ungaria – 179 ani
Polonia – 40 ani
Federaţia Rusă – 443 ani
Ucraina – 384 ani
SUA – 257 de ani
sursa raport BP
În scenariile Agenţiei Internationale pentru Energie, consumul de cărbune în UE se va reduce anual cu 2,5%, până în anul 2035, "ceea ce reflecta politicile Uniunii privind reducerea emisiilor", se arată în Strategia industriei miniere pentru 2012-2035.
SURSA GANDUL
Mineritul carbonifer, sub presiunea necesarului, în limitele posibilului
Pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare a „substanței” Dosarului supus atenției cititorilor, reamintim că industria minieră din România a cunoscut până în ultimul deceniu al secolului al XX-lea o dezvoltare continuă și accentuată, iar din 1990 a intrat într-o perioadă de profunde transformări și adaptări la exigențele tranziției spre economia de piață.
De asemenea, se cere precizat – din nou – că România are în subsolul teritoriului ei numeroase și bogate zăcăminte de substanțe minerale utile, printre care cele de combustibili minerali dețin un loc de frunte și au o importanță deosebită pentru economia națională.
PE CE NE BAZĂM? Zăcămintele de cărbuni din România sunt „cantonate” teritorial în patru zone:
Industria carbonifera, din nou, in actualitate: calea stiintifica spre solutii realiste
Supunem atentiei cititorilor o serie de date si fapte atat din tara, cat si de peste hotare, din care rezulta ca industriei carbonifere i se acorda o tot mai mare importanta, inclusiv ca alternativa la sursele regenerabile de energie. Datele documentare puse la dispozitie de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) vizeaza, inainte de toate, potentialul existent in domeniul de care ne ocupam. Le prezentam pentru a avea un solid punct de pornire despre evaluarea unei resurse esentiale pentru dezvoltarea economica a tarii, pentru satisfacerea cerintelor de consum ale populatiei, prin punerea in valoare a ceea ce a mai ramas in subsolul Romaniei in vederea exploatarii in conditii reale de eficienta economica, sociala si ecologica.
Temeiurile unor strategii nationale si globale privind utilizarea principalilor combustibili fosili
In ultimii 50 de ani, rezervele probabile si sigure de carbuni au fost evaluate intre 10 000 - 11 000 miliarde tone, din care 1000 miliarde tone sunt rezerve certe (75% carbunele superior si 25% carbunele inferior). Potrivit estimarilor recente, carbunele reprezinta 90% din rezervele de combustibili fosili, fata de numai 4% petrol si 1% gazele naturale. Carbunele ramane, asadar, o mare rezerva de energie a globului si, valorificat in conditiile unei tehnici superioare, va servi omenirea inca multe veacuri. Este opinia specialistilor si ea se cere luata in considerare inclusiv in ceea ce priveste viziunea strategica romaneasca asupra valorificarii resurselor minerale.
Repartitia geografica a rezervelor este inegala, circa 95% se concentreaza in emisfera nordica si numai 5% in cea sudica (in principal in tari ca Australia, Africa de Sud, Columbia, Brazilia); in emisfera nordica, zacamintele sunt concentrate intre latitudinile de 35 si 60 grade.
Numai trei state detin circa 90% din rezervele probabile: Rusia si celelalte state din C.S.I. (60%), S.U.A. si China. Exista, totodata, si mari zone geografice care au foarte mici rezerve ca, de exemplu, Africa (2,7%), America de Sud (1,2%), Oceania (1,1%).
Productia carbonifera - care a variat, dupa 1990, intre 4,5 si 5 miliarde tone - este mult mai concentrata teritorial decat cea a petrolului: trei state, respectiv S.U.A., C.S.I. si China, detin mai mult de jumatate din productia mondiala. Aceleasi trei state realizeaza, impreuna, mai mult de doua treimi din productia mondiala de carbune superior.
Comertul cu carbuni reprezinta o parte importanta a schimburilor economice internationale. Astfel, S.U.A. si tarile Europei de Vest sunt specializate in exportul carbunelui cocsificabil. Aceste exporturi vizeaza tari din Europa si, in mod special, Japonia. Carbune din bazinul Donetk se exporta in Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria (pe Dunare), precum si spre alte zone ale Europei. Australia si India exporta carbunele cu precadere spre Japonia.
Principalul produs obtinut, in prezent, este cocsul, capacitatile de productie fiind repartizate, in general, in incinta bazinelor carbonifere. Productia mondiala de cocs este de circa 500 milioane tone, principalii producatori fiind: C.S.I., S.U.A., Japonia, China, Germania, Polonia, Marea Britanie, Cehia. Acestea sunt, in general, si producatoare de carbune cocsificabil, cu exceptia Japoniei, care importa huila cocsificabila. Principalii exportatori de cocs sunt: Polonia, C.S.I., Germania, Cehia, S.U.A., iar cei mai mari importatori sunt: Franta, Spania, Suedia, Norvegia, Ungaria, Romania. Necesarul de cocs a crescut in ultima vreme, ca urmare a dezvoltarii siderurgiei intr-o serie de tari, intre care Australia, Brazilia, Venezuela, Algeria.
O indeletnicire straveche, la dimensiunile prezentului si viitorului
Fara sa negam vreo clipa valabilitatea reprezentarilor populare privind bogatiile subsolului tarii, nu putem sa ne bazam exclusiv pe acestea daca dorim sa abordam in spirit stiintific modalitatile de valorificare a resurselor de care dispunem in mod real. In acest spirit, se impune sa repetam un adevar probat de o intreaga experienta istorica: Romania dispune in subsolul teritoriului ei de bogate si variate zacaminte de substante minerale utile, reprezentate prin combustibili minerali de toate tipurile, minereuri de metale pretioase, minereuri feroase si neferoase, minereuri nemetalifere, minereuri cu continut de metale rare si radioactive, sare, roci utile de toate provenientele.
De asemenea, este relativ bine cunoscut si un alt fapt: extragerea si prelucrarea materiilor prime minerale solide de pe teritoriul tarii noastre este consemnata din timpuri stravechi, iar varietatea si importanta resurselor din Romania sunt cunoscute, inclusiv in privinta zacamintelor pentru toate tipurile de carbuni: antracit, huila, carbune brun, lignit. O detaliere se impune pentru a asigura o informare la obiect.
Antracit. Este cunoscut doar zacamantul din judetul Gorj, situat in zona Viezuroiu, in care sunt doua perimetre: Schela - Viezuroiu si Schela - Viezuroiu - mina Dalma. Mina Dalma a fost in exploatare pana in anul 1997, cand activitatea s-a oprit din motive economice. Lucrarile de cercetare in celalalt perimetru au fost sistate in anul 1994.
Huila. Zacamintele de huila se afla in doua zone in Romania: in judetul Hunedoara (34 de perimetre in bazinul Petrosani) si judetul Caras Severin (20 de perimetre in bazinul Lupac-Anina).
In Banat, activitatea de exploatare a huilei este sistata in totalitate. Sunt in curs de derulare trei licente de explorare in zona Pregheda.
In Valea Jiului, activitatea de exploatare a huilei se desfasoara, in prezent, in sapte perimetre. In patru dintre ele activitatea a fost oprita din motive economice si s-a renuntat la licenta.
Carbune brun. Zacamintele de acest tip de carbune se afla in 28 de perimetre, situate in urmatoarele zone: judetul Bacau (bazinul carbonifer Comanesti - 8 perimetre), judetul Caras Severin (bazinul carbonifer Bozovici - 7 perimetre), judetul Hunedoara (bazinul carbonifer ?ebea - 2 perimetre), Transilvania de nord-vest (judetul Cluj - 1 perimetru si judetul Salaj - 9 perimetre) si judetul Harghita (1 perimetru).
In prezent, activitatea de exploatare se desfasoara doar in perimetrul Lighidia din bazinul Bozovici.
Perspectivele pentru noi exploatari sunt practic nule in bazinul Comanesti din cauza conditiilor geologice (grosimi mici ale stratelor de carbune si inclinarilor foarte mari ale zacamantului). Perspective bune pentru viitor sunt doar in bazinul Bozovici.
Lignit. Zacamintele de lignit (in Fondul national de resurse/rezerve sunt inregistrate 197 perimetre cu lignit) s-au identificat in urmatoarele zone: Oltenia (judetele Dolj - 6 perimetre, Gorj - 73 perimetre, Olt - 1 perimetru, Mehedinti - 19 perimetre si Valcea - 10 perimetre), zona subcarpatica a Munteniei (judele Arges - 16 perimetre, Dambovita - 13 perimetre, Prahova - 10 perimetre, Buzau - 1 perimetru), Banat (judetele Caras Severin - 1 perimetru si Timis - 6 perimetre), Transilvania de nord-vest (judetele Bihor - 19 perimetre, Satu Mare - 1 perimetru, Salaj - 6 perimetre) si Transilvania de sud-est (judetele Brasov - 1 perimetru, Covasna - 13 perimetre si Harghita - 2 perimetre).
In momentul de fata, activitatea de exploatare se desfasoara in 44 de perimetre. Activitatea este sistata in 153 de perimetre. Este, de asemenea, de mentionat ca la 19 perimetre care au avut licenta de exploatare, din cauza neeconomicitatii exploatarii, activitatea a fost sistata.
In ceea ce priveste perspectiva, ANRM considera ca activitatea nu mai este necesar sa fie indreptata spre descoperirea altor perimetre cu resurse de lignit, ci doar in vederea continuarii cercetarii in perimetrele cunoscute.
Sisturi carbunoase. In Romania sunt cunoscute zacaminte de sist carbunos in doua zone: judetul Salaj - 4 perimetre si in judetul Caras Severin - 1 perimetru. In prezent, sunt toate cu activitate sistata.
Valea Jiului, simbol al industriei carbonifere romanesti
In cele ce urmeaza, prezentam principalele date care reconstituie istoria Vaii Jiului, al carei profil este organic legat de valorificarea resurselor de combustibil fosil.
? 1840: incepe exploatarea la suprafata a zacamantului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila;
? 1854: se constituie Societatea de mine din Transilvania-Vest;
? 1857 - 1858: minele au fost cumparate de Societatea anonima de mine si furnale din Brasov, sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas;
? 1885: se infiinteaza Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus, cu sediul in Vulcan si cu unele posesiuni in partea nordica a bazinului, la Dalja, Iscroni, Vulcan si altele in partea vestica la Uricani si Campu lui Neag. Compania va functiona pana in anul 1930, cand va fi absorbita de „Societatea Petrosani“;
? 1890: ia fiinta Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu-Uricani, care s-a angajat si in procesul de constructie a caii ferate Petrosani - Lupeni, arendand perimetrele miniere situate de-a lungul drumului de fier;
? 1891: prin asocierea cu o serie de intreprinzatori sprijiniti de banca Credit Lyonnais, compania isi schimba numele, devenind Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani - Valea Jiului, cu sediul in Lupeni;
? 1899: se infiinteaza Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani - Valea Jiului, care a construit in 1900 prima cocserie din zona;
? 1920: se constituie Societatea comerciala anonima romana Petrosani;
? 1924: 12 banci romanesti, impreuna cu Societatea Uricani - Valea Jiului, au constituit Societatea anonima romana Lupeni;
? 1926: ia fiinta Societatea carbonifera Lonea, proprietate a statului roman;
? 1928: criza economica determina decizia de inchidere a minelor Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dalja si Vulcan (1931);
? 1931: fuzioneaza societatile Petrosani si Lupeni sub numele Societatea miniera Petrosani. La Petrila, s-a construit o preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, considerata ca una dintre cele mai mari din lume;
? 1956: se infiinteaza Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a functionat din 1 octombrie 1956 pana la 1 aprilie 1969;
? 1969: se constituie Centrala Carbunelui Petrosani, iar din august 1977 - dupa puternica greva din zona, greva inceputa la Lupeni - se reorganizeaza toate exploatarile sub denumirea Combinatul Minier Valea Jiului;
? 1991: se constituie Regia Autonoma a Huilei din Romania si incepe procesul de restructurare/reorganizare a intregii zone;
? 1994 - 2006: isi inceteaza activitatea, rand pe rand, exploatarile miniere Lonea Pilier, Campu lui Neag, Petrila Sud, Dalja, Valea de Brazi si Aninoasa.
Prezentul si viitorul exploatarilor de lignit
De curand, agentia Bloomberg anunta: „Din Germania pana in Polonia si Cehia exploatarile de lignit de suprafata se extind. Alarmate ca preturile din aceste tari vor deveni duble fata de cele din SUA privind resursele energetice, autoritatile europene permit extinderea minelor de carbune care au fost inchise in ultimele decenii“. La randul sau, premierul polonez Donald Tusk declara transant: „Vrem sa avem surse regenerabile de energie, dar principalele surse vor ramane lignitul si huila“. El a adaugat ca vor fi alocate sume consistente pentru investitiile in exploatarile de lignit. In acest context, ce se intampla si se va intampla in tara noastra?
Este cunoscut ca dispunem de resurse semnificative de lignit, iar exploatarea acestuia continua, desi s-au schimbat multe elemente care vizeaza volumul si structura consumului in procesul restructurarii intregii industrii romanesti. Ceea ce preocupa in cel mai inalt grad autoritatile este optimizarea procesului de explorare si exploatare a acestei resurse, optimizare care include crearea complexelor prin care sunt puse sub aceeasi „umbrela“ entitatile din industriile miniere cu cele din energetica. Exemplul „clasic“ il constituie Complexul Energetic Oltenia, care include si entitatile Societatii Nationale a Lignitului Oltenia. Sunt multe cerinte carora trebuie sa le raspunda programele in curs de elaborare: retehnologizarea exploatarilor, reglementarea problemelor litigioase legate de dreptul de proprietate a terenului, asanarea financiara a unor unitati, dimensionarea personalului, reconversia fortei de munca in functie de mutatiile care au loc in zona.
Evocarea schimbarii de optica la nivelul intregii Uniuni Europene constituie o premisa dintre cele mai importante in vederea solutionarii acestor cerinte majore. In orice caz, reexaminarea (reevaluarea) viziunilor privind viitorul exploatarii lignitului in cariere se afla la un loc central in demersurile actuale indreptate spre gasirea si aplicarea unor solutii strategice in domeniul industriei carbonifere.
Sanse care nu trebuie irosite
Pentru a avea o imagine mai cuprinzatoare a temei pe care o tratam, reamintim ca industria miniera din Romania a cunoscut pana in ultimul deceniu al secolului al XX-lea o dezvoltare continua si accentuata, iar din 1990 a intrat intr-o perioada de profunde transformari si adaptari la exigentele tranzitiei spre economia de piata.
De asemenea, se cere precizat - din nou - ca Romania are in subsolul teritoriului ei numeroase si bogate zacaminte de substante minerale utile, printre care cele de combustibili minerali detin un loc de frunte si au o importanta deosebita pentru economia nationala.
Factorii „loc“ si „timp“
Conditiile de zacamant din Romania sunt, in general, grele si foarte grele, exemplificate prin: o tectonica destul de complicata, rezerve mici, strate subtiri, continut de cenusa ridicat, adancime mare de exploatare, conditii hidrogeologice dificile. In astfel de zacaminte nu s-au putut organiza si pune in functiune decat exploatari miniere de mica anvergura, dar cu o influenta puternica si usor sesizabila asupra regiunii si factorilor de mediu.
Dezvoltarea industriei carbonifere din Romania, mai ales in a doua jumatate a secolului al XX-lea, a dus la concentrarea de personal foarte numeros pentru activitatile miniere, in centre muncitoresti puternice, amplasate in apropierea zacamintelor de substante minerale utile, cum ar fi, de exemplu, Uricani, Rovinari, Motru, Berbesti-Alunu.
Strategia de dezvoltare a economiei nationale promovata de regimul antedecembrist s-a bazat pe autosustinere in asigurarea de resurse energetice. Ca urmare, au fost deschise si puse in exploatare toate zacamintele carbonifere cunoscute, chiar daca din punct de vedere tehnic si economic unele dintre ele nu erau fezabile.
In activitatea de valorificare a zacamintelor de carbune, atat la exploatare, cat si la preparare, la pregatirea productiei pentru utilizarea ei prin imbunatatirea indicatorilor calitativi, s-au folosit tehnologii clasice.
In functie de conditiile de zacamant, exploatarea s-a efectuat in mine subterane sau in cariere de suprafata, aplicandu-se cele mai adecvate metode de exploatare si tehnologii de lucru.
Daca este sa facem o caracterizare generala a modului de lucru din mineritul carbonifer romanesc la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea, trebuie sa remarcam urmatoarele aspecte:
? Metodele de exploatare si tehnologiile de lucru utilizate in subteran si cariere, precum si cele de preparare, au fost la nivelul celor folosite pe plan european si mondial;
? Utilajele si echipamentele pentru exploatare si transport, ca si din procesul de preparare au fost, in marea lor majoritate, realizate in Romania, iar unele dintre ele s-au fabricat in cooperare cu firme straine de renume;
? Din cauza conditiilor dificile din minele romanesti si, uneori, a fiabilitatii mai reduse a echipamentelor, performantele tehnice si economice ale tehnologiilor folosite au fost mai scazute decat cele obtinute pe plan mondial in tari cu minerit avansat;
? Resursele pentru investitii in ultimele doua decenii au fost insuficiente si nu au permis derularea unor programe concrete de retehnologizare si modernizare a minelor si carierelor noastre;
? Desi Romania este a noua tara ca suprafata din Uniunea Europeana si detine resurse minerale semnificative comparativ cu alte state din regiune, atragerea de capital privat autohton si strain si promovarea de proiecte de investitii in domeniul minier nu s-au ridicat la nivelul oportunitatilor existente.
O reforma controversata
In Romania, incepand cu anul 1990, au fost formulate si concretizate o serie de concepte strategice privind restructurarea de fond a sistemului industriei carbonifere care au constat, printre altele, in:
? Restructurarea tehnologica si a productiei, care a avut ca efect:
- Cresterea ponderii lignitului din cariere si restrangerea productiei din subteran;
- Sporirea ponderii livrarilor de huila energetica si reducerea huilei preparate pentru cocs;
- Inceperea activitatii de modernizare a marilor cariere de lignit din bazinele miniere ale Olteniei etc.;
? Restructurarea organizatorica si manageriala a constat, in primul rand, in desprinderea din unitatile miniere a unor activitati complementare sau chiar de baza si organizarea acestora ca societati comerciale distincte;
? Restructurarea personalului din cadrul unitatilor miniere si in special reducerea masiva a acestuia prin folosirea a trei modalitati de baza:
- Desprinderea de activitati si a personalului aferent si organizarea acestora sub forma de societati comerciale;
- Pensionari cu reducerea timpului de munca, si
- Disponibilizari cu acordarea de plati compensatorii;
? Restrangerea sau chiar sistarea activitatilor productive la unele mine si cariere cu rezerve geologice in epuizare, precum si conditii geologo-miniere deosebit de grele, care aveau costuri de productie mari si foarte mari.
Ca efect al caracteristicilor geologo-miniere grele ale zacamintelor in exploatare si al continutului ridicat de cenusa in carbune, precum si al fiabilitatii reduse a utilajelor tehnologice din dotare, costul tonei de carbune extras era mai mare decat pretul de vanzare si, ca urmare, statul a fost obligat sa sprijine prin subventii productia de huila, carbune brun si lignit extrasa prin metode subterane.
In aceasta situatie, in primii ani dupa 1990 s-a pus problema analizarii fiecarei unitati si scoaterii din circuit, respectiv conservarii sau inchiderii, a tuturor unitatilor miniere nerentabile.
Astfel, in baza Legii minelor nr. 85/2003, prin 10 hotarari de Guvern s-a aprobat inchiderea definitiva a 208 obiective miniere din sectorul carbonifer, fiind alocate si fondurile necesare pentru conservarea, inchiderea si ecologizarea suprafetelor afectate de aceste obiective.
Cu toate problemele cu care s-au confruntat minele de carbune din Romania dupa 1990 si, mai ales, din cauza discontinuitatii in cererea de huila si lignit autohton pentru termocentrale, generata de consumul oscilant de energie si de modificarea raporturilor intre diferitele surse de combustibil, sectorul carbonifer a reusit sa satisfaca intr-o masura acceptabila cererile sectorului energetic si sa asigure, in fiecare an, productii medii de 2,5 milioane tone huila si 34 milioane tone de lignit.
Starile de fapt si potentialul care se cere mai bine valorificat
In primul rand, este de mentionat faptul ca dupa aplicarea masurilor de restructurare din sectorul carbonifer al industriei miniere, astazi mai sunt in activitate 12 mine, dintre care 7 la huila, 5 la lignit si 21 de cariere pentru exploatarea lignitului, precum si o uzina de preparare in Valea Jiului.
De asemenea, este de subliniat ca resursele de carbune, detinute astazi de Romania, se cifreaza la 900 milioane tone de huila si la peste 2500 milioane tone de lignit, aflate in diverse stadii de cunoastere si care pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere.
Conditiile geo-miniere si caracteristicile mineralogice ale rezervelor mentionate sunt complexe, iar parametrii privind calitatea se situeaza la limita inferioara, raportat la calitatea zacamintelor similare exploatate in prezent pe plan mondial.
In strategia industriei miniere pentru perioada 2010 - 2035, discutata si aprobata de Guvernul Romaniei, se arata ca obiectivele strategice ale sectorului carbonifer constau in:
? Asigurarea securitatii energetice nationale prin mentinerea capacitatilor de productie pentru lignit si huila la nivelul cererii sistemului energetic;
? Utilizarea celor mai moderne tehnologii folosite la extragerea si prelucrarea produselor miniere, precum si la reconstructia ecologica a zonelor afectate de activitati miniere;
? Imbunatatirea cadrului juridic si a sistemului de autorizare a activitatilor miniere, si
? Valorificarea resurselor carbonifere din unele perimetre miniere prin atragerea capitalului privat.
Activitatea de exploatare in continuare, in cariere, a zacamintelor de lignit din Romania este sustinuta de urmatoarele argumente:
? traditie in exploatarea lignitului in cariere cu tehnologii moderne in flux continuu;
? carierele de lignit dispun de un personal specializat pentru activitatile pe care trebuie sa le presteze;
? in majoritatea carierelor au fost reabilitate liniile tehnologice, s-a dispecerizat functionarea utilajelor si s-a optimizat consumul de energie si materiale;
? rezervele de lignit din perimetrele de exploatare au un grad ridicat de cunoastere, sunt concentrate pe o suprafata relativ redusa in care opereaza 16 cariere de mare capacitate;
? existenta unei infrastructuri adecvate (drumuri, sisteme de comunicatii, platforme pentru montarea utilajelor, ateliere etc.);
? existenta unor rezerve importante care permit asigurarea pe termen lung a combustibilului necesar termocentralelor;
? consumatorii principali - termocentralele - sunt situate in aproprierea carierelor, ceea ce duce la costuri mici de transport.
Si exploatarea in continuare a zacamintelor de huila prezinta unele avantaje dintre care mentionam:
? rezerve industriale mari care vor asigura consumul termocentralelor pe termen lung;
? traditie de peste un secol si jumatate in exploatarea huilei si existenta unui personal inalt calificat;
? distanta de transport relativ redusa de la mina pana la principalii consumatori;
? existenta unei infrastructuri industriale dezvoltate, atat in subteran, cat si la suprafata minelor.
Cu privirea spre viitor
Exigenta de baza a oricarei analize stiintifice, si anume respectarea adevarurilor, ne obliga sa afirmam deschis ca exploatarea, in continuare, a lignitului si huilei romanesti va ridica o serie de probleme si va prezenta si dezavantaje, dar care - printr-o organizare mai buna a activitatilor si acordarea unei atentii mai mari sectorului din partea organelor competente - pot fi depasite, cu succes, in marea lor majoritate.
Directiile de actiune in materie de strategie miniera a Romaniei sunt, dupa opinia mea, urmatoarele:
? cresterea sigurantei in alimentarea cu combustibili a termocentralelor care utilizeaza carbuni;
? sprijinirea operatorilor minieri in vederea extinderii perimetrelor miniere existente pentru asigurarea continuitatii exploatarii resurselor naturale;
? gestionarea eficienta si exploatarea rationala a resurselor minerale utile;
? realizarea productiilor miniere la costuri competitive;
? optimizarea necesarului de personal si a salarizarii acestuia astfel ca exploatarile sa functioneze eficient;
? asigurarea investitiilor pentru dezvoltarea sectorului minier, inclusiv prin atragerea de capital privat;
? cresterea eficientei economice pe tot lantul tehnologic de obtinere a produselor miniere: extragere, prelucrare, transport, consum;
? organizarea unitatilor productive de carbune in complexe energetice impreuna cu producatorii de energie, care sa confere sectorului energetic competitivitate si siguranta in aprovizionare;
? realizarea extractiei de produse miniere cu respectarea tuturor prevederilor legate de protectia mediului.
Este, in contextul evocat, imperativ ca statul roman sa-si valorifice, pe deplin, pozitia de proprietar al resurselor minerale prin instituirea unui sistem stabil, competitiv si echilibrat de taxe si redevente, iar entitatilor private le revine „misiunea“ de a asigura finantarea, managementul si detinerea operatorilor minieri.
SURSA: Prof. univ. dr. ing. Dumitru Fodor Membru titular al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania
Rezervele de cărbune ne ajung 9 ani
România mai are rezerve cunoscute de cărbune de 291 de milioane de tone, care ne mai ajung pentru o perioadă de 9 ani, în actualele condiţii de producţie, potrivit studiului BP. Spre comparaţie, Bulgaria mai are rezerve cunoscute de cărbune de 2.366 de milioane de tone, suficiente pentru 72 de ani.
Cât timp mai ajung rezervele de cărbune
România – 9 ani
Bulgaria – 72 de ani
Cehia – 20 ani
Germania – 207 ani
Grecia – 50 ani
Ungaria – 179 ani
Polonia – 40 ani
Federaţia Rusă – 443 ani
Ucraina – 384 ani
SUA – 257 de ani
sursa raport BP
În scenariile Agenţiei Internationale pentru Energie, consumul de cărbune în UE se va reduce anual cu 2,5%, până în anul 2035, "ceea ce reflecta politicile Uniunii privind reducerea emisiilor", se arată în Strategia industriei miniere pentru 2012-2035.
SURSA GANDUL
Mineritul carbonifer, sub presiunea necesarului, în limitele posibilului
Pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare a „substanței” Dosarului supus atenției cititorilor, reamintim că industria minieră din România a cunoscut până în ultimul deceniu al secolului al XX-lea o dezvoltare continuă și accentuată, iar din 1990 a intrat într-o perioadă de profunde transformări și adaptări la exigențele tranziției spre economia de piață.
De asemenea, se cere precizat – din nou – că România are în subsolul teritoriului ei numeroase și bogate zăcăminte de substanțe minerale utile, printre care cele de combustibili minerali dețin un loc de frunte și au o importanță deosebită pentru economia națională.
PE CE NE BAZĂM? Zăcămintele de cărbuni din România sunt „cantonate” teritorial în patru zone:
- Zona I, amplasată majoritar în Carpații Meridionali, cuprinde aproape toate zăcămintele de cărbuni superiori, antracit, huilă, cărbune brun din Bazinul Petroșani, Anina și Țebea-Brad.
- Zona II, situată în depresiunea precarpatică, între râul Olt și Valea Buzăului, cuprinde zăcămintele de lignit de la Câmpulung-Muscel, Șotânga, Filipeștii de Pădure și Ceptura. Această zonă se completează cu bazinele miniere din Carpații Orientali: Baraolt-Vârghiș – lignit și Comănești-Bacău – cărbune brun.
- Zona III, aflată în depresiunea subcarpatică a Podișului Getic, între Olt și Dunăre, cuprinde zăcămintele de lignit din bazinele Rovinari, Motru, Jilț, Berbești-Alunu și Mehedinți.
- Zona IV este dezvoltată în Depresiunea Panonică din nord-vestul Transilvaniei și cuprinde zăcămintele de cărbune brun și lignit de la Sărmășag, Voevozi, Surduc și Borod.
Industria carbonifera, din nou, in actualitate: calea stiintifica spre solutii realiste
Supunem atentiei cititorilor o serie de date si fapte atat din tara, cat si de peste hotare, din care rezulta ca industriei carbonifere i se acorda o tot mai mare importanta, inclusiv ca alternativa la sursele regenerabile de energie. Datele documentare puse la dispozitie de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) vizeaza, inainte de toate, potentialul existent in domeniul de care ne ocupam. Le prezentam pentru a avea un solid punct de pornire despre evaluarea unei resurse esentiale pentru dezvoltarea economica a tarii, pentru satisfacerea cerintelor de consum ale populatiei, prin punerea in valoare a ceea ce a mai ramas in subsolul Romaniei in vederea exploatarii in conditii reale de eficienta economica, sociala si ecologica.
Temeiurile unor strategii nationale si globale privind utilizarea principalilor combustibili fosili
In ultimii 50 de ani, rezervele probabile si sigure de carbuni au fost evaluate intre 10 000 - 11 000 miliarde tone, din care 1000 miliarde tone sunt rezerve certe (75% carbunele superior si 25% carbunele inferior). Potrivit estimarilor recente, carbunele reprezinta 90% din rezervele de combustibili fosili, fata de numai 4% petrol si 1% gazele naturale. Carbunele ramane, asadar, o mare rezerva de energie a globului si, valorificat in conditiile unei tehnici superioare, va servi omenirea inca multe veacuri. Este opinia specialistilor si ea se cere luata in considerare inclusiv in ceea ce priveste viziunea strategica romaneasca asupra valorificarii resurselor minerale.
Repartitia geografica a rezervelor este inegala, circa 95% se concentreaza in emisfera nordica si numai 5% in cea sudica (in principal in tari ca Australia, Africa de Sud, Columbia, Brazilia); in emisfera nordica, zacamintele sunt concentrate intre latitudinile de 35 si 60 grade.
Numai trei state detin circa 90% din rezervele probabile: Rusia si celelalte state din C.S.I. (60%), S.U.A. si China. Exista, totodata, si mari zone geografice care au foarte mici rezerve ca, de exemplu, Africa (2,7%), America de Sud (1,2%), Oceania (1,1%).
Productia carbonifera - care a variat, dupa 1990, intre 4,5 si 5 miliarde tone - este mult mai concentrata teritorial decat cea a petrolului: trei state, respectiv S.U.A., C.S.I. si China, detin mai mult de jumatate din productia mondiala. Aceleasi trei state realizeaza, impreuna, mai mult de doua treimi din productia mondiala de carbune superior.
Comertul cu carbuni reprezinta o parte importanta a schimburilor economice internationale. Astfel, S.U.A. si tarile Europei de Vest sunt specializate in exportul carbunelui cocsificabil. Aceste exporturi vizeaza tari din Europa si, in mod special, Japonia. Carbune din bazinul Donetk se exporta in Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria (pe Dunare), precum si spre alte zone ale Europei. Australia si India exporta carbunele cu precadere spre Japonia.
Principalul produs obtinut, in prezent, este cocsul, capacitatile de productie fiind repartizate, in general, in incinta bazinelor carbonifere. Productia mondiala de cocs este de circa 500 milioane tone, principalii producatori fiind: C.S.I., S.U.A., Japonia, China, Germania, Polonia, Marea Britanie, Cehia. Acestea sunt, in general, si producatoare de carbune cocsificabil, cu exceptia Japoniei, care importa huila cocsificabila. Principalii exportatori de cocs sunt: Polonia, C.S.I., Germania, Cehia, S.U.A., iar cei mai mari importatori sunt: Franta, Spania, Suedia, Norvegia, Ungaria, Romania. Necesarul de cocs a crescut in ultima vreme, ca urmare a dezvoltarii siderurgiei intr-o serie de tari, intre care Australia, Brazilia, Venezuela, Algeria.
O indeletnicire straveche, la dimensiunile prezentului si viitorului
Fara sa negam vreo clipa valabilitatea reprezentarilor populare privind bogatiile subsolului tarii, nu putem sa ne bazam exclusiv pe acestea daca dorim sa abordam in spirit stiintific modalitatile de valorificare a resurselor de care dispunem in mod real. In acest spirit, se impune sa repetam un adevar probat de o intreaga experienta istorica: Romania dispune in subsolul teritoriului ei de bogate si variate zacaminte de substante minerale utile, reprezentate prin combustibili minerali de toate tipurile, minereuri de metale pretioase, minereuri feroase si neferoase, minereuri nemetalifere, minereuri cu continut de metale rare si radioactive, sare, roci utile de toate provenientele.
De asemenea, este relativ bine cunoscut si un alt fapt: extragerea si prelucrarea materiilor prime minerale solide de pe teritoriul tarii noastre este consemnata din timpuri stravechi, iar varietatea si importanta resurselor din Romania sunt cunoscute, inclusiv in privinta zacamintelor pentru toate tipurile de carbuni: antracit, huila, carbune brun, lignit. O detaliere se impune pentru a asigura o informare la obiect.
Antracit. Este cunoscut doar zacamantul din judetul Gorj, situat in zona Viezuroiu, in care sunt doua perimetre: Schela - Viezuroiu si Schela - Viezuroiu - mina Dalma. Mina Dalma a fost in exploatare pana in anul 1997, cand activitatea s-a oprit din motive economice. Lucrarile de cercetare in celalalt perimetru au fost sistate in anul 1994.
Huila. Zacamintele de huila se afla in doua zone in Romania: in judetul Hunedoara (34 de perimetre in bazinul Petrosani) si judetul Caras Severin (20 de perimetre in bazinul Lupac-Anina).
In Banat, activitatea de exploatare a huilei este sistata in totalitate. Sunt in curs de derulare trei licente de explorare in zona Pregheda.
In Valea Jiului, activitatea de exploatare a huilei se desfasoara, in prezent, in sapte perimetre. In patru dintre ele activitatea a fost oprita din motive economice si s-a renuntat la licenta.
Carbune brun. Zacamintele de acest tip de carbune se afla in 28 de perimetre, situate in urmatoarele zone: judetul Bacau (bazinul carbonifer Comanesti - 8 perimetre), judetul Caras Severin (bazinul carbonifer Bozovici - 7 perimetre), judetul Hunedoara (bazinul carbonifer ?ebea - 2 perimetre), Transilvania de nord-vest (judetul Cluj - 1 perimetru si judetul Salaj - 9 perimetre) si judetul Harghita (1 perimetru).
In prezent, activitatea de exploatare se desfasoara doar in perimetrul Lighidia din bazinul Bozovici.
Perspectivele pentru noi exploatari sunt practic nule in bazinul Comanesti din cauza conditiilor geologice (grosimi mici ale stratelor de carbune si inclinarilor foarte mari ale zacamantului). Perspective bune pentru viitor sunt doar in bazinul Bozovici.
Lignit. Zacamintele de lignit (in Fondul national de resurse/rezerve sunt inregistrate 197 perimetre cu lignit) s-au identificat in urmatoarele zone: Oltenia (judetele Dolj - 6 perimetre, Gorj - 73 perimetre, Olt - 1 perimetru, Mehedinti - 19 perimetre si Valcea - 10 perimetre), zona subcarpatica a Munteniei (judele Arges - 16 perimetre, Dambovita - 13 perimetre, Prahova - 10 perimetre, Buzau - 1 perimetru), Banat (judetele Caras Severin - 1 perimetru si Timis - 6 perimetre), Transilvania de nord-vest (judetele Bihor - 19 perimetre, Satu Mare - 1 perimetru, Salaj - 6 perimetre) si Transilvania de sud-est (judetele Brasov - 1 perimetru, Covasna - 13 perimetre si Harghita - 2 perimetre).
In momentul de fata, activitatea de exploatare se desfasoara in 44 de perimetre. Activitatea este sistata in 153 de perimetre. Este, de asemenea, de mentionat ca la 19 perimetre care au avut licenta de exploatare, din cauza neeconomicitatii exploatarii, activitatea a fost sistata.
In ceea ce priveste perspectiva, ANRM considera ca activitatea nu mai este necesar sa fie indreptata spre descoperirea altor perimetre cu resurse de lignit, ci doar in vederea continuarii cercetarii in perimetrele cunoscute.
Sisturi carbunoase. In Romania sunt cunoscute zacaminte de sist carbunos in doua zone: judetul Salaj - 4 perimetre si in judetul Caras Severin - 1 perimetru. In prezent, sunt toate cu activitate sistata.
Valea Jiului, simbol al industriei carbonifere romanesti
In cele ce urmeaza, prezentam principalele date care reconstituie istoria Vaii Jiului, al carei profil este organic legat de valorificarea resurselor de combustibil fosil.
? 1840: incepe exploatarea la suprafata a zacamantului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila;
? 1854: se constituie Societatea de mine din Transilvania-Vest;
? 1857 - 1858: minele au fost cumparate de Societatea anonima de mine si furnale din Brasov, sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas;
? 1885: se infiinteaza Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus, cu sediul in Vulcan si cu unele posesiuni in partea nordica a bazinului, la Dalja, Iscroni, Vulcan si altele in partea vestica la Uricani si Campu lui Neag. Compania va functiona pana in anul 1930, cand va fi absorbita de „Societatea Petrosani“;
? 1890: ia fiinta Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu-Uricani, care s-a angajat si in procesul de constructie a caii ferate Petrosani - Lupeni, arendand perimetrele miniere situate de-a lungul drumului de fier;
? 1891: prin asocierea cu o serie de intreprinzatori sprijiniti de banca Credit Lyonnais, compania isi schimba numele, devenind Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani - Valea Jiului, cu sediul in Lupeni;
? 1899: se infiinteaza Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani - Valea Jiului, care a construit in 1900 prima cocserie din zona;
? 1920: se constituie Societatea comerciala anonima romana Petrosani;
? 1924: 12 banci romanesti, impreuna cu Societatea Uricani - Valea Jiului, au constituit Societatea anonima romana Lupeni;
? 1926: ia fiinta Societatea carbonifera Lonea, proprietate a statului roman;
? 1928: criza economica determina decizia de inchidere a minelor Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dalja si Vulcan (1931);
? 1931: fuzioneaza societatile Petrosani si Lupeni sub numele Societatea miniera Petrosani. La Petrila, s-a construit o preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, considerata ca una dintre cele mai mari din lume;
? 1956: se infiinteaza Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a functionat din 1 octombrie 1956 pana la 1 aprilie 1969;
? 1969: se constituie Centrala Carbunelui Petrosani, iar din august 1977 - dupa puternica greva din zona, greva inceputa la Lupeni - se reorganizeaza toate exploatarile sub denumirea Combinatul Minier Valea Jiului;
? 1991: se constituie Regia Autonoma a Huilei din Romania si incepe procesul de restructurare/reorganizare a intregii zone;
? 1994 - 2006: isi inceteaza activitatea, rand pe rand, exploatarile miniere Lonea Pilier, Campu lui Neag, Petrila Sud, Dalja, Valea de Brazi si Aninoasa.
Prezentul si viitorul exploatarilor de lignit
De curand, agentia Bloomberg anunta: „Din Germania pana in Polonia si Cehia exploatarile de lignit de suprafata se extind. Alarmate ca preturile din aceste tari vor deveni duble fata de cele din SUA privind resursele energetice, autoritatile europene permit extinderea minelor de carbune care au fost inchise in ultimele decenii“. La randul sau, premierul polonez Donald Tusk declara transant: „Vrem sa avem surse regenerabile de energie, dar principalele surse vor ramane lignitul si huila“. El a adaugat ca vor fi alocate sume consistente pentru investitiile in exploatarile de lignit. In acest context, ce se intampla si se va intampla in tara noastra?
Este cunoscut ca dispunem de resurse semnificative de lignit, iar exploatarea acestuia continua, desi s-au schimbat multe elemente care vizeaza volumul si structura consumului in procesul restructurarii intregii industrii romanesti. Ceea ce preocupa in cel mai inalt grad autoritatile este optimizarea procesului de explorare si exploatare a acestei resurse, optimizare care include crearea complexelor prin care sunt puse sub aceeasi „umbrela“ entitatile din industriile miniere cu cele din energetica. Exemplul „clasic“ il constituie Complexul Energetic Oltenia, care include si entitatile Societatii Nationale a Lignitului Oltenia. Sunt multe cerinte carora trebuie sa le raspunda programele in curs de elaborare: retehnologizarea exploatarilor, reglementarea problemelor litigioase legate de dreptul de proprietate a terenului, asanarea financiara a unor unitati, dimensionarea personalului, reconversia fortei de munca in functie de mutatiile care au loc in zona.
Evocarea schimbarii de optica la nivelul intregii Uniuni Europene constituie o premisa dintre cele mai importante in vederea solutionarii acestor cerinte majore. In orice caz, reexaminarea (reevaluarea) viziunilor privind viitorul exploatarii lignitului in cariere se afla la un loc central in demersurile actuale indreptate spre gasirea si aplicarea unor solutii strategice in domeniul industriei carbonifere.
Sanse care nu trebuie irosite
Pentru a avea o imagine mai cuprinzatoare a temei pe care o tratam, reamintim ca industria miniera din Romania a cunoscut pana in ultimul deceniu al secolului al XX-lea o dezvoltare continua si accentuata, iar din 1990 a intrat intr-o perioada de profunde transformari si adaptari la exigentele tranzitiei spre economia de piata.
De asemenea, se cere precizat - din nou - ca Romania are in subsolul teritoriului ei numeroase si bogate zacaminte de substante minerale utile, printre care cele de combustibili minerali detin un loc de frunte si au o importanta deosebita pentru economia nationala.
Factorii „loc“ si „timp“
Conditiile de zacamant din Romania sunt, in general, grele si foarte grele, exemplificate prin: o tectonica destul de complicata, rezerve mici, strate subtiri, continut de cenusa ridicat, adancime mare de exploatare, conditii hidrogeologice dificile. In astfel de zacaminte nu s-au putut organiza si pune in functiune decat exploatari miniere de mica anvergura, dar cu o influenta puternica si usor sesizabila asupra regiunii si factorilor de mediu.
Dezvoltarea industriei carbonifere din Romania, mai ales in a doua jumatate a secolului al XX-lea, a dus la concentrarea de personal foarte numeros pentru activitatile miniere, in centre muncitoresti puternice, amplasate in apropierea zacamintelor de substante minerale utile, cum ar fi, de exemplu, Uricani, Rovinari, Motru, Berbesti-Alunu.
Strategia de dezvoltare a economiei nationale promovata de regimul antedecembrist s-a bazat pe autosustinere in asigurarea de resurse energetice. Ca urmare, au fost deschise si puse in exploatare toate zacamintele carbonifere cunoscute, chiar daca din punct de vedere tehnic si economic unele dintre ele nu erau fezabile.
In activitatea de valorificare a zacamintelor de carbune, atat la exploatare, cat si la preparare, la pregatirea productiei pentru utilizarea ei prin imbunatatirea indicatorilor calitativi, s-au folosit tehnologii clasice.
In functie de conditiile de zacamant, exploatarea s-a efectuat in mine subterane sau in cariere de suprafata, aplicandu-se cele mai adecvate metode de exploatare si tehnologii de lucru.
Daca este sa facem o caracterizare generala a modului de lucru din mineritul carbonifer romanesc la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea, trebuie sa remarcam urmatoarele aspecte:
? Metodele de exploatare si tehnologiile de lucru utilizate in subteran si cariere, precum si cele de preparare, au fost la nivelul celor folosite pe plan european si mondial;
? Utilajele si echipamentele pentru exploatare si transport, ca si din procesul de preparare au fost, in marea lor majoritate, realizate in Romania, iar unele dintre ele s-au fabricat in cooperare cu firme straine de renume;
? Din cauza conditiilor dificile din minele romanesti si, uneori, a fiabilitatii mai reduse a echipamentelor, performantele tehnice si economice ale tehnologiilor folosite au fost mai scazute decat cele obtinute pe plan mondial in tari cu minerit avansat;
? Resursele pentru investitii in ultimele doua decenii au fost insuficiente si nu au permis derularea unor programe concrete de retehnologizare si modernizare a minelor si carierelor noastre;
? Desi Romania este a noua tara ca suprafata din Uniunea Europeana si detine resurse minerale semnificative comparativ cu alte state din regiune, atragerea de capital privat autohton si strain si promovarea de proiecte de investitii in domeniul minier nu s-au ridicat la nivelul oportunitatilor existente.
O reforma controversata
In Romania, incepand cu anul 1990, au fost formulate si concretizate o serie de concepte strategice privind restructurarea de fond a sistemului industriei carbonifere care au constat, printre altele, in:
? Restructurarea tehnologica si a productiei, care a avut ca efect:
- Cresterea ponderii lignitului din cariere si restrangerea productiei din subteran;
- Sporirea ponderii livrarilor de huila energetica si reducerea huilei preparate pentru cocs;
- Inceperea activitatii de modernizare a marilor cariere de lignit din bazinele miniere ale Olteniei etc.;
? Restructurarea organizatorica si manageriala a constat, in primul rand, in desprinderea din unitatile miniere a unor activitati complementare sau chiar de baza si organizarea acestora ca societati comerciale distincte;
? Restructurarea personalului din cadrul unitatilor miniere si in special reducerea masiva a acestuia prin folosirea a trei modalitati de baza:
- Desprinderea de activitati si a personalului aferent si organizarea acestora sub forma de societati comerciale;
- Pensionari cu reducerea timpului de munca, si
- Disponibilizari cu acordarea de plati compensatorii;
? Restrangerea sau chiar sistarea activitatilor productive la unele mine si cariere cu rezerve geologice in epuizare, precum si conditii geologo-miniere deosebit de grele, care aveau costuri de productie mari si foarte mari.
Ca efect al caracteristicilor geologo-miniere grele ale zacamintelor in exploatare si al continutului ridicat de cenusa in carbune, precum si al fiabilitatii reduse a utilajelor tehnologice din dotare, costul tonei de carbune extras era mai mare decat pretul de vanzare si, ca urmare, statul a fost obligat sa sprijine prin subventii productia de huila, carbune brun si lignit extrasa prin metode subterane.
In aceasta situatie, in primii ani dupa 1990 s-a pus problema analizarii fiecarei unitati si scoaterii din circuit, respectiv conservarii sau inchiderii, a tuturor unitatilor miniere nerentabile.
Astfel, in baza Legii minelor nr. 85/2003, prin 10 hotarari de Guvern s-a aprobat inchiderea definitiva a 208 obiective miniere din sectorul carbonifer, fiind alocate si fondurile necesare pentru conservarea, inchiderea si ecologizarea suprafetelor afectate de aceste obiective.
Cu toate problemele cu care s-au confruntat minele de carbune din Romania dupa 1990 si, mai ales, din cauza discontinuitatii in cererea de huila si lignit autohton pentru termocentrale, generata de consumul oscilant de energie si de modificarea raporturilor intre diferitele surse de combustibil, sectorul carbonifer a reusit sa satisfaca intr-o masura acceptabila cererile sectorului energetic si sa asigure, in fiecare an, productii medii de 2,5 milioane tone huila si 34 milioane tone de lignit.
Starile de fapt si potentialul care se cere mai bine valorificat
In primul rand, este de mentionat faptul ca dupa aplicarea masurilor de restructurare din sectorul carbonifer al industriei miniere, astazi mai sunt in activitate 12 mine, dintre care 7 la huila, 5 la lignit si 21 de cariere pentru exploatarea lignitului, precum si o uzina de preparare in Valea Jiului.
De asemenea, este de subliniat ca resursele de carbune, detinute astazi de Romania, se cifreaza la 900 milioane tone de huila si la peste 2500 milioane tone de lignit, aflate in diverse stadii de cunoastere si care pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere.
Conditiile geo-miniere si caracteristicile mineralogice ale rezervelor mentionate sunt complexe, iar parametrii privind calitatea se situeaza la limita inferioara, raportat la calitatea zacamintelor similare exploatate in prezent pe plan mondial.
In strategia industriei miniere pentru perioada 2010 - 2035, discutata si aprobata de Guvernul Romaniei, se arata ca obiectivele strategice ale sectorului carbonifer constau in:
? Asigurarea securitatii energetice nationale prin mentinerea capacitatilor de productie pentru lignit si huila la nivelul cererii sistemului energetic;
? Utilizarea celor mai moderne tehnologii folosite la extragerea si prelucrarea produselor miniere, precum si la reconstructia ecologica a zonelor afectate de activitati miniere;
? Imbunatatirea cadrului juridic si a sistemului de autorizare a activitatilor miniere, si
? Valorificarea resurselor carbonifere din unele perimetre miniere prin atragerea capitalului privat.
Activitatea de exploatare in continuare, in cariere, a zacamintelor de lignit din Romania este sustinuta de urmatoarele argumente:
? traditie in exploatarea lignitului in cariere cu tehnologii moderne in flux continuu;
? carierele de lignit dispun de un personal specializat pentru activitatile pe care trebuie sa le presteze;
? in majoritatea carierelor au fost reabilitate liniile tehnologice, s-a dispecerizat functionarea utilajelor si s-a optimizat consumul de energie si materiale;
? rezervele de lignit din perimetrele de exploatare au un grad ridicat de cunoastere, sunt concentrate pe o suprafata relativ redusa in care opereaza 16 cariere de mare capacitate;
? existenta unei infrastructuri adecvate (drumuri, sisteme de comunicatii, platforme pentru montarea utilajelor, ateliere etc.);
? existenta unor rezerve importante care permit asigurarea pe termen lung a combustibilului necesar termocentralelor;
? consumatorii principali - termocentralele - sunt situate in aproprierea carierelor, ceea ce duce la costuri mici de transport.
Si exploatarea in continuare a zacamintelor de huila prezinta unele avantaje dintre care mentionam:
? rezerve industriale mari care vor asigura consumul termocentralelor pe termen lung;
? traditie de peste un secol si jumatate in exploatarea huilei si existenta unui personal inalt calificat;
? distanta de transport relativ redusa de la mina pana la principalii consumatori;
? existenta unei infrastructuri industriale dezvoltate, atat in subteran, cat si la suprafata minelor.
Cu privirea spre viitor
Exigenta de baza a oricarei analize stiintifice, si anume respectarea adevarurilor, ne obliga sa afirmam deschis ca exploatarea, in continuare, a lignitului si huilei romanesti va ridica o serie de probleme si va prezenta si dezavantaje, dar care - printr-o organizare mai buna a activitatilor si acordarea unei atentii mai mari sectorului din partea organelor competente - pot fi depasite, cu succes, in marea lor majoritate.
Directiile de actiune in materie de strategie miniera a Romaniei sunt, dupa opinia mea, urmatoarele:
? cresterea sigurantei in alimentarea cu combustibili a termocentralelor care utilizeaza carbuni;
? sprijinirea operatorilor minieri in vederea extinderii perimetrelor miniere existente pentru asigurarea continuitatii exploatarii resurselor naturale;
? gestionarea eficienta si exploatarea rationala a resurselor minerale utile;
? realizarea productiilor miniere la costuri competitive;
? optimizarea necesarului de personal si a salarizarii acestuia astfel ca exploatarile sa functioneze eficient;
? asigurarea investitiilor pentru dezvoltarea sectorului minier, inclusiv prin atragerea de capital privat;
? cresterea eficientei economice pe tot lantul tehnologic de obtinere a produselor miniere: extragere, prelucrare, transport, consum;
? organizarea unitatilor productive de carbune in complexe energetice impreuna cu producatorii de energie, care sa confere sectorului energetic competitivitate si siguranta in aprovizionare;
? realizarea extractiei de produse miniere cu respectarea tuturor prevederilor legate de protectia mediului.
Este, in contextul evocat, imperativ ca statul roman sa-si valorifice, pe deplin, pozitia de proprietar al resurselor minerale prin instituirea unui sistem stabil, competitiv si echilibrat de taxe si redevente, iar entitatilor private le revine „misiunea“ de a asigura finantarea, managementul si detinerea operatorilor minieri.
SURSA: Prof. univ. dr. ing. Dumitru Fodor Membru titular al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania