BUCURESTI 1900 - 1919
- Secolul al XX-lea întregeşte portretul oraşului, îmbogăţindu-l cu edificii moderne, existente şi azi. Bucureştiul ajunsese una dintre cele mai frumoase capitale europene, fiind adeseori numit „Micul Paris”, ca o recunoaştere a strălucirii vieţii sale sociale, culturale şi economice.
Bucuresteni care stati cu chirii usturatoare, cu parinti, cu soacre, cu trei copii in doua camere, daca va consoleaza cu ceva, predecesorii vostri au trait si mai rau. Constructiile erau putine si insalubre. La 1900, din cele 35.000 de cladiri ale orasului 10.500 au fost declarate insalubre. Erau peste 300.000 de locuitori in Capitala.
Un sfant pentru birja cu felinar negru. Daca-i rosu, atunci musteriul scoate din buzunar trei, pentru ca e la clasa I. Cea mai scurta cursa este insa cat castigul pe o zi al unui lucrator cu bratele si asta daca e descoperita, caci la cupeuri tariful se dubleaza. In atare conditii, cele 842 de birje existente in Bucuresti la inceputul lui 1900 servesc doar boierimii.
- In 1900, a fost adus in Capitala primul automobil de catre industriasul Gheorghe Assan, circuland cu o viteza de 7-8 km pe ora.
La 1900 devenise city-ul financiar, vectorul de forţă economică al oraşului; era în acelaşi timp zona care impunea o direcţie economică şi centra interesele investitorilor. Până la 1925 a existat un sector central al oraşului, numit în vechime „Culoarea de Roşu”. Acest sector includea, într-o formă circulară, aproape toată zona veche a oraşului. În interiorul său se concentraseră cele mai puternice bănci şi instituţii financiare precum Bursa de Mărfuri, Banca Naţională, CEC.
- La muzeul Gheorghe Leonida din Bucureşti se mai găseşeste o maşină ce mergea prin Capitala anilor 1900. „Este mai mult o trăsură fără cai, pentru că la început automobilul aşa se numea, trăsura fără cai. La acea dată, început de secol, 1900, 1901 încă nu se stabiliseră reguli, nu se consacrase printr-o lege de circulaţie, circulau şi pe partea stângă şi pe partea dreaptă, la grămadă cu trăsuri, cu pietoni, şi începuse să crească numărul de accidente”, spune Nicu Dumitrache, inginer principal la Muzeul tehnic Dimitrie Leonida.
- Deşi astăzi se vorbeşte tot mai mult de automobilul electric, aflaţi că, încă de la 1900, oameniii se arătau interesaţi de această posibilitate. Unul dintre ei a fost Leon Furnărache, un om cu stare din Bucureşti, posesorul primului automobil electric din Romania.
- Zgomotelor produse de trăsuri sau de tramvaiele cu cai li s-a adăugat, la începutul secolului XX, şi cel al automobilelor. Prima dată când un astfel de vehicul a putut fi admirat pe străzile Bucureştiului a fost în 1900, când Gheorghe Basil Assan, fiul celebrului proprietar de moară cu aburi, a comandat în Belgia un Penhard de 15 cai-putere. Viteza automobilului, supranumit şi „Vaporul lui Assan”, era de 7-8 km/h. „Cele patru roţi aveau bandaje de cauciuc masiv şi două faruri în care stăteau lumânări. Acoperişul era identic cu cel al trăsurilor de piaţă cu două locuri”, povesteşte Alexandru Lancuzov în cartea sa „De la tramvaiul cu cai la automobil” (Ed. Paralela 45, 2007). A doua personalitate care a rulat un automobil pe străzile Capitalei a fost prinţul Bibescu, acesta comandând, în acelaşi an, un exemplar identic cu cel al lui Assan.
- Cititorii ziarului Universul din 12 mai 1900, când se publică D-l Goe..., ştiu la fel de bine ca mamiţa, tanti Miţa, mam' mare şi, desigur, la fel de bine ca birjarul că replica ,La Bulevard!", fie ea şi rostită franţuzit, e atât de firească încât aproape că nu mai e nevoie să fie rostită. Unde puteau să se ducă de 10 Mai nişte persoane gătite frumos, fără bagaje? Desigur la marea paradă prin care se sărbătoresc 34 de ani de la intrarea Regelui în Bucureşti şi 19 de la încoronare! Or, locul bineştiut al acestei parade este bulevardul care taie capitala de la est la vest. Bulevardul are mai multe nume, aşa că e mai bine să nu spui nici unul, ca să nu le încurci. De altfel, tristul adevăr este că Bucureştiul nu mai are, la 1900, nici un alt bulevard, cel puţin nu unul terminat. Există, desigur, cea mai veche arteră de circulaţie, de la nord la sud, pe-alocuri puţin cam îngustă pentru un bulevard şi, oricum, cunoscută ca ,Pod", apoi transformată în ,Cale".
- După-amiaza la Şosea sute de trăsuri participă la vestita bătaie cu flori. Spune lumea că anul acesta unul dintre cei mai dârji luptători a fost încă junele (căci n-a împlinit 40 de ani) Ionel Grădişteanu, Ministrul Lucrărilor Publice. Pe seară, tot centrul Capitalei, ,la Bulivar" şi de-a lungul Căii Victoriei, Cişmigiul şi Pieţele sunt scăldate în lumină. Arcuri luminoase s-au ridicat în Cişmigiu, 6 în Piaţa Sărindar şi 3 la poarta grădinei Sf. Gheorghe Nou. Străzile din centru şi în special Calea Victoriei, pe unde trece trăsura Suveranilor, sunt sufocate de lumea care a venit din toate colţurile Capitalei şi din provincie. Artificiile asigurate de artilerişti umplu de lumină cerul zilei de 10 Mai 1900, memorabila zi a vizitei lui Goe la Bucureşti.
- De la 1900, însă, la Bellu, de când s-a scumpit chiria petecelor de pământ, boierindu-se cimitirul, nu s-au mai îngropat decât 540 de morți în mijlocie pe an, adera doar 6 000 cadavre într-un singur cimitir în ultimii 11 ani și judecând după inscripțiile în franțuzește, tot mai numeroase, succedând tuturor straniilor sisteme ortografice românești înmormântate pe inscripțiile funerare de la Bellu, judecând după îngrămădirile de marmură trufașă deasupra unui pumn de viermi, după câteva duioase inscripții, dovedind, pe lângă parale, și suflete alese, cimitirul Bellu este astăzi loc de transformare în țărână de o singură și aceeași calitate, a protipendadei.
1901
- In 1901, in Bucuresti se distribuiau 170 de litri de apa pe zi pe cap de locuitor la o populatie de 270.000 de locuitori. Cantitatea era insa insuficienta mai ales pentru un oras cu foarte multe gradini.
- Despre fraţii şi surorile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, despre mama sa, Ana, ori despre Tănase, tatăl său (tatăl lui Gheorghiu era muncitor la Societatea „Steaua României“ din Moineşti (judeţul Bacău), deci avea un loc de muncă), nici măcar biografii de partid nu scriu ceva concret. „Exploatarea sălbatică la care-şi vedea supuşi părinţii, lupta necontenită cu greutăţile, cu mizeria, lupta împotriva umilinţelor“, în general, situaţia materia-lă de-acasă îl marchează pe tânăr din copilărie. Gheorghe Gheorghiu s-a născut la 8 noiembrie 1901, în Bârlad, zonă defavorizată şi în prezent. „Tatăl lui era muncitor industrial. Nu şi-a văzut niciodată tatăl cu o haină nouă, iar celei pe care o purta, cu greu i se putea citi culoarea pe care o avusese la început. Leafa se ducea toată pe mămăligă. Pâine, copiii n-au văzut pe masă ani în şir“, scrie compătimitor biografia „oficială“ a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, publicată la Editura Partidului Muncitoresc Român în 1951. De sărăcie ori din nepăsare, micul Gheorghe Gheorghiu-Dej renunţă la şcoală şi intră ucenic la un cizmar din Moineşti, apoi la o fabrică de cherestea din Dărmăneşti, apoi la postăvăria din Buhuşi, merge şi la un dogar din Piatra Neamţ şi ajunge iar la Moineşti, la alt dogar.
1902
- Tramvaiul electric este pus in circulatie pe 26 martie 1902.
1904
- Vehiculul tras de cai este depasit si el in doar 30 de ani. In 1904, Societatea Anonima Romana de tramvaie si tramcare a hotarat renuntarea la tramcare, pentru ca nu mai erau rentabile. Tramcarele au funcționat până în 1904 când, în urma unei convenții cu societatea de tramvaie, tramcarele au fost scoase din circulație și lăsate să ruginească pe un câmp unde copiii erau încântați de noile lor „jucării”.
- Tramcarul a fost retras treptat din circulație, ultimul fiind zărit pe străzile Capitalei în vara anului 1904.
- in 1904 s-a promovat Legea Burselor de Comerţ iar câţiva ani mai târziu se hotărăşte construirea unui sediu al Bursei.
- În anul 1904 a avut loc în România prima cursă de automobile. Chiar dacă erau puţine vehicule în acea perioadă, dragostea pentru viteză a prins rapid. „Automobil Clubul Român, cum se numea la început, şi apoi Automobil Club Regal Român, ACRR. George Valentin Bibescu, Mihai Şuţu, aţi câţiva entuziaşti şi pasionaţi de automobil. Atunci automobilul era un domeniu nou. România a fost printre primele ţări din lume care au introdus automobilul ca mijloc de transport”, spune Nicu Dumitrache.
1906
Un moment semnificativ pentru Bucureștii Vechiului Regat a fost anul 1906. La aniversarea a patru decenii de domnie a suveranului României s-a inaugurat parcul Carol I. Tot atunci s-a desfășurat un concurs pentru stabilirea planului de sistematizare a capitalei. Proiectul câștigător, ce avea să fie executat până în 1962, a propus străpungerea de noi artere pe un model radio-inelar raportat la centrul orașului. Astfel, s-au proiectat străzi care să ducă din centru spre periferie în toate direcțiile și străzi care să conecteze cartierele aflate la distanțe aproximativ egale de centru. Această organizare avea să rezolve problema traficului în capitală.
O altă problemă este legată de primarul general. Astăzi, el este ales prin sufragiu secret şi universal de către bucureşteni, însă în vechime nu era aşa. Situaţia arăta puţin diferit în urmă cu o sută de ani. La 1906, în Bucureşti, Consiliul Municipal se schimba în acelaşi timp cu guvernul şi foarte puţine consilii au ajuns la sfârşitul celor patru ani pentru care erau alese. Consiliul Municipal era compus din 17 membri, aleşi de către alegătorii împărţiţi în două colegii electorale. Primăria din Bucureşti nu depindea, cum depindeau celelalte primării din România, de prefectul de judeţ, ci depindea direct de ministrul de Interne. Consiliul Municipal alegea primarul şi adjuncţii, care apoi erau confirmaţi de către ministrul de Interne. Consiliul Municipal era ales pentru patru ani. În caz că se dizolva, problemele erau gestionate de o comisie interimară numită de ministrul Afacerilor Interne.
- O bună administrare se reflectă în transparenţa cheltuielilor legate de banii publici. Cea mai completă radiografie a balanţei dintre venituri şi cheltuieli la bugetul Comunei îl datorăm consecvenţei publicistului Frédéric Damé, care a inclus în monografia sa dedicată Bucureştilor la 1906 şi radiografia bugetului local din acel timp[4]. Merită să aruncăm o privire asupra tabelelor care urmează. Sunt multe surprize. Bugetul local era calculat în franci, însă la 1906 leul era echivalent cu francul francez.
- Primarul primea 60 de ducaţi pe lună, iar adjuncţii, 1 ducat şi jumătate pe ziua de lucru.
- Transportul public bucureştean a fost dominat multă vreme de tramvaie. Din 1906, tramvaiele trase de cai au început să fie înlocuite cu tramvaiele electrice, operaţiune care s-a încheiat la sfârşitul anilor `20. Începând cu anii `20 au început să fie introduse şi autobuzele.
- Tramvaiul cu vapori nu se deosebea de trenurile ce mergeau pe căile ferate obișnuite decât prin mărimea și forma locomotivelor și a vagoanelor. Din cauza zgomotului asurzitor pe care îl produceau locomotivele și a cantității de fum răspândit pe străzi, sistemul tramvaielor cu vapori a fost abandonat, scrie Alexandru Cebuc în cartea „Din istoria transportului de călători în Bucureşti”. În București, s-a încercat introducerea tramvaiului cu aburi în anul 1906. În ziua de 11 iunie 1906, compania de tramvaie a încuviințat punerea în funcțiune a unui tramvai cu abur ce mergea de la bariera Sfânta Vineri până la Gara de Nord.
- Anul 1906 , la expozitia din Parcul Carol, cand se spunea ca Bucurestiul a devenit un mic Paris in mijlocul unui sat mare , a coincis cu un "desen" de traseu pentru omnibuz cu imperiala care folosea curentul electric pentru propulsie. Pentru prima data, se spune adio transportului traditional, cu cai. Un tramvai numit dorinta pornea din fata Teatrului National si se oprea in fata parcului Carol. Imperiala , jucaria electificata iubita de bucuresteni, poarta cu fala inscriptia: The Bucharest Tramway desi primul tramvai electric din Romania si-a taiat drum, inca din 1899, prin Mica Viena.
1907-1909
- In 1907-1909, s-au executat pavaje cu piatra cubica pe o suprafata de 113.000 de metri patrati pe Strazile Calarasi, Occidentului (actualul Bulevard Cosbuc), Vacaresti, Apolodor, Berzei si alte strazi din centrul orasului. Alte strazi (Eminescu, Olari, Dogari, Pantelimon) s-au pavat cu bolovani. Se fac trotuare de granit si de asfalt, altele de bolovani. Bucurestiul avea atunci 5.500 de hectare, 15 bulevarde, 60 de sosele, 29 de strazi principale, 606 secundare si 306 nepavate.
1908
Piatra de temelie a Palatului Bursei a fost pusă de Principele Ferdinand (regele României între anii 1914 - 1927) şi principesa Maria la 11 mai 1908,
1909
- In 1909, s-a votat legea pentru constructii ieftine care prevedea ca aceastea sa fie vandute muncitorilor, meseriasilor si micilor functionari care traiau numai din salariu, dar putini au beneficiat in realitate de aceasta lege.
- Referitor la structura caselor, locuinţelor, pentru perioada 1878-1909, rezultă procentul covârşitor al construcţiilor cu un singur nivel (parter).. Această realitate poate fi extinsă, cu siguranţă, şi pentru perioada anterioară.
- In 1909 sunt deja 180 de kilometri de retea. Prelungirea conductelor a insemnat introducerea apelor in cat mai multe case particulare. Conductele erau instalate insa in centrul urbei, iar locuitorii de la periferie consumau in continuare apa de la put adusa de sacagii. Administratia orasului este acuzata de incompetenta si de lipsa de grija pentru toata populatia, in special pentru cea periferica. Nume precum dr Victor Babes, dr Ion Cantacuzino, ing. Anghel Saligny protesteaza fata de sistemul deficitar si daunator din punct de vedere sanitar.
- In 1909, capitala avea de 7 ori mai putini locuitori decat acum, doar 300.000, adica mai putin decat populatia de azi a orasului Constanta. Orasul se intindea doar pe un sfert din suprafata de azi. Capitala noastra era atat de mica acum 100 de ani, incat strazile care si atunci si acum poarta numele de “sosele”, formau “centura” Bucurestilor
- În 1909, la iniţiativa primarului Capitalei, Vintilă Brătianu, şi a altor lideri liberali s-a adoptat Legea pentru înfiinţarea "Societăţii Comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti" (STB). Societatea trebuia să beneficieze de capital eminamente românesc şi îşi propunea ca în următorii 10 ani să aibă monopol asupra transportului bucureştean.
1910
- În 1910, după căderea guvernului liberal, conservatorii au contestat legalitatea statutului societăţii şi au interzis începerea activităţii STB. Însă, acţionarii au dat în judecată Primăria Capitalei şi, după un proces răsunător, guvernul conservator a demisionat, iar societatea a fost repusă în drepturi. "Este singurul caz în care un litigiu al unei societati particulare demite guvernul. În acest proces au fost implicaţi unii din cei mai mari avocaţi şi experţi francezi, englezi şi nemţi iar printre acţionari erau finanţişti, economişti şi industriaşi români de primă mărime, precum inginerul Anghel Saligny, realizatorul podului de la Cernavodă şi a porturilor Galaţi şi Brăila şi matematicianul Gheorghe Ţiţeica", a precizat Doru Parfenie -
- Iniţiativele legislative au dus la rezolvarea unor asemenea probleme, încă dintr-o perioadă destul de timpurie. În 1910, apare „Legea pentru locuinţe ieftine” care defineşte termenul, acordă scutiri de taxe şi impozite, chiar subvenţii pentru cei care care vor profita de prevederile acestui act. În acelaşi an, apare şi „Legea pentru înfiinţarea Societăţii Comunale Bucureşti pentru construirea de locuinţe ieftine”. Aplicarea acestei legislaţii se face operativ, astfel încât în anii următori începe construirea unor perimetre, „cartiere de locuinţe ieftine” în diferite zone ale oraşului: „Clucerului”, „Candiano-Popescu”, „Lupeasca” (1911-1912), „Steaua”, „Grand CFR” (1912).
- „Acesta este automobilul NAG din 1910, automobil electric. Motorul electric montat în zona centrală şi printr-un ax cardanic acţioneazî partea din spate. Şi are claxon cu goarnă şi pară de cauciuc”, spune Nicu Dumitrache.
1911
Palatul Bursei fiind inaugurat trei ani mai târziu la 27 mai 1911 printr-o ceremonie solemnă în prezenţa regelui Carol I (rege din 10 mai 1866 până în 1914, unchiul lui Ferdinand I). Clădirea impunătoare, dovadă a dezvoltării comerţului din acea vreme, a fost construită după planurile arh. Ştefan Burcuş care a mai contribuit la construcţia Catedralei ortodoxe Sf. Nicolae din Galaţi (1917), Castelul Ţepeş şi fostul Palat al Artelor, ambele construite în Parcul Carol (1906).
- Taxiurile – automobile au apărut în București în 1911 și erau vopsite obligatoriu într-o combinație de verde cu roșu. Ele aveau stația principală tot pe Calea Victoriei, în fosta piață a Teatrului Național, unde stăteau și birjarii cu trăsurile lor. Victoria pe termen lung le-a aparținut celor dintâi.
1912
Statistica din 1912 dezvaluia ca in Bucuresti 29.732 persoane locuiau cate 3-5 intr-o camera, 13.413 cate 6-10 intr-o camera si 1.357 locuiau mai mult de 10 intr-o camera.
recensământul din 1912 să consemneze un total de aproape 49.000 clădiri, faţă de 31.067 în 1896.
- In 1912 populaţia bucureşteana creste până la 341.321) în 1912
- Ancheta redactorilor de la “Universul', provocata de intamplarea cu pricina, avea sa releve faptul ca, in ianuarie 1912, Bucurestiul avea “900 de trasuri de piata, iar numarul cupeelor, al automobilelor de piata si al automobilelor taximetre nu trece de 100. Prin urmare, sunt 1000 de trasuri la 300.000 de locuitori. Putin, foarte putin', mai zice jurnalistul, “avand in vedere cum a crescut in ultimii ani circulatiunea in Capitala', caci se inmultisera proprietarii de automobile si tramvaiele electrice. Si-n plus, iarna... nu-i ca vara. De-ar trai azi, si-ar pune mainile in cap. Si ziaristul, si prefectul Bucurestiului, care istoriseste: “Luni seara am facut cu automobilul meu drumul de la teatru pana acasa intr-o jumatate de ceas, cand pe vreme normala il fac in cel mult 8 minute (nu stim, din pacate, despre ce traseu era vorba exact, ca sa putem compara – n.n.). Pe parcurs am gasit opt trasuri ai caror cai alunecasera si zaceau la pamant. Era o crima fata de bietele animale ca sa mai fi ramas birjarii cu trasurile in oras. S-au dus oamenii acasa, caci ar fi fost o nebunie sa incerce a mai lupta cu viscolul'. Dar omenetul ramas captiv in teatru, la miez de noapte? Pentru el ce faci?
Solutia cea mai simpla de rezolvare a situatiei, e de parere prefectul, este sa se mareasca numarul de autorizatii pentru birje in oras. Dar asta inseamna sa ceara cineva acele autorizatii si proprietarii de birje nu se-nghesuie. Ar mai fi o solutie ca primaria sa cumpere birji noi si sa tocmeasca vizitii... Jurnalistului i se pare o afacere buna. Inaltului functionar, ba: “Ehei, domnule, cand stai in strada si cauti o birja fara s-o gasesti, iti spui ca-i o afacere. Dar ia intreaba-ne pe noi?' Si-i face calculul: vizitiul angajat de primarie castiga in medie 30 de lei pe zi, dar pretinde ca nu a facut decat cel mult 10 lei. “Ei, din 6, 8 sau 10 lei, cat luam zilnic, iti da mana sa intretii cate 3 sau 4 perechi de cai la o birja, sa schimbi rotile de cauciuc, sa repari trasura, sa platesti vizitiul? Noi ce mai castigam?'. Asa gandesc si patronii de birje, particularii. Iar ideea unui taxator, care sa tie socoteala birjarului – platiti fiind si unul si altul cu lefuri fixe – nu incanta nici ea pe nimeni!
- Credeati insa ca “Universul' s-a multumit cu aceasta victorie? Nu. Si-a continuat campania, atacand de aceasta data problema tarifului. De data aceasta trecand in tabara birjarilor. Caci si ei aveau nemultumiri. Tariful era neschimbat de 30 de ani: 1 leu cursa, 2 lei ora. Noul “asalt' jurnalistic misca ceva si aici: cursa ramane un leu, dar ora de plimbat cu trasura creste la 3 lei. Si pentru ca nu se facea sa strice hartia pentru o noua ordonanta doar pentru aceasta chestiune, prefectul mai adauga un rand: “Judecarea si sanctionarea imediata a conflictelor dintre birjari si public'... a caror amanare, pana atunci, ducea la scoaterea din piata a cate unei birji si-o luna-ntreaga, pana se solutiona cauza.
- In fine, lucrurile s-au urnit. Cu cele doua ordonante ale prefectului, au prins ceva inima si proprietarii de birji, care si-au tocmit vizitii noi. Pe 29 ianuarie 1912, noii birjari ai Capitalei au sustinut si concursul pentru... permis. Vreti sa stiti ce materii au avut de studiat? “Circulatiunea trenurilor, sosiri si plecari; Strazile si institutiunile mai de seama din Capitala; Ingrijirea ce trebuie data cailor in caz de accident'.
1913
- Doua vagoane si o locomotiva cu aburi fac prima cursa intre Piata Victoriei si Bufet. In 1913, Societatea Comunala a tramvaielor avea deja in exploatare o retea de 14 km de tramvai.
Problemele legate de reconstituirea datelor statistice referitoare la dezvoltarea Bucureştilor şi a măsurilor legislative care au orientat acest proces au făcut obiectul unor lucrări ca: Petre Antonescu, „Clădiri şi studii. Case, biserici, monumente, palate. Încercări de arhitectură românească şi clasică”. Album, vol. I, Bucureşti, Tipografia Gutenberg, 1913; N. Stoicescu, „Locuinţele bucureştene la mijlocul secolului trecut”, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, XIII (1966), nr. 1 ; „Arhitectură bucureşteană. Secolul 19 şi 20”, Bucureşti, Editura Simetria, ARCUB, 2000.
- In perioada interbelica, in Micul Paris, ca in orice oras cosmopolit, au aparut o serie de bordeluri, cele mai cautate fiind pe Bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu si Academiei (mai luxoase, unde clientii erau serviti cu tigari si dulciuri) si Grivitei.
Cu toate acestea casele de toleranta despre care se leaga multe legende urbane, se aflau la Crucea de Piatra, cartier care se voia „de lux”, situat intre Vitan si Dristor (denumirea cartierului provenind de la crucea de piatra ramasa nedistrusa din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial).
1914
- La mijlocul lui 1914, când toată lumea îşi revenea din Belle Epoque pentru a vedea realităţile monstruoase ale războiului, grupările liberale din România rămâneau mai degrabă circumspecte. Pentru Take Ionescu, stările aveau să se succeadă rapid: după ce susţinuse într-o discuţie privată cu Marghiloman că ceea ce se întâmpla era ”sfârşitul generaţiei noastre şi ruina României”, Ionescu avea să propună conceptul de “neutralitate definitivă şi loială”, pentru a sfârşi apoi în 1916 prin susţinerea înfocată a intrării în război de partea Antantei. Brătianu le-a lăsat observatorilor conservatori aceeaşi impresie de joc dublu: din memoriile lui Marghiloman transpare un lider liberal înclinat spre Germania la începutul războiului, care uluieşte ulterior pe toată lumea printr-o schimbare radicală de opinie. “A intra contra Austriei ar fi o felonie”, i-ar fi spus Brătianu liderului conservator în august 1914, asigurându-l că a susţinut neutralitatea doar pentru a câştiga timp în vederea schimbării opiniei publice, majoritar pro-antantistă.
1915
- video - Centrul Vechi din Bucuresti în 1915 - Palatul Bursei, Biserica Sf. Nicolae Selari, str. Stavropoleos si Palatul CEC. http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2014/08/romania-in-1915.html
- Până târziu, după începerea Primului Război Mondial, reprezentantele „sexului frumos” nu aveau voie să meargă pe jos, pe Podul Mogoşoaiei, ci doar în trăsuri, dacă nu erau însoţite de soţ, de o rudă sau prietenă, ori măcar de o servitoare. De asemenea, femeile nu puteau să intre într-un local, fără a se afla la braţul unui bărbat. Când se duceau la cumpărături, chiar şi într-un magazin de lux, aristocratele autohtone nu puteau fi singure, indiferent cine le însoţea. Noţiunea de „mers la serviciu”, ideea de a avea o „slujbă”, alta decât iniţiativele filantropice sau caritabile, erau de neconceput în cazul acestor doamne, care se fereau de amestecul claselor sociale ca dracul de tămâie, după cum susţine Edmond Niculuşcă, reprezentant ARCEN, pe pagina de Facebook.
- De cealaltă parte, Arghezi nu-l iartă în aprilie 1915 pe Take Ionescu, “e un maimuţoi, minte ca o prostituată cu lacrimi autentice, pe obraji”, dar nici pe antantişti, “forţe tâmpite şi mocirloase”.
1916
23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.
12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.
18 decembrie 1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. — Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.
- Rămânea să-şi dispute argumentele savante legate de geopolitică şi strategii militare o opinie publică extrem de restrânsă – evaluată de istorici la sub 10% din totalul populaţiei. După toate datele epocii, aceasta era preponderent francofilă, deci contra Germaniei. Situaţia e descrisă de Goga în câteva însemnări din 1916. Iată, de pildă, cum arăta Bucureştiul în ziua în care Consiliul de Coroană condus de Regele Ferdinand decidea intrarea României în război alături de forţele Antantei: “Am mers să luăm masa la Capşa. Aici mişcare - ziarişti străini emoţionaţi. Colonelul Thomson, ataşatul militar englez, îmi strânge mâna cu căldură. Tavernier, corespondentul de la Le Temps, mă sărută plângând. Printre mese e o conversaţie generală. Pe toţi îi mişcă atitudinea regelui. Pavlică Brătăşanu intră cu Titulescu strigând în gura mare: La bătrâneţe am ajuns şi eu monarhic.
Pe stradă aglomeraţie. Pe feţe e însufleţire, dar şi o linie de seriozitate. Pe la ora 5 atmosfera e mai caldă. Regelui şi reginei care trec în automobile li se fac ovaţii călduroase. […] Mă întorc seara la ora 10 în oraş şi când intru în restaurantul Continental, publicul se ridică în picioare aplaudând frenetic. În vremea asta se sting toate felinarele. Capitala se cufundă în întuneric, pe la miezul nopţii sună goarnele vestind mobilizarea, lumea aleargă pe străzi, smulge din mâna agenţilor afişele cu ordinul de mobilizare, pâlcuri cântă ‘La arme’, e o generală beţie a simţurilor”.
Concordia de pe străzile Capitalei e departe însă de tensiunea iscată în cercurile puterii. Sfârşitul verii lui 1916 venea cu veşti proaste pentru germanofili. După o audienţă la Regele Ferdinand, Constantin Stere exclama deznădăjduit: “E cu totul în mâinile lui Brătianu!”. Iar cel mai respectat lider conservator în viaţă, P.P. Carp, ameninţa: “Dacă persistă să meargă cu Rusia, partidul se face antidinastic”. “Nu se face politică mondială cu partide”, deplângea Carp situaţia, sperând într-o ieşire de ultimă clipă a regelui de sub influenţa liberalului Ion I.C. Brătianu. Cu doar o zi înainte de Consiliul de Coroană din 27 august, Titu Maiorescu ieşea la fel de iritat din Palatul Regal, după o întâlnire cu Ferdinand: “Totul este pierdut. Regele i-a înşelat pe toţi. Îşi face un titlu de glorie din sacrificiul de a-şi călca cuvântul şi de a uita că e german”.
- Gheorghe Gheorghiu-Dej - La 15 ani, când are deja câteva calificări socio-profesionale, se duce ucenic electrician la Întreprinderea Petrolieră „Steaua României“ din Moineşti.
1917
5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi”.
Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.
- Soarta cea mai grea au avut-o militarii romani cazuti prizonieri ai armatelor de ocupatie, ei fiind supusi la un tratament degradant si la indurarea unor suferinte cumplite. in septembrie 1917 Marele Cartier General al armatei romane a sintetizat datele la care a avut acces in raportul "Informatiuni asupra suferintelor indurate de prizonierii romani in taberele dusmane si de populatia ramasa in teritoriul invadat". Relatari sfasietoare, de un mare dramatism, ne prezinta tragedia a nu putini militari romani supusi unei politici de exterminare, dusa impotriva tuturor legilor razboiului si tuturor drepturilor omului.
- Un soldat din regimentul nr. 27 infanterie luat prizonier in apropiere de Bucuresti si care a reusit sa evadeze dupa 12 zile de captivitate declara: "Am fost inchis in cladirea Cercului Militar, unde mai erau vreo 700 de prizonieri romani. Aici am stat vreo trei zile in care timp unica mancare ne-a fost 1Kg de paine (1/3Kg pe zi) neagra si amara de tot. Dupa trei zile s-a format o corvoada (convoi pentru munca silita, n.n.) de 50 de oameni, printre care m-am varat si eu, doar voi avea prilejul sa scap cumva. Corvoada fu condusa la gara Obor, unde a trebuit sa descarcam munitii din niste camioane si sa le asezam in magazie. Am stat aici 6 zile; eram tratati foarte barbar de catre nemti, in plus trebuia sa ridicam poveri ce treceau peste puterile omenesti, iar de mancare nu primeam decat 1/2 Kg paine neagra si uscata pe zi. in ziua a sasea fusei somat sa ridic o lada mare si fiindca n-am putut neamtul mi-a aplicat o lovitura in coasta, care m-a doborat la pamant."
- Atat nemtii, cat si ungurii impuscau intai cainii, apoi confiscau animalele (porci, gaste, rate, gaini), transportandu-le in carute. De la carciumari strangeau tot tutunul, bauturile si produsele de hrana. Oamenii, ca sa mai scape cate ceva din lucrurile pe care le aveau, le mai ingropau, dar nici asa nu erau in prea mare siguranta, "deoarece nemtii scormoneau pana si pamantul imprejurul caselor." "intr-un sat dincolo de Schitul Ciolanului - se arata intr-o relatare - am vazut cum un ofiter german umbla din casa in casa, cu patru soldati si cu doi caini dresati, cautand dupa alimente; cainii indicau locul unde bietii oameni isi ingropasera in pamant anumite articole de hrana, haine, rufe, etc."
- Probabil cel mai dur se va dovedi, însă, în noiembrie 1917, când notează negru pe alb în “Gazeta Bucureştilor”:” Transilvania, pe care cafenelele din Bucureşti o anexaseră cu mult înainte de declanşarea războiului, nu mai ispiteşte nici iluziile bucătarului domnului Take Ionescu. Iar coroana de împărăteasă, făgăduită de un sylf nefericitei regine Maria, nu mai fromează idealul de găteală solemnă decât al vreunei prinţese de ospiciu”. Textul acesta, printre altele, avea să-i aducă lui Arghezi o condamnare la închisoare după terminarea războiului, în seria de procese derulată împotriva celor catalogaţi ca “trădători”.
-
1918
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.
3 martie 1918: Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.
7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR. Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin
30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin
11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace. Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele 93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova).
5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane, pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez.
- În anii interbelici, oraşul a realizat o nouă etapă de dezvoltare, reflectată şi de creşterea populaţiei de la 382 853 de locuitori în 1918, la 631 288, în 1930 şi la 992 536, în 1941. În 20 ani suprafaţa oraşului s-a dublat.
- Apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după 1918. Până la apariția băilor publice, mai toata lumea făcea baie acasă la ea, „ fie în căzi speciale de tinichea de zinc sau în hârdaie scunde și largi cu doage de lemn încercuite cu fier, fie în albiile de lemn, de plută sau de plop pe care le scobeau anume ...
- în 1918, într-un Bucureşti care semnase deja pacea cu germanii, în vreme ce administraţia exilată la Iaşi părea să-şi trăiască ultimele clipe (impresie falsă, din moment ce lucrurile aveau să se răstoarne radical spre finalul anului), era publicată broşura “Cum s-a prăpădit ţara”. Teza lui Filitti era confirmată: publicaţia conţinea acte extrase din arhivele diplomatice ruseşti, care arătau cum Take Ionescu intermediase tratative între diferite organizaţii ruseşti şi redacţii româneşti, ultimele beneficiind de sume importante de bani, mai ales după retragerea forţată la Iaşi. Într-o Capitală predată total în faţa Germaniei, jumătatea de adevăr nu miră. Ea nu este însă suficientă pentru a înţelege: gazetele rămase la Bucureşti beneficiaseră de exact aceleaşi favoruri financiare, din partea Berlinului. Pilduitor e cazul lui Alexandru Bogdan-Piteşti, una dintre cele mai controversate şi pitoreşti personaje ale epocii, bun prieten cu Mateiu Caragiale şi Tudor Arghezi. Piteşti primise sume importante de bani de la nemţi, încă din perioada în care România îşi păstrase statutul neutru, dar folosise banii în scopuri personale, fără a lansa măcar un ziar. În consecinţă, după ocuparea Bucureştiului la finalul lui 1916, Piteşti a fost arestat şi dus la interogatoriu. Reacţia sa antologică e descrisă de I.G. Duca în memoriile sale: “Domnule ofiţer, sunt un escroc, dar aş vrea să ştiu ce v-aţi închipuit când aţi întreprins acţiunea de corupţie la noi? Aţi crezut oare că veţi putea cumpăra în România oameni cinstiţi? V-aţi înşelat amarnic, în această ţară nu puteţi cumpăra decât escroci, escroci ordinari ca mine”.
1919
ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.
23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ.
28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie, in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918.
- Primul urbanist bucurestean a fost Cincinat Sfintescu, un inginer vizionar, care vorbea de metrou pe vremea birjei, voaletei si plimbarilor la sosea. Pentru Sfintescu, dezvoltarea viitoare a Bucurestilor devenise o obsesie, pentru care s-a inspirat din Germania, Franta si Anglia, unde fusese plecat la studii, ca bursier al Academiei. Luand ca model experienta edilitara de prin strainataturi, Sfintescu a dat Capitalei, in 1919, un plan general de sistematizare. Era gandit pe o perioada care sa intindea "pana la anul 1980 si chiar 2000" si lua in calcul o populatie care nu ar fi trebuit sa ajunga la un milion de locuitori pana la inceputul mileniului al doilea. Bucurestii pe care inginerul si-i imagina nu treceau de trei etaje, ca inaltime medie, iar strazile sale nu aveau de ce sa fie mai late de 25-30 de metri fiindca ar fi fost strabatute doar de trasuri, calareti si tramvaie.
Primelor automobile li se rezervase un loc de cinste pentru promenada, prin centrul orasului, pe linia Universitate - Parcul National (ceea ce acum ar insemna pe Bulevardele Bratianu, Magheru, Lascar Catargiu pana la Aviatorilor). Pionier al urbanismului, Cincinat Sfintescu a trecut in proiectul si primele pasaje subterane, unul dintre cele pe care le folosim acum aflandu-se chiar pe pozitia din planul de la 1919: la intersectia dintre capatul Strazii Lipscani si Sf. Gheorghe. Inginerul le vroia in punctele de intensa circulatie, pentru a "impaca" afluenta vehiculelor de atunci cu pietonii. introducerea metroului a fost amanata de Sfintescu pana prin anul 2000, fiindca "pana atunci problema nu va de veni de actualitate", credea acesta.
Primele "urme" de gandire urbanistica se regasesc tot intr-un studiu al lui Cincinat Sfintescu, "Zonificarea urbanistica a municipiului Bucuresti", in care acesta "feliaza" orasul - dupa model european - in patru zone: comerciale (de afaceri), industriale, militare si de locuinte. "Afacerile sunt atrase in anumite locuri, fie din cauza circulatiei, fie din cauza densitatii populatiei din acele parti, la fel cum se intampla si cu alte industrii. La randul lor, afacerile cauzeaza o noua circulatie suplimentara. De aceea, tendinta acestor centre de afaceri este sa creasca continuu, atat in inaltime (adica cu cladiri inalte), cat si in suprafata, pana la o limita determinata de mai multe conditii locale economice", observa cu acuratete Sfintescu, care fixa centrul de afceri in partea centrala si istorica a orasului.
El nu era de acord cu cladirile inalte amestecate in spatiile pentru locuit, considerandu-le "neigienice" pentru locatari, care nu pot beneficia de suficient spatiu. Aceasta idee a fost data cu totul uitarii la momentul construirii cartierelor bucurestene. Nici problema pietelor de circulatie nu a fost scapata din vedere de inspiratul inginer, lui datorandu-i-se acoperirea unei portiuni de pe Dambovita, pentru construirea Pietei Senatului.
- Finalul nu poate fi, însă, despre învinşi, ci despre învingători. E început de România Mare, ţara unui ideal proiectat de cel puţin trei generaţii politice, ţară care are din nou dreptul la cabarete, cafenele şi burghezie nouveau-riches. Iar finalul, recuperat din însemnările lui I.G. Duca, e jumătate comedie, jumătate tragedie: “Nu voi uita niciodată întoarcerea lui (a lui Ion I.C. Brătianu) de la Paris. Împreună cu Vintilă Brătianu şi cu Mânzescu am mers la Predeal pentru întâmpinarea lui. Acolo s-a coborât din tren şi după un modest dejun în restaurantul gării ne-am urcat cu toţi patru în automobile şi am pornit spre Bucureşti. Mi-a fost dat astfel să asist la acest spectacol de neînchipuit: omul care aducea în geanta lui tratatul internaţional care recunoştea graniţele României întregite, străbătând satele şi oraşele ca un simplu turist, fără o recepţie, fără o aclamaţiune, fără un arc de triumf şi intrând în capitala României Mari neobservat de nimeni, ca cel din urmă anonim. El, învingătorul, se întorcea ca un învins”.
- Secolul al XX-lea întregeşte portretul oraşului, îmbogăţindu-l cu edificii moderne, existente şi azi. Bucureştiul ajunsese una dintre cele mai frumoase capitale europene, fiind adeseori numit „Micul Paris”, ca o recunoaştere a strălucirii vieţii sale sociale, culturale şi economice.
Bucuresteni care stati cu chirii usturatoare, cu parinti, cu soacre, cu trei copii in doua camere, daca va consoleaza cu ceva, predecesorii vostri au trait si mai rau. Constructiile erau putine si insalubre. La 1900, din cele 35.000 de cladiri ale orasului 10.500 au fost declarate insalubre. Erau peste 300.000 de locuitori in Capitala.
Un sfant pentru birja cu felinar negru. Daca-i rosu, atunci musteriul scoate din buzunar trei, pentru ca e la clasa I. Cea mai scurta cursa este insa cat castigul pe o zi al unui lucrator cu bratele si asta daca e descoperita, caci la cupeuri tariful se dubleaza. In atare conditii, cele 842 de birje existente in Bucuresti la inceputul lui 1900 servesc doar boierimii.
- In 1900, a fost adus in Capitala primul automobil de catre industriasul Gheorghe Assan, circuland cu o viteza de 7-8 km pe ora.
La 1900 devenise city-ul financiar, vectorul de forţă economică al oraşului; era în acelaşi timp zona care impunea o direcţie economică şi centra interesele investitorilor. Până la 1925 a existat un sector central al oraşului, numit în vechime „Culoarea de Roşu”. Acest sector includea, într-o formă circulară, aproape toată zona veche a oraşului. În interiorul său se concentraseră cele mai puternice bănci şi instituţii financiare precum Bursa de Mărfuri, Banca Naţională, CEC.
- La muzeul Gheorghe Leonida din Bucureşti se mai găseşeste o maşină ce mergea prin Capitala anilor 1900. „Este mai mult o trăsură fără cai, pentru că la început automobilul aşa se numea, trăsura fără cai. La acea dată, început de secol, 1900, 1901 încă nu se stabiliseră reguli, nu se consacrase printr-o lege de circulaţie, circulau şi pe partea stângă şi pe partea dreaptă, la grămadă cu trăsuri, cu pietoni, şi începuse să crească numărul de accidente”, spune Nicu Dumitrache, inginer principal la Muzeul tehnic Dimitrie Leonida.
- Deşi astăzi se vorbeşte tot mai mult de automobilul electric, aflaţi că, încă de la 1900, oameniii se arătau interesaţi de această posibilitate. Unul dintre ei a fost Leon Furnărache, un om cu stare din Bucureşti, posesorul primului automobil electric din Romania.
- Zgomotelor produse de trăsuri sau de tramvaiele cu cai li s-a adăugat, la începutul secolului XX, şi cel al automobilelor. Prima dată când un astfel de vehicul a putut fi admirat pe străzile Bucureştiului a fost în 1900, când Gheorghe Basil Assan, fiul celebrului proprietar de moară cu aburi, a comandat în Belgia un Penhard de 15 cai-putere. Viteza automobilului, supranumit şi „Vaporul lui Assan”, era de 7-8 km/h. „Cele patru roţi aveau bandaje de cauciuc masiv şi două faruri în care stăteau lumânări. Acoperişul era identic cu cel al trăsurilor de piaţă cu două locuri”, povesteşte Alexandru Lancuzov în cartea sa „De la tramvaiul cu cai la automobil” (Ed. Paralela 45, 2007). A doua personalitate care a rulat un automobil pe străzile Capitalei a fost prinţul Bibescu, acesta comandând, în acelaşi an, un exemplar identic cu cel al lui Assan.
- Cititorii ziarului Universul din 12 mai 1900, când se publică D-l Goe..., ştiu la fel de bine ca mamiţa, tanti Miţa, mam' mare şi, desigur, la fel de bine ca birjarul că replica ,La Bulevard!", fie ea şi rostită franţuzit, e atât de firească încât aproape că nu mai e nevoie să fie rostită. Unde puteau să se ducă de 10 Mai nişte persoane gătite frumos, fără bagaje? Desigur la marea paradă prin care se sărbătoresc 34 de ani de la intrarea Regelui în Bucureşti şi 19 de la încoronare! Or, locul bineştiut al acestei parade este bulevardul care taie capitala de la est la vest. Bulevardul are mai multe nume, aşa că e mai bine să nu spui nici unul, ca să nu le încurci. De altfel, tristul adevăr este că Bucureştiul nu mai are, la 1900, nici un alt bulevard, cel puţin nu unul terminat. Există, desigur, cea mai veche arteră de circulaţie, de la nord la sud, pe-alocuri puţin cam îngustă pentru un bulevard şi, oricum, cunoscută ca ,Pod", apoi transformată în ,Cale".
- După-amiaza la Şosea sute de trăsuri participă la vestita bătaie cu flori. Spune lumea că anul acesta unul dintre cei mai dârji luptători a fost încă junele (căci n-a împlinit 40 de ani) Ionel Grădişteanu, Ministrul Lucrărilor Publice. Pe seară, tot centrul Capitalei, ,la Bulivar" şi de-a lungul Căii Victoriei, Cişmigiul şi Pieţele sunt scăldate în lumină. Arcuri luminoase s-au ridicat în Cişmigiu, 6 în Piaţa Sărindar şi 3 la poarta grădinei Sf. Gheorghe Nou. Străzile din centru şi în special Calea Victoriei, pe unde trece trăsura Suveranilor, sunt sufocate de lumea care a venit din toate colţurile Capitalei şi din provincie. Artificiile asigurate de artilerişti umplu de lumină cerul zilei de 10 Mai 1900, memorabila zi a vizitei lui Goe la Bucureşti.
- De la 1900, însă, la Bellu, de când s-a scumpit chiria petecelor de pământ, boierindu-se cimitirul, nu s-au mai îngropat decât 540 de morți în mijlocie pe an, adera doar 6 000 cadavre într-un singur cimitir în ultimii 11 ani și judecând după inscripțiile în franțuzește, tot mai numeroase, succedând tuturor straniilor sisteme ortografice românești înmormântate pe inscripțiile funerare de la Bellu, judecând după îngrămădirile de marmură trufașă deasupra unui pumn de viermi, după câteva duioase inscripții, dovedind, pe lângă parale, și suflete alese, cimitirul Bellu este astăzi loc de transformare în țărână de o singură și aceeași calitate, a protipendadei.
1901
- In 1901, in Bucuresti se distribuiau 170 de litri de apa pe zi pe cap de locuitor la o populatie de 270.000 de locuitori. Cantitatea era insa insuficienta mai ales pentru un oras cu foarte multe gradini.
- Despre fraţii şi surorile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, despre mama sa, Ana, ori despre Tănase, tatăl său (tatăl lui Gheorghiu era muncitor la Societatea „Steaua României“ din Moineşti (judeţul Bacău), deci avea un loc de muncă), nici măcar biografii de partid nu scriu ceva concret. „Exploatarea sălbatică la care-şi vedea supuşi părinţii, lupta necontenită cu greutăţile, cu mizeria, lupta împotriva umilinţelor“, în general, situaţia materia-lă de-acasă îl marchează pe tânăr din copilărie. Gheorghe Gheorghiu s-a născut la 8 noiembrie 1901, în Bârlad, zonă defavorizată şi în prezent. „Tatăl lui era muncitor industrial. Nu şi-a văzut niciodată tatăl cu o haină nouă, iar celei pe care o purta, cu greu i se putea citi culoarea pe care o avusese la început. Leafa se ducea toată pe mămăligă. Pâine, copiii n-au văzut pe masă ani în şir“, scrie compătimitor biografia „oficială“ a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, publicată la Editura Partidului Muncitoresc Român în 1951. De sărăcie ori din nepăsare, micul Gheorghe Gheorghiu-Dej renunţă la şcoală şi intră ucenic la un cizmar din Moineşti, apoi la o fabrică de cherestea din Dărmăneşti, apoi la postăvăria din Buhuşi, merge şi la un dogar din Piatra Neamţ şi ajunge iar la Moineşti, la alt dogar.
1902
- Tramvaiul electric este pus in circulatie pe 26 martie 1902.
1904
- Vehiculul tras de cai este depasit si el in doar 30 de ani. In 1904, Societatea Anonima Romana de tramvaie si tramcare a hotarat renuntarea la tramcare, pentru ca nu mai erau rentabile. Tramcarele au funcționat până în 1904 când, în urma unei convenții cu societatea de tramvaie, tramcarele au fost scoase din circulație și lăsate să ruginească pe un câmp unde copiii erau încântați de noile lor „jucării”.
- Tramcarul a fost retras treptat din circulație, ultimul fiind zărit pe străzile Capitalei în vara anului 1904.
- in 1904 s-a promovat Legea Burselor de Comerţ iar câţiva ani mai târziu se hotărăşte construirea unui sediu al Bursei.
- În anul 1904 a avut loc în România prima cursă de automobile. Chiar dacă erau puţine vehicule în acea perioadă, dragostea pentru viteză a prins rapid. „Automobil Clubul Român, cum se numea la început, şi apoi Automobil Club Regal Român, ACRR. George Valentin Bibescu, Mihai Şuţu, aţi câţiva entuziaşti şi pasionaţi de automobil. Atunci automobilul era un domeniu nou. România a fost printre primele ţări din lume care au introdus automobilul ca mijloc de transport”, spune Nicu Dumitrache.
1906
Un moment semnificativ pentru Bucureștii Vechiului Regat a fost anul 1906. La aniversarea a patru decenii de domnie a suveranului României s-a inaugurat parcul Carol I. Tot atunci s-a desfășurat un concurs pentru stabilirea planului de sistematizare a capitalei. Proiectul câștigător, ce avea să fie executat până în 1962, a propus străpungerea de noi artere pe un model radio-inelar raportat la centrul orașului. Astfel, s-au proiectat străzi care să ducă din centru spre periferie în toate direcțiile și străzi care să conecteze cartierele aflate la distanțe aproximativ egale de centru. Această organizare avea să rezolve problema traficului în capitală.
O altă problemă este legată de primarul general. Astăzi, el este ales prin sufragiu secret şi universal de către bucureşteni, însă în vechime nu era aşa. Situaţia arăta puţin diferit în urmă cu o sută de ani. La 1906, în Bucureşti, Consiliul Municipal se schimba în acelaşi timp cu guvernul şi foarte puţine consilii au ajuns la sfârşitul celor patru ani pentru care erau alese. Consiliul Municipal era compus din 17 membri, aleşi de către alegătorii împărţiţi în două colegii electorale. Primăria din Bucureşti nu depindea, cum depindeau celelalte primării din România, de prefectul de judeţ, ci depindea direct de ministrul de Interne. Consiliul Municipal alegea primarul şi adjuncţii, care apoi erau confirmaţi de către ministrul de Interne. Consiliul Municipal era ales pentru patru ani. În caz că se dizolva, problemele erau gestionate de o comisie interimară numită de ministrul Afacerilor Interne.
- O bună administrare se reflectă în transparenţa cheltuielilor legate de banii publici. Cea mai completă radiografie a balanţei dintre venituri şi cheltuieli la bugetul Comunei îl datorăm consecvenţei publicistului Frédéric Damé, care a inclus în monografia sa dedicată Bucureştilor la 1906 şi radiografia bugetului local din acel timp[4]. Merită să aruncăm o privire asupra tabelelor care urmează. Sunt multe surprize. Bugetul local era calculat în franci, însă la 1906 leul era echivalent cu francul francez.
- Primarul primea 60 de ducaţi pe lună, iar adjuncţii, 1 ducat şi jumătate pe ziua de lucru.
- Transportul public bucureştean a fost dominat multă vreme de tramvaie. Din 1906, tramvaiele trase de cai au început să fie înlocuite cu tramvaiele electrice, operaţiune care s-a încheiat la sfârşitul anilor `20. Începând cu anii `20 au început să fie introduse şi autobuzele.
- Tramvaiul cu vapori nu se deosebea de trenurile ce mergeau pe căile ferate obișnuite decât prin mărimea și forma locomotivelor și a vagoanelor. Din cauza zgomotului asurzitor pe care îl produceau locomotivele și a cantității de fum răspândit pe străzi, sistemul tramvaielor cu vapori a fost abandonat, scrie Alexandru Cebuc în cartea „Din istoria transportului de călători în Bucureşti”. În București, s-a încercat introducerea tramvaiului cu aburi în anul 1906. În ziua de 11 iunie 1906, compania de tramvaie a încuviințat punerea în funcțiune a unui tramvai cu abur ce mergea de la bariera Sfânta Vineri până la Gara de Nord.
- Anul 1906 , la expozitia din Parcul Carol, cand se spunea ca Bucurestiul a devenit un mic Paris in mijlocul unui sat mare , a coincis cu un "desen" de traseu pentru omnibuz cu imperiala care folosea curentul electric pentru propulsie. Pentru prima data, se spune adio transportului traditional, cu cai. Un tramvai numit dorinta pornea din fata Teatrului National si se oprea in fata parcului Carol. Imperiala , jucaria electificata iubita de bucuresteni, poarta cu fala inscriptia: The Bucharest Tramway desi primul tramvai electric din Romania si-a taiat drum, inca din 1899, prin Mica Viena.
1907-1909
- In 1907-1909, s-au executat pavaje cu piatra cubica pe o suprafata de 113.000 de metri patrati pe Strazile Calarasi, Occidentului (actualul Bulevard Cosbuc), Vacaresti, Apolodor, Berzei si alte strazi din centrul orasului. Alte strazi (Eminescu, Olari, Dogari, Pantelimon) s-au pavat cu bolovani. Se fac trotuare de granit si de asfalt, altele de bolovani. Bucurestiul avea atunci 5.500 de hectare, 15 bulevarde, 60 de sosele, 29 de strazi principale, 606 secundare si 306 nepavate.
1908
Piatra de temelie a Palatului Bursei a fost pusă de Principele Ferdinand (regele României între anii 1914 - 1927) şi principesa Maria la 11 mai 1908,
1909
- In 1909, s-a votat legea pentru constructii ieftine care prevedea ca aceastea sa fie vandute muncitorilor, meseriasilor si micilor functionari care traiau numai din salariu, dar putini au beneficiat in realitate de aceasta lege.
- Referitor la structura caselor, locuinţelor, pentru perioada 1878-1909, rezultă procentul covârşitor al construcţiilor cu un singur nivel (parter).. Această realitate poate fi extinsă, cu siguranţă, şi pentru perioada anterioară.
- In 1909 sunt deja 180 de kilometri de retea. Prelungirea conductelor a insemnat introducerea apelor in cat mai multe case particulare. Conductele erau instalate insa in centrul urbei, iar locuitorii de la periferie consumau in continuare apa de la put adusa de sacagii. Administratia orasului este acuzata de incompetenta si de lipsa de grija pentru toata populatia, in special pentru cea periferica. Nume precum dr Victor Babes, dr Ion Cantacuzino, ing. Anghel Saligny protesteaza fata de sistemul deficitar si daunator din punct de vedere sanitar.
- In 1909, capitala avea de 7 ori mai putini locuitori decat acum, doar 300.000, adica mai putin decat populatia de azi a orasului Constanta. Orasul se intindea doar pe un sfert din suprafata de azi. Capitala noastra era atat de mica acum 100 de ani, incat strazile care si atunci si acum poarta numele de “sosele”, formau “centura” Bucurestilor
- În 1909, la iniţiativa primarului Capitalei, Vintilă Brătianu, şi a altor lideri liberali s-a adoptat Legea pentru înfiinţarea "Societăţii Comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti" (STB). Societatea trebuia să beneficieze de capital eminamente românesc şi îşi propunea ca în următorii 10 ani să aibă monopol asupra transportului bucureştean.
1910
- În 1910, după căderea guvernului liberal, conservatorii au contestat legalitatea statutului societăţii şi au interzis începerea activităţii STB. Însă, acţionarii au dat în judecată Primăria Capitalei şi, după un proces răsunător, guvernul conservator a demisionat, iar societatea a fost repusă în drepturi. "Este singurul caz în care un litigiu al unei societati particulare demite guvernul. În acest proces au fost implicaţi unii din cei mai mari avocaţi şi experţi francezi, englezi şi nemţi iar printre acţionari erau finanţişti, economişti şi industriaşi români de primă mărime, precum inginerul Anghel Saligny, realizatorul podului de la Cernavodă şi a porturilor Galaţi şi Brăila şi matematicianul Gheorghe Ţiţeica", a precizat Doru Parfenie -
- Iniţiativele legislative au dus la rezolvarea unor asemenea probleme, încă dintr-o perioadă destul de timpurie. În 1910, apare „Legea pentru locuinţe ieftine” care defineşte termenul, acordă scutiri de taxe şi impozite, chiar subvenţii pentru cei care care vor profita de prevederile acestui act. În acelaşi an, apare şi „Legea pentru înfiinţarea Societăţii Comunale Bucureşti pentru construirea de locuinţe ieftine”. Aplicarea acestei legislaţii se face operativ, astfel încât în anii următori începe construirea unor perimetre, „cartiere de locuinţe ieftine” în diferite zone ale oraşului: „Clucerului”, „Candiano-Popescu”, „Lupeasca” (1911-1912), „Steaua”, „Grand CFR” (1912).
- „Acesta este automobilul NAG din 1910, automobil electric. Motorul electric montat în zona centrală şi printr-un ax cardanic acţioneazî partea din spate. Şi are claxon cu goarnă şi pară de cauciuc”, spune Nicu Dumitrache.
1911
Palatul Bursei fiind inaugurat trei ani mai târziu la 27 mai 1911 printr-o ceremonie solemnă în prezenţa regelui Carol I (rege din 10 mai 1866 până în 1914, unchiul lui Ferdinand I). Clădirea impunătoare, dovadă a dezvoltării comerţului din acea vreme, a fost construită după planurile arh. Ştefan Burcuş care a mai contribuit la construcţia Catedralei ortodoxe Sf. Nicolae din Galaţi (1917), Castelul Ţepeş şi fostul Palat al Artelor, ambele construite în Parcul Carol (1906).
- Taxiurile – automobile au apărut în București în 1911 și erau vopsite obligatoriu într-o combinație de verde cu roșu. Ele aveau stația principală tot pe Calea Victoriei, în fosta piață a Teatrului Național, unde stăteau și birjarii cu trăsurile lor. Victoria pe termen lung le-a aparținut celor dintâi.
1912
Statistica din 1912 dezvaluia ca in Bucuresti 29.732 persoane locuiau cate 3-5 intr-o camera, 13.413 cate 6-10 intr-o camera si 1.357 locuiau mai mult de 10 intr-o camera.
recensământul din 1912 să consemneze un total de aproape 49.000 clădiri, faţă de 31.067 în 1896.
- In 1912 populaţia bucureşteana creste până la 341.321) în 1912
- Ancheta redactorilor de la “Universul', provocata de intamplarea cu pricina, avea sa releve faptul ca, in ianuarie 1912, Bucurestiul avea “900 de trasuri de piata, iar numarul cupeelor, al automobilelor de piata si al automobilelor taximetre nu trece de 100. Prin urmare, sunt 1000 de trasuri la 300.000 de locuitori. Putin, foarte putin', mai zice jurnalistul, “avand in vedere cum a crescut in ultimii ani circulatiunea in Capitala', caci se inmultisera proprietarii de automobile si tramvaiele electrice. Si-n plus, iarna... nu-i ca vara. De-ar trai azi, si-ar pune mainile in cap. Si ziaristul, si prefectul Bucurestiului, care istoriseste: “Luni seara am facut cu automobilul meu drumul de la teatru pana acasa intr-o jumatate de ceas, cand pe vreme normala il fac in cel mult 8 minute (nu stim, din pacate, despre ce traseu era vorba exact, ca sa putem compara – n.n.). Pe parcurs am gasit opt trasuri ai caror cai alunecasera si zaceau la pamant. Era o crima fata de bietele animale ca sa mai fi ramas birjarii cu trasurile in oras. S-au dus oamenii acasa, caci ar fi fost o nebunie sa incerce a mai lupta cu viscolul'. Dar omenetul ramas captiv in teatru, la miez de noapte? Pentru el ce faci?
Solutia cea mai simpla de rezolvare a situatiei, e de parere prefectul, este sa se mareasca numarul de autorizatii pentru birje in oras. Dar asta inseamna sa ceara cineva acele autorizatii si proprietarii de birje nu se-nghesuie. Ar mai fi o solutie ca primaria sa cumpere birji noi si sa tocmeasca vizitii... Jurnalistului i se pare o afacere buna. Inaltului functionar, ba: “Ehei, domnule, cand stai in strada si cauti o birja fara s-o gasesti, iti spui ca-i o afacere. Dar ia intreaba-ne pe noi?' Si-i face calculul: vizitiul angajat de primarie castiga in medie 30 de lei pe zi, dar pretinde ca nu a facut decat cel mult 10 lei. “Ei, din 6, 8 sau 10 lei, cat luam zilnic, iti da mana sa intretii cate 3 sau 4 perechi de cai la o birja, sa schimbi rotile de cauciuc, sa repari trasura, sa platesti vizitiul? Noi ce mai castigam?'. Asa gandesc si patronii de birje, particularii. Iar ideea unui taxator, care sa tie socoteala birjarului – platiti fiind si unul si altul cu lefuri fixe – nu incanta nici ea pe nimeni!
- Credeati insa ca “Universul' s-a multumit cu aceasta victorie? Nu. Si-a continuat campania, atacand de aceasta data problema tarifului. De data aceasta trecand in tabara birjarilor. Caci si ei aveau nemultumiri. Tariful era neschimbat de 30 de ani: 1 leu cursa, 2 lei ora. Noul “asalt' jurnalistic misca ceva si aici: cursa ramane un leu, dar ora de plimbat cu trasura creste la 3 lei. Si pentru ca nu se facea sa strice hartia pentru o noua ordonanta doar pentru aceasta chestiune, prefectul mai adauga un rand: “Judecarea si sanctionarea imediata a conflictelor dintre birjari si public'... a caror amanare, pana atunci, ducea la scoaterea din piata a cate unei birji si-o luna-ntreaga, pana se solutiona cauza.
- In fine, lucrurile s-au urnit. Cu cele doua ordonante ale prefectului, au prins ceva inima si proprietarii de birji, care si-au tocmit vizitii noi. Pe 29 ianuarie 1912, noii birjari ai Capitalei au sustinut si concursul pentru... permis. Vreti sa stiti ce materii au avut de studiat? “Circulatiunea trenurilor, sosiri si plecari; Strazile si institutiunile mai de seama din Capitala; Ingrijirea ce trebuie data cailor in caz de accident'.
1913
- Doua vagoane si o locomotiva cu aburi fac prima cursa intre Piata Victoriei si Bufet. In 1913, Societatea Comunala a tramvaielor avea deja in exploatare o retea de 14 km de tramvai.
Problemele legate de reconstituirea datelor statistice referitoare la dezvoltarea Bucureştilor şi a măsurilor legislative care au orientat acest proces au făcut obiectul unor lucrări ca: Petre Antonescu, „Clădiri şi studii. Case, biserici, monumente, palate. Încercări de arhitectură românească şi clasică”. Album, vol. I, Bucureşti, Tipografia Gutenberg, 1913; N. Stoicescu, „Locuinţele bucureştene la mijlocul secolului trecut”, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, XIII (1966), nr. 1 ; „Arhitectură bucureşteană. Secolul 19 şi 20”, Bucureşti, Editura Simetria, ARCUB, 2000.
- In perioada interbelica, in Micul Paris, ca in orice oras cosmopolit, au aparut o serie de bordeluri, cele mai cautate fiind pe Bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu si Academiei (mai luxoase, unde clientii erau serviti cu tigari si dulciuri) si Grivitei.
Cu toate acestea casele de toleranta despre care se leaga multe legende urbane, se aflau la Crucea de Piatra, cartier care se voia „de lux”, situat intre Vitan si Dristor (denumirea cartierului provenind de la crucea de piatra ramasa nedistrusa din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial).
1914
- La mijlocul lui 1914, când toată lumea îşi revenea din Belle Epoque pentru a vedea realităţile monstruoase ale războiului, grupările liberale din România rămâneau mai degrabă circumspecte. Pentru Take Ionescu, stările aveau să se succeadă rapid: după ce susţinuse într-o discuţie privată cu Marghiloman că ceea ce se întâmpla era ”sfârşitul generaţiei noastre şi ruina României”, Ionescu avea să propună conceptul de “neutralitate definitivă şi loială”, pentru a sfârşi apoi în 1916 prin susţinerea înfocată a intrării în război de partea Antantei. Brătianu le-a lăsat observatorilor conservatori aceeaşi impresie de joc dublu: din memoriile lui Marghiloman transpare un lider liberal înclinat spre Germania la începutul războiului, care uluieşte ulterior pe toată lumea printr-o schimbare radicală de opinie. “A intra contra Austriei ar fi o felonie”, i-ar fi spus Brătianu liderului conservator în august 1914, asigurându-l că a susţinut neutralitatea doar pentru a câştiga timp în vederea schimbării opiniei publice, majoritar pro-antantistă.
1915
- video - Centrul Vechi din Bucuresti în 1915 - Palatul Bursei, Biserica Sf. Nicolae Selari, str. Stavropoleos si Palatul CEC. http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2014/08/romania-in-1915.html
- Până târziu, după începerea Primului Război Mondial, reprezentantele „sexului frumos” nu aveau voie să meargă pe jos, pe Podul Mogoşoaiei, ci doar în trăsuri, dacă nu erau însoţite de soţ, de o rudă sau prietenă, ori măcar de o servitoare. De asemenea, femeile nu puteau să intre într-un local, fără a se afla la braţul unui bărbat. Când se duceau la cumpărături, chiar şi într-un magazin de lux, aristocratele autohtone nu puteau fi singure, indiferent cine le însoţea. Noţiunea de „mers la serviciu”, ideea de a avea o „slujbă”, alta decât iniţiativele filantropice sau caritabile, erau de neconceput în cazul acestor doamne, care se fereau de amestecul claselor sociale ca dracul de tămâie, după cum susţine Edmond Niculuşcă, reprezentant ARCEN, pe pagina de Facebook.
- De cealaltă parte, Arghezi nu-l iartă în aprilie 1915 pe Take Ionescu, “e un maimuţoi, minte ca o prostituată cu lacrimi autentice, pe obraji”, dar nici pe antantişti, “forţe tâmpite şi mocirloase”.
1916
23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.
12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.
18 decembrie 1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. — Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.
- Rămânea să-şi dispute argumentele savante legate de geopolitică şi strategii militare o opinie publică extrem de restrânsă – evaluată de istorici la sub 10% din totalul populaţiei. După toate datele epocii, aceasta era preponderent francofilă, deci contra Germaniei. Situaţia e descrisă de Goga în câteva însemnări din 1916. Iată, de pildă, cum arăta Bucureştiul în ziua în care Consiliul de Coroană condus de Regele Ferdinand decidea intrarea României în război alături de forţele Antantei: “Am mers să luăm masa la Capşa. Aici mişcare - ziarişti străini emoţionaţi. Colonelul Thomson, ataşatul militar englez, îmi strânge mâna cu căldură. Tavernier, corespondentul de la Le Temps, mă sărută plângând. Printre mese e o conversaţie generală. Pe toţi îi mişcă atitudinea regelui. Pavlică Brătăşanu intră cu Titulescu strigând în gura mare: La bătrâneţe am ajuns şi eu monarhic.
Pe stradă aglomeraţie. Pe feţe e însufleţire, dar şi o linie de seriozitate. Pe la ora 5 atmosfera e mai caldă. Regelui şi reginei care trec în automobile li se fac ovaţii călduroase. […] Mă întorc seara la ora 10 în oraş şi când intru în restaurantul Continental, publicul se ridică în picioare aplaudând frenetic. În vremea asta se sting toate felinarele. Capitala se cufundă în întuneric, pe la miezul nopţii sună goarnele vestind mobilizarea, lumea aleargă pe străzi, smulge din mâna agenţilor afişele cu ordinul de mobilizare, pâlcuri cântă ‘La arme’, e o generală beţie a simţurilor”.
Concordia de pe străzile Capitalei e departe însă de tensiunea iscată în cercurile puterii. Sfârşitul verii lui 1916 venea cu veşti proaste pentru germanofili. După o audienţă la Regele Ferdinand, Constantin Stere exclama deznădăjduit: “E cu totul în mâinile lui Brătianu!”. Iar cel mai respectat lider conservator în viaţă, P.P. Carp, ameninţa: “Dacă persistă să meargă cu Rusia, partidul se face antidinastic”. “Nu se face politică mondială cu partide”, deplângea Carp situaţia, sperând într-o ieşire de ultimă clipă a regelui de sub influenţa liberalului Ion I.C. Brătianu. Cu doar o zi înainte de Consiliul de Coroană din 27 august, Titu Maiorescu ieşea la fel de iritat din Palatul Regal, după o întâlnire cu Ferdinand: “Totul este pierdut. Regele i-a înşelat pe toţi. Îşi face un titlu de glorie din sacrificiul de a-şi călca cuvântul şi de a uita că e german”.
- Gheorghe Gheorghiu-Dej - La 15 ani, când are deja câteva calificări socio-profesionale, se duce ucenic electrician la Întreprinderea Petrolieră „Steaua României“ din Moineşti.
1917
5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi”.
Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.
- Soarta cea mai grea au avut-o militarii romani cazuti prizonieri ai armatelor de ocupatie, ei fiind supusi la un tratament degradant si la indurarea unor suferinte cumplite. in septembrie 1917 Marele Cartier General al armatei romane a sintetizat datele la care a avut acces in raportul "Informatiuni asupra suferintelor indurate de prizonierii romani in taberele dusmane si de populatia ramasa in teritoriul invadat". Relatari sfasietoare, de un mare dramatism, ne prezinta tragedia a nu putini militari romani supusi unei politici de exterminare, dusa impotriva tuturor legilor razboiului si tuturor drepturilor omului.
- Un soldat din regimentul nr. 27 infanterie luat prizonier in apropiere de Bucuresti si care a reusit sa evadeze dupa 12 zile de captivitate declara: "Am fost inchis in cladirea Cercului Militar, unde mai erau vreo 700 de prizonieri romani. Aici am stat vreo trei zile in care timp unica mancare ne-a fost 1Kg de paine (1/3Kg pe zi) neagra si amara de tot. Dupa trei zile s-a format o corvoada (convoi pentru munca silita, n.n.) de 50 de oameni, printre care m-am varat si eu, doar voi avea prilejul sa scap cumva. Corvoada fu condusa la gara Obor, unde a trebuit sa descarcam munitii din niste camioane si sa le asezam in magazie. Am stat aici 6 zile; eram tratati foarte barbar de catre nemti, in plus trebuia sa ridicam poveri ce treceau peste puterile omenesti, iar de mancare nu primeam decat 1/2 Kg paine neagra si uscata pe zi. in ziua a sasea fusei somat sa ridic o lada mare si fiindca n-am putut neamtul mi-a aplicat o lovitura in coasta, care m-a doborat la pamant."
- Atat nemtii, cat si ungurii impuscau intai cainii, apoi confiscau animalele (porci, gaste, rate, gaini), transportandu-le in carute. De la carciumari strangeau tot tutunul, bauturile si produsele de hrana. Oamenii, ca sa mai scape cate ceva din lucrurile pe care le aveau, le mai ingropau, dar nici asa nu erau in prea mare siguranta, "deoarece nemtii scormoneau pana si pamantul imprejurul caselor." "intr-un sat dincolo de Schitul Ciolanului - se arata intr-o relatare - am vazut cum un ofiter german umbla din casa in casa, cu patru soldati si cu doi caini dresati, cautand dupa alimente; cainii indicau locul unde bietii oameni isi ingropasera in pamant anumite articole de hrana, haine, rufe, etc."
- Probabil cel mai dur se va dovedi, însă, în noiembrie 1917, când notează negru pe alb în “Gazeta Bucureştilor”:” Transilvania, pe care cafenelele din Bucureşti o anexaseră cu mult înainte de declanşarea războiului, nu mai ispiteşte nici iluziile bucătarului domnului Take Ionescu. Iar coroana de împărăteasă, făgăduită de un sylf nefericitei regine Maria, nu mai fromează idealul de găteală solemnă decât al vreunei prinţese de ospiciu”. Textul acesta, printre altele, avea să-i aducă lui Arghezi o condamnare la închisoare după terminarea războiului, în seria de procese derulată împotriva celor catalogaţi ca “trădători”.
-
1918
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.
3 martie 1918: Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.
7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR. Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin
30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin
11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace. Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele 93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova).
5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane, pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez.
- În anii interbelici, oraşul a realizat o nouă etapă de dezvoltare, reflectată şi de creşterea populaţiei de la 382 853 de locuitori în 1918, la 631 288, în 1930 şi la 992 536, în 1941. În 20 ani suprafaţa oraşului s-a dublat.
- Apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după 1918. Până la apariția băilor publice, mai toata lumea făcea baie acasă la ea, „ fie în căzi speciale de tinichea de zinc sau în hârdaie scunde și largi cu doage de lemn încercuite cu fier, fie în albiile de lemn, de plută sau de plop pe care le scobeau anume ...
- în 1918, într-un Bucureşti care semnase deja pacea cu germanii, în vreme ce administraţia exilată la Iaşi părea să-şi trăiască ultimele clipe (impresie falsă, din moment ce lucrurile aveau să se răstoarne radical spre finalul anului), era publicată broşura “Cum s-a prăpădit ţara”. Teza lui Filitti era confirmată: publicaţia conţinea acte extrase din arhivele diplomatice ruseşti, care arătau cum Take Ionescu intermediase tratative între diferite organizaţii ruseşti şi redacţii româneşti, ultimele beneficiind de sume importante de bani, mai ales după retragerea forţată la Iaşi. Într-o Capitală predată total în faţa Germaniei, jumătatea de adevăr nu miră. Ea nu este însă suficientă pentru a înţelege: gazetele rămase la Bucureşti beneficiaseră de exact aceleaşi favoruri financiare, din partea Berlinului. Pilduitor e cazul lui Alexandru Bogdan-Piteşti, una dintre cele mai controversate şi pitoreşti personaje ale epocii, bun prieten cu Mateiu Caragiale şi Tudor Arghezi. Piteşti primise sume importante de bani de la nemţi, încă din perioada în care România îşi păstrase statutul neutru, dar folosise banii în scopuri personale, fără a lansa măcar un ziar. În consecinţă, după ocuparea Bucureştiului la finalul lui 1916, Piteşti a fost arestat şi dus la interogatoriu. Reacţia sa antologică e descrisă de I.G. Duca în memoriile sale: “Domnule ofiţer, sunt un escroc, dar aş vrea să ştiu ce v-aţi închipuit când aţi întreprins acţiunea de corupţie la noi? Aţi crezut oare că veţi putea cumpăra în România oameni cinstiţi? V-aţi înşelat amarnic, în această ţară nu puteţi cumpăra decât escroci, escroci ordinari ca mine”.
1919
ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.
23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ.
28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie, in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918.
- Primul urbanist bucurestean a fost Cincinat Sfintescu, un inginer vizionar, care vorbea de metrou pe vremea birjei, voaletei si plimbarilor la sosea. Pentru Sfintescu, dezvoltarea viitoare a Bucurestilor devenise o obsesie, pentru care s-a inspirat din Germania, Franta si Anglia, unde fusese plecat la studii, ca bursier al Academiei. Luand ca model experienta edilitara de prin strainataturi, Sfintescu a dat Capitalei, in 1919, un plan general de sistematizare. Era gandit pe o perioada care sa intindea "pana la anul 1980 si chiar 2000" si lua in calcul o populatie care nu ar fi trebuit sa ajunga la un milion de locuitori pana la inceputul mileniului al doilea. Bucurestii pe care inginerul si-i imagina nu treceau de trei etaje, ca inaltime medie, iar strazile sale nu aveau de ce sa fie mai late de 25-30 de metri fiindca ar fi fost strabatute doar de trasuri, calareti si tramvaie.
Primelor automobile li se rezervase un loc de cinste pentru promenada, prin centrul orasului, pe linia Universitate - Parcul National (ceea ce acum ar insemna pe Bulevardele Bratianu, Magheru, Lascar Catargiu pana la Aviatorilor). Pionier al urbanismului, Cincinat Sfintescu a trecut in proiectul si primele pasaje subterane, unul dintre cele pe care le folosim acum aflandu-se chiar pe pozitia din planul de la 1919: la intersectia dintre capatul Strazii Lipscani si Sf. Gheorghe. Inginerul le vroia in punctele de intensa circulatie, pentru a "impaca" afluenta vehiculelor de atunci cu pietonii. introducerea metroului a fost amanata de Sfintescu pana prin anul 2000, fiindca "pana atunci problema nu va de veni de actualitate", credea acesta.
Primele "urme" de gandire urbanistica se regasesc tot intr-un studiu al lui Cincinat Sfintescu, "Zonificarea urbanistica a municipiului Bucuresti", in care acesta "feliaza" orasul - dupa model european - in patru zone: comerciale (de afaceri), industriale, militare si de locuinte. "Afacerile sunt atrase in anumite locuri, fie din cauza circulatiei, fie din cauza densitatii populatiei din acele parti, la fel cum se intampla si cu alte industrii. La randul lor, afacerile cauzeaza o noua circulatie suplimentara. De aceea, tendinta acestor centre de afaceri este sa creasca continuu, atat in inaltime (adica cu cladiri inalte), cat si in suprafata, pana la o limita determinata de mai multe conditii locale economice", observa cu acuratete Sfintescu, care fixa centrul de afceri in partea centrala si istorica a orasului.
El nu era de acord cu cladirile inalte amestecate in spatiile pentru locuit, considerandu-le "neigienice" pentru locatari, care nu pot beneficia de suficient spatiu. Aceasta idee a fost data cu totul uitarii la momentul construirii cartierelor bucurestene. Nici problema pietelor de circulatie nu a fost scapata din vedere de inspiratul inginer, lui datorandu-i-se acoperirea unei portiuni de pe Dambovita, pentru construirea Pietei Senatului.
- Finalul nu poate fi, însă, despre învinşi, ci despre învingători. E început de România Mare, ţara unui ideal proiectat de cel puţin trei generaţii politice, ţară care are din nou dreptul la cabarete, cafenele şi burghezie nouveau-riches. Iar finalul, recuperat din însemnările lui I.G. Duca, e jumătate comedie, jumătate tragedie: “Nu voi uita niciodată întoarcerea lui (a lui Ion I.C. Brătianu) de la Paris. Împreună cu Vintilă Brătianu şi cu Mânzescu am mers la Predeal pentru întâmpinarea lui. Acolo s-a coborât din tren şi după un modest dejun în restaurantul gării ne-am urcat cu toţi patru în automobile şi am pornit spre Bucureşti. Mi-a fost dat astfel să asist la acest spectacol de neînchipuit: omul care aducea în geanta lui tratatul internaţional care recunoştea graniţele României întregite, străbătând satele şi oraşele ca un simplu turist, fără o recepţie, fără o aclamaţiune, fără un arc de triumf şi intrând în capitala României Mari neobservat de nimeni, ca cel din urmă anonim. El, învingătorul, se întorcea ca un învins”.