Rachel Botsman: Procesul pentru consum colaborativ Dec 2010 Rated Inspiring, Persuasive
00:11 Azi vă voi vorbi despre ascensiunea consumului colaborativ. Vă voi explica ce este și voi încerca să vă conving -- în numai 15 minute -- că nu este o idee nefondată, sau o tendință de scurtă durată, ci o puternică forță culturală și economică, care reinventează, nu numai ce consumăm, dar și modul în care consumăm.
00:32 Voi începe cu un exemplu înșelător de simplu. Mâinile sus -- câți din voi aveți cărți, CD-uri, DVD-uri sau videouri stând degeaba prin casă, pe care probabil nu le veți mai folosi, dar nu v-ați putut convinge să le aruncați? Nu văd toate mâinile, dar se pare că toți aveți. Pe rafturile noastre de acasă avem o cutie de DVD-uri cu serialul "24 de ore" -- sezonul șase ca să fiu precis. Cred că l-am primit cadou de Crăciun acum trei ani. Soțul meu, Chris, și eu iubim acest serial. Dar s-o recunoaştem, după ce l-ai văzut odată -- poate de două ori -- nu prea mai vrei să-l vezi din nou, fiindcă știi cum va învinge Jack Bauer teroriștii. Așa că stă acolo pe rafturile noastre învechit pentru noi, dar cu valoare latentă imediată pentru altcineva. Înainte de a continua, trebuie să fac o mărturisire. Am trăit 10 ani în New York, și sunt mare fan al serialului "Totul despre sex". Mi-ar plăcea să revăd primul film din nou ca un fel de încălzire pentru continuarea care apare săptămâna viitoare. Deci cât de ușor pot schimba copia noastră nedorită de "24 de ore" pentru o copie dorită de "Totul despre sex"? Poate ați observat că există un nou sector în dezvoltare numit comerț prin schimb. Cea mai simplă analogie pentru comerțul prin schimb este ca un serviciu de întâlniri online pentru orice formă de informație pe care o dețineți dar nu vă trebuie. Folosește internetul pentru a crea o piață infinită pentru a potrivi posesiunile persoanei A cu nevoile persoanei C, oricare ar fi acestea.
02:02 Săptămâna trecută am mers pe unul din aceste siteuri, inspirat numit Swaptree (Copacul schimburilor). Și erau acolo peste 59300 de obiecte care puteau fi schimbate imediat pentru copia mea de "24 de ore". Iată, acolo în Reseda, California, era Rondoron care vroia să schimbe copia ei "ca nouă" de "Totul despre sex" pentru copia mea "24 de ore". Cu alte cuvinte ceea ce se întâmplă aici este că Swaptree rezolvă problema companiei mele de transport marfă, o problemă pe care economiștii o numesc "coincidența dorințelor" în aproximativ 60 de secunde. Este și mai uimitor că va tipări pe loc o etichetă de transport, fiindcă știe greutatea obiectului. Acum, sunt nivele de minuni tehnice în spatele unor asemenea siteuri ca Swaptree, dar asta nu mă interesează, și nici comerțul schimbului în sine.
02:54 Pasiunea mea, pentru care am dedicat cercetarea mea din ultimii câțiva ani, sunt comportările colaborative și mecanica încrederii inerente în aceste sisteme. Când vă gândiți la asta, părea o idee nebună, chiar și acum câțiva ani, să-mi schimb obiectele cu străin al cărui nume real nu-l știu și fără ca banii să fie implicați. Totuși 99 la sută din schimburile de pe Swaptree se finalizează cu succes. Și acel 1 la sută care primește scor negativ, este pentru motive minore, de exemplu obiectul nu ajunge la timp.
03:28 Deci ce se întâmplă aici? Se manifestă o dinamică extrem de puternică, care are implicații comerciale și culturale imense. Anume, că tehnologia permite încrederea între străini. Acum trăim într-un sat global unde putem imita legăturile care înainte se întâmplau față în față, dar la o scară și în moduri care nu au fost posibile înainte. Deci ce se întâmplă de fapt e că rețelele sociale și tehnologiile în timp real ne duc înapoi în timp. Facem schimburi în natură, negoț, facem troc, distribuim, dar astea sunt reinventate într-o dinamică și forme atractive. Ce găsesc eu fascinant e că de fapt am cablat lumea noastră pentru distribuție, fie că e vorba de vecinătatea, școala, biroul nostru, sau rețeaua noastră Facebook. Iar asta a creat o economie a ceea ce e al meu este și al tău. De la puternicul eBay, bunicul piețelor de schimburi, pînă la companiile de distribuție de mașini în cotă-parte ca GoGet, unde plătești o taxă lunară să închiriezi mașini cu ora, la platforme de împrumut social ca Zopa, care va primi pe oricine în acest public cu 100 de dolari de împrumutat, și îl va potrivi cu un debitor de oriunde din lume, noi distribuim și colaborăm din nou în moduri care eu cred că sunt mai degrabă sofisticate decât hippie. Numesc asta consum colaborativ bazat pe un curent de opinie.
04:54 Acum, înainte de a intra în diferitele sisteme ale consumului colaborativ, aș vrea să încerc și să răspund la întrebarea pe care fiecare autor o primește, adică de unde a venit această idee. Aș vrea eu să spun că m-am trezit într-o dimineață și am zis: "Voi scrie despre consumul colaborativ." Dar de fapt a fost un păienjeniș complicat de idei aparent distincte. În următoarele minute, veți vedea un fel de joc de artificii conceptual cu toate punctele care mi-au trecut prin cap. Primul lucru pe care l-am observat: câte concepte mari apăreau -- de la înțelepciunea maselor pînâ la grupuri deștepte -- și cât de ridicol de ușor este să formezi un grup pentru un scop. Și legat de mania maselor erau exemple peste tot în lume -- de la alegerea președintelui până la scandalosul Wikipedia, și totul între ele -- despre ce poate realiza puterea numerelor.
05:46 Acum, știți cum e când înveți un cuvânt nou și apoi începi să-l vezi peste tot? Asta s-a întâmplat cu mine când am observat că ne deplasăm de la consumatori pasivi spre creatori, spre colaboratori cu multe posibilități. Se întâmplă că Internetul elimină persoana intermediară, așa că oricine, de la un proiectant de tricouri până la cineva care tricotează, poate să-și câștige existența vânzând direct. Și forța omniprezentă a acestei revoluții persoană la persoană înseamnă că distribuirea se întâmplă la rate fenomenale. Este uimitor când te gândești că, în fiecare minut al acestui discurs, 25 de ore de video va fi încărcat pe YouTube. Ceea ce găsesc eu fascinant în aceste exemple este modul în care apelează la instinctele noastre primare. Adică, suntem maimuțe și ne-am născut și am fost crescuți să împărțim și să colaborăm. Și facem asta de mii de ani, fie când am vânat în grupuri, sau am cultivat pământul în cooperative, înainte să fi venit acest mare sistem numit hiperconsum, și înainte să ne fi construit garduri și să fi creat micile noastre moșii. Dar lucrurile se schimbă, și unul din motive e generația Y sau cei născuți în era digitală. Eu au crescut distribuind -- fișiere, jocuri video, cunoaștere, este o a doua natură pentru ei. Iar noi, cei din generația milenară -- eu sunt doar un milenar -- suntem ca soldații, mutându-ne de la o cultură a eu-lui, la cultura noi-ului.
07:17 Motivul pentru care se întâmplă așa de repede este colaborarea mobilă. Noi trăim acum într-o epocă conectată, unde putem localiza pe oricine, oricând, în timp real, de la un mic dispozitiv ținut în mână. Toate acestea mi-au trecut prin cap pe la sfârșitul anului 2008, când, desigur, s-a întâmplat marele crah financiar. Thomas Friedman este unul din favoriții mei de editoriale de la New York Times, și el a comentat amar că 2008 a fost anul în care ne-am lovit de un perete când atât Mama Natură, cât și piața au zis amândouă: "Ajunge". Știm în mod rațional că o economie construită pe hiperconsum este o păcăleală gen Caritas, sau "castelele din Spania". Totuși este greu să știm ce să facem ca indivizi.
08:01 Așa că toate astea au dus la o mulțime de mesaje pe Twitter. Ei bine, era un zgomot și o complexitate în capul meu, până am înțeles ce se întâmpla din cauza celor patru forțe motoare principale. Prima, o credință renăscută în importanța comunității, și o reală redefinire a ce înseamnă prieten și vecin. Un torent de rețele sociale de la egal la egal și tehnologii în timp real, au schimbat fundamental modul în care ne comportăm. Trei, grijile presante ale problemelor de mediu nerezolvate. Și patru, o recesiune globală care a șocat fundamental comportarea consumatorilor. Aceste patru forțe motoare fuzionează și creează marea schimbare -- îndepărtându-se de secolul 20, definit prin hiperconsum, spre secolul 21, definit prin consum colaborativ. În general eu cred că suntem la un punct de inflexiune unde comportările participative -- prin siteuri ca Flickr și Twitter care devin o a doua natură on-line -- sunt aplicate unor aspecte off-line ale vieții zilnice. De la naveta de dimineață la modul în care moda este concepută la modul în care cultivăm hrana, noi consumăm și colaborăm din nou.
09:10 Coautorul meu, Roo Rogers, și eu am adunat mii de exemple concrete din toată lumea consumului colaborativ. Deși sunt enorm de diferite în maturitatea scării și a scopului când am intrat în profunzime în ele, am înțeles că ele de fapt pot fi organizate în trei sisteme clare. Prima este piața redistribuirii. Piețele de redistribuire -- exact ca Swaptree -- mută un obiect folosit, proprietatea cuiva, dintr-un loc în care nu mai este necesar, într-un alt loc unde este necesar altcuiva. Ele sunt tot mai mult gândite ca al cincilea 'R' -- reducere, refolosire, reciclare, reparare și redistribuire -- fiindcă ele extind ciclul de viață al unui produs și astfel reduc deșeurile.
09:49 A doua este stilul de viață colaborativ. Asta este folosirea participativă a unor resurse și lucruri ca banii, priceperile și timpul. Pariez că în câțiva ani, fraze ca "lucrul în comun" și "surfing de canapea" și "băncile de timp" vor deveni parte a jargonului profesional zilnic. Unul din exemplele mele favorite de stiluri de viață colaborative se numește Landshare [Partajarea pământului]. Este o schemă folosită în U.K. care potrivește dl. Jones, cu niște spațiu liber în grădina lui, cu d-na. Smith, care dorește să fie cultivatoare. Împreună ei pot cultiva propria hrană. Este una din acele idei așa de simple, dar strălucitoare, te întrebi de ce nu s-a mai făcut înainte.
10:30 Al treilea sistem este sistemul serviciilor bazate pe produse. Aici plătești pentru beneficiul produsului -- ce face acesta pentru tine -- fără să fii nevoit să ai produsul în proprietate. Ideea este puternică mai ales pentru lucruri care au mari perioade de neutilizare. Și asta poate fi orice de la produse pentru copilași până la modă -- Câți din voi aveți o mașină de găurit electrică? Posedați o asemenea mașină? Acea mașină va fi utilizată în jur de 12 până la 13 minute pe întreaga ei durată de viață. (Râsete) Este cam ridicol, nu? Fiindcă voi aveți nevoie de gaură, nu de mașina de găurit. (Râsete) (Aplauze) Așa că de ce nu închiriați mașina de găurit, sau, și mai bine, închiriați propria mașină de găurit altor oameni și faceți niște bani din ea? Aceste trei sisteme se întâlnesc, permițând oamenilor să folosească colaborativ resurse fără să-și sacrifice stilul de viață, sau libertatea lor personală mult prețuită. Eu nu cer oamenilor să împartă lucrurile ca la grădiniță.
11:31 Deci vreau să vă dau un exemplu cât de puternic poate fi consumul colaborativ în schimbarea comportamentului. Costul mediu al întreținerii autoturismului este de 8000 de dolari pe an. Totuși, acea mașină stă nefolosită 23 de ore pe zi. Când luați în considerare aceste două fapte, începe să aibă mai puțin sens să avem propria mașină cu totul. Așa, firme de folosit mașini în mod colaborativ ca Zipcar și GoGet, intră în peisaj. În 2009, Zipcar a luat 250 de participanți din 13 orașe -- și toți erau împătimiți ai mașinii personale și începători în mașina-colaborativă -- și i-a convins să renunțe la cheile mașinii pentru o lună. În loc de mașină proprie, ei au trebuit să meargă pe jos, cu bicicleta, să ia trenul, sau alte forme de transport public. Au putut utiliza calitatea lor de membru Zipcar când era absolut necesar. Rezultatele acestei provocări după numai o lună sunt uluitoare. Este uimitor că s-au pierdut 192 de kilograme numai datorită exercițiului suplimentar. Dar statistica mea preferată este că 100 din cei 250 de participanți nu și-au mai vrut cheile înapoi. Cu alte cuvinte, dependenții de mașină au pierdut impulsul de a poseda.
12:45 Sistemul pentru servicii de produse este vechi de ani. Doar gândiți-vă la biblioteci și spălătorii automate. Dar cred că intră într-o nouă eră, fiindcă tehnologia face colaborarea mai simplă și mai amuzantă. Există un citat minunat din New York Times care spune: "Folosirea colaborativă este pentru proprietate ceea ce iPod-ul este pentru benzile magnetice cu 8 piste, ceea ce energia solară este pentru mina de cărbune." Cred de asemenea că generația noastră, relația noastră cu satisfacerea dorințelor noastre este mult mai puțin tangibilă decât la oricare altă generație precedentă. Eu nu vreau DVD-ul, vreau filmul pe care îl poartă. Eu nu vreau un robot telefonic demodat, vreau mesajul pe care-l salvează. Eu nu vreau un CD, eu vreau muzica pe care o redă. Cu alte cuvinte, eu nu vreau marfă, vreau nevoile sau experiențele pe care le satisface. Aceasta alimentează o masivă deplasare spre dominanța utilizării asupra posesiunii -- sau așa cum spune Kevin Kelly, editorul magazinului Wired, "Unde accesul este mai bun decât posesiunea."
13:44 Acum că posesiunile noastre se dematerializează în rețeaua globală, o linie neclară apare între ce este al meu, ce este al tău, și ce este al nostru. Vreau să vă dau un exemplu care arată cât de repede se întâmplă această evoluție. Acesta reprezintă un interval de opt ani. Am mers de la tradiționala mașină proprietate personală la firme de folosire colaborativă de mașini -- ca Zipcar și GoGet -- la platforme de împărțire a călătoriei, la cea mai nou apărută, care e închirierea de mașini persoană la persoană, unde de fapt poți face bani prin închirierea acelei mașini care stă degeaba 23 de ore pe zi vecinului tău. Acum, toate aceste sisteme necesită un grad de încredere, și piatra de temelie pentru ca asta să funcționeze este reputația.
14:30 În sistemul vechi de consum, reputația noastră nu conta prea mult, fiindcă istoria noastră financiară era mult mai importantă decât orice fel de evaluare de la persoană la persoană. Dar acum pe Web lăsăm o urmă. Cu fiecare spammer pe care îl semnalăm, cu fiecare idee pe care o publicăm, cu fiecare comentariu public, noi de fapt semnalăm cât de bine colaborăm, și dacă suntem sau nu de încredere. Să ne întoarcem la primul meu exemplu, Swaptree. Pot vedea că Rondoron a terminat 553 de schimburi cu o rată de succes de sută la sută. Cu alte cuvinte, pot avea încredere în el sau ea. Țineți minte cuvintele mele, este doar o chestiune de timp înainte să fim capabili să facem o căutare gen Google și să vedem o situație cumulativă a capitalului nostru de reputație. Și acest capital de reputație va determina accesul nostru la consumul colaborativ. Este o nouă monedă socială, ca să spun așa, care ar putea să devină la fel de puternică ca și scorul de credit.
15:31 Acum, ca un gând de încheiere, cred că suntem de fapt într-o perioadă în care ne trezim din această grozavă mahmureală de risipă și deşertăciune, și facem un pas pentru a crea un sistem mai durabil clădit ca să susțină nevoia noastră înnăscută de comunitate și identitate individuală. Cred că se vor referi la ea ca o revoluție, ca să spun așa -- când societatea, pusă în fața unor mari provocări, a făcut o deplasare seismică de la obținerea și cheltuiala individuală către o redescoperire a binelui colectiv. Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă grozavă. Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă sofisticată. Fiindcă cred într-adevăr că poate sfărâma modurile depășite de business, ajutându-ne să sărim peste formele risipitoare de hiperconsum și să ne învețe cînd destul este într-adevăr destul. 16:21 Vă mulțumesc foarte mult. SURSA: TED
00:11 Azi vă voi vorbi despre ascensiunea consumului colaborativ. Vă voi explica ce este și voi încerca să vă conving -- în numai 15 minute -- că nu este o idee nefondată, sau o tendință de scurtă durată, ci o puternică forță culturală și economică, care reinventează, nu numai ce consumăm, dar și modul în care consumăm.
00:32 Voi începe cu un exemplu înșelător de simplu. Mâinile sus -- câți din voi aveți cărți, CD-uri, DVD-uri sau videouri stând degeaba prin casă, pe care probabil nu le veți mai folosi, dar nu v-ați putut convinge să le aruncați? Nu văd toate mâinile, dar se pare că toți aveți. Pe rafturile noastre de acasă avem o cutie de DVD-uri cu serialul "24 de ore" -- sezonul șase ca să fiu precis. Cred că l-am primit cadou de Crăciun acum trei ani. Soțul meu, Chris, și eu iubim acest serial. Dar s-o recunoaştem, după ce l-ai văzut odată -- poate de două ori -- nu prea mai vrei să-l vezi din nou, fiindcă știi cum va învinge Jack Bauer teroriștii. Așa că stă acolo pe rafturile noastre învechit pentru noi, dar cu valoare latentă imediată pentru altcineva. Înainte de a continua, trebuie să fac o mărturisire. Am trăit 10 ani în New York, și sunt mare fan al serialului "Totul despre sex". Mi-ar plăcea să revăd primul film din nou ca un fel de încălzire pentru continuarea care apare săptămâna viitoare. Deci cât de ușor pot schimba copia noastră nedorită de "24 de ore" pentru o copie dorită de "Totul despre sex"? Poate ați observat că există un nou sector în dezvoltare numit comerț prin schimb. Cea mai simplă analogie pentru comerțul prin schimb este ca un serviciu de întâlniri online pentru orice formă de informație pe care o dețineți dar nu vă trebuie. Folosește internetul pentru a crea o piață infinită pentru a potrivi posesiunile persoanei A cu nevoile persoanei C, oricare ar fi acestea.
02:02 Săptămâna trecută am mers pe unul din aceste siteuri, inspirat numit Swaptree (Copacul schimburilor). Și erau acolo peste 59300 de obiecte care puteau fi schimbate imediat pentru copia mea de "24 de ore". Iată, acolo în Reseda, California, era Rondoron care vroia să schimbe copia ei "ca nouă" de "Totul despre sex" pentru copia mea "24 de ore". Cu alte cuvinte ceea ce se întâmplă aici este că Swaptree rezolvă problema companiei mele de transport marfă, o problemă pe care economiștii o numesc "coincidența dorințelor" în aproximativ 60 de secunde. Este și mai uimitor că va tipări pe loc o etichetă de transport, fiindcă știe greutatea obiectului. Acum, sunt nivele de minuni tehnice în spatele unor asemenea siteuri ca Swaptree, dar asta nu mă interesează, și nici comerțul schimbului în sine.
02:54 Pasiunea mea, pentru care am dedicat cercetarea mea din ultimii câțiva ani, sunt comportările colaborative și mecanica încrederii inerente în aceste sisteme. Când vă gândiți la asta, părea o idee nebună, chiar și acum câțiva ani, să-mi schimb obiectele cu străin al cărui nume real nu-l știu și fără ca banii să fie implicați. Totuși 99 la sută din schimburile de pe Swaptree se finalizează cu succes. Și acel 1 la sută care primește scor negativ, este pentru motive minore, de exemplu obiectul nu ajunge la timp.
03:28 Deci ce se întâmplă aici? Se manifestă o dinamică extrem de puternică, care are implicații comerciale și culturale imense. Anume, că tehnologia permite încrederea între străini. Acum trăim într-un sat global unde putem imita legăturile care înainte se întâmplau față în față, dar la o scară și în moduri care nu au fost posibile înainte. Deci ce se întâmplă de fapt e că rețelele sociale și tehnologiile în timp real ne duc înapoi în timp. Facem schimburi în natură, negoț, facem troc, distribuim, dar astea sunt reinventate într-o dinamică și forme atractive. Ce găsesc eu fascinant e că de fapt am cablat lumea noastră pentru distribuție, fie că e vorba de vecinătatea, școala, biroul nostru, sau rețeaua noastră Facebook. Iar asta a creat o economie a ceea ce e al meu este și al tău. De la puternicul eBay, bunicul piețelor de schimburi, pînă la companiile de distribuție de mașini în cotă-parte ca GoGet, unde plătești o taxă lunară să închiriezi mașini cu ora, la platforme de împrumut social ca Zopa, care va primi pe oricine în acest public cu 100 de dolari de împrumutat, și îl va potrivi cu un debitor de oriunde din lume, noi distribuim și colaborăm din nou în moduri care eu cred că sunt mai degrabă sofisticate decât hippie. Numesc asta consum colaborativ bazat pe un curent de opinie.
04:54 Acum, înainte de a intra în diferitele sisteme ale consumului colaborativ, aș vrea să încerc și să răspund la întrebarea pe care fiecare autor o primește, adică de unde a venit această idee. Aș vrea eu să spun că m-am trezit într-o dimineață și am zis: "Voi scrie despre consumul colaborativ." Dar de fapt a fost un păienjeniș complicat de idei aparent distincte. În următoarele minute, veți vedea un fel de joc de artificii conceptual cu toate punctele care mi-au trecut prin cap. Primul lucru pe care l-am observat: câte concepte mari apăreau -- de la înțelepciunea maselor pînâ la grupuri deștepte -- și cât de ridicol de ușor este să formezi un grup pentru un scop. Și legat de mania maselor erau exemple peste tot în lume -- de la alegerea președintelui până la scandalosul Wikipedia, și totul între ele -- despre ce poate realiza puterea numerelor.
05:46 Acum, știți cum e când înveți un cuvânt nou și apoi începi să-l vezi peste tot? Asta s-a întâmplat cu mine când am observat că ne deplasăm de la consumatori pasivi spre creatori, spre colaboratori cu multe posibilități. Se întâmplă că Internetul elimină persoana intermediară, așa că oricine, de la un proiectant de tricouri până la cineva care tricotează, poate să-și câștige existența vânzând direct. Și forța omniprezentă a acestei revoluții persoană la persoană înseamnă că distribuirea se întâmplă la rate fenomenale. Este uimitor când te gândești că, în fiecare minut al acestui discurs, 25 de ore de video va fi încărcat pe YouTube. Ceea ce găsesc eu fascinant în aceste exemple este modul în care apelează la instinctele noastre primare. Adică, suntem maimuțe și ne-am născut și am fost crescuți să împărțim și să colaborăm. Și facem asta de mii de ani, fie când am vânat în grupuri, sau am cultivat pământul în cooperative, înainte să fi venit acest mare sistem numit hiperconsum, și înainte să ne fi construit garduri și să fi creat micile noastre moșii. Dar lucrurile se schimbă, și unul din motive e generația Y sau cei născuți în era digitală. Eu au crescut distribuind -- fișiere, jocuri video, cunoaștere, este o a doua natură pentru ei. Iar noi, cei din generația milenară -- eu sunt doar un milenar -- suntem ca soldații, mutându-ne de la o cultură a eu-lui, la cultura noi-ului.
07:17 Motivul pentru care se întâmplă așa de repede este colaborarea mobilă. Noi trăim acum într-o epocă conectată, unde putem localiza pe oricine, oricând, în timp real, de la un mic dispozitiv ținut în mână. Toate acestea mi-au trecut prin cap pe la sfârșitul anului 2008, când, desigur, s-a întâmplat marele crah financiar. Thomas Friedman este unul din favoriții mei de editoriale de la New York Times, și el a comentat amar că 2008 a fost anul în care ne-am lovit de un perete când atât Mama Natură, cât și piața au zis amândouă: "Ajunge". Știm în mod rațional că o economie construită pe hiperconsum este o păcăleală gen Caritas, sau "castelele din Spania". Totuși este greu să știm ce să facem ca indivizi.
08:01 Așa că toate astea au dus la o mulțime de mesaje pe Twitter. Ei bine, era un zgomot și o complexitate în capul meu, până am înțeles ce se întâmpla din cauza celor patru forțe motoare principale. Prima, o credință renăscută în importanța comunității, și o reală redefinire a ce înseamnă prieten și vecin. Un torent de rețele sociale de la egal la egal și tehnologii în timp real, au schimbat fundamental modul în care ne comportăm. Trei, grijile presante ale problemelor de mediu nerezolvate. Și patru, o recesiune globală care a șocat fundamental comportarea consumatorilor. Aceste patru forțe motoare fuzionează și creează marea schimbare -- îndepărtându-se de secolul 20, definit prin hiperconsum, spre secolul 21, definit prin consum colaborativ. În general eu cred că suntem la un punct de inflexiune unde comportările participative -- prin siteuri ca Flickr și Twitter care devin o a doua natură on-line -- sunt aplicate unor aspecte off-line ale vieții zilnice. De la naveta de dimineață la modul în care moda este concepută la modul în care cultivăm hrana, noi consumăm și colaborăm din nou.
09:10 Coautorul meu, Roo Rogers, și eu am adunat mii de exemple concrete din toată lumea consumului colaborativ. Deși sunt enorm de diferite în maturitatea scării și a scopului când am intrat în profunzime în ele, am înțeles că ele de fapt pot fi organizate în trei sisteme clare. Prima este piața redistribuirii. Piețele de redistribuire -- exact ca Swaptree -- mută un obiect folosit, proprietatea cuiva, dintr-un loc în care nu mai este necesar, într-un alt loc unde este necesar altcuiva. Ele sunt tot mai mult gândite ca al cincilea 'R' -- reducere, refolosire, reciclare, reparare și redistribuire -- fiindcă ele extind ciclul de viață al unui produs și astfel reduc deșeurile.
09:49 A doua este stilul de viață colaborativ. Asta este folosirea participativă a unor resurse și lucruri ca banii, priceperile și timpul. Pariez că în câțiva ani, fraze ca "lucrul în comun" și "surfing de canapea" și "băncile de timp" vor deveni parte a jargonului profesional zilnic. Unul din exemplele mele favorite de stiluri de viață colaborative se numește Landshare [Partajarea pământului]. Este o schemă folosită în U.K. care potrivește dl. Jones, cu niște spațiu liber în grădina lui, cu d-na. Smith, care dorește să fie cultivatoare. Împreună ei pot cultiva propria hrană. Este una din acele idei așa de simple, dar strălucitoare, te întrebi de ce nu s-a mai făcut înainte.
10:30 Al treilea sistem este sistemul serviciilor bazate pe produse. Aici plătești pentru beneficiul produsului -- ce face acesta pentru tine -- fără să fii nevoit să ai produsul în proprietate. Ideea este puternică mai ales pentru lucruri care au mari perioade de neutilizare. Și asta poate fi orice de la produse pentru copilași până la modă -- Câți din voi aveți o mașină de găurit electrică? Posedați o asemenea mașină? Acea mașină va fi utilizată în jur de 12 până la 13 minute pe întreaga ei durată de viață. (Râsete) Este cam ridicol, nu? Fiindcă voi aveți nevoie de gaură, nu de mașina de găurit. (Râsete) (Aplauze) Așa că de ce nu închiriați mașina de găurit, sau, și mai bine, închiriați propria mașină de găurit altor oameni și faceți niște bani din ea? Aceste trei sisteme se întâlnesc, permițând oamenilor să folosească colaborativ resurse fără să-și sacrifice stilul de viață, sau libertatea lor personală mult prețuită. Eu nu cer oamenilor să împartă lucrurile ca la grădiniță.
11:31 Deci vreau să vă dau un exemplu cât de puternic poate fi consumul colaborativ în schimbarea comportamentului. Costul mediu al întreținerii autoturismului este de 8000 de dolari pe an. Totuși, acea mașină stă nefolosită 23 de ore pe zi. Când luați în considerare aceste două fapte, începe să aibă mai puțin sens să avem propria mașină cu totul. Așa, firme de folosit mașini în mod colaborativ ca Zipcar și GoGet, intră în peisaj. În 2009, Zipcar a luat 250 de participanți din 13 orașe -- și toți erau împătimiți ai mașinii personale și începători în mașina-colaborativă -- și i-a convins să renunțe la cheile mașinii pentru o lună. În loc de mașină proprie, ei au trebuit să meargă pe jos, cu bicicleta, să ia trenul, sau alte forme de transport public. Au putut utiliza calitatea lor de membru Zipcar când era absolut necesar. Rezultatele acestei provocări după numai o lună sunt uluitoare. Este uimitor că s-au pierdut 192 de kilograme numai datorită exercițiului suplimentar. Dar statistica mea preferată este că 100 din cei 250 de participanți nu și-au mai vrut cheile înapoi. Cu alte cuvinte, dependenții de mașină au pierdut impulsul de a poseda.
12:45 Sistemul pentru servicii de produse este vechi de ani. Doar gândiți-vă la biblioteci și spălătorii automate. Dar cred că intră într-o nouă eră, fiindcă tehnologia face colaborarea mai simplă și mai amuzantă. Există un citat minunat din New York Times care spune: "Folosirea colaborativă este pentru proprietate ceea ce iPod-ul este pentru benzile magnetice cu 8 piste, ceea ce energia solară este pentru mina de cărbune." Cred de asemenea că generația noastră, relația noastră cu satisfacerea dorințelor noastre este mult mai puțin tangibilă decât la oricare altă generație precedentă. Eu nu vreau DVD-ul, vreau filmul pe care îl poartă. Eu nu vreau un robot telefonic demodat, vreau mesajul pe care-l salvează. Eu nu vreau un CD, eu vreau muzica pe care o redă. Cu alte cuvinte, eu nu vreau marfă, vreau nevoile sau experiențele pe care le satisface. Aceasta alimentează o masivă deplasare spre dominanța utilizării asupra posesiunii -- sau așa cum spune Kevin Kelly, editorul magazinului Wired, "Unde accesul este mai bun decât posesiunea."
13:44 Acum că posesiunile noastre se dematerializează în rețeaua globală, o linie neclară apare între ce este al meu, ce este al tău, și ce este al nostru. Vreau să vă dau un exemplu care arată cât de repede se întâmplă această evoluție. Acesta reprezintă un interval de opt ani. Am mers de la tradiționala mașină proprietate personală la firme de folosire colaborativă de mașini -- ca Zipcar și GoGet -- la platforme de împărțire a călătoriei, la cea mai nou apărută, care e închirierea de mașini persoană la persoană, unde de fapt poți face bani prin închirierea acelei mașini care stă degeaba 23 de ore pe zi vecinului tău. Acum, toate aceste sisteme necesită un grad de încredere, și piatra de temelie pentru ca asta să funcționeze este reputația.
14:30 În sistemul vechi de consum, reputația noastră nu conta prea mult, fiindcă istoria noastră financiară era mult mai importantă decât orice fel de evaluare de la persoană la persoană. Dar acum pe Web lăsăm o urmă. Cu fiecare spammer pe care îl semnalăm, cu fiecare idee pe care o publicăm, cu fiecare comentariu public, noi de fapt semnalăm cât de bine colaborăm, și dacă suntem sau nu de încredere. Să ne întoarcem la primul meu exemplu, Swaptree. Pot vedea că Rondoron a terminat 553 de schimburi cu o rată de succes de sută la sută. Cu alte cuvinte, pot avea încredere în el sau ea. Țineți minte cuvintele mele, este doar o chestiune de timp înainte să fim capabili să facem o căutare gen Google și să vedem o situație cumulativă a capitalului nostru de reputație. Și acest capital de reputație va determina accesul nostru la consumul colaborativ. Este o nouă monedă socială, ca să spun așa, care ar putea să devină la fel de puternică ca și scorul de credit.
15:31 Acum, ca un gând de încheiere, cred că suntem de fapt într-o perioadă în care ne trezim din această grozavă mahmureală de risipă și deşertăciune, și facem un pas pentru a crea un sistem mai durabil clădit ca să susțină nevoia noastră înnăscută de comunitate și identitate individuală. Cred că se vor referi la ea ca o revoluție, ca să spun așa -- când societatea, pusă în fața unor mari provocări, a făcut o deplasare seismică de la obținerea și cheltuiala individuală către o redescoperire a binelui colectiv. Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă grozavă. Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă sofisticată. Fiindcă cred într-adevăr că poate sfărâma modurile depășite de business, ajutându-ne să sărim peste formele risipitoare de hiperconsum și să ne învețe cînd destul este într-adevăr destul. 16:21 Vă mulțumesc foarte mult. SURSA: TED
Consumul în colaborare – ideea care promite să schimbe planeta - Marius Comper | 12.10.2011
Trăim pe o planetă tot mai aglomerată, mai poluată şi ale cărei resurse se împuţinează, devenind tot mai costisitoare. Aceste detalii, alături de convulsiile economice cu care se confruntă ţările dezvoltate în ultima vreme îi fac pe mulţi să se întrebe dacă este sustenabil modelul societăţii de consum, care a adus incontestabile beneficii în secolul al XX-lea.
Din ce în ce mai mulţi oameni consideră că modelul nu este o soluţie pe termen lung pentru o planetă ce găzduieşte 7 miliarde de locuitori. Una din ideile propuse pentru îmbunătăţirea acestui model, ca variantă mai eficientă de consumare a resurselor, o reprezintă consumul în colaborare.
Ce este consumul în colaborare? Termenul de "collaborative consumption" a fost lansat în 2007 de Ray Algar, într-un raport asupra noilor tendinţe de consum. Autorul l-a folosit ca sa definească nouă filozofie a consumului, care se realizează astfel încât majoritatea oamenilor să ajungă la un echilibru între propriul interes şi binele comun, al comunităţii din care fac parte. Adepţii acestui stil de consum afirmă că el reprezintă o veritabilă revoluţie socială, modelul deţinerii de obiecte fiind înlocuit de unul al folosirii acestora în comun.
Unul din primele domenii în care este aplicat modelul consumului colaborativ este cel al industriei auto. Conform statisticilor înregistrate în SUA şi Europa, autovehiculele transportă, în medie, 1,6 pasageri la fiecare drum. Programele de "car sharing" - de utilizare în comun a automobilelor - îmbunătăţesc această folosire ineficientă a resurselor.
Anul 2011 marchează lansarea programelor de tip "car sharing" în numeroase oraşe, precum Munchen, Paris sau Amsterdam, în care au fost inaugurate programe de utilizare colectivă a autovehiculelor în ceea ce mulţi consideră a fi debutul unei noi etape din istoria continentului european: cea a consumului raţional şi eficient al resurselor.
Car2go, programul de car sharing care schimbă faţa Amsterdamului
Capitala Olandei, Amsterdam, a înregistrat o premieră la finalul lunii noiembrie, odată cu lansarea unui program inedit de car sharing, intitulat Car2go. Programul este conceput să fie extrem de uşor de utilizat şi să nu polueze atmosfera oraşului, folosind în exclusivitate automobile electrice.
Cum funcţionează programul? În oraş se află 300 de maşini electrice, iar persoanele înregistrate pot afla care este cea mai apropiată de ei folosind site-ul car2go sau o aplicaţie pe smartphone-ul preferat. Apoi dezactivează încuietorile cu ajutorul cardului de membru, se urcă pur şi simplu în maşină şi o folosesc cât au nevoie. Parcarea este gratuită în tot oraşul, iar atunci când utilizatorii nu mai au nevoie de maşină, o pot lăsa oriunde în oraş, fără a fi nevoiţi să o aducă înapoi la garaj sau să o încarce.
Folosirea autovehiculelor electrice costă 0,29€ pe minut, iar acest tarif include toate costurile - parcare, asigurare, GPS-ul integrat, reparaţiile, taxele de drum şi electricitatea consumată pentru alimentare. Atunci când maşina este parcată, costul pe minut scade la 0,09€. Membrii car2go nu plătesc abonament pentru acest serviciu, toate costurile fiind incluse în preţul pe minut. Pentru a obţine cardul de membru, ce permite accesul în autovehicule, se plăteşte la înregistrare o taxă de 10€.
Sistemul car2go există în alte 5 oraşe din lume - Ulm, Hamburg (Germania), Viena (Austria), Vancouver (Canada) şi Austin (SUA) - însă cel din Amsterdam este primul care foloseşte în exclusivitate maşini electrice.
Acest sistem există ca urmare a investiţiilor pe care oficialii capitalei olandeze le-au făcut în infrastructura electrică. Numărul staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice creşte în fiecare lună, iar până în aprilie toate maşinile electrice pot fi încărcate gratuit. Dacă astăzi există 250 de staţii de încărcare, până la finalul lui 2012 numărul acestora va creşte la 1.000.
Din 2006 până astăzi, Amsterdamul a cheltuit 10 milioane de euro pentru promovarea maşinilor electrice. "Una dintre cele mai eficiente metode de a reduce poluarea aerului este convingerea persoanelor care folosesc în mod intens autovehiculele să recurgă la cele electrice. Vehiculele cu emisii zero reprezintă o veste bună pentru sănătatea cetăţenilor noştri", a explicat Eric Wiebes, un oficial local responsabil cu problemele de transport. De altfel, Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează ca până în 2050 să nu mai permită folosirea autovehiculelor poluante în oraşe.
Programul Car2go are deja 2.000 de membri, iar în orice moment al zilei aproximativ 150 de vehicule sunt în uz. Car2go nu este singurul program de car-sharing din Amsterdam, însă este primul care nu solicită clienţilor să returneze vehiculele într-un punct anume şi care foloseşte în exclusivitate maşini electrice.
Autolib', proiectul electric parizian
La scurt timp după lansarea programului car2go în Amsterdam, oficialii parizieni au inaugurat la rândul lor un proiect similar.
Programul, intitulat "Autolib'", este urmaşul proiectului "Velib'", care permite parizienilor să închirieze 20.000 de biciclete din 1.800 de staţii amplasate de-a lungul oraşului. Acum, aceştia pot închiria maşini electrice.
"Acum mai bine de patru ani am lansat proiectul Velib', un program inovator şi totodată riscant, primit cu scepticism şi sarcasm, dar care s-a dovedit a fi un succes. Chiar dacă programul Autolib' este privit acum cu acelaşi scepticism, consider că reprezintă o veritabilă revoluţie", a comentat primarul Parisului, Bertrand Delanoe, la ceremonia de lansare a proiectului. "Autolib' va însemna mai puţine maşini parcate, un trafic mai redus şi mai puţină poluare", a adăugat primarul.
Locuitorii Parisului pot închiria maşinile electrice de la unul din cele 250 de centre amplasate în oraş şi le pot returna în oricare dintre acestea. Oficialii parizieni promit că numărul autovehiculelor incluse în Autolib' va creşte la 3.000 până la finalul anului 2012, iar cel al staţiilor de închiriere la 1.200, urmând să acopere 45 de oraşe din împrejurimile Parisului. Multe dintre aceste puncte de închiriere vor fi amplasate lângă staţiile de tren şi de metrou.
Autovehiculele folosite în cadrul programului Autolib', intitulate "Bluecar", sunt fabricate în Italia după un design Pininfarina şi folosesc un acumulator inovator, litiu-metal-polimer, conceput de antreprenorul francez Vincent Bollore. Acumulatorul se încarcă în 4 ore şi oferă o autonomie de 250 de kilometri.
Abonamentele costă 10€ (pentru o zi), 15€ (o săptămână) sau 144€ (un an), iar preţul serviciului variază de la 4€ pe oră până la 8€ pe oră, în funcţie de tipul de abonament şi de durata utilizării maşinii.
Peste 2.000 de persoane s-au înscris deja în programul Autolib', iar oficiali din Guangzhou (China) şi din Rio de Janeiro au efectuat deja vizite în Paris pentru a-l studia.
Zipcar - pionierul programelor de car-sharing
O dovadă că programele de car-sharing contribuie la reducerea aglomeraţiei din trafic, a emisiilor poluante şi a aglomeraţiei în parcări vine de peste ocean, din SUA.
Zipcar, o companie fondată în anul 2000, operează astăzi cea mai mare reţea de "car sharing", cu peste 600.000 de membri în SUA, Canada şi Marea Britanie.
Conceput ca o alternativă la deţinerea de autovehicule, Zipcar a debutat în 4 oraşe americane, Boston, New York, Washington şi San Francisco. Cu timpul, reţeaua s-a dezvoltat, cuprinzând astăzi 15 zone metropolitane şi peste 230 de campusuri universitare din cele 3 ţări în care activează compania.
Membrii Zipcar pot rezerva o maşină pe site-ul companiei, pe Facebook sau de pe smartphone-ul personal, printr-o aplicaţie dedicată. În programul Zipcar sunt disponibile 30 de tipuri de autovehicule, iar în momentul rezervării abonaţii pot alege modelul şi culoarea maşinii dorite, din variantele disponibile în cartierul în care se află.
Programul prezintă avantajul plăţii proporţionale cu timpul de utilizare a maşinii, eliminând alte obligaţii precum plata taxelor, asigurărilor şi costurilor de mentenanţă sau alimentarea cu combustibil.
Spre deosebire de programele existente în Europa, Zipcar presupune şi un cost anual (de aproximativ 60$) pe lângă tariful de folosire a maşinii, care se ridică la aproximativ 8 dolari pe oră.
Chiar dacă maşinile din programul Zipcar nu sunt electrice, deci poluează atmosfera, oficialii companiei estimează că fiecare autovehicul Zipcar înlocuieşte alte 15-20 maşini personale, reducând atât emisiile poluante, cât şi aglomeraţia din trafic şi din parcări.
Un studiu efectuat în Baltimore la un an după startul programului Zipcar a arătat că 18% din membrii programului şi-au vândut autovehiculele. De asemenea, 72% dintre aceştia au afirmat că prevăd o probabilitate mult mai mică să cumpere un autovehicul în viitor. Acest lucru ar contribui la decongestionarea oraşului, afirmă autorii studiului.
Şeful companiei Zipcar, Andrew Griffiths, afirmă că dorinţele tinerilor s-au schimbat faţă de generaţiile trecute, astfel că persoanele din acest segment de vârstă nu-şi doresc neapărat să deţină o maşină. "Am studiat vreme de doi ani grupa de vârstă 18-34 de ani, pentru a-i descrie atitudinea faţă de mijloacele de transport. Am descoperit că reprezentanţii ei apreciază mult mai mult accesul la mijloace de transport decât deţinerea acestora", explică acesta.
Griffiths afirmă că fenomenul "car sharing" va creşte în următorii ani, odată cu populaţia urbană a planetei. "Aproximativ 50% din populaţie locuieşte acum în oraşe şi se estimează că populaţia urbană va creşte masiv în următorii 20 de ani. «Car sharing»-ul va deveni o necesitate. Nu este posibil ca în oraşe precum Shanghai, în care locuiesc 23 de milioane de oameni, să deţină fiecare o maşină", explică acesta.
Şeful Zipcar estimează că modelul "consumului în colaborare" va lua amploare în următorii ani, pe măsură ce oamenii vor descoperi că este mai eficient, costă mai puţin şi este mai sustenabil pe termen lung.
Munchen şi DriveNow
Nici germanii nu au rămas în urmă în ceea ce priveşte sistemele de "car sharing". Anul acesta a fost lansat programul DriveNow, fiind disponibil din luna iunie locuitorilor din Munchen şi din septembrie celor din Berlin.
Membrii programului pot folosi maşini Mini sau BMW Seria 1, pe care le pot rezerva pe site-ul DriveNow sau printr-o aplicaţie de smartphone. Pentru a descuia automobilul rezervat, membrii trebuie doar să apropie de parbriz permisul de conducere, pe care au lipit un sticker care conţine un cip folosit pentru identificare.
Tariful de utilizare este de 0,29€ pe minut şi include costurile cu parcarea, combustibilul şi asigurarea. Acesta scade la 0,10€ pe minut atunci când maşina este parcată.
Din iunie şi până la finalul lunii noiembrie, DriveNow a atras 10.000 de membri (7.400 în Munchen şi 2.600 în Berlin). "Nu ne aşteptam să avem 10.000 de membri în doar 5 luni", a comentat Andreas Kottman, director al DriveNow. Oficialii companiei au anunţat că intenţionează să extindă acest program şi în alte oraşe din Germania şi Europa în 2012. "Obiectivul nostru strategic este să avem un milion de clienţi până în 2020", afirmă Nico Gabriel, un oficial al companiei.
Studiile realizate de compania DriveNow au condus la concluzii similare celor obţinute de Zipcar: generaţia tânără de astăzi nu mai ţine neapărat să deţină un vehicul. "Vârsta medie a clienţilor noştri este de 32 de ani, etapă în care mulţi îşi doresc un iPhone sau un iPad mai mult decât o maşină", a explicat Nico Gabriel.
Ce vor face producătorii de maşini?
Tot mai multe oraşe europene iau măsuri pentru reducerea numărului de maşini: de la taxe de congestie (măsură luată în Londra de câţiva ani), o reducere voită a numărului de locuri de parcare din oraş (în Copenhaga sunt eliminate anual 3% dintre acestea) la programe inedite, ca în oraşul spaniol Murcia, unde locuitorii care au renunţat la maşină au primit un abonament pe viaţă la mijloacele de transport în comun.
De aceea, tot mai mulţi producători de vehicule îşi diversifică oferta, înfiinţând divizii ce oferă "servicii de mobilitate". Daimler este partenerul programului car2go, BMW al DriveNow, iar Volkswagen al programului Quicar din Hanovra. În Franţa, Peugeot oferă un serviciu intitulat "Mu", prin care cei ce deţin produsele companiei le pot oferi spre închiriere. În SUA, General Motors a anunţat că va lansa un serviciu prin care clienţii care au cumpărat automobile GM le vor putea oferi spre închiriere celor interesaţi. "Ne preocupă tendinţa spre «collaborative consumption»", a explicat Bob Tiderington, responsabilul GM pentru acest program.
Tot pentru a se alinia fenomenului de "collaborative consumption", BMW a investit în iulie 2011 în site-ul ParkatmyHouse, lansat în Marea Britanie în 2006. Acesta permite celor ce au spaţii disponibile să le închirieze temporar şoferilor care au nevoie de un loc de parcare. ParkatmyHouse se laudă astăzi cu 100.000 de utilizatori, care au la dispoziţie 10.000 de locuri de parcare.
Collaborative consumption în alte domenii
Domeniul auto nu este singurul în care filozofia consumului în comun capătă adepţi. În ultimii ani, graţie dezvoltării internetului, s-a redus costul conceperii reţelelor care permit consumul în comun. Rachel Botsman, co-autoarea cărţii What's Mine Is Yours: The Rise of Collaborative Consumption, explică: "Evoluţia socială a internetului a avut mai multe etape: mai întâi a permis programatorilor să scrie cod în comun, rezultatul fiind sistemul de operare Linux. Apoi, oamenii au putut să-şi împărtăşească experienţele prin Facebook, iar creatorii de conţinut au putut să folosească YouTube pentru a-şi distribui realizările. Acum intrăm în cea de-a patra etapă, în care oamenii constată că pot folosi aceeaşi tehnologie pentru a împărtăşi tot felul de bunuri din spaţiul offline, din viaţa de zi cu zi. Acest lucru ar putea avea un impact la fel de mare ca cel al Revoluţiei Industriale prin modul în care ne schimbă perspectiva asupra proprietăţii".
În ultimul timp, se remarcă un număr tot mai mare de site-uri care facilitează consumul în comun. Printre acestea se numără LandShare, care permite celor care deţin pământ să-l pună la dispoziţia celor care doresc să-l cultive sau AirBnB, care permite celor ce au o cameră liberă să o pună la dispoziţia celor care caută cazare la un preţ rezonabil.
O aplicare ingenioasă a ideii de collaborative consumption este Toygaroo, un site care permite închirierea jucăriilor. Abonaţii la acest serviciu vor primi lunar între 4 şi 8 jucării. Acest sistem le permite să le ofere copiilor acces la mai multe jucării decât ar putea să le cumpere.
Un alt site, Artsicle, permite iubitorilor de artă să închirieze tablouri sau sculpturi contra unui abonament lunar. Astfel, membrii programului au posibilitatea de a vedea cum se potrivesc operele de artă în spaţiul în care locuiesc, fără să fie necesar să le cumpere, deşi există această opţiune.
În România, cel mai cunoscut serviciu de collaborative consumption este I'Velo, un program de bike-sharing prezent în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi.
Apar în fiecare zi tot mai multe servicii de acest tip datorită investiţiilor realizate şi popularităţii în rândul publicului. Ele beneficiază şi de contextul regimului de austeritate pe care tot mai multe ţări se văd nevoite să-l adopte. Pe măsură ce telefoanele mobile inteligente şi internetul câştigă teren, modelul consumului în colaborare promite să găsească mai mulţi adepţi, schimbând faţa societăţii în care trăim. SURSA: DESCOPERA
Trăim pe o planetă tot mai aglomerată, mai poluată şi ale cărei resurse se împuţinează, devenind tot mai costisitoare. Aceste detalii, alături de convulsiile economice cu care se confruntă ţările dezvoltate în ultima vreme îi fac pe mulţi să se întrebe dacă este sustenabil modelul societăţii de consum, care a adus incontestabile beneficii în secolul al XX-lea.
Din ce în ce mai mulţi oameni consideră că modelul nu este o soluţie pe termen lung pentru o planetă ce găzduieşte 7 miliarde de locuitori. Una din ideile propuse pentru îmbunătăţirea acestui model, ca variantă mai eficientă de consumare a resurselor, o reprezintă consumul în colaborare.
Ce este consumul în colaborare? Termenul de "collaborative consumption" a fost lansat în 2007 de Ray Algar, într-un raport asupra noilor tendinţe de consum. Autorul l-a folosit ca sa definească nouă filozofie a consumului, care se realizează astfel încât majoritatea oamenilor să ajungă la un echilibru între propriul interes şi binele comun, al comunităţii din care fac parte. Adepţii acestui stil de consum afirmă că el reprezintă o veritabilă revoluţie socială, modelul deţinerii de obiecte fiind înlocuit de unul al folosirii acestora în comun.
Unul din primele domenii în care este aplicat modelul consumului colaborativ este cel al industriei auto. Conform statisticilor înregistrate în SUA şi Europa, autovehiculele transportă, în medie, 1,6 pasageri la fiecare drum. Programele de "car sharing" - de utilizare în comun a automobilelor - îmbunătăţesc această folosire ineficientă a resurselor.
Anul 2011 marchează lansarea programelor de tip "car sharing" în numeroase oraşe, precum Munchen, Paris sau Amsterdam, în care au fost inaugurate programe de utilizare colectivă a autovehiculelor în ceea ce mulţi consideră a fi debutul unei noi etape din istoria continentului european: cea a consumului raţional şi eficient al resurselor.
Car2go, programul de car sharing care schimbă faţa Amsterdamului
Capitala Olandei, Amsterdam, a înregistrat o premieră la finalul lunii noiembrie, odată cu lansarea unui program inedit de car sharing, intitulat Car2go. Programul este conceput să fie extrem de uşor de utilizat şi să nu polueze atmosfera oraşului, folosind în exclusivitate automobile electrice.
Cum funcţionează programul? În oraş se află 300 de maşini electrice, iar persoanele înregistrate pot afla care este cea mai apropiată de ei folosind site-ul car2go sau o aplicaţie pe smartphone-ul preferat. Apoi dezactivează încuietorile cu ajutorul cardului de membru, se urcă pur şi simplu în maşină şi o folosesc cât au nevoie. Parcarea este gratuită în tot oraşul, iar atunci când utilizatorii nu mai au nevoie de maşină, o pot lăsa oriunde în oraş, fără a fi nevoiţi să o aducă înapoi la garaj sau să o încarce.
Folosirea autovehiculelor electrice costă 0,29€ pe minut, iar acest tarif include toate costurile - parcare, asigurare, GPS-ul integrat, reparaţiile, taxele de drum şi electricitatea consumată pentru alimentare. Atunci când maşina este parcată, costul pe minut scade la 0,09€. Membrii car2go nu plătesc abonament pentru acest serviciu, toate costurile fiind incluse în preţul pe minut. Pentru a obţine cardul de membru, ce permite accesul în autovehicule, se plăteşte la înregistrare o taxă de 10€.
Sistemul car2go există în alte 5 oraşe din lume - Ulm, Hamburg (Germania), Viena (Austria), Vancouver (Canada) şi Austin (SUA) - însă cel din Amsterdam este primul care foloseşte în exclusivitate maşini electrice.
Acest sistem există ca urmare a investiţiilor pe care oficialii capitalei olandeze le-au făcut în infrastructura electrică. Numărul staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice creşte în fiecare lună, iar până în aprilie toate maşinile electrice pot fi încărcate gratuit. Dacă astăzi există 250 de staţii de încărcare, până la finalul lui 2012 numărul acestora va creşte la 1.000.
Din 2006 până astăzi, Amsterdamul a cheltuit 10 milioane de euro pentru promovarea maşinilor electrice. "Una dintre cele mai eficiente metode de a reduce poluarea aerului este convingerea persoanelor care folosesc în mod intens autovehiculele să recurgă la cele electrice. Vehiculele cu emisii zero reprezintă o veste bună pentru sănătatea cetăţenilor noştri", a explicat Eric Wiebes, un oficial local responsabil cu problemele de transport. De altfel, Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează ca până în 2050 să nu mai permită folosirea autovehiculelor poluante în oraşe.
Programul Car2go are deja 2.000 de membri, iar în orice moment al zilei aproximativ 150 de vehicule sunt în uz. Car2go nu este singurul program de car-sharing din Amsterdam, însă este primul care nu solicită clienţilor să returneze vehiculele într-un punct anume şi care foloseşte în exclusivitate maşini electrice.
Autolib', proiectul electric parizian
La scurt timp după lansarea programului car2go în Amsterdam, oficialii parizieni au inaugurat la rândul lor un proiect similar.
Programul, intitulat "Autolib'", este urmaşul proiectului "Velib'", care permite parizienilor să închirieze 20.000 de biciclete din 1.800 de staţii amplasate de-a lungul oraşului. Acum, aceştia pot închiria maşini electrice.
"Acum mai bine de patru ani am lansat proiectul Velib', un program inovator şi totodată riscant, primit cu scepticism şi sarcasm, dar care s-a dovedit a fi un succes. Chiar dacă programul Autolib' este privit acum cu acelaşi scepticism, consider că reprezintă o veritabilă revoluţie", a comentat primarul Parisului, Bertrand Delanoe, la ceremonia de lansare a proiectului. "Autolib' va însemna mai puţine maşini parcate, un trafic mai redus şi mai puţină poluare", a adăugat primarul.
Locuitorii Parisului pot închiria maşinile electrice de la unul din cele 250 de centre amplasate în oraş şi le pot returna în oricare dintre acestea. Oficialii parizieni promit că numărul autovehiculelor incluse în Autolib' va creşte la 3.000 până la finalul anului 2012, iar cel al staţiilor de închiriere la 1.200, urmând să acopere 45 de oraşe din împrejurimile Parisului. Multe dintre aceste puncte de închiriere vor fi amplasate lângă staţiile de tren şi de metrou.
Autovehiculele folosite în cadrul programului Autolib', intitulate "Bluecar", sunt fabricate în Italia după un design Pininfarina şi folosesc un acumulator inovator, litiu-metal-polimer, conceput de antreprenorul francez Vincent Bollore. Acumulatorul se încarcă în 4 ore şi oferă o autonomie de 250 de kilometri.
Abonamentele costă 10€ (pentru o zi), 15€ (o săptămână) sau 144€ (un an), iar preţul serviciului variază de la 4€ pe oră până la 8€ pe oră, în funcţie de tipul de abonament şi de durata utilizării maşinii.
Peste 2.000 de persoane s-au înscris deja în programul Autolib', iar oficiali din Guangzhou (China) şi din Rio de Janeiro au efectuat deja vizite în Paris pentru a-l studia.
Zipcar - pionierul programelor de car-sharing
O dovadă că programele de car-sharing contribuie la reducerea aglomeraţiei din trafic, a emisiilor poluante şi a aglomeraţiei în parcări vine de peste ocean, din SUA.
Zipcar, o companie fondată în anul 2000, operează astăzi cea mai mare reţea de "car sharing", cu peste 600.000 de membri în SUA, Canada şi Marea Britanie.
Conceput ca o alternativă la deţinerea de autovehicule, Zipcar a debutat în 4 oraşe americane, Boston, New York, Washington şi San Francisco. Cu timpul, reţeaua s-a dezvoltat, cuprinzând astăzi 15 zone metropolitane şi peste 230 de campusuri universitare din cele 3 ţări în care activează compania.
Membrii Zipcar pot rezerva o maşină pe site-ul companiei, pe Facebook sau de pe smartphone-ul personal, printr-o aplicaţie dedicată. În programul Zipcar sunt disponibile 30 de tipuri de autovehicule, iar în momentul rezervării abonaţii pot alege modelul şi culoarea maşinii dorite, din variantele disponibile în cartierul în care se află.
Programul prezintă avantajul plăţii proporţionale cu timpul de utilizare a maşinii, eliminând alte obligaţii precum plata taxelor, asigurărilor şi costurilor de mentenanţă sau alimentarea cu combustibil.
Spre deosebire de programele existente în Europa, Zipcar presupune şi un cost anual (de aproximativ 60$) pe lângă tariful de folosire a maşinii, care se ridică la aproximativ 8 dolari pe oră.
Chiar dacă maşinile din programul Zipcar nu sunt electrice, deci poluează atmosfera, oficialii companiei estimează că fiecare autovehicul Zipcar înlocuieşte alte 15-20 maşini personale, reducând atât emisiile poluante, cât şi aglomeraţia din trafic şi din parcări.
Un studiu efectuat în Baltimore la un an după startul programului Zipcar a arătat că 18% din membrii programului şi-au vândut autovehiculele. De asemenea, 72% dintre aceştia au afirmat că prevăd o probabilitate mult mai mică să cumpere un autovehicul în viitor. Acest lucru ar contribui la decongestionarea oraşului, afirmă autorii studiului.
Şeful companiei Zipcar, Andrew Griffiths, afirmă că dorinţele tinerilor s-au schimbat faţă de generaţiile trecute, astfel că persoanele din acest segment de vârstă nu-şi doresc neapărat să deţină o maşină. "Am studiat vreme de doi ani grupa de vârstă 18-34 de ani, pentru a-i descrie atitudinea faţă de mijloacele de transport. Am descoperit că reprezentanţii ei apreciază mult mai mult accesul la mijloace de transport decât deţinerea acestora", explică acesta.
Griffiths afirmă că fenomenul "car sharing" va creşte în următorii ani, odată cu populaţia urbană a planetei. "Aproximativ 50% din populaţie locuieşte acum în oraşe şi se estimează că populaţia urbană va creşte masiv în următorii 20 de ani. «Car sharing»-ul va deveni o necesitate. Nu este posibil ca în oraşe precum Shanghai, în care locuiesc 23 de milioane de oameni, să deţină fiecare o maşină", explică acesta.
Şeful Zipcar estimează că modelul "consumului în colaborare" va lua amploare în următorii ani, pe măsură ce oamenii vor descoperi că este mai eficient, costă mai puţin şi este mai sustenabil pe termen lung.
Munchen şi DriveNow
Nici germanii nu au rămas în urmă în ceea ce priveşte sistemele de "car sharing". Anul acesta a fost lansat programul DriveNow, fiind disponibil din luna iunie locuitorilor din Munchen şi din septembrie celor din Berlin.
Membrii programului pot folosi maşini Mini sau BMW Seria 1, pe care le pot rezerva pe site-ul DriveNow sau printr-o aplicaţie de smartphone. Pentru a descuia automobilul rezervat, membrii trebuie doar să apropie de parbriz permisul de conducere, pe care au lipit un sticker care conţine un cip folosit pentru identificare.
Tariful de utilizare este de 0,29€ pe minut şi include costurile cu parcarea, combustibilul şi asigurarea. Acesta scade la 0,10€ pe minut atunci când maşina este parcată.
Din iunie şi până la finalul lunii noiembrie, DriveNow a atras 10.000 de membri (7.400 în Munchen şi 2.600 în Berlin). "Nu ne aşteptam să avem 10.000 de membri în doar 5 luni", a comentat Andreas Kottman, director al DriveNow. Oficialii companiei au anunţat că intenţionează să extindă acest program şi în alte oraşe din Germania şi Europa în 2012. "Obiectivul nostru strategic este să avem un milion de clienţi până în 2020", afirmă Nico Gabriel, un oficial al companiei.
Studiile realizate de compania DriveNow au condus la concluzii similare celor obţinute de Zipcar: generaţia tânără de astăzi nu mai ţine neapărat să deţină un vehicul. "Vârsta medie a clienţilor noştri este de 32 de ani, etapă în care mulţi îşi doresc un iPhone sau un iPad mai mult decât o maşină", a explicat Nico Gabriel.
Ce vor face producătorii de maşini?
Tot mai multe oraşe europene iau măsuri pentru reducerea numărului de maşini: de la taxe de congestie (măsură luată în Londra de câţiva ani), o reducere voită a numărului de locuri de parcare din oraş (în Copenhaga sunt eliminate anual 3% dintre acestea) la programe inedite, ca în oraşul spaniol Murcia, unde locuitorii care au renunţat la maşină au primit un abonament pe viaţă la mijloacele de transport în comun.
De aceea, tot mai mulţi producători de vehicule îşi diversifică oferta, înfiinţând divizii ce oferă "servicii de mobilitate". Daimler este partenerul programului car2go, BMW al DriveNow, iar Volkswagen al programului Quicar din Hanovra. În Franţa, Peugeot oferă un serviciu intitulat "Mu", prin care cei ce deţin produsele companiei le pot oferi spre închiriere. În SUA, General Motors a anunţat că va lansa un serviciu prin care clienţii care au cumpărat automobile GM le vor putea oferi spre închiriere celor interesaţi. "Ne preocupă tendinţa spre «collaborative consumption»", a explicat Bob Tiderington, responsabilul GM pentru acest program.
Tot pentru a se alinia fenomenului de "collaborative consumption", BMW a investit în iulie 2011 în site-ul ParkatmyHouse, lansat în Marea Britanie în 2006. Acesta permite celor ce au spaţii disponibile să le închirieze temporar şoferilor care au nevoie de un loc de parcare. ParkatmyHouse se laudă astăzi cu 100.000 de utilizatori, care au la dispoziţie 10.000 de locuri de parcare.
Collaborative consumption în alte domenii
Domeniul auto nu este singurul în care filozofia consumului în comun capătă adepţi. În ultimii ani, graţie dezvoltării internetului, s-a redus costul conceperii reţelelor care permit consumul în comun. Rachel Botsman, co-autoarea cărţii What's Mine Is Yours: The Rise of Collaborative Consumption, explică: "Evoluţia socială a internetului a avut mai multe etape: mai întâi a permis programatorilor să scrie cod în comun, rezultatul fiind sistemul de operare Linux. Apoi, oamenii au putut să-şi împărtăşească experienţele prin Facebook, iar creatorii de conţinut au putut să folosească YouTube pentru a-şi distribui realizările. Acum intrăm în cea de-a patra etapă, în care oamenii constată că pot folosi aceeaşi tehnologie pentru a împărtăşi tot felul de bunuri din spaţiul offline, din viaţa de zi cu zi. Acest lucru ar putea avea un impact la fel de mare ca cel al Revoluţiei Industriale prin modul în care ne schimbă perspectiva asupra proprietăţii".
În ultimul timp, se remarcă un număr tot mai mare de site-uri care facilitează consumul în comun. Printre acestea se numără LandShare, care permite celor care deţin pământ să-l pună la dispoziţia celor care doresc să-l cultive sau AirBnB, care permite celor ce au o cameră liberă să o pună la dispoziţia celor care caută cazare la un preţ rezonabil.
O aplicare ingenioasă a ideii de collaborative consumption este Toygaroo, un site care permite închirierea jucăriilor. Abonaţii la acest serviciu vor primi lunar între 4 şi 8 jucării. Acest sistem le permite să le ofere copiilor acces la mai multe jucării decât ar putea să le cumpere.
Un alt site, Artsicle, permite iubitorilor de artă să închirieze tablouri sau sculpturi contra unui abonament lunar. Astfel, membrii programului au posibilitatea de a vedea cum se potrivesc operele de artă în spaţiul în care locuiesc, fără să fie necesar să le cumpere, deşi există această opţiune.
În România, cel mai cunoscut serviciu de collaborative consumption este I'Velo, un program de bike-sharing prezent în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi.
Apar în fiecare zi tot mai multe servicii de acest tip datorită investiţiilor realizate şi popularităţii în rândul publicului. Ele beneficiază şi de contextul regimului de austeritate pe care tot mai multe ţări se văd nevoite să-l adopte. Pe măsură ce telefoanele mobile inteligente şi internetul câştigă teren, modelul consumului în colaborare promite să găsească mai mulţi adepţi, schimbând faţa societăţii în care trăim. SURSA: DESCOPERA
''România noului val'' - unul dintre cele mai provocatoare proiecte editoriale colaborative
''România noului val'' - unul dintre cele mai provocatoare proiecte editoriale colaborative - 8 Feb 2015,
Unul dintre cele mai provocatoare proiecte editoriale colaborative, intitulat "România noului val", va fi lansat curând sub egida revistei Foreign Policy.
Potrivit www.noulval.ro, volumul "România noului val" reunește în premieră viziunile despre viitor a 77 de tineri de succes, antreprenori, lideri emergenți din Generația Y (cu vârste sub 40 de ani).
Cartea este împărțită în patru capitole: "Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației", "Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI", "Noua economie a cunoașterii. Antreprenoriatul de a treia generație" și "Predicțiile Generației Y".
Prefața lucrării este semnată de academicianul Solomon Marcus, care creează o punte peste generații, coordonarea tehnică este asigurată de Marius Stoian și Bogdan Gavrilă, iar postfața îi aparține academicianului Daniel Dăianu.
"Voi, tineri pe care decembrie 1989 v-a prins copii sau adolescenți, voi cei care v-ați născut după 1989, sunteți de două ori răsfățați ai istoriei, pentru că sunteți beneficiari ai unor achiziții democratice și de civilizație pe care nu le-au cunoscut nici părinții, nici bunicii voștri. Aveți posibilitatea de a depăși prin efort personal vicisitudinile unui sistem educațional bolnav și implicit puteți contribui la terapia care să permită instalarea unui alt sistem educațional. Avem semne că destule minți tinere se trezesc, iar cei care contribuie la cartea de față sunt dintre acestea", scrie în prefața lucrării academicianul Solomon Marcus.
Proiectul colaborativ este o premieră în România atât din perspectiva contributorilor, cât și a tematicilor abordate.
"România noului val" se constituie într-un hub de idei al Generației Y și îi introduce pe unii dintre reprezentanții de elită ai tinerei generații, cu viziuni și abordări consistente despre modul în care vor să genereze modernizarea României.
Cartea constituie un puternic semnal că România este capabilă să producă elite tinere racordate la fluxurile globale de idei, de cunoaștere.
Lucrarea va fi prima platformă din România care abordează cele mai noi teme globale precum democratizarea cunoașterii, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noi direcții în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanța corporativă, tehnologiile disruptive, open data și e-government, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, monedele digitale, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă, etc.
Cartea se recomandă a fi o resursă importantă pentru întreaga societate contemporană, decidenți guvernamentali, pentru ONG-uri sau actori privați cu preocupare directă în acordarea agendei România mileniului 3, cu lumea ideilor inovatoare care stau la baza viitoarei economii globale.
"România noului val" aste o abordare proaspătă și implicată despre mari teme de gândire globală a tinerilor școliți peste hotare și reîntorși acasă cu expertiza și suflul schimbării. O mostră premium a ceea ce poate România să livreze în context european și global.
Volumul cuprinde 591 de pagini și are la bază conceptul de crowdsourcing, atât în ceea ce privește elaborarea sa, cât și politica de marketing. Coordonatele online ale lucrării sunt: "România noului val", #noulval.
Deținătorul drepturilor de autor este Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă. SURSA: AGERPRES
Unul dintre cele mai provocatoare proiecte editoriale colaborative, intitulat "România noului val", va fi lansat curând sub egida revistei Foreign Policy.
Potrivit www.noulval.ro, volumul "România noului val" reunește în premieră viziunile despre viitor a 77 de tineri de succes, antreprenori, lideri emergenți din Generația Y (cu vârste sub 40 de ani).
Cartea este împărțită în patru capitole: "Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației", "Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI", "Noua economie a cunoașterii. Antreprenoriatul de a treia generație" și "Predicțiile Generației Y".
Prefața lucrării este semnată de academicianul Solomon Marcus, care creează o punte peste generații, coordonarea tehnică este asigurată de Marius Stoian și Bogdan Gavrilă, iar postfața îi aparține academicianului Daniel Dăianu.
"Voi, tineri pe care decembrie 1989 v-a prins copii sau adolescenți, voi cei care v-ați născut după 1989, sunteți de două ori răsfățați ai istoriei, pentru că sunteți beneficiari ai unor achiziții democratice și de civilizație pe care nu le-au cunoscut nici părinții, nici bunicii voștri. Aveți posibilitatea de a depăși prin efort personal vicisitudinile unui sistem educațional bolnav și implicit puteți contribui la terapia care să permită instalarea unui alt sistem educațional. Avem semne că destule minți tinere se trezesc, iar cei care contribuie la cartea de față sunt dintre acestea", scrie în prefața lucrării academicianul Solomon Marcus.
Proiectul colaborativ este o premieră în România atât din perspectiva contributorilor, cât și a tematicilor abordate.
"România noului val" se constituie într-un hub de idei al Generației Y și îi introduce pe unii dintre reprezentanții de elită ai tinerei generații, cu viziuni și abordări consistente despre modul în care vor să genereze modernizarea României.
Cartea constituie un puternic semnal că România este capabilă să producă elite tinere racordate la fluxurile globale de idei, de cunoaștere.
Lucrarea va fi prima platformă din România care abordează cele mai noi teme globale precum democratizarea cunoașterii, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noi direcții în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanța corporativă, tehnologiile disruptive, open data și e-government, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, monedele digitale, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă, etc.
Cartea se recomandă a fi o resursă importantă pentru întreaga societate contemporană, decidenți guvernamentali, pentru ONG-uri sau actori privați cu preocupare directă în acordarea agendei România mileniului 3, cu lumea ideilor inovatoare care stau la baza viitoarei economii globale.
"România noului val" aste o abordare proaspătă și implicată despre mari teme de gândire globală a tinerilor școliți peste hotare și reîntorși acasă cu expertiza și suflul schimbării. O mostră premium a ceea ce poate România să livreze în context european și global.
Volumul cuprinde 591 de pagini și are la bază conceptul de crowdsourcing, atât în ceea ce privește elaborarea sa, cât și politica de marketing. Coordonatele online ale lucrării sunt: "România noului val", #noulval.
Deținătorul drepturilor de autor este Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă. SURSA: AGERPRES
În Grecia, din ce în ce mai mai mulți oameni gătesc ieftin pentru vecini și studenți
În Grecia, din ce în ce mai mai mulți oameni gătesc ieftin pentru vecini și studenți - 23 sept, 2013 / Captain Planet
În ultimii ani, în multe părți ale lumii au apărut forme diferite de consum colaborativ, arătând o schimbare importantă a dinamicilor dintre oameni și a felului în care unii dintre aceștia încearcă să folosească mai înțelept resursele, evitând risipa. O variantă a unui astfel de consum ia amploare acum în capitala Greciei, unde din ce în ce mai multe persoane care se pricep la gătit scot la vânzare pentru doritori feluri de mâncare gustoase și ieftine. Astfel, de la tineri, la pensionari pot mânca foarte bine, fără a mai fi nevoiți să gătească și fără a mai lăsa note uriașe de plată la restaurante.
De curând, BBC a scris despre Marilena Zachou (foto), o ateniană care s-a hotărât să nu mai arunce mâncarea rămasă zilnic ăn gospodărie, ci s-o împartă cu cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au timp sau chef să gătească. S-a înscris pe Cookisto, o comunitate onlina care conectează bucătari amatori cu potențiali clienți din zonă, iar de atunci și-a consolidat o mică afacere de bucătărie. În fiecare zi, felurile de mâncare oferite de bucătari sunt evaluate de clienți, iar potrivit acestora, de pildă, musacaua Marilenei ”nu are ulei în exces, e preparată mereu cu ingrediente de cea mai bună calitate și are un gust desăvârșit.” Din ”recenziile” primite, rezultă că femeia nu este o simplă bucătăreasă casnică, ci un chef de cinci stele.
Site-ul Cookisto a fost gândit inițial ca dizertație de masterat a unui student grec la științe antreprenoriale, și a atras, scrie BBC, 12.000 de bucătari amatori din Atena în doar câteva luni. ”E o situație în care ambele părți au de câștigat: bucătarii câștigă puțin mai mult, iar clienții au parte de hrană bună gătită în casă, mult mai ieftină decât dacă ar cumpăra-o de la restaurant.” Marilena câștigă, de exemplu, circa 200 de euro pe lună din comercializarea preparatelor pe care le face. Cu toate acestea, femeia susține că nu banii sunt singura ei motivație. ”Am impresia că această criză ne aduce mai aproape unii de alții,” spune bucătăreasa. ”Mulți studenți trăiesc de azi, pe mâine. Am trecut și eu prin situația lor, m-am săturat la rândul meu să mănânc pâine goală și mâncare de la cantină. E bine că-i putem ajuta cu mâncare pe care și mamele lor ar găti-o, pentru foarte puțini bani.” Mai multe despre acest model de consum colaborativ, puteți afla de aici. SURSA: TOTB
În ultimii ani, în multe părți ale lumii au apărut forme diferite de consum colaborativ, arătând o schimbare importantă a dinamicilor dintre oameni și a felului în care unii dintre aceștia încearcă să folosească mai înțelept resursele, evitând risipa. O variantă a unui astfel de consum ia amploare acum în capitala Greciei, unde din ce în ce mai multe persoane care se pricep la gătit scot la vânzare pentru doritori feluri de mâncare gustoase și ieftine. Astfel, de la tineri, la pensionari pot mânca foarte bine, fără a mai fi nevoiți să gătească și fără a mai lăsa note uriașe de plată la restaurante.
De curând, BBC a scris despre Marilena Zachou (foto), o ateniană care s-a hotărât să nu mai arunce mâncarea rămasă zilnic ăn gospodărie, ci s-o împartă cu cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au timp sau chef să gătească. S-a înscris pe Cookisto, o comunitate onlina care conectează bucătari amatori cu potențiali clienți din zonă, iar de atunci și-a consolidat o mică afacere de bucătărie. În fiecare zi, felurile de mâncare oferite de bucătari sunt evaluate de clienți, iar potrivit acestora, de pildă, musacaua Marilenei ”nu are ulei în exces, e preparată mereu cu ingrediente de cea mai bună calitate și are un gust desăvârșit.” Din ”recenziile” primite, rezultă că femeia nu este o simplă bucătăreasă casnică, ci un chef de cinci stele.
Site-ul Cookisto a fost gândit inițial ca dizertație de masterat a unui student grec la științe antreprenoriale, și a atras, scrie BBC, 12.000 de bucătari amatori din Atena în doar câteva luni. ”E o situație în care ambele părți au de câștigat: bucătarii câștigă puțin mai mult, iar clienții au parte de hrană bună gătită în casă, mult mai ieftină decât dacă ar cumpăra-o de la restaurant.” Marilena câștigă, de exemplu, circa 200 de euro pe lună din comercializarea preparatelor pe care le face. Cu toate acestea, femeia susține că nu banii sunt singura ei motivație. ”Am impresia că această criză ne aduce mai aproape unii de alții,” spune bucătăreasa. ”Mulți studenți trăiesc de azi, pe mâine. Am trecut și eu prin situația lor, m-am săturat la rândul meu să mănânc pâine goală și mâncare de la cantină. E bine că-i putem ajuta cu mâncare pe care și mamele lor ar găti-o, pentru foarte puțini bani.” Mai multe despre acest model de consum colaborativ, puteți afla de aici. SURSA: TOTB
Eliberarea de povara proprietății
Eliberarea de povara proprietății - 28 martie, 2013 / Ana Iorga
Cultul proprietății este înlocuit de o nouă tendință în cultura de consum, care pune accent nu pe posesia a cât mai multor bunuri, ci pe accesul la acele bunuri în condiții și la prețuri mult mai rezonabile. Sisteme ca cele de închiriat biciclete, site-uri precum Coach Surfing sau utilizarea colaborativă mută atenția de pe individ pe comunitate, dând naștere unor noi forme de micro-afaceri. Am aflat despre Copenhagen Institute for Future Studies (CIFS) http://www.cifs.dk/en/ de la proprietarul agenției partenere din Belgia, care mi-a povestit despre CIFS ca fiind una din cele mai importante surse de business intelligence. Ideile și previziunile din rapoartele lor, considerate adevărate barometre ale trendurilor socio-economice emergente, sunt incluse în campaniile de marketing și comunicare ale multor companii europene. Am devent astfel interesată de CIFS și sunt în prezent reprezentantul României în rețea, fiind primul (și singurul) membru român.
de Ana Iorga (Buyer Brain)
Ultima conferință CIFS a avut loc la Copenhaga, la mijlocul acestei luni, chiar în sediul Institutului, unde i-am cunoscut pe cei care se ocupa cu investigarea viitorului. Tema conferinței a fost „Freedom from Ownership” (”Eliberarea de proprietate”), un subiect care a stârnit destule controverse printre participanți. Această tendință începe să fie observată în special printre cei tineri, pentru care posesiunile materiale nu mai reprezintă un scop în sine, ei punând preț mai degrabă pe posibilitatea de a avea acces la diverse bunuri care le permit să „trăiască clipa” mai intens sau să aibă experiențe din cele mai diverse. Pe de altă parte, am observat că participanții mai în vârstă nu erau neapărat de acord cu acest trend, deoarece, obiectau ei, este plăcut să deții lucruri (o casă frumoasă, o mașină scumpă) și nu vedeau de ce ar trebui să renunțe la ele sau să le împartă cu altcineva.
Tendințele anti-consumeriste, acceptate mai ales în țările care s-au bucurat de cea mai îndelungată perioadă de capitalism economic, este alimentat azi nu doar de perspectivele eco, new age și teoriile anticorporatiste, ci și de avantajele economice și de ordin practic. Accesul este mai important decât posesia într-o perioadă în care mobilitatea, flexibilitatea și eficiența sunt noile coordonate ale vieților noastre sociale. “În cazul în care se ivește o oportunitate de business în altă zonă sau pur și simplu te separi de partener, este mult mai dificil când ești legat prin rate de un apartament mare și greu de vândut”, sugerează Klaus Morgensen în prezentarea CIFS.
Depozitarea obiectelor din ce în ce mai complexe și numeroase în spații de locuit prea mici devine o problemă din ce în ce mai presantă, iar în orașe precum Paris sau Berlin, unde mulți preferă să folosească spălătoria de rufe din cartier și să plătească un abonament de acces la o rețea de închiriere de biciclete în loc să își cumpere aceste obiecte. În România sunt deja site-uri de “autostop online” unde se pot găsi inclusiv curse internaționale, și foarte mulți membri activi ai comunității Couch Surfing, prin care pun la dispoziția turiștilor un loc liber în casa lor.
În multe orașe din lume au apărut aplicații care te ajută să intri în contact cu alți oameni din aeroport, la sosire, pentru a împărți un taxi, sau aplicații precum Sidecar, care ajută oamenii care au trasee asemănătoare prin oraș să se întâlnească și să împartă mașina. Ideea de a închiria hainele de ocazie este din ce în ce mai atractivă: nu poți fi văzută de prea multe ori cu o rochie, oricât de scumpă ar fi; dacă vrei să fii la modă, îți asumi că nu vei purta o mare parte din haine și în sezonul următor; bugetul garderobei scade drastic (și spațiul necesar depozitării ei), în timp ce aparițiile în public sunt de fiecare dată surprinzătoare.
Principalele avantajele imediate ale eliberării de povara proprietății, așa cum reiese din raportul CIFS, sunt reducerea creditelor și a stresului asociat, eliminarea cheltuielilor pe impozite și asigurări, accentul pe o economie și o cultură a colaborării, care consolidează relațiile în cadrul diferitelor comunități. Această formă de inovație socială va contribui la reducerea consumului pe termen scurt (de exemplu, prin închirierea computerelor decât prin achiziția unui nou computer cu fiecare update) și, în timp, companiile se vor obișnui să ofere produse durabile.
În România există încă un fel de manie de a colecționa diferite obiecte și de a te atașa de diferite tipuri de proprități (obiecte, mașini, case), ca o formă de compensare pentru precaritatea impusă în regimul comunist. Instabilitatea economică din ultima perioadă contribuie la apariția unor noi forme de colaborare și organizare a muncii, nu neapărat mai rele decât cele precedente, care implică o mai mare flexibilitate și libertate de mișcare. Iar oamenii vor simți nevoia să aibă siguranța accesului, în viitor, la toate bunurile de care au nevoie, și nu neapărat să dețină proprietăți pentru a se simți în siguranță.
* Ana Iorga este doctorand în neuromarketing la Academia de Studii Economice București și a deschis recent propriul laborator de neuromarketing, Buyer Brain. SURSA: totb
Cultul proprietății este înlocuit de o nouă tendință în cultura de consum, care pune accent nu pe posesia a cât mai multor bunuri, ci pe accesul la acele bunuri în condiții și la prețuri mult mai rezonabile. Sisteme ca cele de închiriat biciclete, site-uri precum Coach Surfing sau utilizarea colaborativă mută atenția de pe individ pe comunitate, dând naștere unor noi forme de micro-afaceri. Am aflat despre Copenhagen Institute for Future Studies (CIFS) http://www.cifs.dk/en/ de la proprietarul agenției partenere din Belgia, care mi-a povestit despre CIFS ca fiind una din cele mai importante surse de business intelligence. Ideile și previziunile din rapoartele lor, considerate adevărate barometre ale trendurilor socio-economice emergente, sunt incluse în campaniile de marketing și comunicare ale multor companii europene. Am devent astfel interesată de CIFS și sunt în prezent reprezentantul României în rețea, fiind primul (și singurul) membru român.
de Ana Iorga (Buyer Brain)
Ultima conferință CIFS a avut loc la Copenhaga, la mijlocul acestei luni, chiar în sediul Institutului, unde i-am cunoscut pe cei care se ocupa cu investigarea viitorului. Tema conferinței a fost „Freedom from Ownership” (”Eliberarea de proprietate”), un subiect care a stârnit destule controverse printre participanți. Această tendință începe să fie observată în special printre cei tineri, pentru care posesiunile materiale nu mai reprezintă un scop în sine, ei punând preț mai degrabă pe posibilitatea de a avea acces la diverse bunuri care le permit să „trăiască clipa” mai intens sau să aibă experiențe din cele mai diverse. Pe de altă parte, am observat că participanții mai în vârstă nu erau neapărat de acord cu acest trend, deoarece, obiectau ei, este plăcut să deții lucruri (o casă frumoasă, o mașină scumpă) și nu vedeau de ce ar trebui să renunțe la ele sau să le împartă cu altcineva.
Tendințele anti-consumeriste, acceptate mai ales în țările care s-au bucurat de cea mai îndelungată perioadă de capitalism economic, este alimentat azi nu doar de perspectivele eco, new age și teoriile anticorporatiste, ci și de avantajele economice și de ordin practic. Accesul este mai important decât posesia într-o perioadă în care mobilitatea, flexibilitatea și eficiența sunt noile coordonate ale vieților noastre sociale. “În cazul în care se ivește o oportunitate de business în altă zonă sau pur și simplu te separi de partener, este mult mai dificil când ești legat prin rate de un apartament mare și greu de vândut”, sugerează Klaus Morgensen în prezentarea CIFS.
Depozitarea obiectelor din ce în ce mai complexe și numeroase în spații de locuit prea mici devine o problemă din ce în ce mai presantă, iar în orașe precum Paris sau Berlin, unde mulți preferă să folosească spălătoria de rufe din cartier și să plătească un abonament de acces la o rețea de închiriere de biciclete în loc să își cumpere aceste obiecte. În România sunt deja site-uri de “autostop online” unde se pot găsi inclusiv curse internaționale, și foarte mulți membri activi ai comunității Couch Surfing, prin care pun la dispoziția turiștilor un loc liber în casa lor.
În multe orașe din lume au apărut aplicații care te ajută să intri în contact cu alți oameni din aeroport, la sosire, pentru a împărți un taxi, sau aplicații precum Sidecar, care ajută oamenii care au trasee asemănătoare prin oraș să se întâlnească și să împartă mașina. Ideea de a închiria hainele de ocazie este din ce în ce mai atractivă: nu poți fi văzută de prea multe ori cu o rochie, oricât de scumpă ar fi; dacă vrei să fii la modă, îți asumi că nu vei purta o mare parte din haine și în sezonul următor; bugetul garderobei scade drastic (și spațiul necesar depozitării ei), în timp ce aparițiile în public sunt de fiecare dată surprinzătoare.
Principalele avantajele imediate ale eliberării de povara proprietății, așa cum reiese din raportul CIFS, sunt reducerea creditelor și a stresului asociat, eliminarea cheltuielilor pe impozite și asigurări, accentul pe o economie și o cultură a colaborării, care consolidează relațiile în cadrul diferitelor comunități. Această formă de inovație socială va contribui la reducerea consumului pe termen scurt (de exemplu, prin închirierea computerelor decât prin achiziția unui nou computer cu fiecare update) și, în timp, companiile se vor obișnui să ofere produse durabile.
În România există încă un fel de manie de a colecționa diferite obiecte și de a te atașa de diferite tipuri de proprități (obiecte, mașini, case), ca o formă de compensare pentru precaritatea impusă în regimul comunist. Instabilitatea economică din ultima perioadă contribuie la apariția unor noi forme de colaborare și organizare a muncii, nu neapărat mai rele decât cele precedente, care implică o mai mare flexibilitate și libertate de mișcare. Iar oamenii vor simți nevoia să aibă siguranța accesului, în viitor, la toate bunurile de care au nevoie, și nu neapărat să dețină proprietăți pentru a se simți în siguranță.
* Ana Iorga este doctorand în neuromarketing la Academia de Studii Economice București și a deschis recent propriul laborator de neuromarketing, Buyer Brain. SURSA: totb