Obama a decis îngheţarea salariilor mari de la Casa Albă
La vremuri de criză, soluţii de criză. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a decis să plafoneze salariile angajaţilor de la Casa Albă care câştigă peste 100.000 de dolari anual. Măsura va afecta în jur de 100 de persoane.
Vor fi reguli mult mai stricte pentru personalul Casei Albe şi pentru foştii angajaţi, care vor avea mai puţine privilegii.
Cu banii a avut probleme şi Timothy Geithner, nominalizat pentru funcţia de secretar al trezoreriei. El şi-a cerut scuze pentru faptul că a uitat să-şi plătească impozitele restante pe 4 ani.
Geithner a achitat circa 34.000 de dolari abia după nominalizarea sa ca secretar al trezoreriei, în 2008.
SURSA: REALITATEA.NET
Obama va ingheta salariile principalilor sai colaboratori de la Casa Alba
Presedintele american, Barack Obama, a decis sa inghete salariile principalilor sai colaboratori de la Casa Alba, intr-un gest simbolic fata de americani, care sufera din cauza crizei economice.
Este de asteptat ca Barack Obama sa faca acest anunt miercuri seara, cu ocazia discursului despre starea natiunii, potrivit unei surse oficiale care a dorit sa ramana anonima. Potrivit cotidianului The Washington Post, aceasta masura se va baza pe decizia, adoptata anul trecut de presedintele american, de a ingheta salariile oficialilor guvernamentali si consilierilor prezidentiali care castiga mai mult de 100.000 de dolari pe an.
Masura va exclude primele acordate oficialilor numiti in functii politice. Barack Obama a anuntat, anterior, inghetarea pentru trei ani a unei parti a cheltuielilor bugetare incepand cu exercitiul bugetar 2011, in incercarea de a limita uriasul deficit bugetar american. dupa Mediafax SURSA: Mediafax
Obama anunţă îngheţarea salariilor din sistemul federal
Preşedintele Barack Obama va anunţa luni îngheţarea salariilor angajaţilor din sistemul federal, în urma presiunilor opoziţiei şi pe fondul agravării deficitului bugetar, au declarat surse din administraţia prezidenţială, citate de Washington Post. Anunţul oficial urmează să fie făcut luni după-amiază - ora coastei de Est.
Măsura care va fi aplicată pe o perioadă de doi ani afectează toţi angajaţii din sistemul federal - inclusiv civilii din Departamentul Apărării, însă nu va afecta sistemul de prime şi bonusuri, conform surselor.
Posibilitatea îngheţării salariilor a fost anunţată de preşedintele american într-un interviu acordat recent ziarului american, Obama subliniind atunci dezechilibrele din sistemul public de salarizare.
2. SUA: Barack Obama propune inghetarea salariilor angajatilor publici federali, timp de doi ani - de R.M. - 29 nov 2010
Presedintele american Barack Obama va propune luni inghetarea timp de doi ani a salariilor angajatilor publici federali, cu exceptia militarilor, un "sacrificiu" destinat luptei impotriva "deficitului bugetar masiv", a anuntat Casa Alba, citata de AFP.
"Presedintele a decis sa propuna o inghetare a salariilor angajatilor federali civili in anii (bugetari, n.r.) 2011 si 2012", a precizat presedintia americana, intr-un comunicat.
Casa Alba spera in acest fel sa economiseasca 2 miliarde de dolari in anul bugetar 2011, care se va termina in septembrie, 28 de miliarde in viitorii cinci ani si 60 de miliarde in zece ani. Aceasta decizie, care va fi supusa aprobarii Congresului, "nu a fost luata cu usurinta", a afirmat presedintia, subliniind ca "acest inghet nu este destinat pedepsirii angajatilor federali si nu reprezinta o lipsa de respect pentru munca pe care o efectueaza".
"Este vorba de prima dintre numeroasele decizii pe care le vom lua in viitorul buget pentru a repune tara noastra pe un soclu bugetar sanatos, iar acest lucru cere fiecaruia dintre noi sa faca anumite sacrificii", potrivit sursei citate.
Deficitul bugetar pentru 2010 se cifreaza la circa 1.294 miliarde dolari, respectiv 8,9% din PIB, iar estimarile Casei Albe arata ca va ajunge la 1.416 miliarde in 2011 (9,2% din PIB).
Noua propunere a lui Barack Obama, care va sustine o alocutiune la sfarsitul diminetii, intervine in preziua unei intalniri la Casa Alba intre presedinte si liderii republicani si democrati din Congres, pentru a discuta programul legislativ inainte de preluarea functiilor noilor alesi in alegerile legislative din 2 noiembrie.
Republicanii, care l-au acuzat pe Obama ca a permis cresterea exagerata a deficitului, au castigat ultimele alegeri partiale.
SURSA1.: ZF
SURSA2.: HOTNEWS