PARTIDUL PENTRU ARGEŞ ŞI MUSCEL, PAM, activ, www.partidulpentruargessimuscel.ro
STATUTUL PARTIDULUI PENTRU ARGEȘ ȘI MUSCEL
TITLUL I – DISPOZIȚII GENERALE
(1) Denumirea integrală a partidului este PARTIDUL PENTRU ARGEȘ ȘI MUSCEL.
(2) Denumirea prescurtată a partidului este PAM
Art. 2
(1) PAM este o asociație cu caracter politic a cetățenilor cu drept de vot care participă liber la formarea și exercitarea voințelor lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție.
PAM este o persoană juridică de drept public care își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul județului Argeș, prin organizațiile înființate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
(2) PAM promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați la alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii.
Art. 3 Semnul partidului
Semnul permanent al Partidului pentru Argeș și Muscel (PAM) este reprezentarea grafică a cușmei voievodale.
Art. 4 Sediul partidului
Sediul PAM este în municipiul Pitești, str. Unirii nr. 11, județ Argeș.
Adresa Sediului poate fi schimbată prin hotărârea BPJ.
1B Obiectivele PAM
Art. 5
(1) Prin activitatea sa politică desfășurată la nivel județean, PAM, ca partid de centru-dreapta, urmăreşte respectarea valorilor universale ale libertăţii și demnității umane, respectarea valorilor tradiţionale ale poporului român, crearea unei societăți moderne bazată pe economie de piață și pe principiile responsabilității, subsidiarității, solidarității și justiției sociale. Deviza PAM este «Argeșul – Casa noastră».
(2) PAM urmăreşte numai obiective politice, promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic şi principiile democraţiei constituţionale. PAM îşi asumă ca obiectiv principal reprezentarea valorilor fundamentale ale democraţiei pe scena politică românească, precum şi dialogul şi colaborarea cu toate forţele politice democratice.
(3) În realizarea obiectivelor sale, PAM acţionează pentru participarea cetăţenilor la dezvoltarea şi modernizarea statului şi a societăţii româneşti ca societate democratică, liberă şi dreaptă.
(4) În conformitate cu prevederile prezentului Statut şi ale Programului său politic, PAM asigură promovarea principiilor democraţiei şi consolidarea statului de drept şi acţionează prioritar pentru realizarea următoarelor obiective politice:
(a) identificarea politică a județului Argeș în ansamblul politic al partidelor naționale și poziționarea PAM în raport cu asigurarea echilibrului politic al guvernării României.
(b)construirea unei societăţi în care fiecare cetăţean al României să se bucure de libertate şi de prosperitate;
(c) garantarea, promovarea şi respectarea necondiționată a demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, separaţia puterilor în stat şi pluralismul politic;
(d) asigurarea dreptului la liberă exprimare şi a libertăţii depline a presei;
(e) garantarea, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, stimularea liberei iniţiative şi promovarea unui mediu de afaceri concurențial și competitiv;
(f) participarea activă a României la construcţia europeană, consolidarea statutului de membru al României în Uniunea Europeană; respectarea angajamentelor asumate în calitatea sa de ţară membră UE şi NATO și de membru al organismelor europene şi internaţionale; consolidarea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA.
(g) aplicarea legii şi a principiilor de bună guvernare, în scopul consolidării sistemului democratic şi al asigurării coeziunii economice şi sociale;
(h) asigurarea egalităţii în faţa legii a tuturor cetăţenilor români;
(i) recunoaşterea rolului comunităţii şi al familiei, al tradiţiei, al culturii şi al religiei în afirmarea identităţii naţionale;
(j) reducerea rolului statului prin asigurarea unei autonomii locale bazate pe alocarea descentralizată a resurselor în economie şi pe respectarea principiilor subsidiarităţii si descentralizării;
(k) asigurarea suveranităţii şi securităţii naţionale, a independenţei, a unităţii şi a integrităţii României, promovarea intereselor țării si păstrarea identității naționale, în condiţiile generate de statutul de membru al Uniunii Europene;
(l) combaterea tuturor formelor de discriminare în viaţa politică, economică şi socială;
(m) creşterea nivelului de cultură, asigurarea accesului liber şi egal al cetăţenilor României la educaţie, încurajarea dezvoltării educaţiei, a educației permanente şi a cercetării ca dimensiune determinantă a societăţii cunoaşterii, educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora de a participa la viaţa publică;
(n) susţinerea şi educarea tinerei generaţii în spiritul democraţiei şi al valorilor europene;
(o) consolidarea democraţiei şi încurajarea participării cetăţenilor la viaţa publică şi la întărirea controlului public asupra statului;
(p) încurajarea dezbaterii şi a schimbului de idei, atât în interiorul, cât şi în exteriorul partidului;
(r) restrângerea categoriei bunurilor ce fac obiectul proprietăţii publice;
(s) eliminarea barierelor administrative care împiedică libera circulaţie a capitalurilor, a serviciilor, a produselor şi a persoanelor;
(ș) combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a terorismului; garantarea siguranţei cetăţeanului;
(t) sustinerea relevanţei şi utilității sociale precum și a principiului dezvoltării durabile în fundamentarea politicilor publice şi a deciziilor majore care privesc dezvoltarea economico-socială a ţării.;
(ț) adaptarea permanentă a direcţiilor de acţiune politică stabilite prin Programul Politic al partidului la nevoile reale ale României.
Art. 6
(1) In realizarea obiectivelor sale, PAM acţionează prin reprezentanţii săi în Parlamentul României şi în Parlamentul European, prin Guvern, prin autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, orice alte instituţii şi organisme în care partidul este reprezentat, precum şi prin manifestatii politice, prin dialog şi cooperare permanentă cu partidele politice democratice, reprezentanţii cultelor, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale, cu structurile societăţii civile şi cu mediul de afaceri pentru elaborarea de proiecte de politici publice şi programe în domeniile social, economic, cultural şi politic;
(2) PAM editează, realizează și difuzează publicații ori alte materiale proprii; incurajează constituirea de asociații, fundații și cluburi care promovează valorile și principiile partidului; organizează acțiuni de formare în politică şi administraţie, culturale, sportive şi de recreere.
Art. 7
(1) Dezvoltarea şi punerea în aplicare a valorilor şi principiilor doctrinei partidului sunt prezentate şi explicitate în: Programul Politic, Programele electorale, Programul de guvernare, Declaraţiile, Manifestele, Rezoluţiile şi celelalte documente politice şi programatice adoptate de acesta.
(2) Organismele de conducere ale partidului au obligaţia de a asigura tuturor membrilor partidului dreptul de a contribui la stabilirea măsurilor necesare şi de a participa la punerea în aplicare a deciziilor şi hotărârilor adoptate, pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale PAM, cu respectarea prevederilor statutare şi legale, precum şi a principiilor democraţiei.
(3) Organismele de conducere ale partidului au obligaţia de a asigura consultarea cu cetăţenii în toate problemele de interes major şi de a lărgi baza de membri ai partidului.
1 C. Membri
Art. 8
PAM este constituit din persoane care au împlinit vârsta de 18 ani, care aderă liber la Statutul, Programul şi celelalte documente ale partidului şi care vor să contribuie la promovarea şi aplicarea acestora în practică, devenind membri ai partidului.
CAPITOLUL II – PRINCIPIILE DE ORGANIZARE SI ACTIVITATEA INTERNA A PAM
2 A. Organizarea generală
Art. 9
(1) PAM este organizat pe criteriul administrativ teritorial şi funcţionează pe întreg teritoriul județului Argeș.
Art. 10
(1) În structura internă a partidului există următoarele niveluri de organizare:
a) secţia de votare;
b) local – comune, oraşe şi municipii;
c) judeţean.
Art. 11
(1) Între niveluri sunt relaţii de subordonare, fiecare nivel având autonomie în cadrul competenţelor statutare şi regulamentare.
(2) Principiul autonomiei este completat de principiile coordonării şi dialogului între diversele niveluri, precum şi între acestea şi structurile executivului, atunci când partidul se află la guvernare.
Art. 12
(1) Pentru fiecare nivel există cel puţin un organism de conducere şi coordonare şi un organism de conducere şi de execuţie permanent. Modul în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce activitatea în organizaţiile teritoriale este stabilit prin decizie BPJ.
2B. Principiile activităţii interne
Art. 13
Activitatea internă a partidului se bazează pe următoarele principii:
(a) libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare a opiniilor oricărui membru în cadrul structurilor organizatorice ale partidului, precum şi în afara partidului în măsura în care exprimările respective nu contravin deciziilor şi hotărârilor luate de organismele de conducere ale partidului;
(b) garantarea accesului tinerilor, femeilor, pensionarilor şi persoanelor de vârsta a treia la orice funcţie aleasă sau numită în partid, sau în afara partidului, cu sprijinul politic al acestuia, pe baza competenţei, meritelor personale, a integrităţii şi a activităţii desfăşurate în partid sau în funcţii publice, potrivit criteriilor privind cariera politică, aprobate prin regulament, şi criteriilor de reprezentativitate minimală stabilite prin prezentul Statut;
(c) democraţia internă, toate deciziile şi hotărârile adoptându-se pe baza votului liber exprimat; hotărârile şi deciziile cu privire la persoane, se adoptă, la toate nivelurile, prin vot secret;
(d) solidaritatea membrilor în toate acţiunile decise de către partid;
(e) unitatea partidului;
(f) disciplina, responsabilitatea şi fermitatea membrilor în respectarea şi aplicarea Statutului, Programului politic, regulamentelor, deciziilor şi hotărârilor adoptate de organismele partidului de la toate nivelurile;
(g) integritatea şi transparenţa în procesul de recrutare, selecţie şi promovare a membrilor şi în procesele decizionale;
(h) asigurarea exprimării şi dezbaterii, în cadru organizat, a opiniilor membrilor fiecărei organizaţii în legătură cu toate documentele sau acţiunile politice majore ce urmează să fie iniţiate de organismele de conducere ale partidului de la nivelul naţional sau judeţean;
(i) fiecare membru al partidului, indiferent de funcţia pe care o exercită în partid sau în afara acestuia, ori de tipul de organizaţie din care face parte, trebuie să activeze obligatoriu într-o organizaţie de secţie de votare;
CAPITOLUL III – MEMBRII PARTIDULUI PENTRU ARGEȘ ȘI muSCEL
3A. Dobândirea calităţii de membru
Art. 14
Pot fi membrii PAM cetățenii care potrivit Constituției au drept de vot.
Art. 15
(1) Poate să devină membru al PAM orice cetăţean român cu drept de vot şi care îndeplineşte cumulativ, următoarele condiţii:
(a) aderă la principiile şi valorile afirmate de PAM şi doreşte să acţioneze pentru realizarea acestora;
(b) recunoaşte şi respectă Statutul, Programul Politic, Codul Etic şi celelalte documente ale partidului, precum şi regulamentele aprobate pe bază şi pentru aplicarea dispoziţiilor statutare;
(c) este apreciat şi cunoscut ca un cetăţean onest şi competent, cu o bună reputaţie, care poate contribui la îndeplinirea obiectivelor partidului.
(d) nu se află în situaţiile de interdicţie prevăzute în Legea partidelor politice;
(2) O persoana nu poate deveni membru al PAM dacă:
(a) a fost condamnată penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, cu excepţia cazului în care a fost reabilitată;
(b) i s-a stabilit, printr-o hotărâre, calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
(c) îi este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti.
(d) promovează sau a promovat idei sau acţiuni de rasism, xenofobie, antisemitism sau intoleranţă;
Art. 16
Calitatea de membru al PAM se dobândeşte ca urmare a deciziei Biroului Permanent Local (BPL) pe baza unei adeziuni formulate în scris de către candidat, a unei fişe personale şi a unei declaraţii pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de înscriere prevăzute in Statut și Legea partidelor politice nr. 14/2003, depuse la sediul organizaţiei locale pe raza căreia candidatul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă, la alegerea sa.
Art. 17
(1) La data depunerii cererii, BPL al organizaţiei locale respective face publică adeziunea prin afişare la sediul organizaţiei şi invită candidatul să se prezinte în faţa BPL în prima şedinţă a acestuia. Pe baza cererii de adeziune, BPL decide prin vot cu privire la cererea de intrare în partid.
(2) Dobândirea calităţii de membru devine efectivă la data înregistrării în Registrul Județean al Membrilor PAM, care trebuie efectuată în maximum 7 zile de la data rămânerii definitive a deciziei BPL.
Art. 18
(1) O persoană poate face parte dintr-o singură organizaţie de secție de votare a partidului.
(2) În cazul transferului unui membru dintr-o organizaţie în alta, acesta se realizează în baza unei notificări scrise adresată de persoana în cauză celor două organizaţii, in conditiile prevazute de regulament.
(3) În cazul fuziunilor, persoana care a fost luată în evidenţă ca membru al PAM pe baza transferului documentelor isi păstrează vechimea din partidul din care provine.
Art. 19
(1) La prima reuniune a organizaţiei locale respective şi apoi la prima adunare a organizaţiei ierarhic superioare, se informează cu privare la primirea de noi membri.
(2) Noii membri completează o fişă de evidenţă care se păstrează de către BPL şi primesc legitimația de membru.
(3) La nivel județean va funcţiona Registrul Județean al Membrilor PAM ce va cuprinde toţi membrii partidului, precum şi datele personale ale acestora. Administrarea Registrului Județean al membrilor PAM se va realiza în conformitate cu prevederile BPJ prin emiterea unei decizii.
Art. 20
Pentru merite deosebite în promovarea politicilor de centru-dreapta, se poate atribui demnitatea de membru de onoare unor persoane, având cetăţenie română.
Art. 21
Pentru modul deosebit în care a condus partidul, a acţionat pentru înfăptuirea Programului politic, pentru respectarea Statutului şi pentru unitatea şi prestigiul partidului, BPJ poate atribui demnitatea de Preşedinte de Onoare al PAM.
3B Pierderea calităţii de membru
Art. 22
Calitatea de membru al PAM se pierde prin retragere, radiere sau excludere.
(1) Retragerea are loc în baza şi la data depunerii cererii scrise de demisie, ca expresie a voinţei liber exprimate a persoanei în cauză. Cererea scrisă se depune la BPL al organizaţiei pe teritoriul căreia persoana figura ca membru, care o transmite către BPJ, pentru scoaterea din evidenţă.
În cazul unei demisii depuse ca urmare a unui caz de incompatibilitate, în situaţia revenirii în partid, după încetarea incompatibilităţii, este recunoscută vechimea anterioară datei demisiei.
(2) Radierea se face de drept, de către BPJ, la propunerea BPL al organizaţiei pe teritoriul căreia era membru cel în cauză, în următoarele cazuri:
(a) neplata cotizaţiei sau a contribuțiilor stabilite prin decizia BPJ, timp de mai mult de trei luni;
(b) înscrierea într-un alt partid sau formaţiune politică;
(c) aderarea la/sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice;
(d) declararea ca independent a acelui membru care ocupă o funcţie aleasă sau numită, în afara partidului, cu sprijinul politic al acestuia;
(e) deces.
(f) condamnarea penală definitivă, la pedepse cu executare, pentru infracţiune săvârşită cu intenţie;
(g) condamnarea penală definitivă pentru infracțiuni de corupție;
(h) stabilirea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a calităţii de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
(i) interzicerea exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti prin hotărâre judecătorească definitivă.
(3) Excluderea se hotărăşte în conformitate cu prevederile din prezentul Statut.
(4) Fără a afecta prevederile alin (1) – (3) persoana condamnată penal este suspendată de drept din calitatea de membru PAM.
(5) Persoana condamnată penal definitiv pierde de drept și automat calitatea de membru PAM.
(6) Achitarea persoanei condamnate penal încetează suspendarea și șterge efectele ei de drept
(7) Reabilitarea persoanei condamnate penal definitiv înlătură excluderea și efectele ei de drept
(8) Membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat.
Art. 23
(1) Membrii PAM se pot autosuspenda din calitatea de membru al partidului în cazul ocupării unei funcţii publice incompatibile cu calitatea de membru al unui partid politic conform legii şi numai pe durata îndeplinirii acesteia.
(2) După perioada de autosuspendare, în termen de 30 de zile, redobândirea calităţii de membru se face în temeiul deciziei de validare a BPL pe baza unei cereri adresate preşedintelui organizaţiei locale din care solicitantul face parte.
(3) În situaţia în care persoana autosuspendată face parte dintr-o structură de conducere nu mai poate reveni în funcţia pentru care a fost ales anterior autosuspendării.
3C Drepturile membrilor
Art. 24
(1) Fără discriminări sau privilegii, membrii PAM au următoarele drepturi:
(a) să îşi exprime liber opiniile în cadrul tuturor forurilor din interiorul partidului cu privire la opţiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere ale acestuia şi a reprezentanţilor partidului în funcţii numite sau alese;
(b) să îşi exprime liber opinii în afara partidului, în măsura în care exprimările respective nu contravin principiilor politice ale partidului, asumate prin Programul politic şi Statut, şi nici deciziilor şi hotărârilor organismelor de conducere ale partidului;
(c) să fie informaţi la timp şi corect cu privire la activitatea organismelor de conducere ale partidului şi a reprezentanţilor partidului în instituţiile publice, precum şi la orice alte informaţii relevante pe care partidul le deţine;
(d) să aleagă, să candideze şi să fie aleşi – numai dacă au achitată, la zi, cotizaţia şi celelalte contribuţii stabilite de organismele competente – în funcţiile de conducere din organismele partidului sau pentru funcţiile din afara partidului, care se obţin prin alegeri sau numiri cu sprijinul politic al partidului, în condiţiile legii, urmărind principiul competenţei şi profesionalismului, ale prevederilor prezentului Statut şi ale regulamentului privind cariera politică;
(e) să participe la programele de formare politică organizate de către partid;
(f) să se apere în interiorul partidului de orice acuzaţie, în conformitate cu prevederile Statutului şi ale regulamentelor partidului;
(g) să fie sprijiniţi de partid pentru a se apăra faţă de acuzaţiile externe injuste şi neîntemeiate;
(h) să folosească baza materială a partidului la care îi dă dreptul poziţia sa în organismele acestuia, dar numai în interesul PAM;
(i) să promoveze iniţiative politice proprii prin dezbateri în organismele de conducere ale partidului.
(j) să se autosuspende pe anumite termene din calitatea de membru PAM.
(k) să aibă iniţiative politice şi posibilitatea de a şi le exprima şi de a le supune dezbaterii organismelor de conducere ale partidului;
(2) Orice limitare a acestor drepturi, în afara celor legale şi statutare, este interzisă şi atrage răspunderea disciplinară a persoanelor vinovate.
3D Obligaţiile membrilor
Art. 25
Fără discriminări sau privilegii, membrii PAM au următoarele obligaţii:
(a) să respecte Constituţia şi legile ţării, să respecte Statutul şi regulamentele partidului, normele de integritate şi morală publice şi Codul Etic (CE) al PAM;
(b) să activeze pentru apărarea suveranităţii, unităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României, precum şi pentru consolidarea prestigiului ei în lume;
(c) să promoveze şi să apere opţiunile politice ale partidului, exprimate prin Programul politic, Programele electorale, Programele de guvernare atunci când participă la guvernare, Declaraţiile, Manifestele, Rezoluţiile şi celelalte documente ale acestuia;
(d) să pună în practică, cu disciplină şi responsabilitate, toate hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale partidului;
(e) să participe activ la toate activităţile partidului la care sunt convocaţi de organismele de conducere în subordinea cărora se află, sau din care fac parte;
(f) să pună la dispoziţie cunoştinţele lor profesionale sau de altă natură, precum şi informaţiile pe care le dețin, ce pot fi utile în activitatea politică a partidului;
(g) să îndeplinească mandatul primit în cazul delegării sau al participării în numele partidului la exercitarea funcţiilor sau demnităţilor publice în care au fost desemnaţi sau aleşi cu demnitate, competenţă şi cinste si să pună în practică programele şi politicile publice asumate de partid;
(h) să plătească cotizaţia, precum şi celelalte contribuţii stabilite de organismele competente;
(i) să nu participe la acţiuni sau manifestări contrare intereselor partidului şi să nu aibă atitudini ori luări de poziţie care să contravină deciziilor şi hotărârilor organismelor statutare ale partidului;
(j) să respecte celelalte îndatoriri prevăzute în Statut şi în regulamentele partidului;
(k) să aibă o conduită civică ireproşabilă; să susţină şi să promoveze dialogul civic în cadrul comunităţii în care trăiesc şi în mediul profesional în care îşi desfăşoară activitatea;
(l) să susţină candidaţii partidului, desemnaţi de organismele competente, pentru a ocupa o funcţie publică ce se dobândeşte prin alegere sau numire.
3E Sancţiuni
Art. 26
(1) În cazurile prevăzute de Statut şi Codul Etic, membrilor PAM li se poate aplica, după gravitatea faptei, una dintre următoarele sancţiuni:
(a) atenţionare;
(b) avertisment
(c) suspendarea pe anumite termene a unor drepturi sau prerogative în interiorul partidului, inclusiv din funcţiile deţinute;
(d) suspendarea pe anumite termene a calităţii de membru; în cazul arestării preventive, suspendarea se aplică de drept; BPJ ia act de suspendare în prima sa şedinţă;
(e) demiterea din funcţii ocupate în structura partidului;
(f) retragerea sprijinului politic pentru funcţii dobândite prin susţinerea partidului;
(g) excluderea din partid.
(2) Sancţiunea excluderii unui membru PAM se aplică în următoarele situaţii:
a) a încălcat grav prevederile Statutului, a deciziilor și hotărârilor organismelor de conducere statutare și, prin aceasta, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al Partidului;
(b) în cazul lipsei de activitate în perioada campaniilor electorale, sesizată de BPL sau autosesizată de BPJ, situație ce a generat rezultate electorale necorespunzătoare.
Art. 27
(1) Sancţionarea membrilor care nu ocupă funcţii la niciun nivel, în interiorul sau în afara partidului, alese sau numite, se decide de către BPL, pentru sancţiunile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. (a), (b) (c ) şi (d) respectiv de către BPJ, prin decizie, la propunerea BPL sau prin autosesizarea BPJ, pentru sancţiunile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. (g).
(2) Sancţionarea membrilor care ocupă funcţii la nivel local, în interiorul sau în afara partidului, alese sau numite, se decide de către BPL, pentru sancţiunile prevăzute la art. 26 alin.(1) lit. (a), (b), (c) şi (d) şi, respectiv de către BPJ, prin decizie, la propunerea BPL sau prin autosesizarea BPJ, pentru sancţiunile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. (e), ( f) şi (g).
(3) În astfel de situaţii BPL și BPJ se convoacă în cel mult 15 de zile de la data sesizării.
(4) Decizia sau hotărârea de sancţionare se comunică celui sancţionat, în scris, în cel mult 3 zile de la adoptare.
Art. 28
(1) Sancţionarea membrilor ce ocupă funcţii la nivel judeţean, în interiorul sau în afara partidului, alese sau numite, se hotărăşte de către BPJ, pentru orice fel de sancţiune.
(2) În astfel de situaţii BPJ se convoacă în cel mult 15 de zile de la data sesizării.
(3) Hotărârea de sancţionare se comunică celui sancţionat, în scris, în cel mult 3 zile de la adoptare.
Art. 29
(a) Instanţa de apel pentru toți cei sancţionaţi este Comisia de Etică (CE), care sesizată, în cel mult 5 zile de la primirea hotărârii sau deciziei este obligată să se pronunţe şi să comunice în scris, celui în cauză, hotărârea sa. Hotărârea se va transmite în cel mult 10 de zile de la primirea sesizării. Hotărârea luată de CE este definitiva.
Art. 30
(1) Membrii luaţi în discuţie spre a fi sancţionaţi vor fi anunţaţi cu cel puţin 2 zile înainte de data întrunirii organismului care dezbate cauza lor şi au dreptul să folosească în apărarea lor toate mijloacele de probă.
(2) Sancţiunea intră în vigoare din momentul rămânerii ei definitive.
Art. 31
Sancţiunile şi ridicarea acestora se înregistrează de către BPJ în fişa de evidenţă a fiecărui membru, precum şi în Registrul Membrilor PAM.
CAPITOLUL IV – STRUCTURA INTERNĂ A PARTIDULUI
(1) Pe teritoriul unei secţii de votare se constituie o organizaţie cu minimum 5 membri.
(2) Organizaţia de secţie de votare are, în principal, atribuţii executive privind legătura directă constantă cu cetăţenii şi desfăşurarea în condiţii optime a campaniilor de atragere de noi membri, precum şi a campaniei electorale şi a alegerilor din secţia de votare respectivă, OSV fiind condusă de un birou format din 3 membri în conformitate cu prevederile deciziei BPJ.
4 B. Organizaţia locală
Art. 34
(1) Pe teritoriul fiecărei/fiecărui comune, oraş sau municipiu se constituie câte o organizaţie locală formată din totalitatea membrilor de partid, conform prezentului Statut.
(2) Organizaţia locală este condusă de Consiliul de Coordonare Locală (CCL) care este organismul de decizie politică şi care se întruneşte trimestrial, precum şi de Biroul Permanent Local (BPL), care pune în practică hotărârile CCL şi care se întruneşte lunar.
(3) Atribuţiile, precum şi modul concret în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce activitatea organizaţiilor locale sunt prevăzute prin decizii BPJ.
(4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, CCL adoptă hotărâri, iar CCJ emite decizii.
4C. Organizaţia judeţeană
Art. 35
(1) Pe teritoriul județului Argeș se constituie o singură organizaţie judeţeană, formată din toate organizaţiile locale de pe teritoriul judeţului.
(2) Activitatea organizaţiei judeţene se conduce de către CCJ, care se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este nevoie şi care alege un BPJ ce se întruneşte saptamanal sau ori de câte ori este nevoie;
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, CCJ adoptă hotărâri, iar BPJ emite decizii.
CAPITOLUL V – ALTE ORGANIZAŢII ALE PAM
Art. 36
PAM poate constitui organizaţii, altele decât organizaţiile teritoriale. Acestea reunesc membri PAM grupaţi pe un criteriu specific.
Art. 37
(1) Organizaţiile respective se constituie în scopul realizării şi promovării de programe şi acţiuni ale partidului specifice pentru categoria respectivă, care sunt puse în practică împreună cu structurile organizatorice ale PAM.
(2) Organizaţiile adaptează în permanenţă activitatea lor la direcţiile de acţiune politică stabilite prin Programul Politic al partidului, precum şi la politica europeană promovată de organizaţii similare.
Art. 38
(1) Aceste organizaţii se înfiinţează cu aprobarea CCJ, la propunerea BPJ, şi funcţionează pe baza regulamentelor proprii aprobate de către CCJ la propunerea BPJ.
(2) Prevederile acestor regulamente nu pot conţine norme contrare Statutului PAM.
(3) Conform regulamentelor aprobate, aceste organizatii îsi aleg organisme de conducere proprii la toate nivelurile, care vor fi coordonate de birourile politice de la nivelul respectiv și subordonate birourilor politice județene ale organizațiilor interne respective.
(4) Documentele programatice elaborate de aceste organizaţii se supun aprobării CCJ, la propunerea BPJ.
5A. Organizația Tineretului Argeș Muscel (OTAM)
Art. 39
(1) OTAM cuprinde membri care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.
(2) Membrii OTAM care au împlinit vârsta de 35 de ani în timpul exercitării unei funcţii într-un organism de conducere al OTAM, la orice nivel, pot activa în cadrul OTAM până la încheierea mandatului respectiv.
(3) Conducerile executive ale PAM au obligaţia de a contribui la pregătirea şi promovarea tinerilor din PAM la nivelul respectiv, în funcţie de competenţa şi calităţile lor politice.
5B. Organizaţia Femeilor Argeș Muscel (OFAM)
Art. 40
(1) OFAM cuprinde membri care acţionează pentru încurajarea şi promovarea femeii în toate domeniile de activitate, precum şi pentru instituţionalizarea, respectarea şi punerea în practică a principiului egalităţii de şanse în viaţa politică, economică şi social-culturală.
(2) Scopul OFAM este dezbaterea şi analizarea problemelor legate de politica de sprijinire a femeii, copilului şi familiei în societate, în vederea elaborării de programe şi a strategiei în domeniu, precum şi punerea lor în practică împreună cu structurile organizatorice ale PAM.
5C. Organizaţia Pensionarilor Argeș Muscel (OPAM)
Art. 41
(1) OPAM este constituită din membri ai partidului care sunt pensionari sau sunt persoane în vârstă.
(2) Scopul OPAM este dezbaterea şi analiza problemelor legate de politica de sprijinire a pensionarilor şi a persoanelor de vârsta a treia, în vederea elaborării de propuneri şi strategii în domeniu.
CAPITOLUL VI – GRUPURILE INTERNE
6 A. Comisiile de Specialitate
Art. 42
(1) Comisiile de specialitate reprezintă organismele de dezbatere, de analiză şi decizie asupra strategiilor şi a politicilor fundamentale ale partidului.
2) Comisiile de specialitate se formează la nivel județean.
(3) Comisiile de specialitate sunt formate din specialişti în domeniile pe care le acoperă, membri ai PAM, precum şi din afara PAM.
(4) Comisiile de specialitate emit avize consultative pentru candidaţii la funcţiile din afara partidului.
(5) Preşedinţii comisiilor de specialitate sunt alesi ca secretari executivi odata cu alegerea CCJ și BPJ.
(6) Modul de desfăşurare a activităţii în interiorul comisiilor de specialitate este stabilit prin regulamentul propriu, aprobat de BPJ.
Art. 43
Domeniile în care se înfiinţează comisii de specialitate sunt:
(a) administraţie, ordine publică, si siguranța cetățeanului;
(b) justiţie şi drepturi cetăţeneşti;
(c) sănătate;
(d) educaţie, cultură și culte;
(e) muncă, familie si protecţie socială;
(f) agricultură, dezvoltare rurală si industrie alimentara;
(g) infrastructură de transport;
(h) mediu, ape si silvicultură;
(i) fonduri europene;
CAPITOLUL VII – STRUCTURA DE CONDUCERE A PARTIDULUI
Art. 44
(1) CCJ este organul suprem de conducere al PAM în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) CCJ este unica instanță care stabilește linia politică generală a partidului, redactează Programul politic, alege Președintele partidului, Președintele executiv, membrii BPJ, cât și Președintele Comisiei de Etică și, de asemenea, adoptă Statutul.
7B. Convocarea şi delegaţii
Art. 45
(1) CCJ se întrunește în sesiuni ordinare, extraordinare sau elective la convocarea BPJ.
(2) CCJ este legal constituită dacă sunt prezenți mai mult de 2/3 din numărul delegaților.
(3) Sesiunile ordinare și extraordinare ale CCJ sunt convocate de către BPJ semestrial sau ori de câte ori este nevoie. Cvorumul legal al acestor sesiuni este constituit din membrii de drept.
(4) Sesiunile CCJ ca adunare electivă sunt convocate de BPJ odată la 4 ani. Cvorumul legal al acestor sesiuni este constituit din membrii de drept ai CCJ și membrii delegați.
(5)
– membrii BPL ai localităților Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Costești, Topoloveni, Mioveni,
Ștefănești;
– președinții BPL ai celorlalte localități din județ;
– primarii localităților aleși în urma turului de scrutin;
– consilierii județeni;
– parlamentarii partidului.
Art. 46
(1) BPJ este organismul de conducere a activităţii PAM în perioada dintre şedinţele CCJ şi este format din: Președintele partidului, Președintele executiv, 4 prim vicepreședinți, 9 vicepreședinți, 1 secretar general, 3 secretari general-adjunct, 9 secretari executivi, trezorier.
(2) La reuniunile BPJ participă de drept Preşedintele CE și membrii de onoare ai PAM, fară drept de vot.
(3) BPJ se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie la propunerea Preşedintelui partidului, a mai mult de un sfert dintre membrii BPJ.
(4) Lucrările BPJ se desfăşoară valabil în prezenţa majorităţii membrilor, sub conducerea Preşedintelui partidului sau, în lipsa acestuia, a Președintelui executiv sau a unui prim-vicepreşedinte desemnat de Preşedinte.
(5) Deciziile BPJ se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(6) Membrii BPJ sunt solidar răspunzători în întreaga activitate a acestuia.
(7) Membrii BPJ răspund de asemenea în nume propriu în faţa CDJ pentru activitatea desfăşurată.
Art. 47
(1) BPJ este sprijinit în activitatea sa de personal angajat cu atribuţii specifice. Componenţa şi organizarea acestui personal sunt stabilite prin hotărârea BPJ.
8.A Alegerea Biroului Politic Naţional
Art. 48
(1) În prima şedinţă a CCJ, convocată de Președintele interimar după înființarea partidului, vor fi aleși prin vot secret: Președintele partidului, Președintele executiv, membrii BPJ, precum și Președintele Comisiei de Etică.
(2) Candidaturile se depun pe funcţii, în scris, la Preşedintele Partidului, cu cel puţin 10 zile înaintea şedinţei CDJ. Aceste candidaturi se transmit BPL-urilor, cu 5 zile înainte de şedinţa CDJ.
(3) Se întocmesc buletine de vot distinct pentru fiecare funcție în parte, pe care vor fi înscriși candidații la funcția respectivă.
(4) Un candidat nu poate să-și depună candidatura concomitent pentru două funcții în cadrul BPJ.
(5) Este validat câștigător al unei funcții candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi pentru funcția respectivă.
8B. Președintele Partidului
Art. 49
Preşedintele PAM este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării şi aplicării Statutului şi al păstrării identităţii, unităţii şi prestigiului partidului. Preşedintele PAM este persoana care sintetizează elementele de identificare ale partidului şi, totodată, simbolizează valorile sale ideologice şi politice fundamentale. În acest sens, el este liderul doctrinar şi de imagine al partidului.
Art. 50
(1) Președintele partidului exercită conducerea organismelor interne ale partidului și asigură reprezentarea acestuia în relațiile cu alte partide, cu instituții ale statului, sindicate, alte forme instituționale cu care partidul poate avea raporturi legale, având următoarele competente:
(a) garantează aplicarea Statutului şi a Programului Partidului, supunând dezbaterii şi deciziei organismelor competente neconcordanţele sesizate;
(b) identifică actualizările care sunt necesare spre a menţine în concordanţă Programul Partidului cu evoluţia situaţiei economico-sociale din ţară, precum şi cu situaţia internaţională şi le supune dezbaterii şi deciziei organismelor de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin acestora;
(c) reprezintă partidul în cadrul relatiilor oficiale interne şi externe pe baza mandatului stabilit de organismele de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin;
(d) face declaraţii în numele partidului;
(e) prezidează lucrările AGJ, CDJ, BPJ la care este prezent;
(f) conduce negocierile politice purtate în numele PAM;
Art. 51 Președintele Executiv
Președintele executiv coordonează activitățile, având următoarele competențe:
(a) urmăreşte punerea în aplicare a hotărârilor AGJ, precum și a deciziilor CDJ și BPJ;
(b) prezintă, periodic, în CDJ rapoarte asupra stadiului îndeplinirii obiectivelor politice angajate prin Programul Partidului
(c) propune, motivat, organismului de decizie competent demiterea din funcţie a oricărei persoane care deţine funcţii de conducere în partid;
(d) coordonează activitatea Guvernului Alternativă, prezidează întrunirile conducerii PAM cu membrii Guvernului sau reuniunile Guvernului Alternativa.
(e) poate să-şi aleagă consilieri politici, ale căror funcţii şi atribuţii sunt onorifice;
(f) poate invita la şedinţele BPJ anumite persoane pentru a participa la dezbateri.
În situaţia în care Preşedintele este în imposibilitatea de a-şi exercita, din motive obiective şi temporare, funcţia, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către un prim-vicepreşedinte desemnat de oricare din prim-vicepreședinți aleși.
Art. 52 Prim-vicepreședintele
În îndeplinirea funcţiilor sale, prim-vicepreşedinţii partidului au următoarele competenţe:
a) Prim-vicepresedintele pentru strategii politice coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ;
Prim-vicepresedintele pentru comunicare coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi deciziilor BPJ aferente departamentului imagine, comunicare, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt; elaborează strategia de comunicare a PAM;
Prim-vicepresedintele pentru mediu de afaceri si societatea civila coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ referitoare la relaţiile cu sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni.
(b) reprezintă partidul în cadrul manifestărilor oficiale interne şi externe pe baza mandatului stabilit de organismele de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin;
(c) îndeplinesc orice atribuţii delegate de către preşedintele partidului.
Art. 53 Secretarul general
(1) Secretarul general coordoneaza activitatea de organizare. Este responsabil pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ. El coordonează activitatea secretailor generali adjuncţi ai partidului şi implementează programele şi proiectele politice aprobate de CCJ şi BPJ.
(2) Secretarul general răspunde de sistemul informaţional şi de aparatul de lucru, răspunde de comunicarea dintre organismele de conducere la nivel județen și local şi răspunde de gestiunea patrimoniului partidului.
(3) Secretarii generali-adjuncţi sunt responsabili pentru activitatea de cancelarie și patrimoniu, activităţi electorale respectiv pentru activitatea de gestionare a carierei militanţilor; atribuirea responsabilităţilor se face de către secretarii generali.
Art. 54 Vicepreședinți
(1) Vicepreşedinţii sunt liderii acţiunii politice şi de imagine ai partidului, putând exprima public poziţia partidului în legătură cu temele politice de actualitate.
(2) Vicepresedintii responsabili pentru departamente coordoneaza activitatile din domeniul aferent departamentului precum si activitatea comisiei de specialitate corespunzatoare; sunt responsabili pentru elaborarea politicilor din domeniul respectiv.
(3) Vicepresedintii sunt responsabili de activitatea organizatiilor locale din zona desemnată de către BPJ. Urmaresc activitatea organizatorica si punerea in aplicare a deciziilor şi hotărârilor forurilor de conducere ale partidului in respectivele organizatii judetene.
Art. 55 Secretarii executivi
(1) Secretarii executivi – presedinti de comisii de specialitate, coordoneaza activitatea comisiei de specialitate corespunzatoare și primesc insarcinari de la vicepresedintele responsabil pentru regiunea respectiva;
Art. 56 Trezorierul
Trezorierul răspunde de gestionarea resurselor financiare ale partidului.
CAPITOLUL IX – GESTIONAREA CARIEREI ŞI CANDIDATURA ÎN PAM
9A. Gestionarea carierei
Art. 57
Principiile de bază în gestionarea carierei membrului PAM sunt eficienţa activităţii politice şi competenţa.
Art. 58
Orice membru poate candida, în condiţiile prezentului Statut şi a regulamentelor, pentru orice funcţie din interiorul partidului, sau pentru funcţiile din afara partidului, din administraţia centrală sau locală care se obţin prin alegeri sau prin numiri cu sprijinul politic al partidului în funcţie de competenţele individuale şi numai corespunzător cu cerinţele funcţiei respective.
Art. 59
(1) Activitatea membrilor partidului este înregistrată şi urmărită de către secretarul general adjunct judeţean desemnat de secretarul general judeţean, pe baza rapoartelor făcute de aceştia şi a verificării activităţii;
(2) Analiza candidaturii oricărui membru pentru o funcţie se face în prezenţa acestuia, pe baza fişei de evidenţă.
Art. 60
În situaţii excepţionale, BPJ poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în regulamentul privind cariera politică.
Un membru care a beneficiat, la un moment dat, de o derogare, beneficiază în continuare de această derogare, chiar dacă termenul de valabilitate a derogării a expirat.
CAPITOLUL X – CANDIDATURA PENTRU FUNCŢII ÎN INTERIORUL PARTIDULUI
10 A. Candidatura pentru alte funcţii decât funcţia de Preşedinte.
Art. 61
Modalitățile privind depunerea, acceptarea și gestionarea a oricărei candidaturi vor fi stabilite prin decizie BPJ.
Art. 62
(1) În cadrul organismelor de conducere ale partidului, votul se exprimă deschis sau secret, în conformitate cu prevederile Statutului şi ale Legii partidelor politice.
(2) Votul deschis poate fi vot nominal sau prin ridicare de mână.
Art. 63
Deciziile şi hotărârile în cadrul organismelor de conducere se adoptă în prezenţa a cel puţin jumătate din membrii organismului respectiv, cu majoritatea simplă a numărului voturilor celor prezenţi la şedinţă, cu excepţia cazurilor în care Statutul prevede altfel.
Art. 64
În cazul alegerii membrilor tuturor organismelor de conducere, a delegaţilor la forurile superioare sau când se iau decizii sau hotărâri cu privire la persoane, votul este obligatoriu secret.
Art. 65
(1) Candidaturile pentru funcțiile de primari, Președinte de Consiliu Județean, consilieri locali și consilieri județeni se depun la BPJ unde vor fi dezbătute și aprobate sau respinse cu respectarea condițiilor de cvorum și de vot.
CAPITOLUL XI – CANDIDATURA PENTRU FUNCŢII ÎN AFARA PARTIDULUI
Art. 66
Pentru orice funcţie în afara partidului care se obţine prin alegeri între candidaţi din partea partidelor sau se numeşte cu sprijin politic, organizaţiile teritoriale sunt obligate să depună candidaturi.
Art. 67
O candidatură aprobată în conformitate cu Statutul şi celelalte regulamente aplicabile este sprijinită obligatoriu de toţi membrii partidului.
CAPITOLUL XII – ALTE DISPOZIŢII
Colaborările, asocierile şi afilierile se aprobă de către BPJ.
Art. 70
Fuziunile PAM cu alte mişcări şi partide politice se iniţiază şi se aprobă de către BPJ şi sunt validate de către CCJ.
Art. 71
Colaborările sau asocierile de interes local sau regional cu structuri ale societăţii civile, profesionale, economice, culturale, etnice, de protecţie socială etc., se pot realiza la propunerea BPL, numai după obţinerea aprobării BPJ.
Art. 72
(1) Atunci când interesele electorale ale PAM recomandă asocierea cu alte partide în vederea obţinerii unor rezultate bune în alegerile generale, PAM poate realiza alianţe electorale cu alte partide ale căror programe de guvernare sunt asemănătoare sau complementare.
(2) Alianţele electorale cu alte partide politice sunt iniţiate de BPJ şi sunt aprobate de către CCJ cu votul majorităţii membrilor.
Art. 73
Alianţele electorale pe plan local pot fi realizate la propunerea BPL numai după obţinerea aprobării din partea BPJ.
CAPITOLUL XIII – PATRIMONIUL ŞI VENITURILE PARTIDULUI
Art. 74
Sursele de finanţare ale PAM sunt:
a) cotizaţii ale membrilor partidului;
b) donaţii, legate și alte liberalități;
c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12 din Legea privind finanțarea activității partidelor politice, actualizată;
d) subvenţii de la bugetul de stat;
e) împrumuturi în bani de la persoane fizice și juridice, în conformmitate cu legea specială privind finanțarea activității partidelor politice.
Art. 75
Operaţiunile de încasări şi plăţi se efectuează prin conturi în lei, deschise, potrivit legii, în bănci cu sediul în România şi se gestionează prin trezorieri.
Art. 76
(1) Cotizaţia membrilor reprezintă suma încasată lunar de la membrii PAM înregistraţi în Registrul Județean al Membrilor PAM;
(2) Cuantumul cotizaţiei este stabilit de BPJ.
(3) BPJ stabileşte o contribuție financiară lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţiile de conducere în structurile partidului sau în administraţia publică centrală, precum şi pentru parlamentari şi parlamentarii europeni.
(4) BPJ stabileşte o contribuţie financiară lunară pentru organizațiile locale.
(5) BPj stabileşte o contribuție financiară lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţii de conducere în administraţia publică locală sau națională, cât și pentru parlamentari.
(6) Dovada plăţii cotizaţiei se face prin eliberarea unei chitanţe şi înscrierea în fişa de evidenţă, potrivit regulamentului privind cariera politica a membrilor PAM.
Art. 77
Fondurile provenite de la bugetul statului, în condiţiile legii, sunt administrate de trezoreria partidului.
Art. 78
(1) Sunt considerate functii de conducere ale PAM, functiile de: Presedinte, Președinte executiv, Prim-vicepresedinți, Vicepreședinți, secretar general, secretarii generali adjuncți, precum şi funcţiile de Preşedinte la nivel local, inclusiv Președinții organismelor de conducere interimare.
(2) Membrii PAM care îndeplinesc funcţii de conducere alese în partid nu pot fi remuneraţi pentru activitatea lor.
Art. 79
În situaţia numirii unui Birou Permanent Interimar, indiferent de nivelul acestuia, este obligatorie predarea tuturor evidenţelor financiare şi a patrimoniului acelei organizaţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare al Statutului.
13A. Patrimoniul partidului
Art. 80
(1) Patrimoniul PAM este constituit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea sa sau dobândite sub orice formă în condiţiile legii.
(2) Administrarea patrimoniului, folosirea, inchirierea, transmiterea de bunuri şi orice alte operaţiuni se fac în conformitate cu prevederile statutare și legislația în vigoare.
CAPITOLUL XIV – PUBLICAŢIILE PAM
Art. 81
(1) În vederea colaborării permanente cu membrii şi cu alegătorii şi pentru îmbunătăţirea imaginii sale, PAM poate, în condițiile legii, edita, realiza şi difuza propriile publicaţii ori alte materiale de informare şi cultură politică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean ori local.
(2) Toate aceste publicaţii şi materialele de informare şi cultură politică sunt proprietatea partidului şi conţin obligatoriu acest lucru pe coperta fiecărei publicaţii sau fiecărui material.
(3) La nivelul județului Argeș se organizează Biroul de Presă al Partidului (PRES PAM). Aprobările pentru editarea publicaţiilor judeţene şi locale ale PAM se obţin de la Trezoreria PAM.
CAPITOLUL XV – DISPOZIȚII FINALE
Art. 82
În raporturile cu autorităţile publice şi cu terţii, PAM va fi reprezentat din punct de vedere juridic de către Preşedinte, iar în lipsa acestuia de către Președintele executiv sau de orice altă persoană desemnată de Președinte.
Art. 83
PAM îşi încetează activitatea prin:
a) autodizolvare, hotărâtă de AGJ, cu votul a peste două treimi din numărul delegaţilor;
b) dizolvare, pronunţată pe cale judecătorească şi prin hotărârea Curţii Constituţionale;
Prevederile referitoare la alegerile interne din partid privind organismele de conducere la toate nivelurile intră în vigoare odată cu data convocării primei ședințe CCJ, care va ratifica prin hotărâre întreaga conducere a partidului.
Art. 85
Modalitățile de lucru neprevăzute în prezentul Statut, precum și alte reglementări speciale, vor fi aprobate de CCJ, la propunerea BPJ.
Art. 86
În cazul comasării cu un alt partid, organismele de conducere vor fi stabilite de comun acord în baza unui protocol care va face parte integrantă din prezentul Statut.
Prezentul Statut va fi ratificat cu ocazia convocării primei ședințe a CCJ.
SURSA: PAM

- Denumirea, obiectivele şi membrii partidului 1A. Denumirea şi însemnele partidului

- Organizaţiile teritoriale
4 A. Organizaţia de secţie de votare
Art. 32
Nucleul de bază al structurii organizatorice a partidului este organizaţia de secţie de votare (OSV), care este constituită pe teritoriul unei secţii de votare şi poartă numărul acesteia.

- Consiliul de Coordonare Județeană (CCJ)
Art. 44
(1) CCJ este organul suprem de conducere al PAM în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) CCJ este unica instanță care stabilește linia politică generală a partidului, redactează Programul politic, alege Președintele partidului, Președintele executiv, membrii BPJ, cât și Președintele Comisiei de Etică și, de asemenea, adoptă Statutul.
7B. Convocarea şi delegaţii
Art. 45
(1) CCJ se întrunește în sesiuni ordinare, extraordinare sau elective la convocarea BPJ.
(2) CCJ este legal constituită dacă sunt prezenți mai mult de 2/3 din numărul delegaților.
(3) Sesiunile ordinare și extraordinare ale CCJ sunt convocate de către BPJ semestrial sau ori de câte ori este nevoie. Cvorumul legal al acestor sesiuni este constituit din membrii de drept.
(4) Sesiunile CCJ ca adunare electivă sunt convocate de BPJ odată la 4 ani. Cvorumul legal al acestor sesiuni este constituit din membrii de drept ai CCJ și membrii delegați.
(5)
- a) sunt membrii de drept:
– membrii BPL ai localităților Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Costești, Topoloveni, Mioveni,
Ștefănești;
– președinții BPL ai celorlalte localități din județ;
– primarii localităților aleși în urma turului de scrutin;
– consilierii județeni;
– parlamentarii partidului.
- b) membrii delegați se stabilesc prin decizia BPJ în conformitate cu norma de reprezentare hotărâtă.
Art. 46
(1) BPJ este organismul de conducere a activităţii PAM în perioada dintre şedinţele CCJ şi este format din: Președintele partidului, Președintele executiv, 4 prim vicepreședinți, 9 vicepreședinți, 1 secretar general, 3 secretari general-adjunct, 9 secretari executivi, trezorier.
(2) La reuniunile BPJ participă de drept Preşedintele CE și membrii de onoare ai PAM, fară drept de vot.
(3) BPJ se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie la propunerea Preşedintelui partidului, a mai mult de un sfert dintre membrii BPJ.
(4) Lucrările BPJ se desfăşoară valabil în prezenţa majorităţii membrilor, sub conducerea Preşedintelui partidului sau, în lipsa acestuia, a Președintelui executiv sau a unui prim-vicepreşedinte desemnat de Preşedinte.
(5) Deciziile BPJ se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(6) Membrii BPJ sunt solidar răspunzători în întreaga activitate a acestuia.
(7) Membrii BPJ răspund de asemenea în nume propriu în faţa CDJ pentru activitatea desfăşurată.
Art. 47
(1) BPJ este sprijinit în activitatea sa de personal angajat cu atribuţii specifice. Componenţa şi organizarea acestui personal sunt stabilite prin hotărârea BPJ.
8.A Alegerea Biroului Politic Naţional
Art. 48
(1) În prima şedinţă a CCJ, convocată de Președintele interimar după înființarea partidului, vor fi aleși prin vot secret: Președintele partidului, Președintele executiv, membrii BPJ, precum și Președintele Comisiei de Etică.
(2) Candidaturile se depun pe funcţii, în scris, la Preşedintele Partidului, cu cel puţin 10 zile înaintea şedinţei CDJ. Aceste candidaturi se transmit BPL-urilor, cu 5 zile înainte de şedinţa CDJ.
(3) Se întocmesc buletine de vot distinct pentru fiecare funcție în parte, pe care vor fi înscriși candidații la funcția respectivă.
(4) Un candidat nu poate să-și depună candidatura concomitent pentru două funcții în cadrul BPJ.
(5) Este validat câștigător al unei funcții candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi pentru funcția respectivă.
8B. Președintele Partidului
Art. 49
Preşedintele PAM este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării şi aplicării Statutului şi al păstrării identităţii, unităţii şi prestigiului partidului. Preşedintele PAM este persoana care sintetizează elementele de identificare ale partidului şi, totodată, simbolizează valorile sale ideologice şi politice fundamentale. În acest sens, el este liderul doctrinar şi de imagine al partidului.
Art. 50
(1) Președintele partidului exercită conducerea organismelor interne ale partidului și asigură reprezentarea acestuia în relațiile cu alte partide, cu instituții ale statului, sindicate, alte forme instituționale cu care partidul poate avea raporturi legale, având următoarele competente:
(a) garantează aplicarea Statutului şi a Programului Partidului, supunând dezbaterii şi deciziei organismelor competente neconcordanţele sesizate;
(b) identifică actualizările care sunt necesare spre a menţine în concordanţă Programul Partidului cu evoluţia situaţiei economico-sociale din ţară, precum şi cu situaţia internaţională şi le supune dezbaterii şi deciziei organismelor de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin acestora;
(c) reprezintă partidul în cadrul relatiilor oficiale interne şi externe pe baza mandatului stabilit de organismele de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin;
(d) face declaraţii în numele partidului;
(e) prezidează lucrările AGJ, CDJ, BPJ la care este prezent;
(f) conduce negocierile politice purtate în numele PAM;
Art. 51 Președintele Executiv
Președintele executiv coordonează activitățile, având următoarele competențe:
(a) urmăreşte punerea în aplicare a hotărârilor AGJ, precum și a deciziilor CDJ și BPJ;
(b) prezintă, periodic, în CDJ rapoarte asupra stadiului îndeplinirii obiectivelor politice angajate prin Programul Partidului
(c) propune, motivat, organismului de decizie competent demiterea din funcţie a oricărei persoane care deţine funcţii de conducere în partid;
(d) coordonează activitatea Guvernului Alternativă, prezidează întrunirile conducerii PAM cu membrii Guvernului sau reuniunile Guvernului Alternativa.
(e) poate să-şi aleagă consilieri politici, ale căror funcţii şi atribuţii sunt onorifice;
(f) poate invita la şedinţele BPJ anumite persoane pentru a participa la dezbateri.
În situaţia în care Preşedintele este în imposibilitatea de a-şi exercita, din motive obiective şi temporare, funcţia, responsabilităţile acestei funcţii se asigură de către un prim-vicepreşedinte desemnat de oricare din prim-vicepreședinți aleși.
Art. 52 Prim-vicepreședintele
În îndeplinirea funcţiilor sale, prim-vicepreşedinţii partidului au următoarele competenţe:
a) Prim-vicepresedintele pentru strategii politice coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ;
Prim-vicepresedintele pentru comunicare coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi deciziilor BPJ aferente departamentului imagine, comunicare, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt; elaborează strategia de comunicare a PAM;
Prim-vicepresedintele pentru mediu de afaceri si societatea civila coordoneaza activitatea precum si punerea în practică a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ referitoare la relaţiile cu sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni.
(b) reprezintă partidul în cadrul manifestărilor oficiale interne şi externe pe baza mandatului stabilit de organismele de conducere naţională, potrivit competenţelor ce le revin;
(c) îndeplinesc orice atribuţii delegate de către preşedintele partidului.
Art. 53 Secretarul general
(1) Secretarul general coordoneaza activitatea de organizare. Este responsabil pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor CCJ şi a deciziilor BPJ. El coordonează activitatea secretailor generali adjuncţi ai partidului şi implementează programele şi proiectele politice aprobate de CCJ şi BPJ.
(2) Secretarul general răspunde de sistemul informaţional şi de aparatul de lucru, răspunde de comunicarea dintre organismele de conducere la nivel județen și local şi răspunde de gestiunea patrimoniului partidului.
(3) Secretarii generali-adjuncţi sunt responsabili pentru activitatea de cancelarie și patrimoniu, activităţi electorale respectiv pentru activitatea de gestionare a carierei militanţilor; atribuirea responsabilităţilor se face de către secretarii generali.
Art. 54 Vicepreședinți
(1) Vicepreşedinţii sunt liderii acţiunii politice şi de imagine ai partidului, putând exprima public poziţia partidului în legătură cu temele politice de actualitate.
(2) Vicepresedintii responsabili pentru departamente coordoneaza activitatile din domeniul aferent departamentului precum si activitatea comisiei de specialitate corespunzatoare; sunt responsabili pentru elaborarea politicilor din domeniul respectiv.
(3) Vicepresedintii sunt responsabili de activitatea organizatiilor locale din zona desemnată de către BPJ. Urmaresc activitatea organizatorica si punerea in aplicare a deciziilor şi hotărârilor forurilor de conducere ale partidului in respectivele organizatii judetene.
Art. 55 Secretarii executivi
(1) Secretarii executivi – presedinti de comisii de specialitate, coordoneaza activitatea comisiei de specialitate corespunzatoare și primesc insarcinari de la vicepresedintele responsabil pentru regiunea respectiva;
Art. 56 Trezorierul
Trezorierul răspunde de gestionarea resurselor financiare ale partidului.
CAPITOLUL IX – GESTIONAREA CARIEREI ŞI CANDIDATURA ÎN PAM
9A. Gestionarea carierei
Art. 57
Principiile de bază în gestionarea carierei membrului PAM sunt eficienţa activităţii politice şi competenţa.
Art. 58
Orice membru poate candida, în condiţiile prezentului Statut şi a regulamentelor, pentru orice funcţie din interiorul partidului, sau pentru funcţiile din afara partidului, din administraţia centrală sau locală care se obţin prin alegeri sau prin numiri cu sprijinul politic al partidului în funcţie de competenţele individuale şi numai corespunzător cu cerinţele funcţiei respective.
Art. 59
(1) Activitatea membrilor partidului este înregistrată şi urmărită de către secretarul general adjunct judeţean desemnat de secretarul general judeţean, pe baza rapoartelor făcute de aceştia şi a verificării activităţii;
(2) Analiza candidaturii oricărui membru pentru o funcţie se face în prezenţa acestuia, pe baza fişei de evidenţă.
Art. 60
În situaţii excepţionale, BPJ poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în regulamentul privind cariera politică.
Un membru care a beneficiat, la un moment dat, de o derogare, beneficiază în continuare de această derogare, chiar dacă termenul de valabilitate a derogării a expirat.
CAPITOLUL X – CANDIDATURA PENTRU FUNCŢII ÎN INTERIORUL PARTIDULUI
10 A. Candidatura pentru alte funcţii decât funcţia de Preşedinte.
Art. 61
Modalitățile privind depunerea, acceptarea și gestionarea a oricărei candidaturi vor fi stabilite prin decizie BPJ.
Art. 62
(1) În cadrul organismelor de conducere ale partidului, votul se exprimă deschis sau secret, în conformitate cu prevederile Statutului şi ale Legii partidelor politice.
(2) Votul deschis poate fi vot nominal sau prin ridicare de mână.
Art. 63
Deciziile şi hotărârile în cadrul organismelor de conducere se adoptă în prezenţa a cel puţin jumătate din membrii organismului respectiv, cu majoritatea simplă a numărului voturilor celor prezenţi la şedinţă, cu excepţia cazurilor în care Statutul prevede altfel.
Art. 64
În cazul alegerii membrilor tuturor organismelor de conducere, a delegaţilor la forurile superioare sau când se iau decizii sau hotărâri cu privire la persoane, votul este obligatoriu secret.
Art. 65
(1) Candidaturile pentru funcțiile de primari, Președinte de Consiliu Județean, consilieri locali și consilieri județeni se depun la BPJ unde vor fi dezbătute și aprobate sau respinse cu respectarea condițiilor de cvorum și de vot.
CAPITOLUL XI – CANDIDATURA PENTRU FUNCŢII ÎN AFARA PARTIDULUI
Art. 66
Pentru orice funcţie în afara partidului care se obţine prin alegeri între candidaţi din partea partidelor sau se numeşte cu sprijin politic, organizaţiile teritoriale sunt obligate să depună candidaturi.
Art. 67
O candidatură aprobată în conformitate cu Statutul şi celelalte regulamente aplicabile este sprijinită obligatoriu de toţi membrii partidului.
CAPITOLUL XII – ALTE DISPOZIŢII
- Colaborari, asocieri, afilieri, fuziuni
Art. 68
PAM poate iniţia şi stabili diferite forme de colaborare, asociere, afiliere şi fuziune pe plan intern şi internaţional cu mişcări politice, partide politice şi cu structuri ale societăţii civile, atunci când se constată că ambele părţi manifestă interes în realizarea unor scopuri comune, atâta timp cât aceste scopuri nu intră în contradicţie cu Programul politic sau Statutul PAM, cu hotărârile CCJ, sau cu dispoziţiile Constituţiei şi principiile ordinii de drept.
Colaborările, asocierile şi afilierile se aprobă de către BPJ.
Art. 70
Fuziunile PAM cu alte mişcări şi partide politice se iniţiază şi se aprobă de către BPJ şi sunt validate de către CCJ.
Art. 71
Colaborările sau asocierile de interes local sau regional cu structuri ale societăţii civile, profesionale, economice, culturale, etnice, de protecţie socială etc., se pot realiza la propunerea BPL, numai după obţinerea aprobării BPJ.
Art. 72
(1) Atunci când interesele electorale ale PAM recomandă asocierea cu alte partide în vederea obţinerii unor rezultate bune în alegerile generale, PAM poate realiza alianţe electorale cu alte partide ale căror programe de guvernare sunt asemănătoare sau complementare.
(2) Alianţele electorale cu alte partide politice sunt iniţiate de BPJ şi sunt aprobate de către CCJ cu votul majorităţii membrilor.
Art. 73
Alianţele electorale pe plan local pot fi realizate la propunerea BPL numai după obţinerea aprobării din partea BPJ.
CAPITOLUL XIII – PATRIMONIUL ŞI VENITURILE PARTIDULUI
Art. 74
Sursele de finanţare ale PAM sunt:
a) cotizaţii ale membrilor partidului;
b) donaţii, legate și alte liberalități;
c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12 din Legea privind finanțarea activității partidelor politice, actualizată;
d) subvenţii de la bugetul de stat;
e) împrumuturi în bani de la persoane fizice și juridice, în conformmitate cu legea specială privind finanțarea activității partidelor politice.
Art. 75
Operaţiunile de încasări şi plăţi se efectuează prin conturi în lei, deschise, potrivit legii, în bănci cu sediul în România şi se gestionează prin trezorieri.
Art. 76
(1) Cotizaţia membrilor reprezintă suma încasată lunar de la membrii PAM înregistraţi în Registrul Județean al Membrilor PAM;
(2) Cuantumul cotizaţiei este stabilit de BPJ.
(3) BPJ stabileşte o contribuție financiară lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţiile de conducere în structurile partidului sau în administraţia publică centrală, precum şi pentru parlamentari şi parlamentarii europeni.
(4) BPJ stabileşte o contribuţie financiară lunară pentru organizațiile locale.
(5) BPj stabileşte o contribuție financiară lunară pentru persoanele alese sau numite în funcţii de conducere în administraţia publică locală sau națională, cât și pentru parlamentari.
(6) Dovada plăţii cotizaţiei se face prin eliberarea unei chitanţe şi înscrierea în fişa de evidenţă, potrivit regulamentului privind cariera politica a membrilor PAM.
Art. 77
Fondurile provenite de la bugetul statului, în condiţiile legii, sunt administrate de trezoreria partidului.
Art. 78
(1) Sunt considerate functii de conducere ale PAM, functiile de: Presedinte, Președinte executiv, Prim-vicepresedinți, Vicepreședinți, secretar general, secretarii generali adjuncți, precum şi funcţiile de Preşedinte la nivel local, inclusiv Președinții organismelor de conducere interimare.
(2) Membrii PAM care îndeplinesc funcţii de conducere alese în partid nu pot fi remuneraţi pentru activitatea lor.
Art. 79
În situaţia numirii unui Birou Permanent Interimar, indiferent de nivelul acestuia, este obligatorie predarea tuturor evidenţelor financiare şi a patrimoniului acelei organizaţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare al Statutului.
13A. Patrimoniul partidului
Art. 80
(1) Patrimoniul PAM este constituit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea sa sau dobândite sub orice formă în condiţiile legii.
(2) Administrarea patrimoniului, folosirea, inchirierea, transmiterea de bunuri şi orice alte operaţiuni se fac în conformitate cu prevederile statutare și legislația în vigoare.
CAPITOLUL XIV – PUBLICAŢIILE PAM
Art. 81
(1) În vederea colaborării permanente cu membrii şi cu alegătorii şi pentru îmbunătăţirea imaginii sale, PAM poate, în condițiile legii, edita, realiza şi difuza propriile publicaţii ori alte materiale de informare şi cultură politică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean ori local.
(2) Toate aceste publicaţii şi materialele de informare şi cultură politică sunt proprietatea partidului şi conţin obligatoriu acest lucru pe coperta fiecărei publicaţii sau fiecărui material.
(3) La nivelul județului Argeș se organizează Biroul de Presă al Partidului (PRES PAM). Aprobările pentru editarea publicaţiilor judeţene şi locale ale PAM se obţin de la Trezoreria PAM.
CAPITOLUL XV – DISPOZIȚII FINALE
Art. 82
În raporturile cu autorităţile publice şi cu terţii, PAM va fi reprezentat din punct de vedere juridic de către Preşedinte, iar în lipsa acestuia de către Președintele executiv sau de orice altă persoană desemnată de Președinte.
Art. 83
PAM îşi încetează activitatea prin:
a) autodizolvare, hotărâtă de AGJ, cu votul a peste două treimi din numărul delegaţilor;
b) dizolvare, pronunţată pe cale judecătorească şi prin hotărârea Curţii Constituţionale;
- c) fuziunea și/sau absorbția cu un alt partid politic;
d) constatarea încetării existenţei sale prin inactivitate, de către Tribunalul Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile corespunzătoare din Legea partidelor politice.