Malaxa a fost un automobil românesc construit în 1945 la Reşiţa în fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparţine unu grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de ing. Petre Carp.
Maşina avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 CP. Soluţia constructivă era “totul în spate”, motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzină de 10 l/100 km. Caroseria era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un comfort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947.
Producţia ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia. (Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001). Generalul Brejnev a fos asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali. Asa a murit automobilul Malaxa).
SURSA INFOROR
Facand niste cercetari prin arhivele unor universitati din SUA, preocupandu-ma de istoria primelor automobile fabricate, am dat peste niste informatii interesante, privind Romania.
Primul automobil fabricat pe teritoriul Romaniei de azi a fost Marta, in Austro-Ungaria, la Arad, in anul 1909, la uzinele Magyar Automobil Reszveny Tarsasag Arad. S-au produs peste 150 de automobile pe an. In desen si performanta erau similare celor din Germania, cu transmisie prin lant si cu o putere in jur de 30 CP.
Primul automobil romanesc modern, fabricat la uzinele Malaxa din Resita (unde se fabricau drezine feroviare din 1928) fusese desenat de inginerul Petre Carp si era prevazut cu un motor radial cu trei cilindri, racit cu aer, care la 30 CP atingea 120 km/ora, cu sase pasageri, la un consum de 11 litri pe 100 km. O performanta frumoasa, considerand epoca si drumurile tarii.
Caroseria (foto) era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un comfort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947.
Sfarsitul Malaxa
Sfarsitul subit al acestui automobil a avut loc la Sofia, in Bulgaria, in decembrie 1947, cand un fost comisar politic militar, secund, sub comanda primului politruk, Nichita Hrusciov (1894- 1971) pe frontul ucrainean, ambii sub comanda generalului Radion Malinovsky, (1898-1967) a primit misiunea sa formeze cadrele politice in Armata Bulgariei. Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001).
Generalul bulgar Stoico Blagoev (1921- 2000) i-a condus pe inaltii oaspeti sovietici cu un automobil Malaxa 1946. Generalul Brejnev a fos asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali. Asa a murit automobilul Malaxa.
Treburile lui Leonid Brejnev nu s-au terminat aici. In anul 1952, Stalin il numeste prim secretar de partid in Republica Socialista Sovietica Moldova, unde se ocupa intens de deportarea romanilor in Siberia. Avand un renume de o brutalitate feroce, niciodata direct, mereu prin subalternii sai, a inceput sa-si faca o colectie de automobile cu aprobarea tacita a lui Stalin.
La Chisinau, a transformat institutul de teologie intr-un garaj in care isi tinea cele 50-60 de automobile confiscate de peste tot. Subalternuii sai, Vladimir Semiciastnai (1924-2001) si Yuri Andropov (1914-1984) vor deveni, alternativ, sefii KGB-ului.
Obsesia lui Yuri Andropov (1914-1984) cu dizidentii si cu cei "bolnavi psihic", oameni ce aveau dubii despre comunism, a fost legendara, reconstruind gulagurile lui Stalin, unde trimitea mii de oameni la moarte. El e cel ce a "inventat" detentia politica in spitale psihiatrice. Leonid Brejnev insista ca demnitarii straini, din vest, sa-i faca cadouri, pentru colectia lui de automobile. Asa se face ca in 1982, anul in care a murit, avea peste 1.000 de automobile clasice. Nu sunt sigur, dar probabil ca in colectia lui exista si un Malaxa de fabricatie romaneasca, din anul 1946. Copiii lui au incercat sa le vanda, dar Mihail Gorbaciov le-a declarat ca facand parte din patrimoniul national, in 1988.
SURSA ZIARE