Monica Macovei si M10 si programul antisocial STAT MINIMAL:
Principala sursă a corupției e statul. Nu e destul să pedepsești corupții și hoții, trebuie să le elimini sursele de îmbogățire frauduloasă. Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcțiile esențiale: apărare, siguranță, justiție, monedă și fiscalitate, diplomație. De restul se ocupă cetățenii liberi."
SA EXPLICAM PE LARG CE INSEAMNA "STATUL MINIMAL"
Statul minimal este deci acel stat limitat strict la a apăra drepturile naturale ale individului printr-un sistem de legi adoptat şi amendat în permanenţă de indivizii care îl compun. Statul minimal este un stat care nu se ocupă de educaţie, de sănătate, de redistribuirea veniturilor în societate pentru a crea o echitate între indivizii care o compun, de proiecte de infrastructură etc. Statul minimal nu are drept scop producerea de bunuri publice din taxele şi impozitele percepute agresiv, motivând că aceste bunuri publice trebuie create pentru că piaţa liberă nu le-ar crea altfel.
-*- Cristian Paun
„Statul minimal” o iluzie a „capitalismului” modern
Statul în istoria modernă a fost fondat pornind de la drepturile naturale ale individului (legi morale care stau la baza funcţionării societăţii în care trăim). Statul modern a fost creat în ideea exercitării unor puteri limitate strict la a proteja aceste drepturi naturale, pentru a utiliza forţa împotriva oricui încalcă aceste drepturi naturale. Statul modern trebuie interpretat deci ca un fenomen defensiv prin care oamenii decid să transfere auto-apărarea drepturilor lor naturale către un guvern care poate utiliza forţa DOAR în acest scop. Auto-apărarea individuală a drepturilor naturale a fost înlocuită de apărarea lor organizată, mijlocită de stat.
Pornesc discuţia de la ideea că trăim într-o lume în care ne-am născut liberi, libertatea fiind o condiţie naturală a individului şi care constă în „dreptul nostru de a ne apăra viaţa, dreptul nostru de a dispune de rezultatul muncii noastre, dreptul nostru de a ne apăra proprietatea şi dreptul nostru de a ne trăi viaţa aşa cum dorim” (John Locke) Guvernele trebuie deci să fie limitate strict la această acţiune de apărare a drepturilor naturale şi indivizii trebuie sa împiedice orice formă de abuz de putere justificat de „interesul naţional”, „raţiuni umanitare”, „patriotism”, „dragoste de ţară”, „egalitate de şansă” înţeleasă ca „egalitate de rezultate” sau „situaţie de urgenţă”. Libertatea noastră ca indivizi înseamnă a avea posibilitatea de a gândi, acţiona şi controla propriile eforturi în vederea atingerii unor scopuri precise, fără a exista vreo presiune din partea guvernului împotriva noastră care să ne limiteze în vreun fel în exercitarea drepturilor noastre.
Pentru ca această libertate să existe, ea trebuie apărată de un sistem de legi care să pedepsească orice încălcare a libertăţii individuale. Indivizii trebuie să adopte aceste legi care să le apere proprietatea, viaţa şi libertatea şi ei trebuie să fie egali în faţa acestor legi. Prin acest sistem de legi indivizii transferă practic apărarea individuală a libertăţii lor către stat, şi ATÂT. Trăind în libertate, indivizii sunt egali în faţa legii dar pentru că sunt înzestraţi diferit cu inteligenţă, abilităţi, aptitudini, calităţi fizice ei devin inegali în societate (acumulează diferit în funcţie de aceste atribute care ne fac să fim diferiţi unii de ceilalţi). Într-o lume liberă în care toţi suntem egali în faţa legii trebuie să acceptăm că indivizii sunt inegali ca înzestrare şi ca avere. Diversitatea este deci o caracteristică esenţială a societăţii în care trăim (nu este nedrept să fii bogat sau sărac în această lume ci este o consecinţă a dotării diferite a indivizilor cu aceste calităţi).
Statul minimal este deci acel stat limitat strict la a apăra drepturile naturale ale individului printr-un sistem de legi adoptat şi amendat în permanenţă de indivizii care îl compun. Statul minimal este un stat care nu se ocupă de educaţie, de sănătate, de redistribuirea veniturilor în societate pentru a crea o echitate între indivizii care o compun, de proiecte de infrastructură etc. Statul minimal nu are drept scop producerea de bunuri publice din taxele şi impozitele percepute agresiv, motivând că aceste bunuri publice trebuie create pentru că piaţa liberă nu le-ar crea altfel.
Este statul minimal o iluzie? Răspunsul la această întrebare este dificil de dat în lumea modernă în care trăim. Ce putem vedea este că societatea capitalistă modernă nu se îndreaptă spre un stat minimal, ci dimpotrivă, se îndepărtează tot mai mult de acesta (acest fenomen s-a declanşat practic în anii ’60 în SUA). Trăim un capitalism cu puternice tente socialiste, în care statul a încetat demult să mai fie DOAR apărătorul libertăţii individuale. Un stat preocupat tot mai mult de egalizarea bunăstării între membrii ei, un stat concentrat puternic pe creşterea rolului său în societate, un stat care alocă din impozitele noastre subvenţii către cei care consideră el că ar avea cea mai multă nevoie de ele, un stat care foloseşte moneda şi politicile monetare ca soluţie la „dezechilibrele” de pe piaţa liberă. Un stat care are falsa impresie că echilibrează dar care mai mult destabilizează. Un stat care a uitat demult de virtuţiile pieţei libere şi care se concentează strict pe limitele acesteia, încercând zi de zi să „reglementeze” tot mai mult funcţionarea liberă a acesteia (supărat fiind că suntem prea lacomi sau prea avem un spirit de turmă). Un stat care a uitat că milostenia şi caritatea sunt stări naturale ale indivizilor şi care nu trebuie „activate” în mod coercitiv. Un stat care a uitat că suntem şi trebuie să rămânem inegali în societate pentru că suntem dotaţi inegal. Un stat care este tot mai puţin preocupat de libera iniţiativă şi de antreprenorii care îşi riscă averea lor şi care pun la bătaie toată priceperea lor pentru a fi competitivi pe piaţă. Un stat care crede că poate administra mult mai bine un proiect sau o afacere decât o poate face un antreprenor privat. Un stat care crede că poate face calcule şi alocări de resurse pe baze economice dar care care de fapt alocă resurse strict pe criterii politice acelora din societate pe care îi consideră el că „merită” mai mult aceste proiecte sau resurse. Un stat mult prea preocupat de responsabilitatea socială a antreprenorilor privaţi şi mai puţin preocupat de responsabilitatea sa socială. Un stat care are tot mai mulţi adepţi şi asistaţi şi tot mai puţini oponenţi. Un stat în care nişte minoritari decid pentru toţi ceilalţi, de cele mai multe ori împotriva lor, creându-le însă iluzia că o fac strict pentru interesul lor. Un stat care demult nu mai este o simplă convenţie socială voluntară.
Orice reformă a statului modern trebuie să plece de la ideea că deja STATUL a devenit mult prea agresiv şi mult prea implicat în economie. Statul minimal ar putea fi soluţia unei reforme reale în România. Regândirea implicării sale în societate trebuie să se facă pornind de la principiul de bază a statului minimal: STATUL TREBUIE SĂ SE LIMITEZE STRICT LA A APĂRA LIBERTATEA INDIVIDUALĂ PRINTR-UN SISTEM DE LEGI ŞI INSTITUŢII CONSTRUITE ÎN ACEST SENS. Statul minimal este un pas important către libertatea noastră şi către un progres real şi de durată. Din păcate tot mai indezirabil, tot mai utopic şi tot mai fantezist pentru cea mai mare parte dintre noi. Aşa că dragi tovarăşi socialişti staţi liniştiţi că aţi câştigat demult lupta cu capitalismul! SURSA: PAUN CRISTIAN
Principala sursă a corupției e statul. Nu e destul să pedepsești corupții și hoții, trebuie să le elimini sursele de îmbogățire frauduloasă. Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcțiile esențiale: apărare, siguranță, justiție, monedă și fiscalitate, diplomație. De restul se ocupă cetățenii liberi."
SA EXPLICAM PE LARG CE INSEAMNA "STATUL MINIMAL"
Statul minimal este deci acel stat limitat strict la a apăra drepturile naturale ale individului printr-un sistem de legi adoptat şi amendat în permanenţă de indivizii care îl compun. Statul minimal este un stat care nu se ocupă de educaţie, de sănătate, de redistribuirea veniturilor în societate pentru a crea o echitate între indivizii care o compun, de proiecte de infrastructură etc. Statul minimal nu are drept scop producerea de bunuri publice din taxele şi impozitele percepute agresiv, motivând că aceste bunuri publice trebuie create pentru că piaţa liberă nu le-ar crea altfel.
-*- Cristian Paun
„Statul minimal” o iluzie a „capitalismului” modern
Statul în istoria modernă a fost fondat pornind de la drepturile naturale ale individului (legi morale care stau la baza funcţionării societăţii în care trăim). Statul modern a fost creat în ideea exercitării unor puteri limitate strict la a proteja aceste drepturi naturale, pentru a utiliza forţa împotriva oricui încalcă aceste drepturi naturale. Statul modern trebuie interpretat deci ca un fenomen defensiv prin care oamenii decid să transfere auto-apărarea drepturilor lor naturale către un guvern care poate utiliza forţa DOAR în acest scop. Auto-apărarea individuală a drepturilor naturale a fost înlocuită de apărarea lor organizată, mijlocită de stat.
Pornesc discuţia de la ideea că trăim într-o lume în care ne-am născut liberi, libertatea fiind o condiţie naturală a individului şi care constă în „dreptul nostru de a ne apăra viaţa, dreptul nostru de a dispune de rezultatul muncii noastre, dreptul nostru de a ne apăra proprietatea şi dreptul nostru de a ne trăi viaţa aşa cum dorim” (John Locke) Guvernele trebuie deci să fie limitate strict la această acţiune de apărare a drepturilor naturale şi indivizii trebuie sa împiedice orice formă de abuz de putere justificat de „interesul naţional”, „raţiuni umanitare”, „patriotism”, „dragoste de ţară”, „egalitate de şansă” înţeleasă ca „egalitate de rezultate” sau „situaţie de urgenţă”. Libertatea noastră ca indivizi înseamnă a avea posibilitatea de a gândi, acţiona şi controla propriile eforturi în vederea atingerii unor scopuri precise, fără a exista vreo presiune din partea guvernului împotriva noastră care să ne limiteze în vreun fel în exercitarea drepturilor noastre.
Pentru ca această libertate să existe, ea trebuie apărată de un sistem de legi care să pedepsească orice încălcare a libertăţii individuale. Indivizii trebuie să adopte aceste legi care să le apere proprietatea, viaţa şi libertatea şi ei trebuie să fie egali în faţa acestor legi. Prin acest sistem de legi indivizii transferă practic apărarea individuală a libertăţii lor către stat, şi ATÂT. Trăind în libertate, indivizii sunt egali în faţa legii dar pentru că sunt înzestraţi diferit cu inteligenţă, abilităţi, aptitudini, calităţi fizice ei devin inegali în societate (acumulează diferit în funcţie de aceste atribute care ne fac să fim diferiţi unii de ceilalţi). Într-o lume liberă în care toţi suntem egali în faţa legii trebuie să acceptăm că indivizii sunt inegali ca înzestrare şi ca avere. Diversitatea este deci o caracteristică esenţială a societăţii în care trăim (nu este nedrept să fii bogat sau sărac în această lume ci este o consecinţă a dotării diferite a indivizilor cu aceste calităţi).
Statul minimal este deci acel stat limitat strict la a apăra drepturile naturale ale individului printr-un sistem de legi adoptat şi amendat în permanenţă de indivizii care îl compun. Statul minimal este un stat care nu se ocupă de educaţie, de sănătate, de redistribuirea veniturilor în societate pentru a crea o echitate între indivizii care o compun, de proiecte de infrastructură etc. Statul minimal nu are drept scop producerea de bunuri publice din taxele şi impozitele percepute agresiv, motivând că aceste bunuri publice trebuie create pentru că piaţa liberă nu le-ar crea altfel.
Este statul minimal o iluzie? Răspunsul la această întrebare este dificil de dat în lumea modernă în care trăim. Ce putem vedea este că societatea capitalistă modernă nu se îndreaptă spre un stat minimal, ci dimpotrivă, se îndepărtează tot mai mult de acesta (acest fenomen s-a declanşat practic în anii ’60 în SUA). Trăim un capitalism cu puternice tente socialiste, în care statul a încetat demult să mai fie DOAR apărătorul libertăţii individuale. Un stat preocupat tot mai mult de egalizarea bunăstării între membrii ei, un stat concentrat puternic pe creşterea rolului său în societate, un stat care alocă din impozitele noastre subvenţii către cei care consideră el că ar avea cea mai multă nevoie de ele, un stat care foloseşte moneda şi politicile monetare ca soluţie la „dezechilibrele” de pe piaţa liberă. Un stat care are falsa impresie că echilibrează dar care mai mult destabilizează. Un stat care a uitat demult de virtuţiile pieţei libere şi care se concentează strict pe limitele acesteia, încercând zi de zi să „reglementeze” tot mai mult funcţionarea liberă a acesteia (supărat fiind că suntem prea lacomi sau prea avem un spirit de turmă). Un stat care a uitat că milostenia şi caritatea sunt stări naturale ale indivizilor şi care nu trebuie „activate” în mod coercitiv. Un stat care a uitat că suntem şi trebuie să rămânem inegali în societate pentru că suntem dotaţi inegal. Un stat care este tot mai puţin preocupat de libera iniţiativă şi de antreprenorii care îşi riscă averea lor şi care pun la bătaie toată priceperea lor pentru a fi competitivi pe piaţă. Un stat care crede că poate administra mult mai bine un proiect sau o afacere decât o poate face un antreprenor privat. Un stat care crede că poate face calcule şi alocări de resurse pe baze economice dar care care de fapt alocă resurse strict pe criterii politice acelora din societate pe care îi consideră el că „merită” mai mult aceste proiecte sau resurse. Un stat mult prea preocupat de responsabilitatea socială a antreprenorilor privaţi şi mai puţin preocupat de responsabilitatea sa socială. Un stat care are tot mai mulţi adepţi şi asistaţi şi tot mai puţini oponenţi. Un stat în care nişte minoritari decid pentru toţi ceilalţi, de cele mai multe ori împotriva lor, creându-le însă iluzia că o fac strict pentru interesul lor. Un stat care demult nu mai este o simplă convenţie socială voluntară.
Orice reformă a statului modern trebuie să plece de la ideea că deja STATUL a devenit mult prea agresiv şi mult prea implicat în economie. Statul minimal ar putea fi soluţia unei reforme reale în România. Regândirea implicării sale în societate trebuie să se facă pornind de la principiul de bază a statului minimal: STATUL TREBUIE SĂ SE LIMITEZE STRICT LA A APĂRA LIBERTATEA INDIVIDUALĂ PRINTR-UN SISTEM DE LEGI ŞI INSTITUŢII CONSTRUITE ÎN ACEST SENS. Statul minimal este un pas important către libertatea noastră şi către un progres real şi de durată. Din păcate tot mai indezirabil, tot mai utopic şi tot mai fantezist pentru cea mai mare parte dintre noi. Aşa că dragi tovarăşi socialişti staţi liniştiţi că aţi câştigat demult lupta cu capitalismul! SURSA: PAUN CRISTIAN
INTREBARE: Nu cred ca e simplu sa incepi de la zero cu un stat minimalist in conditiile in care cei mai multi dintre noi nu s-ar descurca – asta si din cauza statului de tip socialist in care traim. In alta ordine de idei cum putem sa ne explicam ca in statul cu tendinte socialiste in care traim cineva poate detine de 10^5 mai multi bani decat altcineva? Sunt chiar asa mari diferentele intre noi?
Cred ca statul minimal este utopic, putem folosi niste caracterisitici ale lui dar drumul catre mai bine inseamna si folosirea cunostintelor celor mai inzestrati dintre noi in beneficiul celorlalti. Ii platim mai bine, ok dar nu de 10^5 ori decat un simplu muncitor dintr-o fabrica. Ca nu decid eu sau tu daca sa fie 10^5 sau 10^2 sunt de acord dar discrepantele URIASE au mai multe dezavantaje decat avantaje la nivelul societatii. Si daca 10^5 e posibil in statul socialist imagineaza-ti o cifra posbila in statul minimal…
RASPUNS: Daca acel 10^5 (poate fi 10^infinit) e obtinut corect pe piata libera (vanzand produse si servicii, fiind creativ etc.) nu am nimic cu acea suma si acea persoana.
Am ceva doar cu aceia care folosind statul ajung la 10^5. Eu zic ca in piata libera exista singura limitare sanatoasa si corecta a marilor averi. Averile mari in lume au fost facute in cea mai mare parte a lor la umbra si la adapostul statului sub cele mai perverse forme (razboaie, poluare, incalzire globala, saracie). Introducerea unor criterii politice sau morale de limitare a marilor averi este insa la fel de perversa… pentru ca le-ar putea pica victima si acele averi acumulate corect si strict de pe piata libera.
Toate aceste diferente trebuie marcate la piata. Adica piata sa fie cea care da valoarea fiecaruia dintre noi. Statul minimal are calitatea ca nu isi propune sa dea o alta valoare decat cea data de piata dar sa o apere insa cu toata forta de care dispune si cu care este inarmat de catre indivizi.
Frica de a intra in competititie cu cel de langa tine si de a vedea adevarata ta valoare ne face pe multi sa cautam umbrela statului.
Da… se pot ajunge la „diferente de clasa” mari dar daca fiecare dintre noi e liber sa actioneze pe piata si orice agresiune a celui bogat impotriva mea care vreau sa il concurez e sanctionata rapid de catre statul minimal nu vad care e problema. Toti vom fi cu ochii pe cel bogat, il vom concura si vom incerca sa ii limitam si sa ii diminuam averea prin creativitatea noastra. Si vom fi aparati de stat daca atenteaza la actiunile noastre de a-l concura pe piata.
Lupta de clasa trebuie sa se dea strict pe piata si trebuie moderata de catre stat. Iar cei care au succes pe piata si sunt „bogati” nu trebuie huliti ci, dimpotriva, laudati si promovati pentru ca astfel devin exemple pentru toti ceilalti si toti ne vom gandi mult mai serios la ce vrem sa facem in aceasta viata.
E simplu: daca vecinul meu a obtinut o masina vanzand ciuperci pe piata nu trebuie sa ma gandesc la un mecanism pervers prin care sa ii iau masina ci trebuie sa ma gandesc mai serios cum as putea sa prosper si eu.
Sistemul de utilitati poate functiona ca orice alt contract social. Rezista atata timp cat e profitabil pentru cei care il platesc. Si daca devine prea scump sau prea monopolist economia spune ca exista intotdeauna alternative care il vor substitui.
Probabil ca cei care gandesc mai putin vor face lucruri mai putin inovative si… vor castiga mai putin. Vor vinde si nu vor produce. Vor fi distribuitori si nu creatori. Vor castiga mai putin dar vor castiga si ei.
Se uita foarte mult atunci cand se vorbeste de caritate de responsabilitatea familiei. Eu si toti avem o responsabilitate fata de parintii nostri. Multi insa isi lasa parintii sa ii ingrijeasca statul (adica tot eu) devenind practic „free-raiders”. Mai mult, pana cand caritatea derivata din impozite ajunge la cei nevoiasi ea este „vamuita” de stat (trebuie platite salariile celor care sa se ocupe in numele nostru cu caritatea). Asa ca banii care ajung la cei nevoiasi de multe ori nici nu exista. E o falsa imagine aceasta caritate administrata de stat.
Fiecare dintre noi, slab sau puternic, destept sau prost are loc in societatea libera. Nu avem nevoie de un stat ca intermediar sa fim caritabili. Asa e cum spune Dan… nu suntem cu totii ticalosi, egoisti si materialisti. Cei care apara statul pornesc paradoxal cu prezumtia de vinovatie a individului si il transforma intr-un ticalos. „Problema ramane: cum te apara statul minimal in conditiile in care te nasti oligofren si ticalosi exista? Ne bazam pe cei cu suflet mare sau crestem productia de sapun?”
Statul minimal are (sau ar trebui sa aiba) aceleasi functii ca si statul maximal de aparare impotriva ticalosilor: legi si institutii care aplica legea acolo unde ticalosii incalca proprietatea individului.
Sa nu confundam apararea proprietatii de ticalosi cu alte lucruri insa. Ideea ca statul prin coercitie trebuie sa ne determine sa avem un suflet mare e o falsa problema. Credinta ca fara stat nu am avea un suflet mare e total gresita. Ma uitam in metrou zilele trecute la o tanara mama cu un copil de sub un an care cersea (PRIVAT) in metrou. De ce face aceasta mama acest lucru? Pentru ca milostenia privata (cea din metrou) e mai profitabila decat cea institutionalizata (oferita de stat). Nu intelegem de ce o parte din acesti oameni continua sa cerseasca in strada si nu merg in institutiile statului sa fie protejati. Simplu… au inteles repede ca se pot face bani mai frumosi in acest fel. Mai mult… cersind privat acesti oameni au o mai mare libertate de a dispune de „rezultatul” cersetoriei lor. Statul le ofera doar protectia (sau solutia) pe care o considera el ca e buna pentru acesti oameni si… de cele mai putine ori le ofera bani si libertatea de a dispune de ei.
Mai mult, din banii platiti de noi ca impozite, statul retine o parte pentru a finanta sistemul (salariile celor care se ocupa de asistenta sociala). Deci e clar ca la acei oameni napastuiti ajung mai putini bani prin interpunerea statului. De aceea statul minimal nu se ocupa de asistenta sociala, educatie, sanatate… lasandu-le sa fie dezvoltate in privat.
Cunosc acest lucru şi tocmai de aceea e bine să încercăm să venim cu o nouă viziune, abordare asupra economiei mai apropiată de piaţa liberă, de capitalismul autentic pentru a putea să mai avem o minima şansă la prosperitate… aici ACASĂ.
Am observat şi eu de când am deschis acest blog cât de puternic este în mass-media curentul de stânga în România, şi aici ma refer la cel radical şi extremist şi cât de puternice şi perverse sunt mijloacele „luptei de clasă” folosite de ei.
E normal ţinând cont de starea actuală a lucrurilor. Trebuie însă să continuăm şi eu o voi face cu aceeaşi energie şi pasiune pentru că chiar cred în valorile autentice ale liberalismului economic.
Facem fiecare după puterile şi după talanţii noştri. În nici un caz nu voi instiga la violenţă dar sunt de părere că puţin mai multă organizare şi o promovare mai bună a valorilor liberale nu are ce să strice societăţii îmbâcsite în care trăim. SURSA: PAUN CRISTIAN
Cred ca statul minimal este utopic, putem folosi niste caracterisitici ale lui dar drumul catre mai bine inseamna si folosirea cunostintelor celor mai inzestrati dintre noi in beneficiul celorlalti. Ii platim mai bine, ok dar nu de 10^5 ori decat un simplu muncitor dintr-o fabrica. Ca nu decid eu sau tu daca sa fie 10^5 sau 10^2 sunt de acord dar discrepantele URIASE au mai multe dezavantaje decat avantaje la nivelul societatii. Si daca 10^5 e posibil in statul socialist imagineaza-ti o cifra posbila in statul minimal…
RASPUNS: Daca acel 10^5 (poate fi 10^infinit) e obtinut corect pe piata libera (vanzand produse si servicii, fiind creativ etc.) nu am nimic cu acea suma si acea persoana.
Am ceva doar cu aceia care folosind statul ajung la 10^5. Eu zic ca in piata libera exista singura limitare sanatoasa si corecta a marilor averi. Averile mari in lume au fost facute in cea mai mare parte a lor la umbra si la adapostul statului sub cele mai perverse forme (razboaie, poluare, incalzire globala, saracie). Introducerea unor criterii politice sau morale de limitare a marilor averi este insa la fel de perversa… pentru ca le-ar putea pica victima si acele averi acumulate corect si strict de pe piata libera.
Toate aceste diferente trebuie marcate la piata. Adica piata sa fie cea care da valoarea fiecaruia dintre noi. Statul minimal are calitatea ca nu isi propune sa dea o alta valoare decat cea data de piata dar sa o apere insa cu toata forta de care dispune si cu care este inarmat de catre indivizi.
Frica de a intra in competititie cu cel de langa tine si de a vedea adevarata ta valoare ne face pe multi sa cautam umbrela statului.
Da… se pot ajunge la „diferente de clasa” mari dar daca fiecare dintre noi e liber sa actioneze pe piata si orice agresiune a celui bogat impotriva mea care vreau sa il concurez e sanctionata rapid de catre statul minimal nu vad care e problema. Toti vom fi cu ochii pe cel bogat, il vom concura si vom incerca sa ii limitam si sa ii diminuam averea prin creativitatea noastra. Si vom fi aparati de stat daca atenteaza la actiunile noastre de a-l concura pe piata.
Lupta de clasa trebuie sa se dea strict pe piata si trebuie moderata de catre stat. Iar cei care au succes pe piata si sunt „bogati” nu trebuie huliti ci, dimpotriva, laudati si promovati pentru ca astfel devin exemple pentru toti ceilalti si toti ne vom gandi mult mai serios la ce vrem sa facem in aceasta viata.
E simplu: daca vecinul meu a obtinut o masina vanzand ciuperci pe piata nu trebuie sa ma gandesc la un mecanism pervers prin care sa ii iau masina ci trebuie sa ma gandesc mai serios cum as putea sa prosper si eu.
Sistemul de utilitati poate functiona ca orice alt contract social. Rezista atata timp cat e profitabil pentru cei care il platesc. Si daca devine prea scump sau prea monopolist economia spune ca exista intotdeauna alternative care il vor substitui.
Probabil ca cei care gandesc mai putin vor face lucruri mai putin inovative si… vor castiga mai putin. Vor vinde si nu vor produce. Vor fi distribuitori si nu creatori. Vor castiga mai putin dar vor castiga si ei.
Se uita foarte mult atunci cand se vorbeste de caritate de responsabilitatea familiei. Eu si toti avem o responsabilitate fata de parintii nostri. Multi insa isi lasa parintii sa ii ingrijeasca statul (adica tot eu) devenind practic „free-raiders”. Mai mult, pana cand caritatea derivata din impozite ajunge la cei nevoiasi ea este „vamuita” de stat (trebuie platite salariile celor care sa se ocupe in numele nostru cu caritatea). Asa ca banii care ajung la cei nevoiasi de multe ori nici nu exista. E o falsa imagine aceasta caritate administrata de stat.
Fiecare dintre noi, slab sau puternic, destept sau prost are loc in societatea libera. Nu avem nevoie de un stat ca intermediar sa fim caritabili. Asa e cum spune Dan… nu suntem cu totii ticalosi, egoisti si materialisti. Cei care apara statul pornesc paradoxal cu prezumtia de vinovatie a individului si il transforma intr-un ticalos. „Problema ramane: cum te apara statul minimal in conditiile in care te nasti oligofren si ticalosi exista? Ne bazam pe cei cu suflet mare sau crestem productia de sapun?”
Statul minimal are (sau ar trebui sa aiba) aceleasi functii ca si statul maximal de aparare impotriva ticalosilor: legi si institutii care aplica legea acolo unde ticalosii incalca proprietatea individului.
Sa nu confundam apararea proprietatii de ticalosi cu alte lucruri insa. Ideea ca statul prin coercitie trebuie sa ne determine sa avem un suflet mare e o falsa problema. Credinta ca fara stat nu am avea un suflet mare e total gresita. Ma uitam in metrou zilele trecute la o tanara mama cu un copil de sub un an care cersea (PRIVAT) in metrou. De ce face aceasta mama acest lucru? Pentru ca milostenia privata (cea din metrou) e mai profitabila decat cea institutionalizata (oferita de stat). Nu intelegem de ce o parte din acesti oameni continua sa cerseasca in strada si nu merg in institutiile statului sa fie protejati. Simplu… au inteles repede ca se pot face bani mai frumosi in acest fel. Mai mult… cersind privat acesti oameni au o mai mare libertate de a dispune de „rezultatul” cersetoriei lor. Statul le ofera doar protectia (sau solutia) pe care o considera el ca e buna pentru acesti oameni si… de cele mai putine ori le ofera bani si libertatea de a dispune de ei.
Mai mult, din banii platiti de noi ca impozite, statul retine o parte pentru a finanta sistemul (salariile celor care se ocupa de asistenta sociala). Deci e clar ca la acei oameni napastuiti ajung mai putini bani prin interpunerea statului. De aceea statul minimal nu se ocupa de asistenta sociala, educatie, sanatate… lasandu-le sa fie dezvoltate in privat.
Cunosc acest lucru şi tocmai de aceea e bine să încercăm să venim cu o nouă viziune, abordare asupra economiei mai apropiată de piaţa liberă, de capitalismul autentic pentru a putea să mai avem o minima şansă la prosperitate… aici ACASĂ.
Am observat şi eu de când am deschis acest blog cât de puternic este în mass-media curentul de stânga în România, şi aici ma refer la cel radical şi extremist şi cât de puternice şi perverse sunt mijloacele „luptei de clasă” folosite de ei.
E normal ţinând cont de starea actuală a lucrurilor. Trebuie însă să continuăm şi eu o voi face cu aceeaşi energie şi pasiune pentru că chiar cred în valorile autentice ale liberalismului economic.
Facem fiecare după puterile şi după talanţii noştri. În nici un caz nu voi instiga la violenţă dar sunt de părere că puţin mai multă organizare şi o promovare mai bună a valorilor liberale nu are ce să strice societăţii îmbâcsite în care trăim. SURSA: PAUN CRISTIAN