Enel Green Power (EGP) a conectat la reţea trei noi centrale eoliene, cu o capacitate instalată totală de 206 MW – Elcomex EOL, Târguşor şi Gebelesis – localizate în Dobrogea. Imediat ce vor deveni complet operaţionale, noile centrale eoliene vor putea genera circa 560 milioane kWh de energie electrică, în fiecare an, se arată într-un comunicat de presă.
Centrala eoliană Elcomex EOL are 52 de turbine, cu o capacitate instalată de 2,3 MW fiecare, ajungând, astfel, la o capacitate instalată de 120 MW. Noua unitate va genera circa 340 milioane kWh de energie electrică anual, la capacitate maximă.
Centrala Târguşor are o capacitate instalată de circa 60 MW, cu 26 de turbine de 2,3 MW fiecare, ceea ce îi va permite producţia a peste 170 milioane kWh de electricitate pe an, la capacitate maximă.
Cel de-al treilea parc eolian, Gebelesis, situat în partea de nord a Dobrogei, este format din cinci turbine de 3 MW fiecare şi alte 6 turbine de 2 MW fiecare, având o capacitate instalată totală de 27 MW. Unitatea va produce aproximativ 50 de milioane kWh de electricitate anual.
“Pentru construirea acestor trei noi centrale au fost investite circa 340 de milioane de euro, ceea ce demonstrează angajamentul Enel Green Power de a contribui la extinderea producerii de energie electrică din surse regenerabile în România”, se mai arată în comunicat.
În numai doi ani, Enel Green Power a atins o putere instalată de aproape 500 MW în centrale eoliene operate în România.
Enel Green Power este o companie parte a Grupului Enel, dedicată dezvoltării energiei regenerabile la nivel internaţional, activând în Europa şi America. În 2011, compania a generat 22,5 miliarde de kWh din resurse precum apă, soare, vânt şi din căldura Pământului – suficient pentru a satisface necesarul de energie a peste 8 milioane de gospodarii şi pentru a evita emisiile a peste 16 milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă. Enel Green Power este lider mondial, datorită mixului echilibrat de generare a energiei, oferind volume generate cu mult peste nivelul sectorului. Compania are o capacitate instalată de peste 7.700 MW, care provine dintr-un mix de surse precum energia eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală şi biomasă. În prezent, EGP deţine aproximativ 700 de centrale operaţionale în 16 ţări din Europa şi America.
SURSE: Focus-Energetic
Eoliene de 12,8 GW instalate în UE în 2015
Uniunea Europeană a instalat anul trecut capacități record de producție a energiei eoliene în valoare de 12,8 gigawați, față de doar 0,2 GW de noi capacități hidro, astfel că în prezent energia eoliană a devansat energia hidroelectrică, devenind a treia componentă a mixului energetic al UE, arată un raport publicat marți de European Wind Energy Association (EWEA), informează Bloomberg.
Gazele naturale și cărbunele sunt în continuare principalele surse de producție a energie electrice în UE, cu capacități instalate totale de 192 GW și respectiv 159 GW. Însă energia eoliană reduce rapid decalajul care o separă de cărbune, în condițiile în care la finele anului trecut capacitatea instalată în Europa era de 142 de GW, devansând energia hidro, cu o capacitate totală de 141 GW.
”Energia eoliană reprezintă o treime din noile capacități de producție a energiei instalate după 2000 în UE. Sursele convenționale de producție a energiei precum combustibilii și cărbunele continuă să dezafecteze mai multe capacități decât instalează”, susține EWEA, potrivit Agerpres.
Capacitățile noi de energie eoliană instalate anul trecut au depășit precedentul record de 12,1 GW înregistrat în 2014. Creșterea a fost stimulată de Germania, unde anul trecut au fost instalate noi capacități în valoare de 6,01 GW, aproximativ 47% din noile capacități, urmată de Polonia (9,9%), Franța (8,4%) și Marea Britanie (7,6%). În România, potrivit datelor EWEA, în 2015 au fost instalate noi capacități de producție a energiei eoliene în valoare de doar 23 MW, astfel că la finele anului trecut capacitățile totale erau de 2,975 GW
Energiile regenerabile au primit un impuls în luna decembrie a anului trecut, când 195 de state au acceptat pentru prima dată un tratat care obligă toate țările. Ținta UE potrivit căreia energiile regenerabile trebuie să fie responsabile pentru 27% din consumul de energie în 2030 este obligatorie doar la nivelul blocului comunitar, fără obiective pentru fiecare țară membră în parte. SURSE: Focus-Energetic