Înainte de 1989 piaţa purta numele de Piaţa Palatului, după fostul Palat Regal, numele fiind schimbat după revoluţie. Aici şi-a ţinut Ceauşescu ultimul discurs pe 21 decembrie 1989 când adunarea muncitorilor s-a transformat într-o demonstraţie de protest, Ceauşeştii fiind siliţi să fugă din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu ajutorul unui elicopter.
În Piaţa Revoluţiei se găsesc o mulţime de clădiri reprezentative şi de monumente.
Calea Victoriei № 49-53 - Casa Golescu
1812-1815
Actualul Palat Regal, s-a nascut pe locul unde familia Golestilor si-a construit o casa numita Casa Golescu ce a fost ridicată între anii 1812 și 1815 în acest loc, în stil neoclasic, cu un etaj și avea 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuință în Bucureștii acelei epoci, asezata perpendicular pe Podul Mogosoaiei. De altfel, Casa Golescu a fost încorporată şi se găseşte în aripa de sud a Palatului. Sub Palatul Golescu, situat lângă stadionul Giuleşti, pe malul stang al Dambovitei, a fost descoperit un coridor subteran care dă înspre lunca Dâmboviţei. Este tunelul de refugiu al Conacului Golescu Grant între str. Zinica Golescu şi str. Adrian Fulga, sec. XVIII-XIX. Tunelul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “Tot pe aici se refugiau, la 1826, vestiţii haiduci Tunsu şi Grozea". Cronicarii vremii scriau că vodă Caragea "se plimba cu caleaşca prin tunelurile" ce legau Curtea Veche de cea din Dealul Spirii sau hanuri şi case boiereşti.
1815
In stadiul in care se afla la 1815, Casa Golescu nu putea sa fie locuita. Ii lipseau ornamentele exterioare si interioare, multe, poate majoritatea incaperilor ramanand nezugravite. Data finalizarii lucrarilor nu este cunoscuta, probabil dupa stingerea rebeliunii eteriste. Golescu, pentru a-si mai scoate ceva din cheltuieli, a inchiriat o parte din casa, aici aflandu-se o librarie a lui Walbaum si Winterhalder si un salon de muzica.
1820
casa construită de Dinicu Golescu în 1820, Palatul din Calea Victoriei a trecut prin diferite faze de construcţie între 1820 şi 1950.
1821
După ce la începutul lunii martie 1821 Tudor Vladimirescu trimite către bucureșteni mai multe proclamații prin care le cerea să se solidarizeze cu mișcarea sa, la 21 martie 1821 intră în București sechestrând o parte din boieri în casa lui Dinicu Golescu, Belvedere, și domnind aproape ca un domn. Pe 17 mai 1821, la două zile după ce Tudor Vladimirescu și armata sa, „Adunarea norodului”, părăsesc orașul, Capitala este ocupată de turcii veniți să potolească Revoluția. Începe o perioadă de ocupație turcească terminată în iunie 1822, perioadă în care în oraș se comit execuții, se ard case
1833
In 1833, a vandut-o statului, care, dupa unele modificari executate de Villacrosse, a transformat-o in Palat Domnesc, anul fiind 1837.
In 1833, fiii lui Dinicu Golescu vand casa statului, iar dupa un deceniu si jumatate de renovari si adaugari, realizate dupa proiectele arhitectilor Rudolf Arthur Borroczyn si Xavier Villacrosse, frumosul palat nou-nascut devine resedinta domneasca a lui Alexandru Ghiva Voda, preluata apoi de Gheorghe Bibescu.
- A urmat la tron Alexandru Ghica. Amîndoi fraţii au locuit ca domni în acelaşi palat, casa veche a Banului, în care locuia şi Caragea. Dar Alexandru Ghica şi-a schimbat mai pe urmă reşedinţa în casele ce aveau să fie cîndva palat regal, în casele lui Golescu.
Nu-1 vedem însă pe elegantul şi ambiţiosul Alecu Ghica lăsîndu-se să fie purtat de subţiori pînă la biserică. El ieşea călare, voiniceşte, mergea în caleaşca şi de multe ori pe jos. Tot aşa se ducea şi la biserică, dar nu la biserica Dintr-o Zi, ci numai la Sărindar. Puntea lui Caragea s-a prăbuşit şi s-a desfăcut singură, ca un lucru rămas tară rost…
- Pentru cine mai are curiozitate şi interes pentru vestigiile trecutului, este uşor să observe şi astăzi urma acelei punţi (astăzi nu se mai vede nici o urmă a acelei punţi – n.red). Căci dacă va privi biserica Dintr-o Zi, de peste drum, din gura pasajului Victoriei, va vedea cum pe partea dinspre miazăzi a bisericii – spre Institutul de Arhitectură aşadar – brîul ce înconjoară biserica e întrerupt la oarecare înălţime deasupra pavajului. Acolo se vede perfect urma unei uşi zidite. Pe dinăuntru acea uşă răspunde, cum am spus, în cafasul bisericii, adică în balconul interior unde cîntă corul. Astăzi, uşa din zid pare aşezată cam jos. Altădată, însă, era cu totul altfel. Nivelul oraşului s-a ridicat simţitor şi biserica parcă a intrat în pămînt. De unde odinioară trebuia să sui două sau trei trepte ca să intri în biserică, astăzi trebuie să le cobori.
Preotul George Negulescu de la Biserica Batişte, fost prin 1915 paroh al bisericii Dintr-o Zi, povesteşte cum a găsit încă în fiinţă urmele podoabelor de altădată, cînd biserica era a curţii domneşti. Cafasul avea o balustradă de zid, formată din 3 ieşituri care aminteau lojile vechiului nostru Teatru Naţional, înăuntru era tapetat cu catifea roşie, iar pe jos era aşternut un covor de aceeaşi culoare.
Ingropată în pămînt şi roasă de igrasie, bătrîna biserică a rămas în mijlocul străzii ca un unchiaş de la ţară, zăpăcit de goana automobilelor şi de vuietul oraşului. Aşa cum arată, lipsită de cochetăria Stavropoleosului sau de podoabele Creţulescului, trebuie să recunoaştem că nu are o înfăţişare prea atrăgătoare. Dar ea trebuie evocată aşa cum era în noaptea călduţă şi parfumată de primăvară, cînd silueta fină a şiretului fanariot se lăsa purtată de subţiori prin lungul coridor aşternut cu covoare scumpe, în timp ce glasul clopotelor zbuciuma văzduhul şi cele patru turnuri de alături, din ograda Cornescului, trăsneau cu vuiet mare, vestind bucuria sărbătorilor mult necăjiţilor şi răbdătorilor noştri străbunici!
1837
În 1837 a fost reparată de arhitectul Villacrosse şi de inginerul Arthur Borroczyn pentru a deveni "palat de ţeremonie", casa somptuoasă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă, era transformată în "palat de ţeremonie", folosit numai pentru primiri oficiale, întrucât domnitorii Alexandru Ghica, Barbu Ştirbey şi Gheorghe Bibescu erau proprietarii unor palate impozante în Bucureşti ce aparţineau familiilor lor.
1838
in anul 1838, prin extinderea gradinii Palatului Regal, dispare tronsonul din strada Sf. Ionica, cuprins intre hanul Kretzulescu si palat.
- La 11 ianuarie 1838, un cutremur violent a ras din nou Bucureștiul și a ucis oameni. Ziarul ”România” scria la acea vreme că ”în seara zilei de 11 ianuarie, la ora 9 fără un sfert, clătinarea pământului a fost precedată de un șuier și un vâjâit atât de mare care au înghețat inimile tuturor de spaimă”.
În acea noapte, Domnul Ghica, alături de slujbași și de armată, a vizitat toate părțile Bucureștiului pentru a vedea cu ochii lui dezastrul produs. Același ziar ”România” a mai scris atunci că ”Domnul a potolit spaima, a liniștit lucrurile și a revărsat un izvor de mângâiere și de tărie de suflet în inimile tuturor”. Seismul a afectat puternic palatal domnesc, ale cărui ziduri crăpaseră de sus până jos. Manolache Florescu, marele agă de la acea vreme, a raportat a doua zi că, în București, au fost 8 morți, 14 răniți, 36 de case dărâmate cu totul și foarte multe locuințe care au suferit stricăciuni. Cutremurul de la 1838 a afectat toată țara, cele mai multe tragedii producându-se în sate, unde bisericile și casele oamenilor s-au dărâmat în număr foarte mare.
-23 ianuarie 1838 (7,5 grade Richter). Raportul întocmit de prefectul poliţiei arată că au fost 8 morţi, 14 răniţi, 36 case dărâmate în întregime şi multe cu stricăciuni serioase.
1839
Palatul Regal a fost iniţial conacul boierilor Colfeşti iar apoi a devenit căminul boierului Dinicu Golescu, urmând ca în 1839 să servească drept reşedinţa domnească pentru Alexandru Ghica-Vodă. Din 1859 până în 1866 conacul este reşedinţa lui Alexandru Ioan cuza, pentru ca apoi la 10 mai 1866 să se stabilească aici Carol I. Din jurnalul unei nepoate a lui Alexandru Ghica-Vodă, publicat ulterior de Vasile Ion Ghica, aflăm că pe vremea ei, în interior, pereţii clădirii erau decoraţi cu „gobelin-uri” (tapiserii) care înfăţişau vizita unei ambasade siameze, din secolul al VII-lea, la Versailles. Sub carol I, arhitecţii Paul Gottereau şi Karl Liman execută lucrări de extindere a palatului până în 1906, când acesta capătă o dispunere spaţială asemănătoare cu cea actuală.
1848
In 1848 devine, pentru scurt timp, sediul Guvernului Revolutionar Provizoriu, apoi se transforma in palat de ceremonii pentru domnitorul Barbu Stirbei.
1859 si 1866
Renovata din nou, aici in Casa Golescu a locuit domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, intre 1859 si 1866,
1859
După Unirea Principatelor din ianuarie 1859, această clădire, in Casa Golescu, a devenit reşedinţa princiară din Bucureşti a lui Alexandru Ioan Cuza.
1863
Conform mai multor documente de arhivă se pare că a existat un proiect datat 1863 pentru construirea unui nou palat regal, ceea ce sugerează că Alexandru Ioan Cuza avusese intenţia de a extinde această clădire.
1866
- Ales prin plebiscit, de catre natiune, Carol I si-a facut intrarea in Bucuresti la 10 mai 1866.
- Pe 10 mai 1866 la ora 14, într-o trăsură trasă de 12 cai și însoțit de alte 20 de trăsuri, prințul Carol I ajungea la Cotroceni. De aici s-a îndreptat spre Șosea, unde a fost întâmpinat de primarul Dimitrie Brătianu care i-a înmânat cheile orașului, spunându-i: ”Suverane al României! Ți-am dat coroana lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, de azi înainte stăbunii tăi; redă-i și tu antica splendoare! Fă din această frumoasă țară sentinela înaintată a libertății moderne, bulevardul nebiruit al civilizației occidentale”. Apoi prințul s-a urcat într-o trăsură de gală trasă de șase cai, având în stânga pe Nicolae Golescu și în dreapta pe Ion Ghica. Spectacolul era bine regizat: casele erau decorate cu steaguri, ghirlande și covoare; mulțimea, aliniată pe ambele părți ale șoselei, arunca flori, slobozea porumbei, scanda ”Ura!”. Ajunși pe podul Mogoșoaiei, la o casă în fața căreia se afla o gardă de onoare cu steag, Carol a întrebat în franceză: ”Ce este această casă?”. Generalul Golescu i-a răspuns tot în franceză: ”Acesta este Palatul”. Era o reședință princiară, o casă cu un etaj, fostă propietate a familiei Golescu, cumpărată de stat și devenită cea mai importantă clădire din România. Interiorul era bine întreținut și mobilat pe timpul lui Cuza.
- La un moment dat, remarcand ca alaiul s-a oprit pe Podul Mogosoaiei, dinaintea unei case aproape lipite de zidurile Hanului Cretulescu, l-a intrebat mirat pe generalul Golescu ce se afla in acea cladire si pentru ce s-au oprit acolo. Generalul i-a spus "Este Palatul...".
Palatul era o cladire de dimensiunile Postei din Sigmarigen. Printul, care sezuse intr-un castel ce-l impresionase pe Napoleon prin proportii si eleganta, a privit de jur imprejur si a intrebat: "Unde este Palatul?". Incurcat, generalul i-a aratat inca o data cladirea. La oarecare distanta, in fata caselor lui Iancu Manu, se ridicasera corturile unui salas de tigani...
- În pavajul de lemn desfundat roțile săltau, însă, mai crunt decât pe șleaul de peste câmpuri. Iar dincolo de steagurile desfășurate la ferestre, de scoarțe așternute peste balcoane, dincolo de flori, ghirlande, porumbei și cocarde tricolore, pe Podul Mogoșoaiei se ițeau case ticăloase de vălătuci(lut amestecat cu paie sau cu rogoz), alături de palate luminoase. Între acestea se remarca Platul domnesc, clădire cu etaj care aparținuse boierului cărturar Dinicu Golescu, în care locuise Alexandru Ioan Cuza. În fața palatului se afla o mlaștină în care se răcoreau dobitoacele cu rât, netulburate de larma alaiului, de bubuitul tunurilor, de sunetul trâmbițelor și de ropotul toboșarilor”.
- Prima zi de domnie a acestui print venit de la izvoarele Dunarii si pe care soarta il harazea sa transforme Romania intr-un stat european va fi fost dezamagitoare. Nu era suficient statutul, umilitor pentru un Hohenzollern, de vasal al Sultanului, dar iata ca si tara era primitiva, deosebit de primitiva, cu salas tiganesc in inima Capitalei! Fara sa banuiasca, il jignise si pe generalul Golescu: Palatul Domnesc fusese construit de tatal acestuia, Constantin Radovici (Golescu), intre 1812 si 1820, ornamentele interioare fiind executate de un neamt, Karl Schmutzer.
Cladirea, in stil neoclasic, avea 25 de incaperi mobilate de fostii domni Al.D. Ghika, B. Stirbei si Al.I. Cuza cu mobila executata in Occident, descrisa de Marian Constantin in lucrarea Palate si colibe regale din Romania, din acest punct de vedere fiind ireprosabila.
- Din 10 mai 1866 Casa Golescu devine locuința domnitorului Carol I. Este palatul lui Carol I si, pana in 1882. Imaginea ei, in afara fotografiilor, este vizibila si in aceasta litografie a lui J.R. Huber din 1866, un artist care, desi a imortalizat Bucurestii si Iasii, a ramas anonim.
1867
Interesant este ca, la 1867, o fotografie de epoca ne infatiseaza Palatul Regal asezat perpendicular pe un Pod al Mogosoaiei foarte ingust, inconjurat de case vechi si pravalii sordide.
1872
Gheorghe Crutzescu descrie interioarele palatului aşa cum erau în 1872 în cartea sa "Podul Mogoşoaiei": "În vestibul, pe panele de lemn datorate lui Sthor din Baden, erau agăţate vederi din România şi Constantinopol. La stânga era Sala aghiotanţilor şi Sala de aşteptare, la dreapta, camera Mareşalului Palatului şi biroul Cancelariei Domneşti. În fundul vestibulului un geamlâc mare, împodobit cu o draperie de catifea roşie cu ciucuri de fir, luminator, scara păzită jos de doi lupi de fier turnaţi la Berlin. La stânga scării, jos, era sufrageria cea mare pentru mesele oficiale, cu tavanul purtat de un îndoit rând de coloane, cu mobilierul de stejar acoperit cu reps verde.
La etajul de sus, în capul scării se deschidea, la dreapta sala tronului, cu draperii de catifea stacojie brodate cu aur, cu tavanul pictat în frescă, cu tronul aurit sub baldachin de catifea, cu policandre aurite, oglinzi mari, şi două sobe monumentale de teracotă. În fundul sălii dând spre curte, se înşirau trei saloane. Salonul albastru, Salonul Louis XV şi Salonul chinezesc, care adăpostea o frumoasă colecţie de porţelanuri şi cele patru admirabile Gobelins-uri ce aparţinuseră domnitorului Alexandru Ghica. Alături sufrageria intimă, cu desene de Kaulbach pentru operele lui Goethe, apoi biblioteca, în sfârşit cabinetul de lucru, plin cu arme vechi şi tablouri, unul înfăţişând intrarea Domnitorului în ţară şi altul cu chipul lui Erlkönig, calul favorit al lui Carol I".
1881
Planurile acestuia nu s-au materializat, iar vechea reşedinţă Golescu a rămas aşa cum fusese clădită, până în 1881, când în Jurnalul lui Carol I apar primele note despre întâlnirile cu arhitecţii Paul Gottereau şi Grigore Cerkez pentru a discuta planurile noilor corpuri.
1881-1887
Din Jurnalul lui Carol I aflăm desfăşurarea lucrărilor de construcţie între anii 1881 şi 1887. Arhitecţii Paul Gottereau şi Grigore Cerkez au fost însărcinaţi de Curtea Regală în 1881 să construiască clădirea noilor apartamente de recepţiune şi rotonda, fosta clădire Golescu fiind inclusă în noul Palat regal. Clădirile beneficiau de prima instalaţie de iluminat electrică din Bucureşti. Prin proiectul său arhitectul Paul Gottereau a căutat să integreze liniilor neoclasicismului fostei case Golescu noile corpuri de clădire ale Palatului regal. Păstrând linia clasică au fost proiectate două construcţii distincte pentru corpul de ceremonii şi de gardă, subliniind astfel funcţiunea diferită.
1884
Palatul Regal şi grădina
În vechiul Palat Regal, aflat pe atunci în extindere până la mărimea a nici jumătate din clădirea ce adăposteşte azi Muzeul Naţional de Artă, fusese de câteva ori şi Caragiale: prima dată introdus de Maiorescu, în noiembrie 1884, când i-a citit reginei Elisabeta comedia O scrisoare pierdută, cu câteva zile înainte de premieră.
- La parcul din spatele Palatului, un mic paradis, azi spaţiul verde din coasta Sălii Palatului, se referă scriitorul când scrie de „vrăbiile de la Palat”. Tot pe acolo se strecoară ziaristul Caracudi după ce iese din iureşu1 Căii Victoriei spre a lua drumul Cişmigiului, pe calea cea scurtă: „În dreptul palatului […] reporterul apucă la dreapta pe lângă grădiniţa palatului… în strada Sf. Ionică.”
Acum 130 de ani, pe strada Sf. Ionică, în spatele Palatului, se găseau Conservatorul de Muzică şi Declamaţie, magazinul lui Olbrich („Oglinzi şi mobile de Paris şi de Viena – Casă de confienţă fondată în anul 1852 – Medaliată la Expoziţia din Viena de la 1878″) şi locuia arhitectul Orăscu („anc. ministre, professeur à la Fac. des sciences, sénateur”).
Pe locul aripii de nord a muzeului de azi erau alipite două hoteluri: cel de lângă Palatul Regal era Imperialul, având la parter Cafeneaua Kübler – localul unde, când s-a închis Fialkowski, şi-au găsit refugiul o parte dintre scriitorii şi artiştii bucureşteni. La Kübler, „unde în jurul mesei rotunde ce ocolea unul din stâlpii de susţinere ai clădirii se adunau toţi cei ce cochetau cu muzele, cu foametea şi cu oftica”, veneau, uneori, Caragiale, Eminescu şi Vlahuţă, dar era mai degrabă cartierul general al lui Macedonski.
1885
În 1885 se continua extinderea reşedinţei regale printr-un nou corp de Gardă, grajduri şi manej, iar simultan în vechea reşedinţă au avut loc reamenajări ale interioarelor. Sala tronului, unde se păstrau însemnele regale şi coroana de oţel, a fost mutată în noua aripă. Palatul regal din Bucureşti. În timpul reamenajării dormitoarelor Majestăţilor Sale, a bibliotecii, a cabinetului Regelui Carol I, a Sălii de suvenire, a Salonului oval, a bibliotecii Reginei Elisabeta şi a Salonului de pictură toate situate în vechiul palat domnesc, arh. Gottereau a introdus o nouă scară de acces la etaj. Toate aceste încăperi au fost demontate în 1934 înaintea demolării casei Golescu, fiind ulterior reamenajate în noua aripă Creţulescu a Palatului.
1890
Cand Paul Gottereau a proiectat cochetul Palat Regal, a tinut seama de trei dorinte regale: Sala Tronului sa fie maiestuoasa, sa incorporeze vechiul palat construit de Dinicu Golescu si sa rezerve un spatiu apreciabil bibliotecii. La inaugurare, care s-a intins de-a lungul catorva ani, din cauza aducerii mobilierului din strainatate si a lucrarilor de finisare, singurele usi ramase inchise au fost cele ale bibliotecii. Pe la 1890, inca se lucra… Se spune ca o mana de ajutor a dat-o regele insusi, fie ca ebenist, fie ca forjor. Concomitent, la palat se infiintase si o legatorie, cu specialisti adusi din Franta si din Imperiul Habsburgic, probabil in numar destul de mare. Acestia au legat toate volumele in piele, majoritatea de culoare rosie, cu initialele regelui si cu marginile aurite. Titlurile erau scrise deosebit de ingrijit, la randul lor fiind aurite sau, mai rar, decupate din foita de argint.
1910
Pe la 1910, biblioteca numara 60.000 de unitati: carti, albume, fotografii si carti postale. Era un loc de refugiu pentru suveran, care avea la dispozitie un birou pentru lectura lucrarilor cerute, de care se ingrijea un elvetian extrem de competent, Louis Bachelin, ajutat, la randul lui, de un manuitor. Datorita specificului muncii, derulata in Palatul Regal si in functie de timpul liber al suveranului, Bachelin isi adusese si sotia la Bucuresti, aceasta ajutandu-si sotul la indexarea lucrarilor din biblioteca si a picturilor, atributie ce le permitea sotilor sa insoteasca familia regala pe la diferite resedinte din complexul de pe Valea Pelesului.
1914
Regele Carol I moare in 1914 si lasa colectia sa de tablouri Coroanei Romaniei. Ii succeda la tron nepotul sau, Regele Ferdinand I.
Casele vechi, cu doua etaje din jurul palatului au fost demolate in 1914. De mentionat ca atunci palatul avea un singur nivel, cu un balcon central. Dupa proclamarea Regatului, intre 1882 si 1885, vechiului palat i s-au adaugat, pe baza proiectelor arhitectului francez Paul Gottereau, aripa din dreapta si o sala circulara ce o lega de vechea casa Golescu. Daca sub domnia lui Cuza, odaile nu prea mari ale palatului au fost mobilate cu piese aduse de la Paris, sub domnia Printului Carol, ansamblul a fost doar extins, constructia capatand o oarecare logica.
- Prima nevoie a fost cea legata de largirea Caii Victoriei la 18 m si realizarea a doua cladiri simetrice noii cladiri (extindere de fapt) a Fundatiilor Regale si care ar fi trebuit sa aiba fatade egale. Inaltimea la cornisa a fost stabilita la 18 m dar era deja semnalata depasirea acestei cote in cazul noii cladiri High Life la coltul cu strada Franklin. Inaltimea si alcatuirea Fundatiilor Regale era lasata la alegerea "augustului domnitor" Carol I. Dupa cum se vede, axul corpului central al Palatului Regal nu corespunde cu cel al Fundatiilor Regale. Se vede ca centrul cercului pe care se asezau cladirile propuse, cu o raza de 38 m, avea doua puncte predefinite. Primul era, evident, coltul cladirii Fundatiilor Regale iar al doilea a fost aproximativ punctul unde gardul palatului intalnea coltul corpului vechi al Palatului Regal. Nu stiu cum au ajuns grafic la pozitionarea acestui centru dar este evident ca s-a urmarit ca limita cealalta, catre Gradina Episcopiei, nu putea sa fie mia departe de limita Palatului Regal. Am trasat cu rosu cercul ales si cu mov cercul ce ar fi rezultat folosind determinarile initiale - colturile Fundatiei Regale respectiv al Palatului Regal - dar in raport cu axa centrala a corpului principal al Palatului. Se vede ca atunci raza ar fi fost substantial mai mare si asta ar fi avut doua consecinte nedorite. Prima era ca la configuratia strazilor existente ar fi rezultat o fatada mai mare pe partea cladirii ce a devenit ulterior sediul Jockey Club in raport cu cea care a fost realizata ca Banca Natiunilor (vedeti la Alex Galmeanu prima imagine cu legenda si indicatii si identificari facute de Raiden si de Dan Rosca). A doua consecinta nedorita ar fi fost perspectiva absolut necontrolata ce ar fi rezultat in capatul axului fostei strazi Imperiala (unde astazi este corpul nou al Palatului Regal si pe unde se face intrarea la muzeu, spre colectia de arta nationala) ca urmare al situarii intersectiei dintre cercul de delimitare a pietei si Calea Victoriei. In varianta adoptata si sustinuta ulterior si prin planul de aliniere adoptat in 1914 (AN-DMB, fond PMB Alinieri, dosar 659/1914)
1926
- În noaptea de 6/7 decembrie 1926 un incendiu a distrus complet etajul superior al părţii centrale a palatului construită între 1881-1882. Atunci au ars: Sala Tronului, Sala de Festivităţi, Sala de Argint, Salonul Doamnelor, Sala micilor serbări, Sala prânzurilor de onoare, Biroul şi depozitul Crucii Roşie a MS Regina Maria, scara de Onoare, intrările principale, vestiare, oficii. Reconstrucţia acestui corp încheiată în 1930 a fost considerată în epocă un simbol al Renaşterii Naţionale.
- Incendiul din 1926, care a distrus corpul central, a făcut necesară înlocuirea clădirii cu actualul Palat Regal, construit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu și terminat în anul 1937.
- Biblioteca deosebit de fastuoasa relevata de fotografie a functionat pana in 1926, cand a izbucnit un incendiu ce a devastat cladirea. Nu se cunosc pierderile, dar, dupa toate probabilitatile, nu au fost insemnate. Dezastrul a venit cu epoca ruso-comunista, ura fata de monarhie declansand ura fata de cartile ce i-au impodobit bibliotecile.
1927
După moartea Regelui Ferdinand, la 20 iulie 1927, elaborarea proiectului şi conducerea lucrărilor de execuţie a continuat sub direcţia lui N.N. Nenciulescu, arhitectul-şef al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.
1928
Proiectul a fost aprobat la 20 iulie 1928, urmând a se păstra vechile fundaţii şi a se mări clădirea numai spre parcul Palatului. S-a menţinut nivelul planşeurilor primului etaj, dar s-a schimbat dispoziţia şi forma golurilor şi s-au reutilizat pe cât a fost posibil elementele din vechea structură.
1930
Reconstrucţia părţii centrale a Palatului a cuprins: Sala Tronului, Sala de Festivităţi, Sala de Argint, Salonul Doamnelor, Sala micilor serbări, Sala prânzurilor de onoare, Biroul şi depozitul Crucii Roşie a MS Regina Maria, scara de onoare, apartamentele pentru oaspeţi, intrările principale, placajul faţadelor exterioare cu piatră, decoraţiunile interioare, mobilierul şi instalaţiile. Lucrarea a fost încheiată la roşu în 1930, rămânând de executat decoraţiile interioare, faţadele în placaje de piatră şi tencuieli în simili-piatră şi învelitorile.
1935–1936
În 1935–1936 vechea Casă Golescu este dărâmată.
SURSA http://urbology.ro/de-la-podul-mogosoaiei-la-calea-victoriei/
http://www.ziartricolorul.ro/palate-si-case-domnesti-bucuresti/
http://www.ziartricolorul.ro/palate-si-case-domnesti-bucuresti/
Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/poveSti-bucureSti-blestemele-dumnezeu-capitalei-istoria-cutremurelor-i-au-ingrozit-bucuresteni-s-a-refacut-orasul-videofoto-1_50bded167c42d5a663d0316c/index.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Bucure%C8%99tiului
Calea Victoriei № 49-53 - Palatul Regal
- Palatul Regal, actualul sediu al Muzeului National de Arta a Romaniei. Interesant este ca, la 1867, o fotografie de epoca ne infatiseaza Palatul Regal asezat perpendicular pe un Pod al Mogosoaiei foarte ingust, inconjurat de case vechi si pravalii sordide.
1930-1940
Palatul Regal datorează aspectul său de astăzi transformărilor radicale întreprinse în vremea şi sub directa îndrumare a Regelui Carol II (1930-1940).
Un edificiu de proporţii monumentale, cu o desfăşurare marcată orizontal, de mare stabilitate, a cărui funcţie oficială este subliniată de folosirea vocabularului clasic (coloane canelate şi pilaştri angajaţi, capiteluri corintice, ove, denticuli etc. ).
1930-1937
Actuala cladire a Palatului dateaza din anii 1930-1937, cand s-a ridicat dupa proiectul arhitectului Dumitru Nenciulescu, in urma incendiului din 1927 cand cladirea a fost distrusa partial. Aripa din nord a Palatului a fost ridicata la sfarsitul lucrarilor, pe locul unde era frumoasa gradina a Palatului si dupa demolarea Hotelului Imperial, care gazduia celebra Cafenea Kubler, care se gasea cam vizavi de Restaurantul Cina.
1931-1952
Întreaga piaţă a Palatului, exceptând Fundaţia Regală Carol I şi Ateneul Român, şi-a schimbat aspectul în perioada 1931-1952, fiind amenajată arhitectural şi urbanistic pentru a crea impresia unei imagini unitare, monumentale care să corespundă sobrietăţii noului Palat. Astfel, clădiri precum Hotelul Athenée Palace şi-au schimbat doar faţadele, însă Ministerul de Interne, clădirea de lângă Biserica Kretzulescu, blocul Generala, căruia în 1952 i-a fost adosată o travee cu fântâni, sunt edificii construite simultan şi relativ în acelaşi stil cu noul Palat Regal.
Arhitectura noului palat se caracteriza printr-un clasicism monumental şi auster, fiind reprezentativă pentru ceea ce în epocă a fost denumit stilul Carol al II-lea. Regele îşi dorea un palat impozant care să reflecte "unitatea naţională". Clădirea păstra forma de U, prin deschiderea aripilor laterale către curtea de onoare, dar era mult mai vastă şi cuprindea construirea unei aripi spre parc şi extinderea până în Strada Ştirbei Vodă. Faţadele sunt ritmate de coloane şi pilaştri ce au capiteluri corintice şi de ferestrele ample cu ancadramente simple ale parterului şi etajului. Ferestrele mai înguste ale etajelor superioare denotă o altă funcţiune a acelor spaţii.
1934
Toate aceste încăperi (dormitoarele Majestăţilor Sale, a bibliotecii, a cabinetului Regelui Carol I, a Sălii de suvenire, a Salonului oval, a bibliotecii Reginei Elisabeta şi a Salonului de pictură) au fost demontate în 1934 înaintea demolării casei Golescu, fiind ulterior reamenajate în noua aripă Creţulescu a Palatului.
DECORAŢIA INTERIOARĂ - Realizată în perioada interbelică, s-a păstrat parţial în aripa centrală. Paul Morand descrie în cartea sa interioarele Palatului "galerii de arme, arcade, rotonde tăiate de portice, toată şcoala arhitecturii clasice se combină cu eclerajele sub cornişe, pavimente marmoreene" şi pictura parietală. Lucrările pentru decoraţiile interioare au fost încheiate în 1934, acest corp fiind inaugurat la 1 ianuarie 1935.
1935
ARIPA KRETZULESCU - În 1935, pe locul casei Golescu s-a ridicat aripa de sud a Palatului, numită Kretzulescu datorită bisericii din apropriere, care respecta retragerea pe alinierea vechii clădiri. Saloanele de odinioară şi încăperile ce au servit drept locuinţă Regelui Carol, Reginei Elisabeta şi Regelui Ferdinand au fost demontate şi refăcute identic după aceea. Cu o suprafaţă de 1.691 de metri, parterul acestui corp de clădire fusese rezervat pentru Administraţia Curţii Regale, în timp ce etajul includea spaţii destinate expunerii colecţiei de artă a Coroanei României lăsate prin testament de Regele Carol I: "Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României".
1935–1936
În 1935–1936 vechea Casă Golescu este dărâmată.
1937
Palatul Regal a fost construit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu și terminat în anul 1937. Construcția este în formă de U, cu o curte interioară. Fațada are două intrări: intrarea din stânga era folosită de rege și oaspeții săi iar cea din dreapta era destinată demnitarilor.
La stânga, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neo-bizantin de unde urcă scara invitaților iar la dreapta se intră în holul oficial, un mare hol pătrat, de unde urcă scara voievozilor spre fosta sală a tronului.
Regele Carol al II-lea a deținut mai multe proprietăți în apropierea palatului, printre care și Casa Nouă, vila în care a locuit în anii '30 împreună cu Elena Lupescu și fiul său, principele moștenitor Mihai.
* CORPUL CENTRAL
Faţada principală a corpului central este tratată diferit, având la etajul I în dreptul Sălii Tronului o amplă loggie ce îi conferă varietate raportului plin gol. Cele două intrări oficiale aveau funcţiuni distincte: cea din partea stângă era folosită de Rege şi oaspeţii săi, cea din dreapta destinată festivităţilor. În partea stângă, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neobizantin de unde urcă scara invitaţilor din marmură galbenă de Siena.
Holul intrării din partea dreaptă dă într-un vestibul pătrat ce are coloane din marmură galbenă şi paviment de marmură neagră şi albă, de unde la stânga se intra în Sala de festivităţi, al cărei paviment este din marmură franceză de Comblanchien şi Violina, iar şemineurile din marmură de Ruşchiţa. Sala se continua printr-un bar fumoar.
Din vestibul la dreapta urcă "scara voievozilor", construită din marmură de Carrara, a scării de onoare a vechiului Palat. La etaj, aceasta este înconjurată de un peristil de coloane din marmură galbenă ce au capiteluri corintice, deasupra cărora sunt medalioane reprezentându-i pe voievozii şi regii României.
Sala Tronului ocupa întreg etajul I, având în stânga Salonul Verde. Uşile sunt încadrate de patru coloane monolitice, înalte de 5 metri, din marmură de Ruşchiţa. În spatele Tronului sunt Salonul de odihnă şi Capela decorată, de asemenea, cu marmură de Ruşchiţa.
1940
La 6 septembrie 1940, în Sala tronului a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către regele Mihai, în prezența generalului Ion Antonescu, patriarhului și președintelui Curții de Casație.
1942
ARIPA ŞTIRBEI - Între 1938 şi 1940 au fost întocmite planurile pentru o nouă aripă, în partea de nord, încheiată în 1942. Pentru realizarea acesteia, dar şi pentru crearea unei perspective a pieţei Palatului au fost expropriate şi demolate clădiri din Calea Victoriei până în Strada Ştirbei Vodă. Construcţia, cu o suprafaţă de 1.705 metri, urma să adăpostească saloanele şi birourile Consiliului de Miniştrii. Aceasta a fost distrusă parţial în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial, fiind reconstruită o dată cu complexul Sălii Palatului.
Lucrările de reconstrucţie a întregului Palat Regal începute după incendiul din 1926 au continuat până în 1942, mai mult de 15 ani.
1944
În Casa Nouă a avut loc la 23 august 1944 convorbirea dintre regele Mihai și dictatorul Ion Antonescu, audiență în urma căreia președintele Consiliului de Miniștri a fost arestat și demis, fiind înlocuit în fruntea guvernului cu generalul Sănătescu.
1944
Vorbim despre aripa care a fost grav avariata de bombardamentele germane de la 24 august 1944, refacuta in intregime intre 1955-1958.
1945
La 19 iulie 1945 a avut loc în Sala tronului o ceremonie prin care regelui Mihai i-a fost înmânată înalta decorație sovietică Ordinul Victoria. În acest scop, au fost reparate în grabă Sala tronului și câteva alte încăperi.
1948
După abdicarea regelui Mihai, prin decretul nr. 38 din 27 mai 1948, toate bunurile mobile şi imobile ale Casei Regale au trecut în patrimoniul statului. Palatul din Calea Victoriei, exceptând corpul central, care a devenit sediul Guvernului, a trecut în administrarea şi folosinţa Ministerului Artelor şi Informaţiilor.
- In primul an al Republicii (1948), salile de receptie ale Palatului Regal trec in administrarea Consiliului de Ministri (ulterior Consiliul de Stat). Restul salilor trec in folosinta Ministerului Artei si Informatiilor, cu scopul de a deschide aici un muzeu. Edificiul este redenumit, succesiv, Palatul Republicii si Palatul Consiliului de Stat.
1950
Din 1950 fostul Palat Regal este sediul Muzeului Naţional de Artă.
- Galeria nationala este deschisa in anul 1950, iar in anii urmatori, sunt inaugurate si celelalte colectii. Astfel, oamenii muncii aveau acces la cultura, in „fieful monarhiei”.
1955-1958
Vorbim despre aripa care a fost grav avariata de bombardamentele germane de la 24 august 1944, refacuta in intregime intre 1955-1958.
1965
În 1965, în palat a fost depus cadavrul dictatorului Gheorghiu-Dej, pentru ca mulțimile să îi aduc un ultim omagiu.
1978
Pana in 1978, Palatul Regal a gazduit Muzeul Colectiilor de Arta, cu vestitele colectii Toma Stelian, Kalinderu si Simu.
1989
În timpul Revoluției din 1989, palatul a fost incendiat.
La 22 decembrie 1989, clădirea construită a fost grav avariată, astfel
1990-2000
între 1990 şi 2000 au avut loc ample lucrări de consolidare a structurii, renovare şi reamenajare a muzeului, fiind restaurate şi elementele decorative interioare. Lucrări de reamenajare urmează să înceapă în unele spaţii de la etajele superioare.
SURSA
http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/palatul-regal-din-calea-victoriei-i-317011.html
http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/palatul-lui-carol-al-ii-lea-din-calea-victoriei-ii-317088.html
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/fotoistoria-bucurestilor-biblioteca-lui-carol-i-4014799/
http://rezistenta.net/2007/09/palatul-regal-din-bucuresti.html
http://www.descopera.ro/cultura/10864049-bucurestiul-in-fasa-capitala-vechiului-regat-surprinsa-in-imagini
Calea Victoriei № 49-53 - Muzeul Naţional de Artă al României
Director general: Roxana Theodorescu
Calea Victoriei nr. 49-53; http://mnar.arts.ro, An înfiinţare: 1906
Scurt istoric al instituţiei Adresa web: http://www.mnar.arts.ro/
Profil: Artă decorativă, Artă plastică românească, Artă plastică universală
Program: Miercuri-duminică: 11.00-19.00 (mai-septembrie); 10.00-18.00 (octombrie-aprilie)
Închis: luni, marţi, 1 ianuarie, Duminica Paştelui, 25 decembrie,
Casele de bilete se închid cu 30 de minute înainte de închiderea muzeului.
Tarife bilete: Galeria Naţională (Tezaur inclus) – 10 LEI, Galeria de Artă Europeană – 8 LEI
Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională (Tezaur inclus) – 15 LEI
Prima miercuri a fiecărei luni: intrare gratuită
Elevi, studenţi şi pensionari: 50% reducere (cu legitimaţii valabile)
Galerii (expunere permanentă): Galeria de Artă Europeană
Galeria Naţională: Galeria de Artă Veche Românească, Tezaur şi Galeria de Artă Românească Modernă
Alături de colecţia de artă românească şi europeană, MNAR deţine şi un bogat patrimoniu de arte decorative, artă orientală şi desene şi gravuri, valorificat prin organizarea de expoziţii temporare.
1837 - Domnitorul Alexandru Ghica transformă în palat de ceremonie casa construită în 1820 de Dinicu Golescu pe Podul Mogoşoaiei, pe locul ocupat acum de aripa de sud a clădirii muzeului.
1859-1866 - Clădirea, modestă ca dimensiuni şi aspect, continuă să îndeplinească rolul de palat domnesc, fiind locuită de Alexandru Ioan Cuza.
1866 (10 mai) - Nicolae, fiul lui Dinicu Golescu, general şi membru al Locotenenţei Domneşti, conduce şi instalează în această casă pe principele Carol de Hohenzollern, care o va modifica, amplificînd-o substanţial în timpul domniei sale (1866-1881; 1881-1914)
1882 - Palatul regal din Bucureşti beneficiază de prima instalaţie de iluminat electrică.
1882-1906 – Carol I îi angajează succesiv pe arhitecţii Paul Gottereau (1882-1885) şi Karel Liman (care colaborase şi la construirea castelului Peleş) pentru lucrări de extindere a palatului; pînă în 1906, palatul capătă o dispunere spaţială asemănătoare cu cea actuală.
1914 – Regele Carol I moare, lăsând în testamentul său dispoziţii speciale privind palatul şi colecţia sa de artă: "... Sper că apartamentele din Palatul Regal de la Bucureşti, ocupate astăzi de Regină, vor rămâne la dispoziţia sa. [...] Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României."
1926 (6/7 decembrie) – Cu puţin timp înainte de moartea regelui Ferdinand, etajul superior al părţii centrale a palatului regal este distrus de un incendiu. La indicaţiile reginei Maria, arhitecţii N.N. Nenciulescu şi Karel Liman întocmesc planurile de refacere a palatului.
1930-1937 – Carol II iniţiază lucrări de reconstrucţie şi amplificare a palatului, apelând la arhitectul Arthur Lorentz; se încheie lucrările de refacere a corpului central al palatului; este demolată vechea casă a lui Dinicu Golescu, iar pe locul ei se construieşte aripa de sud a palatului, numită Kretzulescu datorită apropierii de biserica omonimă. În acest scop este reangajat arhitectul N.N. Nenciulescu, responsabil de aspectul actual al clădirii; acest nou corp al palatului include pentru prima oară spaţii destinate unei expuneri muzeale, pentru prezentarea colecţiei de artă a Coroanei României. Soluţiile constructive pentru corpul central şi aripa Kretzulescu sunt furnizate de inginerul Emil Prager, a cărui antrepriză are dirigenţia şantierului.
1938-1940 - Sunt întocmite planurile pentru o nouă aripă a palatului, în partea de nord, înspre strada Ştirbei Vodă, care va fi finalizată în doi ani.
1944 – Această aripă este distrusă parţial în timpul bombardamentului din aprilie.
1948
Muzeul Naţional de Artă al României a fost înfiinţat în anul 1948 în fostul Palat Regal.
Prin hotărârea Consiliului de Miniştri, palatul regal din Calea Victoriei (cu excepţia sălilor de recepţie) trece în administrarea şi folosinţa Ministerului Artelor şi Informaţiilor, în perspectiva deschiderii unui muzeu naţional de artă. Sălile de recepţie din corpul central sunt atribuite Consiliului de Miniştri (devenit apoi Consiliul de Stat).
1950 – este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă naţională; în anii următori vor fi inaugurate succesiv galeria de artă universală şi cea de artă veche românească.
Muzeul va funcţiona neîntrerupt pînă în 1989.
Înfiinţat sub numele de Muzeul de etnografie, de artă naţională, artă decorativă şi industrială, este reorganizat, în 1953, în fostul Palat Regal. Muzeul adăposteşte ample colecţii structurate pe diverse domenii. Galeria de artă medievală românească cuprinde cel mai reprezentativ patrimoniu feudal al ţării ce ilustrează evoluţia artelor în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, din secolul al X-lea şi până în pragul sec. Al XX-lea (mobilier, textile, argintărie şi podoabe, ceramică, icoane, manuscrise, lucrări de sculptură decorativă sau funerară, ansambluri de pictură murală, temple şi altare poliptice). Galeria de artă românescă modernă, al carei patrimoniu, reunind opere provenite în bună parte din colecţiile fostei Pinacoteci a Statului, a muzeelor Simu, Toma Stelian Kalinderu, colecţii particulare, etc, ilustrează evoluţia picturii şi sculpturii româneşti începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea până către jumătatea sec. al XX-lea.
Galeria de artă universală cuprinde, în cea mai mare parte, lucrări de pictură şi sculptură provenite din fosta colecţie regală, muzeele Sima, Toma Stelian, colecţiile prof. Ioan Cantacuzino, prof. George Oprescu.
Cabinetul de stampe şi gravuri cuprinde un număr impresionant de lucrări de grafică românească şi europeană provenite în cea mai mare parte din fondurile Muzeului Toma Stelian, colecţii particulare, achiziţii, etc.
1989 – În timpul evenimentelor din decembrie, clădirea este distrusă şi avariată în proporţie de 80% , peste 1000 de lucrări fiind şi ele degradate sau distruse.
1990 – Printr-o hotărîre de guvern, întreaga clădire a fostului palat regal este atribuită Muzeului Naţional de Artă al României.
1990 - 2000 – Muzeul este închis pentru ample lucrări de renovare şi reamenajare, interval în care, pentru a-şi valorifica patrimoniul, organizează numai expoziţii temporare, atât la sediul său cât şi în străinătate. Începînd cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) şi Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).
Calea Victoriei № 49-53 - Sala Palatului
Primăvara aceasta a asaltat Bucureştiul cu verdeaţă şi flori (fireşte!) şi cu nenumărate... garduri de rogojini. Pe arterele centrale, pe magistralele Capitalei au apărut zeci de îngrădituri de papură vestind că în spatele lor se ridică în scurt timp noi clădiri... Ritmul impetuos al construcţiilor a intrat, parcă, în firescul lucrurilor şi nu ne mai surprinde să vedem - de pildă - un bloc de şapte etaje în fază de finisare, acolo unde doar cu câteva luni în urmă era un loc viran sau o căsuţă veche.
Într-una din zilele lunii aprilie, porţiunea cuprinsă între Palatul Republicii Populare Romîne, str. Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie a fost îmbrăţişată de familiarele îngrădituri din papură: se deschidea un vast şantier de construcţii care va da Capitalei prima piaţă integral amenajată: Piaţa noii săli a Palatului R.P.R.
Clădiri vechi, multe din ele insalubre, având posibilităţi minime de cazare, case ce nu mai puteau fi împrospătate prin nici o reparaţie au căzut sub loviturile târnăcoapelor. Şi pe locul lor a început construcţia a 9 blocuri moderne cu câte 8 şi 15 etaje. La data când vizităm imensul şantier (26 mai 1959) amplasamentul celor 9 blocuri de locuinţe se profilează distinct. Toate construcţiile au fost "atacate" (este termenul folosit de constructori!). La unele se toarnă fundaţiile, pereţii subsolurilor, altele sunt încă în excavaţie într-o fază înaintată. Giganticele macarale-turn îşi profilează siluetele elegante pe albastrul cerului... În curând ele vor ridica pereţii exteriori construiţi din elemente prefabricate, gata finisate...
La 30 decembrie 1959, cele 900 de apartamente cuprinse în aceste blocuri urmează a fi predate... la cheie. (Un "amănunt" interesant: toate apartamentele - ale căror pereţi vor fi tapisaţi - vor fi mobilate cu mobilă special studiată şi de bună calitate: bucătăriile vor fi modern utilate cu mobilier fix, frigidere etc.).
Multe din cele 9 blocuri vor avea magazine cu profil corespunzător atât necesităţilor celor circa 4.000 de locatari cât şi a importantului centru urban ce se va crea aci.
În mijlocul noii pieţe se va ridica masivă, monumentală, sala cea nouă a Palatului R.P.R., care urmează să fie dată în folosinţă la 30 decembrie 1959. Deşi în mod normal pentru construirea unei asemenea clădiri se prevăd doi ani şi jumătate, ea va fi realizată doar într-un an de zile!
Sala, cu anexele ei, se întinde pe o suprafaţă desfăşurată de 22.000 metri pătraţi, având un volum de 123.000 metri cubi; sala va avea o capacitate de 3.000 de locuri dispuse în amfiteatru; o cupolă amplă cu o deschidere liberă de 52 metri va acoperi sala propriu-zisă.
Dar să păşim în interiorul clădirii. Deşi au trecut doar câteva luni de când s-au făcut primele săpături pentru fundaţii, aspectul sălii se conturează de pe acum cu precizie. Explicaţiile constructorilor şi puţină imaginaţie te ajută să vezi aidoma viitoarea sală cu polivalentele ei funcţiuni. Pe scena largă are loc un concert dat de o orchestră filarmonică. Concertul este transmis prin radio. Dar din sală lipsesc cablurile radiodifuziunii. Motivul: într-o cameră se află instalaţiile fixe, complete, cu ajutorul cărora spectacolele de aci vor putea fi retransmise în condiţii optime prin radio şi televiziune.
Macheta ansamblului arhitectural care cuprinde două pieţe organic legate între ele - Piaţa Republicii şi noua piaţă ce se creează între Palatul RP Romîne şi străzile Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie. În fotografia machetei se văd următoarele clădiri:
1. Sediul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn
2. Palatul Republicii Populare Romîne
3. Noua sală a Palatului R.P. Romîne
4. Ateneul R.P. Romîne
5. Hotelul Athénée Palace şi clădirile ce se vor construi pentru dezvoltarea sa.
6-14. Noile blocuri în construcţie care vor fi gata până la sfârşitul anului 1959.
15-20. Alte blocuri ce vor fi construite.
Săgeata albă indică b-dul Bălcescu, iar săgeata neagră - calea Victoriei.
Macheta amenajării Pieţei Republicii prezentată la Congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din anul 1958. Textul care însoţeşte fotografia machetei precizează că spaţiul care va fi amenajat este situat în jurul a trei edificii importante, sub forma a trei pieţe grupate. Lucrările vor cuprinde: extinderea edificiului realizat în faţa Palatului R.P.R., executarea unui pavaj decorativ, precum şi extinderea amenajării grădinii situate în spatele Palatului. Trei statui vor decora aceste pieţe: Nicolae Bălcescu, Mihail Eminescu şi George Enescu.
[Revista Flacăra, iunie 1959]
1965
- 1965. Revelion în Palatul Republicii
Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu • Rubrica: Repere Academice • Ian 2014 Prof. univ. dr. Ioan Scurtu
După ce în 1962 am absolvit Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, am fost repartizat la Catedra de Istoria României, devenind coleg cu foştii mei profesori. O situaţie de loc comodă, astfel că veneam la Catedră doar în zilele când eram de permanenţă sau avea loc vreo şedinţă. Preferam să merg la Arhivele Statului şi la Biblioteca Academiei, unde scoteam fişe privind viaţa politică din România în perioada interbelică, în care doream să mă specializez.
Pe de altă parte, făceam parte din generaţia de tineri în care „partidul şi statul îşi puneau mari speranţe”, pentru a-i înlocui pe cei care făcuseră studii în URSS. Am putut lesne constata că aceştia începeau să fie scoşi din funcţiile de conducere, în locul lor fiind promovate persoane pe criterii profesionale şi mai puţin politice.
Această linie politică se aplica şi în cadrul organizaţiilor de tineret - Uniunea Tineretului Muncitor şi Asociaţia Studenţilor din România. Din seria mea au fost opriţi în Facultatea de Istorie alţi trei colegi - Mircea Popa, Constantin Buşe, Nicolae Isar. Imediat ce am fost repartizaţi pe catedre, am şi fost chemaţi la BOB (Biroul Organizaţiei de Bază al PMR), cerându-ni-se să acceptăm alegerea noastră în conducerea acestor organizaţii. Buşe şi Popa s-au lăsat lămuriţi, în timp ce eu am reuşit să mă eschivez, spunând că eram solicitat la Comitetul UTM pe Centrul Universitar Bucureşti şi la CC al UTM.
Într-adevăr, fusesem chemat la Dan Marţian, prim-secretar al Comitetului UTM pe Centrul Universitar Bucureşti, şi apoi la Petre Lupu, membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR care răspundea de organizaţiile de masă şi obşteşti. Acesta mi-a propus să accept o funcţie în cadrul CC al UTC (după Congresul al IX-lea al PCR, din iulie 1965, denumirea UTM a devenit UTC). Am răspuns că nu puteam renunţa la cariera universitară şi că doresc să mă consacru cercetării istoriei contemporane a României.
Cert este că numele meu a circulat în „sferele înalte”, astfel că la mijlocul lunii decembrie 1965 am primit următoarea invitaţie:
„Tovarăşului Ioan Scurtu.
Cu ocazia Anului Nou, Comitetul orăşenesc Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist vă invită să participaţi la Revelionul Tineretului din Capitală, organizat în cinstea tinerilor fruntaşi în producţie, învăţătură şi activitate obştească.
Revelionul va avea loc în noaptea de 31 XII 1965 în sălile Palatului Republicii Socialiste România.
Intrarea în sală până la orele 21.30.
Invitaţie netransmisibilă”.
Ca student, făcusem muncă voluntară pe şantierul Sălii Palatului, iar după construirea acesteia am vizionat aici mai multe spectacole, astfel că eram familiarizat cu „locaţia”.
M-am prezentat la intrarea dinspre blocul Turn, pe la 20,30, prilej cu care am constatat o mare afluenţă de tineri. Intrarea a fost destul de anevoiasă, deşi nu se cerea decât să fim cu invitaţia în mână, neexercitându-se nici un fel de control.
Am aflat că la Revelionul Tineretului din Capitală participau 3.000 de invitaţi. Echipe speciale de tineri şi tinere indicau sala şi locul unde urma să se aşeze fiecare.
Eu am fost îndrumat la masa universitarilor, care era plasată pe culoarul care făcea legătura între Sala Palatului şi Palatul Regal (devenit al Republicii). Aspectul era foarte plăcut: mesele acoperite cu feţe de masă albe, în dreptul fiecărui scaun se aflau aşezate trei rânduri de farfurii, cuţite, furculiţe, linguriţe, şerveţele de mai multe culori.
După ce mi-am salutat colegii de masă, am făcut un tur de recunoaştere, constatând că fuseseră puse mese peste tot unde exista un spaţiu, la parter şi la etajul I, inclusiv în Sala Tronului pe care o vedeam pentru prima dată (am recunoscut-o după fotografiile din ziare, cu regele Carol al II-lea depunând jurământul pe Constituţia din 27 februarie 1938).
Pe la orele 22 am fost invitaţi să ne aşezăm la mese, deoarece urma să fim vizitaţi de „conducerea de partid şi de stat”. Când am auzit aplauze, m-am ridicat de la locul meu şi m-am deplasat spre uşa dinspre Calea Victoriei, pe unde tocmai intrau Nicolae Ceauşescu (secretarul general al CC al PCR), Ion Gheorghe Maurer (preşedintele Consiliului de Miniştri), Chivu Stoica (preşedintele Consiliului de Stat) şi alţi lideri politici: Emil Bodnăraş, Gheorghe Apostol, Alexandru Drăghici, Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu, Virgil Trofin, Alexandru Bârlădeanu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan.
Sala Palatului
Mulţimea s-a îmbulzit asupra lor, pentru a le strânge mâna, astfel că urcarea scărilor până la etajul I a fost extrem de dificilă. Am observat că în timp ce Nicolae Ceauşescu întindea ambele braţe, pentru a da mâna cu cât mai mulţi tineri, Ion Gheorghe Maurer ţinea într-o mână pălăria, iar în cealaltă mănuşile, astfel că evita să participe la acest spectacol.
S-a creat o adevărată debandadă, greu de gestionat. La un moment dat s-a anunţat că suntem invitaţi să ne prindem într-o horă şi imediat a început muzica, iar Ceauşescu şi ceilalţi conducători s-au prins în joc. Aceasta a durat vreo 15 minute, timp în care mulţi s-au îndreptat spre mesele lor. Eu am rămas în picioare pentru a vedea ce urmează.
După încheierea dansului a fost adus un microfon, la care Ceauşescu a rostit un scurt discurs, referindu-se la realizările din 1965 şi urând poporului român noi succese în anul 1966. În acest timp cineva de la protocol a venit cu şampania, iar Nicolae Ceauşescu a declarat că ridică paharul „pentru prosperitatea scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România”, a urat poporului român şi participanţilor la Revelionul Tineretului „La mulţi ani!”
Apoi, pentru a nu se repeta situaţia de la venire, liderii politici au plecat în aplauzele celor aflaţi în preajma lor. Toată vizita a durat circa o jumătare de oră.
Masa a fost bogată şi bine servită. Am urmărit cu mult interes programul artistic, foarte variat, cu interpreţi bine cunoscuţi şi apreciaţi, între care Irina Loghin, Benone Sinulescu (muzică populară), Doina Badea, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru (muzică uşoară), Mircea Crişan, Horia Căciulescu, Zizi Şerban (cuplete satirice) etc., etc. Nu se folosea un microfon central, ci pe săli, pentru ca artiştii să fie văzuţi şi aplaudaţi de tineri.
S-a dansat, a fost voie bună, s-au legat prietenii, fără să se facă vreo deosebire că unul era muncitor la Uzinele „23 August” şi altul cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică, sau că o domnişoară lucra la Fabrica de Confecţii şi Tricotaje iar alta la Catedra de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.
Totul a decurs excelent până spre ora 3 dimineaţa, când s-a servit tortul şi unii au început să plece. Eu am rămas pentru a vedea sfârşitul.
După tort a început să se dea vin la discreţie şi mulţi au băut peste măsură. În scurt timp am văzut tineri care şi-au scos haina şi cravata, au început să circule cu paharul în mână de la o masă la alta, să se „cinstească” până nu se mai puteau ţine pe picioare. Câţiva vomitau în timp ce se străduiau să urce scările spre Sala Tronului. Unii se certau şi se înjurau, ridicau scaunele şi le trânteau de pământ de le săreau picioarele. Cei mai paşnici au adormit cu capul pe masă.
Pe jos, farfurii sparte, sticle de vin golite, şerveţele aruncate. Frumoasele săli deveniseră o cocină. Organizatorii priveau neputincioşi, neavând curajul să intervină.
Am plecat pe la ora 5.30 când se puseseră în mişcare troleibuzele şi autobuzele, astfel că am putut pleca acasă (locuiam pe Şoseaua Olteniţei).
Mi-a rămas întipărit în minte acel revelion, cu imaginea foarte plăcută de la ora 21 şi cu dezastrul de după ora 5. Cred că a fost un exces de zel din partea Comitetului UTC pe Capitală, cu aprobarea CC al UTC şi a secretarului CC al PCR care răspundea de organizaţiile de tineret.
Sunt tentat să cred că Nicolae Ceauşescu a aprobat desfăşurarea acestui revelion în Sala Palatului, dovadă că a venit să le ureze participanţilor „La mulţi ani!” Ceauşescu devenise conducătorul PCR de câteva luni (martie 1965) şi căuta să câştige popularitate, mai ales în rândul tineretului, el însuşi socotindu-se tânăr la cei 47 de ani ai săi.
Am aflat că a fost nevoie de câteva luni bune pentru a se face curăţenie şi a se repara cele stricate în acea noapte de revelion.
Cred că Nicolae Ceauşescu a fost informat cu cele întâmplate după ora 3 şi a realizat că totul are o limită. În mod cert, Sala Palatului nu fusese construită pentru petreceri de acest fel, având o cu totul altă destinaţie.
A fost primul şi ultimul revelion organizat în Sala Palatului.
http://www.revistaclipa.com/8895/2014/01/repere-academice/1965-revelion-in-palatul-republicii
http://armyuser.blogspot.ro/search/label/Pia%C5%A3a%20S%C4%83lii%20Palatului