Economia colaborativă este un sistem socio-economic clădit pe conceptul folosirii în comun a resurselor fizice și umane.
Ea cuprinde
- creerea,
- producerea,
- distribuția,
- comerțul și
- consumul de bunuri și servicii
de către persoane și organizații, în mod comun.
În limbile de origine anglo-saxonă „economia colaborativă” este adesea numită și
- economia în comun (sharing economy),
- economie de la persoană la persoană („peer-to-peer” ori P2P),
- economie integrată (mesh economy) sau
- consum colaborativ.
Aceste sisteme există într-o multitudine de forme și folosesc frecvent puterea calculatoarelor pentru a permite accesul la informație persoanelor, companiilor, organizațiilor neguvernamentale si guvernelor, acces la informație care permite distribuirea, împarțirea și refolosirea excesului de bunuri și servicii.
Un punct de vedere prevalent este că dacă informația despre bunuri este disponibilă pe scară largă atunci valoarea acelor bunuri poate să crească atât pentru companii cât și pentru persoane și comunitați.
Consumul colaborativ, ca fenomen, este o categorie de înțelegeri cu caracter economic în care participanții au acces în comun la bunuri și servicii. Acesta diferă de sistemul actual unde fiecare participant este singurul proprietar al bunului sau serviciului consumat. Adeseori acest model este posibil folosind tehnologia și comunitațile P2P.
Modelul de economie colaborativă este folosit în piețe online cu caracter general precum eBay, Craigslist, Taskrabbit sau Krrb, sau în piețe online specializate cum ar fi:
- cazare direct la persoană particulară (Airbnb),
- împrumut de bani (Lendingclub),
- transport cu mașina particulară în zona urbană (Uber sau Zipcar),
- schimb valutar (www.Midpoint.com) etc.
Modelul economic al economiei integrante se bazează pe folosirea în comun sau întegrarea calificării și a experienței participanților cât și a bunurilor și serviciilor. Acest model este ajutat de tehnologie care face mai eficientă legătura între
- oameni,
- bunuri și servicii,
- și având ca rezultat formarea de comunități, organizații și modele de activitate noi, atât private cât și publice.
Tehnologii precum cea
- mobilă,
- internetul,
- rețele de comunicații,
- media socială,
- imprimante 3D,
- senzori permit persoanelor și organizațiilor să folosească în comun resursele existente în loc să aștepte pentru sectorul privat sau guvern ca să ofere bunurile și serviciile dorite. Aceste modele de tipul persoană-persoană crează oportunități noi pentru persoane, comunități, guverne și corporații să aibă tranzacții și să colaboreze.
Termenul de „The Mesh economy” a fost introdus de Lisa Gansky în „The Mesh: Why the Future of Business is Sharing”
* Obiectiv
Economia în comun se manifestă prin diferite forme precum
- profit,
- non-profit,
- troc,
- cooperație.
Economia în comun oferă acces mai larg la
- produse,
- servicii,
- talent și
experiență în comparație cu ce se poate când fiecare este posesor unic.
Această modalitate de a folosi în comun este numită neproprietate („disownership” în engleză).
Corporațiile, guvernele și persoanele participă cu toții ca
- cumpărători,
- vînzători,
- creditori sau
- chiriași în această multitudine de forme de organizare aflate în continuă evoluție.
Ofertele de folosit în comun se bazează pe un set de valori care include
- încredere,
- transparență,
- contact uman,
- autenticitate,
- ajutor reciproc.
Economia integrată include firme și organizații din sectorul public sau privat care activează în diferite părți ale ei:
- persoană la persoană,
- economie colaborativă sau în comun,
- economie circulară.
Trecerea de la a considera capacitatea nefolosită ca deșeu, la cea de a vedea-o ca o oportunitate de a creea valoare printr-o folosire mai eficientă este factorul comun între toate organizațiile participante în economia colaborativă.
Această schimbare se evidențiază în două forme principale:
1. una este reprezentată de noile modele de refolosire a excesului de capacitate a infrastructurii, a activelor, a talentelor și a experiențelor prin rețele, comunități și platforme bazate pe tehnologiile de comunicare noi.
2. A doua formă urmărește să redefinească deșeul care este aruncat la gunoi ca o oportunitate de a refolosi și redistribui, ceea ce este scopul și mîndria economiei circulare. Aceste două abordări ale valorii nefolosite, au ca efect în modelele economiei colaborative un angajament de a proiecta, dezvolta și distribui produse, servicii și informații care suportă folosirea resurselor în mod sustenabil și suportă formarea de comunitați viabile și solide.
* Categorii de consum colaborativ
- Piețe de redistribuire
Un sistem de consum colaborativ se bazează pe trecerea bunurilor uzate (sau cumpărate și nefolosite) de la proprietarul care nu le mai dorește către cineva care le dorește. Aceasta este o alternativă la metoda „reduce, refolosește, reciclează, repară” de tratare a deșeurilor. În anumite piețe bunurile pot fi gratis, precum pe Freecycle sau Kashless. În alte piețe bunurile sunt oferite la schimb sau văndute, precum pe eBay, craigslist sau uSell. Deasemenea este în creștere numărul de piețe specializate pentru haine de designer (Copious, Vestiaire Collective, BuyMyWardrobe și Grand Circle).
* Mod de viață colaborativ
Acest sistem se bazează pe asocierea persoanelor cu nevoi sau interese asemănătoare ca să folosească în comun, sau să schimbe între ei, active nepalpabile precum timp, spațiu, competențe sau bani.
Forme existente
Diferitele modalități de operare în cadrul economiei colaborative izvorăsc din cele mai vechi instincte umane:
- de cooperare,
- de a împărți,
- de generozitate,
- dorințe individuale și
- flexibilitate.
Aceste modalități includ
- trocul,
- datul cu împrumut de bani sau bunuri,
- schimbul în natură,
- închiriatul,
- dat de cadouri, sau
- donații precum și
- forme de proprietate în comun cum ar fi cooperativele cooperativă.
Multe din cele mai populare modele sunt bazate pe ceea ce se numește „piață bilaterală” care este o piață unde o platformă online este construită și întreținută de cineva (companie, organizație, guvern) cu scopul de a facilita activități economice colaborative. Majoritatea platformelor sunt construite folosind tehnologia informației. Cele mai des întâlnite forme includ:
- Piețe P2P
În acest model persoanele au tranzacții directe cu alte persoane țn cadrul unei piețe bilaterale bazată pe o platformă online. Ele nu sunt sisteme P2P pure în sensul că există o piață centrală online care facilitează tranzacțiile. Exemple ar fi: Airbnb, JustShareIt, Taskrabbit, Uber.
- Piețe de educație
Aceste platforme permit participanților să se învețe unii pe alții și să câștige bani în același timp. Acest model nou este diametral opus modelului vechi educativ unde un învățător/profesor cu certificare este singurul autorizat să învețe pe alții. În modelul nou oricine poate fi un „mini expert” într-o anumită arie și să-și împartă cunoștințele cu alții. Astfel se inundă piața cu educatori capabili și se reduce costul educației pentru toți. Exemple includ: Italki, StudySoup sau Udemy.
* Platforme crowdfunding
- Articol principal: Crowdfunding.
Aceste modele folosesc deasemenea o piață bilaterală care permit persoanelor să ofere finanțare întreprinzătorilor, artiștilor, civic programelor și proiectelor sociale.
Exemple sunt: KickStarter și IndieGoGo.
- Piețe de inovație
Aceste piețe permit atât persoanelor simple cât și specialiștilor să folosească în comun capitalul lor intelectual ca să rezolve probleme. Exemple sunt: architectureforhumanity și innocentive.
- Platformă administrație de stat – mediu de afaceri
Activitatea administrațieie de stat la toate nivelele de a permite accesul la date în formă electronică incurajează semnificativ inovații in legătura cu schimbul de date.
- Platformă administrație de stat – cetățeni
Creșterea cererilor de către cetațeni pentru o guvernare transparentă și colaboratoare crează modele și forme noi de colaboare democratică. Căteva exemple ar fi inițiativa președenției americane „Open Government” sau cea a primăriei orașului Oakland, California „Open Budget Project”.
* Organizații care promovează economia colaborativă
În ultimii ani au apărut un număr de organizatii care încearcă să promoveze economia colaborativă și să conecteze participanții pentru a facilita tranzacțiile. Câteva exemple mai importante:
- The People Who Share: Înființată de Benita Matofska în ianuarie 2011, în Marea Britanie, este o organizație nonprofit a cărei misiune este să popularizeze și să extindă economia colaborativă. Ei duc o campanie mondială în acest sens. În 2013 campania a mobilizat 70 de milioane de oameni in 192 de țări. In 2014 „Ziua mondială a colaborarii” (Global Sharing Day) a fost sărbătorită pe 1 iunie.
- OuiShare: O organizație nonprofit franceză care intenționează să adune într-o o rețea mondială cât mai mulți participanți în economia colaborativă. Au început în Franța în 2012 și sau extins în Europa, America de Sud și în orientul apropriat.
- Shareable: Un centru nonprofit de știri și informații pentru economia colaborativă care publică și principala publicație online la nivel mondial despre economia colaborativă.
- CollaborativeConsumption.com: Website create de Rachel Botsman după publicarea cărții ei 'What's Mine is Yours' (2010). Portalul este o resursă online pentru consumul colaborativ în întreaga lume și un punct de legătură pentru membrii acestei comunitați. Ei „oferă știri, aricole, evenimente, locuri de muncă, studii și resurse preluate din canale de știri majore și din bloguri ale diferitor industrii, precum crează și aricole originale".
- The Mesh: Care are o listă la nivel mondială cu toate afacerile participante in economia colaborativăși a organizat Mesh2013, o întălnire la nivel mondial pentru „instigatorii” economiei colaborative.
- Echo (Economia orelor): O organizație non-profit din Marea Britanie care oferă infrastructură (și militează la nivel național) pentru proiectele locale bazate pe „banca orelor” („time-banking” în engleză; „ora de muncă” e folosită ca monedă de schimb). Echo creează, adunănd oferte și cereri de servicii și bunuri, atăt sisteme pentru proiecte locale pentru banca orelor ca să se poată integra într-o rețea națională, căt și un model comercial pentru tranzacții între firme ca să creeze durabilitate pe term lung pentru bancile bazate pe ore. Echo inițiază firmele, organizațiile non-profit și corporațiile în folosirea orelor ca monedă de schimb ca un mod legitim de a purta afaceri, cu dorința de a face să dispară distincția între personal și profesional și astfel să se formeze o piață atotcuprinzătoare fără bani.
- ProveTrust: O platformă online care măsoară nivelul de încredere și reputația persoanelor bazat pe calificativul primit de la alți participanțti cu care au avut anterior tranzacții. Platforma facilitează astfel interacțiunea între participanții în economia colaborativă.
- Shared Economy CPA: O companie americană de contabilitate care ajuta participanții în economia colaborativă să identifice modalitați legale de a-și reduce obligațiile fiscale.
* Avantaje ale economiei colaborative
Prin folosirea mai eficientă a resurselor disponibile (reciclare, refolosire) economia colaborativă este o cale de reducere a poluarii și a cheltuielilor.
* Critică și controverse
Website-ul de știri „Salon.com” și revista americană „CounterPunch” au criticat partea „pentru profit” a economiei colaborative care „extrage” profitul prin scurt circuitarea anumitor costuri precum taxelor, asigurării și evitarea regulamentelor pe care afacerile înregistrate trebuie să le respecte.
Revista americană „New York Magazine” a scris că ceea ce determină oamenii să-și deschida ușa de la casă străinilor este nevoia de bani nu încrederea. Mulți din cei care participă în economia colaborativă au pierdut o sursă de venit ți au nevoie să o compenseze. SURSA: Wikipedia
Economia colaborativă (sharing economy) = capitalism fără frecvență?
Contextul socio-economic: internet, telefoane inteligente, societatea de consum și perioada post-criză. După anul 2000 tehnologia informației și comunicațiilor (TIC), împreună cu folosirea din ce în ce mai largă a internetului, inclusiv cu ajutorul tabletelor și telefoanelor inteligente, au transformat lumea sau cel puțin o bună parte a ei într-un adevărat „sat global”, așa cum anticipase cu peste patru decenii în urmă Marshall McLuhan, care vorbea despre „interdependența electronică”, cu referire la televiziune. Tehnologia informației și comunicațiilor nu numai că a făcut posibile comunicații audio și video practic oriunde pe glob, dar a permis și tranzacții financiare online, traduceri instantanee, cursuri deschise on-line la universități de prestigiu, cum ar fi Massachussetts Intitute of Technology sau Harvard (prin intermediul massive open online courses – MOOCs), realitate augmentată, pentru a menționa doar câteva dintre aplicațiile curente, disponibile pe telefonul inteligent.
Dacă tehnologia informațiilor și comunicațiilor a permis comunicarea și sortarea unor vaste cantități de informație, la rândul său, civilizația de consum specifică mai ales țărilor dezvoltate a determinat în multe cazuri achiziții peste nevoi, stimulate de marketing și lifestyle, și, drept urmare, existența unei mari cantități de produse și active fie nefolosite, fie extrem de rar folosite. În acest context, conform estimărilor, există la nivel mondial active evaluate la circa 5,35 trilioane dolari SUA (adică aproximativ 7% din produsul brut global din 2014) care sunt neutilizate sau sub-utilizate și care pot fi comercializate, schimbate prin metode de barter sau partajate.
Intersecția celor două trăsături, poate favorizată de criza declanșată în anul 2008, a determinat o regândire a utilizării resurselor disponibile la nivel individual și apariția, întâmplătoare sau nu, în anii 2008-2009 (adică tocmai anii de manifestare deplină a crizei) a primelor forme de economie colaborativă, cunoscută în lumea anglo-saxonă sub o multitudine de denumiri, mai răspândită fiind însă cea de sharing economy.
Din perspectiva științei economice, considerăm că în cadrul economiei colaborative/sharing economy avem de-a face cu posibilitatea ca individul să acționeze în calitate de agent economic la scară locală sau globală, fără a utiliza o firmă drept vehicul al activităților sale economice. Ceea ce este caracteristic este însă faptul că actele economice inițiate la nivel individual sunt desfășurate cu ajutorul unor platforme bazate pe internet care au însă doar rol de facilitare a relației economice dintre furnizor și beneficiar.
Câteva exemple privind manifestările economiei colaborative pot fi ilustrative:
- în domeniul finanțării proiectelor: crowd-funding-ul, printre reprezentanții de seamă ai căruia se află Kickstarter (www.kickstarter.com) sau Indiegogo (www.indiegogo.com). Aceste platforme de finanțare, înființate în anul 2009, facilitează finanțarea de proiecte creative și au atras finanțări de la peste 9 milioane de persoane de pe întreg globul;
- în domeniul producției: crowd-sourcing-ul, care utilizează forță de muncă disponibilă la scară locală, regională sau globală în funcție de necesități, care pot varia de la testare de software (crowd-testing) până la protejarea culturilor agricole sau domeniul ocrotirii sănătății;
- în domeniul consumului de bunuri și servicii: economia bazată pe partajarea utilizării produselor sau activelor sau sharing economy.
Într-un mod similar stadiilor anterioare de organizare a activităților economice, și în cazul economiei colaborative nu toți locuitorii planetei au posibilitatea de a interacționa în acest mod nou al economiei centrate pe individ. Pentru a putea participa la economia colaborativă o persoană trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții:
- să aibă posibilitatea de a se conecta la internet;
- să dispună de un anumit capital, oricât de mic (în cazul crowd-funding-ului), de anumite abilități (în cazul crowd-sourcing-ului), de a avea anumite experiențe cu privire la produse sau servicii (care se pot împărtăși prin intermediul recenziilor publicate pe internet) sau să dispună de anumite produse pe care nu le utilizează permanent sau la întreaga lor capacitate și pe care le poate partaja cu alte persoane în cadrul unor rețele (în cazul sharing economy).
Dintre formele de manifestare a economiei colaborative menționate mai sus, în opinia noastră cea mai flexibilă din punct de vedere economic și cea mai ușor scalabilă la orice dimensiune (de la cea locală la cea globală) este economia bazată pe partajarea utilizării produselor sau activelor sau sharing economy. În acest caz, oricine dispune de un produs sau activ pe care nu îl utilizează permanent poate deveni un întreprinzător, ori de câte ori dorește acest lucru.
Cea de-a doua parte a frazei de mai sus este esențială pentru înțelegerea acestui tip de organizare a activităților economice: „ori de câte ori dorește acest lucru”. Persoane care au închiriat o cameră sau o casă, precum și indivizi angajați în transportul de mărfuri sau persoane au existat de multă vreme. Ceea ce aduc nou internetul, localizarea prin GPS, rețelele și platformele sociale împreună cu societatea de consum care a avut drept efect secundar existența de bunuri sau active folosite parțial este posibilitatea ca un individ să devină întreprinzător în mod ocazional, eventual doar pentru câteva ore, la intervale aleatoare de timp, ori de câte ori dorește acest lucru.
Pe baza tendințelor înregistrate în numeroase țări ale lumii, sharing economy poate deveni un mod nou, complementar, de desfășurare a activităților economice, o formă de capitalism fără frecvență, o economie bazată pe individ, atât în postura sa de furnizor/vânzător, cât și în postura sa de client/utilizator.
* Economia colaborativă ca mod de organizare a activităților economice. Economia colaborativă este în principiu o metodă de organizare a activităților economice bazată pe partajarea resurselor materiale și umane. În afară de sharing economy, printre denumirile anglo-saxone sub care mai este cunoscută această metodă, deși cu o răspândire mai redusă, se numără și:
- peer-to-peer economy;
- mesh economy;
- collaborative economy;
- collaborative consumption.
Principala diferență dintre sharing economy și economia de piață clasică constă în faptul că în vreme ce economia de piață se bazează pe ideea de „fi posesorul a ceva, a avea în proprietate ceva”, sharing economy se bazează pe ideea de „a avea acces la ceva, a putea să te folosești de ceva”. Ideea de bază este aceea că în majoritatea cazurilor (deși nu în totalitatea lor) oamenii sunt interesați să poată folosi un produs și nu neapărat să dețină în proprietate acel produs. În acest sens este cunoscută butada: „Am nevoie de o gaură în perete, nu de o mașină de găurit”.
În opinia noastră, acceptarea și chiar utilizarea de către un număr crescând de persoane, în multe țări din lume, a acestei abordări (bazate pe posibilitatea de a folosi ceva și nu de a deține ceva) au fost cel puțin facilitate de utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a internetului și de prezența tot mai vizibilă a ceea ce se numește societatea informațională sau societatea bazată pe cunoaștere. Utilizarea pe scară largă a informației digitale (sub formă de cărți electronice, fotografii sau filme digitale, rețete de orice fel disponibile pe internet, recenzii la produse sau servicii, învățarea la distanță sau realitatea virtuală) a familiarizat un număr din ce în ce mai mare de oameni cu distincția dintre posesie și utilizare.
Informația are drept caracteristică faptul că nu este afectată de difuzarea la un număr oricât de mare de persoane și reduce importanța posesiei sau a gradului/ordinii posesiei (primul proprietar, al doilea, al n-lea): informația electronică rămâne aceeași indiferent de numărul de copii făcute fișierelor ce o conțin.
Ipoteza pe care o propunem este aceea că societatea informațională care a devenit din ce în ce mai complexă în ultimii 20 de ani a familiarizat un număr tot mai mare de oameni cu ideea de a partaja, de a folosi ceva care îți oferă utilitatea dorită fără a deține în proprietate obiectul care oferă acea utilitate (obiect care poate varia de la o carte în format electronic până la serviciul de transport oferit de un automobil).
O caracteristică fundamentală a sharing economy este aceea că oamenii își satisfac o parte din nevoi prin colaborare ocazională, în loc să interacționeze cu firme de sine stătătoare care își vând produsele sau serviciile în mod curent. Cuvântul cheie în fraza de mai sus este „ocazional”, motiv pentru care facem din nou trimitere la întreprinzătorii sau capitaliștii la fără frecvență.
Ceea ce face obiectul tranzacțiilor în cazul sharing economy se manifestă într-o diversitate de forme, de la jucării până la aparate electrocasnice de lux, de la aparate de fotografiat digitale la ținute de gală sau poșete de firmă, de la scule pentru bricolaj la servicii de transport, iar în cazul cazării, de la o simplă cameră la un castel.
* Mecanismul economic al sharing economy se bazează pe trei componente:
deținerea unui bun sau activ de interes pentru alții pe care deținătorul este dispus să îl partajeze în mod ocazional, pentru perioade limitate de timp;
posibilitatea de a informa pe scară locală sau chiar globală, prin utilizarea internetului, asupra disponibilității de a partaja un produs sau un serviciu;
existența unui mecanism de recenzare/evaluare atât pentru persoana care este dispusă să partajeze ceva (furnizorul), cât și pentru persoana interesată să utilizeze produsul sau serviciul partajat (utilizatorul).
1. Deținerea unui bun sau activ este esențială pentru a putea intra în acest nou mecanism economic și aceasta reprezintă un punct comun cu economia de piață deoarece proprietatea este un element esențial pentru inițierea actului de comerț; nu poți vinde ceva ce nu îți aparține. Dar proprietatea asupra unui bun sau activ este doar o premiză, o condiție necesară, dar nu și suficientă.
2. Cel de-al doilea element este la fel de important deoarece existența unui produs sau activ ce poate fi partajat este inutilă dacă alți oameni nu sunt conștienți de acest lucru. Prin urmare, posibilitatea de a face cunoscută informația despre disponibilitatea de a partaja ceva este, de asemenea, o premiză.
3. În fine, cel de-al treilea element, mecanismul de evaluare, este esențial pentru asigurarea încrederii între partenerii ce interacționează în cadrul economiei colaborative.
Apariția economiei colaborative a fost facilitată de interacțiunea mai multor fenomene și procese care au avut loc în ultimele decenii, între care evoluții tehnologice, raritatea sau inegalitatea în distribuirea produselor și serviciilor, schimbările sociale.
Prin trăsăturile sale, menționate mai sus, economia colaborativă confirmă încă o dată aplicabilitatea dialecticii în explicarea unor evoluții socio-economice. Economia colaborativă, prin partajarea folosirii unor resurse și apelarea la încredere, poate fi privită ca o reîntoarcere pe o spirală dialectică (în același loc, dar nu în același plan) la perioada pre-industrială în care membrii unor mici comunități rurale foloseau în comun resurse agricole sau uneltele pe baza încrederii reciproce și a unor experiențe comune îndelungate.
În prezent, partajarea utilizării de produse sau servicii a devenit o opțiune deoarece tot mai mulți oameni, în special în țările dezvoltate, dispun de produse fie în exces, fie utilizate doar parțial, în vreme ce alți oameni nu mai sunt interesați atât de mult de deținerea produselor respective, cât de accesul la utilizarea lor. În acest caz, încrederea reciprocă a celor două părți (furnizorul și utilizatorul) este obținută prin intermediul recenziilor care sunt publice și disponibile la scară globală.
Până în prezent, dinamica economiei colaborative a fost impresionantă. O comparație a economiei colaborative cu sectorul tradițional al închirierii de bunuri și active arată că în anul 2013 valoarea la nivel mondial a economiei colaborative era de 15 miliarde dolari SUA, în vreme ce sectorul tradițional de închirieri avea o valoare de 240 miliarde dolari SUA. Conform estimărilor, în anul 2025 cele două tipuri de organizare a activităților economice vor fi egale, fiecare având o valoare de circa 335 miliarde dolari SUA6.
Dintre diferitele tipuri de activități ce fac parte din universul economiei colaborative (printre care împrumuturile peer-to-peer, crowd-funding-ul, recrutarea de personal online, oferte de cazare online, partajarea autoturismelor, partajarea de muzică și filme), cele mai promițătoare din punctul de vedere al ratelor de creștere și al volumului tranzacțiilor par a fi pentru perioada imediat următoare
- împrumuturile peer-to-peer și
- crowd-funding-ul.
Flexibilitatea deosebită de care dă dovadă economia colaborativă va permite însă, fără îndoială, multiple noi abordări, cu atât mai mult cu cât este de așteptat ca numărul de persoane din clasa de mijloc (care reprezintă participanți potențiali în noua economie) să crească cu nu mai puțin de 3 miliarde, în special în zona Asia-Pacific.
Cele mai mari provocări ale economiei de tip colaborativ vor fi determinate de nevoia adoptării unor standarde și, mai ales, de perspectiva unei inevitabile fiscalizări a acestor activități, chiar dacă ele au un caracter ocazional. Unii analiști menționează printre provocări și dificultatea menținerii unicității și autenticității în condițiile creșterii volumului de activități, dar, în opinia noastră, acest aspect nu va reprezenta o problemă pentru economia colaborativă pentru care aspectul cheie este disponibilitatea rezonabilă a utilizării de bunuri și servicii la un preț accesibil.
Concluzii.
În ultimul deceniu, tehnologia informațiilor și comunicațiilor și globalizarea au fuzionat ajungând tot mai mult la nivelul individului. Statele și corporațiile transnaționale vor continua să reprezinte actori economici importanți, dar o nouă dimensiune a multipolarității a apărut și a devenit practic ubicuă: multipolaritatea manifestată ca rețea globală de indivizi interconectați.
Această multipolaritate la nivelul individului a apărut inițial ca un fenomen social, în legătură cu rețelele sociale și cu posibilitatea comunicațiilor globale (aproape) gratuite, dar a dobândit, mai ales în ultimii 5 ani, și o componentă economică importantă reprezentată de economia colaborativă. Această componentă a trecut de la stadiul de activități economice ocazionale ce implicau prieteni sau cunoștințe la un nivel global cu cifre de afaceri sau capitalizări de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Câteva exemple pot fi ilustrative în acest sens. În anul 2015, Airbnb, o platformă a economiei colaborative în domeniul serviciilor de cazare care a fost înființată în anul 2008 în San Francisco, înregistra circa 425.000 de persoane cazate pe noapte la nivel mondial, adică cu 22% mai multe față de rețeaua Hilton International. În 2015, Airbnb avea înregistrați pe platforma sa operatori din 34.000 de orașe localizate în 190 de țări, iar valoarea sa de piață era în luna iunie 2015 de circa 25 de miliarde de dolari SUA.
- În același timp, platforma Uber, care oferă servicii de transport și a fost înființată în 2009, avea în mai 2015 o valoare de piață de circa 50 miliarde dolari SUA, valoare mai mare decât a 80% din firmele înscrise în Standard&Poor’s Top 500, multe dintre acestea având o vechime pe piață de 20-50 ani.
Economia colaborativă are un potențial ridicat de a produce efecte de antrenare în economie.
De exemplu, ca urmare a partajării utilizării unor unelte de bricolaj, este posibil ca utilizatorul să cumpere
- o serie de materiale de construcție pentru amenajări casnice pe care altfel nu le-ar fi achiziționat;
- partajarea unei camere sau a unei locuințe neocupate pe timpul vacanței poate genera consumul de utilități (electricitate, gaze, apă etc.) care altfel nu ar fi fost folosite;
- partajarea folosirii unui automobil poate crește mobilitatea unor persoane care își pot astfel crește consumul deoarece ajung în mai multe locuri și interacționează cu mai multe oportunități de achiziție. Și exemplele pot continua.
* La finalul acestei analize să formulăm câteva întrebări.
- Va înlocui economia colaborativă economia de piață de tip tradițional? Cu siguranță, nu. - Va sfârși economia colaborativă prin a fi achiziționată de marile corporații din domeniile respective? Din nou, cu siguranță, nu. Deși unele situații de acest gen sunt posibile, economia colaborativă va avea nișa sa de manifestare, o nișă în creștere atât ca varietate a activităților, cât și ca volum al tranzacțiilor desfășurate.
Prin caracterul său flexibil și centrat pe individ, economia colaborativă se va afirma ca o formă de acțiune umană deopotrivă a secolului XXI și a economiei digitale, ne va putea dezvolta creativitatea și ne va aduce venituri în moduri și cu intensități specifice fiecăruia dintre noi. Fiind o formă de capitalism fără frecvență, va avea desigur premianții și repetenții săi, va da o șansă celor ce îndrăznesc și o doză atât de necesară de speranță sau optimism tuturor celorlați. SURSA: ECONOMISTUL
Retailul, sub semnul consumului colaborativ
Consumul colaborativ, vanatoarea de chilipiruri ca stil de viata, achizitionarea de produse second-hand si revanzarea lor, precum si proliferarea culturii mall-urilor in detrimentul comertului traditional sunt principalele tendinte in retailul global in 2012 identificate de spectialistii de la Euromonitor International.
* In contextul unui an marcat in continuare de incertitudini de ordin financiar, la care se adauga preocuparea guvernelor de criza datoriilor si ratele ridicate ale somajului, industria globala de retail din 2012 va fi marcata de o atitudine mult mai cumpatata a consumatorilor.
Prima si cea mai evidenta tendinta remarcata de cei de la Euromonitor International este consumul colaborativ, care se traduce intr-un mod simplist prin expresia “ce-i al meu e si al tau”. Conceptul poate lua mai multe infatisari, de la punerea in comun a unor bunuri si inchirierea lor pana la schimburi si simple bartere. Chiar daca acest concept va deveni caracteristic universului de retail in 2012, el se aplica in principal bunurilor de folosinta indelungata, acestea fiind cele mai in masura sa poata si impartite intre mai multi consumatori.
Iata categoriile de produse pe care Euromonitor le incadreaza cel mai bine in acest trend:
aparatele de uz casnic folosite frecvent
articolele vestimentare, de incaltaminte si produsele sportive
bunurile inlocuite de servicii, cum este, de exemplu, inchirierea de filme direct de pe Internet
produse destinate unor momente specifice din viata omului (articole pentru copii – de la haine la jucarii si mobilier – echipamente sportive si materiale didactice – in special din liceu sau din timpul facultatii)
produse destinate transportului de persoane (biciclete, masini si chiar autocamionete).
Cea de-a doua tendinta care va marca retailul global in anul 2012 este vanatoarea de chilipiruri. Pe fondul reducerii puterii de cumparare in majoritatea tarilor afectate de criza financiara, consumatorii incearca sa eficientizeze la maximum procesul de cumparare, cautand cea mai buna calitate pentru un pret cat mai scazut. Prin ce se traduce insa aceasta tendinta in piata? Specialistii Euromonitor considera ca in 2012 vom asista la “improspatarea” principiilor de marketing, o cautare mai riguroasa a valorii in produsele achizitionate, cumparaturi in grup si proliferarea cupoanelor de reduceri.
In 2012, “mai putin inseamna mai mult”, dupa cum sustin cei de la Euromonitor, care prevad o intensificare a comertului cu produse second-hand si, in general, revanzarea bunurilor pe care anumiti consumatori nu le mai folosesc si de care altii ar putea avea nevoie. In acest context, in 2012 se asteapta o reducere a cantitatilor de ambalaje folosite in procesul de productie, pe fondul unei scaderi a consumului. La acest capitol se incadreaza si reducerea consumului de produse alimentare, nu neaparat in sensul privarii de hrana, ci mai degraba in acela al planificarii mai riguroase a meniului zilnic si a unui consum mult mai rational.
Nu in ultimul rand, in 2012 se va observa si o tendinta de a pastra pentru mai mult timp produsele achizitionate pentru satisfacerea nevoilor secundare, cum sunt produsele de lux.
Tendinta de crestere a comertului cu produse second-hand este sustinuta si de tehnolgie, care faciliteaza astfel de tranzactii prin intermediul Internetului. Pentru 2012, numarul utilizatorilor de Internet este estimat la 2,3 miliarde, 32% fiind reprezentat de tarile BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), 28% - de tarile emergente si in curs de dezvoltare, 27% - de tarile dezvoltate, iar restul de 13% fiind reprezentat de utilizatorii din Statele Unite ale Americii.
In ceea ce priveste preferintele consumatorilor pentru locatiile in care isi vor face cumparaturile in 2012, specialistii de la Euromonitor avertizeaza ca anul viitor va prolifera cultura mall-urilor, in detrimentul comertului traditional. Principalele argumente in favoarea cumparaturilor realizate in mall-uri sunt convenienta, optiunile variate de plata, prezenta brandurilor consacrate, varietatea, faptul ca spatiul din interiorul mall-urilor nu este influentat de conditiile meteo, parcarile generoase si, nu in ultimul rand, existenta agentilor de securitate. In ceea ce priveste comertul traditional, specialistii de la Euromonitor sustin ca acesta va fi in continuare preferat de cei care cauta o valoare mai evidenta, posibilitatea de a negocia pretul, unicitate, un aer vintage, autenticitate si un specific local. SURSA: Magazinul Progresiv
Pe 6 aprilie, Revista Biz organizeaza Biz Innovation Forum, un eveniment powered by Uber dedicat inovatiilor tehnologice si conceptului de “sharing economy”. In cadrul evenimentului se vor prezenta tendintele de ultima ora care duc la crearea unor modele inovatoare de business, cu impact puternic asupra companiilor si comunitatilor.
Economia colaborativa, care presupune partajarea resurselor pentru folosirea lor cat mai eficienta, a existat dintotdeauna sub diverse forme, dar a capatat acum o alta forma, bazata pe tehnologie si pe conectivitate, care o face scalabila, transparenta si cu un potential major de a aduce valoare adaugata tuturor, indiferent ca vorbim de startup-uri, consumatori, orase sau economii locale.
Dintre vorbitorii prezenti la conferinta din acest an ii amintim pe Nicolae Victor Zamfir, Director General, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei”; Robbie Khazzam, CEE Regional Manager, Uber, Iulian Padurariu, Consultant de marketing asociat, Marks, Dragos Sirbu, CEO, Flanco si Anca Harasim, Director Executiv, Camera de Comert Americana din Romania. Programul evenimentului e disponibil aici. Costul unui bilet este de 85 euro + TVA si se poate cumpara de aici.SURSA: RevistaBiz
ARANJAMENTE COLABORATIVE SI ALIANTE STRATEGICE
Autorii includ in aceasta categorie toate operatiunile de colaborare internationala intre firme: - licentierea, franchisarea, contractarea managementului, contractarea manufacturiera, exporturile complementare, societatile mixte.
Cooperarea industriala (contractarea manufacturiera sau a prelucrarii industriale) are un dublu efect:
- de antrenare – stimuleaza cooperarea in alte domenii, comercializare, sisteme financiare, factori de productie
- contribuie la dinamizarea economiei tarilor participante la aceasta reuniune
Cooperarea industriala este diferita de formulele clasice de afaceri internationale: comerciale, investitii directe. Cooperarea industriala se particularizeaza din punct de vedere al obiectului tranzactiilor, al naturii relatiilor dintre parti, al cadrului juridic si institutional.
Contractarea manufacturiera – o tranzactie comerciala situata intre licentiere si investitiile directe. Frecvent e asociata cu transferul de tehnologie prin licentiere si cu asistenta tehnica acordata unor clienti din strainatate.
Caracteristicile principale
- centrul activitatilor e in domeniul productiei chiar daca obiectul cooperarii e mai complex si implica si alte activitati comerciale (cercetare, finantare, comercializare)
- cooperarea industriala poate fi si o cooperare in management deoarece presupune o coordonare a functiilor firmelor partenere in schimburi, cresterea competitivitatii si stabilirii unor legaturi intre partenerii din tari diferite.
- are un regim normativ specific si o personalitate juridica distincta ca urmare atat a nivelului si mecanismelor de negociere si derulare a actiunilor respective cat si a caracteristicilor distincte ale contractului.
In practica internationala sunt considerate contracte de cooperare industriala acele contracte care cuprind operatiuni ce depasesc simpla vanzare-cumparare si care presupun crearea intre parti din tari diferite a unor interese comerciale de durata in schimbul asigurarii unor avantaje reciproce.
Contractul de cooperare industriala difera de contractul de vanzare internationala prin mai multe elemente:
1. are la baza unitati de interese a partilor
2. relatiile dintre parti se bazeaza pe reciprocitate si solidaritate
3. obligatiile sunt de natura diferita si cuprind vanzarea de marfuri, transfer de tehnologie si prestari de servicii
4. are o anumita durabilitate
5. se dezvolta si modifica in timp pe masura derularii actiunilor de cooperare.
Cele mai importante forme de cooperare industriala, conform ghidului privind negocierea si incheierea contractelor de cooperare industriala, a Comisiei Economice pentru Europa a ONU.
1) cooperare intre firme separate, incluzand coproductia si subcontractarea
2) cooperare institutionala (organica) - include societatile mixte (joint-ventures)
3) operatiuni de vanzare-cumparare de linii tehnologice cu plata in produse rezultate
4) construirea in comun a unor obiective complexe (infrastructuri industriale)
5) operatiuni de vanzari de licente (licentierea)
Intre cooperarea industriala si aliantele strategice exista multe puncte comune (uneori de aceeasi natura). De asemenea, societatile mixte sunt considerate in egala masura atat ca forme de aliante cat si de cooperare, deseori motivatiile fiind comerciale – complementaritate tehnologica, spirit de conlucrare, interese comerciale. Dificultatile decurg din anumite ratiuni particulare: obiectul lor mai specific (in cazul cooperarilor industriale) si mai general, in cazul aliantelor si din relatiile dezvoltate cu prioritate: N-N (aliante), N-S/E-V (cooperare), N-S (intre tari cu niveluri de dezvoltare diferite).
1. Cooperare industriala intre intreprinderi separate
Principalele forme de cooperare industriala sunt:
1. coproductia
2. subproductia
In realizarea unor activitati industriale prin actiunea in comun, partenerii au in vedere existenta si dezvoltarea unor complementaritati tehnologice si cresterea productivitatii si a competitivitatii indeosebi in activitatile de productie.
Deosebirile dintre aceste doua forme de cooperare sunt determinate de natura raporturilor dintre parti, echilibrata in coproductie si asimetrica in subproductie, dar si de mecanismul si durata in timp a operatiunilor. De obicei pe termen lung in cooperare si pe termen scurt in subproductie.
Coproductia internationala (productia in comert, coproductia si specializarea, comert international intre parteneri egali)
- cea mai avansata forma de comert international si pare sa devina una din formele de baza ale comertului international pentru ca raspunde cerintelor actuale din diviziunea mondiala a muncii.
- se bazeaza pe specializarea si complementaritatea tehnica a partenerilor
- se realizeaza de obicei in domeniul produselor complementare din punct de vedere tehnic: utilaje, vase maritime, etc. dar si in obiective industriale de infrastructura din industria chimica, farmaceutica
- presupune prin contract egalitatea partenerilor atat ca pozitie cat si din punct de vedere al aportului in cooperare
- in coproductie nu exista raporturi de dependenta si subordonare intre parteneri.
- are doua variante
- a) coproductia organica si
- b) coproductia prin programe comune de productie
a) coproductia organica
- cel mai des utilizata
- consta in intelegerea dintre doua intreprinderi din tari diferite de a fabrica fiecare independent in intreprinderea proprie anumite componente, subansamble, piese ale unui obiectiv complex din punct de vedere tehnic si de a-si livra elementele fabricate pentru a efectua asamblarea in vederea obtinerii profitului propriu produsului finit.
Intelegerea de cooperare se poate referi si la anumite faze de prelucrare sau la anumite procese tehnologice.
Se intalnesc doua situatii:
obiectivul coproductiei e un obiectiv economic: o fabrica sau un obiectiv infrastructural - cai de comunicatii, porturi, aeroporturi, asezaminte sanitare care au caracter imobil – partenerii livreaza componentele fabricate de catre fiecare la locul de amplasare, coproductia realizandu-se prin participarea in comun la operatiunea de asamblare.
obiectivul – utilaj complex cu caracter imobil – pentru obtinerea produsului final asamblarea se poate realiza in trei moduri
- la ambii parteneri – livrarea reciproca a componentelor fabricate (de obicei in cazul cand componentele livrate sunt in volume sau de greutati aproximativ egale si cand ambii parteneri au conditii optime de asamblare)
Exceptie se face cand halele de montaj si specialistii apartin unuia dintre parteneri.
- numai in fabrica unuia dintre parteneri, de regula a celui care produce subansamblele de greutate si complexitate mai mare din considerente legate de timp.
- se realizeaza la un alt partener (o tara terta) care are o importanta piata de comercializare pentru rezultatul productiei. Se practica atunci cand pentru operatiunea de montaj nu sunt probleme deosebite: - deplasarea de specialisti, amenajarea de hale, deplasare de aparatura speciala.
Aceasta varianta de coproductie se bazeaza pe o specializare de tip organologic – organe si faze de productie de elemente cu grad mare de tehnicitate.
b) coproductia prin programe comune de productie
Intelegerea dintre parteneri din tari diferite privind partajarea gamei de produse: fabricarea de catre fiecare partener a unui segment al nomenclatorului de produse, urmand ca printr-un schimb reciproc fiecare sa dispuna de intreaga gama de produse pe care o va comercializa ulterior autonom sau pe baza unei intelegeri suplimentare.
- tehnologia este furnizata de unul dintre parteneri
- fiecare partener utilizeaza propria tehnologie
- tehnica si tehnologia sunt rezultatul unei activitati comune de cercetare.
Aceasta varianta are o aplicare extinsa in general in ramuri care produc o gama larga de produse: industriile mici, mijlocii, transporturi, industria chimica, farmaceutice. Are la baza diviziunea internationala intraramura prin specializarea pe articole si tipodimensiuni functie de gabarit, caracteristici tehnice, functionale, design.
Contractul de coproductie
In oricare din cele doua modalitati se reglementeaza cateva activitati mai importante
- cantitatea de produse numeric/valoric pe care o vor schimba partenerii intre ei
- reglementeaza livrarile de componente fabricate de parteneri; rolul acestui punct din contract este de a sincroniza perfect remiterile de produse. La acest contract se anexeaza graficele de livrari fie pe perioade de timp convenite fie pe toata perioada de valabilitate a contractului.
- reglementeaza conditiile de livrare si receptia tehnica
- responsabilizarea partenerilor in legatura cu documentatia tehnica si a tehnologiilor utilizate
- stabileste modul in care se vor efectua decontarile
- se cuprind clauze specifice intr-un protocol special privind reglementarea modului de comercializare a produselor rezultate din cooperare, tinand cont de urmatoarele aspecte:
- pietele pe care se face comercializarea
- marca de comert a produsului
- norme si reguli pentru evitarea concurentei
- constituirea eventual a unei retele mixte de desfacere
- diversificarea responsabilitatilor privind asigurarea serviciilor post livrare
- livrarea pieselor de schimb
- impartirea pietelor functie de anumite considerente specifice dar si de politica economica a statelor respective
- alte situatii – schimbul in contrapartida in conditiile penuriei valutare.
Avantajele coproductiei
1. asigura realizarea de produse si obiective complexe
2. valorizeaza eforturile partenerilor – fiecare partener va executa acele subansamble sau produse finite pentru care are un avantaj comparativ realizand in acest fel reducerea costurilor unitare de productie si cresterea competitivitatii prin pret
3. se depasesc dificultatile pe care le ridica cerintele largirii capacitatii de productie
4. asigura cresterea nivelului calitatii rezultatelor cooperarii folosind specialisti cu experienta de productie, procedee de fabricatie moderne, brevete de inventie de care dispun partile
5. este atractiva pentru parteneri cu dificultati in balanta de plati deoarece nu trebuie sa mai achizitioneze cu devize libere componente ale unui utilaj complex pe care nu le poate fabrica in tara
6. nu afecteaza autonomia partilor contractante, fiecare partener fiind independent in organizarea productiei in firma proprie – poate realiza alte rapoarte de cooperare cu alti parteneri
7. are caracter stabil, durabil si de perspectiva pentru ca interesele partenerilor sunt convergente, coproductia fiind cooperare de tip structural
8. contribuie la ridicarea calitati produselor – creste prestigiul pe piata al intreprinderii
Dezavantajele coproductiei
1. pentru ca din punct de vedere tehnic asamblarea produsului finit se poate face la oricare dintre partile contractante, este necesara o sincronizare riguroasa a executarii subansamblelor si o maxima promptitudine a livrarilor. De multe ori, datorita transportului defectuos, ambalajului, anumitor desincronizari din productie, nu se respecta graficul de livrari, fapt ce afecteaza procesul de productie al altor parteneri
2. necesitatea de a constitui stocuri de rezerva pentru a interveni in golurile de productie – incarca suplimentar costurile de productie diminuand avantajul de pret
3. transferul de tehnologie, experienta – in multe situatii nu au circulatie libera si ca urmare cel mai important avantaj al cooperarii – ridicarea si altor firme participante la un nivel tehnic superior – nu se poate realiza intotdeauna.
Subproductia internationala - subcontractarea
O parte importanta a relatiilor intre intrepinderi mari, de obicei Transnationalele, este reprezentata de clientii si furnizorii de materii prime, produse intermediare si servicii de afaceri.
O pondere insemnata este realizata prin mecanismul subcontractarii. Subcontractarea reprezinta un aranjament situat la jumatatea drumului intre internalizarea completa a asigurarii cu inputuri, pe de o parte si incheierea de contracte comerciale, pe de alta parte.
Este situatia in care o intreprindere care face oferta cere alteia care este independenta din punct de vedere juridic, sa realizeze productia sau prelucrarea unei materii prime, a unei componente sau subansamblu pentru ea, conform cu specificatiile sau planurile oferite. Cuprinde toate operatiile ce decurg din relatiile contractuale dintre o intreprindere principala producatoare a unui produs sau grupa de produse numita ordonator si una sau mai multe firme secundare, executante, numite subproducatori, prin care acestia se obliga sa produca pe baza documentatiei tehnologice a ordonatorului, produse finite sau subansamble, componente, piese, uneori executia unor lucrari partiale, prelucrarea unor semifabricate pe care le livreaza apoi contra cost ordonatorului care le va incorpora in produsul finit.
Ordonatorul asigura si comercializeaza integral sau partial produsul finit pe piata internationala sub marca sa. Subproducatia se numeste si subcontractare, sau prelucrare pe baza de contract, deoarece transfera fabricarea unei parti din productie catre alte firme, in scopul suplimentarii ofertei de produse a firmei principale, sau pentru asigurarea unor componente specializate.
Aceasta forma de cooperare industriala s-a extins mai ales pentru procesele de productie care presupun tehnologii complexe si variate (industrii mecanice de prelucrare).
In practica se realizeaza in doua variante de baza:
- Producerea unor produse finite. Este vorba de subproductie de capacitate, datorita unor cauze conjuncturale sau concurentiale.
- Producerea de subansamble. Este vorba de o subproductie de specialitate care are la baza imbinarea unor structuri diferite si complementare de productie, si de aceea este o subproductie structurala sau complementara.
Subproductia de capacitate conjuncturala sau concurentiala
Presupune realizarea de catre subproducatori a acelorasi produse finite ca si ordonatorul, pe care acesta le preia si le comecializeaza sub marca proprie. In conventia care se incheie, ordonatorul ii stabileste subproducatorului normele tehnice si conditiile de executie printr-un document numit “Caiet de sarcini”, si care de regula este insotit de un prototip realizat de ordonator si pe care subproducatorul este obligat sa il produca.
In contractul de subproductie se mai includ graficele de livrare a produselor fabricate de subproducatori catre ordonatori, conditii de livrare, preturile produselor, se stabileste cine suporta cheltuielile de transport.
In cazul subproductiei de capacitate, prin conventia incheiata, partile isi asuma obligatii:
Ordonatorul:
- Sa livreze documentele la termenul stabilit;
- Sa asigure asistenta tehnica necesara;
- Sa asigure formarea si specializarea cadrelor;
- Sa livreze gratuit modele de referinta, pentru compararea caracteristicilor tehnice ale produselor supuse verificarilor.
Subproducatorul:
- Sa comande la timp si sa procure subansamblele, piesele componente pe care nu le-a asimilat in productie;
- Sa respecte graficul de esalonare stabilit lunar sau trimestrial si sa livreze cantitatea de produse pe care ordonatorul s-a obligat prin contract sa o preia.
- Sa asigure piese de schimb pentru produsele livrate partenerului, pentru perioada de timp convenita prin contract.
In practica sunt si cazuri cand subproducatorii au permisiunea sa comercializeze pe o piata stabilita, limitata de obicei, sub aceeasi marca, productia excedentara.
Aparitia acestor forme de subproductie a fost determinata de mai multe cauze obiective, principala fiind de ordin conjunctural – aparitia unui decalaj intre capacitatea de productie a unui producator, care devine nesatisfacatoare fata de o cerere crescuta pentru un produs pe piata, sau pentru executia unei comenzi pe timp scurt.
In aceasta situatie producatorul trebuie sa apeleze la subcontractori cu profil similar, care au capacitati de productie incomplet folosite, nu sunt cunoscuti pe piata si nu au retele proprii de desfacere. In aceasta situatie exista posibilitatea ca producatorul sa-si mareasca capacitatea de productie, dar acest lucru nu se poate realiza intr-un timp optim pentru a raspunde unei cereri crescute si in plus nu exista certitudinea ca cererea va fi durabila si va face eficienta investitia.
Subproductia de capacitate este si o cooperare concurentiala, pentru ca activitatea incredintata subcontractorului este in general aceeasi pe care o efectueaza si ordonatorul, si cei doi sunt concurenti direct.
La incetarea contractului de cooperare, daca ordonatorul nu a prevazut utilizarea exclusiva a documentelor, subproducatorul poate sa apara el insusi pe piata, devenind concurent direct firmei principale.
Din cooperarea prin acest sistem decurg avantaje pentru ambii parteneri.
Ordonatorul poate satisface rapid o cerere, poate utiliza in mod profitabil o conjunctura favorabila aparuta pe piata, sau acoperi comenzi multiple venite de la clienti si acest lucru ii consolideaza reputatia de furnizor serios, evitand astfel realizarea de investitii pentru extinderea sau pentru noi capacitati de productie, adesea pe perioade nedeterminate, si care presupun efort financiar suplimentar si dificultati generate de restictii impuse de legile anipoluante si de normele noi de amplasare industriala.
- Subcontactarea ofera flexibilitate ordonatorului, pentru ca este mai usor sa schimbi subcontractantii decat sa deschizi o unitatea productiva sau sa-i reduci dimensiunile.
- Obtinerea unui important profit suplimentar, rezultat din diferenta de pret de vanzare si cel incasat, subproductia permitand realizarea produsului la costuri mai reduse.
- Se transfera de la ordonator la subproducator riscul deteriorarii unei eventuale conjuncturi si a reducerii cererii.
Subproducatorul beneficiaza la randul sau de avantaje importante:
- Regularitatea comenzilor si certitudinea vanzarii pe o perioada de timp determinata. Acest lucru ii permite utilizarea efectiva a productiei, ceea ce ii asigura cresterea acumularilor.
- Beneficiaza de asistenta tehnica si chiar asistenta financiara din partea ordonatorului, si deseori chiar are asigurata aprovizionarea cu materii prime si materiale.
- In conditiile unei conjuncturi economice favorabile pe timp mai indelungat, urmare a avantajelor de mai sus, subcontractantul se poate dezvolta si poate trece in randul unitatilor mai mari.
Dezavantaje:
Ordonatorii sunt nemultumiti deseori ca producatorii nu dispun de personal calificat suficient, de conditii tehnice corespunzatoare, si ca urmare productia livrata de ei nu este conforma cu specificatiile stabilite, nu respecta graficele de livrare a produselor.
Subproducatorii:
Deteriorarea conjuncturii si reducerea cererii pot avea consecinte brutale, pentru ca ordonatorul nu mai reinnoieste contractul; ordonatorul anuleaza comenzile chiar in timpul executiei lor, fiind mai avantajos sa plateasca daune, decat sa produca marfuri pe care nu le mai pot vinde.
Daca conjunctura este favorabila mai mult timp, ordonatorul isi poate mari capacitatea de productie. Inseamna ca subproducatorii sunt afectati, sansele dezvoltarii alternand cu riscurile stagnarii (falimentului).
Subproductia de specialitate (structurala sau complementara)
Aceasta forma presupune o anumita diviziune a muncii, o complementaritate tehnica a producatorilor, fiecare dintre ei fiind specializati in producerea unor parti distincte ale unui produs. Inseamna realizarea de catre subproducatori care au o specializare mai buna a unor piese, componente, repere, subansamble care urmeaza sa fie integrate in produsul final la ordonator.
Subproductia de specialitate reprezinta deci intelegerea dintre un ordonator si unul sau mai multi subproducatori din care ultimii produc subansamble, componente, repere, piese ce urmeaza sa fie incluse in corpul de baza al produsului fabricat de ordonator.
Motivele care au determinat aceasta forma de aranjament sunt diferite functie de pozitia participantilor la aceasta relatie.
Ordonatorul – recurge la aceasta forma pentru ca urmareste:
- realizarea unei activitati cu cheltuieli mai reduse de catre alte intreprinderi din tara
- asigurarea unei calitati mai ridicate a productiei, de multe ori calitatea primeaza in fata unei rentabilitati imediate
- decizia de a produce integral sau in subcontractare de specialitate este luata de ordonator avand in vedere parametrii de rentabilitate si calitate
Subproducatorul – urmareste o rentabilitate ridicata si de aceea prefera sa se ocupe de o gama restransa de operatiuni care sa-i permita sa se specializeze, sa-si adapteze productia mai bine la tehnica pe care o are, sa-si califice personalul angajat – cresterea productivitatii. El va renunta sa se diversifice si se va ocupa de productia de serie cu toate avantajele de pret si calitate ce decurg din aceasta. Subproducatorul poate beneficia de asistenta tehnica si financiara din partea ordonatorului.
Deoarece acest tip de aranjament afecteaza structura interna a firmei, este o cooperare de tip structural – acest fapt ii va asigura durabilitatea in timp. Ea este determinata de complexitatea productiei, de calcul economic – este mai eficient sa produci sau sa cumperi?
Subcontractarea de specialitate – este si o cooperare complementara pentru ca se bazeaza pe complementaritatea tehnica a partenerilor.
Notiunea de subordonare este inlocuita cu cea de substituire, partenerii vor conlucra la intocmirea caietului de sarcini, vor realiza continuu schimburi de informatii si experienta, controlul devine incredere reciproca iar interesele sunt comune.
Prin acest gen de subcontractare, subcontractantul beneficiaza de suprematia pe o piata relativ extinsa din punct de vedere geografic ca urmare a relatiilor pe piata ale ordonatorului.
Construirea de obiective industriale compelxe
Aparitia acestor forme de tip “aranjamente colaborative” este rezultatul dezvoltarii si diversificarii relatiilor economice internationale si a acordurilor si intelegerilor de cooperare economica si tehnico stiintifica bilaterale incheiate pe termen lung intre intreprinderi din tari diferite.
Initial s-a dezvoltat cooperarea internationala tripartita care denumea in esenta realizarea unui proiect industrial pentru un beneficiar prin coparticiparea a doua sau mai multe intreprinderi din tari terte. Primele proiecte de acest tip au aparut in anii ’60. Dupa ’70 ea s-a dezvoltat si s-a extins incepand sa devina o forma des utilizata mai ales pe relatia E-V-S.
La inceput se numea “cooperare E-V-S“. Participarea partenerilor trebuie inteleasa ca o contributie semnificativasi activa pe tot parcursul de implementare a obiectivului. In cazul in care tara in dezvoltare beneficiara a proiectului avea un rol pasiv, cooperarea se numea cooperare E-V pe piete terte sau cooperare trilaterala.
Conceptul de cooperare internationala tripartita s-a conturat destul de greu, pentru ca nu s-a inteles ca nu reprezinta o forma distincta de cooperare pentru ca se realiza prin alte forme de cooperare consacrate, cum sunt:
- livrarea de utilaje si instalatii prin credite rambursate in produse
- societati mixte de productie
- cesionare de licente
Se confunda cu cooperarea E-V pe piete terte care se aseamana din punct de vedere al reprezentarii statelor dar este diferita din punct de vedere a rolului acestor state.
Contractul de cooperare tripartita are un caracter extrem de complex si in practica se realiza intr-o mare varietate de forme datorata formulei organizatorice stabilite de parteneri si apoi de preferintele tarilor benefiaciare.
Lietratura de specialitate folosea si alte denumiri pentru a numi aceste aranjamente
- cooperare pentru constructia de obiective industriale si infratructurale – coproductie
- exportul de obiective industriale, ca forma de tranzactie internationala care imbina elemente specifice ale unui export traditional cu elemente specifice ale investitiilor straine directe
- exporturi complexe(livrari la cheie)
Aceste operatiuni au valoare ridicata, derularea lor se face pe termen mediu sau lung, ele presupun coparticiparea partenerilor atat la realizarea cat si la darea in functiune a obiectivului, presupune transfer de tehnologie, etc.
Considerat ca forma moderna si mai extinsa de cooperare din punct de vedere al tarilor sau intreprinderilor participante, in practica operatiunea consta in construirea de obiective compelxe prin efectuarea de catre un exportator impreuna cu alte intreprinderi terte a unor diverse activitati cum sunt:
- furnizarea si montarea unor instalatii tehnologice
- executarea unor lucrari de constructii, montaj
- aprovizionarea cu factori de productie
- formarea profesionala
Exportul de obiective industriale are cateva caracteristici;
1. reprezinta un sistem de relatii functionale intre firmele participante care pot fi:
exportatori, subcontractori, organisme publice, societati financiar bancare, de natura diversa, comerciale, de investitii, de cooperare, prestatii materiale si intelectuale, montaje financiare de tip consortial, etc.
2. In general aceste operatiuni sunt de valori foarte ridicate, se deruleaza pe perioade de timp indelungat si de aceea riscurile care pot apare sunt mai numeroase si au efecte mari asupra rezultatelor economici financiare ale partilor implicate.
3. Incheierea contractelor de obicei se face in urma unor licitatii organizate de intreprinderile beneficiare iar castigatorul va proceda la subcontractarea unor activitati cu alti parteneri, furnizori, antreprenori din tari terte si din tara beneficiara. Baza contractuala a operatiunii poate fi reprezentata de mai multe contracte separate, un contract global sau un contract la cheie
Contractele separate – se incheie intre beneficiar si firmele terte pentru furnizarea de utilaje si tehnologii, licentieri si vanzari de know-how, constructii si lucrari de infrastructura.
Raspunderea fata de cumparator revine fiecarui contractant pentru prestatia datorata conform contractului, exportatorul este raspunzator in limita contractului direct incheiat cu importatorul, coordonarea lucrarilor fiind in sarcina cumparatorului.
Contractul global – se incheie intre exportator si importator, este un contract combinat care se refera atat la lucrari de constructii, montaj si infrastructura cat si la furnizarea de instalatii, materiale si prestarea de servicii. In acest caz exportatorul isi asuma fata de client raspunderea pentru ansamblul lucrarilor si livrarilor chiar daca executia unora dintre acestea este transferata unui subcontractant.
In practica se intalnesc si alte variante:
- se pot incheia doua contracte de baza – unul intre exportator care joaca rolul de furnizor general si importator, celalalt contract intre intreprinderea care executa constructia de cladiri si amenajari de infrastructura numit antreprenor general si beneficiar. Deseori furnizorul si antreprenorul se asociaza intr-un consortiu care incheie cu importatorul un contract unic.
SURSA: RASFOIESC
Comunitatea P2P de călătorii în car sharing Blablacar anunţă că a închis o rundă de investiţii de serie C cu strângerea a 100 de milioane de dolari (aproximativ 75 de milioane de euro) pentru extinderea sa internaţională.
Operţtiunea a fost condusă de către fondul de risc cu sediul la Geneva Index Ventures, în timp ce reţeaua social continuă să se bucure de Accel Partners, ISAI şi Lead Edge Capital, investitorii actuali.
Tocmai, fondurile de capital ISAI, Cabiedes & Partners şi Accel Partners s-au incorporat acţionarului reţelei cu o investiţie de 10 milioane de dolari pentru impulsiona expansiunea europeană iniţiala, care le-a permis să ajungă la 11 noi pieţe din Franţa, unde a fost creată în ianuarie 2009: Spania (ianuarie 2010); Marea Britanie; Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Germania, Ucraina şi Rusia (vezi: Comunităţi pe roţi: p2p avansează cu viteză în transport).
BlaBlaCar capta una inversión de 75 M € para su expansión internacional
Blablacar obţine o investiţie de 75 M € pentru extinderea sa la nivel mondial.
În Rusia a obţinut mai mult de 250.000 de utilizatori înregistrati în primul trimestru al operaţiunii şi în Germania a depăşit un milion de utilizatori după doar un an de la lansarea sa.
Cu această nouă rundă de finanţare, Blablacar urmăreşte să consolideze introducerea platformei în oraşele din întreaga lume. În prezent, Blablacar are peste opt milioane de utilizatori din 12 ţări. Prin intermediul acestei reţele sociale, conducătorii de vehicule private cu locuri libere intră în contact cu pasagerii care doresc să călătorească spre aceeaşi destinaţie şi împărtăşesc cheltuielile de călătorie.
“Blablacar a devenit un reprezentat al economiei colaborative care îmbunătăţeşte mobilitatea durabilă şi încurajează dezvoltarea unei noi forme de călătorie mai eficiente, accesibilă şi axată pe relaţiile umane”, afirmă purtătorii săi de cuvânt.
Odată consolidată în Europa, Blablacar va utiliza această investiţie să se extindă spre noi pieţe, a declarat CEO-ul companiei, Frédéric Mazzella. “De la fondarea noastră am adus un nou model de afacere pe piaţă mobilităţii de distanţă lungă şi am contribuit la o comunitate activă şi de încredere. Această invitaţie ne va ajuta să accelerăm această forma de călătorie dincolo de Europa”, a indicat el.
La începutul lunii iunie, ploemică startup de transport urban protestată de şoferii de taxi din mai multe oraşe ale lumii Uber, a fost valorată la 13.400 milioane € la finalul unei runde de finanţare, obţinând o investiţie de 880 milioane de euro.
SURSA: EVISIONTURISM