BUCURESTI 1410 - 1500
1410
Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”
- O altă cronologie mai generală a dezvoltării oraşului şi a construcţiei caselor sale este propusă de Neagu Djuvara: „Eu văd că sunt patru Bucureşti: avem mai întâi un mic Bucureşti, rămăşiţe din veacurile XVI, XVII şi XVIII, câteva biserici şi un număr extrem de restrâns de case vechi.
1417
Factorul economic s-a impletit, in prima jumatate a secolului al XV-lea, cu o serie de evenimente politice, fapt care a grabit constituirea si consolidarea noii asezari urbane de pe malurile Dambovitei. Zona Bucurestilor de azi a fost probabil jefuita de turci in anul 1417, cand ostiri otomane, trecand Dunarea, ocupa Giurgiu si Turnu si pustiesc asezarile intalnite in campie. Astfel, inca din primele decenii ale secolului al XV-lea, reiesise in mod limpede ca una din directiile principale ale expeditiilor otomane in Tara Romaneasca o reprezenta bazinul Argesului, cu satele si targurile existente. Oricum, legenda si marturiile arheologice intaresc afirmatia ca Bucurestii stau pe o straveche vatra de locuire si ca, desi nu au o intemeiere spectaculoasa, cu o data fixa in calendar si in cronica, s-au izvodit totusi prin marele efort al oamenilor bastinasi, intr-un lung si anevois proces istoric. Un domnitor ori un dregator va fi cautat sa-i sporeasca puterea de aparare, construind si aici, asa cum s-a facut in multe locuri din aceasta parte a Europei, un mic, iar apoi un mare castel, inaltat pe terasa Dambovitei cea cu apa dulce, inconjurat cu o palanca de pamant, apoi cu intaritura de lemn si, in sfarsit, cu zid de caramida si piatra.
- Cetatea Bucurestilor a fost construita la mijlocul secolului al XV-lea in conditiile pregatirii planului de ridicare antiotomana preconizata de Vlad Tepes. Arheologii au scos la iveala pretioase marturii din acea vreme. Intre altele, se pot vedea zidurile din bolovani de rau si caramida din partile de nord si de est ale complexului de la Curtea Veche, inaltate in aceasta etapa. Specialistii demonstreaza ca acest castel, cu o suprafata de peste 900 metri patrati, avea un parter mult inaltat deasupra unor pivnite, a unor hrube foarte incapatoare. De asemenea, sapaturile arheologice au fixat dimensiunile si forma patrata a curtii interioare ce acoperea o suprafata de peste 100 metri patrati. (Profesor Ionel ZANESCU, Muzeul de Valori si Arte al Municipiului Bucuresti)
"Nici un roman nu trebuie sa fie descuragiat de intunerecul ce invaluie primitivul inceput al orasului Bucuresti, capitala Romaniei; desi istoricii trecutului nu ne-au lasat ca cunostinta pozitiva decat niste descrieri in diferite epoce, ici si colea, despre acest frumos nume al orasului nostru, caci poate ei au tinut mai mult la fapte decat la descrieri" - Dimitrie Papazoglu
1458
Inca din 13 iunie 1458, voievodul Vlad Tepes se adresa de langa apa Dambovitei (iuxta fluvium aque Domboviche) brasovenilor, fara a preciza existenta vreunei cetati, pe cand doi ani mai tarziu, in 1460, el scrie din "castrul de langa raul Dambovita". Astfel, izvoarele documentare intaresc ipoteza referitoare la ridicarea cetatii Bucuresti in cursul anilor 1458-1459.
1459
Primul document în care Bucureştiul este menţionat îi aparţine lui Vlad Ţepeş, în anul 1459. În secolul al XVI-lea, Bucureştiul era condus de un jude, un fel de primar ales de oamenii înstăriţi ai vremii. Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște. Ţepeş se simţea mai în largul său în "Cetatea Bucureştilor", de unde a emis numeroase acte oficiale.
- După cum bine ştim, actul oficial de naştere al oraşului este zapisul, – act oficial de cancelarie – emis la 20 septembrie 1459, prin care Vlad Ţepeş acorda unor boieri dreptul de stăpânire peste o moşie. Actul menţionează ca loc al emiterii sale "Cetatea Bucureştilor". Fapt care arată că cetatea exista deja.
- "a existat la un moment dat supozitia calomnioasa cum ca traducerea europeana a numelui capitalei de pe Dambovita, Bucarest, ar deriva din franceza de la "Boue qui reste", adica de la un "adevar perpetuu": noroiul care ramane, nu de la numele ciobanasului Bucur, a carui imagine mioritica arunca o aura de pace si bucurie peste Capitala noastra. " De-a lungul timpului, Bucureştiul a fost numit uneori şi "Hilariopolis", adică "oraşul râsului". Asta pentru că, pasămite, locuitorii lui ar fi dus o viaţă veselă, lipsită de orice griji. Indiferent dacă aceasta este etimologia corectă a acestui supranume, un lucru este cert: departe de a fi neapărat paradisiacă, viaţa bucureştenilor a fost deseori marcată de drame cumplite care s-au ţinut parcă lanţ, decenii şi secole de-a rândul. În câteva rânduri oraşul a fost sub ocupaţia unor trupe străine care l-au jefuit temeinic.
- Momentan se considerã cã primul document care aminteşte cetatea Bucureşti este cel datat 20 septembrie 1459. Atestarea este cuprinsã în hrisovul acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia întãririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) şi a scutirii lor de obligaţiile faţã de domnie: vama oilor, a porcilor, albinãritul, gãletãrit, vinarici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade şi cãrãturi. In textul documentului aşternut pe pergament în slavã, în redacţie medio-bulgarã, limba oficialã a cancelariei Tarii Românesti, se menţioneazã cã s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalându-se astfel indiscutabil existenţa la acea datã a Bucureştilor.
- Cu toate acestea, oraşul actual păstrează în structura sa o moştenire bizantină, relevată chiar de actul său oficial de naştere, Hrisovul de la 20 septembrie 1459, emis la şase ani de la căderea Constantinopolului. Este momentul când vechea cetate Dâmboviţa, a lui Mircea cel Bătrân, rebotezată Cetatea Bucureştiului, este constituită şi întărită spre a da piept cu oştile otomane de la Dunăre. Este meritul lui Vlad Ţepeş, de trei ori domn al Ţării Româneşti şi proprietar al unor întinse moşii pe aceste meleaguri, de a ordona boierilor locali să-şi întărească gospodăriile. Hrisovul său, scris „pe 20 septembrie în Cetatea Bucureştilor, la anul 1459" indică explicit intenţia domnitorului de a se erija în ultimul moştenitor al Bizanţului şi apărător al credinţei ortodoxe în faţa păgânilor.
1462
emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462. In acest sens, este de mentionat ca in timp ce de la Radu cel Frumos se cunosc 16 documente emise in Bucuresti, nu se stie nici unul dat la Targoviste, un alt oras de scaun domnesc
1465
Cel mai vechi document cunoscut pânã în prezent, în care Bucureştii apar ca reşedinţã domneascã, dateazã din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos în "cetatea de scaun Bucureşti".
Câţiva ani mai târziu, în 1465, Radu cel Frumos, fratele hain al lui Vlad, şi-a stabilit aici pentru scurt timp reşedinţa domnească.
1410
Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”
- O altă cronologie mai generală a dezvoltării oraşului şi a construcţiei caselor sale este propusă de Neagu Djuvara: „Eu văd că sunt patru Bucureşti: avem mai întâi un mic Bucureşti, rămăşiţe din veacurile XVI, XVII şi XVIII, câteva biserici şi un număr extrem de restrâns de case vechi.
1417
Factorul economic s-a impletit, in prima jumatate a secolului al XV-lea, cu o serie de evenimente politice, fapt care a grabit constituirea si consolidarea noii asezari urbane de pe malurile Dambovitei. Zona Bucurestilor de azi a fost probabil jefuita de turci in anul 1417, cand ostiri otomane, trecand Dunarea, ocupa Giurgiu si Turnu si pustiesc asezarile intalnite in campie. Astfel, inca din primele decenii ale secolului al XV-lea, reiesise in mod limpede ca una din directiile principale ale expeditiilor otomane in Tara Romaneasca o reprezenta bazinul Argesului, cu satele si targurile existente. Oricum, legenda si marturiile arheologice intaresc afirmatia ca Bucurestii stau pe o straveche vatra de locuire si ca, desi nu au o intemeiere spectaculoasa, cu o data fixa in calendar si in cronica, s-au izvodit totusi prin marele efort al oamenilor bastinasi, intr-un lung si anevois proces istoric. Un domnitor ori un dregator va fi cautat sa-i sporeasca puterea de aparare, construind si aici, asa cum s-a facut in multe locuri din aceasta parte a Europei, un mic, iar apoi un mare castel, inaltat pe terasa Dambovitei cea cu apa dulce, inconjurat cu o palanca de pamant, apoi cu intaritura de lemn si, in sfarsit, cu zid de caramida si piatra.
- Cetatea Bucurestilor a fost construita la mijlocul secolului al XV-lea in conditiile pregatirii planului de ridicare antiotomana preconizata de Vlad Tepes. Arheologii au scos la iveala pretioase marturii din acea vreme. Intre altele, se pot vedea zidurile din bolovani de rau si caramida din partile de nord si de est ale complexului de la Curtea Veche, inaltate in aceasta etapa. Specialistii demonstreaza ca acest castel, cu o suprafata de peste 900 metri patrati, avea un parter mult inaltat deasupra unor pivnite, a unor hrube foarte incapatoare. De asemenea, sapaturile arheologice au fixat dimensiunile si forma patrata a curtii interioare ce acoperea o suprafata de peste 100 metri patrati. (Profesor Ionel ZANESCU, Muzeul de Valori si Arte al Municipiului Bucuresti)
"Nici un roman nu trebuie sa fie descuragiat de intunerecul ce invaluie primitivul inceput al orasului Bucuresti, capitala Romaniei; desi istoricii trecutului nu ne-au lasat ca cunostinta pozitiva decat niste descrieri in diferite epoce, ici si colea, despre acest frumos nume al orasului nostru, caci poate ei au tinut mai mult la fapte decat la descrieri" - Dimitrie Papazoglu
1458
Inca din 13 iunie 1458, voievodul Vlad Tepes se adresa de langa apa Dambovitei (iuxta fluvium aque Domboviche) brasovenilor, fara a preciza existenta vreunei cetati, pe cand doi ani mai tarziu, in 1460, el scrie din "castrul de langa raul Dambovita". Astfel, izvoarele documentare intaresc ipoteza referitoare la ridicarea cetatii Bucuresti in cursul anilor 1458-1459.
1459
Primul document în care Bucureştiul este menţionat îi aparţine lui Vlad Ţepeş, în anul 1459. În secolul al XVI-lea, Bucureştiul era condus de un jude, un fel de primar ales de oamenii înstăriţi ai vremii. Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște. Ţepeş se simţea mai în largul său în "Cetatea Bucureştilor", de unde a emis numeroase acte oficiale.
- După cum bine ştim, actul oficial de naştere al oraşului este zapisul, – act oficial de cancelarie – emis la 20 septembrie 1459, prin care Vlad Ţepeş acorda unor boieri dreptul de stăpânire peste o moşie. Actul menţionează ca loc al emiterii sale "Cetatea Bucureştilor". Fapt care arată că cetatea exista deja.
- "a existat la un moment dat supozitia calomnioasa cum ca traducerea europeana a numelui capitalei de pe Dambovita, Bucarest, ar deriva din franceza de la "Boue qui reste", adica de la un "adevar perpetuu": noroiul care ramane, nu de la numele ciobanasului Bucur, a carui imagine mioritica arunca o aura de pace si bucurie peste Capitala noastra. " De-a lungul timpului, Bucureştiul a fost numit uneori şi "Hilariopolis", adică "oraşul râsului". Asta pentru că, pasămite, locuitorii lui ar fi dus o viaţă veselă, lipsită de orice griji. Indiferent dacă aceasta este etimologia corectă a acestui supranume, un lucru este cert: departe de a fi neapărat paradisiacă, viaţa bucureştenilor a fost deseori marcată de drame cumplite care s-au ţinut parcă lanţ, decenii şi secole de-a rândul. În câteva rânduri oraşul a fost sub ocupaţia unor trupe străine care l-au jefuit temeinic.
- Momentan se considerã cã primul document care aminteşte cetatea Bucureşti este cel datat 20 septembrie 1459. Atestarea este cuprinsã în hrisovul acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia întãririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) şi a scutirii lor de obligaţiile faţã de domnie: vama oilor, a porcilor, albinãritul, gãletãrit, vinarici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade şi cãrãturi. In textul documentului aşternut pe pergament în slavã, în redacţie medio-bulgarã, limba oficialã a cancelariei Tarii Românesti, se menţioneazã cã s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalându-se astfel indiscutabil existenţa la acea datã a Bucureştilor.
- Cu toate acestea, oraşul actual păstrează în structura sa o moştenire bizantină, relevată chiar de actul său oficial de naştere, Hrisovul de la 20 septembrie 1459, emis la şase ani de la căderea Constantinopolului. Este momentul când vechea cetate Dâmboviţa, a lui Mircea cel Bătrân, rebotezată Cetatea Bucureştiului, este constituită şi întărită spre a da piept cu oştile otomane de la Dunăre. Este meritul lui Vlad Ţepeş, de trei ori domn al Ţării Româneşti şi proprietar al unor întinse moşii pe aceste meleaguri, de a ordona boierilor locali să-şi întărească gospodăriile. Hrisovul său, scris „pe 20 septembrie în Cetatea Bucureştilor, la anul 1459" indică explicit intenţia domnitorului de a se erija în ultimul moştenitor al Bizanţului şi apărător al credinţei ortodoxe în faţa păgânilor.
1462
emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462. In acest sens, este de mentionat ca in timp ce de la Radu cel Frumos se cunosc 16 documente emise in Bucuresti, nu se stie nici unul dat la Targoviste, un alt oras de scaun domnesc
1465
Cel mai vechi document cunoscut pânã în prezent, în care Bucureştii apar ca reşedinţã domneascã, dateazã din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos în "cetatea de scaun Bucureşti".
Câţiva ani mai târziu, în 1465, Radu cel Frumos, fratele hain al lui Vlad, şi-a stabilit aici pentru scurt timp reşedinţa domnească.