Poluarea din China se vede din spatiu.
Autoritățile chineze intenționează să închidă 300 de companii în acest an pentru a ajuta la reducerea poluării aerului din capitala chineză, Beijing, a anunțat luni agenția oficială de știri Xinhua, preluată de Reuters. Primarul orașului, Wang Anshunau, a declarat că municipalitatea este pe cale să adopte o nouă strategie de dezvoltare pentru regiunea Beijing-Tianjin-Hebei, situată în estul Chinei. Anul trecut municipalitatea din Beijing închis 392 societăți de producție și servicii care poluau excesiv. De asemenea, în 2013, guvernul a dat dispoziție pentru limitarea numărul de vehicule pe drumuri și a ordonat închiderea sau modernizarea instalațiilor de la 1200 companii. În urmatorii 5 ani, China va investi 210 miliarde euro în măsurile de combatere a poluarii aerului. Sursa: green-report
1. Masurile luate de autoritatile de la Beijing Mai multe zone din China se confrunta cu problema poluarii masive a aerului. Concentratia de particule fine (PM) a atins 602,5 micrograme pe metru cub, in conditiile in care nivelul recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru ca aerul sa nu afecteze populatia este de 25 micrograme pe metru cub. Nivelul de poluare a atins cote alarmante in China. Masurile luate de autoritatile de la Beijing (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Autoritatile de la Beijing au inchis scolile si au intrerupt constructiile din pricina poluarii masive a aerului, informeaza Huffington Post.
De la 1 ianuarie, pilotii chinezi vor fi nevoiti sa invete sa utilizeze tehnologia aterizarii automate pentru ca avioanele sa nu fie redirectionate catre alte aeroporturi. In prezent, numai la 18% din cursele aeriene din Beijing este respectata ora de plecare de pe aeroport.
O imagine obtinuta cu ajutorul unui satelit arata cum afecteaza poluarea China, pe o distanta de 750 de mile, de la Beijing la Shanghai. Norii, la fel ca ceata, sunt reprezentati cu alb in imagine, in timp ce poluarea este reprezentata cu gri, a explicat NASA.
2. Poluarea care afectează metropolele din China a atins proporții apocaliptice. Smogul este atât de dens, iar vizibilitatea atât de scăzută, încât în piața Tiananmen din Beijing au fost amplasate ecrane gigant pe care sunt proiectate imagini cu răsărituri și apusuri de Soare. Autoritățile chineze spun că oamenii care nu au mai văzut lumina astrului solar de săptămâni în șir trebuie să știe când răsare și când apune acesta. De ieri au fost închise mai multe autostrăzi care leagă Beijingul de orașele vecine.
Aerul este irespirabil, iar foarte mulți chinezi nu ies din casă fără să poarte o mască chirugicală. Specialiștii avertizează, însă, că efectele pe termen lung pe care poluarea le are asupra organismului uman sunt devastatoare. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, concentrația substanțelor nocive de aer este de 26 de ori mai mare decât limita admisă.
3. China şi-a făcut planul să scoată milioane de maşini din circulaţie până la finele anului, într-o încercare disperată de a îmbunătăţi calitatea aerului. S-au pus chiar bazele unei loterii a înmatriculărilor pentru a ţine numărul autoturismelor sub control. Regulile sunt drastice, iar cei care participă au doar 1% şanse să câştige dreptul de a introduce o nouă maşină în circulaţie. Se încearcă şi interzicerea accesului maşinilor poluante în Beijing, însă liderii politici au recunoscut că nu au resursele necesare pentru monitorizarea eficientă a parcului auto, iar şoferii reuşesc cu uşurinţă să ocolească regulile fără a fi detectaţi.
Beijingul a ajuns în stadiul de oraş aproape nelocuibil, iar autorităţile dau în final cărţile pe faţă şi recunosc că, într-adevăr, poluarea a scăpat de sub control. Maşinile, spune guvernul chinez, otrăvesc aerul Capitalei mai mult decât sutele de fabrici alimentate prin arderea cărbunelui. 31% din emisiile poluante din Beijing vin direct din eşapamentul milioanelor de maşini de pe străzile oraşului. Cărbunele, văzut ca principalul vinovat pentru calitatea precară a aerului, contribuie cu 22% la poluarea capitalei.
300.000 de vehicule îmbătrânite vor dispărea de pe străzile metropolei până la sfârşitul anului. Dar nu doar capitala e pe lista neagră: China are multe zone puternic industrializate, în care poluarea a depăşit de mult limitele admise. În 2014 vor fi scoase din circulaţie 5 milioane de maşini, iar anul viitor lupta continuă cu alte 6 milioane de maşini care vor fi cel mai probabil trimise la casat. E un efort, dar efectul - dincolo de semnal - poate fi neglijabil. În China există peste 250 de milioane de maşini, multe vechi şi poluante. Oficialii nu au oferit încă detalii clare privind modul în care planul va fi pus în aplicare, însă în trecut au derulat un program de genul Rabla prin care ofereau proprietarilor de maşini vechi între 400 şi 2300 de dolari pentru a-şi casa maşina. O felie importantă din parcul auto e reprezentată de maşini nu foarte vechi, dar care au ieşit pe porţile fabricii cu tehnologie învechită, cu motoare care merg pe combustibili cu emisii crescute de dioxid de carbon. Aceasta a fost politica de dezvoltare.
4. Industria chineză se mută la sat, din cauza costurilor prea mari şi a restricţiilor de poluare din oraşe. Numai pentru curăţarea apelor poluate ar fi nevoie de peste 200 de miliarde de dolari. China vrea să se dezvolte cu orice preţ şi, în încăpăţânarea de a nu investi în tehnologie performantă, mai puţin poluantă, comunităţi întregi sunt rase de pe faţa pământului. Oamenii ori fug din calea fabricilor, ori se îmbolnăvesc de boli grele. Produsele chineze ieftine au un preţ care va fi plătit de întreaga lume.
Milioane de muncitori chinezi merg acasă pentru a-şi petrece sărbătorile departe de poluarea din marile oraşe industriale. Pe măsură ce tot mai multe centre industriale, printre care şi capitala Beijing, introduc noi restricţii pentru a reduce poluarea, mii de fabrici sunt împinse spre zona rurală. Dar, în vreme ce în alte părţi ale lumii o călătorie cu trenul departe de oraş oferă răgazul unei vacanţe în aer curat, aici este mai greu de fugit din calea poluării. Prefectura Shaoxing, aflată la două ore distanţă de Shanghai, este cunoscut ca un centru al industriei de vopseluri. „Cred că oamenii din Shaoxing și din China încă nu sunt conștienți că le sunt încălcate drepturile când alții le distrug mediul”, spune Xu Qingshi, activist de mediu.
Organizațiile ecologiste monitorizează fabricile, dar problemele de mediu sunt un subiect sensibil în China.
„Fabrica din spatele meu şi această întreagă zonă produc vopseluri pentru ţesături, iar aerul de aici este irespirabil”, spune Jane Lanhee, reporter Reuters. Odată cu sărbătorile noului an chinezesc, fabricile se închid. Schimbarea de aer se simte imediat. În acest sat, poluarea este așa de mare, încât majoritatea localnicilor au plecat. Au rămas în urmă doar trei familii care nu-și permit să plece.
Lucrătorii migranți de la fabrici au închiriat casele localnicilor. Sătenii se tem să vorbească deschis în fața camerei de filmat, dar spun că mulți dintre ai au fost loviți de cancer și că apa nu mai este de mult timp potabilă.
Fabricile chinezești nu exportă doar bunuri la prețuri foarte mici, ci și poluare. Un studiu recent arată că o parte din poluarea chineză trece Oceanul Pacific și ajunge în Statele Unite ale Americii. O treime din gazele cu efect de seră provine din industriile chineze orientate spre export, potrivit unui studiu al organizației Worlwatch Institute.
5. Americanii şi europenii sunt, la rândul lor, responsabili pentru o parte din poluarea care afectează China, prin importul de bunuri
de consum produse în fabricile chineze, celulare sau televizoare, se arată într-un studiu întocmit de cercetătorii americani, primul de acest fel. “Ne-am delocalizat industriile manufacturiere şi o mare din poluare, însă o parte din aerul poluat, împins de vântul din Pacific, ne bântuie”, a afirmat Steve Davis, unul dintre realizatorii studiului, citat de lesechos.fr. Exporturile Chinei au crescut cu 390% în perioada 2000-2007, iar această creştere fabuloasă a dus la lipsa de control asupra poluării. sursa: green-report.ro
6. La poluare 9 din 10 orașe din China depășesc limita de poluare
Deși doar opt din cele 74 de orașe monitorizate au atins standardele, autoritățile au anunțat că veștile sunt mai bune decât cele din anul anterior. China a declarat “război” poluării aerului anul trecut și a luat o serie de măsuri pentru a reduce nivelul alarmant de poluare din zonele urbane. Autoritățile au redus consumul de cărbune și au închis fabrici poluatoare. Atingerea standardelor impuse de guvern ar putea dura chiar și 15 ani, au mai anunțat autoritățile. Beijingul, spre exemplu, a atins un nivel mediu de poluare de 93 de micrograme de particule pe metru cub în 2014, adică de trei ori peste standardul de 35 de micrograme pe metru cub.
China, cel mai mare poluator la nivel mondial, produce un sfert din emisiile de dioxid de carbon din toată lumea.
7. China este țara cea mai populată de pe glob și deja prima economie mondială, inaintea SUA. Pentru a-și susține economia, China are nevoie de cantități enorme de energie, în special electricitate. Anual, 1.950 miliarde Kwh sunt generați de centralele electrice chineze. Circa trei sferturi din această cantitate este produsă de termocentrale pe cărbuni. De aici, decurg două importante consecințe: poluarea aerului și creșterea emisiilor de CO2, care conduc la amplificarea încălzirii globale antropogene. Există posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei chineze să fie ameliorate prin utilizarea gazelor de șist.
Poluarea aerului în China
China este cel mai mare producător de cărbune din lume, cu o producție în continuă creștere: de la 2,226 miliarde tone în 2005 a ajuns la 3,660 miliarde tone în 2013, ceea ce reprezintă o creștere de peste 64%. La sfârșitul anului 2006, rezervele de cărbune ale Chinei erau de 114 miliarde tone (antracit și lignit), plasând-o pe locul trei în lume, după SUA și Rusia[1]. Dacă nivelul de exploatare se va menține la nivelul anului 2012, China își va epuiza rezervele de cărbune în următorii 31 ani.
Ritmul extraordinar de dinamic al economiei chineze nu se va reduce probabil într-un viitor apropriat și, pentru a-l menține, China pune în funcțiune o noua termocentrală pe cărbune la fiecare 7-10 zile. În 2013, energia produsă a crescut cu 50 gigawatt față de anul precedent, ceea ce reprezintă aproximativ de șapte ori consumul energetic anual al orașului New York[2].
Arderea unor cantități impresionante de cărbune produce, o dată cu electricitatea, și o poluare masivă a aerului din împrejurimile termocentralelor. Pe lângă poluarea atmosferică („celebrul” smog!), se produc sute de milioane de tone de deșeuri solide, incluzând cenușă și lichide reziduale care conțin mercur, arsenic, uraniu, toriu și alte metale grele.
Gradul de poluare atmosferică se măsoară prin așa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de calitate a aerului). Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se referă la pulberi în suspensie cu diametrul de 2,5 microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin arderea combustibililor, dar și prin reacții secundare ale oxizilor de sulf și azot emiși în timpul arderii. Aceste pulberi sunt așa de mici încât pătrund adânc în plămânii oamenilor de unde sunt absorbite în sânge și conduc la boli cardio-respiratorii. Agenția de Protecția Mediului (EPA) estimează că PM2,5 este responsabil pentru circa 75.000 de morți premature în SUA, chiar dacă valorile AQI sunt de regulă la nivelul bun sau moderat (AQI = 0 – 100)[3]. În Europa, decesele provocate de poluarea aerului în 2010 au fost estimate la 400.000 de către Comisarul Mediului European, cauza fiind reprezentată de valorile PM2,5 mult mai mari aici decât în SUA.[4]
Nivelurile de poluare atmosferică din SUA și UE sunt, totuși, mici în comparație cu cele din China. La începutul anului 2013, în Beijing s-a înregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului nominal de periculos (AQI=300). Pe 21 octombrie 2013, orașul Harbin din nordul Chinei, cu o populație de 11 milioane de oameni, a pus în funcțiune sistemul său centralizat de ardere a cărbunilor și nivelul poluării a atins valoarea 1.000! „Nu-ți poți vedea degetele în fața ochilor”, declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orașului a scăzut sub 10 metri. Autoritățile locale au închis școlile, aeroporturile și multe autostrăzi, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în casă. Imagini terifiante care descriu scara poluării aerului din China pot fi văzute aici: „Poluarea aerului în Beijing văzută din spațiu”, „China învelită în smog. Din nou”, ori „Smogul a închis orașul Harbin”.
PM2,5 constituie o problemă ecologică de cea mai mare importanță. În 2010, Health Effects Institute a estimat că poluarea aerului a produs 3,2 milioane de decese premature, din care 1,2 milioane în China și 620.000 în India.[6] Și nu trebuie să scăpăm din vedere că arderea cărbunilor în termocentrale este în continuă creștere.
Într-un studiu publicat în 2013, un grup de cercetători din China, Israel și SUA, a prezentat cele mai convingătoare dovezi despre legătura dintre poluarea produsă de cărbuni și decesele premature[7]. Studiul a determinat că 250 milioane de oameni, trăind la nord de râul Huai, au respirat un aer care conținea, în medie, 184 mg/m3 de pulberi peste limita admisibilă. Această situație le-a scurtat viața, în medie, cu 5,5 ani.
Creșterea emisiilor de CO2 în China
O altă consecință a arderii intensive a cărbunilor în termocentralele chineze este creștere emisiilor de CO2, principalul gaz antropogen cu efect de seră. Începând din 2006, China a depășit SUA la emisia de CO2, iar actualmente, datorită creșterii economice rapide, emite de două ori mai mult CO2 decât Statele Unite. În consecință, emisia de gaze cu efect de seră din China crește cu 8 – 10% pe an și, până în 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu efect de seră decît SUA. Chiar dacă emisiile americane vor înceta brusc mâine, emisiile globale vor ajunge la același nivel în patru ani ca urmare a creșterii economiei chineze[8].
Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmați de posibilitatea unor modificări climatice produse de emisiile de gaze cu efect de seră din termocentralele Chinei și recomandă ca Statele Unite să ajute China să treacă de la cărbune la gazele de șist[9]. Într-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului Național al Chinei pentru Strategia Climei și Cooperare Internațională, a declarat:
Dacă China ar putea înlocui cărbunele cu petrol ca sursă primară de energie, emisiile de gaze de seră s-ar reduce cu o treime. Dacă am putea înlocui cărbunele cu gaz natural, emisiile ar scădea cu două treimi. Dar resursa principală a Chinei este cărbunele. Noi avem numai cantități limitate de alte resurse și evident că o dependență de importuri este nerealistă. Drumul către energie curată este o provocare masivă[10].
China și gazele de șist
Singura modalitate de a compensa o creștere enormă a consumului de energie și a consecințelor legate de aceasta este de a ajuta China să facă trecerea de la cărbune la gaze naturale. O termocentrală modernă pe gaz emite între o treime și jumătate din dioxidul de carbon eliberat de cărbune pentru aceeași cantitate de energie electrică produsă, iar pulberile în suspensie sunt de circa 400 ori mai puține (pentru concentrațiile celorlalți poluanți ai aerului, vezi Tabelul din articolul meu „Fracturarea hidraulică și impactul asupra încălzirii globală”). În articolul menționat, am mai scris că „…Suporterii fracturării hidraulice susțin că dezvoltarea formidabilă a industriei gazelor de șist reprezintă cauza esențială pentru care Statele Unite sunt singura națiune majoră care a redus semnificativ emisiile de gaze de seră în perioada actuală de încălzire globală… Între 2007 și 2012 Statele Unite și-au redus emisiile de gaze de seră cu 450 milioane de tone, cea mai mare scădere înregistrată de vreo țară de pe glob. …Suporterii fracturării hidraulice au capitalizat imediat această constatare afirmând că reducerea emisiilor se datorează unei tendințe fundamentale de trecere de la cărbune la gazul natural și energiile alternative”.
Economiștii estimează că, menținând ritmul actual, creșterea economică a Chinei va necesita un consum de gaz natural în deceniul următor cuprins între 250-500 miliarde metri cubi (mmc) pe an. Pentru comparație, China a consumat 162 mmc de gaz natural în 2013, din care importurile (LNG și pe conductă) au reprezentat 51 mmc (32%)[11].
Va putea China să urmeze exemplul american al exploatării gazelor de șist ca alternativă la consumul de cărbune? China are potențialul de a produce cantități mari de gaze de șist prin fracturare hidraulică (de fapt, China este actualmente al treilea producător mondial de gaze de șist, după SUA și Canada). În 2013, US Energy Information Administration a estimat că China are rezerve recuperabile tehnic de 31.573 mmc, aproape cu 60% mai mult decât Statele Unite[12]. În 2013, China a produs 200 milioane metri cubi de gaze de șist, ceea ce reprezintă mai puțin de 0,2% din producția totală de gaz natural al țării. Producția din 2013 a reprezentat, totuși, o creștere semnificativă față de cele 30 milioane metri cubi de gaze de șist exploatați în 2012. China speră ca, până în 2015, producția de gaze de șist să ajungă la 6,8 mmc, adică 5,5% din cantitatea totală de gaze naturale.[13]
Citându-l pe Wu Xinxiong, șeful Administrației Naționale a Energiei din China, site-ul www.cpnn.com.cn a raportat luna aceasta că China intenționează să pompeze 30 mmc gaze de șist anual până în 2020, ceea ce reprezintă o revizuire a unui țel anterior de 60-80 mmc anual stabilit în 2012. Anunțul survine după patru ani de prospecțiuni și foraje care până în prezent au găsit doar un zăcământ important – structura Fuling – în cea mai prospectată zonă gazeiferă din sud-vestul bazinului Sichuan. Experții spun că succesul Fuling este greu de repetat din cauza geologiei complexe și a costurilor de producție ridicate.
Un raport recent (iunie 2014) al IEA prevede că „vârsta de aur” a gazelor de șist, care s-a împământenit deja în America, se va extinde în China în următorii 5 ani. Îngrijorările legate de calitatea aerului și încălzirea globală motivează guvernul chinez să ia măsuri majore pentru înlocuirea cărbunilor, ca sursă primară de energie, cu gazele de șist. Cererea Chinei pentru gaz va crește la 315 mmc în 2019, o creștere de 90% pentru perioada 2014-2019. Raportul mai menționează că, în timp ce China va rămâne un importator „semnificativ”, aproape jumătate din cererea nouă de gaz va fi obținută din resursele proprii, majoritatea fiind gaze de șist[14].
Exemplul Statelor Unite, unde producția de gaze de șist a reușit să transforme în scurt timp SUA dintr-unul din cei mai mari importatori de gaz natural într-un viitor exportator de combustibil fosil, nu poate fi replicat imediat de China. Există o serie de probleme tehnologice, geologice, tehnice și topografice de a căror rezolvare depinde succesul producției gazelor de șist din China.
Companiile naționale de petrol și gaze din China nu au experiența sau know-how-ul necesare pe care Statele Unite le-au folosit pentru a explora și exploata rapid resursele de gaze de șist. Două companii de stat, China National Petroleum Corp. și China Petroleum & Chemical Corp., cunoscută sub numele Sinopec, au început proiecte ambițioase de implementare a tehnologiilor americane prin acorduri joint-venture cu companii din SUA. De exemplu, Chevron, în cooperare cu China National Petroleum Corp., a investit 6,4 miliarde $ în proiectul Chuandongbei, care trebuia să producă 12 mmc de gaze de șist pe an. Dar au intervenit mai multe dezacorduri între firma americană și partenerul chinez legate de modul cum trebuie dezvoltat proiectul. Întârzierile plus costurile adiacente (36% peste bugetul inițial) au făcut acest proiect o investiție dificilă. Și alte încercări de atragere a unor firme occidentale la dezvoltarea resurselor de gaze de șist nu au fost pe deplin fructuoase. Numai Royal Dutch Shell și Hess Corp. au reușit să obțină contracte de producție, în timp ce multe alte firme, printre care ExxonMobil și BP, de-abia au progresat dincolo de stadiile preliminare de studiere a perimetrelor gazeifere.
Alte cooperări au mers bine. În luna iunie a.c., Sinopec a semnat un joint-venture cu FTS International, una dintre cele mai mari companii de completare a forajelor neconvenționale. Acest contract include producerea de pompe și echipament în SUA optimizate pentru fracturarea hidraulică și completarea forajelor din China. De asemenea, Sinopec a anunțat formarea altui joint-venture cu compania Weatherford International pentru a colabora la producerea de scule performante de foraj, precum cele folosite în sondele cu temperaturi înalte și presiuni mari ale fluidelor. În iulie a.c., Halliburton Co. a semnat un joint-venture cu Petrotech (Xinjiang) Engineering pentru a oferi servicii de fracturare hidraulică și consultanță avansată în probleme de petrol în provincia Xinjiang, zona care conține unul din cele mai importante zăcăminte de argilă gazeiferă (bazinul Tarim din vestul Chinei). Alți parteneri americani, Baker Hughes și Schlumberger, colaborează cu SINOPEC Jianghan Oilfield Company pentru a-i instrui pe chinezi în domeniul fracturării hidraulice și a carotajului geofizic.
Din punct de vedere geologic, cel mai promițător bazin cu gaze de șist, Sichuan, se află într-o zonă afectată de falii numeroase care limitează forajul orizontal. În plus, frecvența cutremurelor din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0 și a produs aproape 70.000 victime) va crește temerile că seismele ar putea fi provocate și de fracturarea hidraulică. Chiar dacă aceste temeri sunt complet nejustificate, ele s-ar putea să schimbe percepțiile localnicilor atunci când un nou cutremur se va produce, ceea ce va conduce la opoziția față de fracturare. De asemenea, regiunea are o topografie muntoasă, și asta încetinește transportul echipamentului de la o locație la alta și crește costurile de producție.
Există alte două impedimente care ar putea influența negativ dezvoltarea și exploatarea gazelor de șist în unele regiuni din China.
- Lipsa apei sau cantități mici disponibile. Aici este utilă experiența corporației Apache din zona Horn River Field din Canada. Apache utilizează apă sărată din zăcământul Debolt la un preț mai mic decât apa dulce.
- Lipsa infrastructurii și rețele de conducte ineficiente. Să ne gândim la China Expressway System. O sarcină care stă în puterile chinezilor s-o rezolve.
Există și o serie de situații favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de șist din China: resurse uriașe, o populație cu educație tehnică avansată, muncitori numeroși, suportul guvernului, controlul prețurilor, tehnologia și vasta experiență a Statelor Unite pe care China se poate baza etc.
Confruntată cu cele două probleme majore create de consumul crescut de cărbuni (poluarea aerului și amplificarea încălzirii globale), China dorește să continue dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale, inclusiv gaze de șist. Cu timpul, China va deveni foarte probabil un producător major de gaz natural, iar evenimentele și situațiile descrise mai sus confirmă această presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de șist în China s-ar putea să nu fie niciodată la fel de profitabilă ca în SUA și nici să fie o „revoluție” anunțată. Sursa: Contributor
Autoritatile de la Beijing au inchis scolile si au intrerupt constructiile din pricina poluarii masive a aerului, informeaza Huffington Post.
De la 1 ianuarie, pilotii chinezi vor fi nevoiti sa invete sa utilizeze tehnologia aterizarii automate pentru ca avioanele sa nu fie redirectionate catre alte aeroporturi. In prezent, numai la 18% din cursele aeriene din Beijing este respectata ora de plecare de pe aeroport.
O imagine obtinuta cu ajutorul unui satelit arata cum afecteaza poluarea China, pe o distanta de 750 de mile, de la Beijing la Shanghai. Norii, la fel ca ceata, sunt reprezentati cu alb in imagine, in timp ce poluarea este reprezentata cu gri, a explicat NASA.
2. Poluarea care afectează metropolele din China a atins proporții apocaliptice. Smogul este atât de dens, iar vizibilitatea atât de scăzută, încât în piața Tiananmen din Beijing au fost amplasate ecrane gigant pe care sunt proiectate imagini cu răsărituri și apusuri de Soare. Autoritățile chineze spun că oamenii care nu au mai văzut lumina astrului solar de săptămâni în șir trebuie să știe când răsare și când apune acesta. De ieri au fost închise mai multe autostrăzi care leagă Beijingul de orașele vecine.
Aerul este irespirabil, iar foarte mulți chinezi nu ies din casă fără să poarte o mască chirugicală. Specialiștii avertizează, însă, că efectele pe termen lung pe care poluarea le are asupra organismului uman sunt devastatoare. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, concentrația substanțelor nocive de aer este de 26 de ori mai mare decât limita admisă.
3. China şi-a făcut planul să scoată milioane de maşini din circulaţie până la finele anului, într-o încercare disperată de a îmbunătăţi calitatea aerului. S-au pus chiar bazele unei loterii a înmatriculărilor pentru a ţine numărul autoturismelor sub control. Regulile sunt drastice, iar cei care participă au doar 1% şanse să câştige dreptul de a introduce o nouă maşină în circulaţie. Se încearcă şi interzicerea accesului maşinilor poluante în Beijing, însă liderii politici au recunoscut că nu au resursele necesare pentru monitorizarea eficientă a parcului auto, iar şoferii reuşesc cu uşurinţă să ocolească regulile fără a fi detectaţi.
Beijingul a ajuns în stadiul de oraş aproape nelocuibil, iar autorităţile dau în final cărţile pe faţă şi recunosc că, într-adevăr, poluarea a scăpat de sub control. Maşinile, spune guvernul chinez, otrăvesc aerul Capitalei mai mult decât sutele de fabrici alimentate prin arderea cărbunelui. 31% din emisiile poluante din Beijing vin direct din eşapamentul milioanelor de maşini de pe străzile oraşului. Cărbunele, văzut ca principalul vinovat pentru calitatea precară a aerului, contribuie cu 22% la poluarea capitalei.
300.000 de vehicule îmbătrânite vor dispărea de pe străzile metropolei până la sfârşitul anului. Dar nu doar capitala e pe lista neagră: China are multe zone puternic industrializate, în care poluarea a depăşit de mult limitele admise. În 2014 vor fi scoase din circulaţie 5 milioane de maşini, iar anul viitor lupta continuă cu alte 6 milioane de maşini care vor fi cel mai probabil trimise la casat. E un efort, dar efectul - dincolo de semnal - poate fi neglijabil. În China există peste 250 de milioane de maşini, multe vechi şi poluante. Oficialii nu au oferit încă detalii clare privind modul în care planul va fi pus în aplicare, însă în trecut au derulat un program de genul Rabla prin care ofereau proprietarilor de maşini vechi între 400 şi 2300 de dolari pentru a-şi casa maşina. O felie importantă din parcul auto e reprezentată de maşini nu foarte vechi, dar care au ieşit pe porţile fabricii cu tehnologie învechită, cu motoare care merg pe combustibili cu emisii crescute de dioxid de carbon. Aceasta a fost politica de dezvoltare.
4. Industria chineză se mută la sat, din cauza costurilor prea mari şi a restricţiilor de poluare din oraşe. Numai pentru curăţarea apelor poluate ar fi nevoie de peste 200 de miliarde de dolari. China vrea să se dezvolte cu orice preţ şi, în încăpăţânarea de a nu investi în tehnologie performantă, mai puţin poluantă, comunităţi întregi sunt rase de pe faţa pământului. Oamenii ori fug din calea fabricilor, ori se îmbolnăvesc de boli grele. Produsele chineze ieftine au un preţ care va fi plătit de întreaga lume.
Milioane de muncitori chinezi merg acasă pentru a-şi petrece sărbătorile departe de poluarea din marile oraşe industriale. Pe măsură ce tot mai multe centre industriale, printre care şi capitala Beijing, introduc noi restricţii pentru a reduce poluarea, mii de fabrici sunt împinse spre zona rurală. Dar, în vreme ce în alte părţi ale lumii o călătorie cu trenul departe de oraş oferă răgazul unei vacanţe în aer curat, aici este mai greu de fugit din calea poluării. Prefectura Shaoxing, aflată la două ore distanţă de Shanghai, este cunoscut ca un centru al industriei de vopseluri. „Cred că oamenii din Shaoxing și din China încă nu sunt conștienți că le sunt încălcate drepturile când alții le distrug mediul”, spune Xu Qingshi, activist de mediu.
Organizațiile ecologiste monitorizează fabricile, dar problemele de mediu sunt un subiect sensibil în China.
„Fabrica din spatele meu şi această întreagă zonă produc vopseluri pentru ţesături, iar aerul de aici este irespirabil”, spune Jane Lanhee, reporter Reuters. Odată cu sărbătorile noului an chinezesc, fabricile se închid. Schimbarea de aer se simte imediat. În acest sat, poluarea este așa de mare, încât majoritatea localnicilor au plecat. Au rămas în urmă doar trei familii care nu-și permit să plece.
Lucrătorii migranți de la fabrici au închiriat casele localnicilor. Sătenii se tem să vorbească deschis în fața camerei de filmat, dar spun că mulți dintre ai au fost loviți de cancer și că apa nu mai este de mult timp potabilă.
Fabricile chinezești nu exportă doar bunuri la prețuri foarte mici, ci și poluare. Un studiu recent arată că o parte din poluarea chineză trece Oceanul Pacific și ajunge în Statele Unite ale Americii. O treime din gazele cu efect de seră provine din industriile chineze orientate spre export, potrivit unui studiu al organizației Worlwatch Institute.
5. Americanii şi europenii sunt, la rândul lor, responsabili pentru o parte din poluarea care afectează China, prin importul de bunuri
de consum produse în fabricile chineze, celulare sau televizoare, se arată într-un studiu întocmit de cercetătorii americani, primul de acest fel. “Ne-am delocalizat industriile manufacturiere şi o mare din poluare, însă o parte din aerul poluat, împins de vântul din Pacific, ne bântuie”, a afirmat Steve Davis, unul dintre realizatorii studiului, citat de lesechos.fr. Exporturile Chinei au crescut cu 390% în perioada 2000-2007, iar această creştere fabuloasă a dus la lipsa de control asupra poluării. sursa: green-report.ro
6. La poluare 9 din 10 orașe din China depășesc limita de poluare
Deși doar opt din cele 74 de orașe monitorizate au atins standardele, autoritățile au anunțat că veștile sunt mai bune decât cele din anul anterior. China a declarat “război” poluării aerului anul trecut și a luat o serie de măsuri pentru a reduce nivelul alarmant de poluare din zonele urbane. Autoritățile au redus consumul de cărbune și au închis fabrici poluatoare. Atingerea standardelor impuse de guvern ar putea dura chiar și 15 ani, au mai anunțat autoritățile. Beijingul, spre exemplu, a atins un nivel mediu de poluare de 93 de micrograme de particule pe metru cub în 2014, adică de trei ori peste standardul de 35 de micrograme pe metru cub.
China, cel mai mare poluator la nivel mondial, produce un sfert din emisiile de dioxid de carbon din toată lumea.
7. China este țara cea mai populată de pe glob și deja prima economie mondială, inaintea SUA. Pentru a-și susține economia, China are nevoie de cantități enorme de energie, în special electricitate. Anual, 1.950 miliarde Kwh sunt generați de centralele electrice chineze. Circa trei sferturi din această cantitate este produsă de termocentrale pe cărbuni. De aici, decurg două importante consecințe: poluarea aerului și creșterea emisiilor de CO2, care conduc la amplificarea încălzirii globale antropogene. Există posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei chineze să fie ameliorate prin utilizarea gazelor de șist.
Poluarea aerului în China
China este cel mai mare producător de cărbune din lume, cu o producție în continuă creștere: de la 2,226 miliarde tone în 2005 a ajuns la 3,660 miliarde tone în 2013, ceea ce reprezintă o creștere de peste 64%. La sfârșitul anului 2006, rezervele de cărbune ale Chinei erau de 114 miliarde tone (antracit și lignit), plasând-o pe locul trei în lume, după SUA și Rusia[1]. Dacă nivelul de exploatare se va menține la nivelul anului 2012, China își va epuiza rezervele de cărbune în următorii 31 ani.
Ritmul extraordinar de dinamic al economiei chineze nu se va reduce probabil într-un viitor apropriat și, pentru a-l menține, China pune în funcțiune o noua termocentrală pe cărbune la fiecare 7-10 zile. În 2013, energia produsă a crescut cu 50 gigawatt față de anul precedent, ceea ce reprezintă aproximativ de șapte ori consumul energetic anual al orașului New York[2].
Arderea unor cantități impresionante de cărbune produce, o dată cu electricitatea, și o poluare masivă a aerului din împrejurimile termocentralelor. Pe lângă poluarea atmosferică („celebrul” smog!), se produc sute de milioane de tone de deșeuri solide, incluzând cenușă și lichide reziduale care conțin mercur, arsenic, uraniu, toriu și alte metale grele.
Gradul de poluare atmosferică se măsoară prin așa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de calitate a aerului). Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se referă la pulberi în suspensie cu diametrul de 2,5 microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin arderea combustibililor, dar și prin reacții secundare ale oxizilor de sulf și azot emiși în timpul arderii. Aceste pulberi sunt așa de mici încât pătrund adânc în plămânii oamenilor de unde sunt absorbite în sânge și conduc la boli cardio-respiratorii. Agenția de Protecția Mediului (EPA) estimează că PM2,5 este responsabil pentru circa 75.000 de morți premature în SUA, chiar dacă valorile AQI sunt de regulă la nivelul bun sau moderat (AQI = 0 – 100)[3]. În Europa, decesele provocate de poluarea aerului în 2010 au fost estimate la 400.000 de către Comisarul Mediului European, cauza fiind reprezentată de valorile PM2,5 mult mai mari aici decât în SUA.[4]
Nivelurile de poluare atmosferică din SUA și UE sunt, totuși, mici în comparație cu cele din China. La începutul anului 2013, în Beijing s-a înregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului nominal de periculos (AQI=300). Pe 21 octombrie 2013, orașul Harbin din nordul Chinei, cu o populație de 11 milioane de oameni, a pus în funcțiune sistemul său centralizat de ardere a cărbunilor și nivelul poluării a atins valoarea 1.000! „Nu-ți poți vedea degetele în fața ochilor”, declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orașului a scăzut sub 10 metri. Autoritățile locale au închis școlile, aeroporturile și multe autostrăzi, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în casă. Imagini terifiante care descriu scara poluării aerului din China pot fi văzute aici: „Poluarea aerului în Beijing văzută din spațiu”, „China învelită în smog. Din nou”, ori „Smogul a închis orașul Harbin”.
PM2,5 constituie o problemă ecologică de cea mai mare importanță. În 2010, Health Effects Institute a estimat că poluarea aerului a produs 3,2 milioane de decese premature, din care 1,2 milioane în China și 620.000 în India.[6] Și nu trebuie să scăpăm din vedere că arderea cărbunilor în termocentrale este în continuă creștere.
Într-un studiu publicat în 2013, un grup de cercetători din China, Israel și SUA, a prezentat cele mai convingătoare dovezi despre legătura dintre poluarea produsă de cărbuni și decesele premature[7]. Studiul a determinat că 250 milioane de oameni, trăind la nord de râul Huai, au respirat un aer care conținea, în medie, 184 mg/m3 de pulberi peste limita admisibilă. Această situație le-a scurtat viața, în medie, cu 5,5 ani.
Creșterea emisiilor de CO2 în China
O altă consecință a arderii intensive a cărbunilor în termocentralele chineze este creștere emisiilor de CO2, principalul gaz antropogen cu efect de seră. Începând din 2006, China a depășit SUA la emisia de CO2, iar actualmente, datorită creșterii economice rapide, emite de două ori mai mult CO2 decât Statele Unite. În consecință, emisia de gaze cu efect de seră din China crește cu 8 – 10% pe an și, până în 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu efect de seră decît SUA. Chiar dacă emisiile americane vor înceta brusc mâine, emisiile globale vor ajunge la același nivel în patru ani ca urmare a creșterii economiei chineze[8].
Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmați de posibilitatea unor modificări climatice produse de emisiile de gaze cu efect de seră din termocentralele Chinei și recomandă ca Statele Unite să ajute China să treacă de la cărbune la gazele de șist[9]. Într-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului Național al Chinei pentru Strategia Climei și Cooperare Internațională, a declarat:
Dacă China ar putea înlocui cărbunele cu petrol ca sursă primară de energie, emisiile de gaze de seră s-ar reduce cu o treime. Dacă am putea înlocui cărbunele cu gaz natural, emisiile ar scădea cu două treimi. Dar resursa principală a Chinei este cărbunele. Noi avem numai cantități limitate de alte resurse și evident că o dependență de importuri este nerealistă. Drumul către energie curată este o provocare masivă[10].
China și gazele de șist
Singura modalitate de a compensa o creștere enormă a consumului de energie și a consecințelor legate de aceasta este de a ajuta China să facă trecerea de la cărbune la gaze naturale. O termocentrală modernă pe gaz emite între o treime și jumătate din dioxidul de carbon eliberat de cărbune pentru aceeași cantitate de energie electrică produsă, iar pulberile în suspensie sunt de circa 400 ori mai puține (pentru concentrațiile celorlalți poluanți ai aerului, vezi Tabelul din articolul meu „Fracturarea hidraulică și impactul asupra încălzirii globală”). În articolul menționat, am mai scris că „…Suporterii fracturării hidraulice susțin că dezvoltarea formidabilă a industriei gazelor de șist reprezintă cauza esențială pentru care Statele Unite sunt singura națiune majoră care a redus semnificativ emisiile de gaze de seră în perioada actuală de încălzire globală… Între 2007 și 2012 Statele Unite și-au redus emisiile de gaze de seră cu 450 milioane de tone, cea mai mare scădere înregistrată de vreo țară de pe glob. …Suporterii fracturării hidraulice au capitalizat imediat această constatare afirmând că reducerea emisiilor se datorează unei tendințe fundamentale de trecere de la cărbune la gazul natural și energiile alternative”.
Economiștii estimează că, menținând ritmul actual, creșterea economică a Chinei va necesita un consum de gaz natural în deceniul următor cuprins între 250-500 miliarde metri cubi (mmc) pe an. Pentru comparație, China a consumat 162 mmc de gaz natural în 2013, din care importurile (LNG și pe conductă) au reprezentat 51 mmc (32%)[11].
Va putea China să urmeze exemplul american al exploatării gazelor de șist ca alternativă la consumul de cărbune? China are potențialul de a produce cantități mari de gaze de șist prin fracturare hidraulică (de fapt, China este actualmente al treilea producător mondial de gaze de șist, după SUA și Canada). În 2013, US Energy Information Administration a estimat că China are rezerve recuperabile tehnic de 31.573 mmc, aproape cu 60% mai mult decât Statele Unite[12]. În 2013, China a produs 200 milioane metri cubi de gaze de șist, ceea ce reprezintă mai puțin de 0,2% din producția totală de gaz natural al țării. Producția din 2013 a reprezentat, totuși, o creștere semnificativă față de cele 30 milioane metri cubi de gaze de șist exploatați în 2012. China speră ca, până în 2015, producția de gaze de șist să ajungă la 6,8 mmc, adică 5,5% din cantitatea totală de gaze naturale.[13]
Citându-l pe Wu Xinxiong, șeful Administrației Naționale a Energiei din China, site-ul www.cpnn.com.cn a raportat luna aceasta că China intenționează să pompeze 30 mmc gaze de șist anual până în 2020, ceea ce reprezintă o revizuire a unui țel anterior de 60-80 mmc anual stabilit în 2012. Anunțul survine după patru ani de prospecțiuni și foraje care până în prezent au găsit doar un zăcământ important – structura Fuling – în cea mai prospectată zonă gazeiferă din sud-vestul bazinului Sichuan. Experții spun că succesul Fuling este greu de repetat din cauza geologiei complexe și a costurilor de producție ridicate.
Un raport recent (iunie 2014) al IEA prevede că „vârsta de aur” a gazelor de șist, care s-a împământenit deja în America, se va extinde în China în următorii 5 ani. Îngrijorările legate de calitatea aerului și încălzirea globală motivează guvernul chinez să ia măsuri majore pentru înlocuirea cărbunilor, ca sursă primară de energie, cu gazele de șist. Cererea Chinei pentru gaz va crește la 315 mmc în 2019, o creștere de 90% pentru perioada 2014-2019. Raportul mai menționează că, în timp ce China va rămâne un importator „semnificativ”, aproape jumătate din cererea nouă de gaz va fi obținută din resursele proprii, majoritatea fiind gaze de șist[14].
Exemplul Statelor Unite, unde producția de gaze de șist a reușit să transforme în scurt timp SUA dintr-unul din cei mai mari importatori de gaz natural într-un viitor exportator de combustibil fosil, nu poate fi replicat imediat de China. Există o serie de probleme tehnologice, geologice, tehnice și topografice de a căror rezolvare depinde succesul producției gazelor de șist din China.
Companiile naționale de petrol și gaze din China nu au experiența sau know-how-ul necesare pe care Statele Unite le-au folosit pentru a explora și exploata rapid resursele de gaze de șist. Două companii de stat, China National Petroleum Corp. și China Petroleum & Chemical Corp., cunoscută sub numele Sinopec, au început proiecte ambițioase de implementare a tehnologiilor americane prin acorduri joint-venture cu companii din SUA. De exemplu, Chevron, în cooperare cu China National Petroleum Corp., a investit 6,4 miliarde $ în proiectul Chuandongbei, care trebuia să producă 12 mmc de gaze de șist pe an. Dar au intervenit mai multe dezacorduri între firma americană și partenerul chinez legate de modul cum trebuie dezvoltat proiectul. Întârzierile plus costurile adiacente (36% peste bugetul inițial) au făcut acest proiect o investiție dificilă. Și alte încercări de atragere a unor firme occidentale la dezvoltarea resurselor de gaze de șist nu au fost pe deplin fructuoase. Numai Royal Dutch Shell și Hess Corp. au reușit să obțină contracte de producție, în timp ce multe alte firme, printre care ExxonMobil și BP, de-abia au progresat dincolo de stadiile preliminare de studiere a perimetrelor gazeifere.
Alte cooperări au mers bine. În luna iunie a.c., Sinopec a semnat un joint-venture cu FTS International, una dintre cele mai mari companii de completare a forajelor neconvenționale. Acest contract include producerea de pompe și echipament în SUA optimizate pentru fracturarea hidraulică și completarea forajelor din China. De asemenea, Sinopec a anunțat formarea altui joint-venture cu compania Weatherford International pentru a colabora la producerea de scule performante de foraj, precum cele folosite în sondele cu temperaturi înalte și presiuni mari ale fluidelor. În iulie a.c., Halliburton Co. a semnat un joint-venture cu Petrotech (Xinjiang) Engineering pentru a oferi servicii de fracturare hidraulică și consultanță avansată în probleme de petrol în provincia Xinjiang, zona care conține unul din cele mai importante zăcăminte de argilă gazeiferă (bazinul Tarim din vestul Chinei). Alți parteneri americani, Baker Hughes și Schlumberger, colaborează cu SINOPEC Jianghan Oilfield Company pentru a-i instrui pe chinezi în domeniul fracturării hidraulice și a carotajului geofizic.
Din punct de vedere geologic, cel mai promițător bazin cu gaze de șist, Sichuan, se află într-o zonă afectată de falii numeroase care limitează forajul orizontal. În plus, frecvența cutremurelor din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0 și a produs aproape 70.000 victime) va crește temerile că seismele ar putea fi provocate și de fracturarea hidraulică. Chiar dacă aceste temeri sunt complet nejustificate, ele s-ar putea să schimbe percepțiile localnicilor atunci când un nou cutremur se va produce, ceea ce va conduce la opoziția față de fracturare. De asemenea, regiunea are o topografie muntoasă, și asta încetinește transportul echipamentului de la o locație la alta și crește costurile de producție.
Există alte două impedimente care ar putea influența negativ dezvoltarea și exploatarea gazelor de șist în unele regiuni din China.
- Lipsa apei sau cantități mici disponibile. Aici este utilă experiența corporației Apache din zona Horn River Field din Canada. Apache utilizează apă sărată din zăcământul Debolt la un preț mai mic decât apa dulce.
- Lipsa infrastructurii și rețele de conducte ineficiente. Să ne gândim la China Expressway System. O sarcină care stă în puterile chinezilor s-o rezolve.
Există și o serie de situații favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de șist din China: resurse uriașe, o populație cu educație tehnică avansată, muncitori numeroși, suportul guvernului, controlul prețurilor, tehnologia și vasta experiență a Statelor Unite pe care China se poate baza etc.
Confruntată cu cele două probleme majore create de consumul crescut de cărbuni (poluarea aerului și amplificarea încălzirii globale), China dorește să continue dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale, inclusiv gaze de șist. Cu timpul, China va deveni foarte probabil un producător major de gaz natural, iar evenimentele și situațiile descrise mai sus confirmă această presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de șist în China s-ar putea să nu fie niciodată la fel de profitabilă ca în SUA și nici să fie o „revoluție” anunțată. Sursa: Contributor