Rețele sociale și comunităţi virtuale (Partea I)
La modul cel mai general, comunităţile virtuale reprezintă grupuri caracterizate de o comunicare mediată de calculator.
În schimb, rețele sociale pot exista atât în lumea virtuală cât și în lumea reală. Totuşi, această definiţie este prea irelevantă pentru tematica acestei lucrări. Quentin Jones consideră că pentru a putea înţelege cel mai bine ce sunt şi cum funcţionează comunităţile virtuale, mai întâi trebuie să avem în vedere „aşezările virtuale” în care au loc interacţiunile dintre membrii comunităţii. Privite din punct de vedere arheologic, caracteristicile aşezărilor virtuale pot fi descoperite prin indiciile furnizate de diferite artefacte (dacă vorbim de bloguri, ne putem referi la conţinutul articolelor publicate, limbajul folosit, tipurile de user pe care îi putem întâlni, blogroll, hyperlinkuri, taguri etc.).
În opinia aceluiaşi autor, ceea ce diferenţiază comunitatea virtuală de un grup virtual obişnuit, este existenţa unor sentimente şi relaţiile sociale din cadrul aşezării respective. Alţi autori completează definiţia, adăugând ca trăsătură principală a comunităţilor virtuale, sentimentul de apartenenţă şi o serie de alte caracteristici înrudite, dintre care amintim: sentimentul de a avea influenţă asupra comunităţii şi de a fi influenţat de către aceasta; sentimentul de susţinere din partea comunităţii şi de a oferi susţinere; şi nu în ultimul rând, sentimentul de a avea o istorie comună cu alţi membri. Păstrând analogia arheologică, vom încerca să vedem în continuare dacă putem găsi comunităţi virtuale şi în lumea blogurilor.
Retele sociale
Mai întâi de toate, putem vorbi despre o monedă de schimb extrem de valoroasă în blogosferă: linkurile şi vizualizările. După cum s-a mai explicat în acest capitol, linkurile şi numărul de vizualizări pot garanta notorietatea şi succesul unui blog. Acest aspect evidenţiază o cutumă extrem de frecvent întâlnită în blogosferă. De exemplu, atunci când un blogger găseşte o informaţie relevantă sau o idee inspirată pe un blog vecin şi decide s-o expună pe blogul personal, se aşteaptă de la acesta să facă trimitere, printr-un hyperlink, către sursa respectivei informaţii. Principiul funcţionează în ambele sensuri şi devine cu atât mai important cu cât unul din bloguri este mai popular decât altul. Un soi de ritual de iniţiere, întâlnit în blogosferă, se relevă atunci când un blogger nou creează linkuri (atât prin blogroll, cât şi prin hyperlinkuri inserate în articole) către alţii mai vechi şi de multe ori mai importanţi, anunţându-şi în acest fel intrarea în blogosferă.
Astfel, se poate observa că avem de-a face cu o ierarhie, sub forma unei structuri piramidale, în vârf aflându-se bloggerii cei mai vechi şi mai populari, iar spre bază, bloggerii noi sau mai puţin cunoscuţi, care urmăresc să trimită cât mai multe linkuri către cei din fruntea structurii, cu scopul de a-şi spori notorietatea. Acest sistem ingenios are un rol extrem de important când vine vorba despre blogurile cu caracter politic. Marea majoritate a jurnaliştilor sau a liderilor de opinie din offline citesc un număr redus de bloguri, acestea fiind în general cele mai importante.
Astfel, se creează o presiune asupra bloggerilor din vârful structurii piramidale, de a furniza neîncetat informaţii proaspete, relevante şi de primă mână. De exemplu, autorul InstaPundit, unul dintre cele mai importante bloguri americane din punct de vedere al traficului, se plângea de această presiune venită din partea cititorilor săi, descrisă sub forma unei concurenţe cu marile organizaţii şi trusturi de presă tradiţionale, în ceea ce priveşte furnizarea rapidă de ştiri importante.
Având în vedere sistemul prin care bloggerii de la baza structurii socio-virtuale râvnesc popularitatea, deseori furnizează ştiri de senzaţie celor din vârf (care oricum nu ar fi luat amploare pe un blog cu număr redus de vizitatori), pentru a primi în schimb linkuri către blogurile personale, atunci când se citează sursa. După cum se explica mai sus, cu cât cel care stabileşte un hyperlink către un blog este mai sus în ierarhie, cu atât linkul este mai valoros. În acest fel, bloggerii cu statut inferior contribuie la ameliorarea presiunii exercitate asupra celor cu statut superior, prin schimbul: informaţie contra hyperlink, acţionând în acelaşi timp asemeni unei „alarme de incendiu”. Odată ce bloggerii populari primesc informaţia importantă, aceasta ajunge la presa tradiţională, care se vede obligată să o publice.
Un exemplu din România se relevă tot în cazul accidentului în care a fost implicat Ludovic Orban în decembrie 2007. Atunci, un blog cu mică notorietate (Gramo’s World, unde au apărut imaginile de la locul accidentului) a fost citat de blogul lui Cristi Dorombach, unul dintre cei mai importanţi bloggeri români, deşi este destul de greu de stabilit dacă autorii Gramos l-au contactat pe Dorombach în vederea furnizării ştirii respective. În orice caz, sistemul a funcţionat asemeni principiului „alarmei de foc”, descris mai sus. SURSA: PoliticNewMedia 1
Comunităţile virtuale (Partea a II-a)
În afară de ritualuri, cutume, structuri sociale, în blogosferă mai putem întâlni şi un set de valori (exemplul „Codului de conduită al bloggerilor” propus de Tim O’Reilly ), un limbaj specific şi chiar o serie de personaje „mitice” (din punct de vedere al mitologiei blogurilor). Câteva exemple de cuvinte ar putea fi: blawg ( desemnează acele bloguri scrise de avocaţi sau de către cei interesaţi în probleme legislative), bleg ( verb: acţiunea de a folosi blogul cuiva pentru a primi ajutor), blogathy (substantiv: dezinteresul unui blogger de a posta un articol într-o anumită zi), blogerati (substantiv: desemnează acele persoane care aparţin elitelor intelectuale ale blogosferei), bloggerel (substantiv: reprezintă acele opinii postate pe un blog, care au fost repetate şi discutate la nesfârşit până în punctul în care ajunge să enerveze), blognoscenti (substantiv: desemnează cunoscătorii într-ale blogurilor), flame (verb: acţiunea de a stârni divergenţe pe bloguri, folosindu-se deseori argumente ad hominem şi provocând disensiuni în rândul membrilor comunităţii respective), iar exemplele pot continua. Un glosar destul de cuprinzător cu astfel de termeni poate fi găsit pe Samizdata.net.
De asemenea, în cadrul aşezărilor virtuale din blogosferă, există şi un folclor care cuprinde diverse personaje: troll-ul ( ca verb: se aseamănă cu flame-ul, doar că de data aceasta există intenţia; ca substantiv: persoana care stârneşte divergenţele sau scandalul pe un blog, fiind motivată de intenţii obscure ), blogroach (substantiv: ca înţeles, se aseamănă cu troll-ul, doar că modul de manifestare este unul dezgustător), blurker sau blog lurker (substantiv: desemnează un observator silenţios al blogurilor, care deşi consideră că face parte din comunitatea respectivă, nu participă şi nu postează comentarii ), blegger (substantiv: desemnează acele persoane care folosesc blogul cuiva pentru a primi ajutor). Dintre acestea, unele dintre cele mai notorii şi în acelaşi timp periculoase personaje sunt trollii.
Un exemplu ingenios de contracarare al acţiunii unor trolli, putem găsi în cazul blogului lui Howard Dean. Fiind vorba despre un blog de campanie, era destul de clar faptul că ar putea fi atacat de opozanţi, care aveau ca singur scop stârnirea scandalului şi aducerea dialogurilor dintre membrii comunităţii online în derizoriu. Astfel, o serie de persoane au decis ca de fiecare dată când îşi face apariţia un troll, toţi membrii să doneze o sumă de bani pentru susţinerea lui Dean. Logica din spatele acestei întreprinderi era: cu cât apăreau mai mulţi trolli, cu atât se strângeau mai mulţi bani pentru campania lui Hoaward Dean. Astfel s-a reuşit convingerea opozanţilor că era în interesul lor să nu provoace disensiuni pe Blog for America.
Având în vedere concepţia lui Quentin Jones despre elementele care pot dovedi existenţa unei comunităţi virtuale, la o prima vedere de ansamblu, putem concluziona că şi în cazul blogurilor, putem vorbi de existenţa unei asemenea comunităţi, ţinând cont de artefactele (în accepţiunea lui Jones) prezentate. Trebuie totuşi să menţionăm că există critici referitoare la setul de criterii cu ajutorul cărora putem defini o astfel de comunitate. De exemplu, comparând comunităţile virtuale cu cele din offline, P. Norris considera că în mediul online, angajamentele dintre membrii sunt fragile, atâta vreme cât alte grupuri sunt la doar „<<un click de mouse depărtare>>”.
Pe cât de uşor se poate intra într-o comunitate virtuală, pe atât de uşor se poate ieşi, mai ales în condiţiile în care este mai uşor să pleci decât să încerci să remediezi anumite conflicte cu alţi membri. SURSA: PoliticNewMedia 2