La audierea publică organizată de către deputatul PNL Andreea Paul la reprezentanța CE în jurul proiectului de lege pentru crearea Consiliului Național de Competitivitate au participat doi miniștri din guvernul Cioloș și peste 100 de specialiști
„De ce dorim să trăim în România?”, „Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?”, „Învățăm ca să trăim sau trăim ca să învățăm?”, toate aceste întrebări au fost ridicate în timpul audierii publice organizate de Prim-Vicepreședintele PNL Andreea Paul în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, în data de 25 februarie a.c, în contextul recomandărilor europene de înființare unor autorități naționale pentru competitivitate.
Răspunsul a fost unul singur: „avem nevoie de înființarea Consiliului Național pentru Competitivitate pentru a crește nivelul de trai al românilor” așa cum a declarat inițiatorul proiectului de lege Andreea Paul. Mai mult, „scopul final al acestui demers este ca fiecare cetățean să simtă că marea realizarea a politicilor publice și a creșterii economice prin competitivitate este de fapt îmbunătățirea vieții individului” așa cum a declarat șefa Reprezentanței Comsiei Europene în România Angela Filote. În plus, vicepremierul Costin Borc consideră că înființarea acestui organism este necesară pentru că „ne-am concentrat prea mult pe administrare și am uitat de fapt ce vrem să administrăm.” Practic, „avem nevoie de un proces de integrare a strategiilor sectoriale într-o viziune unitară” așa cum a susținut domnul ministru Borc.
La dezbatere au participat, în calitate de vorbitori, și Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice doamna Claudia-Ana Costea, Ambasadorul Țărilor de Jos în România doamna Anke Ter Hoeve, dar și reprezentanți din partea Comisiei Europene – Frank Siebern-Thomas (Direcția Generală pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri a Comisiei Europene) și Nicolas Philiponnet (Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene).
Membrii Guvernului Cioloș și-au exprimat susținerea pentru înființarea acestui Consiliu alături de reprezentanții Comisiei Europene, dar și ai patronatelor și sindicatelor. Astfel, „proiectul este pe jumătate adoptat” a susținut inițiatorul proiectului de lege Andreea Paul.
Astfel de autorități au fost create încă de acum 70 de ani în alte state europene, precum Olanda sau Belgia. În România, Consiliul Național pentru Competitivitate se află încă în stadiul de proiect. Proiectul de lege privind înființarea CoNaCo, inițiat de deputata Andreea Paul alături de alți 94 de deputați și senatori din toate partidele politice, se află în prezent pe masa de lucru a Senatului, urmează să primească raportul final de la Comisia Economică și să intre pe ordinea de zi a Plenului Parlamentului pentru a primi votul final.
Consiliul Național pentru Competitivitate a fost gândit ca o structură independentă, format din 18 membrii și a cărui conducere executivă este asigurată de 9 membri – 3 aleși de către Academia Română, 3 aleși de către patronate și sindicate și 3 candidaturi independente care, conform deputatei Andreea Paul, țintesc direct spre diaspora. De asemenea, Prim-Vicepreședintele PNL a prezentat principalele atribuții ale CoNaCo, agreate împreună cu Ministerul Economiei sub forma unui set de amendamente depuse la proiectul de lege. Consiliul Național pentru Competitivitate va avea următoarele funcții:
Analizează politicile generale cu impact asupra competitivităţii economiei naţionale, elaborate de către Parlament, Guvern sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi formulează, după caz, opinii, recomandări şi avize pe marginea acestora;
Formulează propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei economice şi sociale şi din domenii care urmăresc creşterea competitivităţii naţionale;
Monitorizează eficienţa şi eficacitatea programelor şi proiectelor naţionale privind creşterea competitivităţii economice şi sociale naţionale şi transmite recomandări Guvernului în acest sens;
Evaluează anual competitivitatea sectoarelor de activitate care au o contribuţie semnificativă la formarea produsului intern brut;
Evaluează anual Strategia Naţională pentru Competitivitate si face recomandări pentru imbunatatirea/actualizarea acesteia;
Propune politici specifice pentru stimularea unor sectoare care au sau pot avea avantaje competitive;
Avizează propunerile legislative cu privire la politicile economice şi sociale naţionale şi transmite recomandări Guvernului în acest sens;
Colaborează cu alte instituţii publice, precum Consiliul Fiscal, Consiliul Concurenţei sau BNR în evaluarea impactului politicilor economice şi sociale implementate;
Elaborează şi publică un raport anual;
Monitorizează modul în care se asigură respectarea şi luarea măsurilor necesare punerii în aplicare a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, ghidurilor emise în domeniul competitivităţii, adoptate la nivelul Uniunii Europene;
Asigură cooperarea şi schimbul de informaţii cu Comisia Europeană, precum şi alte instituţii europene sau organisme echivalente din alte state membre;
Participă prin reprezentanţi, având rol consultativ, la întâlnirile grupului de lucru la nivel de ministere pentru Monitorizarea Acordului de Parteneriat;
Nivelul de trai al românilor este direct propoțional cu gradul de competitivitate. România se află în prezent pe locul 53 din 140 de state analizate, conform Indexului Global de Competitivitate 2015-2016. Pentru a deveni un stat pro-business, România trebuie să adopte un mix de politici agresive pentru creșterea competitivității, care să fie precedate de studii de fezabilitate, studii de calitate. „Consiliul Național pentru Competivitate reprezintă instituția cheie pentru a tura motoarele economice românești astfel încât să ne permitem să stabilim țeluri mărețe, precum acela de a deveni cea mai bogată țară din Europa, bineînțeles cu o etapă intermediară de a dubla nivelul de trai astfel încât să ajungem la nivelul mediu european al PIB pe locuitor” a declarat deputata PNL Andreea Paul.
SURSA: StiripeSurse
Care este obiectivul României?
Unul singur: să atingem un standard de viaţă la nivelul mediu din UE în zona Euro. Nu numai în termeni de PIB pe locuitor, pentru că această evoluţie poate fi însoţită de o mare inechitate în societate, de polarizare, ci şi în termeni de infrastructură, educaţie, sănătate, echipare a localităţilor – în sensul accesibilităţii pentru majoritatea populaţiei.
Cum se poate ajunge acolo într-o periodă rezonabilă de timp de 15-20-25 de ani?
Trei forţe trebuie puse la lucru pentru a evita capcana economiei mici a României:
1. Investiţii în capitalul fizic şi în resursele umane.
Aici rolul statului este destul de clar: infrastructură, educaţie, sănătate etc.
Nu e clar cum să susţină statul un sector sau altul economic, un export românesc sau altul, aşa cum am făcut pentru IT cu scutirea de impozit pe salariu. Pentru că a te băga pe sectoare ajungi la greşeli, fără o ţintă de dezvoltare, fără o analiză de competitivitate şi fără capacitate de proiecţie corectă. De aceea am propus crearea Consiliului Naţional de Competitivitate. Proiectul de lege se află în dezbatere parlamentară, iar joi e în audiere publică la reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
2. Sisteme eficiente de alocare a resurselor.
Aici e mult de lucru, mai ales în zona alocării resurselor din bugete publice şi din fonduri europene.
Cum alocăm eficient? Prin apelul liberal într-o mai mare măsură la economia antreprenorială, la pieţe, la concurenţă corectă, la achiziţii publice loiale, la proprietate privată, la parteneriate public-private, pe scurt la competivitate.
Pe de o parte, avem investiţii nenumărate neterminate, autostrăzi care se dărâmă etc. Dacă ne uităm la investiţiile făcute în ultimii 25 de ani într-un spital mare de urgenţă veţi vedea că banii erau de fapt suficienţi pentru a construi 3 spitale complet noi, moderne şi corect utilate.
Cum reuşim să facem sistemele care alocă resurse eficiente? Băncile alocă resurse. Firmele alocă resurse. Oamenii alocă resurse. Fără a ajunge la eficienţă în aceste sisteme nu creştem sănătos. Avem spaţiu de creştere a eficienţei atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Gândiţi-vă la parcul Dallas din Slobozia abandonat după două decenii sau la rafinăria Arpechim care este în conservare de ani şi ani. Avem atâtea exemple.
Pe de altă parte, România este într-o criză acută de proiecte mari de investiţii eficiente şi de dezvoltare. România este unul dintre cele 6 state europene care nu au semnat încă niciun proiect de investiii în planul Juncker, iar perioada alocată se scurge repede: 2015-2017. România a depus proiecte foarte multe şi foarte mici ca valoare.
Cum ar putea arăta aceste proiecte mari? De exemplu:
– digitalizarea sau e-Romania (aşa cum a făcut Estonia),
– autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Chişinău (pentru a da consistenţă centenarului României moderne în 2018) sau
– cartiere inteligente, durabile, independente energetic (aşa cum este de pildă Confluence din Lyon – o investiţie care se derulează între 2003-2025).
Azi ne lipseşte o bancă de dezvoltare pentru marile proiecte de investiţii.
3. Progresul continuu al tehnologiilor aduce marea valoare adăugată pe produs şi servicii.
Mulţi vorbesc de exporturi cu valoare adăugată mai mare, dar cum: prin companii străine în România şi efort propriu de cercetare. Aşadar, prin absorbţie şi creare de inovaţie. Cum poate interveni statul în acest proces pentru a avea şi rezultate nu numai posturi academice create, uneori pentru netrebnici, cu finanţare publică? Poate. Cum poate interveni statul în capitalizarea inovaţiei româneşti şi în firme autohtone? Ajutoarele de stat pentru cercetare-dezvoltare nu mai pot neglija capitalul românesc. Altfel riscăm să rămânem creatori mari şi producători mici.
Restul sunt vorbe şi interese.
Aceste trei forţe nu le-am descoperit eu, ci sunt rezultatele studiilor făcute asupra dezvoltării în decursul deceniilor. Acum totul trebuie judecat în contextul revoluţiei digitale.
Închid cu o recomandare: dezvoltarea trebuie să fie obiectivul parteneriatelor strategice şi nu invers. Dacă nu ne resetăm economic rămânem aceeaşi economie mică cu doar 0,33% din PIB-ul global în 1984 şi tot 0,33% în 2015. Adică de trei decenii nici mai mult, nici mai puţin, ci tot aşa. Adoptarea Euro este mijlocul accelerarii convergenţei reale şi nu invers. Adoptarea monedei Euro este ancora reformelor structurale la români.
Ce loc i-am putea hărăzi economiei româneşti în economia UE în viitor? Vă răspund în trei cuvinte: inima creativităţii europene. Cum? Vă răspund în două cuvinte: iubind România. Mai detaliat am răspuns cu o propunere de politică publică dedicată industriilor creative şi culturale în volumul „România noului val” (2015).
În luna martie mă voi dedica unui alt motor de dezvoltare economică în dezbaterile publice organizate în jurul următoarei mele cărţi numită „Forţa economică a femeilor”. Acum vă spun doar atât: România poate obţine un plus de 11% din PIB în următorii 10 ani doar prin diminuarea decalajelor de gen până la nivelul celor mai bune practici europene.
Andreea Paul
Prim-Vicepreşedinte al PNL
Deputat de Ţara Oaşului, Satu Mare
Lector univ. dr. la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE
SURSA: Informatia-Zilei