* Calea Victoriei nr. 39 - Casa Török
1850
Iancu Ghica a construit inainte de 1850 un imobil cu doua etaje.
1853
In 1853 croitorul Torok cumpara cladirea si inchiriaza parterul, la inceput birtasului Grebert, apoi aici va fi birtul lui Ostwald. [In spatele casei, spre nord, pe un teren cumparat de la Pericle Ghica, Frederic Bossel a construit in anii 1855-1859 ceea ce pentru 100 de ani va fi "Pasajul Roman"]
Polonezul Fialkowski a inchiriat in casa Török de pe strada Campineanu intreg parterul si subsolul unde a deschis unul dintre cele mai renumite localuri de cofetarie si cafenea din Bucuresti.
* Calea Victoriei nr. 39 - Cafeneaua Fialkowski
Una dintre cele mai importante cafenele din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost cafeneaua Fialkowski, care se gasea in dreapta fostului Teatru National, pe strada Campineanu, colt cu Calea Victoriei.
Fialkovski, cafenea deschisă la parterul şi subsolul clădirii de la intersecţia străzii Câmpineanu cu Calea Victoriei, lângă Teatrul Naţional, a funcţionat între 1853 şi 1898.
1854
- Se stie ca polonezul romanizat Fialkowski fusese adus la noi de catre cofetarul Comorelli, care-si avea pravalia in Pasajul Roman, in timpul razboiului Crimeii. Acesta a cautat sa profite de ocupatia militara a celor trei imperii (cand orasul era plin de ofiteri straini care cheltuiau bani multi pe tot felul de distractii) luand in arenda, in 1854, gradina Waremberg pe care a inaugurat-o dupa infrumusetare.
- Cert este că perioada de glorie a cafenelelor a fost a doua jumătate a secoluial XIX-lea –și începutul secolului XX. Intr-una dintre cafenelele vestite ale vremii , deschisă de polonezul românizat Fialkowski pe strada Câmpineanu de azi. In cafeneaua lui se intâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomați, profesori, artiști, scriitori, juriști… “Fialkowski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevarată instituție” ne spune Constantin Bacalbașa. Și tot el ne spune că “aci atâția poeți tineri și scriitori, la cari începuse a le miji talentul și mustățile, au sorbit șvarțuri cu un pic de rom, capuținere și au scos pe nas rotocoale de fum”.Scriitori ca și Caragiale, Macedonski, N. Filimon, actori vestiși dintre care amintesc pe Grigore Ventura, C.I Nottara, Petrache Liciu, Ion Livescu iși “ făceau veacul” la Fialkowski.
- In 1854 cofetarul Fialkowsky deschide la parterul imobilului o cafenea si o cofetarie, care vor fi foarte apreciate in epoca. [ Istet si intreprinzator, Fialkowsky a stiut sa exploateze dorinta de distractie si soldele consistente ale ofiterilor din trupele de ocupatie, in anii Razboiului Crimeii. Astfel, in vara lui 1853 a inchiriat Gradina Warenberg de pe malul Dambovitei, in care a deschis un restaurant foarte gustat de militarii rusi, dar si de bucuresteni. Consumatorii se delectau cu trupa de varieteu care venea de la Gradina cu Cai si cu orchestra faimosului Ludovic Wiest. Despre ambele localuri vorbeste cu placere tanarul locotenent Lev Tolstoi]
- Cafeneaua lui Fialkowsky avea mese de biliard, dar clientii jucau si table si domino. “… multi ani a fost o cafenea literara … Scriitori, ziaristi si actori de la Teatrul National erau oaspetii constanti ai localului : Macedonski, Caragiale, Constantin Nottara, Matei Millo, Constantin Bacalbasa …”. Aici se aflau vesti si se scriau articole pentru gazete, se recitau poezii si se facea critica literara. Toata lumea vorbea tare. Aici se facea marea politica, liberalii aflati in opozitie veneau in cafenea sa puna tara la cale.
- Proprietarul casei era croitorul maghiar Török, iar patronul cafenelei era Fialkovski, român… de origine poloneză. Cafeneaua era frecventată de lumea bună, de diplomaţi, actori, scriitori şi de artişti. Modestia financiară a scriitorilor, clienţi statornici ai cafenelei, a fost imortalizată de Victor Eftimiu în câteva versuri, dacă nu neapărat geniale, măcar săltăreţe:
La Fialkovski-n cafenea / Talente grămădite-o sumă / Ce multă apă se consumă / Şi rar se bea câte-o cafea / La Fialkovski-n cafenea.
1855
La etaj si-a desfasurat activitatea inca din 1855 “Clubul Roman”, primul club deschis in Bucuresti. Societatea fusese infiintata de printul Dimitrie Ghica, cel supranumit “Beizadea Mitica”.
- Dar cafeul Fialkowsky era si locul glumelor si farselor in spiritul timpului.
- La Fialkowsky, in prezenta a numerosi chibiti, isi facea partida de table profesorul Alecu Boranescu, profesor de matematici la Liceul Sf Sava [in acei ani, liceul se gasea in capatul Caii Victorii, pe locul unde este noul magazin Ferrari]. Conul Alecu iubea glumele triviale si de multe ori, intrebat pe ce miza vor juca partida, raspundea in doi peri : ” … jucam pe un c … t”. Intr-o zi, cu sprijinul cofetarului sef care se oferi sa prepare ceva “special” pentru conul Boranescu, cativa colegi de cafenea i-au facut o farsa de care s-a vorbit apoi multi ani.
Inainte sa inceapa jocul de table, ca de obicei profesorul propuse : “Sa jucam pe un c … t”.
“- Bine, coane Alecule, dar cine castiga sa-l manance chiar aici.
- Sa-l manance, ma” , se invoi conul Alecu, partida incepu si profesorul castiga.
“- Sa vie c … tul conului Alecu”, comanda invinsul. Atunci, chelnerul aduse pe farfurie o prajitura care imita perfect miza invocata mereu de conul Alecu, dar acesta se supara si o arunca pe jos crezand ca e ceva veritabil :
“- Sunteti niste mitocani si am facut rau ca v-am dat nas !” striga profesorul si pleca furios.
- Intr-o zi, in cafenea aparu Cilibi Moise, un evreu analfabet, vanzator ambulant de maruntisuri, tata a numerosi copii, dar vestit pentru glumele sale pline de miez si pentru aforismele sale care faceau inconjurul capitalei [ "un Anton Pann evreu", asa il califica George Calinescu]. Ca niciodata, negustorul purta niste ghete noi si frumoase despre care fu intrebat de unde le-a luat. Moise statea la o masa si isi admira ghetele, apoi ridica un picior si raspunse :
“- De la <Steaua Albastra>, in Ulita Frantuzeasca.
- Si cat ai platit ?
- Sase lei.
- Sase lei ?!?
- Ma, nu minti ?
- Sa n-am parte de copii …”.
Toti fugira pe data sa-si cumpere ghete de calitate la pret de chilipir, apoi revenira dezamagiti si furiosi :
“- Magarule ! Ai ras de noi si te-ai jurat si pe copii …
- Stati, domnilor, raspunse evreul, eu nu v-am mintit. E adevarat ca o pereche costa 12 lei, dar eu va aratasem doar gheata dreapta care costa 6 lei”.
- Intr-o vreme ” … La Fialkowsky isi avea cartierul general Ionel Isvoranu, fost ofiter de cavalerie, unchiul lui Alexandru Marghiloman, care era … el si cu banda lui, un fel de teroare a Bucurestilor…. Cateodata, el si ceata lui luau scaunele de la Fialkowsky, le duceau pe trotuar, chemau cativa vanzatori de ziare … si le dadea ordin sa ridice poalele femeilor care treceau. Si cum pe vremea aceea cocote erau putine, cele mai multe victime … erau femei maritate … care de multe ori erau la bratul barbatilor. Dar cine indraznea sa se opuna lui Ionel Isvoranu ? …”
- In cafeneaua lui Fialkowski se intalneau cele mai reprezentative figuri ale orasului: actori, diplomati, profesori, artisti, scriitori, juristi, poeti…, astfel ca putem fi de acord cu Constantin Bacalbasa care spunea ca Fialkovski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevarata institutie. Vestita cafenea isi sfarseste viata odata cu moartea patronului (1898), dupa care localul este inchiriat si transformat in restaurant. Cafeneaua lui Fialkovski era mai mult a literatilor, fiindca ceilalti care activau in alte domenii isi aveau cafenelele lor, existand si numeroase cafenele in mahalale in care se adunau si indivizi certati cu cinstea si morala.
1901
In 1901, doar pentru cateva luni Caragiale deschide la parterul cladirii “Beraria Cooperativa”, iar in toamna aceluiasi an ia in locatie Beraria Gambrinus aflata doar la doi pasi, pe Str Campineanu (***).
Apoi, pana la Primul Razboi, in Casa Fialkowsky a fost deschisa “Beraria Teatrului”, apreciata si ea de actori si scriitori.
O parte a spatiosului parter al cladirii a fost inchiriat unor magazine ; cel mai cunoscut este cel de “Mode” al Eugeniei Pantazi – palarii de dama :
In anii interbelici in Casa Fialkowsky a functionat restaurantul de lux “Elysee”.
1918
La etaj a si-a avut sediul Clubul Partidului Poporului [partidul fusese infiintat in 1918 de generalul Alexandru Averescu] :
1930
Intr-o fotografie a anilor ‘30 vedem arcadele Teatrului National si fatada Casei Fialkowsky seara ; deja reclamele cu neon incep sa inlocuiasca pe cele clasice :
1938
In 1938 imobilul Fialkowsky a fost demolat si in locul sau Societatea de Asigurari Adriatica a construit un bloc de birouri dupa proiectul arhitectului Rudolf Fraenkel [acelasi arhitect a mai proiectat si Blocul Cinema Scala]
Dupa darea in folosinta, la etaje erau birourile de comenzi ale Uzinelor Resita [ SOCOMET ], iar la parter – o agentie CFR. In perioada comunista birourile au fost sediul institutului IPROMET, iar la parter era un magazin de electronice.
Episoadele despre Piata Teatrului, acest loc odinioara plin de viata, vor continua.
FOTO Piata Teatrului si cladirile din jur, pe la 1860
- ISTORIE A CAFENELELOR BUCURESTENE
Stapanirea turceasca, care s-a exercitat timp de cateva secole asupra tarilor romane, a influentat, intr-o anumita masura si modul de viata, obiceiurile, vestimentatia… In domeniul alimentatiei am imprumutat anumite mancaruri si prajituri: ciulama, pilaf, baclava, sarailie, cataif si multe altele, printre care si cafeaua.
1667
Prima cafenea cunoscuta in Bucuresti, apare documentar in 1667, in vremea domnitorului Radu Leon (1664-1669). Ea era proprietatea unui oarecare Kara Hamie, fost ostean (ienicer) in garda palatului imparatesc din Constantinopol si se afla in plin centrul orasului, in apropiere de Hanul Serban Voda de mai tarziu, in locul caruia s-a construit, in 1881-1883, palatul Bancii Nationale.
Se stie ca la mesele domnitorilor, sau la primirea de oaspeti, cafeaua intra in lista delicateselor folosite si chiar a cadourilor ce se faceau la oaspetii de seama. Denumirea de cafenea (cahvenea) vine din cuvantul turcesc kahvehane, kave-hané, ceea ce inseamna local public in care se poate bea cafea, dupa moda turceasca, unde oamenii puteau sa joace zaruri, table sau ghiordum (un joc de carti) si sa fumeze tutun, in schimbul unui pret relativ mic. Indeletnicirea de-a tine cafenea a fost imprumutata si de romani, cu toate ca in decursul timpului, in marea lor majoritate au fost tinute de straini: turci, greci, evrei, armeni…
Slujbasul domnesc care avea in grija lui cafeaua, zaharul si intreg inventarul necesar (ibrice, filigene, zarfuri…), precum si obligatia de-a servi cafeaua, era numit cafegi-basa sau vel-cafegiu si avea un loc precis in alaiul ce primea sau insotea pe domnitor in anumite ocazii.
1781
In 1781 Alexandru Ipsilant, ca un act de bunavointa si ajutor, dadea voie lui Stefan Altintop (bas-alai ceus) sa construiasca o pravalie cafenea, pe un loc care se afla la poarta de sus a Curtii domnesti, pentru a-si castiga existenta lui si a familiei, cu obligatia sa dea stapanei locului cate 10 taleri chirie pe an.
1791
Un alt act de acest gen al domnitorului este din 1791 cand acorda slujbasului sau (cafegiul domnesc) privilegiul de “a tine in Bucuresti trei cahvenele cu tahmisul (insemna locul unde se prajea si se rasnea cafeaua) lor, scutite de toate darile pe care le plateau celelalte pravalii”.
Sa nu se creada ca intr-un oras capitala erau numai cateva cafenele in centru si in restul orasului, prin mahalale, nu mai exista nici una. Si in interiorul bailor publice se aflau camere de cafenea. Mai erau si altele, atat in centru, cat si in restul orasului, dar intamplarea a facut ca numai cateva sa fie mentionate documentar. Anumite cafenele devenisera chiar locuri de discutie, agitatie si opozitie impotriva stapanirii.
1789-1791
In timpul ocupatiei austriece (1789-1791), Divanul tarii admite sa fie libera functionarea cafenelelor, dar sa nu se discute in ele alte vorbe, adica despre probleme politice.
1820
Ceva asemanator este mentionat si in 1820, prin Regulamentul intocmit pentru siguranta orasului Bucuresti, cat si a celorlalte orase, in care se spunea ca anumiti slujbasi ai stapanirii sunt insarcinati sa cerceteze carciumile, hanurile si cafenelele de chiriasi sau musafiri nedoriti, pe timp de noapte, si sa observe orice miscare a facatorilor de rau.
Vanzatorii de cafea, precum si cei care tineau pravalii de cafenea, inmultindu-se cu timpul, s-au constituit in breasla, pentru a-si apara mai bine interesele. Cum fiecare breasla avea o anumita zi in care-si sarbatorea patronul si paznicul, breasla cafegiilor, dar si cea a tutungiilor facea aceasta manifestare la biserica cu hramul Zoodochos Pighi (Izvorul datator de viata), numita de locuitori Izvorul Tamaduirii (in apropierea spitalului Filantropia), unde isi pastrau si steagul breslei.
1881-1883
Prima cafenea se afla in apropiere de Hanul Serban Voda de mai tarziu, in locul caruia s-a construit, in 1881-1883, palatul Bancii Nationale.
* Calea Victoriei nr. 39 - Berăria Cooperativa (mai apoi Berăria Teatrului)
1901
Berăria „Cooperativa“ fusese deschisă în primăvara lui 1901 de I. L. Caragiale, acelaşi care avea să deschidă, tot pe strada Câmpineanu, ceva mai jos, în toamna aceluiaşi an, renumita Gambrinus, care, spre deosebire de alte localuri ale marelui dramaturg, a rezistat ceva mai multă vreme, poate şi datorită prezenţei lui Grigoraş Dinicu ale cărui concerte erau transmise în anii 30, la radio, direct din local (pe locul berăriei se găseşte astăzi un bloc construit la 1940).
- "Cel mai autorizat cineast român în materie de Caragiale, regizorul Jean Georgescu aprecia ca Nenea Iancu a fost Alfa şi Omega spiritului comic şi satiric al acestei naţii"dar si un mare scenarist, fara sa-si dea seama. El povestea vizual.
Filmele sale, "decupate", parcă, de Caragiale însuşi, pătrund cu fine intuiţii în universul "cinematografic" al textului literar. In Mofturi 1900, sunte topite in şapte schiţe (O conferinţă, Diplomaţie, Amicii, O lacună, Bubico, C.F.R., Situaţiunea) in jurul ideii ca un eveniment daca nu trece pe la berarie , nu este eveniment. Gambrinusul cu moftangii lui cu palarie de pai savanti in problemele personale, ale tarii sau chiar ale universului intreg si o galerie fabuloasa de actori ai scenei romanesti."
- majoritatea scenelor se petrec intr-un decor ce prezinta simplificat panta strazii Ion Campineanu, beraria si casa Gambrinus (pe firma caruia e trecut Caragiale), beraria Teatrului, de la nr. 2 (unde-i azi B1TV), cu reclama la berea Luther. Vis a vis se recunoaste zidul ce sustinea platoul pe care era construit Teatrul, zid ce a supravituit pana prin 1990. Pe Calea Victoriei, cu maxima atentie, sunt reconstituite casele si firmele din epoca lui Caragiale. In stanga se vede Casa Vanic cu firma pravaliei de delicatese a lui Dragomir Niculescu, iar pe dreapta, la parterul Hotelului Continental, proaspat construit se citeste firma altui magazin de specialitati culinare ale unuia Serbanescu, firma vizibila si in fotografiile de epoca.
* Calea Victoriei nr. 39 - Restaurantul Elysée
Cât priveşte Restaurantul Elysée, acesta era un local de lux, cu bucătărie franceză unde cânta la început taraful lui Cristache Ciolac.
Un alt restaurant celebru în epocă era „Elysee”, acolo unde Fred Vasilescu şi Ladima au luat masa şi au discutat intens despre… modă. „Simţeam asta şi eu când ieşeam cu el seara la masă la «Chateaubriand» sau la «Cina». (…) Într-o seară însă eram la «Elysee». (…)” De altfel şi Emilia Răchitaru pomeneşte de acest local cu priză la zona mondenă a Bucureştilor interbelici: „Traian mă aştepta la «Elysee» şi nici prin cap nu-mi trecea că Ladima vine să mă ia…”. „Elysee”, restaurantul unde performa celebra orchestră a lui Grigoraş Dinicu, se afla în incinta casei Torok, de lângă Teatrul Naţional, acolo unde, din 1853 până în 1898, funcţionase cafeneaua Fialkowski. Localul, denumit şi „Restaurantul Teatrului”, a fost închis în 1933, iar în 1938 clădirea a fost demolată pentru a face loc blocului SOCOMET-Adriatica.
SURSA Ziar RING
* Calea Victoriei nr. 39 - Blocul Adriatica (SOCOMET)
In Bucuresti exista doua blocuri cu numele (vechi) Adriatica, ambele in zona Caii Victoriei, detaliu producator de mici confuzii. Primul este unul dintre blocurile cu gloriete din Piata Natiunile Unite (fosta a Senatului sau a Operetei), care se afla la numarul 1 pe Splaiul Independentei, practic la intersectia cu Calea Victoriei, si care se numeste Adriatica-Trieste (1926, arh. Petre Antonescu).
Al doilea bloc Adriatica (numit cateodata si Socomet, dupa cele doua mari firme de pe fatada sa, vezi foto mai jos) e chiar pe Calea Victoriei, la nr. 39, construit intre anii 1936-37, de arh. Rudolf Fraenkel, Teller si Dem. Savulescu.
Blocul Adriatica
Blocul Adriatica venea ca o completare moderna a Pietei Teatrului - alaturi de el, unde se afla azi Hotel Novotel, a stat pana in 1944 Teatrul National, strajuit pe cealalta latura a sa de turnul Palatului Telefoanelor, unde erau odata Casele Otetelesanu.
Piata mai era delimitata si de cladirea (existenta si azi, recent renovata) a Hotelului Continental (1886-'90), vizavi de teatru, si de blocul in care se afla Societatea de Asigurari Generala -1936, arh. George Negoescu (vizavi de o latura a blocului Adriatica si de locul pe care se afla acum blocul Muzica, aparut mult mai tarziu, in 1960).
Piata Teatrului dupa si inainte de Blocul Adriatica
Despre blocul Adriatica nu-i mare lucru de spus, el a facut parte din seria de imobile de birouri construite in anii '30 pentru folosul diverselor firme si societati comerciale, spre exemplu de asigurari, cum era Adriatica, sau metalurgice, cum era Socomet (mutata ulterior la Galati, mai aproape de uzina).
Ceea ce-l face insa remarcabil este ceasul din "turn" - construit in forma de L la intersectia Caii Victoriei si strazii Ion Campineanu, are chiar pe colt un turn cu 2-3 etaje mai inalt decat ultimul nivel al cladirii, care are pe laterale si ceas (al carui timp insa a stat acum multa vreme), oglindit in peretele de sticla al noului hotel de vizavi.
Blocul Adriatica
La parterul sau se afla -chiar pe colt- sediul televiziunii B1, al carei studio de stiri are geamurile chiar la strada. Blocul nu iese cu nimic altceva in evidenta - nici o tura prin spatele lui nu ne-a adus vreo satisfactie, dar ar mai fi de retinut ca pe Campineanu, imediat dupa el -unde acum se afla un alt bloc- era odinioara beraria Gambrinus, mutata prin anii '40 in locul stiut si azi, de la coltul Brezoianu cu Bd. Elisabeta.
Blocul Adriatica (pe locul fostei Cafenele Fialkowski şi al berăriei „Gambrinus“)
Primul, la parterul căruia sunt astăzi studiourile B1 TV, s-a ridicat pe locul vechii Case Török (construită în deceniul al şaselea al sec. XIX). În această casă au funcţionat pe rând Cafeneaua Fialkowski, Berăria Cooperativa (mai apoi Berăria Teatrului) şi Restaurantul Elysée. Cafeneaua Fialkowski, renumită în epocă drept loc de întâlnire al protipendadei, lumii politice, deopotrivă scriitorilor şi artiştilor, fusese deschisă pe la 1853 de un polonez venit în Bucureşti în timpul Războiului Crimeei şi care închiriase întreg parterul şi subsolul Casei Török. Cafeneaua avea şi o cofetărie ce rivaliza cu Capşa, precum şi săli de jocuri şi a existat până la 1898. Berăria „Cooperativa“ fusese deschisă în primăvara lui 1901 de I. L. Caragiale, acelaşi care avea să deschidă, tot pe strada Câmpineanu, ceva mai jos, în toamna aceluiaşi an, renumita Gambrinus, care, spre deosebire de alte localuri ale marelui dramaturg, a rezistat ceva mai multă vreme, poate şi datorită prezenţei lui Grigoraş Dinicu ale cărui concerte erau transmise în anii 30, la radio, direct din local (pe locul berăriei se găseşte astăzi un bloc construit la 1940). Cât priveşte Restaurantul Elysée, acesta era un local de lux, cu bucătărie franceză unde cânta la început taraful lui Cristache Ciolac.
La capătul aripii estice a blocului Adriatica, acolo unde se găseşte astăzi blocul cu Magazinul Muzica a existat, vreme de aproape un veac, începând cu 1859, Pasajul Român, construit de Frederic Bossel între Calea Victoriei şi strada Câmpineanu. Pasajul şi-a luat numele după cel al ziarului „Românul“ a cărui redacţie o mutase aici C. A. Rosetti. Era, după cum îşi amintea Eric Winterhalder, primul director al CEC la 1866 „un edificiu construit cu cea mai mare eleganţă arhitectonică, acoperit peste tot cu sticlă, pardosit cu asfalt, rivalizând cu cele mai renumite şi mai frumoase pasaje din Paris“. Pe lângă numeroasele redacţii de ziare şi tipografii, Pasajul adăpostea sumedenie de prăvălii, cafenele („Briol“, „La Radu în Pasagiu“, „Comorelli“), restaurante („Filip“), magazine, ateliere de fotografie ş.a. Arhitect:arh. Rudolf Fraenkel, Teller şi Dem. Săvulescu Anul:1936-1937 Adresa:Str. Ion Câmpineanu nr. 20, sect. 1
* Orange shop