BUCURESTI 1861 - 1870
- La 1861 se intampla insa un lucru demn de lauda: pe Podul Mogosoaiei ard pe timp de noapte lampile cu petrol, inainte ca acest lucru sa se intample la Paris si la Berlin.
- Secole de-a randul, Bucurestiul a fost victima inundatiilor provocate in fiecare primavara de apele Dambovitei, mai ales din pricina zagazurilor morilor de pe malurile ei. In 1861, intrucat proprietarii de mori si de case de pe malurile Dambovitei nu au dat urmare ordonantei Primariei care prevedea daramarea cladirilor ce impiedicau cursul apei, Consiliul Muncipal decide "desfiintarea zagazurilor acelor mori prevazute a se darama spre a se inlatura in acest mod inundatiunea ce dansele cauzeaza orasului". Plata s-a facut din casa comunala, suma fiind ulterior incasata de la proprietarii vizati. Cu toate masurile luate, Dambovita a continuat sa inunde cartierele marginase.
- Alimentarea cu apa a fost principala bataie de cap a primarilor. Ea se facea in cea mai mare masura prin Dambovita, cu ajutorul sacalelor, intrucat numarul fantanilor era redus, iar unele dintre ele nu mai functionau. Existau pe malul stang al Dambovitei mai multe vaduri ale sacagiilor de unde "aparii", cum se numeau caratorii de apa cu sacalele, aprovizionau locuitorii orasului. Cand in 1861 Primaria a permis proprietarilor de case sa-si traga in curtile lor tevi de la fantanile Capitalei, masura a fost un real progres.
1862
La 24 ianuarie 1862 se deschide primul parlament al României iar București este proclamată capitala țării. Noul statut de capitală a României a adus orașului București un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraș se pavează cu granit, piatră cioplită și piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înființează gimnaziile Lazăr și Matei Basarab, Universitatea din București, Școala de Bele-Arte, se amenajează noi piețe și grădini publice, se construiește prima linie de cale ferată dintre București și Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane.
- În anul 1862, Bucureştii devin Capitala Principatelor Unite, astfel că se creează condiţiile care să permită desfăşurarea unor acţiuni mai largi de sistematizare. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, transformările din domeniul arhitectonic sunt tot mai evidente. Creşte într-un ritm destul de accelerat numărul clădirilor construite din cărămidă în oraş.
- Un astfel de prapad s-a intamplat si in martie 1862, cand zapada s-a topit brusc dupa un februarie neobisnuit de calduros urmat de ploi necontenite. Bucurestii, de la Grozavesti la Cismigiu, devenisera o intindere de apa. Morile de pe Dambovita contribuiau si ele la dezastrul produs, fiind o piedica in calea curgerii libere a raului. Numeroase familii au ramas fara adapost. Mitropotul Nifon a cerut inaltilor demnitari ai Bisericii sa stranga ajutoare pentru sinistrati in timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poruncit sa fie intocmita o lista cu persoanele calamitate. Rezultatul: 122 de familii afectate. Fiecare a primit un ajutor de 135 de lei. 'Episodul' inundatiilor avea sa se repete si in iulie acelasi an.
In 1862 Bucuresti devenise oficial Capitala, insa bucurestenii aveau primar abia doi ani mai tarziu. Promulgata la 31 martie si publicata in Monitorul Oficial al Principatelor Unite Romane din 1/13 aprilie 1964, Legea Comunala – intocmita de Mihail Kogalniceanu – avea sa aduca noi reglementari: 'toate satele, orasele si oraselele (targurile) Romaniei vor forma pe viitor comune indipendente, supuse legei de fata. Comunele se impartu in comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate, catune etc., si comune urbane, compuse din orase si orasele'.
- Mai exact, prostituţia s-a reglementat între anii 1862- 1930, când intrase pe sistemul „prostituţiei colective‟, în care existau matroane ale bordelurilor care înregistrau „fetiţele dulci‟ la Poliţie şi la Serviciul Sanitar, de unde primeau o „condicuţă‟ de sănătate şi permisul de muncă. Astfel, numărul prostituatelor a crescut destul de repede.
1863
În 1863, Parlamentul a acordat oraşului dreptul de a-şi stabili singur bugetul.
bugetul total de 12.619.428 fr. 20 c. sunt repartizaţi în cinci capitole principale:
Încasările provenind din impozite directe sunt formate din:
2) Taxa de 0,05 centime pentru decalitrul de vin, 0,10 centime pe decalitrul de ţuică de prune şi de 0,20 centime pe decalitrul de alcool; în total 70.000 de fr.
3) Diverse impozite directe care dau în total suma de 1.500.000 de franci. Aceste impozite sunt următoarele:
4% din construcţii şi maidane 900.000 fr
5% din chiria hotelurilor 25.000 fr.
8% din chiria cafenelelor, braseriilor, restaurantelor, cluburilor şi grădinilor publice 50.000 fr.
Autorizaţie de construcţie şi de reparaţii 50.000 fr.
Materiale de construcţie 35.000 fr.
Firme în româneşte 23.000 fr.
Firme în limbi străine 3.000 fr.
Pompe funebre 25.000 fr.
Birje, vehicule închiriate 180.000 fr.
Căruţe, camioane etc. 5.000 fr.
Omnibuze 2.000 fr.
Tramvaie 82.000 fr.
Impozit pe zestre 50.000 fr.
Impozit pe cramă 15.000 fr.
Impozitul vânzătorilor ambulanţi 55.000 fr.
4) Prestaţii comunale 600.000 de franci.
5) Impozit pe lux:
Biciclete 5.000 fr.
Embleme pe vehicole 800 fr.
Cai de lux 18.000 fr.
Cai de muncă pentru comerţ şi industrie 16.000 fr.
Baluri publice 8.000 fr.
Petreceri cu dans în restaurante, grădini etc. 2.000 fr.
Reprezentaţii teatrale, de circ, concerte etc. 20.000 fr.
Concerte în grădini publice, cafenele muzicale 25.000 fr.
Panorame, diorame etc. 5.000 fr.
Servitori în livrea, cu galoane de aur, brandenburguri sau cocarde 4.000 fr.
Servitori în livrea simplă 10.000 fr.
Servitori în general 30.000 fr.
Total 143.800 fr.
6) Fondul comunal 6.314.874 fr.
7) Taxele comunale:
Pentru verificarea şi marcarea greutăţilor şi măsurilor 70.000 fr.
Pentru extrasele de naştere 10.000 fr.
Pentru extrasele actelor de căsătorie 15.000 fr.
Pentru înscrierea divorţurilor 2.000 fr.
Pentru actele de identitate 500 fr.
Pentru livretele de servitor 30.000 fr.
Pentru autorizaţii pentru vânzarea animalelor 12.000 fr.
Total 139.500 fr.
8) Taxe speciale:
Vidanjare 8.000 fr.
Ridicarea gunoiului 230.000 fr.
Apă 750.000 fr.
Sacrificarea animale şi taxe pentru animalele destinate consumului 450.000 fr.
Cântărire 5.000 fr.
Total 1.443.000 fr.
9) Venituri diverse:
Cimitire 38.000 fr.
Ospătăria populară 8.000 fr.
Băi publice 5.000 fr.
Vizite şi livrete pentru supravegherea prostituţiei 18.000 fr.
Rambursări de sume cheltuite în contul proprietari pentru împrejmuiri, construcţii sau reparaţii 8.000 fr.
Rambursări de sume cheltuite pentru îmbrăcarea muncitorilor serviciului de salubritate şi a paznicilor grădinilor publice 7.000 fr.
De la societăţile de tramvaie pentru curăţirea gunoiului de-a lungul liniilor 32.721,64 fr.
De la noua Societate de tramvaie, impozit anual, conform actului de concesiune 17.000 fr.
Sume depuse de persoane particulare pentru instalarea apei curente 50.000 fr.
Redeventă minimală a Companiei de gaz conf. art.29 al. III al noii concesiuni 250.000 fr.
Dobândă de 5% din garanţiile depuse la Compania de gaz de abonaţi pentru a fi împărţită săracilor 12.000 fr.
Sumă neutilizată a fondurilor extraordinare pentru alimentarea cu apă 7.456,25 fr.
Total 453.168,89 fr.
10) Venituri speciale:
Chirii ale proprietăţilor comunei 390.000 fr.
Chirii afişajul anunţurilor 8.860 fr.
Chiria pentru podul Vitan 35.000 fr.
Chiria Câmpul Moşi şi pentru târg 100.000 fr.
Chiria pentru animalele aduse în piaţă spre vânzare 30.000 fr.
Beneficiu din vânzarea terenurilor cimitirelor 85.000 fr.
Total 648.860 fr.
11) Subvenţii:
Subvenţie pentru întreţinerea Grădinii Cişmigiu 6.000 fr.
Subvenţii pentru mărirea sumelor plătite preoţilor de la bisericile sărace 19.700 fr.
Subvenţii pentru întreţinerea şoselelor naţionale 50.000 fr.
Pentru întreţinerea şoselelor aflate în grija Statului 200.000 fr.
Subvenţie de la Camera de Comerţ pentru întreţinerea şcolii de comerţ inferior 2.000 fr.
Subvenţie de la Prefectura Ilfov pentru întreţinerea şoselelor din oraş 10.000 fr.
Total 287.700 fr.\
1864
- Informaţii interesante se regăsesc în romanul pe care începuse să-1 publice Dimitrie Bolintineanu (1819 sau 1825-1872) în ziarul său „Dâmboviţa”, în 1864. Bolintineanu descrie mahalalele şi surprinde schimbarea aspectului clădirilor. Vechile locuinţe aveau pridvor de lemn, cu beci dedesubt, cu sală la mijloc, o odaie pe dreapta şi o alta pe stânga, cu sacnasiu în spate, spre nord, în grădină. Acum insă, spune Bolintineanu, apar case noi, dar cam urâte, construite de meşteri unguri şi austrieci.
- In 1864 a fost una dintre cele mai mari inundatii, fiind acoperite de ape mai multe mahalale. Proportiile inundarii mahalalei Tabaci au fost atat de mari incat chiar domnitorul Cuza insotit de dr. Carol Davila a condus masurile de salvare (o gravura a lui Theodor Aman surprinde acest moment).
- In Monitorul Oficial din 6/18 iulie se publica prevederile Decretului 781 de la 3 iulie 1864 de organizare a alegerilor: 'Colegiile alegatorilor comunali ai orasului Bucuresci si ai celoralte orase resedinte de judete, intocmite dupa noua Lege comunala, suntu convocate pentru dioa de 26 iulie, spre a alege nouele lor autoritati comunali, in numerul prevazut'. Bucurestii isi mareau astfel autonomia administrativa crescandu-si veniturile comunale substantial. In Capitala a fost organizat un singur colegiu de alegatori si un Consiliu comunal format din 17 membri. Alegerea primarului era facuta de domnitor, dintre primii trei consilieri cu cele mai multe voturi.
Administratiunea trebilor fiecaria comune este incredintata unei persoane care poarta numele de Primarul comunei. (…) Nu potu fi consiliari in comunele urbane cei ce nu sciu scri si ceti', aflam din Legea comunala.
Primaria Bucurestilor incepe sa functioneze in august 1864, atunci cand, prin decretul 1016, din 15 august, Alexandru Ioan Cuza si premierul si totodata ministrul secretar de stat la Departamentul de Interne, Agricultura si Lucrari Publice, 'Cogalniceanu', proclamau ca 'suntu alesi si instariti pentru orsul Bucuresci: D. Barbu Vladoianu, Primariu, Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Ghita Gherasi, Mihail Capatineanu, Nicolae Golescu si Alecsandru I. Boronescu, adjutore'. La sfarsitul actului se adauga: 'Alecsandru Ioan I, cu mila lui Dumnedeu si vointa nationala, Domnu Principatelor Unite Romane; La toti de fata si viitori sanetate'.
- Biserica Coltea a decazut in timp si a fost demolata in 1864.
- Până la 1864, „Cimitirul Icoana“ a fost un schit de maici. În acest an însă, călugărițele schitului au fost obligate, ca și cele de pe la alte biserici bucureștene, să se retragă în mănăstirile din afară de oraș și chiliile frumoase au rămas nelocuite până la 1869.
1864-1865
- In 1864-1865 este pavat podul Mogosoaiei cu piatra cubica adusa din Scotia, facandu-se tot atunci si primele trotuare. Tot atunci a fost infiintat primul corp de pietrari al Primariei pentru lucrarile de regie.
- Generalul Barbu Vladoianu a devenit cel dintai edil ales al Capitalei, primaria inlocuind 'magistratul' orasului asa cum si Consiliul comunal lua locul Sfatului orasenesc. Primarul Barbu Vladoianu a condus orasul in doua mandate: august 1864 – octombrie 1865, apoi decembrie 1872 – mai 1873. In prima perioada, morile de apa de pe Dambovita au fost desfiintate, fiind proiectat un sistem de canalizare a raului spre a pune punct inundatiilor frecvente, dar si a patru poduri de fier peste rau. Insa Dambovita era departe de a fi stavilita.
1865
- Zăpada care s-a topit brusc a provocat, în 1865, cele mai mari inundaţii din istoria Capitalei. „Între 13 şi 20 martie, tot cursul Dâmboviţei de la Grozăveşti până la Vitan a fost acoperit de un strat de apă, care în unele părţi atingea trei metri înălţime”, nota istoricul George Potra. „Calea Rahovei, Hanul lui Manuc, Dealul Mihai Vodă, Radu Vodă, aflate lângă Dâmboviţa, au fost inundate în 1865. Apa crescuse şi ajunsese, potrivit documentelor istorice, până la dealul unde se afla atunci Teatrul Naţional, la Palatul telefoanelor. Şi după trei zile apa avea trei metri!”, a povestit istoricul Dan Falcan pentru „Adevărul de Seară”.
- Imediat, presa a început o campanie foarte violentă împotriva guvernului, acuzat că a cheltuit banii din biruri pe lucruri inutile, cum ar fi teatre, grădini, îmbunătăţirea rasei vitelor, etc, numai pentru a pune populaţia oraşului la adăpost de aceste calamităţi – nu. „Mahalale întregi s-au cotropit de apă şi n-au fost mijloace, nici chiar atîtea ca să pătrundă până la dînsele, ca să întindă mîna celor ce se îneacă sau să dea o pîine celor ce mor de foame în podurile caselor. Poliţia şi corpul municipal, în uniformele lor frumoase, aleargă pe străzile neinundate, fac gălăgie multă la marginea apelor, ca să zică că au ostenit şi s-au sacrificat pentru nenorociţi... Ceea ce este mai urgent, ceea ce este foarte urgent este imediata începere a canalizării Dâmboviţei”,
- De atunci există şi legenda că Alexandru Ioan Cuza, care avea doi copii din flori, ar fi venit la Elena Cuza şi i-ar fi spus că i-a găsit părăsiţi după inundaţii şi i-au înfiat. Băieţii au avut o soartă crudă şi au murit tineri la 20 şi ceva de ani.
- In 1865 se produc in primavara noi si catastrofale inundatii, ca atare se voteaza o lege pentru desfiintarea morilor de pe Dambovita pentru a se evita pe viitor inundatiile si se hotaraste facerea cheiului raului. Legea prevedea insa si intocmirea de studii pentru canalizarea Dambovitei si infiintarea de splaiuri, rectificarea cursului Dambovitei si curatarea raului Ilfov si unirea lui cu Colentina, astfel ca apele crescute ale Dambovitei sa poata fi deversate la nevoie in acest rau.
- După istorica inundaţie din 1865, guvernul, la cererea domnitorului Cuza, dădea o lege pentru desfiinţarea morilor boiereşti care îngreunau curgerea Dâmboviţei. Tot acum este votată o lege prin care toate morile şi zăgazurile care „gâtuiau” apele să fie desfiinţate, pentru a nu se mai repeta catastrofa. Istoricii notează că lucrările au început imediat, cu ajutorul a sute de puşcăriaşi, scoşi la muncă din înschisorile din jurul Bucureştiului.
- În ceea ce priveşte canalizarea, în 1865, s-a votat un proiect de lege pentru adâncirea cursului Dâmboviţei astfel încât să poată fi creată infrastructura necesară.
- La 2-3 martie 1865, zapezile abundente s-au topit brusc si au inceput sa ploua fara incetare. Orasul devenise o mare de apa, aceste inundatii fiind cele mai devastatoare din istoria Bucurestilor. In multe locuri apa avea o adancime de 4-5 metri. Carol Popp de Szathmary a surprins tragedia, marturie peste timp fiind o gravura care-l infatiseaza pe Cuza, alaturi de doctorul Carol Davila, in mahalaua Tabacilor, in apa ce ajungea la crupa cailor.
- Pe de alta parte, Barbu Vladoianu a infiintat primul corp de pietrari, fiind pavate numeroase strazi. Tot cel dintai edil a dispus construirea halelor centrale Ghica si 24 ianuarie.
- Inainte de incheierea primului mandat, in 1865, a infiintat Oficiul de stare civila si a semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferata din Romania: Bucuresti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret,
1866
- La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului.
- Holera apărea şi ea din cauza igienei precare, atât a celei personale, cât şi a celei publice. Din cauza problemelor legate de igienă, în 1866, Bucureştiul s-a confruntat cu o epidemie de holeră. Au fost atunci 249 de bolnavi dintre care 66 nu au supravieţuit.
Astfel, in 1866, bugetul Primariei insuma 7.161.564 lei. Edilii orasului apeleaza la imprumuturi de pe pietele straine, care atrag dependenta finantelor orasului de acest capital.
- Abia in primul an al domniei lui Carol I (1866) s-a construit cea dintai cale ferata, Bucuresti-Giurgiu care facea legatura cu Apusul folosind drumul Dunarii? Pana atunci calatorii veneau la Bucuresti cu postalionul, iar marfurile se aduceau cu carele cu boi.
- Influenţele preponderent franceze din administraţie, ca de altfel în mai toate domeniile de activitate: cultură, industrie, arhitectură, comerţ, l-au făcut pe istoricul Neagu Djuvara să aprecieze într-una din cărţile sale că: „voinţa de occidentalizare a fost aşa de mare, încât se poate spune că românii au fost colonizaţi practic de francezi fără prezenţa colonizatorului, ceea ce reprezintă una din cele mai mari reuşite ale epocii moderne”. În perioada 1866-1906, adică timp de 40 de ani, s-au succedat 23 de primari care au contribuit fiecare în felul lui, la schimbarea imaginii oraşului dintr-un târg oriental într-o Capitală europeană. C. N. Brăiloiu, Em. Pake-Protopopescu se numără printre primarii care s-au implicat cu dăruire în modernizarea oraşului.
- Să acceptăm că francezul avea imaginaţie ! Şi să mai acceptăm că Bucureştiul are multe zone, încă nevalorificate. Cât mai ştim astăzi despre istoria Casei Capşa, local de referinţă al Căii Victoriei, înfiinţată în 1868 şi remarcată de Paul Morand în evocările sale, în faţa căreia cuconiţele Bucureştiului se înşirau „la coada calului" (statuia lui Mihai Viteazul) ca să cumpere îngheţată, în vreme ce cavalerii, curtenitori, în civil sau militari, le aşteptau în atelaje luxoase ?
1867
- In 1867, avandu-se in vedere costul exorbitant al granitului importat din Scotia, inginerul Maxentian si pietrarul Gramaticescu au deschis o noua cariera a Primarie la Comarnic. In acel an toti carutasii din Bucuresti au fost obligati sa presteze gratuit sase zile pe an cu atelajele lor pentru transporturile Primariei.
- Francezul Le Cler amintea, în 1867, de „nemărginitul sat” al Bucureştilor.
- Ulysse de Marsillac (1821-1877) jurnalist francez stabilit ca profesor notează: „Bucureştiul, cu cupolele sale de metal, strălucind în soare ca jarul într-o masă de verdeaţă”, oraşul fiind pierdut în vegetaţia sălbatică”, „o întinsă grădină orientală”, care păcătuieşte prin „străzile întortocheate şi capriciile arhitecturii”.( Ulysse de Marsillac, „Bucureştiul în veacul al XIX-lea”, 1999)
- 1867: a fost construit langa Sarindar Grand Hotel du Boulevard la inceput numit Hotel Herdan.
1868
-Dizenteria ocupă şi ea un loc important pe această listă, căci în 1868 a cauzat 145 de morţi în capitală, continuând să lase victime şi în următoarele decenii.
- Epidemiile de febră tifoidă erau produse prin apa contaminată, iar Bucureştiul a avut mult de suferit din această cauză. Mai exact, se pare că în 1868 au fost înregistrate 324 de cazuri.
1869
- Din 1869, lucrarile pavajelor bucurestene incep sa se faca si cu mijloace tehnice moderne: se aduce din strainatate primul compresor pentru sosele si primul concasor pentru spargerea bolovanilor de rau. Antreprenorii parizieni M. Cinya si B. Jordan fac prima propunere cu pavaj cu asfalt.
maltezul Amedeo Preziosi, autorul splendidului album de acuarele “Bucureştii în 1869”. El observă viaţa ingenuă a mahalalelor bucureştene, e sedus de trupurile fetişcanelor care se scaldă în apele Dâmboviţei şi de farmecul desuet al târgului adormit. E captivat de zona de confluenţă a târgurilor de Moşi şi al oboarelor, unde se întâlnesc ţăranul şi orăşeanul, fiecare exponent magistral al lumii din care provine. Peisajul urban, scenele de muncă şi de viaţă cotidiană îl fascinează, iar tuşa acuarelei îmblânzeşte asprimile şi dă căldură demersului său.
- Paludismul (boala parazită) s-a numărat şi el printre bolile des întâlnite în Bucureşti cauzând în 1869, 516 decese.
- Tifosul exantematic (transmis de păduchi) apărea des la marginea oraşului unde mizeria atingea limite maxime. Astfel, în Bucureşti (mai ales în închisoarea Văcăreşti) apăreau anual extrem de multe cazuri, după cum urmează: în 1869 - 244 morţi
- O hotarare a Consiliului Comunal din 1869 venea in intampinarea cererilor celor care "voiesc a infiinta omnibuze pentru transportul persoanelor si bagajelor de la garile drumurilor de fier si pentru alte curse in oras".
- Omnibuzele, fac curse regulate intre 1869 si 1872.
- Omnibusul: primul ,,maxi-taxi“ Primul serviciu de omnibuse – trăsuri mari publice, închise, în care încăpeau mai multe persoane, apărute pentru prima oară pe străzile Londrei – a fost deschis de Solomon Rosenthal și lega centrul orașului de moșia de la Băneasa. Serviciile de omnibuse s-au dezvoltat rapid odată cu Unirea Principatelor Române, care a adus în Capitală un aflux mare de noi locuitori și negustori. ,,Consiliul, după discuțiunea ce a ținut, a decis ca ori cine va voi a înființa omnibuse o poate face conformîndu-se legilor și regulamentelor municipale: Taxa ce pot lua proprietarii omnibuselor să nu treacă peste cincizeci de bani de o persoană în interior, și douăzeci și cinci pe imperiale, iar pentru geamantane sau colete să nu treacă peste două zeci și cinci bani.“, se arată în hotărârea Consiliului Comunal al Primăriei Municipiului București de la 29 oct. 1869. Omnibusele aveau să fie inventariate și trecute într-un registru special, proprietarii fiind obligați să afișeze pe omnibus tăblițe pe care să fie trecute numărul vehiculului, numele proprietarului și taxele curselor. Primăria Capitalei a fixat tarife pentru călători și locuri unde omnibusele puteau să staționeze. Până la apariția tramcarului, omnibusul avea să fie principalul mijloc de transport public din București.
- construirea primei linii de cale ferata din Romania: Bucuresti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret, care va fi data in folosinta in 1869. Prima gara a Bucurestiului este inaugurata in 1869 la Filaret. Un cu trei vagoane trase de locomotiva "Mihail Bravu", condusa chiar de Barkley, constructorul liniei Bucuresti-Giurgiu, inaugurata tot atunci, a plecat din gara Filaret pe 19 octombrie, in prezenta unei multimi entuziaste de locuitori ai Capitalei.
- În 1869, retribuţia primarului a fost fixată la 700 de franci pe lună, şi a adjuncţilor, la 17 franci pe ziua de lucru.
- In 1869 a fost demolata Biserica Sf Sava, iar chiliile inca de mai inainte.
- În 1869 starețul mănăstirii românești de la Muntele Atos, a cerut și a primit îngăduirea ca chiliile schitului să fie locuite de călugării prodromiți în trecere prin București; câțiva dintr-înșii rămânând stătători pentru a sluji biserica, ce se întreține din propriile ei venituri. Și astfel se face că a rămas până astăzi, în mijlocul capitalei țării, un schit de călugări. Cei mai mulți dintre frați sunt oameni tineri, vioi, deștepți și unii destul de culți; starețul lor e un frumos bătrân ce inspiră respect și evlavie. De la dânsul dețin, cu respectuoasă mulțumită, cele mai multe din datele înșirate mai sus.
Puțini sunt cei ce știu că există în chiar inima Capitalei un schit de călugări. Se află retras în liniștita stradă a Păcii, la spatele bisericii Icoanei. Locuiesc aici, în șirul de chilii foarte curate, cu bătrânesc practic pridvor, ce s-a zidit de-a lungul laturii de miazănoapte a curții pătrate, șapte călugări stătători, în afară de cei găzduiți vermelnic în mănăstire, în trecerea lor prin Capitală. În colțul de sud vest al curții se află locuința egumenului; la mijlocul peretelui dinspre miazăzi s-a ridicat, în 1902, o mică clopotniță în stil seccesion, cadrând rău cu simplitatea gravă a chiliilor și mănăstirii. Cimitirul Icoana“ i se zice schitului de către credincioși, deși nu s-au înmormântat în jurul acestei mănăstiri zidită, precum arată slovele aurite ale pisaniei, în 1834, „cu cheltuiala d[u]mn[ealui] Căminarului Mihalache Darvari, în zilele Mării Sale d. Alecsandru
1870
Printre preocuparile bucurestenilor secolelor XIX se numarau aruncatul cu sageti (devenit popular in 1870), adica darts-ul din ziua de astazi. Pe 15 iunie 1870 incep lucrarile de construire a Uzinei de gaz pe terenul de la Filaret cedat de Primarie.
- Alte boli care şi-au lăsat amprenta ucigând nenumăraţi bucureşteni au fost ftizia pulmonară, febrele eruptive contagioase, angina diferică (în 1870 a provocat 1164 de decese)
- În 1870, în București, erau 130 de muscali, majoritatea acestora locuind pe Strada Birjarilor, în apropiere de Obor.
- Gara Targovistei, azi Gara de Nord, a fost data in exploatare la 15/27 noiembrie 1870, cu prilejul deschiderii provizorii a caii ferate Bucuresti -Ploiesti.
- 1870: Bulevardul a fost prelungit intre Podul Mogosoaiei şi Str.Brezoianu. El continua Bd. Academiei care trecea prin faţa nou construitei Universitǎţi.
- „Pe la 1870, Bucureștii nu aveau decât patru băi publice: Baia turceasca (hamam, cu aer uscat) din strada Șelar, Baia Ruseasca (cu aburi) dela Jignița, pe str. Negru-Vodă, reconstruită apoi de Meltzer; Baia din mahalaua Dudescului (Sfinții Apostoli) azi Baia Mitraschewski și Baia cu pucioasă a doctorului Lucaci, din dosul Palatului Regal. După mulți ani, Baia turcească și cea de pucioasă au fost desființate și înlocuite cu Băile Eforiei, cele dintâi mai bogate și mai largi instalate, și cu Băile Doctorului Erdreich, cari la început erau în strada Vestei, la spatele statuiei lui Mihai-Viteazul, apoi au fost mutate pe strada Italiana lânga Biserica Armenească unde sunt și acum, dar sub altă direcțiune. În afară de acestea, Primarul
Protopopescu-Pache a pus să fie construita lângă, Piața Legumelor, dela Bibescu-Voda, și o Baie Populară destinată mai ales precupețimei și hamalilor Pieței-Mari”
- Birja sau trăsura de Herasca. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, în București funcționau și în jur de 250 de birje care erau închiriate cu ora sau cu ziua, mai ales pentru excursii la țară, prin împrejurimile capitalei, la locurile de agrement, la mănăstiri sau în mahalale. Inițial, aceste birje au avut ca loc de staționare terenul de peste drum de o biserică numită Sfânta Vineri-Herasca, iar de aici li s-a zis „birje de Herasca”. Aceste vehicule erau foarte simple (cu câte două locuri față în față, sub un coviltir arcuit), aveau fân pentru cai în spate și nu aveau voie să circule prin centrul orașului, spune George Potra. Existau și căruțe folosite de proprietarii lor pentru transport cu plată. Li se spunea „căruțe cu birjă” și se găseau de obicei la Obor, ne spune Nicolae Vătășianu în „Istorie bucureșteană”.
- Mult timp, aceasta industrie a fost in mana rusilor (lipoveni) care-si aveau cartierul si biserica in jurul strazii Romana. Trasurile pe care le puneau in circulatie erau foarte frumoase si trase de cai minunati. Vizitii purtau tuninci lungi, de catifea neagra sau albastru inchis, incinse cu un brau de matase. Bacsisul nu era obligatoriu la Bucuresti, asa cum era la Paris. Daca ii dadeai, vizitiul iti multumea, daca nu, nu spunea nimic. In general, vizitiii bucuresteni nu prea cunosteau strazile in afara celor din centru; de aceea, daca nu mergeai intr-un loc foarte cunoscut, la teatru sau la Sosea, nu te mai osteneai sa-i spui vizitiului unde sa te duca. Te urcai in trasura si ea pornea. Cand voiai sa o iei la dreapta, atingeai cu varful bastonului bratul drept al vizitiului, cand voiai sa o iei la stanga, ii atingeai bratul stang, iar daca voiai sa opreasca, ii infingeai usor bastonul in mijlocul spatelui.
- In 1870 Bucurestiul avea 130 de muscali. Ei se faleau cu cele mai elegante trasuri si cai veniti din stepele Rusiei.
- La 1861 se intampla insa un lucru demn de lauda: pe Podul Mogosoaiei ard pe timp de noapte lampile cu petrol, inainte ca acest lucru sa se intample la Paris si la Berlin.
- Secole de-a randul, Bucurestiul a fost victima inundatiilor provocate in fiecare primavara de apele Dambovitei, mai ales din pricina zagazurilor morilor de pe malurile ei. In 1861, intrucat proprietarii de mori si de case de pe malurile Dambovitei nu au dat urmare ordonantei Primariei care prevedea daramarea cladirilor ce impiedicau cursul apei, Consiliul Muncipal decide "desfiintarea zagazurilor acelor mori prevazute a se darama spre a se inlatura in acest mod inundatiunea ce dansele cauzeaza orasului". Plata s-a facut din casa comunala, suma fiind ulterior incasata de la proprietarii vizati. Cu toate masurile luate, Dambovita a continuat sa inunde cartierele marginase.
- Alimentarea cu apa a fost principala bataie de cap a primarilor. Ea se facea in cea mai mare masura prin Dambovita, cu ajutorul sacalelor, intrucat numarul fantanilor era redus, iar unele dintre ele nu mai functionau. Existau pe malul stang al Dambovitei mai multe vaduri ale sacagiilor de unde "aparii", cum se numeau caratorii de apa cu sacalele, aprovizionau locuitorii orasului. Cand in 1861 Primaria a permis proprietarilor de case sa-si traga in curtile lor tevi de la fantanile Capitalei, masura a fost un real progres.
1862
La 24 ianuarie 1862 se deschide primul parlament al României iar București este proclamată capitala țării. Noul statut de capitală a României a adus orașului București un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraș se pavează cu granit, piatră cioplită și piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înființează gimnaziile Lazăr și Matei Basarab, Universitatea din București, Școala de Bele-Arte, se amenajează noi piețe și grădini publice, se construiește prima linie de cale ferată dintre București și Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane.
- În anul 1862, Bucureştii devin Capitala Principatelor Unite, astfel că se creează condiţiile care să permită desfăşurarea unor acţiuni mai largi de sistematizare. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, transformările din domeniul arhitectonic sunt tot mai evidente. Creşte într-un ritm destul de accelerat numărul clădirilor construite din cărămidă în oraş.
- Un astfel de prapad s-a intamplat si in martie 1862, cand zapada s-a topit brusc dupa un februarie neobisnuit de calduros urmat de ploi necontenite. Bucurestii, de la Grozavesti la Cismigiu, devenisera o intindere de apa. Morile de pe Dambovita contribuiau si ele la dezastrul produs, fiind o piedica in calea curgerii libere a raului. Numeroase familii au ramas fara adapost. Mitropotul Nifon a cerut inaltilor demnitari ai Bisericii sa stranga ajutoare pentru sinistrati in timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poruncit sa fie intocmita o lista cu persoanele calamitate. Rezultatul: 122 de familii afectate. Fiecare a primit un ajutor de 135 de lei. 'Episodul' inundatiilor avea sa se repete si in iulie acelasi an.
In 1862 Bucuresti devenise oficial Capitala, insa bucurestenii aveau primar abia doi ani mai tarziu. Promulgata la 31 martie si publicata in Monitorul Oficial al Principatelor Unite Romane din 1/13 aprilie 1964, Legea Comunala – intocmita de Mihail Kogalniceanu – avea sa aduca noi reglementari: 'toate satele, orasele si oraselele (targurile) Romaniei vor forma pe viitor comune indipendente, supuse legei de fata. Comunele se impartu in comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate, catune etc., si comune urbane, compuse din orase si orasele'.
- Mai exact, prostituţia s-a reglementat între anii 1862- 1930, când intrase pe sistemul „prostituţiei colective‟, în care existau matroane ale bordelurilor care înregistrau „fetiţele dulci‟ la Poliţie şi la Serviciul Sanitar, de unde primeau o „condicuţă‟ de sănătate şi permisul de muncă. Astfel, numărul prostituatelor a crescut destul de repede.
1863
În 1863, Parlamentul a acordat oraşului dreptul de a-şi stabili singur bugetul.
bugetul total de 12.619.428 fr. 20 c. sunt repartizaţi în cinci capitole principale:
Încasările provenind din impozite directe sunt formate din:
2) Taxa de 0,05 centime pentru decalitrul de vin, 0,10 centime pe decalitrul de ţuică de prune şi de 0,20 centime pe decalitrul de alcool; în total 70.000 de fr.
3) Diverse impozite directe care dau în total suma de 1.500.000 de franci. Aceste impozite sunt următoarele:
4% din construcţii şi maidane 900.000 fr
5% din chiria hotelurilor 25.000 fr.
8% din chiria cafenelelor, braseriilor, restaurantelor, cluburilor şi grădinilor publice 50.000 fr.
Autorizaţie de construcţie şi de reparaţii 50.000 fr.
Materiale de construcţie 35.000 fr.
Firme în româneşte 23.000 fr.
Firme în limbi străine 3.000 fr.
Pompe funebre 25.000 fr.
Birje, vehicule închiriate 180.000 fr.
Căruţe, camioane etc. 5.000 fr.
Omnibuze 2.000 fr.
Tramvaie 82.000 fr.
Impozit pe zestre 50.000 fr.
Impozit pe cramă 15.000 fr.
Impozitul vânzătorilor ambulanţi 55.000 fr.
4) Prestaţii comunale 600.000 de franci.
5) Impozit pe lux:
Biciclete 5.000 fr.
Embleme pe vehicole 800 fr.
Cai de lux 18.000 fr.
Cai de muncă pentru comerţ şi industrie 16.000 fr.
Baluri publice 8.000 fr.
Petreceri cu dans în restaurante, grădini etc. 2.000 fr.
Reprezentaţii teatrale, de circ, concerte etc. 20.000 fr.
Concerte în grădini publice, cafenele muzicale 25.000 fr.
Panorame, diorame etc. 5.000 fr.
Servitori în livrea, cu galoane de aur, brandenburguri sau cocarde 4.000 fr.
Servitori în livrea simplă 10.000 fr.
Servitori în general 30.000 fr.
Total 143.800 fr.
6) Fondul comunal 6.314.874 fr.
7) Taxele comunale:
Pentru verificarea şi marcarea greutăţilor şi măsurilor 70.000 fr.
Pentru extrasele de naştere 10.000 fr.
Pentru extrasele actelor de căsătorie 15.000 fr.
Pentru înscrierea divorţurilor 2.000 fr.
Pentru actele de identitate 500 fr.
Pentru livretele de servitor 30.000 fr.
Pentru autorizaţii pentru vânzarea animalelor 12.000 fr.
Total 139.500 fr.
8) Taxe speciale:
Vidanjare 8.000 fr.
Ridicarea gunoiului 230.000 fr.
Apă 750.000 fr.
Sacrificarea animale şi taxe pentru animalele destinate consumului 450.000 fr.
Cântărire 5.000 fr.
Total 1.443.000 fr.
9) Venituri diverse:
Cimitire 38.000 fr.
Ospătăria populară 8.000 fr.
Băi publice 5.000 fr.
Vizite şi livrete pentru supravegherea prostituţiei 18.000 fr.
Rambursări de sume cheltuite în contul proprietari pentru împrejmuiri, construcţii sau reparaţii 8.000 fr.
Rambursări de sume cheltuite pentru îmbrăcarea muncitorilor serviciului de salubritate şi a paznicilor grădinilor publice 7.000 fr.
De la societăţile de tramvaie pentru curăţirea gunoiului de-a lungul liniilor 32.721,64 fr.
De la noua Societate de tramvaie, impozit anual, conform actului de concesiune 17.000 fr.
Sume depuse de persoane particulare pentru instalarea apei curente 50.000 fr.
Redeventă minimală a Companiei de gaz conf. art.29 al. III al noii concesiuni 250.000 fr.
Dobândă de 5% din garanţiile depuse la Compania de gaz de abonaţi pentru a fi împărţită săracilor 12.000 fr.
Sumă neutilizată a fondurilor extraordinare pentru alimentarea cu apă 7.456,25 fr.
Total 453.168,89 fr.
10) Venituri speciale:
Chirii ale proprietăţilor comunei 390.000 fr.
Chirii afişajul anunţurilor 8.860 fr.
Chiria pentru podul Vitan 35.000 fr.
Chiria Câmpul Moşi şi pentru târg 100.000 fr.
Chiria pentru animalele aduse în piaţă spre vânzare 30.000 fr.
Beneficiu din vânzarea terenurilor cimitirelor 85.000 fr.
Total 648.860 fr.
11) Subvenţii:
Subvenţie pentru întreţinerea Grădinii Cişmigiu 6.000 fr.
Subvenţii pentru mărirea sumelor plătite preoţilor de la bisericile sărace 19.700 fr.
Subvenţii pentru întreţinerea şoselelor naţionale 50.000 fr.
Pentru întreţinerea şoselelor aflate în grija Statului 200.000 fr.
Subvenţie de la Camera de Comerţ pentru întreţinerea şcolii de comerţ inferior 2.000 fr.
Subvenţie de la Prefectura Ilfov pentru întreţinerea şoselelor din oraş 10.000 fr.
Total 287.700 fr.\
1864
- Informaţii interesante se regăsesc în romanul pe care începuse să-1 publice Dimitrie Bolintineanu (1819 sau 1825-1872) în ziarul său „Dâmboviţa”, în 1864. Bolintineanu descrie mahalalele şi surprinde schimbarea aspectului clădirilor. Vechile locuinţe aveau pridvor de lemn, cu beci dedesubt, cu sală la mijloc, o odaie pe dreapta şi o alta pe stânga, cu sacnasiu în spate, spre nord, în grădină. Acum insă, spune Bolintineanu, apar case noi, dar cam urâte, construite de meşteri unguri şi austrieci.
- In 1864 a fost una dintre cele mai mari inundatii, fiind acoperite de ape mai multe mahalale. Proportiile inundarii mahalalei Tabaci au fost atat de mari incat chiar domnitorul Cuza insotit de dr. Carol Davila a condus masurile de salvare (o gravura a lui Theodor Aman surprinde acest moment).
- In Monitorul Oficial din 6/18 iulie se publica prevederile Decretului 781 de la 3 iulie 1864 de organizare a alegerilor: 'Colegiile alegatorilor comunali ai orasului Bucuresci si ai celoralte orase resedinte de judete, intocmite dupa noua Lege comunala, suntu convocate pentru dioa de 26 iulie, spre a alege nouele lor autoritati comunali, in numerul prevazut'. Bucurestii isi mareau astfel autonomia administrativa crescandu-si veniturile comunale substantial. In Capitala a fost organizat un singur colegiu de alegatori si un Consiliu comunal format din 17 membri. Alegerea primarului era facuta de domnitor, dintre primii trei consilieri cu cele mai multe voturi.
Administratiunea trebilor fiecaria comune este incredintata unei persoane care poarta numele de Primarul comunei. (…) Nu potu fi consiliari in comunele urbane cei ce nu sciu scri si ceti', aflam din Legea comunala.
Primaria Bucurestilor incepe sa functioneze in august 1864, atunci cand, prin decretul 1016, din 15 august, Alexandru Ioan Cuza si premierul si totodata ministrul secretar de stat la Departamentul de Interne, Agricultura si Lucrari Publice, 'Cogalniceanu', proclamau ca 'suntu alesi si instariti pentru orsul Bucuresci: D. Barbu Vladoianu, Primariu, Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Ghita Gherasi, Mihail Capatineanu, Nicolae Golescu si Alecsandru I. Boronescu, adjutore'. La sfarsitul actului se adauga: 'Alecsandru Ioan I, cu mila lui Dumnedeu si vointa nationala, Domnu Principatelor Unite Romane; La toti de fata si viitori sanetate'.
- Biserica Coltea a decazut in timp si a fost demolata in 1864.
- Până la 1864, „Cimitirul Icoana“ a fost un schit de maici. În acest an însă, călugărițele schitului au fost obligate, ca și cele de pe la alte biserici bucureștene, să se retragă în mănăstirile din afară de oraș și chiliile frumoase au rămas nelocuite până la 1869.
1864-1865
- In 1864-1865 este pavat podul Mogosoaiei cu piatra cubica adusa din Scotia, facandu-se tot atunci si primele trotuare. Tot atunci a fost infiintat primul corp de pietrari al Primariei pentru lucrarile de regie.
- Generalul Barbu Vladoianu a devenit cel dintai edil ales al Capitalei, primaria inlocuind 'magistratul' orasului asa cum si Consiliul comunal lua locul Sfatului orasenesc. Primarul Barbu Vladoianu a condus orasul in doua mandate: august 1864 – octombrie 1865, apoi decembrie 1872 – mai 1873. In prima perioada, morile de apa de pe Dambovita au fost desfiintate, fiind proiectat un sistem de canalizare a raului spre a pune punct inundatiilor frecvente, dar si a patru poduri de fier peste rau. Insa Dambovita era departe de a fi stavilita.
1865
- Zăpada care s-a topit brusc a provocat, în 1865, cele mai mari inundaţii din istoria Capitalei. „Între 13 şi 20 martie, tot cursul Dâmboviţei de la Grozăveşti până la Vitan a fost acoperit de un strat de apă, care în unele părţi atingea trei metri înălţime”, nota istoricul George Potra. „Calea Rahovei, Hanul lui Manuc, Dealul Mihai Vodă, Radu Vodă, aflate lângă Dâmboviţa, au fost inundate în 1865. Apa crescuse şi ajunsese, potrivit documentelor istorice, până la dealul unde se afla atunci Teatrul Naţional, la Palatul telefoanelor. Şi după trei zile apa avea trei metri!”, a povestit istoricul Dan Falcan pentru „Adevărul de Seară”.
- Imediat, presa a început o campanie foarte violentă împotriva guvernului, acuzat că a cheltuit banii din biruri pe lucruri inutile, cum ar fi teatre, grădini, îmbunătăţirea rasei vitelor, etc, numai pentru a pune populaţia oraşului la adăpost de aceste calamităţi – nu. „Mahalale întregi s-au cotropit de apă şi n-au fost mijloace, nici chiar atîtea ca să pătrundă până la dînsele, ca să întindă mîna celor ce se îneacă sau să dea o pîine celor ce mor de foame în podurile caselor. Poliţia şi corpul municipal, în uniformele lor frumoase, aleargă pe străzile neinundate, fac gălăgie multă la marginea apelor, ca să zică că au ostenit şi s-au sacrificat pentru nenorociţi... Ceea ce este mai urgent, ceea ce este foarte urgent este imediata începere a canalizării Dâmboviţei”,
- De atunci există şi legenda că Alexandru Ioan Cuza, care avea doi copii din flori, ar fi venit la Elena Cuza şi i-ar fi spus că i-a găsit părăsiţi după inundaţii şi i-au înfiat. Băieţii au avut o soartă crudă şi au murit tineri la 20 şi ceva de ani.
- In 1865 se produc in primavara noi si catastrofale inundatii, ca atare se voteaza o lege pentru desfiintarea morilor de pe Dambovita pentru a se evita pe viitor inundatiile si se hotaraste facerea cheiului raului. Legea prevedea insa si intocmirea de studii pentru canalizarea Dambovitei si infiintarea de splaiuri, rectificarea cursului Dambovitei si curatarea raului Ilfov si unirea lui cu Colentina, astfel ca apele crescute ale Dambovitei sa poata fi deversate la nevoie in acest rau.
- După istorica inundaţie din 1865, guvernul, la cererea domnitorului Cuza, dădea o lege pentru desfiinţarea morilor boiereşti care îngreunau curgerea Dâmboviţei. Tot acum este votată o lege prin care toate morile şi zăgazurile care „gâtuiau” apele să fie desfiinţate, pentru a nu se mai repeta catastrofa. Istoricii notează că lucrările au început imediat, cu ajutorul a sute de puşcăriaşi, scoşi la muncă din înschisorile din jurul Bucureştiului.
- În ceea ce priveşte canalizarea, în 1865, s-a votat un proiect de lege pentru adâncirea cursului Dâmboviţei astfel încât să poată fi creată infrastructura necesară.
- La 2-3 martie 1865, zapezile abundente s-au topit brusc si au inceput sa ploua fara incetare. Orasul devenise o mare de apa, aceste inundatii fiind cele mai devastatoare din istoria Bucurestilor. In multe locuri apa avea o adancime de 4-5 metri. Carol Popp de Szathmary a surprins tragedia, marturie peste timp fiind o gravura care-l infatiseaza pe Cuza, alaturi de doctorul Carol Davila, in mahalaua Tabacilor, in apa ce ajungea la crupa cailor.
- Pe de alta parte, Barbu Vladoianu a infiintat primul corp de pietrari, fiind pavate numeroase strazi. Tot cel dintai edil a dispus construirea halelor centrale Ghica si 24 ianuarie.
- Inainte de incheierea primului mandat, in 1865, a infiintat Oficiul de stare civila si a semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferata din Romania: Bucuresti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret,
1866
- La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului.
- Holera apărea şi ea din cauza igienei precare, atât a celei personale, cât şi a celei publice. Din cauza problemelor legate de igienă, în 1866, Bucureştiul s-a confruntat cu o epidemie de holeră. Au fost atunci 249 de bolnavi dintre care 66 nu au supravieţuit.
Astfel, in 1866, bugetul Primariei insuma 7.161.564 lei. Edilii orasului apeleaza la imprumuturi de pe pietele straine, care atrag dependenta finantelor orasului de acest capital.
- Abia in primul an al domniei lui Carol I (1866) s-a construit cea dintai cale ferata, Bucuresti-Giurgiu care facea legatura cu Apusul folosind drumul Dunarii? Pana atunci calatorii veneau la Bucuresti cu postalionul, iar marfurile se aduceau cu carele cu boi.
- Influenţele preponderent franceze din administraţie, ca de altfel în mai toate domeniile de activitate: cultură, industrie, arhitectură, comerţ, l-au făcut pe istoricul Neagu Djuvara să aprecieze într-una din cărţile sale că: „voinţa de occidentalizare a fost aşa de mare, încât se poate spune că românii au fost colonizaţi practic de francezi fără prezenţa colonizatorului, ceea ce reprezintă una din cele mai mari reuşite ale epocii moderne”. În perioada 1866-1906, adică timp de 40 de ani, s-au succedat 23 de primari care au contribuit fiecare în felul lui, la schimbarea imaginii oraşului dintr-un târg oriental într-o Capitală europeană. C. N. Brăiloiu, Em. Pake-Protopopescu se numără printre primarii care s-au implicat cu dăruire în modernizarea oraşului.
- Să acceptăm că francezul avea imaginaţie ! Şi să mai acceptăm că Bucureştiul are multe zone, încă nevalorificate. Cât mai ştim astăzi despre istoria Casei Capşa, local de referinţă al Căii Victoriei, înfiinţată în 1868 şi remarcată de Paul Morand în evocările sale, în faţa căreia cuconiţele Bucureştiului se înşirau „la coada calului" (statuia lui Mihai Viteazul) ca să cumpere îngheţată, în vreme ce cavalerii, curtenitori, în civil sau militari, le aşteptau în atelaje luxoase ?
1867
- In 1867, avandu-se in vedere costul exorbitant al granitului importat din Scotia, inginerul Maxentian si pietrarul Gramaticescu au deschis o noua cariera a Primarie la Comarnic. In acel an toti carutasii din Bucuresti au fost obligati sa presteze gratuit sase zile pe an cu atelajele lor pentru transporturile Primariei.
- Francezul Le Cler amintea, în 1867, de „nemărginitul sat” al Bucureştilor.
- Ulysse de Marsillac (1821-1877) jurnalist francez stabilit ca profesor notează: „Bucureştiul, cu cupolele sale de metal, strălucind în soare ca jarul într-o masă de verdeaţă”, oraşul fiind pierdut în vegetaţia sălbatică”, „o întinsă grădină orientală”, care păcătuieşte prin „străzile întortocheate şi capriciile arhitecturii”.( Ulysse de Marsillac, „Bucureştiul în veacul al XIX-lea”, 1999)
- 1867: a fost construit langa Sarindar Grand Hotel du Boulevard la inceput numit Hotel Herdan.
1868
-Dizenteria ocupă şi ea un loc important pe această listă, căci în 1868 a cauzat 145 de morţi în capitală, continuând să lase victime şi în următoarele decenii.
- Epidemiile de febră tifoidă erau produse prin apa contaminată, iar Bucureştiul a avut mult de suferit din această cauză. Mai exact, se pare că în 1868 au fost înregistrate 324 de cazuri.
1869
- Din 1869, lucrarile pavajelor bucurestene incep sa se faca si cu mijloace tehnice moderne: se aduce din strainatate primul compresor pentru sosele si primul concasor pentru spargerea bolovanilor de rau. Antreprenorii parizieni M. Cinya si B. Jordan fac prima propunere cu pavaj cu asfalt.
maltezul Amedeo Preziosi, autorul splendidului album de acuarele “Bucureştii în 1869”. El observă viaţa ingenuă a mahalalelor bucureştene, e sedus de trupurile fetişcanelor care se scaldă în apele Dâmboviţei şi de farmecul desuet al târgului adormit. E captivat de zona de confluenţă a târgurilor de Moşi şi al oboarelor, unde se întâlnesc ţăranul şi orăşeanul, fiecare exponent magistral al lumii din care provine. Peisajul urban, scenele de muncă şi de viaţă cotidiană îl fascinează, iar tuşa acuarelei îmblânzeşte asprimile şi dă căldură demersului său.
- Paludismul (boala parazită) s-a numărat şi el printre bolile des întâlnite în Bucureşti cauzând în 1869, 516 decese.
- Tifosul exantematic (transmis de păduchi) apărea des la marginea oraşului unde mizeria atingea limite maxime. Astfel, în Bucureşti (mai ales în închisoarea Văcăreşti) apăreau anual extrem de multe cazuri, după cum urmează: în 1869 - 244 morţi
- O hotarare a Consiliului Comunal din 1869 venea in intampinarea cererilor celor care "voiesc a infiinta omnibuze pentru transportul persoanelor si bagajelor de la garile drumurilor de fier si pentru alte curse in oras".
- Omnibuzele, fac curse regulate intre 1869 si 1872.
- Omnibusul: primul ,,maxi-taxi“ Primul serviciu de omnibuse – trăsuri mari publice, închise, în care încăpeau mai multe persoane, apărute pentru prima oară pe străzile Londrei – a fost deschis de Solomon Rosenthal și lega centrul orașului de moșia de la Băneasa. Serviciile de omnibuse s-au dezvoltat rapid odată cu Unirea Principatelor Române, care a adus în Capitală un aflux mare de noi locuitori și negustori. ,,Consiliul, după discuțiunea ce a ținut, a decis ca ori cine va voi a înființa omnibuse o poate face conformîndu-se legilor și regulamentelor municipale: Taxa ce pot lua proprietarii omnibuselor să nu treacă peste cincizeci de bani de o persoană în interior, și douăzeci și cinci pe imperiale, iar pentru geamantane sau colete să nu treacă peste două zeci și cinci bani.“, se arată în hotărârea Consiliului Comunal al Primăriei Municipiului București de la 29 oct. 1869. Omnibusele aveau să fie inventariate și trecute într-un registru special, proprietarii fiind obligați să afișeze pe omnibus tăblițe pe care să fie trecute numărul vehiculului, numele proprietarului și taxele curselor. Primăria Capitalei a fixat tarife pentru călători și locuri unde omnibusele puteau să staționeze. Până la apariția tramcarului, omnibusul avea să fie principalul mijloc de transport public din București.
- construirea primei linii de cale ferata din Romania: Bucuresti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret, care va fi data in folosinta in 1869. Prima gara a Bucurestiului este inaugurata in 1869 la Filaret. Un cu trei vagoane trase de locomotiva "Mihail Bravu", condusa chiar de Barkley, constructorul liniei Bucuresti-Giurgiu, inaugurata tot atunci, a plecat din gara Filaret pe 19 octombrie, in prezenta unei multimi entuziaste de locuitori ai Capitalei.
- În 1869, retribuţia primarului a fost fixată la 700 de franci pe lună, şi a adjuncţilor, la 17 franci pe ziua de lucru.
- In 1869 a fost demolata Biserica Sf Sava, iar chiliile inca de mai inainte.
- În 1869 starețul mănăstirii românești de la Muntele Atos, a cerut și a primit îngăduirea ca chiliile schitului să fie locuite de călugării prodromiți în trecere prin București; câțiva dintr-înșii rămânând stătători pentru a sluji biserica, ce se întreține din propriile ei venituri. Și astfel se face că a rămas până astăzi, în mijlocul capitalei țării, un schit de călugări. Cei mai mulți dintre frați sunt oameni tineri, vioi, deștepți și unii destul de culți; starețul lor e un frumos bătrân ce inspiră respect și evlavie. De la dânsul dețin, cu respectuoasă mulțumită, cele mai multe din datele înșirate mai sus.
Puțini sunt cei ce știu că există în chiar inima Capitalei un schit de călugări. Se află retras în liniștita stradă a Păcii, la spatele bisericii Icoanei. Locuiesc aici, în șirul de chilii foarte curate, cu bătrânesc practic pridvor, ce s-a zidit de-a lungul laturii de miazănoapte a curții pătrate, șapte călugări stătători, în afară de cei găzduiți vermelnic în mănăstire, în trecerea lor prin Capitală. În colțul de sud vest al curții se află locuința egumenului; la mijlocul peretelui dinspre miazăzi s-a ridicat, în 1902, o mică clopotniță în stil seccesion, cadrând rău cu simplitatea gravă a chiliilor și mănăstirii. Cimitirul Icoana“ i se zice schitului de către credincioși, deși nu s-au înmormântat în jurul acestei mănăstiri zidită, precum arată slovele aurite ale pisaniei, în 1834, „cu cheltuiala d[u]mn[ealui] Căminarului Mihalache Darvari, în zilele Mării Sale d. Alecsandru
1870
Printre preocuparile bucurestenilor secolelor XIX se numarau aruncatul cu sageti (devenit popular in 1870), adica darts-ul din ziua de astazi. Pe 15 iunie 1870 incep lucrarile de construire a Uzinei de gaz pe terenul de la Filaret cedat de Primarie.
- Alte boli care şi-au lăsat amprenta ucigând nenumăraţi bucureşteni au fost ftizia pulmonară, febrele eruptive contagioase, angina diferică (în 1870 a provocat 1164 de decese)
- În 1870, în București, erau 130 de muscali, majoritatea acestora locuind pe Strada Birjarilor, în apropiere de Obor.
- Gara Targovistei, azi Gara de Nord, a fost data in exploatare la 15/27 noiembrie 1870, cu prilejul deschiderii provizorii a caii ferate Bucuresti -Ploiesti.
- 1870: Bulevardul a fost prelungit intre Podul Mogosoaiei şi Str.Brezoianu. El continua Bd. Academiei care trecea prin faţa nou construitei Universitǎţi.
- „Pe la 1870, Bucureștii nu aveau decât patru băi publice: Baia turceasca (hamam, cu aer uscat) din strada Șelar, Baia Ruseasca (cu aburi) dela Jignița, pe str. Negru-Vodă, reconstruită apoi de Meltzer; Baia din mahalaua Dudescului (Sfinții Apostoli) azi Baia Mitraschewski și Baia cu pucioasă a doctorului Lucaci, din dosul Palatului Regal. După mulți ani, Baia turcească și cea de pucioasă au fost desființate și înlocuite cu Băile Eforiei, cele dintâi mai bogate și mai largi instalate, și cu Băile Doctorului Erdreich, cari la început erau în strada Vestei, la spatele statuiei lui Mihai-Viteazul, apoi au fost mutate pe strada Italiana lânga Biserica Armenească unde sunt și acum, dar sub altă direcțiune. În afară de acestea, Primarul
Protopopescu-Pache a pus să fie construita lângă, Piața Legumelor, dela Bibescu-Voda, și o Baie Populară destinată mai ales precupețimei și hamalilor Pieței-Mari”
- Birja sau trăsura de Herasca. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, în București funcționau și în jur de 250 de birje care erau închiriate cu ora sau cu ziua, mai ales pentru excursii la țară, prin împrejurimile capitalei, la locurile de agrement, la mănăstiri sau în mahalale. Inițial, aceste birje au avut ca loc de staționare terenul de peste drum de o biserică numită Sfânta Vineri-Herasca, iar de aici li s-a zis „birje de Herasca”. Aceste vehicule erau foarte simple (cu câte două locuri față în față, sub un coviltir arcuit), aveau fân pentru cai în spate și nu aveau voie să circule prin centrul orașului, spune George Potra. Existau și căruțe folosite de proprietarii lor pentru transport cu plată. Li se spunea „căruțe cu birjă” și se găseau de obicei la Obor, ne spune Nicolae Vătășianu în „Istorie bucureșteană”.
- Mult timp, aceasta industrie a fost in mana rusilor (lipoveni) care-si aveau cartierul si biserica in jurul strazii Romana. Trasurile pe care le puneau in circulatie erau foarte frumoase si trase de cai minunati. Vizitii purtau tuninci lungi, de catifea neagra sau albastru inchis, incinse cu un brau de matase. Bacsisul nu era obligatoriu la Bucuresti, asa cum era la Paris. Daca ii dadeai, vizitiul iti multumea, daca nu, nu spunea nimic. In general, vizitiii bucuresteni nu prea cunosteau strazile in afara celor din centru; de aceea, daca nu mergeai intr-un loc foarte cunoscut, la teatru sau la Sosea, nu te mai osteneai sa-i spui vizitiului unde sa te duca. Te urcai in trasura si ea pornea. Cand voiai sa o iei la dreapta, atingeai cu varful bastonului bratul drept al vizitiului, cand voiai sa o iei la stanga, ii atingeai bratul stang, iar daca voiai sa opreasca, ii infingeai usor bastonul in mijlocul spatelui.
- In 1870 Bucurestiul avea 130 de muscali. Ei se faleau cu cele mai elegante trasuri si cai veniti din stepele Rusiei.