Calea Victoriei № 29 - familia Cocorascu
1600
Istoria acestei cladiri (Hotel Capitol) incepe in anii 1600, cand partea aceasta a Podului Mogosoaiei (Calea Victoriei) apartinea familiei Cocorascu. Documentele vremii arata ca bogata familie Cocorascu a contribuit si la ridicarea Manastirii Sarindar.
1633
Monastirea Sărindaru e ridicată pe locul familiei celei vechi a Cocorăștilor, unde-și aveau bisericuța lor, cu hramul 40 de Mucenici, însă Matei Vodă Basarab, la anul 1633, plăcîndu-i poziția, a rugat pe vornicul Cocorăscu de i-a dăruit acel loc, îndestul de spațios, pe care a ridicat Sfânta biserică a Sărindarului, cu patronajul Adormirei Maicii Domnului.
1890
Mai tarziu, familia Cocorascu a vandut pamanturile din jurul manastirii lui Ch. I. Zerlendi, un renumit negustor de cereale care, in anii 1890, a ridicat propriile cladiri (un renumit negustor de cereale care, in anii 1890, a ridicat propriile cladiri).
Calea Victoriei № 29 - Ch. I. Zerlendi
1881
In 1881 a fost fondata Societatea Generala de asigurari “Nationala” printre fondatorii care au subscris numarandu-se, alaturi de M. Maghilorman, D. Sturdza, Jaques Elias, Vasile Pogor, Menelas Germani, si Ch. Zerlendi. Este posibil ca Zerlendi sa fi adus drept capital social terenul propriu si constructia existenta. Un document din 7 februarie 1885 confirma aceasta ipoteza. Este vorba de solicitarea unei autorizatiii adresata primariei orasului de catre „Societatea de Asigurari Nationala” pentru a repara acoperisul casei vechi din str. Doameni 12.
1890
Mai tarziu, familia Cocorascu a vandut pamanturile din jurul manastirii lui Ch. I. Zerlendi, un renumit negustor de cereale care, in anii 1890, a ridicat propriile cladiri (un renumit negustor de cereale care, in anii 1890, a ridicat propriile cladiri).
- Mai tarziu, Zerlendi, cu ajutorul arhiectului Henri de Wurmb, a inaltat si a extins proprietatea. Acesta cladire va deveni biroul Societatii de Asigurare Anker din Viena. Mai tarziu, intre 1900 si 1905, cladirea este restaurata din temelii sub finantarea SAR Imobiliara. Astfel, cladirea devine cunoscuta sub numele de “Casa Luvru” datorita celebrului “Magasin de Luvru” ce ocupa parterul cladirii. Acest magazin era renumit pentru marfurile fine aduse de la Paris.
SURSA: http://hotelcapitol.ro/istorie/
http://reptilianul.blogspot.ro/2014/01/doamnei-12.html
* Calea Victoriei № 29 - Hotel Luvru
1900-1905
Clădirea a fost ridicată între 1900-1905, înlocuind una mai veche unde funcţiona Hotelul Luvru, hotel ce a mai fiinţat şi în noul sediu până pe la 1948.
Mai tarziu, Zerlendi, cu ajutorul arhiectului Henri de Wurmb, a inaltat si a extins proprietatea. Acesta cladire va deveni biroul Societatii de Asigurare Anker din Viena. Mai tarziu, intre 1900 si 1905, cladirea este restaurata din temelii sub finantarea SAR Imobiliara.
Astfel, cladirea devine cunoscuta sub numele de “Casa Luvru” datorita celebrului “Magasin de Luvru” ce ocupa parterul cladirii. Acest magazin era renumit pentru marfurile fine aduse de la Paris.
1905-1910
Ziarele vremii ne arata ca intre 1905 si 1910 in cladire existau mai multe birouri, precum Clubul Sportiv sau Societatea Scriitorilor Romani. Cladirea permitea inchirierea camerelor atat cu ziua, cat si pentru o perioada mai indelungata. Generala Societate Anonima de Asigurari isi avea birourile in aceasta cladire.
1911
In Februarie 1911, din cauza unui scurtcircuit la “Magasin de Luvru”, intreaga cladire este mistuita de flacari. Ziarul “Tribuna” descrie intregul eveniment.
Ca urmare a unui incendiu în anul 1911 Hotelul Louvre (sau Luvru – denumirea de atunci a imobilului aflat la intersecţia Străzii Constantin Mille cu Calea Victoriei) este remodelat şi extins de renumitul arhitect Arghir Culina. Cele două aripi ale clădirii care corespund fronturilor de străzi sunt racordate printr-un volum de colţ cilindric, vertical, acoperit cu o cupolă decorată. Prin acest volum, arhitectul rezolvă şi aparatul de intrare, modificat astăzi faţă de imaginea iniţială, alături de o bună parte din parter. Faţada este realizată din trei registre principale, cel median şi cel superior fiind împărţite în câte două registre secundare fiecare. Registrul median are rolul de a ‘dizolva’ gradual desenul de bosaj al faţadei, astfel încât acesta devine aproape insesizabil pentru subregistrul median superior, dominat de pilaştri angajaţi de ordin colosal.
Faţada care închide piaţa Fântânii Sărindari (Piaţa Tricolorului), paralelă cu Hotelul Bulevard are registrul superior împărţit diferit decât cel al faţadei dinspre Calea Victoriei, micşorând mansarda la un singur nivel şi înălţând astfel suprafaţa faţadei.
Silueta eclectică a hotelului Capitol rămâne aproape neschimbata, cu excepţia parterului desigur, vechi de 100 de ani.
1917
In timpul Primului Razboi Mondial, orasul s-a aflat sub ocupatie germana si intreaga zona a fost tapetata de insemne germane. Hotelul Luvru a fost ocupat de trupele germane.
1921
Mai tarziu, sub arhitectul Paul Smarandescu, in anul 1921, cladirea devine Banque Belge pour l’Etranger. Banque Belge pour L’Etranger, infiintata in 1921, a jucat cel mai mare rol dintre toate celelalte sucursale de banci straine, prin importantele capitaluri de exploatare pe care le-a lansat pe piata romaneasca.
1929
In Martie 1929, Banque Belge pour l’Etranger din Bruxelles a cedat sucursala si agentia ei din Romania Bancii Comerciale care, prin aceasta preluare, a centralizat toate interesele capitalului belgian din Romania.
1934
În anul 1934 este menţionat Cinema Rio funcţionând pe Calea Victoriei între Societatea Telefoanelor şi Hotel Luvru. Tot în acel an s-a deschis Cinema Corso (Cinema Victoria în perioada comunistă).
- Tot pe Calea Victoriei peste drum de strada ce se numea pe vremuri str. Fântânii s-a deschis Cinematograful Rex, cinematograf de vară; tot aici alături de Cafe Royal şi Banca Ilfov se afla apoi Cinematograful Victoria.
1935
Cladirea Luvru devine locul preferat de intalnire al protipendadei bucurestene odata cu deschiderea renumitei Café Royal, la parterul cladirii, in anul 1935, devenind astfel locul preferat de intalnire al scriitorilor si artistilor renumiti ai orasului.
1935-1945
Parterul hotelului a găzduit, între 1935-1945 vestita „Café Royal“, deschisă de un belgian pe nume Haitz.
1938-1940
Clienţii aparţineau îndeobşte lumii politice sau culturale, însă ni s-a păstrat şi imaginea unui personaj pitoresc, un anume Gross Cagero, „unul din cei mai mari escroci ai timpului (1938-1940), care pentru un şvarţ şi o ţigară de foi havană arunca o bancnotă de 500 lei, deşi consumaţia respectivă costa doar 120 lei şi se simţea jignit dacă i se dădea restul.“ (Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu, „De la hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental“). Anul:1901
1945
Celebra Café Royal se inchide in 1945, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand cladirile vecine sunt distruse complet de bombele lansate din B25-uri. Hotel Luvru a fost si el serios avariat.
1950
In 1950, in timpul comunismului, cladirea devine sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum- CENTROCOOP.
Calea Victoriei № 29 - Hotel Capitol
Adresa: Calea Victoriei 29, București, România, Site: http://www.hotelcapitol.ro/
Pe Calea Victoriei, la intersecţia strada Constantin Mille, cunoscută multă vreme sub numele de Sărindar, în capătul căreia se află Palatul Universul (sau Palatul Presei) unde se găseau redacţiile ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“, se găseşte Hotelul Capitol, deschis sub acest nume în anul 1976.
1976
In 1976 cladirea - Hotel Luvru - se inchide si, dupa drastice renovari si modernizari, se redeschide publicului sub numele de “Hotel Capitol”.
2014
Astazi, Hotel Capitol, dupa un intreg proces de reabilitare si renovare isi primeste oaspetii intr-un decor modern, dar care inca pastreaza cu atentie urmele istoriei si lunga traditie a locului.
Datorita amplasarii si serviciilor, cazarea in acest hotel va fi confortabila. Cu 80 de camere incluzand 10 apartamente, curate si utilate la zi, este una dintre unitatile de cazare cele mai bune din Bucuresti. Toate camerele au bai individuale, aer conditionat, telefon direct, cablu TV si radio.
Restaurantul & Barul
Restaurantul, avand 200 locuri, pune la dispozitie servicii de calitate. Bucatarii prepara meniuri din bucataria traditionala romanesca si internationala. Daca vreti sa va relaxati dupa o zi ocupata, barul este o alegere potrivita.
Facilitati & Servicii
Serviciile si dotarile includ room-service, oficiile de schimb valutar, masini de spalat si fier de calcat, seif pentru valori, informatii turistice, fax si parcare pazita.
Calea Victoriei № 31 - Cafe de la Paix
Detalii cladire
An constructie: 1909
Regim inaltime: S+P+4E
Nr. apartamente:
Arie desfasurata: 4545
Risc seismic
Clasa risc: Clasa I
Expertiza tehnica
An expertiza: 1995
Expert atestat: URSACHESCU E. MIHAI
Observatii: Rs1 - Ursachescu 2008
* Calea Victoriei № 31 - Cafe de la Paix
- Pe 17 octombrie 1942, MRP îl zăreste la cafenea, într-un grup de prieteni: „De la gazetă, am mers la Cafe de la Paix. Pentru prima oară după multi ani, cafeneaua asta împutită mi-a plăcut foarte mult aseară. Era acolo Mircea Streinul. Strînsi în jurul aceleiasi mese, Mircea (Streinul), Geo (Dumitrescu), Virgil (Ierunca), Sîrbulescu si cu mine, aveam reconstituită, într-o oarecare măsură, vechea noastră masă de la Paix, cu Suli (Tascu Gheorghiu), Puiu (Perahim), Zôla, Trost. Eram în vervă mare…” (p. 157).
- Bistroul Café de la Paix, vizavi de Capşa, noiembrie 1956, 10-11 dimineaţa: Nicolae Labiş, Aurel Covaci, Stela Covaci, Fănuş Neagu... Se discută antisovietic, că tancurile au reprimat Budapesta.: Stela Covaci ( Pogorilovschi): "Clocotind, Labiş s-a ridicat în picioare şi a început să recite cu "glas mare" Doina lui Eminescu, fără să sară vreun rând, îndârjit şi riscând plin de curaj consecinţele. Oricât a încercat Marga să-l facă să se oprească, nu a reuşit. "Ce, mi se interzice să recit din cel mai mare poet al neamului românesc? Poezia Doina era absolut interzisă, iar recitarea ei în public însemna ani grei de închisoare. Pe la amiază am ieşit de acolo. Labiş a fost sfătuit să meargă acasă să se culce (nu dormise deloc în noaptea precedentă). A fost de acord dar numai cu condiţia să-l însoţesc eu până acasă. Se clătina, era ameţit şi l-am refuzat puţin jenată. "Bine, a spus el, atunci plec singur. Vă rog să nu mă însoţească nimeni!" L-am văzut apoi pornind prin mijlocul Căii Victoriei debusolat, printre maşinile care-l claxonau. Pentru o clipă m-a străfulgerat gândul unui posibil accident mai mult sau mai puţin întâmplător." (Timpul asasinilor, 276)
- Un loc preferat de scriitori interbelici a fost „Café de la Paix”, aparţinând de „Capşa”. Dar, pentru că poeţii consumau doar pahare cu apă, Capşa a tras obloanele cafenelei. Clienţi ai acestui loc au fost: Ion Minulescu, Mihail Sorbul, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Camil Baltazar, Isac Peltz, etc., etc.Timp de două săptămâni, cât a durat „pauza” de închidere a cafenelei, „pescuitorii de stele au circulat pe calea Victoriei cu mâinile în buzunare, ca nişte simpli cetăţeni. Între ei şi lumea cealaltă nu mai era fereastra aburită a Capşei.”
- Pe vremuri, La Bucuresti, pe calea Victoriei, langa fostul restaurant Simplon, exista o cafenea celebra , intre altele, care se numea Cafe de la Paix. Conceputa dupa cea cu acelas nume din Paris, cafeneaua devenise locul unde scriitorii, pictorii si muzicienii vremurilor de glorie dintre cele doua razboaie mondiale, se adunau cu o regularitate impresionanta. Televizorul nu se inventase asa ca, nevoia de socializare si schimb de idei ii scotea pe toti din case! Dar, ca si alte locuri de marca ale Bucurestiului de alta data, cafeneaua a disparut odata cu venirea la putere a comunistilor. Au aparut desigur altele, care si-au castigat notorietatea dar au disparut si ele dupa "revolutie"!
sursa http://convorbiri-literare.ro/?p=1123
Calea Victoriei № 31 - Restaurantul Simplon apoi TEX MEX
Imobilul “Cafe de la Paix” de pe Calea Victoriei, cladire alipita Hotelului Louvre (azi Hotel Capitol) – (langa L). Cafenea faimoasa, asezata chiar vizavi de Capsa. Inainte se invecina si cu Hotelul Frascatti.
Azi la parter este Magazinul Lana de Aur si a mai functionat aici si Bistroul Simplon.
1944
- intre 24-26 august 1944 o bombă a aterizat pe Hotelul „Simplon” din București distrugând clădirea teatrului. (Fusese vizat Palatul Telefoanelor.) Ruinele instituției arătau morbid în centrul orașului. Pe 12 decembrie 1944 s-au încărcat 41 de vagoane cu bunurile și recuzita teatrului, confiscate în contul despăgubirilor de război, cu destinație spre Rusia. Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/insir-te-margarite-si-inaugurarea-salii-mari-a-nationalului-bucurestean/
2013
- Libertatea analiza privatizarea unui retaurant: “Relatam în ziarul de iunie 2013 despre scoaterea la licitaţie a închirierii restaurantului “Simplon” de pe Calea Victoriei. Licitaţia desfăşurată ieri dimineaţă s-a încheiat cu o stupefiantă adjudecare: şefa în funcţiune a cârciumii a obţinut localul oferind o chirie de 20 000 lei lunar pe m.p. Cuantumul chiriei pe un an ajunge la 205 milioane de lei! Să trecem peste alte “amănunte” (asupra cărora vom mai reveni) şi să ne întrebăm azi doar cât va costa cârnatul în respectivul bufet “expres”? Oare ce cifră de afaceri poate atinge un restaurant care e obligat să plătească lunar 17 milioane de lei chirie (să nu uităm de cheltuielile de întreţinere, de salariile personalului, de beneficiile patronului)?
- Primarul general a mai spus ca pana la sfarsitul anului municipalitatea spera ca, in Calea Victoriei nr. 31, pe fostul amplasament al restaurantului Simplon sa se deschida un punct de informare turistica pentru Bucuresti. Videanu a precizat ca acest punct de informare turistica va functiona provizoriu acolo, urmand ca el sa fie mutat in Piata Revolutiei, odata cu terminarea lucrarilor de modernizare a acestei
Calea Victoriei № 31 - Magazinul Lana de Aur
- Lana de aur, magazinul de metraje de pe Calea Victoriei, are o existenta de peste 40 de ani. La inceputuri proprietatea unui evreu pe nume Winter, magazinul a fost trecut in perioada comunista sub administrarea Textila 2, care i-a dat numele cunoscut si astazi. Doamna Brateanu, care a fost gestionara magazinului inca din 1980, in prezent patroana acestuia, isi aminteste ca inca din anii ’58 exista sigla actuala, cu acelasi design. "Tin la aceasta denumire, magazinul e cunoscut in toata tara; oamenii vin si ma intreaba: Cum, mai existati?", declara doamna Brateanu. Ceea ce face specificul acestui magazin este vanzarea stofei de la Dorobantiul-Ploiesti, companie cu care colaboreaza din anii ’80.
- Lâna de aur (nr. 31). În aripa de pe calea Victoriei a hotelului Capitol mai există încă Lâna de aur, singurul magazin care mai desface stofe Dorobanţul. Fabrica Dorobanţul Ploieşti a fost înfiinţată în 1886 şi a rezistat timpului, astăzi fabricând stofe din care se confecţionează costume în capitalele Europei. Mi-aduc aminte cum prin anii 65 mi-am cumpărat de la Lâna de aur o stofă roşu- vişiniu din care mi-am făcut un taior clasic la Arta Modei. L-am purtat vreo 10 ani după care mi l-a rechiziţionat fie-mea care a făcut furori cu el în anul I de facultate.
- Un singur magazin mai comercializeaza stofele Dorobantul in Bucuresti, este vorba despre „Lana de aur”, de pe Calea Victoriei, care si-a pastrat intact mobilierul trecutilor ani de comert, dar mai ales parfumul de altadata.
Calea Victoriei, salt in timp
In 1970, Calea Victoriei era traversata de doamne rasfatate, putin indispuse de caldura. Dar oaza unui celebru magazin de tesaturi al vremii le facea sa-si inchida umbrelutele si sa treaca emotionate pragul. Intrau poate la Electra si pierdeau timpul intorcand tesaturile pe toate partile, apoi la Lana de Aur, se indreptau spre Piata Amzei si gaseau galeriile Romarta, inaintau spre capatul strazii si se delectau cu tesatoriile si decoratiunile Ruxandrei.
- Intr-un salt peste timp, o plimbare pe Calea Victoriei pana la Amzei ofera privelistea secolului in care traim: firme luxoase, conectate la 2007. Intre ele, o prelata veche, parca dintr-un alt film, si un geam in care se odihnesc stofe colorate. Este magazinul Lana de aur si stofele Dorobantul, singurii martori tacuti ai vremurilor de comert textil de altadata. Dintre comerciantii acelor vremuri a mai ramas unul singur, Ecaterina Bratoiu, ca sa vorbeasca despre ele.
„Nu aveam timp sa mananc, atat era de aglomerat”
Ea este singura „supravietuitoare”. „Toti ceilalti au fost alungati sau pur si simplu nu au rezistat, spatiile fiindu-le luate sau cumparate de straini ori de investitori cu multi bani”, spune Ecaterina. Trecutul lui Bratoiu, temuta sefa de la Textila 2, se leaga de comertul infloritor de dinainte de Revolutie, cu stofe si matasuri. A trecut prin toate: la Dunarea a fost prima sefa la raionul de galanterie femei, au urmat apoi celebrele Eva si Romarta si, in cele din urma, pe la 1980, a ajuns la Lana de aur.
De atunci vinde clientelor celebra stofa Dorobantul, dar nu mai face vanzare cum facea odata. „Erau zile cand nu aveam timp sa mananc, atat era de aglomerat. „Cu toate acestea, ca de nicaieri apar in usa magazinului clienti vechi, intorsi cine stie de pe unde.
„Intra si parca se lumineaza cand vad marfa. Comanda imediat material pentru un costum sau o rochie de ocazie”, rade Ecaterina Bratoiu. Dintre cumparatorii de altadata, unii vin regulat sa-si masoare stofa, altii au murit si alta categorie isi indruma copiii ori nepotii.
„Era ceva sa porti o stofa veritabila si sa mergi la teatru...”
Fara prea mult succes, insa. „Noua generatie prefera hainele de firma, de multe ori slabe calitativ. Au aparut si confectiile, hainele gata facute, si asta a dus la scaderea interesului pentru stofe”, explica femeia.
„Ce era pe-atunci sa porti o fusta din stofa veritabila Dorobantul, cu o bluza asortata, o poseta discreta si pantofi cu toc si sa mergi la un teatru... Era culmea elegantei”, rememoreaza ea.
Ecaterina Bratoiu nu a schimbat nimic in magazin: aceleasi rafturi odihnesc aceleasi stofe de altadata, prelata este aceeasi, pana si spoturile au ramas la locul lor. Nu a vrut sa schimbe ca sa prezerve viata care pulsa aici altadata, pe Calea Victoriei, bulevardul unde a trait intreaga viata. „Afacerile astea cu carpe nu aduc cine stie ce bani. Eu as putea sa fac aici orice altceva, sa schimb, sa redecorez. Dar nu fac nimic din toate astea.”
- Istorie
Pe piata de peste un secol
Dorobantul este infiintata la 1886 ca fabrica de tricotaje, iar la 1905 devine fabrica nationala de postav civil si militar. In 1915 se transforma in societate anonima pe actiuni. In 1935 se amenajeaza o filatura proprie de lana pieptanata, care va fi preluata in 1938 de societatea Textila, cea din urma fiind in final „inghitita” ca patrimoniu de Intreprinderea Dorobantul.
In 1982, produsele primesc licenta marcii internationale Woolmark. Se exporta masiv in Iordania, Canada, SUA, Japonia, Franta, Australia, Marea Britanie, Franta sau Liban. In perioada comunista, produsele Dorobantul au fost un veritabil brand pe piata romaneasca.
SURSA
Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/2534/La-brand-uri-vechi-logo-uri-vechi.html#ixzz3maU9YLxO
http://www.evz.ro/lana-de-aur-ultimul-brand-textil-457113.html